S-a întâmplat odată să-mi spună un prieten că voia să înceapă o carte cu un dezastru, dar nu știa ce dezastru. Cum anume să-și chinuie protagoniștii?

„Un incendiu,” am zis, care să măture întregul oraș. Dar nu era ce căuta. „O tornadă.” Nu, nici aia. „Foamete.” Nici foametea nu-i convenea. „Mutarea capitalei, taifun, inundație?”

„Poftim? Mutarea capitalei? Tu-mi citești acolo dintr-o listă de dezastre?”

„Hei, cu ceva tot am rămas de la cursurile de literatură japoneză,” am zis. „Un călugăr care trăia pe la 1200 s-a retras într-o căbănuță de un metru pătrat din pădure și a scris despre toate dezastrele pe care le-a văzut de-a lungul vieții lui.”

„Un metru pătrat?”

„Zece picioare pătrate. Cam acolo ieși. Nu zic că nu și-o fac oamenii și cu mâna lor,” am zis, dând din umeri. „Dar e o carte despre efemeritate, cum sunt multe texte din zona budistă – și despre cineva care vrea tot mai puțin de la viață. Contemplă ce a fost și ce este și vede zădărnicia multor lucruri care s-au făcut în jurul lui.”

Cartea se numește „Hojoki”, iar autorul e Kamo no Chomei (1153 sau 1155–1216), care a fost poet și a avut un post la curtea imperială înainte să renunțe la societate și să se retragă în sălbăticie. E disponibilă în engleză, gratuit, aici.

---

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.