Roxana-Mălina Chirilă

Fanfiction vs. imitație

Mă uitam la niște clipuri azi făcute de tipii de la RedLetterMedia, care discutau de noile serale Star Trek – și sunt perfect de acord cu ei că Star Trek: Discovery e o varză și că nu prea are legătură cu serialele originale. Vă recomand clipurile lor, sunt foarte mișto.

Dar motivul pentru care scriu articolul e că povesteau și de un serial pe care nu l-am văzut, numit The Orville, care cică seamănă puternic cu serialele Star Trek vechi, ajungând să copieze estetică, abordare, până și fire narative. Lucru care se vede chiar și dintr-o privire:

Star Trek: The Next Generation
The Orville

Spune unul dintre ei ceva de genul, „E ca fanfiction la Star Trek și nimeni nu vrea să vadă fanfictionul făcut de tine.”

Eu aș zice că, din câte spun ei și din câte am văzut din puținele imagini din The Orville, acolo e vorba de o imitație, nu de fanfiction.

Despre imitații

Când ceva devine un fenomen de masă, de obicei apar și imitațiile, care vin să copieze originalul ici și colo, în punctele esențiale, dar care pretind a fi opere originale.

Să zicem că Star Trek are mult succes și vreau să creez ceva care să semene cu Star Trek. Să fie Star Trek, dar să fie făcut de mine și de studioul meu. O să fac așa: o să iau o navă spațială, o să inventez un căpitan capabil, și o să-i dau un echipaj creat din diverși oameni foarte capabili la ce fac. O să bag doi-trei extratereștri printre ei. După care o să-i trimit prin spațiu să întâlnească noi civilizații și să rezolve tot felul de probleme pe căi mai mult sau mai puțin diplomatice.

Poate că o să ratez fix esența serialelor Star Trek, dar pot să fac serialul meu să arate a Star Trek. Pot să-l fac să semene și vizual, mai ales dacă aranjez asemănător cabina de comandă, le dau tuturor uniforme colorate în funcție de munca pe care o fac pe navă, le pun la dispoziție teleportări și așa mai departe.

E același lucru, dar că nu chiar.

Ce-i aia fanfiction?

„Fanfiction” înseamnă „ficțiune scrisă de fani”. După cum ziceam și în lucrarea de masterat când am scris-o acum niște ani, denumirea e sugestivă, dar vine cu asteriscuri. Partea de „ficțiune” e destul de clară: e vorba de povești. Ce înseamnă, însă, că sunt „scrise de fani”? Dacă eu sunt fană Harry Potter, va fi automat orice poveste scrisă de mine „fanfiction”? Evident că nu.

„Fanfiction” (pe scurt „fanfic”) se referă la povestiri scrise fără așteptări bănești, pe baza unor opere ale căror drepturi de autor aparțin altcuiva. Fanficurile preiau lumea și/sau personaje recogniscibile din opera originală și le folosesc deschis.

Fanficurile nu ascund opera originală, ci se bazează pe ea. Dacă autoarea unui fanfic Star Trek vrea să scrie despre Picard, nu o să inventeze un nou personaj gen Picard, ci o să-l folosească direct pe Picard. Dacă are nevoie de un USS Enterprise, nu o să inventeze o navă gen USS Enterprise, ci o să folosească direct nava cu pricina și o să presupună că cititorii știu despre cine și ce e vorba.

Originalitatea nu constă într-un pic de vopsea nouă aruncată peste vechile personaje și decoruri, ci în punerea întrebării, „Ce-ar fi dacă?” Povestea pleacă de la opera originală, dar poate să ajungă foarte departe de ea și în foarte multe moduri.

Era pe undeva un grafic cu chestiile astea… Ah, da, aici.

Poți să ai o extensie a operei originale, o poveste care are loc după ce se încheie povestea originală.

