Salut, sunt Roxana și nu-mi plac cerșetorii. Aș prefera să nu-i mai văd.

În cartierul meu sunt cerșetori. Stau pe la tomberoane și caută prin gunoaie. Stau în fața magazinelor, pe trepte. Sunt mai mulți decât erau în trecut și e neplăcut când vin să ceară. Am atins neplăcerea maximă acum nu foarte mult timp când o fetiță s-a luat după mine cu „Dați-mi, doamna, haideți doamna” și a ținut-o cale de vreo sută de metri și o trecere a străzii.

Cred că deja se cheamă hărțuire ce făcea. Mă rog.

Aș prefera să nu mai văd niciun cerșetor pe străzi. Niciun copil care întinde mâna, niciun om al străzii pe la gunoaie. Da, mă deranjează.

Dacă sunt unii dintre voi care își duc mâna la piept, „Vai! VAI! Cum poți să spui așa ceva! VAI! SUNT OAMENI!”, sunteți proști. Sunteți imbecili. Condiția de om al străzii nu e genetică. Cerșetoria nu e un destin etern al ființei care întinde o dată mâna. Cerșetoria e o condiție. Nu există doar moduri violente și terifiante de a scăpa de cerșetori – dacă vă zic că aș vrea să nu mai văd pe lume niciun bolnav de cancer, v-ați scutura din cap până-n picioare de groază? Nu. Pentru că știți că bolnavii de cancer nu vor nici ei să fie bolnavi de cancer și că ne-am bucura toți să dispară boala asta.

Da, știu, sunt o persoană nașpa, că o zic așa deschis că mă deranjează cerșetorii. Dar să ridice mâna ăla care se simte bine când vin copiii străzii să ceară, care nu are o jenă, ci o bucurie. Să ridice ambele mâini ăla care spune, „Mamă, de-abia aștept, e experiența mea favorită, să văd cum cere un copil, să mă implore, îl las jumătate de minut să se perpelească și de-abia pe urmă îi dau, e plăcerea mea zilnică.” Să ridice ambele mâini, ca să știu pe cine să disprețuiesc.

Așa. Ziceam. Îmi displace alegerea aia tembelă: îi dai un ban și te ține minte și azi, și mâine, și poimâine, vine iar și iar și iar, și te întrebi câți îi dau, cât îi dau, cine ia banii și de ce nu-și trăiește copilul ăsta copilăria, de ce nu e la școală sau la joacă? Sau nu-i dai niciun ban și te lasă în pace, dar îl vezi azi și mâine și te întrebi din ce trăiește și de ce nu-și trăiește copilul ăsta copilăria, de ce nu e la școală sau la joacă?

Vreau să nu mai fie cerșetori pe străzi – să fie luați, duși să li se dea o masă, adăpost niște haine și niște cursuri de pregătire profesională și niște oportunități. Și ce le mai trebuie. Nu știu.

Nu neapărat din bunătatea sufletului meu vreau asta, ci pentru că e singura soluție logică și umană la problemă. Pe mine mă deranjează cerșetoria lor și nu mai am chef să se țină nimeni după mine când plec de acasă. Nici lor probabil că nu le place să cerșească și să scotocească prin gunoaie (dacă ar fi așa plăcut, am face-o toți ca hobby). Nu vreau să pățească nimic rău, că deh, sunt oameni. Deci singura cale e să ajungă să le fie mai bine. Dup-aia, ura și la gară, ei nu mai au grija mea, eu nu mai am grija lor.

Ca să avem toți ce ne dorim, cred că problema trebuie rezolvată de Stat și de ONG-uri. Eu știu sigur că n-o să mă apuc să fac ordine în familia cerșetoarei care m-a urmărit timp de câteva minute și s-o ajut pe fata aia s-o ducă mai bine pe termen lung. Pur și simplu n-o să mă implic unde nu-mi fierbe oala – și cu siguranță nu la un asemenea nivel.

E plin de supărați zilele astea care empatizează cu cerșetorii și sunt supărați pe Breasla Cârciumarilor Brașoveni pentru că îndeamnă lumea să nu le mai dea bani cerșetorilor, ci să-i dea către ONG-uri. Dar, în afară de faptul că Breasla are un mesaj neclar și că nu spun cum și cui s-ar putea dona, oamenii fac aproximativ ce mi-a trecut și mie prin minte că ar fi bine să se facă: ceva mai organizat decât datul în mână, care să fie mai bine direcționat, să ajute pe termen mai lung. Bine, eu m-aș fi dus să întreb Primăria care-i faza și ce păzesc și dacă cerșetorii ăștia nu-s în zona lor de responsabilitate, după care aș fi trecut la ONG-uri și mobilizare.

Da’ mă rog. Cumva, mesajul lor mi se pare în direcția bună, chiar dacă nu pare gândit până la capăt. Nu mă pot supăra pe ei. Nici ei, nici eu nu mai vrem cerșetori, și vrem să obținem asta prin „să facem să le fie mai bine”. Iar să le reproșez că fac asta cam haotic și fără direcție și probabil fără mari rezultate… păi, ar fi cam ipocrit, pentru că eu chiar n-am făcut nimic, doar am gândit lucrurile astea, ceea ce e egal cu zero. Dar poate unii dintre cei supărați acum pe Breaslă or să facă mai bine.