MISA (Ro) on Roxana-Mălina Chirilă

Mă mai citesc yoghini? Dacă da, să știți că lui Grieg nu-i pasă dacă muriți

Thu, 11 Nov 2021 17:18:47 +0000

Alint; am primit câteva comentarii recente care mă fac să-mi dau seama că mă mai citesc unii yoghini care urmează cursurile școlii MISA, așa că pot să presupun că încă mă mai citesc oamenii. Nu cred că mă citesc frecvent, dar e suficient și ocazional.

Ziceam relativ recent că Gregorian Bivolaru a dat mesaje cum că oamenii n-au voie nici să se atingă de vaccinați, care vaccinați sunt sortiți pieirii în câțiva ani. Și spuneam tot acolo că școala de yoga MISA, în frunte cu maestrul, recomandă niște „remedii” anti-Covid comercializate de firme ale yoghinilor.

Acum Bivolaru a inventat un „vaccin profilactic” [sic] care e un fel de mujdei diluat peste care se fac incantații. Le spune yoghinilor să-l ia zi de zi timp de 49 de zile, apoi să facă o pauză de o zi și s-o ia de la capăt.

Nu știu cine are nevoie să audă treaba asta, dar vreau să vă zic un lucru important: lui Bivolaru nu-i pasă dacă muriți. Stați să repet: lui Bivolaru nu-i pasă dacă muriți.

De ce spun asta? Păi, pentru că nu l-am auzit niciodată să-i pese și au fost suficienți suferinzi și morți.

Gândiți-vă la toți cei care au avut probleme sau au murit de-a lungul timpului, de la Monica Ceșa care a făcut cancer și a murit la cei care s-au mai plâns de probleme de sănătate, de bani, de toate felurile. Acum câțiva ani, o femeie care a fost în Japonia și a făcut donații cursului a împrumutat bani pentru o traducere a unei cărți de la curs în japoneză, cu binecuvântarea maestrului, ca la final să nu poată face nimic cu ea, să se certe cu soțul din cauza banilor și să fie respinsă fără compasiune de „maestru” până când s-a băgat și Mihai Rapcea pe fir să pledeze pentru cauza ei.

Nu țin minte să fi auzit de vreun caz în care Gregorian Bivolaru să nu explice că a fost vina lor că au pățit ce au pățit; fie au zis că au murit din cauza unor defecte de personalitate (cum ar fi bârfa), fie că au pățit ce-au pățit pentru că nu au aplicat cum trebuia ce li se indicase. Poate n-au făcut practica spirituală necesară la cancer, poate nu și-au schimbat atitudinea, poate, poate, poate.

Una peste alta, oricum o dai, „maestrul” a fost dintotdeauna foarte detașat de problemele și suferințele cursanților. Și să ne fie clar: nu mă refer la detașarea divină a celui care are empatie pentru întreaga omenire, dar nu se identifică cu problemele ei, ci mă refer la un om căruia nu pare să-i pese și care doar spune că are empatie.

**Voi cât de perfecți vă simțiți? **Sunteți gata ca atunci când dați de greu să vi se spună că sunteți niște larvari leneși care nu au făcut ce trebuia? Sau că dacă ați făcut, nu contează, pentru că n-ați făcut perfect și o chichiță sau alta nu a fost îndeplinită; poate nu v-ați concentrat cum trebuie în timpul meditației, poate nu știți să vă cereți scuze pe cât de frumos ar trebui, iar acum csf, n-ai csf, o să muriți, o să suferiți, o să fie nasol și e doar din vina voastră? Sunteți gata de o justificare de-asta? Ca atunci când aveți mai multă nevoie de susținere să primiți palme?

Dacă lucrurile merg bine, e ușor să-ți asumi rezultatele pozitive; iar dacă lucrurile merg prost, e ușor să dai vina pe victimă. Oricum ar fi, îți asumi responsabilitatea doar pentru ce-i avantajos pentru tine, respingi tot ce e dezavantajos și uite așa ajungi infailibil. E ușor! Bine, nu e așa ușor, lumea trebuie să te și creadă. Dar ca sistem, e simplu. Elimină 100% din greșeli din discuție și o să fii fără pată.

Gregorian Bivolaru zice așa într-un mesaj înregistrat:

Se constată că, din păcate, numărul imbecililor și al imbecilelor care se îmbolnăvesc de COVID-19 și care fac parte dintre cursanții acestei școli este în creștere. Inconștiența, letargia și lenea de care astfel de persoane dau dovadă este șocantă. Unele persoane au ajuns deja să fie internate în spital în stare gravă. Ne facem datoria să semnalăm înmulțirea acestor cazuri.

Ce să vă zic? Bivolaru vă face imbecili dacă pățiți ceva. Imbecili, inconștienți, letargici, leneși. Dacă muriți, credeți că o să-i pară rău după voi? Sau o să fiți numai buni de aruncat la coș și trecuți la rubrica de „dacă nu faceți ce trebuie, o să pățiți ca imbecilii ăștia”? Sunteți oameni cu vise, speranțe, vieți, cu oameni dragi cărora le pasă dacă vă e bine. E viața voastră reductibilă la „a murit pentru că e imbecil”? Sunteți ok să fie reductibilă la atât?

Nu știu câți sunt care s-au îmbolnăvit pe la curs, dar poate n-ar strica o mică statistică. Câți cursanți sunt? Raportat la populația nevaccinată, cum stați? Cursanții de la școala de yoga MISA s-au îmbolnăvit mai puțin? Mai mult? Câți au avut forme grave? A murit cineva? Dacă da, câți? Raportat la populația vaccinată, cum stă treaba? Uitați-vă și la grupele de vârstă, comparați-vă cu cele în care sunteți voi.

…Bine, e de cercetat acolo, probabil nu aveți sondaje și probabil majoritatea nici nu știți câți sunteți. Dar uitați-vă în anul vostru de curs, în orașul vostru.

Poate cer prea mult.

Nu vă zic să vă vaccinați. Îmi dau seama că vi s-a zis că vaccinul e rău și nu sunt eu persoana care să vă explic de ce informațiile care vi s-au dat nu sunt tocmai corecte sau sunt, uneori, fabricate. Există o grămadă de surse care explică lucrurile astea. (Doar atât zic: eficiența și siguranța sunt două lucruri diferite; dacă un vaccin e 90% eficient nu înseamnă că e 10% dăunător. De ex., să bei un pahar cu apă e 0% eficient contra pișcăturilor de țânțar, dar e și 0% dăunător.)

Dar e o situație de criză. Se îmbolnăvesc mulți; unii mor. Gândiți-vă un pic la atitudinea celui care vă dă sfaturi când e vorba de cei care au nevoie de ajutor. Nu vă gândiți cum e doar atunci când mergeți la el prima oară cu o problemă („E covid, ce facem?”), ci gândiți-vă cum e când cineva are nelămuriri, când are probleme în continuare, când pățește ceva neplăcut („S-au îmbolnăvit prietenii mei de la curs de covid și-mi fac griji.”) („Am încercat să am relații de iubire, dar am impresia că partenerii mă folosesc, ce să fac?”). Acolo mai e empatie? Mai e compasiune? Sau e doar supărare și acuze contra celor care suferă?

Pentru că am impresia că mai degrabă o să vă îngroape în injurii și o să vă spună că e vina voastră decât o să admită că soluția lui ar putea să nu meargă.

Pentru unii, vaccinații-s ca ciumații

Sat, 04 Sep 2021 20:20:38 +0000

Sunt conștientă de faptul că sentimentul antivaccinist e larg răspândit la noi – și nu doar la noi. În timp ce cunoscuți, cunoscuți ai cunoscuților și oameni pe care-i urmăresc pe internet au petrecut ultimul an și jumătate ferindu-se de COVID-19 pe cât au putut, încercând să-i protejeze și pe alții prin măști, distanțare și vaccinare, alții iau în derâdere toate eforturile.

Sau nu în derâdere: urăsc vaccinul, urăsc măștile, urăsc toate măsurile în mod egal și își bat la cap toți cunoscuții să nu pice de fraieri. Se consideră puternici, sănătoși și mai presus de boli și moarte. Iar dacă nu sunt mai presus, atunci au ei idei magice care rezolvă tot.

În contextul ăsta, am avut ocazia să aflu ce mai fac foștii mei colegi din MISA, această grupare despre care mulți spun că e sectă (titulatură pe care ei înșiși o refuză la fiecare pas). De obicei sunt cam într-o ureche și pun botul la orice conspirație, ducând-o până în pânzele albe, dar de data asta au dus lucrurile la o extremă extraordinară până și pentru ei.

Gregorian Bivolaru a trimis un mesaj audio urgent, prin care spunea următoarele:

„Vă rugăm să ascultați cu multă atenție mesajul care urmează.
Vă anunțăm pe această cale că […], cursant al acestei școli, **are interdicție definitivă și irevocabilă de a atinge, de a îmbrățișa **__sau de a săruta cursantele sau aspirantele acestei școli, deoarece a ales să se vaccineze.
Vă rugăm să evitați orice contact cu acest cursant, ne referim la contactul trupesc fizic.
Vă mulțumim anticipat pentru înțelegere. Am încheiat.”

Mesajul audio se poate descărca de pe exmisa.blogspot.com. Numele persoanei e cenzurat, probabil de cel care a postat înregistrarea, ca să nu dăm în capul oamenilor aiurea. Da, am ascultat și eu mesajul și e într-adevăr vocea lui Bivolaru.

Acuma, ar fi multe de zis aici. Hai să mergem de la superficial la profund; de la evident la mai puțin evident.

E destul de clar unde bate Gregorian Bivolaru cu interdicția asta: chiar înspre una dintre obsesiile lui principale, sexul. Nu degeaba precizează că respectivul (hai să-i zicem X) nu are voie să atingă, îmbrățișeze sau sărute cursantele sau aspirantele. E clar că, pentru că s-a vaccinat, Bivolaru îi taie accesul la sex (pe cât poate, evident).

Ca să facem bancul evident, așa ajung oamenii să considere că homosexualitatea e o soluție. Dacă cu sexul opus nu se poate, mai e un sex!

Dar, la modul mai puțin evident, homosexualitatea masculină e considerată extrem de nasoală de yoghini. Însă poate nu le-ar strica experiența. Nu de alta, dar poate și-ar deschide o nouă chakra. Nu, nu aia cea mai de jos, dintre picioare, ci aia a inimii. Poate atunci nu s-ar mai comporta ca niște câini cu cei care merg contra doctrinei oficiale.

Un mesaj ulterior arată însă că X e tratat ca ciumat. Un articol ulterior de pe același blog care a postat mesajul inițial transcrie un alt mesaj urgent al lui Bivolaru:

Un anunț important. Vă informăm pe această cale că s-a decis pentru cursantul … să nu atingă, să nu îmbrățișeze, să nu sărute nicio persoană de sex feminin din cadrul acestei școli spirituale ezoterice.
Această decizie este definitivă și irevocabilă, dar specificăm cum că această decizie nu a fost luată pentru că … s-ar fi vaccinat. În realitate el nu s-a vaccinat și, de aceea, orice speculație sau presupunere cu privire la aceasta nu este fundamentată.
Specificăm că … are de asemenea interdicție fermă de a fi atins, îmbrățișat, sărutat, de către persoane de sex feminin din cadrul acestei școli.
Vă mulțumim cu anticipație pentru înțelegere. Am încheiat.”

Mesajul e mult mai vag. Bivolaru nu specifică verbal de ce trebuie ca și cursantul cel nou să fie evitat fizic, dar se precizează în articol:

Notă: este vorba despre altă persoană decât cea din mesajul anterior, care se află la următorul link:
S-a deschis sezonul de vânătoare la vaccinați – mesaj strict autentic al lui Bivolaru!
Se pare că cel nevaccinat l-a atins pe cel vaccinat și s-a „molipsit”, devenind „infecțios” pentru următorii 7 ani!

Nu cred că trebuie să vă spun că măsura de a nu atinge sub nicio formă pe cineva e mult dincolo și de cele mai drastice măsuri anti-covid.

Deci nevaccinatul l-a atins pe vaccinat și are acum și el interdicție. Amândoi sunt tratați ca niște ciumați deosebit de contagioși. Dar de ce?

Concluzia logică a conspiraționismului extrem

MISA a fost dintotdeauna fana conspirațiilor. Masonerie, reptilieni, anul 2012, muzică rock satanică, cipuri, buncăre secrete, extratereștri – nu cred că e site de invenții atât de absurde încât să nu pună botul. Yogaesoteric.net, „portalul” MISA, e un site plin de așa ceva, mai ales în zonele dedicate masoneriei și știrilor de actualitate.

Evident, în contextul general, au fost ba de părere că virusul nu e mare brânză, ba că trebuie tratat cu hidroxiclorochină. Au fost anti-măsuri de precauție (orice măsuri) și anti-mască. Acum un an și ceva, scriam despre niște unii de la MISA făceau scandal că nu vor să li se ia temperatura la intrarea în Kaufland și nu vor să poarte mască. Poate țineți minte episodul, a vuit toată presa de ce scandal au făcut ăia.

În contextul de astăzi, sunt evident anti-vaccin. Sunt atât de anti-vaccin încât cred că vaccinul schimbă _materialul genetic _al oamenilor care și-l fac. Mai mult, cred că vaccinul omoară direct, după cum spune Yogaesoteric.net că a zis Bivolaru însuși:

Cei proști vor suferi efectele grave ale vaccinurilor. Nu se mai poate face nimic pentru ei. Mulți dintre ei chiar vor muri. Acesta este un răspuns trimis de noi, pe care puteți să îl distribuiți și să îi atenționați astfel pe toți. Cei care se îndoiesc și acum sub influența demonilor constatăm că sunt foarte dispuși să facă vaccinuri și atunci nu le mai este frică și nici nu se mai îndoiesc, tocmai pentru că demonii îi imping să ajungă la moarte. Deoarece fiecare ființă umană are dreptul la o părere, facem cunoscută și pe această cale această afirmație a noastră. Acest mesaj reflectă punctul nostru de vedere și poate să fie difuzat peste tot.

Evident, omul se ascunde stupid în spatele scuzei eterne că „fiecare ființă umană are dreptul la o părere”. Doar că nu e doar o părere, nu? În momentul în care poți să decretezi că nimeni din gruparea ta nu are voie să atingă un vaccinat, e clar că doar părerea ta contează, că ce părere au X și Y e fix zero, că ei nu au voie să se vaccineze dacă într-adevăr așa e părerea lor.

Cum s-a ajuns aici?…

Păi, evident că nu știu ce e în capul yoghinilor, dar aș presupune că au pornit de la conspirații normale și au mers din pas în pas ca să-și justifice paranoia legată de măști și vaccin. Iar apoi, pentru că au petrecut un an și jumătate mergând pe ideea că măștile, vaccinurile și tot ce e recomandat oficial nu e bun, nu puteau să lase oamenii care se vaccinează s-o facă în pace. Cum adică, să nu fie consecințe? Cum adică, după ce li s-a „modificat materialul genetic” și au ales să „sufere efecte grave” și „nu se mai poate face nimic pentru ei”, să trăiască la fel ca înainte alături de ceilalți yoghini? Nu se poate.

Cu alte cuvinte, consecințele, inexistente pentru noi ceilalți care ne-am vaccinat, au trebuit să apară repede pentru ei. Dacă nu dau semne de probleme, atunci să se ferească toată lumea de ei oricum. Să fie tratați ca ciumați.

(Și chiar dacă nu pățesc nimic, oprobriul public îi va determina pe cei care se feresc să nu se vaccineze, ca să nu fie și ei tratați la fel.)

Un pic de medicină pe barba lui Bivolaru

Evident, ce ar fi paranoia față de medicina oficială fără un pic de medicină neoficială? Pentru că dacă spui că ce fac ăia nu e bun, poate e bine să vii tu cu soluția ta la o boală nasoală.

Așa că au băgat și ei o soluție în martie anul trecut:

două remedii profilactice ce se bazează doar pe anumite plante medicinale cu eficiență dovedită, ce pot fi utilizate cu succes ca modalități profilactice sigure atât de cursanții, cât și de simpatizanții Școlii ezoterice de Yoga integrală MISA.

Într-o conferință transcrisă pe blogul exmisa de care spuneam mai sus, se pare că Bivolaru ar fi zis:

Delăsarea**, lenea în ceea ce privește utilizarea profilactică a acestor două remedii** ce au dovedit cu prisosință eficiența profilactică se plătește, ca să spunem așa, sau se va plăti scump în cazul spitalizării acelora care, datorită prostiei grase în care se află și se mențin, vor alege anapoda să nu recurgă la unul dintre aceste medii profilactice ce au fost oferite în mod gratuit cursanților acestei școli.
[…]
În concluzie ceea ce rămâne de făcut pentru fiecare cursant al acestei școli este să vă administrați zi de zi, fără să uitați, fără să neglijați, aceste remedii profilactice eficiente ce vi se pun în mod gratuit la dispoziție, deloc întâmplător.
În felul, acesta eliminați riscurile contaminării cu acest virus și sunteți scutiți de suferințele considerabile pe care o astfel de contaminare le implică.
Este cazul să vă dați seama că, în situația unei eventuale contaminări cu acest virus, respectivele suferințe mari cu care vă veți confrunta vrând-nevrând sunt inevitabile.
Alegeți tocmai de aceea starea de sănătate în locul îmbolnăvirii ce va apare în cazul contaminării voastre – nu contează unde, nu contează când – cu acest virus care vă poate afecta chiar grav sănătatea, iar riscurile imense ce apar în felul acesta pot atrage chiar moartea.

Yoghinii au primit, deci, gratuit niște „remedii profilactice” care sunt pudre din plante. Componența „remediilor profilactice” nu le-a fost comunicată la momentul respectiv, din câte am înțeles (nu e nimic special aici, au mai fost și alte conferințe în care li s-au dat cursanților plante fără să li se spună ce li se dă).

Au fost sfătuiți să ia zilnic remediile, ca să nu sufere enorm sau să moară.

Aveți aici poze și mai multe detalii despre un astfel de „remediu”, pe blogul exmisa unde s-au postat și mesajele de la Bivolaru despre yoghinii care nu trebuie atinși.

Din câte am aflat după ce m-am interesat, li s-au dat gratuit 20 de grame dintr-o pulbere și 10 ml dintr-un tonic; dar evident că doar cu câteva grame și câțiva mililitri nu te susții o pandemie întreagă. Să se dea gratuit și în continuare? Poate, dar din câte aud doar prima tură a fost gratuită. Cică atunci ar fi fost trei produse antivirus de fapt: „Super Unicum Forte”, 40 RON/100g, „Bitter Profilactic Fulger”, 80 RON/100g, și „Profilactic Forte”, 35 RON/50ml, din care ultimele două ar fi fost cele date gratuit (în cantități mici).

Între timp, „Fulger” pare să fi fost scos și pe piață. Steaua Divină, divizia de medicină naturistă a MISA, a scos pe piață „Bitter Fulger pulbere de plante” cu 80 RON/100g și „Bitter Fulger extract hidroalcoolic/glicerinat” cu 50 RON/100ml.

Nu știu cât de mulți bani au scos cu „Fulger”, dar n-are a face. Ideea e că Bivolaru își împinge cu încredere „remediul”, contra medicinei oficiale. Are soluția lui, netestată, scoasă din burtă, și garantată cu toată siguranța unui om care nu trebuie niciodată să dea socoteală pentru ceea ce spune. Orice problemă pe care o are cineva în ciuda/din cauza „remediilor” lui e problema acelui om, care sigur n-a făcut ceva corect.

Iar lui Bivolaru nu-i pasă dacă yoghinii suferă și mor decât în măsura în care poate întoarce întâmplarea în favoarea lui. Nu-l știu să fi empatizat cu cei care au murit de cancer sau din alte cauze pe la curs, auzind mult mai des blamarea victimelor. Nu e medic, deci nu poate fi dat în judecată pentru malpraxis. Nu e cercetător, deci nu spusele lui nu trebuie să treacă prin nicio verificare. Nu dă niciodată socoteală.

La fel ca mulți alții care vorbesc ca să se afle în treabă.

Singura parte bună

Singura parte cu adevărat bună din toată povestea asta e că mi-am dat seama acum că vaccinul Moderna pe care l-am făcut nu demult are niște efecte secundare. Nu doar că mă face mai puțin susceptibilă la COVID-19, așa cum speram, dar mă face de neatins de către yoghini.

M-am vaccinat nu doar contra unui virus care face ravagii la nivel mondial, ci și contra MISA și a yoghinilor autohtoni. Dacă văd un yoghin pe stradă, pot să-i spun „Sunt vaccinată!” și pe urmă să-l fugăresc prin parcări ca să-l fac de neatins de către femei (sau de către sexul opus, sau de către oricine, nu știu exact cum funcționează).

Gândul ăsta, da, gândul ăsta mă încălzește cu ceva.

Kaufland, termoscanarea și yoghinii

Fri, 22 May 2020 13:08:37 +0000

Am auzit că unul dintre scandalurile curente este „scandalul termoscanării de la Kaufland”. Mai exact, în Sectorul 5, un individ și soția lui au mers la cumpărături, au refuzat să li se ia temperatura, și s-ar fi lăsat cu tipul bruscat de poliție și lovit la cap.

Iată individul:

Motivul pentru care s-a ajuns în situația asta e, conform lui și soției, pentru că li se încalcă drepturile cetățenești și se realizează asupra lor acte medicale interzise prin codul penal.

Din punctul meu de vedere, s-a ajuns în situația asta pentru că s-au dus chitiți pe scandal și vor să întărâte și restul lumii să se revolte.

Clipul video cu toată povestea (sau, mai exact, cu aproape toată povestea) a fost pus pe Youtube aici:

Hai să facem un pic de analiză pe clip, ce ziceți?

Rezumatul clipului

**În primul rând, ce conține: **

Titluri și explicații pe ecran – începe cu „TERMOSCANAREA LA ROMÂNI – ABUZURI ȘI ILEGALITĂȚI LA KAUFLAND”, dar conține și citate din Constituție și din legi și învățăminte valoroase.
O parte din el e un interviu filmat noaptea într-o parcare, în care Sorina (jurnalist) și Doru (specialist TS) povestesc ce li s-a întâmplat; ni se spune că filmarea e făcută pe 19 mai la ora 22. Doru spune că aventura de la Kaufland s-a întâmplat în jurul orei 17.
Cealaltă parte, intercalată, constă în filmări ale incidentului de la Kaufland.

Ce se întâmplă:

Soțul (Doru) și soția (Sorina) merg la Kaufland (0:40).
Sorina explică că luarea temperaturii e un act „intim” medical, nu orice act (0:45), deci trebuie o cameră specială; paznicii nu au voie să ia temperatura.
Se formează un mic grup de lămurire (1:50)
Vedem niște oameni opriți la intrarea în Kaufland. Unii se ceartă cu paznicii. Între timp, o auzim pe Sorina invocând Constituția și legile. (2:00)
Titluri pe ecran. Citate din constituție și legi. (3:18)
Paznicii continuă să se certe cu potențiali cumpărători.
Înapoi în parcare, seara. Sorina ne povestește despre legi (5:50).
Înapoi la Kaufland. A apărut poliția (6:59). Sorina zice, „Aici, noi suntem”.
Tăietură de montaj (7:09).
Se ceartă cu polițistul să se legitimeze – „Am mai câștigat un proces cu secția 24 exact pe purtatul uniformei”.
Altă tăietură de montaj (7:24).
Polițistul îi pune mâna pe umăr și îi face semn să se care.
Altă tăietură de montaj (8:01).
Sorina își dă data nașterii. Polițistul îi explică Sorinei obligația lui, conform legii (8:42)
Camera se întoarce. Cameramanul spune, „A mai venit un echipaj. Două echipaje.” (9:03)
Tăietură de montaj.
Ilustrație cu un afiș de la Kaufland despre obligativitatea de a purta mască și faptul că, pentru sănătatea tuturor, nu sunt admiși cei cu temperaturi de peste 37,3 (9:07).
Înapoi în parcare (9:10). Doru ne spune că spiritele s-au încins și a venit poliția. Sorina zice că poliția a fost chemată pentru altcineva. Doru ne spune că au vrut s-o ia pe Sorina la secție, iar Doru s-a opus, a refuzat să fie încătușat pentru că „nu înțelegea ce se petrece”.
Înapoi la Kaufland. Cei doi sunt luați oarecum cu forța de poliție (9:55). Un tip, probabil martorul cu părul alb care vorbește și la 8:13, zice ceva gen, „Pe ei îi știu” sau „Păi eu știu”, apoi „Dar n-am cum s-o opresc”. Cameramanul: „[neinteligibil] gata, la revedere”. Polițiștii încearcă să-l forțeze pe Doru să lase mâna moale ca să i se pună cătușe (10:00-10:32). Doru se opune. Apare altă mașină de poliție, cu sirena pornită (10:35). Îl iau pe Doru, îl pun pe jos cu forța, îi pun cătușe (10:55). Apoi, cu Sorina și martorul într-o mașină de poliție și Doru în alta, pleacă.
Înapoi în parcare (11:55). Doru și Sorina spun că au fost duși la poliție, au primit o amendă. Doru e rănit la cap de la căzătura pe asfalt. Cameramanul îi întreabă cât e amenda și pentru ce (12:37). El a luat o amendă de 1000 de lei și una de 500, ea a luat o amendă de 1500, un avertisment și încă 1000 de lei. Cameramanul: „Și asta pentru ce? Doar pentru faptul că…? Toată treaba asta a plecat de la ce?” (12:48). Sorina se lamentează că n-au fost ascultați.
Titlu: „20-05- 2020 – În urma protestelor clienților cu privire la operatiunea de termoscanare la intrarea în magazin, conducerea Kaufland a renuntat la procedeul ilegal de control al temperaturii.” [sic] (13:00)
Titlu: „Atunci când oamenii sunt uniți în cuget și simțire și iau atitudine împotriva abuzurilor și a oricaror încalcari a drepturilor și libertatilor lor, Adevarul și Dreptatea înving întotdeauna” [sic] (13:17)

Analiza clipului

În primul rând, hai să începem cu ce e absolut evident.

Clipul nu a fost pur și simplu filmat accidental și postat pe Youtube, ci a trecut evident printr-o fază de montaj. Avem titluri, avem un interviu intercalat cu ce se întâmplă în parcare, avem tăieturi la montaj și în cadrul scenelor, de exemplu la 7:09, 7:24, 8:01. Crearea lui a fost o decizie conștientă și a implicat ceva muncă.

Dramatis personae

Lucrul ăsta e cu atât mai evident cu cât persoana care filmează e George Adamescu, omul care a și urcat clipul pe Youtube.

Pentru că cei de la ziarul Adevărul sunt atât de prost plătiți încât „documentarea” lor se bazează pe cititul comentariilor de pe clipurile lor de Youtube, au mirosit faptul că acolo e un scandal regizat, dar l-au identificat prost pe Adamescu.

Spun ei așa:

Filmul este publicat pe canalul de YouTube al regizorului George Adamescu, care este şi protagonist, alături de soţie, al scandalului.

Fals. Se pare că Antena 3 are mai mult profesionalism, când nu e ocupată să facă politică, și îi identifică așa:

Personajele sunt: Doru Ștefanache, expert TS, Sorina Ștefanache, jurnalist și Tiberiu Galambos, reprezentant al Asociației Civică Dreptatea.

Pot să confirm că cel care filmează e George Adamescu, pentru că îl știu personal și îi recunosc vocea. Ăsta e omul (poză de pe Facebook):

Ăsta e Doru Ștefanache (poză de pe LinkedIn):

Deci seamănă, dar nu răsar.

De ce contează? Pentru că George Adamescu este regizor de film. A terminat facultatea Hyperion. Este cursant al școlii de yoga MISA și a făcut mai multe filme despre Gregorian Bivolaru, printre care „Pentru tine” (apare ca „Grieg” pe Wikipedia) și colajul de poze cu muzică „Amintiri din absolut”. Pe partea de activism, a făcut și „Prețul aurului – Roșia Montană”.

E unul dintre oamenii destul de puternic implicați în Mișcarea de Integrare în Absolut și a făcut inclusiv filmul „În căutarea adevărului”, care văd că a fost preluat fără autor pe canalul de Youtube pe care l-am găsit.

Altfel, a mai lucrat la diverse reality show-uri din România.

Tiberiu Galamboş e președintele Asociației Civice Dreptate, care, conform prezentării:

Militeaza pentru Drepturile Omului in viziunea specifica deschiderii mileniului 3 si a dezvoltarii economico-sociala. Promoveaza valorile cutural-spirituale autentice ce sunt strins legate de traditiile noastre ca popor prin campanii de constientizare a manipularii sistemanice care se face prin mass-media si a distrugerii valorilor noastre autentice, prin inlocuirea lor cu surogate, kitch-uri si aspecte sau elemente diabolice.

Pe lângă asta, e (sau a fost?) cursant MISA și a mai fost implicat în scandaluri, de exemplu în 2013 când a intrat fără bilet la Sarmisegetusa ca să mediteze, după care a fost scos cu jandarmii de acolo. A mai activat legat de vaccinuri, cipuri și alte alea.

Sorina Ștefanache e posibil să fi semnat o petiție pentru susținerea lui Gregorian Bivolaru. E posibil să nu fie aceeași persoană, dar există o Sorina Ștefanache pe LinkedIn care e voluntar la Asociația civică „Dreptate” și care a terminat psihologia, unde și-a dat licența în meditație.

Ca notă, MISA e foarte pasionată de politica curentă și de conspirații. Yogaesoteric, unul dintre site-urile Mișcării, este plin de conspirații, tratamente minune, anti-vaccinuri, masoni șamd. În general, dacă există vreo știre cu conspirații pe o rază de 10.000 de kilometri, Yogaesoteric o preia.

Clipul în sine

Eu, când mă duc la magazin, nu mă duc cu cameramanul după mine. Voi?

Dacă filmarea ar fi fost făcută accidental, filmul evenimentelor ar fi cam așa:

George Adamescu, regizor, pleacă de acasă din Pantelimon, merge la Kaufland Ferentari (deși sunt multe alte hypermarketuri la care ar putea merge) și se pune să filmeze intrarea.
Întâmplător, pe acolo e și Tiberiu Galamboș.
Întâmplător, apar în zonă niște oameni care încep să se certe cu paznicii.
Întâmplător, se ceartă așa de tare încât sunt luați la Secția 24 de poliție, cu Tiberiu Galamboș, care se oferă întâmplător să meargă ca martor.
George Adamescu decide să urmeze subiectul, îi găsește pe ăștia doi oameni pe care i-a văzut întâmplător, și în mai puțin de 5 ore, le ia un interviu în parcare.
Până a doua zi, face montajul și pune clipul pe net.

Mda, nu prea. Cam pare clar că oamenii se cunosc între ei. Se duc împreună la Kaufland, probabil știind că o să urmeze un scandal. Cum poți să știi sigur că vine scandalul? Îl cauzezi tu.

Cei de la Kaufland spun că George Adamescu a venit cu camera și că cei implicați aveau microfoane. Acuma, nu pot să le văd microfoanele foarte bine, dar văd un zoom dramatic făcut pe o mașină la 11:30, deci e posibil să fi fost o cameră, naiba știe.

Bun. Ziceam nu demult că, atunci când e vorba de știri, trebuie să pui câteva întrebări-cheie, de exemplu, cine îți dă informația, care este informația, ce înseamnă și, mai ales, _ce _nu înseamnă.

Acum, fiți atenți. Din clip lipsesc momente-cheie. Avem o albă-neagră cu informații.

Mai exact, vedem următoarele:

Sorina spunându-i paznicului că nu e ok să-i ia temperatura.
Alți clienți certându-se cu paznicii, în timp ce Sorina vorbește constant pe fundal și invocă legi.
Vine poliția.
Sorina spune că ei sunt cei vizați.
Sorina spune că a câștigat un proces contra Secției 24.
Sorina se legitimează.
Un polițist încearcă s-o convingă să plece.
Vin alți polițiști.
Doru e luat cu forța.
Doru e rănit.

Ce **NU **vedem:

Cum escaladează situația.
Cum se cheamă poliția.
Cum se cheamă alte echipaje de poliție.
Timpul real petrecut acolo.

Doru ne spune că „spiritele s-au încins”, dar nu vedem asta pe cameră. Presupun că George Adamescu a cam filmat tot, pentru că de-asta era acolo – dar unde e filmarea? A căzut la montaj.

Sorina ne spune că poliția a fost chemată pentru alt client recalcitrant, dar nu vedem nici paznicii chemând poliția pentru el, nici clientul respectiv plecând. În schimb, când ajunge polițistul la Kaufland, ea spune „Aici, noi suntem”. Care a fost întrebarea? Dacă nu pentru ei a fost chemată poliția, de ce s-au băgat ei?

Apoi, Sorina spune a mai intrat în conflict cu poliția și a câștigat un proces. Deci a mai făcut scandal, nu e prima dată. Dacă ignorăm interviul luat noaptea în parcare, nu pare o victimă inocentă a situației. Toți știm că trebuie măști în magazine, dar ea și soțul au mers acolo fără, teoretic pentru „aprovizionare” (lucru pe care putem să-l credem sau nu). Au probleme doar cu termometrul, dar paznicii evident că nu ar lăsa-o să intre fără mască. Deci?… Ce se întâmplă?

Vocea ei se aude constant când vor alți clienți să intre. Cât timp? Nu știm. Suficient încât să fie chemată poliția.

Nu vedem încingerea spiritelor de care doar ne spune Doru. Ce s-a întâmplat între momentul în care polițistul îi făcea semn Sorinei să plece și îi explica ce obligații are, și cel în care l-au forțat pe Doru pe capota mașinii? Nu știm. Se vede că lucrurile s-au întâmplat gradat, dar cât de gradat? Care au fost tranzițiile?

E plin de tăieturi. Sunt multe lucruri pe care nu le vedem, ci ne sunt povestite. De ce? Nu știm, pentru că nu vedem.

În interviul luat noaptea în parcare, la final, George leagă frumos firul narativ, ca să contrasteze imaginile violente cu explicația inocentă: „Și asta pentru ce? Doar pentru faptul că…? Toată treaba asta a plecat de la ce?”

Iar totul se încheie cu scris pe ecran. La 13:00, avem așa: „20-05- 2020 – În urma protestelor clienților cu privire la operatiunea de termoscanare la intrarea în magazin, conducerea Kaufland a renuntat la procedeul ilegal de control al temperaturii.”

Final de film. Omul mic a învins corporația mare. Dar stați!

La 13:17: „Atunci când oamenii sunt uniți în cuget și simțire și iau atitudine împotriva abuzurilor și a oricaror încalcari a drepturilor și libertatilor lor, Adevarul și Dreptatea înving întotdeauna”.

Chestia asta pare smulsă din formulările lui Bivolaru (chit că nu e), dar să trecem peste asta.

Conspiraționiștii conspiră

Problema clipului nu e neapărat că a fost făcut de yoghini de la MISA, ci că reflectă o parte din mentalitatea și ideile aiuristice de pe acolo. Mai exact, yoghinii de la MISA cred cu tărie în conspirații și le propagă în stânga și-n dreapta, întinzând de adevăr până plesnește.

Au câteva lucruri reale (polițiști, un pic de bruscare), dar au mai ales o grămadă de poveste (Doru și Sorina erau inocenți și-și știau drepturile, temperatura e o chestie medicală intimă, drepturile omului).

Apoi, după cum ziceam, se joacă alba-neagra cu informația. Ne ascund tranzițiile, nu vedem exact ce anume a făcut poliția să intervină cum a intervenit. Tot ce știm e ce ne spun.

Așa că întreb și eu, ca George Adamescu: „Și asta pentru ce? Doar pentru faptul că…? Toată treaba asta a plecat de la ce?”

A plecat de la niște oameni puși pe scandal și convinși că autoritatea le vrea răul și le încalcă drepturile – nu doar acum, ci în general. Vor să submineze încrederea în poliție și în politicile curente nu prin dialog, ci mergând cu bună știință ca să devină victime. Vor să ne manipuleze prin emoții să fim de acord cu ei – de unde și încheierea apoteotică despre cum oamenii uniți fac dreptatea și adevărul să câștige.

Probabil că ei chiar cred că lumea contemporană îi oprimă, dar nu înseamnă că au și dreptate. Nu vor o discuție calmă, ci pornesc la drum cu scandal. Și vor să ne convingă și pe noi, cu niște informații potrivite frumușel, că trebuie să sărim în picioare și să urlăm împreună cu ei, ca să le atingem scopurile.

Actualizări, 23.05.

Am primit un mesaj de la regizorul George Adamescu, care-mi transmite: „Nu te grăbi să tragi concluzii, urmează și partea a 2 a”. Concluzia mea e că iar crede că suntem genul de oameni care au ce discuta în privat, deși îi tot zic să se ducă învârtindu-se.

Altfel, Yogaesoteric a dat un comunicat de presă, care sună așa:

Comunicat de presă cu privire la incidentul provocat de termoscanarea la un supermarket

Numele Școlii de yoga ezoterică MISA este asociat de mass-media încă o dată, într-un mod tendențios, cu un incident care nu are nicio legătură cu activitățile școlii

În contextul discuțiilor generate în mass-media de incidentul provocat de refuzul unor persoane de a accepta termoscanarea la intrarea într-un cunoscut supermarket, Școala de yoga ezoterică MISA protestează împotriva asocierii tendențioase a numelui asociației cu acest incident intens mediatizat. Persoanele implicate sunt direct responsabile de acțiunile lor, iar faptul că una dintre aceste persoane a frecventat în trecut cursurile școlii noastre nu are nicio relevanță în contextul respectiv, fiind doar un element de senzaționalism ieftin speculat de mass-media de fiecare dată când apare o conexiune cât de îndepărtată cu MISA.

În mod ciudat, în nicio astfel de situație în care se speculează o legătură, reală sau nu, dintre o anumită persoană – care întotdeauna este prezentată într-o lumină nefavorabilă – și școala noastră, nu se menționează de exemplu unde a lucrat sau lucrează persoana respectivă, cum își petrece timpul liber, în ce asociații sau grupuri activează, doar se repetă, uneori obsesiv, că persoana X care a fost implicată în incidentul Y practică sau a practicat yoga la cursurile noastre.

Această abordare denotă lipsa de profesionalism a jurnaliștilor care recurg la acest gen de trucuri pentru a-și crește audiența sau traficul pe site. Solicităm retragerea tuturor asocierilor între incidentul menționat și Școala de yoga ezoterică MISA și ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale în cazul în care imaginea asociației va avea de suferit.

Biroul de presă MISA
22 mai 2020

Aș dori să anunț MISA că „imaginea asociației” s-a dus pe copcă acum multă vreme. Mai mult, strict în cazul ăsta, ei înșiși continuă să umple de noroi imaginea asociației, postând pe Yogaesoteric toate articolele conspiraționiste, inclusiv multe despre coronavirus.

Bivolaru și conducerea MISA n-au fost și nu vor fi condamnați

Wed, 22 Jan 2020 10:27:27 +0000

Știrea nu e de ultimă oră. E de pe 17 ianuarie, deci deja veche de 5 zile, dar ce să-i faci. Nici eu nu mă mai mișc repede. După cum rezuma cineva, „S-a prescris totul.”

MISA e o știre veche, desigur. Marele scandal din presă, când au tăbărât 300 de polițiști într-o descindere majoră asupra caselor yoghinilor, când toate canalele de știri și ziarele vuiau, a izbucnit pe 18 martie 2004. A fost atât de demult încât copiii născuți în perioada aia sunt acum la liceu.

Dacă țin bine minte, reporterii urlau că la MISA ar fi arme și droguri, că yoghinii se ocupă cu prostituția și crima organizată. N-a trecut mult până când și-au dat seama că nu era tocmai Mafia pe acolo și au băgat sub preș faptul că acuzaseră vreodată yoghinii de deținere de arme și droguri (pe bună dreptate, de altfel; nu era vorba de așa ceva).

A urmat o perioadă lungă în care MISA era pe toate ecranele, iar yoghinii, în frunte cu Bivolaru, veneau și dădeau interviuri la TV. Reporterii s-au reprofilat pe scandalul sexual și au săpat acolo cât au putut – au piperat cu ce au putut ca să trezească dezgustul oamenilor și au venit cu faimoasa „Yoghinii își beau urina”. O țin minte pe Simona Trandafir, VIP din MISA la vremea respectivă, una dintre persoanele care au pus bazele MISA, spunând la TV că hârtiile pe care le vânturau reporterii în fața ei nu făceau parte dintre cursurile oficiale MISA deoarece le lipsea sigla cu un yoghin în lotus în colțul din dreapta-sus.

Războiul mediatic a reușit să ascundă grosul a ce înseamnă MISA în spatele lucrurilor considerate rele de majoritatea populației. În viziunea publică, MISA a devenit sinonimă cu sexul destrăbălat, ceea ce înseamnă că trece neobservată în majoritatea celorlalte aspecte. În momentul de față, tot ce trebuie să facă un yoghin de la MISA pentru a părea un cunoscător în ale medicinei naturiste și ale dezvoltării personale cu tentă supranaturală e să nu-l pomenească pe Bivolaru.

În timp ce MISA în sine era acoperită cu rușine și oprobriu public, Bivolaru s-a cărat în Suedia și a cerut azil politic pentru că era persecutat aici. L-a primit în ianuarie 2006. Yoghinii s-au inflamat din cauza felului în care erau descriși în presă și tratați de restul populației și au pornit pe calea martiriului – eram și eu printre ei la vremea respectivă, crezând, cum cred și azi, că descinderile și rahatul aruncat au fost niște lovituri nemeritate.

Pe la mijlocul anilor 2000, voiam să lupt pentru MISA și pentru a ni se face dreptate. Poate că restul populației a uitat de acuzațiile din presă despre arme și droguri, dar noi nu. Presa mințea. Mădălina Dumitru, minora de 17 ani cu care se culcase Bivolaru, fusese bruscată de polițiști, forțată să dea o declarație contra lui Bivolaru, iar apoi târâtă la Institutul de Medicină Legală pentru a i se face un control și a se afla dacă e virgină, lucru care mă îngrozește și azi. Să te ferească sfântul să fii victima unui abuz sexual în România, că ți-o iei și de la poliție.

La Institutul de Medicină Legală s-a făcut un meeting spontan pentru Mădălina, care s-a lăsat cu violența autorităților contra yoghinilor.

Sunt lucruri contra cărora aș ieși în stradă și azi. Nu pentru a-l susține Bivolaru (nici la vremea respectivă nu ieșisem pentru el, dar era greu să distingi motivațiile celor din stradă), ci pentru că nu pot susține violența autorităților contra celor de care „se știe” că sunt criminali. Pentru că, într-o bună zi, poate că statul o să vrea de la noi să dăm o declarație pe care nu vrem s-o dăm, pentru că poate o să decidă că suntem infractori – și nu cred că ne-ar încălzi cu nimic să ni se dovedească nevinovăția după ce ne-am luat pumni.

La vremea respectivă, tot ce s-a întâmplat a fost departe de a mă convinge că Bivolaru e rău. Dimpotrivă. Am crezut cu atât mai tare în curs și în nedreptatea celor din jur. Iar cei de la MISA au mers pe chestia asta și ne-au găsit vinovați, de la Adrian Năstase la francmasonerie. Victimizarea e în vogă printre yoghini și azi.

După ce mi-am dat seama că nu tot ce se spunea în presă era o minciună, că unele dintre cele ce se spuneau despre MISA erau adevărat, iar apoi am avut și eu contact cu partea întunecată a organizației, am plecat dintre yoghini. Presa e mai liniștită zilele astea, dar răul a fost făcut. Lumea știe de yoghini că sunt nașpa, sunt ciudați, sunt suprasexuali – se presupune la fel și de foștii yoghini. Sunt zile în care e o neplăcere să vorbesc despre subiect, nu pentru că am ceva de ascuns, ci pentru că trebuie să mă fac auzită peste murmurul de ani și ani de zile al presei. Uneori trebuie să vorbesc și peste mine – de fiecare dată când vorbesc cu presa, povestea mea e folosită pentru a ilustra ceea ce presa vrea să spună.

(Spre deosebire de MISA, eu înțeleg că presa va lua un interviu de o oră și va spicui din el câteva minute, deci știu să mă aștept la asta și o accept; nu înseamnă că lucrurile astea nu se întâmplă. Lucrurile sunt în realitate mai nuanțate și au deseori tot felul de aspecte care cad la montaj.)

De pe partea asta a baricadei, am început să urmăresc cu un alt fel de interes ce se întâmplă cu MISA în zona legală. Au fost investigații în mai multe țări. Au fost jurnaliști străini, mai mult sau mai puțin serioși, care au scris despre subiect (cu unii am vorbit și eu). Lucrurile s-au mișcat foarte greu în alte părți, iar la noi… nu prea.

În 2013, la 9 ani după descinderi, Bivolaru a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru acte sexuale cu un minor. Evident, nu era în țară, deci nu putea executa nimic. Autoritățile nu știau de unde să-l ia, în ciuda faptului că multă lume urla din toți bojocii „E în Paris”.

Noroc cu autoritățile franceze, care l-au prins trei ani mai târziu, în februarie 2016. Avea un pașaport bulgar fals, așa că au avut de ce să-l aresteze. Apoi l-au extrădat în România, unde și-a executat condamnarea la 6 ani de închisoare în timp record, fiind eliberat în septembrie 2017. De atunci, habar n-am unde e.

Mai exista însă un dosar penal, deschis în martie 2007, la 3 ani după descinderi. Era ditamai dosarul contra multor oameni de la vârful MISA. Era câte ceva din toate, de la trafic de persoane (cea mai serioasă problemă, după părerea mea), dar ajungând și la propagandă rasistă, fascistă sau xenofobă, încălcarea drepturilor de autor sau ultraj contra bunelor moravuri.

Ani de zile am urmărit procesul fiind amânat cu două-trei săptămâni, cu o lună, din nou și din nou, pentru tot felul de motive. Mă uitam pe portalul instanțelor de judecată al Ministerului de Justiție în vacanța asta și am început să mă uit la termenele de prescriere ale diverselor infracțiuni. În caz că nu le aveți cu termenii legali și nu aveți procese pe care să le urmăriți de ani de zile, prescrierea înseamnă că nu mai ești judecat pentru că a trecut prea multă vreme de când ai făcut chestia. Nu poți să fii aruncat în închisoare pentru că ai furat o pâine acum 50 de ani, la un moment dat, gata.

Mi-am dat seama în vacanța de iarnă că era târziu de tot. Și, ce să vezi, pe 17 ianuarie, s-a umplut pagina de pe portal de achitări. Au rămas nesoluționate niște acțiuni civile legate de drepturile de autor și încă o chestie care oricum nu mai contează pentru că a murit persoana implicată.

Deci. S-a terminat. Ba, colac peste pupăză, a mai câștigat și niște bani de la statul român pentru că nu au încheiat procesul în timp util.Bivolaru ar putea dansa de bucurie în Piața Victoriei acum, dacă i-ar sta în caracter. A făcut un an și jumătate de închisoare și și-a ispășit pedeapsa, nu-i mai atârnă nimic deasupra capului (din câte știu). Dacă se mai ascunde și de acum încolo, va fi din paranoia, nu pentru că e fugar, cum a fost multă vreme. [Notă: Mi-a atras atenția cineva că știu prost – există un mandat de arestare eliberat de finlandezi pentru nouă cazuri de trafic uman și abuz sexual.]

Era de așteptat. Știam că așa va fi. Și totuși, nu pot să nu mă simt dezamăgită. E un eșec al sistemului de justiție – nu doar că a fost achitat, dar a fost achitat pentru că nu au reușit timp de 15 ani să se adune și să facă o treabă.

Subiectul e atât de fumat încât aproape că nu-i mai pasă nimănui, doar nouă, celor care am avut o legătură directă cu el.

Stăteam de vorbă vineri seara despre cum protestele generale pentru ca justiția să nu fie modificată prin OUG au un gust deosebit de amar în perioada asta. Mai ales după ce ai auzit de la cineva care a terminat Dreptul și care s-a uitat pe ce scria acolo că multe modificări erau bune și că presau procurorii să-și facă treaba mai bine și mai repede decât până acum, ceea ce nu e un lucru rău.

Și mi s-a zis că, în principiu, scopul protestelor a fost, de la un punct încolo, băgarea lui Dragnea la închisoare. Presiunea străzii a grăbit lucrurile, a dus la închiderea lui pentru o nimica toată, de fapt.

Ce să faci, până la urmă? Să ieși în stradă pentru tot ce te interesează? Să încerci să faci mișcări de masă pentru orice? „Rezolvați cazul Bivolaru până nu murim de bătrânețe și el, și noi”? Aș vrea să zic să milităm pentru schimbare, aș vrea să urlu că e nevoie de un sistem mai bun, că ține de noi să-l schimbăm. Că aud că Bivolaru nu e singurul caz tărăgănat până în pânzele albe, că e jale în sistem. Dar sincer, nu sunt persoana care să pornească mișcări de masă. Nu știu nici dacă pricep cu adevărat sistemul și ce trebuie schimbat. Nu cred că aș pricepe care schimbări sunt bune și care nu – deh, nu-s din zona justiției.

În fine. N-am chef de muncă în dimineața asta, pot să-mi fac treaba și după-amiază (avantajul de a fi liber-profesionist) și voiam să bodogănesc în colțul ăsta de internet despre povestea asta, așa cum s-a văzut de la mine de-a lungul anilor. Mă-ntreb dacă vorbesc inutil: cei care au fost la MISA știu deja tot ce am spus, iar cei care n-au fost probabil sar peste subiectul ăsta de când îl văd.

A fost arestat Gregorian Bivolaru

Fri, 26 Feb 2016 20:09:09 +0000

Am auzit că azi a fost arestat Gregorian Bivolaru, la un târg de carte (sau de carte veche?) din Paris. Prima oară am crezut că e un banc, că iar au dat un rateu jurnaliștii noștri, dar articolele, sărace în informații cum sunt, sunt ilustrate cu o poză cu el arătând ca un moșulică ramolit.

E o veste pe care nu mă așteptam s-o aud. Sigur, _se știa _că e la Paris – se știa de multă vreme. _Se știa _cam pe unde merge, pentru că era vizitat de multă lume și nu se ascundea foarte tare. _Se știau _multe, dar de făcut nu se făcea nimic.

Se spunea că ar avea conexiuni politice – țin minte că în 2004 la cursurile de yoga instructorii insistau să fie votat Băsescu, se făceau meditații de susținere a lui Băsescu pentru a deveni președintele țării. La următoarele alegeri, direcția oficială era cu Geoană, dar absolutul e suprem, așa că unii au votat în continuare cu Băsescu (problema când ai cursanți cărora le descrii viața în alb și negru e că trebuie să-ți pregătești din timp inversările de paradigmă, lucru care n-a fost făcut la Băsescu vs. Geoană).

La un moment dat niște yoghini făceau parte dintr-un partid – nu mai țin minte exact cine erau și ce voiau (parcă locuri în parlamentul european), dar știu că se plimbau pe la cursuri să strângă semnături și să-și asigure voturi. [completare: nu mă refeream la tevatura recentă cu Dacian Cioloș. În 2008 se promova la curs Partidul Inițiativa Națională, în care erau mai mulți yoghini].

Iar când ai o armată de femei care dansează la bară sau prestează servicii de videochat, banii vin destul de ușor. Nu știu cât costă un apartament la Paris, dar nu m-ar surprinde să-i fi rămas și lui niște sume frumușele de bani, care pot fi folosiți într-o mulțime de moduri, mai ales dacă cineva vrea să-și păstreze libertatea.

Așa că am râs puțin, cinic, când am auzit recent că e pe lista cu infractorii cei mai căutați de Interpol. Și am așteptat, cu răbdare, să aud vești nu despre prinderea lui, ci despre moartea lui. Zvonurile despre sănătatea lui nu sunt excelente și mă întrebam, ușor morbid, ce urma să-l răpună. Mă întrebam dacă MISA avea să fie distrusă în urma dispariției punctului ei central, sau dacă avea să fie târâtă înainte de un urmaș șiret și ambițios, gata să fie considerat încarnare a lui Dumnezeu (sau profet ce vorbește cu maestrul mort, de ce nu?) și să preia întreaga afacere.

Încă privesc cu scepticism știrea – nu a fost acuzat de foarte multe în urma proceselor. E manipulator, e mârșav, e un om fără de care lumea ar fi mai bună, dar din păcate (și din fericire) astea nu sunt infracțiuni pentru care poți fi aruncat în închisoare. A convins mai mulți oameni să apeleze doar la medicina alternativă, chiar și în cazuri în care aveau boli grave, cum e cancerul – și când au murit a dat din umeri. Habar n-am dacă e infracțiune; dacă e, n-a fost acuzat pentru ea.

A convins multă lume să-și dedice timpul și energia pentru el și MISA, atât în moduri mai morale (construirea clădirilor misane, ținerea cursuri de yoga, traducerea de cărți), cât și în moduri mai imorale (dansurile la bară și videochat-urile de care ziceam mai sus) – și cei care și-au dat seama ulterior că nici el, nici MISA nu fac două parale au rămas cu ochii în soare, cu CV-ul gol și cu o situație materială mai precară decât ar fi fost altfel. Prinde orbul, scoate-i ochii.

Rămâne, deci, condamnarea pentru „act sexual cu un minor”. Măcar atât. Aștept să văd ce se mai întâmplă.

Până atunci, fac piruete ca un compas fericit. Măcar nu mai e intangibil, pierdut undeva pe harta Europei.

Prinde spiridușul, dacă poți

Wed, 11 Feb 2015 13:01:23 +0000

Știi senzația aia când îți întâlnești jumătatea perfectă? Plimbări lungi, discuții pline de substanță, mici cadouri, lucruri care îți fac viața roz și frumoasă? Și până la urmă te dăruiești trup și suflet și îți scoți la iveală cele mai tainice idei și părți din tine? O perioadă frumoasă, ca o lună de miere, persoana îți cere asta, îți cere aia, și îi dai, pentru că iubești…

…după care te trezești că persoana dragă dispare în ceață, cu darurile de la tine cu tot. Nu tu mersi, când încerci s-o cauți îți dă cu tifla, când îndrăznești să spui că ceva nu e în regulă, aruncă cu noroi în tine, îți destăinuie secretele, își bate joc de tine, le spune tuturor prietenilor tăi că ești cu capul – iar ție îți dă de înțeles că ești fraierul fraierilor.

Nu prea ai ce plângeri să faci pe nicăieri, că tehnic vorbind omul, deși era o loază de la un capăt la celălalt, nu a făcut nimic ilegal. E ca-n vorba aia care se termină cu „…și cu banii luați”.

Cam în situația asta se află oamenii care au picat în plasa unui șarlatan cu talent. Vine ca un spiriduș, dă cu niște „magie”, prinde inimile publicului, îl determină să-i împlinească vreo câteva dorințe sub pretextul că le-ar îndeplini el câteva la rândul lui – după care dispare când ai nevoie de el. Oamenii rămân de fraieri, poliția dă din umeri (mai ales dacă spiridușul nostru n-a făcut prea multe ilegalități) și cu asta s-a terminat în lacrimi o dragoste profundă. Profundă de o parte, de cealaltă spiridușul mai spirituiește pe altcineva.

Spiridușii ăștia se ocupă de orice e mai convenabil, unde poți bramburi lumea: medicină preventivă naturistă (dacă se bagă la medicină pe bune, sunt mai pasibili să fie prinși până la urmă, dar există spiriduși mulți care insistă că te pot vindeca de cancer și alte probleme), relații de dragoste sau profesionale, dezvoltare personală, religie, cauze nobile cum ar fi salvarea planetei – și tot așa mai departe.

Cam de-asta Gregorian Bivolaru și alți 20 din conducerea MISA au fost achitați de trafic de persoane. De-asta gurul autohton și compania nu pot fi închiși în secunda doi pentru lucruri clare. (bine, unii sugerează că ar fi mai complicată treaba, cu tot felul de sume care se tot învârt, dar eu nu știu destul ca să-i pot crede) Nu pentru că ar fi oameni onești. Nici măcar din cauza lălăielilor eterne, a trasului de timp și a prescrierilor care intervin la un număr de ani după fapte. Nu pentru că dosarul ar fi fost fabricat la comandă politică și s-a înțeles greșit noțiunea de voluntariat de către autorități (cum susțin cei din MISA). Ci pentru că legal oamenii nu prea au o bază pe care să se plângă de faptul că li s-a promis că ajung la Dumnezeu, ei au crezut, și li s-a luat tot ce erau dispuși să dea. Altfel mult mai mulți ar fi făcut legal ceva, dar orice condamnare atârnă de câteva ițe mai puțin clare.

E o poveste cu morală, doar că lumea se uită prea de sus la cei care au picat de fraieri cu MISA ca s-o vadă: nu vă încredeți în spiriduși. Și da, spiridușii există.

Praf în ochii celor de la RATB

Sat, 06 Dec 2014 06:18:24 +0000

Povestea Idaho de una din aventurile ei de pe RATB. Eu aveam abonament pe toate liniile, când aveam. Și când n-aveam bombăneam de zor, că trebuia să fac ture lungi până să ajung la o cușetă unde să-mi facă cineva abonament pentru studenți.

Dar mi-am adus aminte acum de o poveste cu o gagică yoghină care a scăpat odată de control. Ea era convinsă că prin grație divină, restul oamenilor (și al yoghinilor, întâmplător) erau convinși că a scăpat prin pură nebunie.

Gagica asta tocmai luase ceva praf sub limbă, cum se mai poartă pe la cei care fac tratamente naturiste ca la indieni. Nu știu ce luase – poate era scorțișoară, sau careva din plantele indiene cu nume ciudate, care-s alburii sau roșiatice de felul lor. Există o credință indiană conform căreia ce e important din plantă se absoarbe când e în gură, așa că dacă vrei să profiți din plin de efectele nucșoarei sau ale busuiocului, e musai să stai cu planta-n gură vreo zece minute.

Bun, stătea ea în autobuz, în picioare, când a văzut că vin controlorii. Ce să facă, ce să facă, n-avea bilet, n-avea nimic – hai să-și facă o binecuvântare, că poate-poate o scapă Dumnezeu de năpastă! Și închide strâns ochii și dă-i. Doar că în loc să se roage în tăcere, se apucă să mormăie una din melodiile pe care le folosesc yoghinii când au nevoie de suport muzical ca să se-mbărbăteze.

Așa că pe măsură ce se apropiau oamenii, ea fredona cu gura-nchisă: tm-tm-tmmm-tm-tm-t-tm, tm-tm-tmmm-tm-tm-t-tm, tm-tm-tmmm-tm-tm-t-tm! Și cu ochii strânși și figura concentrată.

Cum-necum, au ajuns controlorii și la ea. Or fi zis că-i ciudată fata, dar asta e, biletu-i bilet, trebuie controlat.

„Biletul sau abonamentul, vă rog.”

Și atunci deschide femeia ochii, deschide și gura, încearcă să spună că n-are – și-n clipa aia îi zboară din gură praful de scorțișoară, sau de ce era. Cum dădea mai tare din limbă cu disperare, cum pufăia mai ceva ca un dragon al nisipurilor, de au tulit-o ăia de controlau de nu știau cum să scape mai repede de ciuma tifoidă a femeii, fără să mai controleze nimic.

Povestea asta o știu de la cineva căruia i s-a lăudat femeia că Dumnezeu a scăpat-o de la amendă.

Reacții cu viteza melcului turbat

Fri, 20 Jun 2014 13:38:48 +0000

O dată la câteva zile mă uit să văd ce mai face site-ul oficial al MISA. De obicei dă drepturi la replică pentru ziare gen CanCan, sau răspunde întârziat și plin de venin la știri care nu-s pur laudative. Asta pe lângă articole flower power sau conspiraționiste, sau mărturii pline de energii și lumini ale yoghinilor care-și laudă între ei eficacitatea yoga.

Sunt amuzanți, au aerul superior al unor oameni care se află în buricul pământului fără să înțeleagă felul în care funcționează lumea din jurul lor. Spumegă, fumegă și folosesc orice invective care nu sunt înjurături tradiționale. De ce nu înjură? Că-i urât și nasol și ei sunt niște finuți.

De obicei nu discut artiolele alea, deși sunt amuzante, că ce-i mult e mult. Dar pe 18 iunie 2014 au reușit să scoată o perlă mișto într-un articol. E un articol semnat de Nicușor Catrina, care-i unul din „greii” MISA (nu mâna dreaptă a lui Bivolaru, dar pe-acolo).

Articolul de faţă este o replică stringentă la inepţiile mizerabile ale unui pretins „expert” [..], stupidităţi ce au apărut în numărul din ianuarie 2010 al revistei „Psihologia Azi” sub semnătura lui Ovidiu Brazdău. Unii vă veţi întreba de ce am considerat că este necesar – şi totodată important – să răspundem abia acum unor calomnii evidente ce au fost vehiculate de Ovidiu Brazdău în urmă cu mai bine de 4 ani? [..] deconstrucţia şi spulberarea lor se dovedeşte a fi, chiar şi în prezent, o acţiune necesară pentru restabilirea urgentă a adevărului.

Sublinierile sunt ale mele. O replică stringentă pentru restabilirea urgentă a adevărului, după 4 ani. 4 ani! De la articolul ăsta și până acum fosta mea dirigintă a mai purtat o clasă dintr-a 9-a până la absolvirea liceului. Eu mi-am luat masteratul, am tradus vreo 7 cărți, aproape am terminat de scris un roman, mi-am făcut blogul ăsta șamd.

Numai cu yoghinii să nu faci o treabă urgentă, că timeline-ul pe care funcționează el e cel al lui Dumnezeu și ce e o eră geologică în plus sau în minus?

În rest, ca de obicei, scâncesc că-s neiubiți și nedreptățiți. Sărmanii de ei, mereu se leagă lumea de ei pe nedrept. V-aș spune și ce nu le convenea, punctual, dar problema e că după n pagini de bătut gura în sus și-n jos pe tema „cât de urâcioși sunt cei care nu ne plac”, constați că n-au vorbit despre tema declarată a articolului – aia urmează a fi discutată într-un articol viitor. Bănuiesc că până ajung la finalul replicii urgente o să treacă aproape 5 ani de când a scris-o omul ăla.

În rest… un citat care explică de ce Ponta merită bătut pentru că strică și ce e bun prin faptul că se asociază cu acel lucru, dar și de ce MISA nu prea-și face prieteni sus-puși. Nu prea există categorii de oameni pe care să nu-i fi scuipat în față:

De altfel, mai ales în România acestor vremuri, titlul de doctor (în diferite specialităţi) este plasat atât de flagrant sub semnul plagiatului încât nu mai impresionează aproape pe nimeni (cel mai răsunător caz de plagiat, din plin dovedit, caz care, aşa cum s-a demonstrat, nu este altceva decât un „vârf al aisbergului”, este şi rămâne în acest sens titlul de doctor cu care se făleşte actualul Prim Ministru al României, Victor Ponta).

Închei cu o listă de scurte citate din articol, ca să nu credeți că doar mi se pare că-s superiori și veninoși (și acum folosesc cuvinte mari) – nu de alta, dar mi s-a zis că fără demonstrații n-am voie, că poate consideră cei de la Yogaesoteric că-i calomniez sau ceva:

diferiţi „experţi” ai maculării şi ai manipulării, sau ca diverşi „falsificatori” de profesie ori emisari (ce sunt gras retribuiţi) ai neantului valoric […] a mitocanilor ignari, limbuţi, neghiobi şi impertinenţi din România) [..] mediocritatea deplorabilă a articolului [..] obscuritatea crasă a însuşi autorului acestuia, precum şi nivelul sub-mediocru în care el a practicat yoga. [..] manipulatori veleitari [..] ignoranţei generale a românilor [..] ei, impostorii, se erijează cu un tupeu imens în veritabile autorităţi epistemice [..] Modul parşiv în care ei îşi proiectează propria inepţie asupra audienţei este de regulă „doct”, arogant, şmecheresc şi mai mereu agresiv. [..] o polifonie incontrolabilă de consideraţii parazite [..] din cauza prostiei crase sau a superficialităţii, [..] principalele instrumente de persuasiune vicleană [..] o mare impertinenţă resentimentară. [..] este şi el unul dintre invidioşii ulceraţi (dar vanitoşi la culme) ce sunt plini de o mediocritate fudulă, ironică şi ţâfnoasă. [..] răul adeseori insidios din zilele noastre [..] o mare lăudăroşenie: [..] de manipulare vicleană a cititorului, care este „ajutat” (a se citi: abil intoxicat) [..] jalnicului profesor Ovidiu Brazdău [..] bruma de autoritate de care încă se mai bucură (din cauza ignoranţei imense a studenţilor săi) la acea universitate?

Când Poliția plagiază MISA

Wed, 28 May 2014 17:28:20 +0000

Poliția fură. Bine, poate chestia asta nu surprinde pe nimeni, așa că mai adaug ceva: Poliția din Constanța fură articole de la alții ca să le bage în revista proprie, „Poliția Impact”. Și de la cine să fure dacă nu de la MISA? Pentru că normal, dacă ești o instituție care are nevoie de credibilitate la nivel național, un stâlp al societății, un pilon al dreptății, o coloană a corectitudinii, primul lucru pe care vrei să-l faci e să publici o revistă atât de proastă, atât de vulgară și atât de agramată încât să validezi din prima toate bancurile cu polițiști (sursa).

Al doilea lucru pe care vrei să-l faci e să publici articole luate de la alții, să nu verifici sursele, să afli pe urmă că ai luat cu copy-paste un articol de pe un site care ține de MISA și pe urmă să zici „nu e nicio problemă dacă textul creează o asociere cu MISA” – bineînțeles că nu, aștept cu nerăbdare articolele preluate de la Scientologi – şi „articolul este unul foarte frumos”. Ahhh, domnu’ polițist, v-am furat telefonu’, da’ e foarte frumos.

Faza tare e că întrebat care e faza cu articolul ăsta „preluat” într-o revistă de mare calibru, comisarul șef Saragea a zis că furăciunea intelectuală s-a produs prin Patriarhie: articolul a fost trimis de un colaborator nenumit din partea bisericii.

Deci, stai să văd dacă am înțeles: cei care promovează ca poruncă de la Dumnezeu „Să nu furi” au furat un articol, pe care l-au dat celor care efectiv prind și pedepsesc hoții. Și au furat de la o grupare spirituală și cu mișmașuri ilegale pe care primii o condamnă și cei din urmă o anchetează. Ce urmează? Cei care țin workshopuri motivaționale să fie niște ratați? (…nu-mi răspundeți la întrebare, vă rog. E retorică.)

Conform dezvaluiri.ro, toată revista „Poliția Impact” e plină de obscenități, vulgarități și sex. Culmea, cu excepția articolului de la MISA, pe care l-au nimerit fără așa ceva, dar care are citate apocrife din Iisus, via Jakob Lorber (originalul, de pe site-ul angelinspir.ro). Surse credibile, nu alta. Bine, că articolul în sine nu are nimic prea rău, în afara bâlbâielilor lui Lorber asupra cărora mi se pare că se simte o mână de editor Bivolarian, dar ce urmează? O preluare despre cum gazele de eșapament ale avioanelor ne omoară? Niște conspiraționism? Ceva idei despre energia sexuală a femeii și poziții sexuale în comunicatele oficiale ale Patriarhiei?

După cum spunea marele geniu al Costineștiului, Gregorian Bivolaru, „înțelepții au o lume comună”. Probabil că e un fel de bibliotecă într-o pivniță, unde fac schimb de idei ciudate și neverificate – și le dau copy-paste.

Portretul lui Gregorian Bivolaru

Thu, 13 Mar 2014 00:40:49 +0000

Gregorian Bivolaru este imposibil de cunoscut, nu pentru că nu s-ar ști destule despre el, ci pentru că se știu prea multe. Nu mai este o persoană, este un bun comun, o colecție de trăsături refolosite pentru a crea o mie de portrete distincte. Persoana în carne și oase numită Gregorian Bivolaru plutește într-o mare de legendă.

E maestrul, e perfecțiunea, e manipulatorul obsedat de sex, liderul de sectă, schizofrenicul, paranoicul, cel vânat de Securitate, eroul, omul obișnuit, bărbatul perfect, lepra societății, licheaua absolută, al doilea după Hristos, perversul, divinul, sfântul, criminalul.

Tot ceea ce auzi despre el îți modelează viziunea, îl scoate din normal. Fiecare gest al lui e supra-interpretat, văzut dintr-o mie de perspective. E imposibil să-l vezi pe Gregorian Bivolaru fără să sară în relief pentru că în clipa în care îl remarci știi atâtea despre el încât deja îl studiezi ca fiind un fenomen, nu încă o persoană pe care o cunoști.

Mă întreb dacă uneori îi stă în gât propria legendă.

Mă întreb dacă e bolnav psihic și nu-i stă în gât nimic.

______

Astăzi, 12 martie 2014, de ziua lui Gregorian Bivolaru, site-ul oficial al MISA îi cântă ode:

cursanţii yoga au tendinţa să îi ia drept model pe cei care predau yoga. Haideţi să vedem ce model ne oferă un astfel de profesor de yoga – un remarcabil profesor de yoga, Gregorian (Grieg) Bivolaru. El este un om cu mult înaintea epocii în care trăim, cu mult deasupra standardelor celor mai exigente pe care le-am putea stabili la nivel social. Afirmăm aceasta în primul rând pentru că Grieg este un om care trăieşte 100% conform principiilor spirituale (pe care le afirmă şi le predă) şi nu face niciodată rabat de la ele; el nu a făcut absolut niciodată nici cel mai mic compromis. (sursa)

______

„I-am spus, Grieg, dar dacă iubitul meu se îmbolnăvește? Dacă pățește ceva? Și mi-a răspuns: Ei, dacă moare o să faceți amor în planul astral.”

______

„Era sub mine, îmi făcea amor oral și am văzut că a adormit. Era așa de scump…”

______

Prima mea nedumerire e când trebuie să meditez cu „maestrul spiritual”. Nu mai știu în ce an de curs sunt (2-3? În liceu, cred), dar eu nu am niciun maestru. Oricum, nu mi-e clar dacă fiecare meditează cu propriul lui maestru, sau care e faza. Iar dacă fiecare meditează cu al lui propriu, se mai consideră că e o meditație în comun?

Faptul că toată lumea se întoarce spre poza lui Gregorian Bivolaru îmi dă de înțeles că el ar fi maestrul lor. În prima clipă mi se pare o coincidență incredibilă: toți oamenii ăștia îl urmează pe același om, care în mod complet întâmplător e cel care a înființat școala de yoga!

În clipa următoare îmi dau seama că e cam mare coincidența, deci nu e coincidență. În continuare mi se pare foarte ciudat că toți oamenii ăștia care nu-l cunosc pe Grieg îl consideră maestrul lor. Cum poți să accepți pe cineva cu toată ființa ta ca fiind conducătorul tău fără să știi cine e?

În timp ce alții meditează cu Gregorian Bivolaru, eu meditez asupra problemei maestrului spiritual stabilit din oficiu.

______

După ani de zile de meditații stupide, de ritualuri în care jumătate din participanți nu cred, de conferințe din ce în ce mai tembele, au apărut noile pasiuni ale lui Gregorian Bivolaru: extratereștrii. Au fost câțiva pasionați de OZN-uri dintotdeauna pe la curs, care dacă țin minte bine povesteau de diverse chestii prin defuncta Revista Misterelor, dar acum extratereștrii au apărut de parcă MISA s-ar combina cu scientologia. (în 2012, Mihai Stoian de la Natha, filiera MISA din Danemarca, într-adevăr e pe lângă ei)

Extratereștrii sunt un banc până și pentru yoghini. Mulți râd pe la colțuri de fazele cu ET care vine să ne salveze dacă noi gândim „Da!” dintr-odată. Dar când se cere participarea lor la meditații cu ființe venite din spațiu, participă. Cu jumătate de chef, dar o fac. Promovarea OZN-urilor se transformă într-un fel de propagandă ET-istă, iar eu devin un element din ce în ce mai antisocial.

În unul din ultimele cursuri de yoga la care particip urmează să medităm cu o navă spațială a unor extratereștri.

„Îți bați joc de mine,” spun, în sala de la subsol de la Obor. Majoritatea celor care fac cursul sunt sus, într-o sală mai mare și în general extrem de plină, dar eu stau jos unde e mai mult loc. Așa că foarte puțini sunt acolo să observe că scot un roman de Dickens și-mi bag picioarele în meditația lor. E un tip care se tot uită la mine pe furiș, că cică meditează. Eu mă uit înapoi la el fără probleme, pentru că lui Dickens nu-i pasă dacă-l citesc sau nu.

______

Pentru elemente antisociale care au tupeul nemărginit de a comenta că nu e totul roz la MISA, Gregorian Bivolaru pregătește o serie de articole, conferințe și sisteme pentru a se asigura că nu i se sparge gruparea în 16. E înainte de faza cu extratereștrii, după ce unii din instructorii care erau cu MISA de la Revoluție încoace au plecat într-un torent de scrisori deschise citite la toate cursurile deși nu interesau decât un număr restrâns din yoghini.

Bârfa e rea. Calomnia e rea. Cârcoteala e rea. Persoanele care fac așa ceva sunt rele, deoarece stârnesc îndoielile demoniace ale discipolilor care încearcă să avanseze pe calea spirituală. Dacă cineva are ceva de comentat, poate s-o facă public: va fi ascultat cu grijă și i se va răspunde. Dacă se vorbește de rău de MISA și maestru pe la colțuri, trebuie trimise bilețele către Gregorian Bivolaru cu detaii despre situație.

Puținii care încearcă să spună că ceva nu-i în regulă în tot sistemul sunt făcuți cu ou și cu oțet în răspunsuri supărate-foc audiate în jurul altor activități. Se învață repede faptul că poți oricând să spui ce vrei, să comentezi cum vrei, dar pe urmă o iei pe coajă.

MISA mi se pare din ce în ce mai dubioasă, dar sunt oameni cu care am petrecut ani din viață, așa că încă nu știu ce să cred. Treaba se petrece înainte să-l cunosc pe Bivolaru, dar am primit invitația și sunt perfect sigură că totul se va clarifica în momentul în care o să-l cunosc.

Într-un fel, am avut dreptate la faza aia.

______

„Dar trebuie să te culci cu el!” mi-a zis individul. „Are un lingam uite-atâta!” Lingam înseamnă penis, doar că yoghinii vorbesc limbi străine când se bagă cu bocancii în viața ta intimă și personală. Mi-a arătat cât de mare era penisul lui Bivolaru, probabil cu precizie milimetrică.

„Ce treabă am eu cu dimensiunile lui Gregorian Bivolaru?” am întrebat, siderată.

„Păi, cum, dacă el vrea atunci trebuie, că doar e maestrul, dup-aia să vezi ce femeie o să devii.”

„Culcă-te tu cu el!”

„Dacă aș fi femeie, m-aș culca.”

M-am întrebat dacă tipul avea tendințe homosexuale, că prea insista. De fapt, ce zic eu, majoritatea bărbaților aveau poze cu maestrul prin toată casa, inclusiv la vedere în dormitor, deci nu e exclus ca Grieg să fi frânt câteva inimi masculine. Mai ales ale bărbătușilor care se îmbrăcau în roz și se îmbrățișau prelung în public, cu zâmbete largi și pline de dragoste.

______

„Tu vrei să te culci cu el?” o atac. Sunt la Paris și se duce muncă de lămurire cu mine, așa că arunc întrebarea spre altcineva.

Tipa dă din umeri. „E maestrul…”

Je m’en fous de maestru. Replicile mele sunt suficient de vulgare și explicite ca să-mi asigure liniștea o vreme.

______

„Toate amazoancele astea,” spune el. „Se uită în jos la tine cu dispreț, parcă ești ultimul om. Și când se apropie de Grieg, numai ce le vezi că devin niște mielușele, sunt așa cum mi-ar plăcea mie să fie. Iar când se îndepărtează, iar sunt amazoance.”

„Ei, dacă ai fi ca el…” spune altcineva.

Aiurea. Gregorian Bivolaru profită de pe urma legendei și îi vorbește de rău pe alții pe la spate. Știu și eu unul de care s-au ferit niște tipe o vreme, că zisese Grieg despre el nu știu ce minciuni. Că fusese securist? Că era SRI-st? Că era spion? Mason? Nu mai țin minte nici să mă bați, dar oricum că era ceva de rău.

„Eh, cine știe care o fi fost cauza subtilă,” îmi spune individul. „O fi vrut el ceva, de mi-a făcut una ca asta.”

Da, a vrut să-și bată joc de tine, fraiere.

______

„Atunci când era Grieg în țară și venea în Golful Francezului la Costinești, era destul să începem să medităm, că veneau delfinii la mal. Uneori vin și acum, că s-a păstrat rezonanța.”

______

„Atunci când se construia clădirea de la Obor a venit Grieg și le-a dat indicații muncitorilor ce și cum să facă. Peste câtva timp m-am dus acolo și am văzut că putrezise podeaua. Bine mă, dar ce-ați făcut aici? am zis. Ați făcut podeaua aiurea! La care ei mi-au răspuns că așa zisese Grieg să facă. Dar tu, cutărescu, nu lucrezi în construcții? Nu știi că se face altfel? Și mi-a răspuns că ba da, dar dacă maestrul a zis…”

______

Pe Cristina Găină am cunoscut-o într-o zi de vară, când m-a rugat să scriu un articol pentru ea despre o chestie pe care n-o știam (și pe care în cele din urmă l-am scris prost). O femeie care mi s-a părut mare, dar simpatică. Nu eram încă la japoneză, așa că s-a oferit să-mi dea caietele din care învățase ea înainte să meargă în Japonia.

Nu mi le-a dat niciodată. La ceva timp după chestia asta a aflat că are cancer la sân. A fost sfătuită de Gregorian Bivolaru să se trateze naturist, boala a progresat și a murit. Spre final yoghinii îi transmiteau energii și alte alea, dar nici ei nu se mai înghesuiau prea tare.

Când un yoghin moare cu tratamentele lui Bivolaru cu tot, cine e de vină? Yoghinul, normal.

„Problema Cristinei,” ajunge până la urmă la mine informația, „e legată de iubire, că de-aia a făcut cancer la sâni, că sânii au legătură cu iubirea.” Și așa aflu că de fapt Cristina Găină a murit pentru că nu avea atitudinea corectă și nu era recunoscătoare cum trebuie și era cam rece și dură.

______

O tipă care e perfect convinsă că Gregorian Bivolaru e maestrul ei, dar care oricum povestește: „La un moment dat făceam amor cu Grieg, și nu știu cum s-a mișcat că m-a durut îngrozitor. Am urlat. Și a început să țipe la mine, să nu mai fac așa ceva, că vin vecinii, dacă crede lumea că mă bate?!”

______

„Prima oară când l-am cunoscut eram pe scenă la mare, m-am dus la el, după care, când am plecat parcă pluteam. Eram ca-n transă. Și m-am îndreptat spre marginea scenei, iar Grieg se uita după mine și a văzut că eram pe cale să pic. Așa că a strigat să mă oprească cineva.

În ziua în care am făcut 18 ani m-am suit în mașină să vin la Paris să-l văd.”

______

„Și noi am greșit, că noi suntem cei care l-am descris de la început ca pe un maestru. Noi i-am încurajat pe ceilalți să-l privească așa, noi i-am ascuns greșelile.” Îi văd privirea plină de regret.

Cu ce mă ajută regretul lui? Cu nimic. La fel cum nici al meu nu ajută pe cineva.

______

În Paris, în garsoniera în care stă Gregorian Bivolaru este imposibil de cald. Miroase puternic a mentă, mă amețește, mi se face rău aproape. Nu știu la ce mă așteptam de la marele maestru, dar între barbă, păr și ochelari e imposibil să vezi ceva din fața lui. E un moșneag care vorbește ușor împleticit. Și mai mult decât orice, vorbește singur.

„Tu te crezi mare scriitoare, dar nu ești,” îmi spune. Mulțumesc, d-le General Evident (Captain Obvious are un grad militar prea mic pentru Grieg). La momentul respectiv, știam dincolo de orice fel de îndoială că nu sunt o mare scriitoare din simplul, dar remarcabilul, fapt că nu scrisesem mare lucru și nu publicasem nimic.

A continuat să-mi spună că-s ca în bancul cu mașina comunistă:

S-a stricat mașina comunistă și comuniștii s-au adunat în cerc și au făcut un ritual magic prin care l-au trezit pe Lenin din morți. A făcut el ce-a făcut, a reparat mașina, după care a zis:- Mă nenorociților, ce-ați făcut?
– Nu știm, Lenin, ce-am făcut?
– Ați făcut toată energia să meargă la claxon!

Problema mea filozofică e cu ritualul necromantic al comuniștilor, dar am încercat să mă prind ce voia să zică dincolo de magie neagră. Am ajuns după ceva deliberări interioare la concluzia că voia să spună că afișam multe și nu făceam nimic. Doar că la vremea respectivă nu prea vorbeam despre mine și eram o prezență mai degrabă ștearsă decât acaparatoare, sau claxon-antă.

„Uite, ia de aici o broșură ca să înțelegi ce facem aici.”

Broșura era despre orgasmul urinar, sau ceva de genul ăsta.

„Dar eu nu vreau să mă culc cu tine.”

Nu are probleme, mă ignoră pur și simplu de parcă n-ar fi auzit că vorbesc.

______

Se spune că lui Gregorian Bivolaru nu i-au plăcut niciodată băncile. Prea mari. Prea masonice. Prea ușor de supravegheat. Așa că e genul de om care preferă banii gheață – dar ce faci când strângi foarte mulți?…

Gurile rele spun că acum niște ani i-a vârât în niște valize care au fost îngropate în Herăstrău.

Sursa e semi-de încredere, dar probabil că au fost dezgropate valizele de atunci.

______

„De ce ești așa de slabă?” mă întreabă Gregorian Bivolaru.

„Pentru că sunt agitată și nu mă îngraș,” îi răspund într-o doară pentru că am decis deja că moșul e prea tont ca să vadă că răspunsurile mele nu sunt sincere, nici mincinoase, ci prea dezinteresate ca să poarte vreo valoare de adevăr.

„Și eu sunt ocupat, dar uite ce bine arăt!”

Mă întreb dacă-și imaginează că m-am luminat la față de admirație, sau dacă s-a prins că sunt pe cale să izbucnesc în hohote de râs. E singurul banc bun pe care-l face. Dar nu cred că era banc.

______

Una din chestiile cele mai mișto e că GB îmi recomandă cărți. Îmi recomandă să-l citesc pe Aldous Huxley (de care nu auzisem, îi notez numele pe o foaie de hârtie și-l rog pe GB să-mi confirme că e corect. Îmi confirmă, doar că scrisesem Alduous în loc de Aldous, ah, errare humanum…) și-mi povestește de ideile lui excepționale despre scris mediumic.

Îmi povestește, îmi povestește, îmi povestește.

După ceva vreme citesc Orb în Gaza, care e o carte serioasă și bună a lui Huxley și care n-are nici în clin, nici în mânecă cu ce spuneea GB.

Peste și mai multă vreme citesc Crome Yellow, care cuprinde tot ce a zis maestrul, cu singura menținue că nu e doar un roman de ficțiune. Nu. E satiră. Fiecare chestie pe care GB mi-a propus-o era scrisă la mișto, fiecare tehnică era un banc, fiecare revelație o glumă.

________

Îmi povestește că gagicile din Paris au fost să vadă un film, My Blueberry Nights, cu Gregorian Bivolaru cu tot. Eu încă nu eram în Franța. Ei, și la un moment dat e o scenă în care tipa adoarme cu capul pe bar, iar barmanul, cu care e în relații de prietenie, se apleacă spre ea cu un fel de reverență îndrăgostită (și filmic reprezentată) și o sărută.

Genul ăla de scenă care e în categoria „vai, ce frumos/romantic” doar pentru că nu se întâmplă în realitate, pentru că dacă ar fi reală ar fi nasoală: tipa nu știe ce i se întâmplă.

Așa, continuăm: îmi zice că Grieg s-a plâns că tipul n-a avut mai mult curaj, n-a mers mai departe, n-a fost cu adevărat bărbat să facă ce trebuia făcut.

My Blueberry Nights nu e un film deosebit de bun, dar îmi spune că maestrul nu prea le are nici cu subtilitatea, nici cu respectarea limitelor, nici cu acordul partenerei. Sau oi fi paranoică…

______

Grieg era mai mare cu un an decât mine: el învăţa la „uman”, iar eu trecusem la „real”. Însă faima lui făcuse deja înconjurul liceului şi nu numai. Îşi uimise profesorii prin vastitatea şi profunzimea cunoştinţelor sale. Unii dintre ei nu ezitau ai propune să ţină prelegeri colegilor de clasă pe teme de filozofie, literatură universală, limba română etc. Era o încântare să-i urmăreşti savantele sale dizertaţii, remarcabile prin exuberanţa limbajului, documentarea exhaustivă, claritatea mesajului transmis. (sursa: Dan D.)

______

O legendă spune că Gregorian Bivolaru înțelege toate limbile pământului din motive paranormale. La un moment dat, într-o sală, cineva i-a adresat o întrebare și el s-a apucat să răspundă, ca să se oprească brusc: „Ar fi trebuit să aștept traducerea, nu-i așa?”

O altă legendă spune că Gregorian Bivolaru se afla odată într-o cameră plină de experți care-l bombardau cu întrebări din toate domeniile, dar el le-a dat clasă tuturor. Din păcate legenda nu ne spune când și unde a avut loc această convenție a capetelor luminate.

O poveste spune că Gregorian Bivolaru are zeci de mii de volume și le știe pe majoritatea. Când era la cumpărat de cărți, parcă în Paris, era suficient să le răsfoaiscă puțin ca să-și dea seama ce și cum. Când a cumpărat el cărți, s-a stat o vreme și după închiderea librăriei gigantice ca să se treacă toate volumele prin cititorul de prețuri.

Gregorian Bivolaru mi s-a lăudat că a lucrat la traducerea unei cărți a lui Coelho, pe care a corectat-o pentru că nu spunea ce trebuia.

De fapt, Gregorian Bivolaru a corectat mulți înțelepți și scriitori de-a lungul timpului. În traducerile lui constatăm că Mircea Eliade nu mai spune că tantricii au voie să mănânce carne, ci că n-au voie, vedem că se cer clarificări ca pentru proști – și că până și rugăciunea Tatăl Nostru a trebuit îmbunătățită cu un agramtism dubios.

Niciuna din chestiile de mai sus nu e un banc.

______

Povestea asta am citit-o undeva, dacă nu mă înșel. O broșurică undeva, sau ceva de genul: un om se dădea pe leagăn extrem de tare și Gregorian Bivolaru trecea prin preajmă. De la distanță, Bivolaru a strigat că omul vrea să se sinucidă – leagănul s-a oprit brusc și omul a fost dat jos. Leagănul stătea să se rupă.

E paranormal, e clarvăzător.

______

Pe vremea comunismului, Gregorian Bivolaru a evadat din arestul Securității pentru că a levitat peste gard. Sau, în mod paranormal, a determinat niște securiști să-i rezeme o scară de gard. Sau s-a urcat, paranormal, într-un vișin. Poate într-o bună zi o să descoperim ce-a făcut cu scara, vișinul și Securitatea. Unii spun chiar că a fost lăsat să fugă peste gard de către securiștii care voiau să-l aresteze pentru evadare.

Ideea e că e un erou care s-a luptat cu comunismul.

Bine, că a fost arestat pentru materiale pornografice, asta nu se mai spune printre yoghini.

______

După Revoluție, francmasonii/securiștii/dușmanii de altă natură (scuze, nu-mi amintesc cine era de data asta) i-au pus lui Gregorian Bivolaru o bombă în apartament. Bomba a explodat când nu era acasă. A fost un atentat la viața lui, pe care au încercat să-l mușamalizeze spunând că a fost o explozie de gaz.

______

„Lui Grieg i-a plăcut mereu căldura.” Aprob, pentru că am fost la Paris și m-a pocnit temperatura ridicată fix în moalele capului. „Își ținea aragazul deschis, toate cele patru ochiuri aprinse deodată. Nu era sănătos, nu e în regulă să fie atât de cald, dar nu puteai să i-o scoți din cap. I-am zis, mai devreme sau mai târziu… și odată aflu că i-a explodat apartamentul. Vecinii nervoși, mizerie mare, trebuia organizată o curățenie generală. Și după o vreme apare și Grieg, ca picat din lună: Ăștia vor să mă omoare…”

______

Nu-mi place să las lucrurile neclare și în general când spun o chestie foarte direct mă aștept la o reacție. Grieg o scaldă: nu mi-a zis ce vrea de la mine și de ce sunt la Paris. Am o broșură despre orgasme și inițieri. Vreau, a naibii de încăpățânată ce sunt, să-mi confirme că nu-mi atinge niciun fir de păr din cap, că altfel iese cu scandal.

Îi scriu un bilet care, pe scurt, explică faptul că nu mă culc cu el nici moartă, ar putea să confirme odată că a înțeles ideea, sau presupun că e retardat și mai insist? (fiind mult mai plină de tact la momentul respectiv cred că n-am formulat-o atât de drastic)

Când ne vedem iar, îmi spune:

„Ești obsedată sexual.” A, bun, e bine de știut că eu sunt cea obsedată, nu moșulică cu haremul de 20 de femei care împrăștie cu broșuri despre orgasme și urină. „Să știi că ceea ce faci tu demonstrează că de fapt tu îți dorești să facem amor. Dacă eu te-aș forța acum, tu ai descoperi brusc că vrei. Dar n-o s-o fac pentru că ești femeia-ceapă. Știi cum e femeia ceapă?”

Bănuiesc că nu e cea care îți vâră un sac de cepe pe gât pentru idioțenie, după care te bate cu o funie de usturoi, așa că dau din cap că nu.

„Când o dezbraci, plângi. Ești atât de lipsită de feminitate încât iubitul tău își va găsi altă iubită, ești de acord cu asta?”

Păi mă, nene, nu tu promovezi cuplul deschis? Nu tu spui că gelozia e rea? Ce-i, ți-ai schimbat părerea brusc pentru că vrei să mă manipulezi pe mine? Dau din umeri cu indiferență, pentru că întrebarea asta nu are în context niciun răspuns corect și n-am chef de balivernele moșului.

„Și până la urmă vei rămâne fără el.”

Poți determina numerele câștigătoare la loto alegându-le pe cele pe care nu le alege Gregorian Bivolaru. Nu doar că n-am rămas fără iubit, dar iubitul m-a urmărit cu lunile fără să înțeleagă că ne despărțisem și plângea la propriu prin fața blocului că nu-i dădeam drumul în casă în timp ce mă bombarda pe toate căile de comunicare cu mesaje despre iubirea vieții. Nu că aș fi eu mare femeie fatală, dar făcuse o obsesie.

