[Notă: această postare este scrisă de mac gregor]

Una din cartile scrise de romani care merita citite (vreo 3-4).

Faptul ca se numeste Ion e o greseala. A aparut in perioada in care toata lumea ridica in slavi taranul, si jumatate din carte e despre un taran. Dar se vede ca autorul intelege mai bine cealalta jumatate a cartii, si anume viata unui invatator care e copiat dupa tatal lui. Invatatorul are un fiu, cam poet, care e modelat dupa autor.

Pe taran l-a ghicit mai putin. Jumatate din viata taranului e violenta cretina, si e mai prost scris. Cand incepe un capitol despre Ion, sariti peste. E mai interesanta faza in care popa se raceste fata de invator si nu mai vrea sa ii intabuleze terenul pe care acesta si-a ridicat casa, cum i-a promis pe cand erau prieteni, decat tot ce se intampla cu Ion.

In carte se intampla tot felul de chestii marunte: invatatorul trebuie sa isi insoare fata si nu are bani de zestre, lumea merge la chefuri pana dimineata si ce se poante se spun, invatatorul il ajuta pe Ion si isi face dusman un judecator puternic, e amenintat sa isi piarda pensia in prag de batranete, prieteniile se fac si se desfac cu impact imediat. In timp ce invatatorul nu mai stie pe unde sa scoata camasa, fiul isi petrece timpul fiind nationalist roman (totul se petrece in Transilvania stapanita de unguri, in care a trait Rebreanu), scriind poezii si zburand din floare-n floare.

Imi place ca a inteles foarte bine lumea aia transilvaneana in care a trait. Cum au petrecut la un bal, de ce nu au ras de cineva desi gluma facuta pe socoteala lui a fost reusita, cum reactioneaza unul cand se intalneste cu un vechi dusman. Foarte fain.

Tema e foarte misto, e despre idee vs realitate si nu e deloc plicticoasa, autorul nu tine predici. Ar fi putut fi un serial de tv, daca era scris in zilele noastre.