Roxana-Mălina Chirilă

Facebook ar vrea să facă click bait

Tags:

Nu prea mai stau pe Facebook, pentru că e o jegoșenie de site care nu-mi aduce bucurii și care insistă să-mi arunce în față tot felul de lucruri pe care nu mi le doresc. Așa că, atunci când intru, nu pot să nu remarc faptul că începe să pută a disperare pe acolo. Nu, nu din partea utilizatorilor, nu din partea influencerilor, ci din partea site-ului ca atare.

Acum un număr de ani, când intram pe Facebook, puteam să-mi personalizez cât de cât experiența. Urmăream niște oameni și niște pagini, primeam notificări când îmi comenta cineva și cam asta era tot.

Se simțea dorința de clicuri și engagement și atunci – prin modul în care postările pe care le vezi nu sunt ordonate cronologic, ci sunt aruncate semi-aleatoriu  ca să poți da refresh de o mie de ori și să tot vezi altceva. Dar pe măsură ce a trecut timpul, disperarea celor de la Facebook s-a tot accentuat.

Lucrul ăsta se vede cel mai clar când e vorba de notificări. Dacă stai toată ziua pe site, probabil că notificările te mai anunță ce ai putea să vezi interesant. Dacă intri o dată la câteva zile, îți dai seama cât spam e acolo.

Ia, să vă arăt și vouă ce notificări am mai primit de curând:

Notificări Facebook. 5 notificări că a postat Humble Bundle ceva.

Nu țin minte să fi cerut notificări de la Humble Bundle. Pur și simplu m-am trezit cu ele.

Dar am mai avut notificări cum că prietenii au comentat pe postările mele, au reacționat la postările mele, au comentat pe postările altora, au reacționat la postările altora și au făcut tot felul de mărunțișuri. Asta ca să nu mai vorbesc de stories, postările care dispar după o zi (sau nu știu cât) și care sunt menite probabil să ne facă să simțim că pierdem ceva dacă nu ne uităm la ele.

N-aș zice că lucrurile astea ne ajută, chiar dimpotrivă. E cineva fericit pentru că primește notificări aiurea? Se bucură cineva că nu mai vede postarea aia de acum o oră și nu mai știe unde s-o caute? E cineva încântat că are statisticile umflate (în afară de cei care vând statistici)?

E greu să crești constant ca platformă, mai ales după ce ajungi să fii un gigant global. E nasol când ai ajuns la maximumul posibil de utilizatori de pe piețele-cheie, care s-ar putea chiar să devină mai puțin active, și când începe să scadă interesul printre tineri. Se pare că pur și simplu te apucă disperarea și singura soluție e să faci mici mârlănii.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |