Roxana-Mălina Chirilă

[16 mar] Cartea de azi: „Pânza Charlottei” de E. B. White

Există cărți pentru copii pe care nu le-am citit la vremea lor pentru că pe la noi nu erau traduse (sau cel puțin, nu cred) și de care am auzit apoi din nou și din nou când am început să scot capul în lume, pentru că cei din jur trebuiau doar să pomenească un titlu sau să facă o referință și toată lumea știa instananeu despre ce era vorba. În afară de mine, evident.

„Pânza Charlottei” e una dintre ele. Publicată în 1952, a fost îndrăgită repede și a ajuns una dintre cărțile clasice pentru copii.

O fetiță care crește la țară se atașează de un purceluș mai necăjit decât ceilalți frați ai lui, îi pune numele de Wilbur și are grijă de el până începe să crească. Wilbur e foarte încântat și trăiește o viață de-a dreptul regală, dar până la urmă trebuie vândut și, ca să n-o nemulțumească pe fată, e vândut la o fermă din vecini, unde-l poate vizita.

Problema e că Wilbur nu prea are el calități extraordinare, așa că probabil că va suferi soarta tuturor porcilor și va fi tăiat și mâncat – dar se împrietenește cu o păienjeniță simpatică și inteligentă, care vrea cu tot dinadinsul să-l salveze.

E o carte dulce-amară, cu un pic de subtilitate în detalii și care e, într-adevăr, memorabilă.

Poate fi cumpărată de pe eMag sau Libris. Sau, dacă o vreți în engleză, e pe Book Depository.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |