Roxana-Mălina Chirilă

Nici eu n-o să ridic traducerile de software în slăvi, dar…

O să rezum o conversație pe care am urmărit-o pe net zilele trecute, care m-a făcut să scriu postarea asta, pe care am uitat prompt s-o postez până azi.

NW Radu: Traducerile tehnice și cele de software în limba română sunt slabe. „Revocare”, „partajare” și „economizor de ecran” sună prost. Cuvintele în română sunt lungi și deseori sunt trunchiate în aplicații, ceea ce le face să arate prost.

Dorin Lazăr: Cei care au tradus inițial au fușerit; companiile cu produse traduse nu știu ce să ceară; oamenii nu dau feedback; româna sună ciudat pentru că una scriem și alta vorbim; dar româna ni se pare ciudată și pentru că ne-am obișnuit cu engleza; traducerea creează accesibilitate.

(Comentator la Dorin Lazăr: Educația e deficitară. Aș argumenta că educația a fost dintotdeauna cu probleme, acum e doar mai evident, pentru că vedem peste tot rezultatele ei.)

Articolul meu nu e despre ce ar trebui să facem ca utilizatori, ci despre cum faci traducerile alea să puște, totuși, dacă tot le ai de făcut.

În ciuda faptului că lucrez în traduceri de software, **îl înțeleg pe NW Radu, ba sunt și de acord cu el din multe puncte de vedere. **Mai ales pentru că de multe ori am de-a face în mod direct cu problemele semnalate de el.

Cred că toți cei care punem suflet în ceva avem un pitic pe creier legat de un lucru mărunt. Piticul meu e legat de partajare. Urăsc traducerea aia atât de mult încât nu demult am stat să-i explic unei colege că nu _partajez__i _nimic cu prietenii, partajarea e o chestie pe care o faci la divorț sau în alte cazuri în care împarți averea între niște indivizi pe care cel mai des ți-i imaginezi nemulțumiți de partea lor. E un termen legal ca un cuțit. Dacă spui intenționat de _partajare _într-un context non-Microsoft, e pentru că cineva a fost târât pe la tribunal.

E ca și cum ai spune „fără executare” sau „achitat în instanță”. Cumva, indiferent despre ce ar fi vorba, simți că nu e un lucru total pozitiv. Nu e ca și cum ai spune „pisici pufoase” sau „ciocolată gratis”.

Dar această traducere există. Și, pentru că există la Microsoft, e folosită în general, mai ales de cei care fie fac referiri directe la ce e în Windows și de cei care au luat terminologia Microsoft ca literă de lege. Mă calcă pe nervi, dar ce să-i faci?

Ok, acum că m-am descărcat. Cum e cu româna și traducerile?

Ca să parafrazez unul dintre filmele mele românești favorite, problema e complexă și prezintă mai multe aspecte.

1. Inflexibilitatea și dificultatea limbii. Sau, mai exact, de ce e așa de greu să exprimăm conceptele din altă limbă în a noastră.

Româna nu e singura limbă în care e greu să exprimi concepte. Aș argumenta că toate limbile fie au, fie au avut problema asta, iar singura soluție e să inventezi mai multă limbă. De exemplu, știți că primii mari filozofi au fost dintre grecii antici, da? Ei bine, Cicero avea probleme să exprime tot felul de concepte din filozofia greacă în latină fiindcă n-avea cuvintele necesare – dar s-a chinuit să traducă oricum. Grecescul katalepsis a devenit cognitio, iar de acolo termenul a intrat atât de tare în uz încât a ajuns și la noi sub forma „cognitiv”. (Chestia asta e povestită în podcastul The History of Philosophy Without Any Gaps, în careva dintre episoadele despre stoici, nu mai știu care.)

Dar și grecii au trebuit la rândul lor să inventeze termeni sau să adapteze unii mai vechi unor concepte mai noi. Cam asta e cu limba: termenii intră în uz, sună ciudat sau neobișnuit o vreme, apoi par să fi fost dintotdeauna acolo și alte limbi poate că suferă de dorul lor.

Procesul e interesant. După cum zice Dorin în articolul lui, ne sună mai bine „Preferences” decât „Preferințe” – aș sugera că asta e pentru că toți avem preferințe în română, dar doar tehnologia calculatoristică are preferences. Pentru englezi, nu știu cum sună – dacă e un fel de omonim care se dezvoltă acum (preferințe personale versus meniu de opțiuni în calculator), dar termenul de la noi e foarte specializat și clar. Confruntați cu „Preferințe”, nu putem să nu observăm că ne duc cu gândul la altceva.

Încă una, care e chiar mișto. Noi avem termenul binging, care denotă faptul de a sta acasă și a urmări un număr mare de episoade dintr-un serial. E un fel de destrăbălare Netflixistică, ca să-i spunem așa. Termenul vine din engleză, dar acolo e mult mai puțin specializat și are o conotație negativă – poate să însemne că te uiți la prea multe episoade dintr-un serial, dar și că ai mâncat prea multe prăjituri de Crăciun și acum ți-e rău. La noi, dacă cineva face binging, mi-l imaginez acasă, lenevind și distrându-se, rupându-se de lume ori de unul singur, ori cu prieteni apropiați.

Ca să ai mai multă limbă, și să ai o limbă capabilă să exprime diverse lucruri, trebuie să o creezi. Romanii au reușit să facă latina să funcționeze ca o limbă universală și puternică, englezii au reușit la fel. Nu se pune problema că noi nu putem, ci că nu prea ne-a păsat suficient cât s-o facem și n-am fost foarte consecvenți și hotărâți cu treaba asta.

Dar sunt câteva reguli ca să meargă treaba.