De exemplu, am citit la un moment dat un fanfic bazat pe Harry Potter, în care căsătoria lui Harry cu Ginny Weasley era pe destrămate, iar munca de Auror (vrăjitor-polițist) nu-i aducea satisfacții. În fine, nu stau s-o povestesc aici, dar până la urmă își dă seama că trebuie să divorțeze, își schimbă meseria și, după ce învață să lucreze cu sticla, devine artist sticlar.

Hei, de ce nu?

Alternativ, am citit și povești care au loc înainte de opera originală.

Țin minte una despre Remus Lupin, vârcolacul din Harry Potter, care cu mulți ani înainte de evenimentele din cărți se mutase în România. Povestea începea cu Albus Dumbledore care venea într-un București din primii ani de după Revoluție, în căutarea lui Lupin.

**Sau poți să ai aterări, în care lucrurile coincid cu opera originală până la un punct, iar de la un moment dat încolo diferă. **

Să zicem că, atunci când Harry Potter are 15 ani, decide că n-are nicio șansă să-l învingă pe Voldemort, așa că fuge în lume ca să-și trăiască viața. Merge în călătorie prin Europa și are o serie de aventuri gen „Omul cu un pantof roșu”, în care toată lumea îl crede mare spion și de fapt toți cei care-l urmăresc mor în accidente care sunt doar o coincidență.

 

Poți să ai și povești cu aceleași personaje (aproximativ), care se întâmplă într-un univers alternativ.

De exemplu, un univers în care vrăjitorii din familiile vechi au propriile ritualuri și magii care nu se predau la Hogwarts.

Sau un univers bazat pe Marvel, în care Asgard e o organizație paramilitară, iar Loki e unul dintre asasinii de top ai lumii. Bucky Barnes, soldatul iernii, e unul dintre agenții de top din FBI. Iar Steve Rogers e artist.

Astea sunt doar câteva opțiuni, dar ideea e că fanficurile deseori intră în dialog cu opera originală și o transformă – evident, uneori mai strălucit, alteori mai puțin strălucit. Deseori, autorii nu încearcă să imite stilul originalului, ci scriu în propriul lor stil. Au elemente din original care le plac mai mult și pe care le păstrează sau accentuează – și elemente care le plac mai puțin și pe care le lasă uitate.

Ziceam la început că fanficurile:

se referă la povestiri scrise fără așteptări bănești, pe baza unor opere ale căror drepturi de autor aparțin altcuiva [și] preiau lumea și/sau personaje recogniscibile din opera originală și le folosesc deschis.

Dar pentru că lucrurile nu sunt mereu clare și ușor de etichetat, există intersecții între fanfiction și non-fanfiction, ca atunci când ai povești bazare pe opere ale căror drepturi de autor nu (mai) aparțin nimănui.

De exemplu, în romanul „Jane Eyre” de Charlotte Bronte (publicat în 1847), Jane Eyre este o femeie relativ săracă, care ajunge guvernanta fetei lui Rochester, un tip bogat, de care se îndrăgostește. Dar când să se căsătorească, află că el e deja căsătorit cu Bertha Mason, o femeie din colonii care a înnebunit și pe care o ține acum ascunsă în podul casei.

În 1966, a fost publicată cartea „Întinsa Mare a Sargaselor” de Jean Rhys, care o are ca personaj central pe Bertha Mason și care îi dezvoltă povestea atât din colonii de dinainte de căsătorie, cât dezamăgirea trăită în căsnicie și, într-un final, în Anglia. Personajele și locurile sunt date cu numele lor din cartea lui Charlotte Bronte, deci chiar dacă „Întinsa Mare a Sargaselor” stă în picioare foarte bine de una singură, merge cel mai bine dacă știi și „Jane Eyre”.

Într-un fel, e fanfiction, doar că nu e o problemă să fie publicată oficial și în librării.

Sunt unii care argumentează că „Paradisul pierdut” al lui John Milton și „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri sunt fanfiction bazat pe Biblie.

Deci fanfic vs. imitație, la Star Trek

Când m-am uitat la clipurile de la RedLetterMedia, mi s-a părut impropriu zis că „The Orville” ar fi fanfiction – din câte ziceau cei doi, pare mai degrabă imitație, pentru că, spun ei, se iau elemente, inclusiv fire narative din original și se reamestecă. Din ce zic ei, nu sună a poveste de tipul „Ce-ar fi dacă?”

Dimpotrivă, dacă trebuie să fac o paralelă între fanficuri și vreunul dintre serialele discutate de ei, aș zice că serialele Star Trek noi seamănă mai degrabă cu fanficurile. Se bazează pe original, dar spicuiesc din el bucăți și reinventează restul.

În serialul Picard, ca să reiterez punctele zise de ei:

  • Jean-Luc Picard a fost într-adevăr căpitan pe USS Enterprise;
  • dar a fost prieten foarte bun cu Data, spre deosebire de serial;
  • și a rămas traumatizat pentru că a fost Borg odată;
  • e mai multă inegalitate socială;
  • Federația e mai puțin pașnică;
  • romulanii sunt mistici, trăsătură pe care n-o aveau înainte.

În Star Trek: Discovery:

  • Spock are o soră, de care nu știa nimeni înainte;
  • e mai mult misticism (ai profeții și chestii);
  • au o tehnologie mai avansată decât în serialele inițiale;
  • totul e mai bătăios.

Sunt reinterpretări divergente, chiar și în cazul lui Picard, care teoretic e o continuare a serialului original.

Evident, nu sunt fanficuri, pentru că sunt create de deținătorii drepturilor de autor, dar dacă tot s-a aruncat cuvântul „fanfiction”, l-aș folosi mai degrabă aici. Se simte că au o altă viziune creativă în spate. Au venit cu povești noi, au reinterpretat personajele vechi, au reinventat mult.

Problema e că, dacă e ceva de la care mă aștept să respecte regulile stabilite de opera originală, atunci acel ceva este o creație oficială realizată de deținătorii drepturilor de autor și recomandată ca fiind o continuare. Apoi, au fost prea mulți bucătari acolo care până la urmă au stricat ciorba.

Dar altfel, reinterpretările creative nu sunt neapărat un lucru rău. Nu poți să urmărești la nesfârșit căpitani care rezolvă probleme similare în același mod. Și, hei, până la urmă toată arta povestirii e un dialog, o reinvenție, o reinterpretare într-o măsură mai mare sau mică. Ideal e să reușești să spui o poveste bună. Nu o varză în care uiți mâine ce ai făcut ieri, sau o copie ieftină după ce a făcut altcineva cândva.

Până una-alta, vă las cu un fanfic pe care l-am citit mai demult și pe care mi l-am amintit zilele astea, cu toată carantina.

Îi zice „When the lights go on again” și e scrisă de seanchai și elspethdixon și este aici, pe enervantul site Live Journal. Se bazează pe universul Marvel, dar pe cel al benzilor desenate, așa că anumite lucruri diferă de filme – nu că ar conta prea mult, e universul Marvel, am prins și eu din mers mișcarea pentru că nu am citit benzile.

Extratereștrii invadează pământul și reușesc să impună un regim tiranic, mai ales asupra unor orașe. Steve Rogers (Căpitanul America) conduce rezistența, iar Tony Stark e luat ostatic și obligat să analizeze și să refacă tehonologie pentru extratereștri.

Dar extratereștrii au și ei problemele lor: planeta lor s-a dus pe copcă, și-au pierdut o mare parte din populație, au lupte politice interne și indivizii lor trag care hăis, care cea. În plus, captivii își dau seama repede că noii lor stăpâni nu numai că sunt nepăsători cu privire la sănătatea lor, dar nici nu înțeleg exact cum funcționează biologia umană și cum să-și păstreze captivii în viață.

Povestea e aici. O recomand cu căldură – e destul de lentă, dar e memorabilă. Conține o societate bine dezvoltată, supereroi care au probleme umane, biologie și alte tipuri de știință, spionaj, politică, și toate bine scrise.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |