Mi-a plăcut articolul ăsta scris de Vlad B. Popa despre rețetele din online-ul românesc – nu prea gătesc după rețete de-ale noastre, dar recunosc stilul. Însă mai e o chestie pe care o remarc des: românii gătesc de parcă vor cu disperare să facă diabet.

Zilele trecute am avut chef să fac lapte de pasăre, de exemplu, dar deja sunt vulpe bătrână, știu cum sunt bucătarii din online. Deci treaba a mers cam așa:

Rețeta: Se iau 4 ouă și se separă albușul de gălbenuș.

Am luat 4 ouă și am separat albușul de gălbenuș.

Rețeta: Se bat albușurile spumă.

Am bătut albușurile spumă.

Rețeta: Se adaugă 40 de grame de zahăr peste albușuri și se bat din nou.

Am pus vreo 4 linguri de zahăr rase deasupra și nu foarte pline pe dinăuntru, după care am bătut albușurile din nou. Or fi fost 40 de grame, nu zic nu.

Rețeta: Se fierbe un litru de lapte și se adaugă un pliculeț de zahăr vanilat în el, apoi se iau cu lingura gogoși din albușul bătut, care se pun în lapte și se fierb pe ambele părți vreo 2 minute.

M-am conformat.

Rețeta: Se freacă gălbenușurile cu 60 de grame de zahăr și se toarnă laptele peste, încetișor, apoi se pune vasul peste un alt vas cu apă clocotită și se amestecă până se îngroașă.

Am lăsat laptele să se răcească un pic, am frecat gălbenușurile cu jumătate de linguriță de zahăr, ca să nu spun că nu le-am frecat, după care le-am turnat în lapte, am pus oala peste o flacără mică de tot și am amestecat până s-a îngroșat.

Deci, recapitulăm: am pus mai puțin de jumătate din cantitatea de zahăr indicată. Și a fost ok. Nu zic nu, și eu am toleranță mică la dulciuri, mi se acrește destul de repede de la ele. Dar nu țin minte să fi înjumătățit cantitatea de zahăr a altor popoare.

Aaaa, și rețeta după care m-am luat era foarte benignă, foarte ne-dulce în comparație cu altele. Am găsit și o rețetă care spunea de 200 de grame de zahăr pentru 4 ouă și un litru de lapte. Bre, la cantitatea aia de zahăr bei sirop de zahăr, nu altceva. E nebunie, e exces, e absurditate, e două ori mai dulce decât Cola, care e apă cu zahăr, coloranți, și încă un pic de zahăr. Și dincolo de faptul că e super-nesănătos, nu mai simți niciun gust.

Bănuiesc că și ăsta e unul dintre motivele pentru care n-avem o bucătărie recunoscută internațional: dacă e dulce, apoi mori cu dulcele de gât; dacă e gras, ți se face rău de la atâta grăsime; dacă e fiert, apoi e fiert zece ore. Singurii care ne bat la exagerări sunt italienii, când le ceri o cafea mică și-ți dau un ristretto.