Clișeul obosit despre Geoffrey Chaucer spune că atunci când a găsit limba engleză, era o cărămidă, iar când a terminat cu ea, a lăsat-o marmură. Chaucer a trăit între 1343 și 1400, adică cu vreo două sute de ani înaintea lui William Shakespeare, în plină perioadă medievală.

„Povestirile din Canterbury” sunt cele mai faimoase scrieri ale lui care ne-au mai rămas – o serie de 24 de povestiri spuse de pelerini care se îndreaptă spre Canterbury și care încearcă să se distreze. Genurile povestirilor variază enorm, de la o poveste cu cavaleri luați prizonieri care se îndrăgostesc nobil de aceeași domniță, la o poveste cu un cavaler al mesei rotunde care trebuie să afle ce vor de fapt femeile, la o poveste despre o sfântă care trece prin tot felul de peripeții. Unele sunt mai interesante decât altele.

(Ah, și e una cu un soț bătrân, o soție tânără și doi studenți care vor să se culce cu ea; unul dintre ei o seduce și, pentru că vrea să stea o noapte întreagă cu ea, îl convinge pe bătrânul ei soț că vine un potop ca pe vremea lui Noe și că trebuie să doarmă toți în niște căzi atârnate de tavan, iar când se ridică apele, să taie frânghiile și să plutească în derivă.)

Povestirile sunt scrise excelent – nu degeaba clișeul obosit al lui Chaucer vorbește de limbaj. Are personaje care vorbesc colorat (sau înțepat), are destul de mult umor acolo unde nu scrie serios și știe să spună o poveste. E drept, uneori știe să spună excelent poveștile altora, pentru că în Evul Mediu nu exista noțiunea de drepturi de autor și multe povești erau spuse și respuse în diverse forme.

Ediția mea favorită e traducerea în engleză modernă făcută de Nevill Coghill, care e în versuri perfect inteligibile. (Între noi fie vorba, atât de talentat era Coghill încât la un moment dat căutam să văd ce alte cărți a mai tradus, ca să le citesc și pe acelea.) Varianta pe care n-o recomand e cea în engleză medievală, care e disponibilă gratuit pe Gutenberg.

---

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.