Se dă următoarea propoziție: „Satira virulenta a [regimului], [textul] pune sub lupa, in tonalitati umoristic-grotesti, descompunerea morala, minciuna, oportunismul, tarele unui regim aflat intr-un declin ireversibil.”

Am găsit-o acum vreo două zile pe un site și, dintr-o singură privire, mi-am dat seama că se referea la una dintre următoarele:

• 50% din postările pe teme politice pe care le văd pe Facebook (alea care se vor ironice);
• o grămadă de articole de pe diverse bloguri (alea care se vor politice și ironice);
• cam tot blogul lui Ovidiu Eftimie;
• 90% din Times New Roman;
• Cațavencii;
• oricare din vreo 500 de pancarte de la proteste;
• „Poveste despre două orașe” de Charles Dickens (e cu Revolția Franceză);
• „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury;
• „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley (nu mai știu dacă e și cu oportunism, dar ar putea fi);
• „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale (dacă luăm toată societatea românească ca fiind într-un declin și nefiind dintotdeauna într-o mocirlă ireversibilă);
• „1984” de George Orwell;
• vreo zece mii de alte cărți.

Întâmplător, propoziția respectivă face parte din descrierea oficială de pe site-ul Humanitas unei cărți. Toată descrierea e asta:

Romanele lui Peter Esterhazy au fost traduse in peste 20 de limbi si au fost incununate cu premii prestigioase, printre care Premiul National al Austriei pentru Literatura Europeana, Premiul Herder si Premiul Grinzane Cavour.

Satira virulenta a comunismului, Un strop de pornografie maghiara pune sub lupa, in tonalitati umoristic-grotesti, descompunerea morala, minciuna, oportunismul, tarele unui regim aflat intr-un declin ireversibil. Nu senzualitatea si lascivitatea nefericitelor personaje care bantuie paginile romanului, ci comunismul in intregul lui reprezinta adevarata pornografie a societatii maghiare din anii ‘70 si ‘80 ai secolului trecut.

Pe lângă faptul că un site oficial al unei edituri nu folosește diacritice (ffs), ce m-a frapat e faptul că au putut să scrie o descriere de carte fără să spună mai nimic despre ea. Ce este? Cum este?

Premiile nu înseamnă mare lucru dacă vrei să afli despre ce-i vorba în carte. Și Rudyard Kipling, și Bob Dylan au câștigat premiul Nobel, nu înseamnă că au prea multe în comun ca scriitori.

Prima propoziție despre carte se poate referi cam la orice (vezi mai sus), iar a doua propoziție e ciudată – mai ales că începe cu „nu”. E vorba de senzualitate și lascivitate? E vorba de comunism? E vorba de industria pornografică? E vorba de demi-monde și comuniști_?_ E vorba de activiști de stat? E vorba de pornografi? E vorba de pornografi duși cu dubița la BAS (sau care o fi echivalentul maghiar al Securității)?

Prima oară am dat de cartea asta în Cărturești Verona, unde am și lăsat-o fix din cauza descrierii. A doua oară am da de ea când o persoană de pe net zicea că-i plac la nebunie cărțile lui Péter Esterházy – după ce i-am căutat numele și am ajuns la această superbă descriere (și la alte câteva cărți), am întrebat ce scrie omul.

De la cititoarea entuziastă și de la un ungur din Ungaria binevoitor, am aflat că scrie cărți pline de referințe istorice și literare, mai realiste, că poți să spui că scrie texte de critică a societății, dar e vorba de mai mult de-atât. **Stilul e excelent **(m-au asigurat amândoi în nenumărate rânduri). Literatură cu „L” mare. Postmodernism, poate. Cel puțin o carte (și continuarea ei) sunt măcar parțial autobiografice. Mai puțin accent pe personaje/acțiune.

O să văd cât anume corespunde imaginea pe care mi-am format-o de la ei cu ce e în cărțile omului, dar mă gândeam că dacă vrei să omori o carte din fașă, îi trântești o descriere oficial vagă, neinteresantă și care nu spune nimic, apoi o trimiți în lume. Trebuie să-și găsească apoi niște fani tare entuziaști ca s-o și cumpere lumea.