Din când în când îmi scrie câte un autor că ar vrea să-mi trimită cartea lui ca să-i scriu o recenzie. Uneori autorul e român, alteori e străin, dar rareori mi-am pus problema să accept.

Probabil vă întrebați care-i baiul, mai ales în contextul în care scriu recenzii contra cărți în sisteme gen NetGalley sau scriu recenzii pur și simplu la cărți pe care le-am citit. Sigur e tot cam același lucru, nu?

Nu. Sunt două diferențe: dacă aleg eu cartea; și dacă m-aș simți ok să-i dau o stea.

Oamenii care-mi scriu cu speranța că o să le citesc cartea speră probabil la o recenzie pozitivă. Poate e prima lor carte. Poate că le place stilul meu de scris pe blog. Poate că vor să verifice dacă ce au scris ei are o valoare literară în afara genului declarat al cărții (da, sună un pic ciudat asta, dar a fost un motiv pe care l-am citit într-un mail).

Prima mea teamă e mereu că sunt autori slabi. Poate e prima lor carte și scriu ca o cizmă. Poate că e a zecea lor carte și tot ca o cizmă scriu, pentru că nu i-a ajutat nimeni să se dezvolte. E ok, nu e o problemă de caracter asta, ci e una de îndemânare într-o meserie. Nu o să fiu supărată pe nimeni dacă nu știe să deseneze sau să bricoleze o masă, nu o să mă supăr nici pe un autor că nu știe să scrie. Dar probabil că o să iasă cu supărare dacă o să spun că scriitura e slabă, mai ales dacă ține la cartea respectivă. Și vreau să evit asta.

A doua teamă e că n-o să-mi placă pentru că nu e pe gustul meu (sau e chiar pe anti-gust). Citesc o grămadă de lucruri, dar am domenii pe care le detest, cum ar fi dezvoltarea personală. Sunt genul de om care citește despre viața unui martir întru credință și râde cu lacrimi (scuze, Avvakum, dar lol). Încerc să fiu relativ obiectivă în ce spun despre cărți, dar experiența de a citi e totuși una subiectivă. Lucrurile pe care o să le observ și concluziile pe care le trag, oricât de motivate ar fi, vor fi observate prin prisma experienței și simpatiilor/antipatiilor mele. Cu alte cuvinte, există mereu un risc că o să fie o recenzie bine argumentată în care distrug cartea. Desigur, un fan al lucrurilor pe care eu le detest s-ar putea să fie atras de ceea ce eu denunț cu mult aplomb, dar probabil că autorul o să fie tare dezamăgit.

**A treia teamă e că o să-mi scol în cap autorul. **Sunt momente în care îmi scol în cap autori ale unor cărți cumpărate din banii mei, ar fi cu atât mai neplăcut să avem o ceartă dacă aș primi cartea gratis.

A patra teamă e că n-o să ajung la ea. Am rafturi peste rafturi de cărți de care vreau să mă apuc „imediat” de niște ani încoace. Am o carte de Vlad B. Popa pe care o citesc mereu „în curând”, dar pe care se pare că o păstrez pentru o zi proastă. Am o carte de Philip Pullman pe care o tot „citesc săptămâna viitoare” de când a apărut. Am un roman de Brandon Sanderson, numai bun pentru „imediat”. M-am apucat de „Istoria literaturii” lui Iovănel din clipa în care a apărut în librării, mi-am făcut și notițe, apoi m-a doborât oboseala. Și tot așa. Sunt momente în care nu vreau să-mi iau angajamente pentru că nu sunt sigură că ajung să le îndeplinesc.

O carte de pe NetGalley e o carte oferită printr-un sistem impersonal, în care autorii știu foarte bine că nu pot controla la cine ajung cărțile și ce vor spune oamenii de ele. Dacă nu-i scriu recenzia, csf, ncsf. Nu-i supărare, îmi scad niște procente, viața merge mai departe. Dar cu oameni care-mi scriu direct? Oameni pe care i-aș putea dezamăgi, oameni care probabil că își imaginează că voi fi încântată sau pe care i-ar putea afecta profund o recenzie de o stea? Nu, ar fi neplăcut pentru mine, dar foarte crud pentru ei și probabil mai riscant decât își imaginează.