2. Ca să poți introduce termeni în limbă, trebuie ca ei să aibă_ o oarecare noimă_.

Zice Dorin:

Da, la fel cu „economizorul de ecran”, sau „partajare”. Poate că alegerile sunt neinspirate, dar gândiți-vă un pic ce vede un englez acolo. „Screen saver”. Ceva care salvează un panou? „Salvatorul de panou” parcă nu e la fel de cool, nu? Dar fix asta e screensaver-ul.

Veto. Nu pentru că „economizor de ecran” sună prost, ci pentru că are 19 caractere. 8 silabe. E prea lung. Screen saver e lung când e scris, dar are 3 silabe, merge repede.

Un termen bun ar trebui să fie cât de cât scurt și cât de cât intuitiv – așa, în mare. Pentru că dacă englezul zice „swipe”, nu e așa o problemă să zici „trage”, pentru că hai, merge. Nu e chiar același lucru, dar e scurt și e tot pe-acolo.

Am zis deja de ce mă deranjează „partajare”, dar Facebook a regândit problema cu „distribuie”. Nu e chiar la fel de scurt și la obiect ca „share” în engleză și poate că sună un pic ciudat, dar e pe calea cea bună. Poți și să „trimiți” diverse lucruri când faci share în anumite aplicații. Unul dintre termenii ăștia va prinde… până la urmă. Sper să nu fie „partajare”, totuși.

3. Limba română n-a fost deochiată de mică.

Zice NW Radu:

Problema secundară este că de obicei propozițiile în română sunt mai lungi, conțin mai multe caractere, decât cele în engleză. Cum numărul de caractere dintr-o interfață este de multe ori limitat, se ajunge la tot felul de prescurtări neintuitive. “Căutare disp. în aprop.”. “Inst. din spaț. stoc. dispoz.”. “Taste Vol. m. mare și Vol. m. mic.”

Ok, limba română tinde să se lungească, dar totuși.

Prescurtările criminale nu sunt manifestarea unui destin tragic al limbii, ci o dovadă că cineva a încercat să traducă tot, într-un anumit fel. Ceea ce e o greșeală. „Volume up”, de exemplu, nu debordează de poezie sau corectitudine gramaticală nici în engleză, deci putem totuși să creăm ceva mai ok. Nu e necesar să zici „Vol. m. mare” ca să nu pierzi savoarea inegalabilă a parfumului englezesc.

„Taste creștere/scădere volum” ce-avea? Era și mai scurt decât „Taste Vol. m. mare și Vol. m. mic”, și mai clar, și ceva mai elegant.

Uneori, ca traducător, poți să te uiți pe ce e scris în jur (să dea Domnu’ să ai la îndemână și textele celelalte și să fie clar cum se corelează) și să-ți dai seama ce nu e 100% necesar în „Instalare din spațiul de stocare al dispozitivului”, de exemplu. Unde poți spune liniștit „Instalare de pe dispozitiv”.

Nu suntem blestemați. Serios. Doar ne cramponăm de mici detalii. Am rămas cu mentalitatea din școală, în care încercăm să demonstrăm că știm ce spune originalul (să nu cumva să creadă cineva că ne imaginăm că instalăm ceva care se află fizic pe dispozitiv, de exemplu).

Altfel, poți să modifici lucruri la traduceri, mai ales la cele de software.

4. Feedbackul și alte orătănii.

Problema cu ce spun NW Radu și Dorin, că utilizatorii ar trebui să dea mai mult feedback, e că atunci vor fi auziți mai mult cei care urlă decât marea masă. Marea masă își exprimă nemulțumirea necumpărând produse, schimbând limba în engleză, înjurând pe internet sau în privat. Mulțumirea e exprimată cel mai des prin tăcere.

Feedbackul, mai ales cel negativ, există. Într-o vreme îl citeam. Pe urmă mi-am dat seama că n-are rost. Nu neapărat că nu contează, dar statistic vorbind, cei care vorbesc cel mai des n-au dreptate și nu sunt reprezentativi, cu excepția cazurilor în care e vorba de probleme foarte clare, cum ar fi greșelile de tipar. Uneori văd probleme unde nu sunt. Alteori identifică foarte greșit problema. De cele mai multe ori, vin cu creionul roșu să reproșeze că nu s-a tradus mot-a-mot.

Sunt două lucruri pe care merită să pui bază când e vorba de feedback:

  • păreri ale experților;
  • sondaje.

Un expert poate să indice corect problema. Nu confundă performanța actorilor care au jucat un personaj cu replicile în sine, de exemplu. Își dau seama dacă problema e de ton sau de conținut.

Sondajele exprimă părerea maselor. Nu îți arată soluții, dar vezi din ele în ce zone e mai multă nemulțumire decât mulțumire.

Acuma, depinde de la companie la companie dacă face sondaje, ce face cu ele și care sunt măsurile pe care le ia. Dar nu ține de indivizi să dea feedback, ține de companii să vrea așa ceva.

5. Cine-i șeful?

Mai e o chestie, iar cu asta nu prea ai ce face. Dacă persoana care conduce proiectul ia deciziile greșite, restul echipei poate fi oricât de bună și nu mai contează. Am auzit de șefi care cereau traduceri mot-a-mot sau care alungau oamenii buni și îi luau pe cei care traduceau școlărește.

În fine. Se dezvoltă încetișor treaba și pe la noi. Nu e plăcut, mai ales pentru că limba trebuie crescută mai ceva ca un bonsai, iar până se încetățenesc termeni e mai greu. Dar nu e chiar așa de negru dracul. Încep să se miște lucrurile. Poate că în vreo zece ani va fi mult mai natural să vorbești română chiar și în zona tehnologiei. Sau cel puțin așa sper.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |