Știrea nu e de ultimă oră. E de pe 17 ianuarie, deci deja veche de 5 zile, dar ce să-i faci. Nici eu nu mă mai mișc repede. După cum rezuma cineva, „S-a prescris totul.”

MISA e o știre veche, desigur. Marele scandal din presă, când au tăbărât 300 de polițiști într-o descindere majoră asupra caselor yoghinilor, când toate canalele de știri și ziarele vuiau, a izbucnit pe 18 martie 2004. A fost atât de demult încât copiii născuți în perioada aia sunt acum la liceu.

Dacă țin bine minte, reporterii urlau că la MISA ar fi arme și droguri, că yoghinii se ocupă cu prostituția și crima organizată. N-a trecut mult până când și-au dat seama că nu era tocmai Mafia pe acolo și au băgat sub preș faptul că acuzaseră vreodată yoghinii de deținere de arme și droguri (pe bună dreptate, de altfel; nu era vorba de așa ceva).

A urmat o perioadă lungă în care MISA era pe toate ecranele, iar yoghinii, în frunte cu Bivolaru, veneau și dădeau interviuri la TV. Reporterii s-au reprofilat pe scandalul sexual și au săpat acolo cât au putut – au piperat cu ce au putut ca să trezească dezgustul oamenilor și au venit cu faimoasa „Yoghinii își beau urina”. O țin minte pe Simona Trandafir, VIP din MISA la vremea respectivă, una dintre persoanele care au pus bazele MISA, spunând la TV că hârtiile pe care le vânturau reporterii în fața ei nu făceau parte dintre cursurile oficiale MISA deoarece le lipsea sigla cu un yoghin în lotus în colțul din dreapta-sus.

Războiul mediatic a reușit să ascundă grosul a ce înseamnă MISA în spatele lucrurilor considerate rele de majoritatea populației. În viziunea publică, MISA a devenit sinonimă cu sexul destrăbălat, ceea ce înseamnă că trece neobservată în majoritatea celorlalte aspecte. În momentul de față, tot ce trebuie să facă un yoghin de la MISA pentru a părea un cunoscător în ale medicinei naturiste și ale dezvoltării personale cu tentă supranaturală e să nu-l pomenească pe Bivolaru.

În timp ce MISA în sine era acoperită cu rușine și oprobriu public, Bivolaru s-a cărat în Suedia și a cerut azil politic pentru că era persecutat aici. L-a primit în ianuarie 2006. Yoghinii s-au inflamat din cauza felului în care erau descriși în presă și tratați de restul populației și au pornit pe calea martiriului – eram și eu printre ei la vremea respectivă, crezând, cum cred și azi, că descinderile și rahatul aruncat au fost niște lovituri nemeritate.

Pe la mijlocul anilor 2000, voiam să lupt pentru MISA și pentru a ni se face dreptate. Poate că restul populației a uitat de acuzațiile din presă despre arme și droguri, dar noi nu. Presa mințea. Mădălina Dumitru, minora de 17 ani cu care se culcase Bivolaru, fusese bruscată de polițiști, forțată să dea o declarație contra lui Bivolaru, iar apoi târâtă la Institutul de Medicină Legală pentru a i se face un control și a se afla dacă e virgină, lucru care mă îngrozește și azi. Să te ferească sfântul să fii victima unui abuz sexual în România, că ți-o iei și de la poliție.

La Institutul de Medicină Legală s-a făcut un meeting spontan pentru Mădălina, care s-a lăsat cu violența autorităților contra yoghinilor.

Sunt lucruri contra cărora aș ieși în stradă și azi. Nu pentru a-l susține Bivolaru (nici la vremea respectivă nu ieșisem pentru el, dar era greu să distingi motivațiile celor din stradă), ci pentru că nu pot susține violența autorităților contra celor de care „se știe” că sunt criminali. Pentru că, într-o bună zi, poate că statul o să vrea de la noi să dăm o declarație pe care nu vrem s-o dăm, pentru că poate o să decidă că suntem infractori – și nu cred că ne-ar încălzi cu nimic să ni se dovedească nevinovăția după ce ne-am luat pumni.

La vremea respectivă, tot ce s-a întâmplat a fost departe de a mă convinge că Bivolaru e rău. Dimpotrivă. Am crezut cu atât mai tare în curs și în nedreptatea celor din jur. Iar cei de la MISA au mers pe chestia asta și ne-au găsit vinovați, de la Adrian Năstase la francmasonerie. Victimizarea e în vogă printre yoghini și azi.

După ce mi-am dat seama că nu tot ce se spunea în presă era o minciună, că unele dintre cele ce se spuneau despre MISA erau adevărat, iar apoi am avut și eu contact cu partea întunecată a organizației, am plecat dintre yoghini. Presa e mai liniștită zilele astea, dar răul a fost făcut. Lumea știe de yoghini că sunt nașpa, sunt ciudați, sunt suprasexuali – se presupune la fel și de foștii yoghini. Sunt zile în care e o neplăcere să vorbesc despre subiect, nu pentru că am ceva de ascuns, ci pentru că trebuie să mă fac auzită peste murmurul de ani și ani de zile al presei. Uneori trebuie să vorbesc și peste mine – de fiecare dată când vorbesc cu presa, povestea mea e folosită pentru a ilustra ceea ce presa vrea să spună.

(Spre deosebire de MISA, eu înțeleg că presa va lua un interviu de o oră și va spicui din el câteva minute, deci știu să mă aștept la asta și o accept; nu înseamnă că lucrurile astea nu se întâmplă. Lucrurile sunt în realitate mai nuanțate și au deseori tot felul de aspecte care cad la montaj.)