„Îmhî,” am zis.__

______

Întâlnirea cu „maestrul” e edificatoare. Aș putea să mă las de cursurile MISA la câteva zile după ce am ajuns în țară, din simplul fapt că mă simt ca naiba după Paris, că m-am întâlnit cu un moș plin de sine și că am locuit într-un harem care nu era deloc spiritual.

Dar intervine întregul mecanism al misanilor, munca de lămurire în care mi se rescrie trecutul și mi se reformulează experiențele. În loc să plec în zile, situația se tărăgănează la doi ani în care ezit între a vedea albul ca alb (Gregorian Bivolaru e un fals) și a vedea albul ca negru (Gregorian Bivolaru e un maestru pe care nu l-am înțeles).

Mă învârt în cercuri autodistructive. Altă fată se sinucide și mă sperii. Mereu îi uit numele, dar era iubita unui tip care voia să fie cântăreț de operă (era din zodia Leu). Ea înnebunise, a scris un bilet că vrea să se râdă la înmormântarea ei, nu să se plângă, și s-a aruncat în gol.

După încă ceva vreme, Nagy Attila, un tip pe care-l știam că era din Sf. Gheorghe, s-a aruncat de la etajul 10. Fără bilet. Am o singură amintire mai clară cu el, era un chef de când aveam 16 ani și hăbăugii de yoghini artiști din Sf. Gh. dădeau o petrecere pentru ziua de naștere a celor din zodia gemeni, parcă, dacă nu era rac (un pretext). Muzică, povești. Attila era pe acolo, vesel. În toate bucățile de amintiri cu el era vesel, zâmbitor – în taberele de yoga, la întâlnirile cu mai mulți ani de curs. „Prima oară,” mi-a zis din dorința de a împărtăși înțelepciunile pe care oricum le aflam că erau la ordinea zilei, „am vrut să fiu iubit, și n-a fost bine. Apoi am vrut să iubesc, și a fost mai bine, dar nu suficient. Dar atunci când…” Și apoi venea varianta perfectă. Atunci când… Când nu mai voia nimic? Când era cu Dumnezeu? Se spune că avea datorii înainte să se arunce.

„La curs Ralph a zis să facem o binecuvântare,” mi-a spus o fostă colegă. „Ca moartea lui Attila să nu afecteze școala noastră de yoga.”

Yoghinii artiști din Sf. Gh. serbau „ziua de naștere” a trupei lor de teatru în ziua înmormântării lui. Făcuse și Attila parte din trupă la începuturi. Au făcut petrecerea, poate puțin mai tăcută decât ar fi făcut-o altfel.

Omul e devalorizat, „pus în context”, unde contextul e un fel de lume mare, o goană deșartă după spiritualitate. Îți mor părinții? Nu lași asta să te afecteze! Mor colegi? E vina lor! Toată treaba ta e să-ți vezi de spiritualitate, ascultă cuvintele lui Grieg, urmează-i modelul!

O vreme m-am gândit că Gregorian Bivolaru trebuie să plătească: e în fruntea întregii Mișcări, e cel care a venit cu majoritatea ideilor, e cel care încurajează lipsa de empatie, iluziile pentru falsă fericire. Și pentru ce? Pentru câștigul lui personal.

Apoi mi-am schimbat părerea: Gregorian Bivolaru e probabil bolnav, probabil că el crede tot ceea ce spune, probabil că are impresia că împărtășește lucruri de valoare. Nu trebuie pedepsit, ci ajutat!

Acum am altă viziune: ar trebui să plătească indiferent dacă e conștient de ce face sau nu, indiferent de credințele lui, indiferent de intențiile lui. Faptul că a vândut iluzii nu înseamnă că n-a afectat realități. Dacă demonstrăm că el crede că e vindecător, Cristina n-o să învie. Dacă demonstrăm că MISA a fost înființată dintr-un vis de grandoare al unui nebun charismatic, Attila n-o să fie mai puțin mort. (deși nu știu de ce s-a sinucis și nu cred că știe cineva, dar probabil că dacă nu era Mișcarea erau suficiente date schimbate ca să nu fie în fix aceeași situație)

Însă adevărul e ăsta: cu fiecare zi trecută e mai clar că n-o să pățească nimic.

Celui mai iubit dintre yoghini: femeile îți vor binele

Wed, 12 Mar 2014 17:20:30 +0000

„A fost o fată după tine care nu s-a culcat cu Gregorian Bivolaru,” îmi zice.

„Deci mai există și altele!”

„Da, da, mai sunt. Mai rar, dar… Ei, fata asta s-a dus, s-a uitat de sus până jos la el și i-a zis, Am auzit că ești paranormal, dar văd că ești cât se poate de normal. Mamă, ce s-a enervat.”

Hohotim de răsună tot restaurantul. Da, pot să-mi imaginez fața lui Gregorian Bivolaru, care se comportă de parcă e darul lui Dumnezeu pentru omenire, maestrul perfect al perfecțiunii, Făt-Frumosul Feților Frumoși, înțeleptul înțelepților și Don Juan-ul cel hiperpotent, în momentul în care o fată se uită de sus la el: ești cât se poate de normal.

„Auzi,” îmi spune, „cineva ar trebui să scrie toate chestiile astea.” Cineva fiind, bineînțeles, eu. Dintre noi două, eu sunt cea care scrie.

„Păi, chiar Gregorian Bivolaru însuși mi-a zis când l-am văzut: Tu să scrii despre ce se întâmplă aici. Cred că nu există dovadă mai clară a faptului că e clarvăzător de nu mai poate.”

Chicotim. Ce nu se vede e că amândouă avem sechele, fiecare în felul ei. Râdem, pentru că alternativa e să plângem. Am scris numele lui complet, Gregorian Bivolaru, în dialog, dar de fapt ea nu vrea nici măcar să-l audă, darămite să-l pronunțe. Folosește o poreclă, pentru că ei i se pare că până și numele îi invocă prezența, îl aduce din nou în viața ei. Mă convinge să nu-i spun nici Bivolaru, nici Grieg, nici măcar GB. Îi zicem „moșul”. Mai târziu eu îi voi spune în cazuri ca ăsta „G. Boss-ul”, pronunțat „ghebosul”.

Ea a umblat prin biserici, ca să scape de povara jurămintelor pe care le-a făcut la MISA. Își reface viața cu prudență. Eu mi-o refac cu un masochism plin de ură: propria mea ființă mi-e insuportabilă. Vreau să schimb totul, vreau să fiu altcineva. În câțiva ani de atunci într-adevăr am schimbat suficient ca să-mi placă cine sunt.

Iar ea?… Îmi place să cred că a scăpat de umbra lui. În mare. Cât de cât.

_____

„Trauma nu poate fi prezentată în mod liniar,” explică I.Z. la curs, legat de cartea The God of Small Things de Arundhati Roy. O traumă rearanjează amintirile în jurul ei, e ca o piatră aruncată într-un lac, face valuri pretutindeni. Nu poate fi confruntată direct, mintea se învârte în jurul ei din nou și din nou.

Chestia asta explică, într-un fel, de ce nu pot să scriu nimic coerent. Vreau să încep de peste tot, vreau să cuprind universul într-o foaie, vreau să vorbesc și să tac în același timp, vreau ca toată lumea să știe și nimeni să nu afle. MISA e o imagine gigantică, spartă în bucăți. N-am decât cioburi care separat sunt ireale, incredibile, dar împreună păreau odată să aibă toată logica de pe lume. Încercând să le pun cap la cap, am ajuns de nu știu câte ori să mă dau cu capul de pereți și să plâng.

Sunt traumatizată? Îmi pun problema pentru prima oară la curs. _Și dacă da, ce anume m-a traumatizat?
_

____

„Am un pistol,” îmi zice o fată care a vrut să mă întâlnească pentru că eu am fost la curs și ea a fost la curs și ea a decis că-i sunt simpatică. „Și dacă o să-l văd vreodată din nou pe Grieg, o să-l împușc. Cu pistolul ăla o să-l împușc.”

Adevărul e că n-o să-l împuște pentru că el e în Paris și ea nu. Și și dacă l-ar vedea din nou pe stradă, pistolul o să fie acasă, închis în dulap. Și, presupunând că l-ar întâlni pe Gregorian Bivolaru într-un loc ferit și ar ști că urmează să-l vadă acolo, nu l-ar împușca pentru că ar însemna să facă și pușcărie pentru el. De fapt, habar n-am dacă are și gloanțe pentru pistol, deci s-ar putea să fie în imposibilitate perfectă de împușcare.

Dar visele nu costă.

„I-am dat ani din viață. Ani! El a zis nu gândi și a fost de parcă ar fi apăsat un buton, am fost în contracte, aveam numai prostii în cap.” Și-mi povestește toate pasiunile ei de acum, toate lucrurile pe care ar vrea să le facă. Are o vârstă la care ar fi putut avea o carieră, mai ales că nu e proastă, dar n-are experiență, n-are diplome, n-are nimic.

Ceea ce n-o oprește să-și găsească totuși de lucru în condiții destul de bune, dar mereu rămâne acel „dacă nu mi-aș fi irosit atâția ani”.

Știu, știu: multă lume sare să întrebe ce a păzit până acum, de ce s-a lăsat pe tânjală ca să meargă să danseze în baruri, de ce nu a fost în stare să fie o persoană decentă?! Ei na, dacă s-a băgat în toate vulgaritățile, să plătească acum!

Haha. Nu. MISA e o lume pe dos față de cea obișnuită. Normalul și anormalul sunt inversate, ești judecat și țâțâit nu pentru că îți înșeli iubita, ci pentru că nu ai mai multe iubite; ești o femeie impură nu pentru că te culci cu mulți, ci pentru că nu te culci cu destui; ești urâtă nu pentru că ești grasă, ci pentru că ești slabă și atletică; ești proastă nu pentru că ești proastă, ci pentru că ești inteligentă; îți folosești greșit sexualitatea nu când o împarți cu toți, ci când n-o împarți cu suficienți. Ești incapabil să gândești liber când nu-ți asculți maestrul, ești nesincer când îți încalci jurămintele de a minți.

Prețul plătit pentru neconcordanță este cel plătit în societatea normală: ești privit de sus, vorbit pe la spate, se duce cu tine muncă de lămurire pentru a te integra în normal.

E o explicație, nu o scuză. La un moment dat, indiferent dacă faci parte din MISA, din societatea română cum e ea, dintr-o societate americană, nemțească, britanică, indiană, cum o fi, ai posibilitatea să te uiți la tine și să remarci că ești o lichea.

______

„Tu ce crezi că e cu Gregorian Bivolaru?” m-a întrebat D. Eu eram la București, cred că eram în al patrulea an de yoga, deci aveam 18 ani, iar ea era… tot pe-acolo ca an de curs, dar avea vreo 25-26-28 de ani? Nu mai știu. Bivolaru e o legendă transmisă din vorbă-n vorbă, auzi povești care mai de care, tot felul de cursanți vechi au avut tot felul de experiențe. Și presa și cei anti vuiesc cu experiențe în sens invers, normal, dar ți se explică faptul că ei nu îl _înțeleg _cu adevărat. Și tu pe cine să crezi?

Cursul de yoga e un curs de yoga. Nu se face sex, nu se pun filme porno. Nu-ți pune nimeni pistolul la tâmplă să faci chestii pe care nu le vrei. Din interior nu e deloc clar că ăia care spun ce răi sunt yoghinii au dreptate, mai ales că sunt atâția yoghini care sunt oameni buni, faini, de valoare. Și ajungi să-i cunoști.

„Habar n-am,” am răspuns. „Unii zic într-un fel, alții zic în alt fel. Eu aș vrea să-l cunosc, să văd singură care-i faza.”

Naivitate, naivitate, naivitate, naivitate, naivitate… Foarte naiv, să crezi că lucrurile merg așa, că poți să-l cunoști pe Gregorian Bivolaru fără să se ducă muncă de lămurire cu tine în mod intens, că poți să-l vezi față-n față fără să ți se spună o mie de povești despre cum el e deștept și tu nu, fără să se aibă cea mai mare grijă ca tu să fii gata să-l vezi ca maestru.__

Iar apoi, se va avea grijă să înțelegi corect cum a avut loc întâlnirea, să înțelegi ce prost ești tu și ce deștept e el.

______

Cecilia Tiz e prima persoană cu care vorbesc deschis despre întâlnirea eșuată cu Gregorian Bivolaru, despre faptul că cei de la curs încearcă cu disperare să mă convingă că sursa problemelor mele e că nu m-am culcat cu maestrul, despre faptul că instructorul meu în care aveam încredere că mi-e prieten a încercat să mă arunce în patul unui boșorog și nici măcar n-a avut curajul să mi-o spună în față, despre faptul că sunt tâmpită și naivă și de luni de zile mi se repetă că sunt dilie pentru că nu înțeleg că Gregorian Bivolaru are dreptate și eu nu.

Nu mai am conversația, dar a fost ceva de genul:

Eu: și m-am trezit acolo, cică să vorbesc cu fondatorul școlii ca să-mi dea sfaturi despre sufletul meu, și toate tipele care erau atunci la Paris încercau să mă convingă să mă culc cu el, că e maestrul.
Cecilia: vai
Eu: iar eu nu voiam, că mi se pare o porcărie.
Cecilia: normal
Eu: dar ele insistau și ăsta nu voia să-mi garanteze că mă lasă în pace, ocolea subiectul. Cred că spera să-mi schimb părerea.
Cecilia: nenorocitul
Eu: și până la urmă el mi-a zis că o să-mi pierd iubitul și că sunt o persoană extrem de obișnuită, nu-i nimic de capul meu. Pur și simplu nu-mi venea să cred că ăsta era omul ăla pe care-l laudă toată lumea.
Cecilia: săraca de tine

În timp ce scriam mi-o imaginam văzându-și de treaba ei și punând o replică stas pe ici pe colo. Erau cele mai lipsite de interes reacții pe care le puteam primi pe messenger. Dar nu-mi păsa. Vorbeam cu Cecilia Diabolica Tiz, ok? Capul răutăților, conform lui Gregorian Bivolaru&co. Discutam cu Dușmanca cea Rea, SRI-sta ninja atotprezentă care sapă tot din MISA.

Și pe măsură ce mă descărcam, îmi dădeam seama că sunt probabil a suta/mia persoană care-i spune iar aceleași lucruri. Nu mă cunoștea, sărisem pe o necunoscută pe messenger și n-aveam de fapt nimic de zis. Doar mă plângeam, nitam-nisam.

Bine ai venit în univers, părea să-mi spună răceala ei. _Sunt aici pentru că sunt aici, dar n-am ce să-ți fac, n-am cu ce să te ajut, nu ești specială și oamenii ăștia vor exista în continuare, chiar dacă tuni și fulgeri împotriva lor.
_

Pentru prima oară mi-am dat seama de micimea mea și de dimensiunile imense ale grupării din care scăpam câte unul, fiecare convins că e altfel, că a pățit-o altfel, că suferința lui e personală… Și în același timp, toți prea mici într-un fel ca să facă ceva. Am fost păcăliți în aceleași feluri, cu un set comun de credințe trecute sau prezente: energii, Dumnezeu, karma, Dumnezeu care se manifestă prin semne vizibile, sexualitate spiritual, astrologie, naturism. În rest, erau suficiente diferențe între noi ca să putem spune că nu suntem toți la fel, că suntem diferiți, că avem chestiile astea în comun pentru că sunt adevărate.

La câteva luni după prima discuție cu Cecilia Tiz am întâlnit-o din nou, de data asta nu ca anonimă plângăcioasă, ci ca cineva care se ridicase frumușel pe propriile picioare, măcar cât de cât. Am avut o conversație reală, nu cu Diabolica Anti-MISA, ci cu o femeie care a văzut suferință cauzată aiurea de MISA, Bivolaru și acoliții și a decis că e inacceptabilă.

Ah, bun, mi-am zis. Suntem pe aceeași direcție.

_____

Revistele de femei dau sfaturi mai ales despre frumusețe și relații. Mi-aș dori mult să scrie despre altceva, să nu mai continue vechile tendințe de a judeca femeia mai ales după fizic, de a o pune mereu în relație cu bărbatul, de a o învăța că este specială prin feminitatea ei și merită relația perfectă, orgasmul perfect, garderoba perfectă.

MISA a dus ideile feminine la extrem: feminitatea e la superlativ (după cum spune și titlul blogului Aidei Călin, implicată în o grămadă din acțiunile feminine de la MISA). Femeilor li se spune nu doar că trebuie să fie frumoase și iubitoare, ci că asta le conduce spre Dumnezeu. Sunt suite pe piedestal: sunt divine, sunt extraordinare, sunt niște forțe ale naturii. Ele sunt iubirea, ele sunt energia vieții, ele sunt mamele, inițiatoarele, ele sunt cele capabile să transforme bărbații prin puterea lor, prin fascinația pe care o exercită. Este datoria lor să-și dezvolte aceste calități prin anumite metode simple!

Manipulări ieftine, cu complimente în exces și reproșuri deschise. Ce se întâmplă dacă, așa ca mine, rămâi slabă, te îmbraci indiferent și îți place să știi tot felul de lucruri și să gândești, nu doar să înghiți?

„Trebuie să înveți să fii mai femeie,” îmi spune. E demult, la începuturile mele în MISA, dar se va repeta până la sfârșit, ani de zile, aceleași idei. „Să pui câteva kile pe tine ca să ai mai multă energie, să înveți să iubești, pentru că tu nu iubești, mintea aia proastă a ta care te face să crezi că ești așa de deșteaptă îți dă senzația că iubești, dar e doar în capul tău.”

Bineînțeles, în restul timpului eu sunt Femeie, energia lui, aerul lui, susținătoarea lui, muza lui, sunt extraordinară, spirituală, frumoasă, excepțională, fără mine e imposibil, eu sunt specială, eu sunt superioară tuturor celorlalte femei…

Dacă aș putea doar să mă schimb odată, pentru că el deja mă vede cum aș putea să fiu, perfectă și strălucitoare – în limbaj yoghin, mă transfigurează. Deci sunt perfectă, dar nu-s, și de fapt nu mă ridic la standarde, dar ar trebui să o fac. El apreciază potențialul, hai că te iubesc, toantooooo.

Ah, fiți-ar abuzul emoțional.

_____

„Mă duc la un psiholog care e chiar fain,” îmi zice o fată.

„Da? De ce?”

„Păi numai în zeiță și demoniacă m-a ținut. Ba eram perfectă, ba eram oribilă. Ba mă ridica în slăvi, ba eram de vină pentru tot. Chestiile astea nu-ți fac bine, simțeam că o iau razna.”

„Deci nu sunt singura.”

„Singura?! Nu, ăsta e standardul.”

_____

Am pierdut începutul scenei pentru că lucram din greu pentru facultate și eram băgată cu nasul în laptop, dar deodată văd că ea începe să-i care pumni. Tipa cu pricina, față de care eram perfect indiferentă până atunci, îl lovește din nou și din nou și din nou, cu sete. El are spatele curbat ca să nu fie lovit în zone vitale, ci doar peste coaste

„TACI!” urlă. ”TACI! Taci, taci, taci, taci, taci odată!”

E scoasă din minți. El se întoarce, îi trage câteva palme, ea plânge de nervi.

„Linștește-te, ți-a ajuns?! Gata, ho! Gaaaata, auzi?”

Tipa dispare val-vârtej. Teoretic eu o așteptam pe ea ca să mă ducă cu mașina până spre casă, că mergeam în aceeași direcție, dar aș prefera să merg pe jos în cealaltă parte de București decât să mă duc după ea acum.

„Ce…” zic.

„Eh,” explică el. „Nu știe să iubească, i-am zis chestia asta. Iubirea ei e superficială, efectiv nu înțelege…”

Și pe măsură ce vorbește, capăt un respect profund pentru tipă. Individul e de un asemenea lichelism încât a început să o compare cu altele, să-i reproșeze că nu e perfectă și, dacă nu mă înșel, i-a zis și că ea nu seamănă suficient cu maică-sa. Nu cu mama ei, cu mama lui, că fiecare băiat își caută de fapt mama și ea n-a înțeles asta?! Vai, sărmanul de el, el care a avut mereu probleme cu mama și ea nu-i dă ce-i trebuie. Și dă-i și explică despre cum bietul de el e neîndreptățit, mereu femeile sunt iraționale și nu vor să ghicească ce își dorește bietul de el, deși dacă l-ar iubi ar ști, că așa e iubirea și așa sunt femeile: intuitive. Dacă doar ar iubi, dacă doar ar vrea, dar ea nu știe direct ce-și dorește el pentru că nu e atentă, vai, deci nu-l iubește cum trebuie.

Eh, voila. Acesta este un mare erou spiritual de la MISA, un adevărat amant feroce.

_____

„După ce am plecat de la curs au început să-l chinuie pe prietenul meu, îi trimiteau înregistrări cu mine culcându-mă cu alții – Roxana, eu nu știusem niciodată că aș fi înregistrată! Dar i-au trimis, ca din partea mea, ca să se detașeze, ca să mă convingă că am parte de tot ce-mi trebuie la curs, n-am nevoie de cineva din exterior…”

E atât de agitată încât e de-abia coerentă, îmi povestește cum e hăituită, cum prietenul ei e hăituit, cum e vânată de yoghini pentru că…nici nu știe de ce, pentru că nu știe nimic, nu are informații, habar n-are ce vor. Îmi spune că a aflat că la grupurile de bărbați li se zice să se înregistreze în timp ce fac sex, ca să-și arate performanțele în fața grupului, iar dacă ele nu vor, nu trebuie să știe, nu? Și acum îi scriu prietenului ei mesaje, îi trimit înregistrările, yoghinele vorbesc cu el și îi spun că ea a făcut tot felul de chestii de care ea nici nu știa că există (grupuri în care se trage la sorți cine cu cine se culcă, chestii de-astea).

E prima și singura oară când aud o poveste complet nouă. Mai întreb în jur, nu mai aud așa ceva de la nimeni, nici de înregistrări secrete, nici de tras la sorți pentru sex. Neconfirmat. Îi verific identitatea și reiese că ea e cine mi-a spus că e și că are slujba pe care a spus că o are. Dacă mă minte, mă minte cu numele ei real.

Sun cunoscuți de-ai mei ca să-i întreb de detalii, o întreb pe Cecilia Tiz, la care mai devreme sau mai târziu ajung toate zvonurile, verific site-urile, pun întrebări peste tot. Neconfirmat, neconfirmat, neconfirmat.

Neadevărat?… Nu îndrăznesc să clasific povestea și o las suspendată în eter. Poate că mi s-a pasat o dezinformare, poate că fata e nebună, poate că are un psihopat pe urme care-i vrea răul, poate că e sinceră. Mi-aduc aminte de o scrisoare de amenințare pe care am primit-o și mă întreb dacă o fi dat de un tembel de acel gen, dar mai hotărât.

Și mă întreb de ce nu dă în judecată foștii iubiți care au înregistrat-o pe șest. Dacă are înregistrările, știe cine sunt. Și, hm, daunele s-ar putea să merite efortul.

_____

„Tu nu știi de fapt ce e cu femeile care merg în Japonia,” îmi spune – femeile de la MISA merg în Japonia la dans la bară, am aflat. „Habar n-ai. Ai citit doar ce-au spus alții, apleci urechea la toate prostiile. Așa că am vorbit cu cineva care o să te lămurească. Te întâlnești cu ea și vezi despre ce e vorba.”

E înainte să mi se ducă vestea că aș fi o trădătoare de patrie și neam, așa că fata vine să ducă muncă de lămurire cu mine. Ne întâlnim la Cărturești (unde întârzii jumătate de oră pentru că m-am suit în autobuzul greșit și am prins un blocaj în trafic acolo unde aș fi vrut să sar din mașină să o iau la goană invers – fir-ar 335-ul lui pește prăjit și str. Ștefan cel Mare). Tipa e binevoitoare, s-a uitat la cărți până la venirea mea. E plăcută, prietenoasă, simpatică.

„Am fost în Japonia o dată, în turele de la început, după ce au mers primele și ne-au spus că e foarte frumos acolo,” îmi zice. „Terminasem facultatea de fizică și aveam ocazia să merg cu bursă la masterat în Franța, dar am ales să merg în Japonia și n-am regretat niciodată.”

Nu-i nimic, regretam eu atunci când îmi povestea.

„Eram hostess într-un bar de noapte, dar nu era nimic indecent în asta. Stăteam de vorbă cu ei, cu japonezii, care nu prea văzuseră europence.” Îmi descrie o lume în care, într-o japoneză stricată, vorbeau despre tot felul de lucruri, în care oamenii erau ahtiați după comunicare. Se legau prietenii trainice, ea și celelalte fete care fuseseră prin Japonia erau tratate cu respect și considerație. Se machiau și se aranjau și bărbații erau fermecați de ele pentru că erau atât de exotice, atât de frumoase, atât de zeițe între oameni.

„Nu s-a întâmplat nimic indecent în tot timpul ăsta,” îmi zice. „Nimic. Nu voiau nimic, nu voiau să se culce cu noi, nimic.” Îmi spune că a dansat la bară, dar pentru că voia ea neapărat, voia să-și manifeste feminitatea așa. A avut norocul să dea peste baruri în care se dansa. Ziua era scoasă în oraș de clienți, care uneori îi făceau cadouri. Odată a stat câteva zile la cineva acasă, era bolnavă, iar omul nici măcar n-a încercat s-o atingă. Totul era frumos, Gregorian Bivolaru le suna pe ea și pe celelalte din când în când (o dată pe săptămână, parcă) să se asigure că erau bine și să discute cu ele. Odată a fost dusă la un teatru de păpuși japonez…

„Aoleu,” zic, fiind în temă. „Alea-s nasoale.” Teatrul de păpuși la noi e pentru copii, la ei e plin de dramă, tragedie, crime și sinucideri. „Cu sinucideri între îndrăgostiți? Oameni care-și scot ochii? Bebeluși morți vârâți în burta altei mame?”

Se uită oripilată la mine. „Nici vorbă de așa ceva!” zice. „Japonezii sunt niște oameni fini, eleganți și culți. Nici vorbă de… păi, sunt oameni fini, foarte fini și drăguți. Până și mâinile lor sunt fine, au pielea degetelor moale, e o plăcere să le simți pe sâni, ce idei poți să ai, auzi, scos de ochi, cum poți să-i scoți ochii unei păpuși?! Niciodată!”

„Hm,” răspund. O dată pentru că am citit piese Bunraku și știu cum pot să fie și înțeleg că și-a format o opinie extrem de roz pe dovezi insuficiente. A doua oară pentru că mă minte în față și într-un moment de impacientare s-a apucat să apere mai mult decât e cazul. Nimic indecent e în contradicție cu mâinile alea fine pe sâni.

Dacă ar fi spus de la început că-i ating sânii… dar a plusat. Nimic indecent. Mâini pe sâni.

Mă uit pe pozele pe care mi le arată, cu clienții ei, în timp ce îmi spune că n-a mai ajuns niciodată în Japonia – zannen da, ne? cum ar spune japonezii_, ce păcat, nu_? Și mă întreb câte minciuni își spun fetele de la MISA plecate să lucreze în baruri, cu câtă fericire îți explică tot felul de chestii frumoase și drăguțe care nu seamănă cu realitatea. Și, după ceva timp, discut cu altă fostă hostess.

_______

„A, în Japonia era ok,” îmi spune. „Era chiar în regulă, erau civilizați, dansam, discutam. Dar stai să vezi când am fost trimise prin Europa. Acolo să vezi ce de scârboși.”

„Aha,” zic. Acasă, acolo unde locuiau, aprindeau lumânări, făceau meditații. În bar unele mai exaltate își imaginau că fiecare bărbat care intra în bar era Dumnezeu (nu, zău), altele își făceau treaba fără euforie. Erau puse să jure pe Biblie că nu se culcă cu nimeni, toți banii erau luați de peștii de la MISA și alte distracții de genul ăsta. Și mereu, mereu, se concentrau pe pozitiv, pe ce învățaseră, pe părțile frumoase, pe dezvoltarea lor personală, pe suflețelul lor cel plin de feminitate care creștea văzând cu ochii când fermecau bărbații prin aerul lor jucăuș și plăcut.

______

„Am lucrat într-un salon de masaj. Începeam dimineața pe la 9, terminam la 11 noaptea, munceam ca niște sclavi, nu aveam voie să ieșim afară să vedem ce e în lume. La 12 trebuia să fim în pat, că altfel primeam amenzi.”

______

Și tot așa, repetate aceleași teme și motive din nou și din nou, aceleași judecăți greșite pentru care și-au tras pumni în cap, aceeași credință că totul e bine până în clipa în care se întâmplă ceva suficient de puternic, de dur, de inexplicabil ca să-și pună o problemă, orice problemă.

Din nou: eu, o ea, două cafele, sau ceaiur, sau ce-or fi fost. Ea n-a fost mult pe la MISA.

Eu: Tu de ce ai plecat de la curs?
Ea: Au fost mai multe motive.
Eu: Normal.
Ea: Dar ultima picătură…Era o conferință în care Grieg vorbea despre Dumnezeu și la un moment dat…
Eu: Da…
Ea: La un moment dat am recunoscut textul. Era scris de Tudor Arghezi. Am tot așteptat să-i pomenească numele, dar n-a făcut-o. Așa că m-am ridicat, am plecat și nu m-am mai întors.

Plagiat. A plecat pentru plagiat. Aș putea s-o îmbrățișez pentru asta, pentru că a plecat de la primele semne, de la prima ocazie cu care i-a fost clar că Bivolaru nu joacă după reguli, după moralitate, după corectitudine. Aș putea s-o îmbrățișez pentru că n-a trebuit să treacă prin o sută de mici umilințe, prin presiunile „binevoitorilor”, că nu s-a lăsat târâtă de colo-colo, pentru că a fost mai inteligentă decât mine, mai trează decât mine, mai integră decât mine. Pentru că stă în fața mea la masă și zâmbește – și pe ea n-au atins-o, pe ea n-au batjocorit-o, pe ea n-au rănit-o. Ea e cea care le-a scăpat.

Sunt bărbat, mi-am descoperit vaginul spiritual

Thu, 06 Feb 2014 17:40:46 +0000

Am descoperit un articol fascinant de pe site-ul oficial al grupării MISA în care un bărbat își împărtășește trăirile spirituale cu restul omenirii. Se pare că după vreo 5 ore de trimis energia lui Dumnezeu la toată lumea, inclusiv lui însuși, omul s-a simțit puțin obosit și deprimat. Dar în loc să se odihnească, a continuat să energizeze tot ce prindea.

Așa că Dumnezeu i-a trimis tot felul de experiențe. Unele și la cerere. Citez:

Apoi, am fost inspirat să cer trăirea unor stări specific feminine, precum starea de orgasm clitoridian, starea de orgasm vaginal, starea de orgasm cervico-uterin, starea de orgasm anal, starea de orgasm urinar – acesta din urmă existând însă şi la bărbaţi. Au fost stări incredibile! Cel mai puternic am resimţit-o pe cea de orgasm cervico-uterin, ca un fel de căldură pasională în întreaga zonă abdominală, ce avea modulaţii ca un fel de unde staţionare în întreaga zonă pelviană şi abdominală, dar nu explozive ci lente şi profunde. De asemeni, mi-a plăcut orgasmul clitoridian şi am putut sesiza diferenţele între acesta şi orgasmul vaginal. Ceea ce trăieşte o femeie în timpul actului amoros este minunat!

Bărbatul mai continuă să-și explice experiențele și trăirile non-sexuale, iar apoi termină apoteotic:

Doresc să împărtăşesc celor care merită, cuprins de un mister insondabil, această taină copleşitoare a Graţiei Supreme a lui DUMNEZEU, care ne poate transforma într-o singură zi mai mult decât ne-am transforma în câteva vieţi, fără ea. Doresc să afle şi alţii despre această revelaţie, pentru ca împreună să putem aduce SATYA YUGA şi să putem realiza destinul spiritual al ROMÂNIEI.

Numai la MISA.

Cum să leșini de frică, stil MISA

Sat, 12 Oct 2013 15:04:47 +0000

N-aveam de gând să mai bag chestii despre MISA prea curând, că am și alte chestii de făcut cu viața mea, dar prea mă amuz copios de una singură. Marii eroi spirituali ai Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut, luptătorii contra forțelor întunericului și masoneriei, bravii războinici care ne-au salvat de la Apocalipsă, fac pe ei de frică la gândul că li s-ar putea opune cineva. Nu la gândul că s-ar putea să vină din nou peste ei mascații, nu: la gândul că cineva ar putea exprima o părere contrarie.

Și-au făcut post de televiziune online, MISA TV, unde discută momentan despre niște scrisori pe care le-au trimis yoghini anonimi despre cât de nasoală e treaba cu locuitul în așezămintele MISA. Pe MISA TV au povestit unii yoghini că în locuințele MISA (ashramuri) se plimbă câinii cu covrigi în coadă, mâncarea e mișto, spiritualitatea e în floare, viața e frumoasă, totul e perfect. Buuuun. Doar că a apărut un comentator anonim să spună că lucrurile nu-s ca în emisiune.

Aoleu! Ce să se facă, ce să se facă?!

Uite ce s-a făcut:

Le dau ban celor care au adrese de mail false, sau care sunt „elocvente” (gen bula@…). Deci să te pună naiba să ai ca adresă (reală) roscovanul_nataflet@ceva, că zbori automat.
Le cer** numele, prenumele, adresa de mail, telefonul și anul de curs** (dacă e cazul) celor care vor să comenteze împotrivă. Bine că nu vor și CNP-ul, contul în bancă, PIN-ul de la telefon și seria și numărul de buletin. Toate astea pentru un comentariu care nu corespunde ideologiei oficiale_._ Nicăieri altundeva n-am mai văzut așa ceva.

În cazul în care le dai datele respective, „aveti promisiunea noastra ca vom publica un asemenea eventual comentariu in cadrul forumului (asa precum am facut si cu acest mesaj, in mod exceptional) si va promitem, de asemenea, ca vom raspunde in mod categoric la situatia pe care o semnalati, astfel incat sa existe un cadru echitabil de prezentare a ideilor”. Sursa. 1

În cazul de față, ce era să fac? Normal că dacă tot sunt pe net cu numele complet, mail-ul vizibil și poziția mea legată de MISA e perfect clară, mi-am oferit datele reale pe blogul MISA TV și am vrut să văd până unde mi se permite să vorbesc.

Nu până departe. Am postat un comentariu care a fost aprobat, dar apoi nimic nu a mai trecut de moderare. Nici măcar comentariul în care le explicam că acela e un blog, nu un forum și în care le ceream să-mi facă dovada faptului că am ca „job” să fiu împotriva MISA.

Aș zice că sunt tare puternică și că se tem ăștia de mine, dar mă tem că adevărul e altul: sunt niște iepurași care se tem și de umbra lor. Se tem atât de tare încât impun condiții inacceptabile pentru majoritatea internauților și speră să scape de opozanți. Se tem atât de tare încât când cineva ca mine le acceptă bluful și plusează, dau repede înapoi și încearcă să te reducă la tăcere.

Dar internetul e liber. Și am unde să vorbesc.

Să vă răspund deci, iepurași. În primul rând, un mic bonus. A zis cineva ceva de droguri și opozanți MISA care se droghează. E ușor ipocrită chestia, pentru că Gregorian Bivolaru însuși recomandă droguri. Din păcate n-am toată biblioteca la mine, fiind în Turcia, dar am luat un citat de pe forumul exmisa:

„Enciclopedia Naturista a Afrodiziacelor(pag. 83), de Gregorian Bivolaru: „In medicina indiana traditionala, macul este privit cu veneratie. Printre altele, el tonifica, stimuleaza erectia si intarzie ejacularea, favorizand prelungirea starilor beatifice din timpul actului amoros. In acest scop, adeptii prepara un amestec de cannabis, opiu si multe mirodenii, amestecul fiind apoi usor indulcit.” -„pulberea de opiu trebuie sa contina 10% morfina, constituind o pulbere titrata si se administreaza in doze de maxim 0,18 g.” -„se consuma maceratul preparat din capsule de mac fara seminte, 1 sau 2 capsule la 1 litru de apa.””

Dar hai să vorbim de ideile iepurești la care n-am putut răspunde pentru că mi s-au trimis la coșul de gunoi comentariile. O fi fost din cauză că vorbesc atât de urât și incoerent? Să vedem cam ce ziceam (nu mai am comentariile inițiale).

Cineva a zis pe MISA TV de persoane care se „tem pentru viața lor”, dar care apoi își fac bloguri cu numele personale scrise pe ele fără frică. S-a vorbit despre oameni care fac ce fac din răzbunare. S-a vorbit de foști cursanți care s-au apucat de droguri, de SRI și francmasonerie.

Unde sunt dovezile pentru aceste lucruri? Unde sunt persoanele de care vorbiți? Arătați cu degetul. Fără acuzații vagi. Cu degetul. Cum am făcut eu mai sus cu Gregorian Bivolaru și recomandatul de droguri.

S-a spus că e „jobul” meu să scriu împotriva MISA.

Perfect. Una bucată arătat cu degetul. Acum, să văd dovada faptului.

De ce rămân yoghinii din ashramuri în condiții mizere dacă nu le convine? s-a întrebat pe MISA TV.

Habar n-am. Și pentru mine e un mister treaba asta. Presupunerea mea e că vor o colivie aurită în locul celei de fier pe care o au acum.

….

E așa de nasol ce zic? E inacceptabil? Urât? Calomnios? Bârfitor? Sau o fi îngrozitor că pot să port o discuție și să întreb lucruri destul de, na, normale?

Securismul e la MISA. Nu știu dacă din rea voință sau din paranoia. MISA însăși se transformă într-un loc unde oameni se spionează unii pe alții pentru scopuri „nobile”, sau „de protecție”. Vor să se protejeze de orice: de stat, de idei rele, de alte idei, de idei potrivnice, de oameni care au alte păreri etc. Aici cereau numele, prenumele, adresa de mail și nr. de telefon pentru a verifica identitatea, statutul și datele oferite de comentator, cică.

Nu e prima dată. În careva din taberele MISA li se spunea cursanților să scrie scrisorele în care să-i denunțe pe cei care „calomniază” și „bârfesc” împotriva MISA, ca să-i pedepsească pe cei răi.

Orice protest la adresa cursului poate fi combătut susținând că a vedea lucruri rele înseamnă a avea „îndoieli demoniace”.

**Frica e mare, mare, mare la acești iepurași. **Dacă se prind toți cursanții că lupul e cel care le creează frica și tot el e cel care îi face scăpați – cu un anumit preț?

1 Comentariul inițial de pe MISA TV:

ATENTIE! Am aprobat acest mesaj pentru a-l lasa pe “domnul” Bula Ion, aici subsemnat, cat si anonima dumisale la evaluarea auditoriului nostru, pentru care noi avem respectul cuvenit, dar pe care nu intentionam sa il intoxicam cu melodrame anonime, de acum inainte.

<p>
  Va rugam insistent sa parcurgeti cerintele noastre minimale cu privire comentarii. Nu am scris pagini interminabile cu care sa va plictisim, sau in care sa gasim cu siguranta vreun motiv pentru a va respinge un comentariu, doar pentru ca nu ar conveni cuiva, un anume comentariu. Sunt doar 2 randuri de text! Vom lista din nou regulile noastre:
</p>

<p>
  <strong><em>Ne rezervăm dreptul de a modera/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conțin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălrea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții. Vă mulțumim!</em><br /> </strong><br /> Intrucat am inceput sa primim si pe forumul nostru “binevoitoare” anomime de la persoane “de bine” care pretind ca ar avea un statut sau altul, dorim sa respectati urmatoarele conditii de bun-simt, daca doriti sa publicam comentariile dumneavoastra de tip critica sau acuzatie:
</p>

<p>
  1. Daca trimiteti anonime de pe adresa de email gen “bula@…” si alte asemenea adrese “elocvente” cu pretentia de a vi le publica pe site-ul nostru, in speta cu mesaj calomniator, veti primi <strong><em>BAN</em></strong> (BAN este un cuvant din limba engleza care semnifica interzicere, interdictie). Sunt multe lucruri mai interesante de facut decat sa ne irosim timpul cu asa-zise mesaje “la obiect”, scrise de persoane care cauta sa isi piteasca micimea de caracter dupa o anonima fara valoare. E plin Internetul de astfel de persoane si toate institutiile care mediaza bloguri si forumuri iau exact aceleasi masuri: BAN.
</p>

<p>
  2. Daca aveti intr-adevar ceva de spus, de semnalat sau chiar replici la materialele pe care le difuzam, sunteti bineveniti sa ni le scrieti, respectand politicile noastre cu privire la comentarii, mai sus mentionate. In cazul in care mesajul are clar o tenta rauvoitoare, DAR TOTUSI ne oferiti DATE CLARE pe care le putem verifica: NUME, PRENUME, AN DE CURS (daca este cazul) ADRESA DE EMAIL VALIDA, UN NUMAR DE TELEFON, alte date care sunt mentionate in mesaj, prin care biroul nostru de presa sa poata verifica identitatea celui care scrie, statutul pe care sustine ca il are, precum si veridicitatea aspectelor descrise in mesaj – asa cum presupune deontologia in cazul reporterilor – aveti <strong>promisiunea noastra</strong> ca vom publica un asemenea eventual comentariu in cadrul forumului (asa precum am facut si cu acest mesaj, in mod exceptional) si va promitem, de asemenea, ca vom raspunde in mod categoric la situatia pe care o semnalati, astfel incat sa existe un cadru echitabil de prezentare a ideilor, din care cititorul sa isi poata crea o imagine obiectiva asupra subiectului discutiei. Puteti solicita, fireste, sa nu va publicam datele personale pe site.
</p>

<p>
  3. Pentru situatii care presupun expuneri elaborate, va rugam sa contactati direct biroul de presa MISA. Daca mesajul are date concrete ne vom stradui sa raspundem chiar in cazul unor emisiuni viitoare.<br /> Va multumim.
</p>

<p>
  PURA VIDA!
</p>

Pățania lui Gabriel Andreescu

Thu, 25 Jul 2013 14:38:13 +0000

Din când în când universul decide să-mi arunce în brațe o povestire cu tâlc, scrisă de-a gata. Azi am dat peste una pe Yogaesoteric.

Se face că a fost odată un om care avea o anumită valoare în România. Activa în domeniul drepturilor omului și al politicii (cea la nivel ideologic, nu cea pe care o face tot românul de azi). Scrisese câteva cărți și articole, dintre care unele erau folosite pentru predare la facultate – de exemplu la Masteratul de Studii Culturale Britanice, unde Alexandru Ștefănescu discuta printre altele despre postcomunism. Numele acestui om era Gabriel Andreescu.

Ei bine, se face că Andreescu a dat peste un grup de persoane care strigau că erau nedreptățite, și că întreaga lume le voia răul: yoghinii MISA. Cum-necum, a devenit convins că ar trebui să scrie o carte despre yoga și comunism – „Reprimarea mișcării yoga în anii ‘80”, în care a discutat despre Gregorian Bivolaru, Nicușor Catrina, Claudiu Trandafir și alte VIP-uri ale MISA, înainte ca MISA să fi fost creată.

Ce s-a gândit Andreescu de s-a băgat în treaba asta, nu se știe. Cert este că a lucrat multișor cu Oltea Mutulescu de la Yoga Magazin și până la urmă i-a apărut cartea… Iar Claudiu Trandafir, unul dintre cei pomeniți, s-a luat din MISA și a plecat în treburile lui, ceea ce nu le-a convenit lui Bivolaru, Catrina și altor VIP-uri. Și uite că cei de pe Yogaesoteric – și cei de la MISA în general – s-au folosit de cartea lui Andreescu pentru a-și promova luptele din interior. Fără niciun fel de jenă, au început să explice că Gabriel Andreescu descoperise că Trandafir era securist, colaborator etc.

Târziu, Andreescu a aflat că i se aruncau în cârcă dezvăluiri pe care el nu le făcuse niciodată. Le-a scris celor de la MISA cu o întârziere de 3 ani, să le spună că el nu declarase niciodată că Trandafir ar fi fost colaborator al Securității. Mai degrabă Trandafir fusese victimă. Unii ar spune chiar că dovezile din cartea lui Andreescu ar fi indicat că alții din trupa anilor ‘80 (Catrina, de exemplu) ar fi fost informatori. Dar azi MISA i-a râs practic în nas lui Andreescu când omul a zis că i se falsificaseră spusele. Ei știu mai bine! Ei au revelat adevărul: dușmanul de azi al MISA a fost dușmanul dintotdeauna, iar prietenul de-acum n-a greșit niciodată.

Falsificări tot sunt la MISA. L-au răstălmăcit pe Eliade, i-au băgat cuvinte-n gură lui Bhattacharya, modifică pe unde apucă. Pentru că adevărul trebuie să iasă la iveală foarte strălucitor în ciuda formulării suspect de diferite a celor care-l grăiesc. Deci, dacă cineva spune ceva incorect, acel cineva trebuie corectat în tăcere, pe șest.

Nu cred că Andreescu are vreo șansă să-i convingă să-și schimbe părerile, să modifice articolele, să publice vreo retractare. S-a băgat singur în gura lupului. Și consider că e vina lui că nu s-a documentat mai puternic cu cine avea de-a face.

Morala: Alege-ți cu grijă protejații, pentru că s-ar putea să te folosească pe post de ghiulea de tun.

Adăugire târzie: Am primit pe mail o conferință ținută de curând de Gabriel Andreescu la CESNUR. Nu pot să zic decât mea culpa: crezusem că Andreescu s-a îndepărtat de problema MISA în anii care au trecut de la cartea lui despre yoga în anii ‘80 și că n-a mai auzit mare lucru despre bazaconiile și certurile din ce în ce mai evidente ale Mișcării. În fond, mi-am zis că dacă a aflat de-abia în 2013 de lucrurile pe care le punea MISA în gura lui în 2010 înseamnă că nu e la curent cu evenimentele. ****

L-am compătimit pentru că am crezut că a aflat târziu (ca mulți alții) cu ce se ocupă MISA. Văd că n-a aflat nici acum – MISA trebuie protejată ca minoritate sexuală, spune Andreescu, la fel ca homosexualii sau transsexualii. MISA a fost abuzată, privită aiurea, înțeleasă greșit din cauza credințelor ei neobișnuite.

Părerea mea e că Andreescu ar trebui să se mai documenteze, să iasă din turnul de fildeș în care probabil a fost închis de cei care-i oferă informații despre MISA – de fapt, ar fi trebuit să se documenteze mai tare deja! Au trecut ani, s-au mai schimbat lucurile, anumite practici ascunse au ieșit mult mai clar la vedere. Problema nu e doar că yoghinilor le plac cuplurile deschise și sexul tantric – ci toate mișmașurile făcute în numele spiritualității, presiunea de grup pentru a face parte din cuplul deschis, stigma aruncată asupra acelor persoane care nu vor să practice sexul tantric, sau care nu sunt de acord cu ideile de bază prezentate la curs.

Nu opiniile și practicile sunt problema, domnule Andreescu, ci abordarea, constrângerile, modul în care se ajunge la ele. Nu vă compătimesc pentru că ați avut tot timpul din lume să aflați cum stau de fapt lucrurile.

Dedicație lui Grieg (primită pe mail)

Sun, 21 Jul 2013 12:46:29 +0000

Am primit pe mail o scrisoare de la cineva care m-a rugat s-o public. Am zis mai demult că sunt dispusă să public pe aici articole/chestii decente scrise pe tema MISA pentru cei care vor să discute diverse, sau să atragă atenția în anumite privințe, dar n-au spațiu de desfășurare.

Scrisoarea face parte din categoria asta.

Dedicatie

Lui Grig

Te condamn pentru ca m-ai mintit (fie si prin omisiune).

Te condamn pentru ca ai profitat de inocenta, de aspiratia mea spre inalt si de tineretea mea.

Te condamn pentru ca m-ai facut sa cred ca numai tu ma poti ajuta.

Te condamn pentru ca m-ai facut sa cred ca depind de tine, ca evolutia si bunastarea mea depind de tine.

Te condamn pentru ca m-ai indepartat de familia, de radacinile mele, de stramosii mei de unde-mi trag seva si pentru ca m-ai dezradacinat.

Te condamn in numele copiiilor mei nenascuti si te condamn pentru ca mi-ai rapit bucuria de a fi mama.

Te condamn pentru ca m-ai manipulat sa renunt la puterea mea personala.

Te condamn pentru ne-ai f-- iubitele cu nerusinare si ne-ai facut sa ne simtim vinovati si inadecvati daca te-am urat in secret si te condam pentru ca ne-ai luat puterea de a ne razbuna pentru umilintele pe care le-am indurat.

Te condamn pentru ca mi-ai uzurpat puterea mea de barbat.

Te condamn in numele femeilor care s-au ofilit visand la o minciuna in loc sa se bucure de relatiile reale cu barbati adevarati.

Te condamn pentru ca m-ai exploatat facandu-ma sa cred ca este spre binele meu. Te condamn pentru ca nu m-ai lasat sa muncesc pentru mine.

Te condamn pentru tot ce ai promis si nu ai livrat.

Te condamn pentru ca mi-ai pervertit valorile si credinta.

Te condamn pentru ca m-ai mintit in legatura cu iubirea.

Te condamn pentru suferinta si umilirea mea in relatiile de iubire.

Te condamn pentru ca mi-ai promis iubirea divina si mi-ai daruit un cacat in ambalaj ieftin, o, „scumpi!”

Te condamn pentru ca m-ai pacalit sa renunt la iubirea sanatoasa, autentica, umana, pentru o iubire absurda, inexistenta si imposibila.

Te condamn pentru ca m-ai pacalit sa renunt la puterea mea de decizie si la judecata mea sanatoasa.

Te condamn pentru ca ti-ai batut joc de mine in toate modurile posibile.

Te condamn pentru ca ne-ai trimis iubitele sa se prostitueze prin tari straine iar la intoarcere le-ai luat banii pentru care si-au vandut demnitatea.

Te condamn pentru ca m-ai marginalizat cand am vrut sa-mi fac o situatie materiala decenta, umana, desi tu si acolitii tai ati strans averi pe seama inocentilor.

Te condamn pentru ca nu ai negat ca ai fi un maestru eliberat, inducandu-ne in eroare cu buna stiinta.

Te condamn pentru lipsa ta de franchete, de verticalitate.

Te condamn pentru ca m-ai indepartat de Dumnezeu.

Te condamn pentru ca m-ai deviat de la adevarata mea cale spirituala.

Te condamn pentru ca m-ai facut sa n-am incredere in sufletul meu si-n intuitia mea.

Te condamn pentru MINCIUNA.

Te condamn pentru faptul ca m-ai pacalit sa-ti dau sufletul pe tava si tu mi-ai dat in schimb informatii neadevarate, semi-digerate de mintea ta bolnava si ahtiata dupa putere.

Te condamn pentru ca mi-ai deturnat cautarile spirituale si m-ai facut sa ma simt vinovat atunci cand am cautat cunoasterea in alta parte.

Te condamn pentru ca m-ai facut sa ma simt vinovat(a), inadecvat(a), inferior(inferioara), insuficient de bun(a), de frumos(frumoasa).

Te condamn pentru ca m-ai indopat cu minciuni si ca, in loc sa ma conduci spre lumina, asa cum ai promis, m-ai condus spre suferinta si intuneric.

Te condamn pentru ca nu ti-a pasat de mine desi sustineai contrariul.

Te condamn pentru timpul meu pretios pierdut in frig, vant, ploaie ori soare arzator, asteptandu-te la vreo spirala ori conferinta insipida.

Te condamn pentru lipsa de respect si consideratie fata de mine.

Te condamn pentru ca m-ai manipulat cu nerusinare.

Te condamn pentru ca m-ai pacalit sa renunt la prieteni si la mine, cel autentic.

Te condamn pentru ca m-ai pus sa umblu pe un drum care nu-mi apartine si nu ma caracterizeaza.

Te condamn pentru ca mi-ai luat dreptul sa urlu la nemernicii pe care i-ai pus la conducere si pentru ca mi-ai luat dreptul de a ma apara si a-mi face dreptate.

Te condamn pentru fricile pe care mi le-ai creat si care m-au facut slab si neadaptat in lume.

Te condamn pentru nedreptatile mici si mari de la MISA.

Te condamn pentru cuplurile a caror iubire ai distrus-o direct sau indirect.

Te condamn pentru promisiunile neonorate.

Te condamn pentru ca le-ai furat parintilor mei sprijinul la batranete, atunci cand m-ai dezradacinat.

Te condamn pentru toata energia si consideratia pe care m-ai pacalit sa ti-o dau.

Te condamn pentru ca mi-ai facut rau fizic, mental, sufleteste si spiritual.

Te condamn pentru ca mi-am stricat sanatatea practicand parodia pe care o numesti yoga si urmand regimul de viata nesanatos si profund dezechilibrat promovat de tine.

Te condamn pentru bolile provocate de regimurile si practicile gresite predate.

Te condamn pentru ca mi-ai cultivat orgoliul si m-ai prostit ca pot salva planeta prin actiunile doctrinare de la MISA.Te condamn pentru ca ai profitat de slabiciunile mele umane.

Te condamn pentru ca m-ai pus sa fac magie neagra (fara sa stiu ce fac) pentru interesele tale meschine.

Te condamn pentru ca esti un egoist si un pervers nefericit, megaloman si fara suflet. Si mincinos.

Te condamn pentru ca mi-ai facut magie neagra, rosie, verde ori albastra.

Te condamn pentru ca mi-ai impuiat capul cu gunoaie de care acum trebuie sa ma scutur.

Te condamn pentru ca ai cultivat rautatea si rasfatul, nesimtirea si justificarea egoismului prin lozinci spirituale, competitia si lipsa de iubire in femeile din MISA.

Te condamn pentru ca ai cultivat aroganta, prostia, micimea sufleteasca, lipsa de compasiune si respect in barbatii din MISA.

Te condamn pentru ca ai cultivat lipsa de umanitate si de bun simt.

Te condamn pentru toate inimile sfasiate pe altarul iubirii „detasate”.

Te condamn pentru inima ranita si neimpacata a Dianei Dobrin. Pentru sufletul ei care nu a avut voie sa-si planga durerea si iubirea devastata de ideile nebunesti invatate de la tine.

Te condamn pentru singuratatea si tradarea suferite de Monica Cesa.

Te condamn pentru ca m-ai facut sa ma simt inadecvata ca femeie daca nu eram cat o balena.

Te condamn pentru ca m-ai facut sa ma simt inferior ca barbat in comparatie cu tine (uratule!).

Te condamn pentru ereziile proferate la MISA cu titlu de adevar spiritual.

Te condamn pentru indoctrinarea si manipularea maselor in folosul tau personal.

Te condamn pentru ca ne-ai promis mantuirea pe care n-ai s-o daruiesti nimanui, pentru ca nu ai aceasta capacitate.

Te condamn pentru ca ai deviat atatia oameni de la implinirea menirii lor.

Te condamn in numele romanilor, pentru ca ai deturnat (temporar) o multime de oameni cu aspiratie si putere, de la a-si juca rolul in dezvoltarea lor personala si a noastra, ca natiune.

Te condamn pentru ca esti fatarnic, fanatic si fricos.

Te condamn pentru ca te-ai dat drept Dumnezeu.

Si te condamn mai ales pentru ca ti-a placut tot ce ai facut.

Sa te ierte Dumnezeu, pentru ca eu...

Semnat: Ender Tender

Yoghinii 'entuziaşti' MISA şi dublu-gânditul

Thu, 11 Jul 2013 05:49:01 +0000

Pentru că efectiv uneori nu mai am ce discuta pe tema MISA. Contextul: cartea „Doamna Miracolului”, care e descrisă ca fiind „Un roman autobiografic savuros unde autorul îşi povesteşte cu un stil inimitabil impresionanta viaţă spirituală”. În urmă cu mai bine de un an, cineva a demonstrat că e o traducere puternic modificată din The World of Tantra. Cine a făcut modificările?… S-a spus că Gregorian Bivolaru, pentru a susţine anumite practici recomandate la cursurile de yoga MISA.

Discuţia e reluată din când în când.

De curând, un yoghin ’entuziast’ din trupa MISA a afirmat: „Doamna Miracolului este o carte in care Grieg a facut mici completari. Dar cei care ajung sa citeasca acele lucruri isi dau seama ca sunt bune. Eu personal consider ca adaugirile bune, completeaza textul.”

Vorbim de o carte autobiografică a unui indian, da?… Cartea altuia. Povestea altuia. Viaţa altuia.

Am apărut câţiva să-i spunem că lucrurile nu-s chiar aşa – nu faci modificări pe text fără să spui unde le-ai făcut. Pentru că denaturezi mesajul autorului, pentru că autorul – dacă voia să spună un lucru – îl spunea el însuşi. Pentru că nu contează dacă autorul ştia acele lucruri băgate în text fără voia sa şi era de acord cu ele, tot se cheamă că ai minţit, că i-ai pus cuvinte în gură cuiva care nu le-a spus. Pe mine m-ar deranja. Pe alţii i-ar deranja.

Dar dacă Gregorian Bivolaru a făcut un lucru, atunci e cel bun. Dacă acea carte a fost adăugită, era menită să fie adăugită din start – autorul habar n-avea, se pare, ce vrea să zică. Orice scuză trebuie găsită, orice idee întoarsă pe toate părţile ca să se potrivească cumva idei paradoxale, ca să credem că dacă un lucru e făcut de Gregorian Bivolaru e bun, iar dacă îl fac alţii poate fi prost sau bun, în funcţie de cum îi convine lui Bivolaru.

Citez din acelaşi entuziast:

Mi-as dori sa ajungi intr-o situatie in care Grieg a fost de multe ori. Sa ajungi la acel nivel de evolutie in care trebuie SA ASCULTI NECONDITIONAT DE DUMNEZEU. Acolo fiind, Domnul iti va da tot felul de teste, ca sa dovedesti ca acela este pentru tine un nivel stabil.

  <p>
    Si de aici incepe distractia. El va vedea lucrurile care te “dor” cel mai tare si exact acolo te va atinge. De ex daca iti plac dulciurile, iti va cere sa nu mai mananci dulciuri. Daca esti atasata de iubitul tau, iti va cere sa te desparti de el etc
  </p>
  
  <p>
    Aceste lucruri privite din exterior nu au neaparat o logica. Dar pentru tine reprezinta testul suprem: ori Dumnezeu, ori ce vrei TU.
  </p>
  
  <p>
    Ceea ce-mi doresc, este ca acel test sa-ti fie dat si in ceea ce priveste scrisul. <strong>Caci ai unele fixisme in aceasta directie. Ai impresia ca daca scri ca la carte, cu ghilimele, cu note de subsol, cu bibliografii stufoase etc acesta este supremul nivel in domeniu. Ca nu exista nimic superior. E, uite ca exista: VOINTA LUI DUMNEZEU.</strong>
  </p>
  
  <p>
    Te rog cand vei trece prin astfel de incercari sa-ti amintesti de mine si sa-mi spui cum e <img alt=":)" src="http://rapcea.ro/wp-includes/images/smilies/icon_smile.gif" />
  </p>
  
  <p>
    Doamne ajuta sa le treci si tu cu bine, ca si Grieg!
  </p>
</blockquote>

<p>
  Sublinierea e a mea, pentru că mi se pare interesant pasajul respectiv. Se pare că nu contează să fie făcute lucrurile corect, ci contează Voinţa lui Dumnezeu -- o idee care e destul de vagă pentru că Dumnezeu nu dă telefon să anunţe ce vrea. Poţi face ce vrei cu Voinţa în cazul ăsta.
</p>

<p>
  În momentul în care apare o gândire de genul ăsta avem în faţă multiple probleme:
</p>

<ul>
  <li>
    deviere de la subiect în loc de abordat problema; am pornit de la practici editoriale şi am ajuns la testele şi Voinţa lui Dumnezeu. Nu pentru că discuţia a deviat treptat, ci pentru că acesta e luat ca argument.
  </li>
  <li>
    justificarea unei practici imorale prin spiritualitate; e ok să facem o chestie mai rea decât plagiatul (care, apropo, se face şi el) dacă ne pasă de Dumnezeu.
  </li>
  <li>
    raţionalizarea situaţiei: dacă Gregorian Bivolaru a făcut-o, înseamnă că e bună. Rezultatul ecuaţiei există, trebuie scrise calculele în aşa fel încât să fie forţate în forma dorită: cea în care într-un fel sau altul să rezulte că lucrurile sunt bine făcute oricum.
  </li>
  <li>
    o subtilă ameninţare la adresa interlocutorului (eu, adică). Dumnezeu mă va chinui puţin că-mi place să fie lucrurile făcute corect şi onest, adică sunt fixistă. Nu e mare ameninţare, mai ales în comparaţie cu promisiunile de iad care mi se făceau recent.
  </li>
  <li>
    aruncarea la gunoi a raţiunii în numele altei calităţi, mai vagi, pe care vorbitorul e absolut sigur că o deţine: spiritualitatea.
  </li>
</ul>

Ar mai fi şi mica răutate cu amintitul de el, dar aia e comună oamenilor în general, aşa că n-o pun pe listă. Oricare dintre punctele de mai sus arată o problemă, un loc unde merită să te opreşti şi să fii suspicios cu privire la ceea ce spune cel din faţa ta, pentru că e posibil să nu spună deloc bine ce spune. Devierea e ceea ce în logică se numeşte un „hering roşu” şi care n-are alt scop decât diversiunea, convingerea prin alunecare de la subiect. Justificarea prin spiritualitate e periculoasă, din câte am văzut din poveştile cu fanatici, nu?

Raţionalizarea nu cred că trebuie să explic de ce e rea. Dacă ştii deja ce rezultat vrei să-ţi dea, e clar că nu mai contează pentru tine dacă sunt corecte calculele. Ameninţările sunt neimpresionante ca argumente. Şi dispreţul faţă de o calitate pentru că spui că ai alta e o chestie ciudată la care nici nu ştiu ce să comentez.

Practic vorbim aici de un fel de gândire dubioasă, găunoasă, în care te poţi învârti la nesfârşit fără să ajungi la realitate. Orice poate deveni justificabil sau greşit, în funcţie de dorinţă. Reprezentarea realităţii devine un fel de joc mental care pictează cai verzi pe pereţi pentru că vorbitorul vrea acei cai verzi şi nu o descriere exactă a lumii. Sunt mai plăcuţi, sunt mai comozi într-un fel. Din fotoliul lui, yoghinul se poate autoconvinge că deţine adevărul şi întreaga lume greşeşte.

...Mai trebuie să zic ceva legat de secte şi control mental?

Despre îndoieli demoniace

Fri, 28 Jun 2013 19:59:20 +0000

De prin 2009 încoace, de când MISA vrea cu tot dinadinsul să demonstreze lumii că e sectă, Gregorian Bivolaru a venit cu o nouă idee genială prin care-și convinge cursanții să nu pună la îndoială ce învață la cursul de yoga și spiritualități conexe inițiat de el: îndoielile demoniace.

Ce-s alea? se întreabă probabil cititorul neavizat. Cuvintele au sens, dar parcă nu-ți vine să-l crezi. Răspuns: „stări nefaste ale minţii care provoacă în universul nostru lăuntric procese năucitoare de rezonanţă ocultă” (vă zic imediat de unde am luat-o). În traducere liberă a conceptului din limbaj de lemn în limbaj de om obișnuit: îndoiala demoniacă e o chestie care-ți poate face mult rău doar pentru că o ai. Fără să vrei, automat, chemi spre tine tot felul de chestii nasoale – emoții și sentimente, trăiri, păreri, gânduri, eventual chiar situații de viață. Dacă ai ghinion, demonii se simt satisfăcuți că te chinui singur (nu inventez, iau de pe yogaesoteric, din cuvințelele proprii ale lui Gregorian Bivolaru) . Chestiile astea se întâmplă nu pentru că faci ceva, ci pentru că nu crezi ce trebuie. Pentru că nu ai încredere în anumite chestii.

Cine vrea să spună „control mental”, mâna sus.

Pastila cu îndoielile demoniace mi-a fost servită și mie. Nu credeam că Gregorian Bivolaru e maestrul? Pentru că am îndoieli demoniace. Nu credeam că anumite chestii de la curs funcționează? Îndoieli demoniace. Mă îndoiam că haremul maestrului, videochatul erotic și filmele porno erau spirituale? Îndoieli demoniace. Pentru „boala” mea exista deja o etichetă care îi făcea pe ceilalți să ignore faptele și dovezile pe care le scoteam, din convingerea că eram influențată de „demonași”.

Nu mi-e clar care e faza cu îndoielile astea și când devin demoniace. Singurul criteriu pe care l-am identificat e că sunt îndoieli bune când te îndoiești de alții și îndoieli demoniace când te îndoiești de maestru și MISA. Sau că sunt îndoieli bune dacă revelează adevărul și îndoieli demoniace dacă te chinuie. Dar faza cu ele e că îndeamnă oamenii să facă ceea ce-și doreau demult să facă: să bage capul în nisip ca niște struți.

Voiam să vorbesc despre asta pentru că azi pe Yogaesoteric s-a publicat un articol citibil despre subiect. Era citibil probabil pentru că era preluat de pe yogamagazin.ro și cei de acolo sunt mai talentați stilistic decât trupa lemnoasă de pe Yogaesoteric. V-il recomand, pentru că am de gând să-l iau la analizat (și din el e citatul de mai sus).

Articolul începe cu o poveste despre Ioana (nu o Ioană de-a mea, deși multe din cunoștințele mele se numesc Ioana).

Ioana noastră s-a apucat de curs, dar n-a fost o yoghină model. Dintr-un motiv sau altul, nu a făcut yoga în fiecare zi și nu s-a dat peste cap de entuziasm. Primele ei probleme cu îndoiala au apărut când trebuia să meargă la curs pentru prezență, deși cursul dura târziu și a doua zi dimineața trebuia să ajungă la facultate – de ce să facă asta? „De ce prezenţă? De ce obligatorie?” (sincer, răspunsul e clar: pentru că dacă vrei să mergi la un curs, mergi când e, nu când nu e; dar se pare că nici Ioana, nici autoarea nu s-au gândit la chestia asta; și dacă te bagi în jocul de-a promovatul anului la MISA, accepți criteriul cu X prezențe obligatorii/an)

Ioana a continuat să se îndoiască de faptul că anumite chestii descrise în cursul de yoga i s-ar putea întâmpla chiar ei – începând cu situații sexuale și ajungând la experiențe spirituale de vârf. E o îndoială destul de logică, nu doar pentru criticii MISA care spun că multe „tehnici” predate sunt predate aiurea și n-au valuare, ci până și din perspectiva MISA – dacă nu practici, n-ai rezultate. Dar dintr-un motiv sau altul îndoiala asta „demoniacă” e prezentată ca un fel de chestie ilogică și nasoală.

În cele din urmă, Ioana noastră și-a dat seama că se îndoia tare, pentru că a citit o broșură foarte vehementă scrisă de Gregorian Bivolaru. Și a zis că o să-i scrie ghidului ei GB, ca să se lămurească care-i treaba. Dar a tot tergiversat și până la urmă s-a îndoit atât de tare că s-a lăsat de curs. Acuma, dacă e real cazul e posibil să fi intrat doar pe exmisa și să se fi îngrozit, dar asta e altă problemă. Să presupunem că s-a lăsat de cursul de yoga din cauza îndoielilor.

Autoarea articolului ne atrage atenția că e groasă treaba: îndoielile duc la dat cu piciorul în viața spirituală. Soluția? Sugestii mentale pentru credință și încredere în sine; folosit busuioc, mentă și sunătoare în stil terapeutic, pentru efectul exorcizant; îmbrățișări; ascultat glasului inimii.

Apă de ploaie, în final. De unde știi dacă o îndoială e rea sau bună? De unde știi dacă nu te-ai împiedicat de adevăr, dar te-ai ridicat și ai plecat mai departe (frază folosită des la MISA, dar în alt context)? De unde știi dacă o chestie care-ți trece prin cap e adevărată sau falsă? Chiar și presupunând că îngerii și demonii sunt reali și foarte interesați să-ți bage idei în cap, ideea ar rămâne în picioare: de unde știi dacă asculți de demoni sau de îngeri? Soluția sugerată în articol, printre altele, pare să fie cea de a-i bate la cap cu întrebări pe cei mai deștepți ca tine… și de a băga capul în nisip, dacă poți.

Din păcate tendința de a băga capul în nisip sau de a te baza pe „autorități” nu e specifică doar MISA. O întâlnești cât vrei și în lumea „obișnuită”.

Dar există o altă metodă – extraordinară! – de îndepărtare a îndoielilor, folosită de inițiați de sute de ani. Și printre inițiați se numără Einstein și alți fizicieni, tot felul de genii în diverse direcții și oameni care încearcă să afle mai multe despre lumea în care trăiesc. Se numește „metoda științifică”. Are câțiva pași, dar în principiu se rezumă la o chestie clară și concretă: verificarea. Întâi observi că se întâmplă ceva, pe urmă îți dai cu părerea ce se întâmplă, după care verifici dacă ai dreptate.

E destul de la obiect. Să zicem că X îmi spune că are un dragon în garaj. Eu mă îndoiesc, pentru că n-am mai auzit de nimeni care are un dragon – și și dacă ar avea, poate nu ar încăpea în garaj. Așa că mă duc să mă uit. Poate că X doar face mișto de mine și de naivitatea mea și n-are nimic acolo. Poate are într-adevăr un dragon în garaj. Poate are o mașinărie care arată și se poartă ca un dragon. Sau poate are un dragon de Komodo. Dar un lucru e clar: o să am mai multe șanse să văd care e faza cu dragonul ăla din garaj dacă mă duc, efectiv, să văd și să cercetez.

Atunci nu mai apare problema „îndoielilor demoniace”. Nu fugi de ele, nu bagi capul în nisip. Te uiți doar să vezi dacă lucrurile stau cum ți se pare și verifici dacă nu e ceva care-ți infirmă teoria. Nu se mai pune problema să te chinui singur și să se simtă bine demonii că ție ți-e rău, nu mai mergi de fiecare dată la cineva mai deștept ca să-l întrebi ce și cum. Înveți să gândești și să vezi de unul singur. Nu împrumuți înțelepciunea altora, ci o dezvolți pe a ta.

Zic și io.

Curiozitate satisfăcută

Wed, 26 Jun 2013 19:24:01 +0000

De multă vreme mă întrebam ce ar face MISA dacă Gregorian Bivolaru ar fi condamnat și ce articole s-ar scrie pe Yogaesoteric.net ca reacție la eveniment.

Răspuns: articolele sunt la fel ca de obicei, că atât de des au strigat că sunt nedreptățiți încât nu prea mai pot să urce volumul. Dar s-au întețit frecvența și repetarea. (În plus apare o ofertă de lucru pentru juriști – orice juriști).

Ultima lună pe Yogaesoteric, legat de proces, verdict și modul în care sărmanii yoghini sunt persecutați (ce e cu bold și subliniat e comentariul meu):

Înainte de verdict:

Cum s-a spălat pe mâini administrația prezidențială, precum Pilat din Pont, în procesul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru – pentru că, evident, Băsescu trebuia să facă ceva în condițiile în care de-abia se poate salva pe sine
O nouă campanie de dezinformare în mass-media referitoare la cazul Bivolaru pedalează pe o acuzaţie deja prescrisă
Completul negru de la ICCJ a renunţat la audierea lui Gregorian Bivolaru prin comisie rogatorie
La ÎCCJ pseudo-justiţia continuă nestingherită (2)
La ÎCCJ pseudo-justiţia continuă nestingherită (3)
Ionuț Matei – campion al abuzurilor, discriminărilor şi lipsei de bun-simţ (1)
Ionuț Matei – campion al abuzurilor, discriminărilor şi lipsei de bun-simţ (2)
În lipsă de probe, judecătorul Ionuţ Matei asmute presa împotriva lui Gregorian Bivolaru (1)
Lovitură de teatru sau încă o manevră abjectă? Judecătorul Ionuţ Matei susţine că ar fi primit o scrisoare anonimă de ameninţare

După verdict:

Decizie previzibilă în procesul lui Gregorian Bivolaru la ICCJ
În lipsă de probe, judecătorul Ionuţ Matei asmute presa împotriva lui Gregorian Bivolaru (2)
Studiu realizat de Joachim Porslund despre MISA – nu chiar despre procesul ăsta, dar tot despre biata MISA cea maltratată
Încălcând grav normele CNA, postul B1TV difuzează afirmaţii calomnioase despre yoghinii MISA
O stranie scrisoare… găsită!
Comunitatea internaţională a drepturilor omului reacţionează la controversata decizie judecătorească în cazul lui Gregorian Bivolaru
Descoperire scandaloasă: mesaje subliminale într-o emisiune TV din Danemarca, despre şcoala de yoga Natha – din nou, nu despre proces, ci despre biata MISA (apropo, „subliminal” înseamnă că nu percepi; dacă vezi că se derulează extrem de rapid imagini pe ecran și cam înțelegi care e ideea, nu e subliminal; și se cam pricepe ideea. Era o chestie stilizată, dar directă)
Din revelațiile lui Swedenborg: ce îi așteaptă în lumea de dincolo pe judecătorii corupți, orbi la dreptate și adevăr – un apropo subtil, bănuiesc.
Procesul-mascaradă înscenat lui Gregorian Bivolaru s-a încheiat. Circul autorităţilor continuă
O reacție inteligentă, de bun-simţ, la circul condamnării lui Gregorian Bivolaru
Abuzurile incalificabile din procesul lui Gregorian Bivolaru confirmă decizia autorităţilor suedeze de a-i acorda mentorului MISA statutul de refugiat
Gregorian Bivolaru este hăituit de autorităţile române din cauza dezvăluirilor despre masoneri[sic!] pe care le-a făcut cu foarte mult curaj

_______________________

Sunt marcată de un caz grav de tl;dr. 20 de articole în care își plâng singuri de milă sau bombăne printre dinți că nu le convine situația. După care se plâng că presa nu-i bagă în seamă și nu le publică nimeni integral nimic. Aș fi avut chef să comentez, poate, dar prefer să citesc Herman Melville, că debordează de acțiune și întorsături de situație prin comparație. Așa că doar o să presupun că știu cam care era ideea articolelor: verdictul e nașpet, Gregorian Bivolaru e persecutat, MISA e bună, masonii sunt răi. Mădălina Dumitru și-a retras declarația și media e condusă din umbră de răuvoitori.

Am lămurit-o și pe asta.

Herman Melville’s Benito Cereno, here I come!

Despre condamnarea lui Gregorian Bivolaru

Sat, 15 Jun 2013 08:11:00 +0000

Ieri, 14 iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare.

Recunosc că știrea îmi gâdilă plăcut urechea, de parcă ar fi o melodie pe care mi-o tot îngânam în gând și pe care în sfârșit o aud și de la radio. A trecut atâta timp din 2004 încoace, de la primele descinderi împotriva MISA la sentința asta, trecând prin tribunal după tribunal într-o tergiversare prelungă.

În 2004 eram în anul doi de curs de yoga. Aveam 16 ani și credința că presa și poliția s-au repezit la beregata nevinovaților, credința că MISA e școală de yoga adevărată și corectă, că masonii de vor răul și nimeni nu ne înțelege. 9 ani de atunci și destul timp și destulă experiență ca să înțeleg trista realitate: MISA e o minciună frumoasă pentru cei care sunt în ea, o minciună evidentă pentru mulți din exterior. Gregorian ‘Grieg’ Bivolaru, departe de a fi un maestru atotcunoscător, cu puteri paranormale, e un fel de farsor care se preface că e cineva important, care pretinde pentru sine tot felul de realizări pe care nu le are. E atât de diferit față de uzual, aș spune, încât e clar că nu e un om obișnuit. Dar a reușit să ducă de nas pe atâția în ce privește motivul neobișnuitului din el.

Nu știu ce înseamnă condamnarea asta definitivă, în fond – cineva pe blogul lui Rapcea spunea că azilul lui va fi regândit de suedezi în situația asta. Cineva în viața reală își dădea cu părerea că poliția noastră se va duce la el și-l va aduce înapoi în cătușe.

Nu spun că nu aș simți o satisfacție mare dacă l-aș vedea după gratii. Dar din păcate gratiile respective nu vor face nimic retroactiv. Cei care au suferit depe urma lui, femeile care au luat BTS-uri de la el, cei care au primit sfaturi proaste – toți aceștia vor fi în aceeași poziție și cu, și fără Grieg după gratii. Justiția s-a mișcat încet, anevoios, după ce sistemul și-a așternut condițiile prost în 2004. Viciile de procedură au determinat o revoltă îndreptățită a yoghinilor MISA, care s-au înfipt în dreptatea lor cu o fermă convingere că nu ar fi atacați dacă nu ar fi spirituali.

Mă bucur pentru verdict, nu pentru calea pe care s-a ajuns aici. Mă bucur că cineva, în sfârșit, primește ceea ce merită. Dar cine? Gregorian Bivolaru? În 9 ani de zile, a făcut mult rău – astăzi, însă, din câte am înțeles, e din ce în ce mai bătut de vreme. Zvonurile strigă că are femei, dar n-are cu ce să le facă ceva; spun că are probleme cu inima; spun că sănătatea i s-a șubrezit. Să fie adevărate? Habar n-am. Probabil. O viață petrecută din exces în exces nu poate să ducă la o bătrânețe frumoasă. Și până la urmă condamnatul e un bătrânel. Iar MISA un dezastru care a tot crescut din an în an.

Lui Gregorian Bivolaru i-a crescut aura de maestru în absență. Și-a îndepărtat prietenii vechi, a rămas singur să-și debiteze nebuniile, din ce în ce mai greu de înțeles sau de deslușit – pentru discipoli, se cheamă că se „ocultează”. Pentru noi ceilalți se cheamă că îi ies la iveală prblemele. Iar pentru că e „maestru spiritual” e imitat de discipoli – care i-au scris o scrisoare de amenințare lui Ionuț Matei, judecătorul care avea în mână cazul lor.

Ce înțeleg eu din scrisoarea aia? Că pentru unii discipoli, la fel ca pentru Gregorian Bivolaru, scopul scuză mijloacele. Că nu contează adevărul, ci faptul de a câștiga. Că Grieg și-a transmis imoralitatea și otrava celor care îl iubesc, că i-a luat pe cei care căutau spiritualitatea și i-a ghidat până când au ajuns să se joace de-a magia distructivă – că nu le-a ieșit faza cu magia e doar o demonstrație a faptului că tehnicile nu le merg, nu neagă cu nimic intențiile rele ale yoghinilor habotnici. I-a ghidat până și-au pierdut contactul cu realitatea, până au pierdut simțul măsurii și au căpătat mândria nebună de a fi mai buni decât restul oamenilor, de a avea dreptul să se ridice deasupra legii și justiției. I-a ghidat până când au hotărât că Dumnezeu e de partea lor prin excelență și e un fel de curvă care face ce i se spune, pentru că îl roagă ei ca yoghini – să rezolve procesul ăsta, să distrugă politic adversarii, să confiște carisma foștilor instructori și câte și mai câte. Voila! Ghidul spiritual al MISA ghidează într-adevăr oamenii.

Nu știu ce urmează să se întâmple. Habar n-am dacă se duc după Grieg la Paris sau nu, dacă Suedia își retrage protecția. Nu știu dacă yoghinii de la MISA o să fie destul de șocați de adevăr ca să-și dea seama că Dumnezeu nu a măsluit sorții pentru ei de data asta, sau dacă o să fie din nou martiri ai lui Gregorian Bivolaru, credincioși față de un om care nu merită credința lor. Dar aplaud decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, aplaud decizia procurorilor de a merge înainte cu cazul ăsta chiar și când părea o cauză pierdută (din afară, cel puțin).

Și sper că la următoarea MISA, sistemul poliție-justiție-presă va fi impecabil, ca să fie evident de la bun început de a cui parte e adevărul. Sper să înceapă să fie clar și prin România că principiul „îl arestăm pentru că știm noi că e vinovat și vedem pe urmă cum o demonstrăm” nu e tocmai cel mai bun. Sper ca MISA să fie o lecție, cumva, pentru cineva. S-ar putea să sper degeaba, dar oricum sper. Dintr-un optimism nu chiar incurabil.

Iubiții curcubeelor, erotismul și moartea pasiunii [interzis minorilor]

Sat, 08 Jun 2013 21:12:02 +0000

Către cei cu vârste sub 18 ani: regret că nu vă pot permite accesul. Dar cartea asta cu iubiții curcubeelor e prea explicită ca s-o citiți. Ok, nu, e mult prea proastă ca s-o citiți și e bine să vă păstrați inocența cu privire la nebunia umană până mai creșteți. Și e și explicită. Deci, întoarceți-vă doar când faceți 18 ani. Mersi.

Dată fiind pasiunea mea de-abia exprimată pentru chestii femeiești, cea deseori exprimată pentru literatură și cea des vizibilă pe aici pentru MISA, cineva mi-a oferit o combinație a celor trei. Cartea „El şi ea, Alchimiştii tantrici, Iubiţii curcubeelor: literatura erotică sublimă”. Sau: cum să scrii fără editor, fără experiență, fără noroc și cu mult entuziasm, Partea I!

Linkul la câteva fragmente din carte e pe scribd, aici.

Pe cartea respectivă spune că e interzisă minorilor, cardiacilor și pudicilor. Eu adaug că e nerecomandată dacă sunteți în public.

Așa. Prezentarea cărții: n-am văzut decât câteva pagini, dar erotismul ei e mai straniu decât calmarul gigant care mângâia erotic castelul Hogwarts și absurditatea e ceva mai mare decât în cartea cu Sufletul Neamului Românesc (legenda lui Zamolxe) de Romavia.

Primele rânduri vizibile, de la pagina 56, te izbesc prin imposibilitatea lor anatomică, scoasă parcă dintr-un film porno-horror:

(pentru necunoscători, „lingam” înseamnă penis, „yoni” înseamnă vagin. Dar chestiile de mai jos nu știu ce înseamnă)

[…]cu un gest intens, care părea că se derula cu încetinitorul, îşi aplecă capul într-o parte şi îi îngiţi savuros tot lingamul.

…Uh, nu-i veneasă creadă, dar înainte să îi mai apară alte gânduri, în timp ce el se uita încă la gura ei însângerată puţin, o simţi cum cu cealaltă mână îi scoate lingamul lui prin yoni-ul ei şi i-l pune la loc… Era incredibil! Şi acum îi era mai ferm, mai pur şi mai atrăgător ca niciodată…

Mă uit frapată la acest parcurs neobișnuit al unui „lingam” care intră pe gură și iese prin vagin, ca să fie lipit la loc după ca bucata de coapsă a lui Prâslea cel Voinic. Cum naiba?! CUM?!

Femeia din acest cuplu deosebit de frapant biologic își dă jos capul de pe umeri și îi crește altul. Poate că nu voia să ajungă în genunchi (o fi fost tare podeaua), pentru că își coboară primul cap în fața „lingamului” bărbatului și continuă cu sexul oral. Sexul oral cred că e o activitate cu care autorul/autoarea textului (nu-i e dat numele, cartea e anonimă) nu a avut niciodată de-a face.

Pentru că wow.

îi linse uşor scrotul, apoi urcă în sus spre vârful lingamului, umezindu-l din abundenţă şi îl înghiţi treptat, până aproape în întregime, de trei ori la rând.

Sună ca o fată care a fost călugăriță până la 19 ani, închisă într-o cămăruță în vârf de munte, care a decis că nu mai vrea să-și dedice viața lui Hristos, ci vrea să scrie pornografie. S-a uitat prin reviste, a căutat pe wikpedia o descriere, după care și-a imaginat cam cum merge treaba. Ne dă detalii tehnice – umezește „lingamul” din abundență, apoi îl înghite treptat. Cât de tare? Până aproape în întregime. De trei ori la rând? Nu mă prind care-i faza. O fi făcut un du-te-vino de trei ori. Cine știe.

Cu fiecare înghiţitură simţea cum lingamul lui îi intră în gură şi îi alunecă pe cerul gurii ei în jos şi îi penetrează gâtul, dar era ca şi cum intensitatea fiecărui centimetru din ea creştea în el fantastic demult.

Aici nu prea pot comenta, că sunt pe jos de râs.

Simţea cum Bărbatul din el se trezeşte atât de intens prin aceste plăceri erotice şi prin sublimările lor, încât pielea lui plesnea de extaz şi îi cădea jos, lăsând să apară un alt înveliş în loc.

Bărbatul-șopârlă. Când se apropie de orgasm, năpârlește. Și pentru ca totul să meargă înainte în același stil:

Capul îi era lăsat extaziat pe spate, iar privirea şi fiinţa lui aspira în sus, către Lumina Divină a Iubirii. Când la fel de simplu, ea îi taie dintr-o mişcare capul, care se rostogoli la picioarele ei.

Tăie.
Ha! V-am zis eu că era călugăriță?!… Ok, ok, nu am zis-o în sensul ăsta. Dar oricum, ha!
Nu-i nimic, că el trăiește și fără cap.

Următorul fragment, pagina 101, cuprinde această bijuterie de descriere:

Florile au început să miroase maitare şi să se deschidă la maxim, reflectând din preaplin, paradisurile astrale din care vin şi de a căror prezenţă vorbesc, impulsionând totodată în subtil ca yoniurile multor femei şi inimile lor să se trezească uşor şi să înceapă să vibreze fiecare în ritmul ei tainic şi unic, de dor de Dumnezeu, concretizat de nivelul de conştiinţă al fiecăruia.

Trecem peste faptul că autoarei (trebuie că e o autoare, după stilul dulceago-aiurit și lipsit de teamă în ce privește castrarea bărbaților) i-ar prinde bine o camaraderie cu cineva care să-i corecteze pe șest gramatica. Mă întreb însă ce legătură au florile cu „yoniurile” și de ce anume ar trebui să vibreze yoniurile? La fel cum cred că niciun bărbat nu s-a trezit cu lingamul detașabil, nici eu nu m-am trezit cu părți de corp vibrând fără cap și noimă.

Poate pentru că nu mi-e destul de dor de Dumnezeu. Sau n-am nivelul.

Pe la pagina 110, se reinventează geografia:

Între munţii feselor ei rotunde şi tari, se ascundea valea cea intimă a izvorului ei tainic, împreună cu dealurile pline de promisiuni ale coapselor şi ale gambelor ei pline şi suple. Deasupra feselor se întindea maiestuos podişul viorii mijlocului ei, cu câmpia netedă şi senzuală a spatelui ei, până la trecătoarea cambrată a gâtului ei de lebădă cosmică, pierdută în firele părului răsfirat de vânt, asemeni firelor iluziei cosmice! Roua cu sclipirile ei de diamante, îi amplifica şi mai mult magia formelor, rotunjimile, adâncimile, netezimile şi culoarea ei de fruct, bine copt.

Cine vrea să-i cumpere un atlas? Sau să o scoată pe afară, să vadă cum arată un munte? Și de când au viorile podiș? Dar de ce ar fi gâtul ei o trecătoare, cambrată sau ba? Ce e o lebădă cosmică? Ce-s alea fire ale iluziei cosmice? ȘI cum se răsfiră? Și ce-i cu salata asta de comparații și „figuri de stil”, care se termină, potrivit, cu un fruct?

Când se hotărî să se apropie de ea, odată cu lingamul lui erect ce se ridica acum maiestuos, admirând-o şi el în felul lui total şi uşor fanatic, totul parcă în natură se oprise un pic.

Mă abțin. Mă abțin. Mă abțin.
=))
Nu mă pot abține.
Cred că e singura carte în care trebuie să precizezi că bărbatul venea și el undeva în spatele lingamului. Pentru că e detașabil.

Descrierea ei ca formă geografică implauzibilă continuă:

apele lacului inimii ei, cu capul sprijinit de sol şi cu plinătatea şoldurilor ei – curbe aruncate în sus, susţinute de arcuirea extaziantă a mijlocului şi a liniilor voluptoase ale spatelui ei transpirat, ce urca până în părul ei răvăşit şi super hipnotic răsfirat peste gâtul şi faţa ei.

Super hipnotic. Deci femeia asta are fundul munte, coapsele dealuri, yoniul vale, gâtul trecătoare și inima lac. Rețineți, pentru că urmează imaginea asta:

El admiră acest inefabil mister viu al creației, venind în spatele ei şi impregnân-du-i inima cu lingam-ul său, într-un ritm sublim armonios al savurării iubirii inimilor lor!

Deci, a plonjat cu lingamul până în inimă, ca-n bancul ăla cu „Stați liniștită, doamnă, inima o ocolim!”
E clar – făceau postura numărul patru. Cea legată de iubire 😀

Pe cât de roşii şi de dilatate erau înainte lingam-ul şi yoni-ul lor, pe atât de rafinate erau acum ritmurile în care el intra în ea sau prin care ea îi rotea lingam-ul prin adâncurile yoni-ului ei.

Călugărița noastră lipsită de editor și de perdele ține neapărat să ne explice acele detalii fiziologice pe care nimeni nu ținea neapărat să le citească. Roșii și dilatate?… Sexy.

Simţea inelele yoniui ei cum trecea printre ele şi cum i secontractau savuros pe toată lungimea lingamului său, ca o mulţime de guri, şi cum întâlneşte în adâncurile ei rotunjimea alunecoasă a uterului.

…Anatomia a luat-o la dreapta, cartea a luat-o la stânga. Alooooo! Care inele? Care uter?! Ai înnebunit?! Carte, mamă, a trebuit să bag un ochi pe site-uri rudimentare de anatomie ca să mă asigur că nu s-a schimbat structura corpului uman de când eram eu în liceu.

O mângâia vrăjit de frumuseţile ei, de talpa simetrică şi glezna subţire a picioruşului ei mic,

Erm. De ce are talpa simetrică? Cum adică, simetrică?! Are două degete mari? Două degete mici? Ce fel de monstrozitate e femeia asta, până la urmă?

Orgasmul energiilor plenare din inima yoniu-lui ei, ca un val imens, îi ajungea din urmă înotul lui de delfin, prin întinderea oceanului iubirii.

Nu mai am ce comenta. Mă lasă fără cuvinte.

Dar la pagina 125, fragmentele disponibile din carte ne asigură că totul se termină cu bine, în ciuda capetelor căzute, lingamului detașabil, tălpii simetrice, corpului geografic și uterului care e în altă parte decât ar trebui:

El simţi atunci că abandonarea ei în braţele lui şi ale iubirii e mult mai intensă decât asaltul lui amoros şi că îi genera şi amplifica astfel tăria lui interioară şi exterioară, urcând împreună la unison, saltul conştiinţei orgasmului beatific al iubirii şi al desăvârşirii prin sacralizarea trăirii iubiriilor!

Ah. Iubirea învinge întotdeauna. Sau ceva de genul.