Roxana-Mălina Chirilă

[5 mar] Cartea de azi: „Iubita locotenentului francez” de John Fowles

Nu mi-e foarte clar de ce pe spatele cărții lui John Fowles, „Iubita locotenentului francez” scrie că e o emoționantă poveste de iubire, despre frumusețea vieții și libertatea de a alege. Cineva aici se înșală amarnic – ori eu, ori persoana care a scris textul de pe copertă. Sau poate n-am citit același lucru.

Cartea pe care am citit-o eu conține și o poveste în care un gentleman victorian pe cale să se căsătorească se îndrăgostește de o femeie misterioasă despre care toată lumea știe că a fost sedusă și abandonată de un locotenent francez, dar n-aș spune că asta e ideea de bază.

Însă, scriind în 1969 și în spirit postmodernist, John Fowles nu pare foarte preocupat să spună doar o poveste. Se întrerupe des ca să povestească despre un aspect sau altul al perioadei victoriene, ne explică cum uneori personajele îl iau prin surprindere sau cum nu înțelege exact ce gândesc, stă să povestească ce dificultăți are ca să exprime o idee sau alta în așa fel încât să se facă înțeles, dar o face mereu cu autoironie. Rezultatul e unic în felul lui și foarte reușit.

Cartea e disponibilă în limba română pe eMag și Libris. În engleză e disponibilă cu livrare gratuită pe Book Depository sau, în format digital, pe Amazon.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |