Roxana-Mălina Chirilă

Bunăvoința nu ține locul profesionalismului

Din când în când vreau să verific câte o regulă de punctuație/gramatică/ce-o fi pe care o știu foarte bine, dar pe care colegii o știu foarte bine ca fiind fix invers. Pentru că e mai bine să verificăm decât să ne contrazicem, mă duc să caut informația pe peste tot.

Cazul de azi: se pune spațiu sau nu după punctele de suspensie dacă sunt la început de paragraf?

Deschid DOOM-ul, constat că e inutil, nu precizează acest lucru. L-am cumpărat degeaba, niciodată n-are ce-mi trebuie. Ajung să caut pe net și să găsesc site-ul ortografia.net, despre care îmi imaginez că ar putea să-mi spună lucruri.

Dar pe lângă faptul că articolul despre punctele de suspensie e neclar și nici n-are ce-mi trebuie, constat și că site-ul e făcut neglijent.

Uite aici:

În primul rând, ar fi „semnele de punctuație”, nu „semnele de punctuația”, așa cum scriu ei de **patru **ori.

În al doilea rând, „Semnele […] sunt alcatuita”? Serios?

În al treilea rând, textul ba are diacritice, ba n-are.

În al patrulea rând, unele diacritice sunt cu sedilă, altele nu.

Probabil că aș mai găsi și alte puncte, dar între timp mi-am adus aminte că „Sărmanul Dionis” începe cu puncte de suspensie, deci pot să mă duc să verific acolo cum e scris și să deduc regula – binecuvântat fie Eminescu, mereu mă salvează când am o problemă.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |