Acum câteva zile ziceam că mulți oameni de cultură vor ca tinerii să citească pentru a-și face educația și a deveni oameni – dar asta pentru că li se pare că literatura există pentru a învăța, nu pentru distracție. Am zis cu ocazia aia că eu citesc pentru că-mi place, nu pentru că vreau să mă educ – orice învățătură se produce de obicei accidental.

După ce am scris articolul, mi-am adus aminte că prin diverse cercuri am văzut provocări la citit în care se dau diverse cerințe mai mult sau mai puțin aleatorii și încerci să citești cărți care întrunesc respectivele cerințe. De exemplu, să citești o carte cu un număr în titlu, sau o carte cu coperta albastră, sau o carte scrisă înainte de 1750. Sunt pe diverse teme.

Am combinat cele două idei și am inventat și eu o provocare, numai bună de vară: „Citind pe-o plută de pe apa sâmbetei”. De ce citești pe o plută? Pentru că e vară și e relaxare, numai să mă gândesc cum ar fi să stau pe o plută și să mă legene apa și deja mă simt mai veselă. De ce pe apa sâmbetei? Pentru că majoritatea celor care cred că cititul e muncă și învățătură ar muri numai văzând care sunt criteriile.

Deci. Zece cărți pentru vară. De preferință diferite, dar e la latitudinea voastră dacă vreți să le combinați. Ordinea e aleatorie, sunt numerotate ca să se vadă toate zece:

1. O carte pe care ți-o laudă cineva interminabil.
2. O carte pe care ai citit-o mai demult și ți-a plăcut enorm.
3. O carte dintr-un gen care te face să te simți mereu bine.
4. O carte pe care ai luat-o pentru că ți-a plăcut coperta.
5. O carte dintr-o serie pe care ai zis mereu că o s-o termini (sau, dacă le-ai terminat pe toate, că o începi).
6. O carte de non-ficțiune despre ceva care te interesează.
7. O carte foarte scurtă.
8. O carte românească care nu e în programa școlară și care nu a câștigat niciun premiu.
9. O carte cu multe poze (sau ilustrații) (uite ce, vreau să se preteze și albumele de artă, și benzile desenate).
10. O carte de copii pe care n-ai citit-o la vremea ei, dar despre care ți se pare uneori că vorbește toată lumea (dacă te consideri încă în categoria „copil”, poți interpreta cerința asta ca însemnând „o carte veche pentru copii, pe care n-ai citit-o când a fost publicată”)

Bun! Explicații și sugestii.

O carte pe care ți-o laudă cineva interminabil. La pomul lăudat să nu te duci cu sacul… dar dacă ai un prieten pasionat de cărți precis este sau a fost foarte entuziasmat de o carte. Nu că a zis că „merită” sau că e „o capodoperă” – ci pur și simplu vezi că dacă o menționezi parcă se trezește la viață. A amintit-o iar și iar. Te-a bătut la cap s-o citești. Ți-a trimis citate. A dat-o cadou la toată familia. Îți spune mereu ce mișto e personajul principal. Ce faine sunt glumele. Îți povestește faze. Poate e momentul să vezi despre ce e vorba.

Dacă e „Solenoid” sau „Fluturi” și ai prefera foarte, foarte tare să nu fie, ai voie să alegi o altă carte de care e foarte încântat cineva, chiar dacă nu ți-e prieten.

Printre cărțile pe care le-am citit de-a lungul timpului pentru că cineva era foarte încântat: seria „Demon” de Peter V. Brett (merci, Alexa!), „Toate sistemele în alertă” de Martha Wells (merci, Ioana!), câteva din seria Drizzt de R.A. Salvatore (nu știu dacă merci acolo, măcar am pe ce adormi), „The Girls from Alcyone” de Cary Caffrey (merci, Dorin!). Șamd.

O carte pe care ai citit-o mai demult și ți-a plăcut enorm. Știi cum e, ai zis mereu că o s-o recitești, dar cumva tot n-apuci și te iei cu altceva. Nu pot să-ți spun de ce ți-a plăcut, dar tu sigur știi. Iar cel mai tare lucru la ea e că ți-a fost recomandată de cineva care are gusturile cele mai apropiate de ale tale: de tine din trecut.

**O carte dintr-un gen care te face să te simți mereu bine. **Nu știu alții cum sunt, eu uneori citesc cărți post-moderne de curiozitate, iar pe urmă mă apuc de non-ficțiune lungă și scorțoasă pentru că vreau să aflu răspunsul la o întrebare. Îmi place și literatura secolului 19 foarte mult. Dar când sunt obosită, când n-am chef de nimic, când am lucrat prea mult nu la astea mă întorc. Nu, mă întorc la ce știu deja că merge. La mine, asta înseamnă fanfiction.

Orice ar fi genul acela pentru tine, ce poate fi mai relaxant decât să citești ceva ce de obicei te face să te simți bine?

**O carte pe care ai luat-o pentru că ți-a plăcut coperta. **Mdaaaa, dacă știi engleză, știi și zicala aia care-ți spune să nu judeci o carte după coperta ei. Dar asta chiar e o copertă mișto. E atrăgătoare. Poate e și plăcută la atingere. Oricum ar fi, s-a lipit de mâna ta și te-a urmat până acasă. Poate nici măcar n-ai citit rezumatul. Dar imaginea aia…

Uite ce-i, ni se întâmplă tuturor să întoarcem capul după ce e frumos. Acum e momentul să afli dacă frumusețea exterioară se reflectă și în frumusețe interioară sau dacă ai ajuns acasă cu cine nu trebuia.

(Eu am avut o surpriză plăcută cu „Aleasa Dragonului” de Naomi Novik, deci nu știi niciodată!)

**O carte dintr-o serie pe care ai zis mereu că o s-o termini (sau, dacă le-ai terminat pe toate, că o începi). **Bănuiesc… sper… că nu sunt singura care are serii neterminate la activ. Doar că uneori mă apuc de o serie și, până iese cartea următoare, mă iau cu altceva; ajung să cumpăr volumul, dar îl las necitit până se aliniază stelele. Chit că aș putea pune pariu că o să-mi placă.

Ia să se alinieze!

(Serii pe care le am în curs: două de Brandon Sanderson, „The Book of Dust” de Philip Pullman, trilogia Kushiel de Jacqueline Carey – și precis am uitat de unele.)

Ah, și dacă n-ai serii în curs, e ok, îți pasez blestemul de a avea.

O carte de non-ficțiune despre ceva care te interesează. De ce nu? Poate te interesează moda, poate te interesează cafeaua, poate te interesează arhitectura, poate te interesează cum trăia lumea în perioada medievală. Oricum ar fi, ar trebui să fie interesant.

Și nu te gândi la ditamai tomurile scorțoase (deși, dacă ții neapărat s-o faci, ok). Poți să iei și o carte de benzi desenate despre istoria benzilor desenate (Scott McCloud), un album despre design interior pentru case minuscule sau cărți despre exploratori, pirați sau ce-o mai fi.

**O carte foarte scurtă. **Ce caută cerința asta aici? Păi, e plăcut să termini de citit ceva. Dacă n-ai mai citit de multă vreme, sau dacă vrei să-ți regăsești concentrarea să citești pe o durată mai lungă, fără să te întorci spre telefon sau calculator, parcă e mai ușor cu o carte scurtă, în care efectiv zboară paginile. Stai la o cafea și gata.

Ai nevoie de recomandări? Cărțile pentru copii. Cărțile de buzunar de la Paladin (au câteva noir, dar și vreo două-trei fantasy sau SF). Cărțile Agathei Christie. Benzile desenate.

N-aș recomanda cărțile de poezie, totuși: nu prea poți să le citești dintr-o bucată ca pe o nuvelă.

**O carte românească care nu e în programa școlară și care nu a câștigat niciun premiu. **Știu, știu. Asta nu pare prea distractivă. Dar ascultă: cred că o mare parte din faptul că nu ne place literatura română e că ne uităm constant în gura criticilor. Probabil că sunt cărți distractive pe care le ratăm pentru că, în general, criticii nu se distrează.

Ce intră aici: „Cireșarii”, „Toate pânzele sus!”, „Corigent la limba română” de Ion Minulescu (o carte de dinainte de al doilea război mondial despre cum autorul a mers la Paris la studii, unde a fost loază), cărțile lui Vlad B. Popa (trăiește azi bine-mersi și scrie fantasy, SF și altele – și o face mai bine decât ăilalți pe care-i știți), hai și Ovidiu Eftimie (scrie pe bani la TNR, scrie SF publicat pe la Nemira, scrie SF și-l publică la el pe blog, nu editează nici să-l pici cu ceară așa că arată de parcă ar scrie pe Wattpad dar csf ncsf), poveștile deșucheate ale lui Ion Creangă.

Nu, serios, dacă nu știi ce altceva să citești și nimic nu-ți surâde, amintește-ți că Ion Creangă a scris „Povestea poveștilor”, iar aia nu e-n programa școlară.

O carte cu multe poze (sau ilustrații) (uite ce, vreau să se preteze și albumele de artă, și benzile desenate). Trebuie s-o explic? Cărțile cu poze sunt faine.

**O carte de copii pe care n-ai citit-o la vremea ei, dar despre care ți se pare uneori că vorbește toată lumea (dacă te consideri încă în categoria „copil”, poți interpreta cerința asta ca însemnând „o carte veche pentru copii, pe care n-ai citit-o când a fost publicată”). **Poate că ți-e jenă să citești cărți pentru copii. Poate te-ai săturat să vorbească lumea de „Cireșarii” și să nu știi despre ce-i vorba. Poate nici prin cap nu ți-a trecut că poți citi cărți pentru copii dacă ești adult.

Oricum ar fi, poate fi o experiență interesantă. Unele parcă sună mai bine atunci când le povestesc alții sau când ți le amintești. Altele te lovesc și acum fix în moalele capului.

Dacă ai nevoie de recomandări… oh, sunt prea multe și sigur ai auzit o mie până acum. Dacă totuși ai nevoie de idei, „Băieții din strada Pal” de Molnar Ferenc e o carte prea puțin cunoscută la cât de bună e. Dacă vrei ceva foarte cunoscut și iubit, editura Arthur are colecția „Cărțile de aur ale copilăriei” unde găsești idei bune.

---

Dacă-ți place ideea, nu trebuie să mă anunți că vrei să participi, ci poți s-o faci și solo, fără să știu eu. Dar dacă ai chef de vorbă pe tema asta, comentariile sunt deschise.*

[* Sunt deschise presupunând că n-au trecut câțiva ani de la scrierea articolului și că n-am închis comentariile între timp; nu știi niciodată ce rezervă viitorul.]