De pe partea asta a baricadei, am început să urmăresc cu un alt fel de interes ce se întâmplă cu MISA în zona legală. Au fost investigații în mai multe țări. Au fost jurnaliști străini, mai mult sau mai puțin serioși, care au scris despre subiect (cu unii am vorbit și eu). Lucrurile s-au mișcat foarte greu în alte părți, iar la noi… nu prea.

În 2013, la 9 ani după descinderi, Bivolaru a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru acte sexuale cu un minor. Evident, nu era în țară, deci nu putea executa nimic. Autoritățile nu știau de unde să-l ia, în ciuda faptului că multă lume urla din toți bojocii „E în Paris”.

Noroc cu autoritățile franceze, care l-au prins trei ani mai târziu, în februarie 2016. Avea un pașaport bulgar fals, așa că au avut de ce să-l aresteze. Apoi l-au extrădat în România, unde și-a executat condamnarea la 6 ani de închisoare în timp record, fiind eliberat în septembrie 2017. De atunci, habar n-am unde e.

Mai exista însă un dosar penal, deschis în martie 2007, la 3 ani după descinderi. Era ditamai dosarul contra multor oameni de la vârful MISA. Era câte ceva din toate, de la trafic de persoane (cea mai serioasă problemă, după părerea mea), dar ajungând și la propagandă rasistă, fascistă sau xenofobă, încălcarea drepturilor de autor sau ultraj contra bunelor moravuri.

Ani de zile am urmărit procesul fiind amânat cu două-trei săptămâni, cu o lună, din nou și din nou, pentru tot felul de motive. Mă uitam pe portalul instanțelor de judecată al Ministerului de Justiție în vacanța asta și am început să mă uit la termenele de prescriere ale diverselor infracțiuni. În caz că nu le aveți cu termenii legali și nu aveți procese pe care să le urmăriți de ani de zile, prescrierea înseamnă că nu mai ești judecat pentru că a trecut prea multă vreme de când ai făcut chestia. Nu poți să fii aruncat în închisoare pentru că ai furat o pâine acum 50 de ani, la un moment dat, gata.

Mi-am dat seama în vacanța de iarnă că era târziu de tot. Și, ce să vezi, pe 17 ianuarie, s-a umplut pagina de pe portal de achitări. Au rămas nesoluționate niște acțiuni civile legate de drepturile de autor și încă o chestie care oricum nu mai contează pentru că a murit persoana implicată.

Deci. S-a terminat. Ba, colac peste pupăză, a mai câștigat și niște bani de la statul român pentru că nu au încheiat procesul în timp util.Bivolaru ar putea dansa de bucurie în Piața Victoriei acum, dacă i-ar sta în caracter. A făcut un an și jumătate de închisoare și și-a ispășit pedeapsa, nu-i mai atârnă nimic deasupra capului (din câte știu). Dacă se mai ascunde și de acum încolo, va fi din paranoia, nu pentru că e fugar, cum a fost multă vreme. [Notă: Mi-a atras atenția cineva că știu prost – există un mandat de arestare eliberat de finlandezi pentru nouă cazuri de trafic uman și abuz sexual.]

Era de așteptat. Știam că așa va fi. Și totuși, nu pot să nu mă simt dezamăgită. E un eșec al sistemului de justiție – nu doar că a fost achitat, dar a fost achitat pentru că nu au reușit timp de 15 ani să se adune și să facă o treabă.

Subiectul e atât de fumat încât aproape că nu-i mai pasă nimănui, doar nouă, celor care am avut o legătură directă cu el.

Stăteam de vorbă vineri seara despre cum protestele generale pentru ca justiția să nu fie modificată prin OUG au un gust deosebit de amar în perioada asta. Mai ales după ce ai auzit de la cineva care a terminat Dreptul și care s-a uitat pe ce scria acolo că multe modificări erau bune și că presau procurorii să-și facă treaba mai bine și mai repede decât până acum, ceea ce nu e un lucru rău.

Și mi s-a zis că, în principiu, scopul protestelor a fost, de la un punct încolo, băgarea lui Dragnea la închisoare. Presiunea străzii a grăbit lucrurile, a dus la închiderea lui pentru o nimica toată, de fapt.

Ce să faci, până la urmă? Să ieși în stradă pentru tot ce te interesează? Să încerci să faci mișcări de masă pentru orice? „Rezolvați cazul Bivolaru până nu murim de bătrânețe și el, și noi”? Aș vrea să zic să milităm pentru schimbare, aș vrea să urlu că e nevoie de un sistem mai bun, că ține de noi să-l schimbăm. Că aud că Bivolaru nu e singurul caz tărăgănat până în pânzele albe, că e jale în sistem. Dar sincer, nu sunt persoana care să pornească mișcări de masă. Nu știu nici dacă pricep cu adevărat sistemul și ce trebuie schimbat. Nu cred că aș pricepe care schimbări sunt bune și care nu – deh, nu-s din zona justiției.

În fine. N-am chef de muncă în dimineața asta, pot să-mi fac treaba și după-amiază (avantajul de a fi liber-profesionist) și voiam să bodogănesc în colțul ăsta de internet despre povestea asta, așa cum s-a văzut de la mine de-a lungul anilor. Mă-ntreb dacă vorbesc inutil: cei care au fost la MISA știu deja tot ce am spus, iar cei care n-au fost probabil sar peste subiectul ăsta de când îl văd.