Roxana-Mălina Chirilă

[17 mai] Cartea de azi: „Povestea tăietorului de bambus”

A fost odată o fată picată din Lună. La propriu. Familia ei adevărată a trimis-o pe Pământ din cauza unui conflict celest, iar aici a fost descoperită într-o tulpină de bambus de un om sărac, dar bun la suflet, care a dus-o acasă și a crescut-o împreună cu soția lui.

Dacă la început fata era mică cât degetul, în timp a ajuns o femeie superbă, de dimensiuni normale, care e curtată de prinți datorită frumuseții ei – dar, ca să-i accepte, le cere să treacă prin tot felul de teste imposibile. Însă, deși are o viață pe Pământ, prietenii ei de pe Lună vor s-o ducă înapoi.

„Povestea tăietorului de bambus” („Taketori monogatari”) e un basm japonez care datează cel mai probabil de prin secolul 10 (e menționat în alte scrieri din vremea respectivă). Câteva elemente s-ar putea să vă sune foarte familiare din basmele de la noi – fata mică cât un deget, de exemplu, sau testele imposibile pentru pețitori. Însă, dacă sunteți ca mine, vă aduceți aminte și de Superman, pentru că „Povestea tăietorului de bambus” are și elemente proto-SF.

Nu prea sunt multe de zis aici – e un basm nu foarte lung, care e cunoscut mai ales pentru că e printre cele mai vechi povești în proză din Japonia și pentru elementele SF. O versiune a lui e disponibilă în engleză pe Wikipedia.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |