Întrebări on Roxana-Mălina Chirilă

Vai dragă, dar astea-s noțiuni de gimnaziu!

Sat, 11 Jul 2015 08:12:18 +0000

N-am prea fost eu la interviuri pentru diverse posturi, așa că nu am ajuns niciodată să mă întrebe cineva care e cea mai mare calitate a mea, din punct de vedere profesional. Nu-i nimic, vă spun vouă: e faptul că dacă nu știu un lucru, întreb.

Inițial nu am crezut că e o mare calitate, ci un lucru normal, dar încetul cu încetul am văzut că în general **nu se pun întrebări. **De ce? Că dacă întrebi înseamnă că nu știi, iar dacă nu știi înseamnă că ești prost. Așa că începătorul tace și face, dă din cap că a înțeles, după care face ce-și imaginează el, ca să dea impresia de inteligent. Bineînțeles că o tot dă în bară, că altfel n-are cum, dar măcar nu întreabă.

O vreme am crezut că e vorba de un complex de inferioritate al persoanelor în cauză. Poate că nu vor să pară că nu sunt în rând cu lumea?… Dar apoi am început să remarc că problema nu e doar la ei, ci și la snobii care le răspund cu un țâfnos „Mai citește și tu o carte!” sau „Cuuum, nu știi nici măcar atâta!?” sau „Vai, dar astea sunt noțiuni elementare, de gimnaziu!”

Reacția asta nu e justificată decât dacă dai peste un absolvent de informatică care nu știe ce-i aia variabilă sau peste cineva care nu știe care-i capitala României (român fiind). În rest, e cam gratuit datul ochilor peste cap. De exemplu, de curând niște traducători își dădeau ochii peste cap că niște novici întrebau cum se traduc chestii precum „certified copy of an entry” sau care e diferența dintre baggage și luggage.* Lucruri care nu sunt tocmai elementare decât dacă lucrezi de ceva timp în domeniul juridic și dacă ai un dicționar bun la îndemână.

Teama de ignoranță și de a fi perceput ca prost duce la mai multă ignoranță, nu la deșteptăciune. Că dacă ești luat peste picior, nu vrei să afli și să devii deștept, ci îți dai seama că n-o să știi niciodată destul. Începi și tu să crezi că ești prost. Și atunci de ce să te zbați? Mai bine te prefaci, că poate nu se vede exact cât de prost ești.

Și uite cum snobismul promovează ignoranța – ceea ce până la urmă e bine pentru amorul propriu al snobilor, că dacă toată lumea s-ar pricepe, ei ce-ar mai putea epata?

În rest, pentru non-snobi, cred că cel mai bun lucru e să întrebi când nu găsești în timp util răspunsul – poate încasezi o scatoalcă superioară, dar măcar ajungi încet-încet să afli mai multe.

Notă de subsol: eu le-am căutat pe net. În perioada în care ăștia strigau că novicii pun întrebări tâmpite, am descoperit că aia cu certified copy ar putea fi certificare autentică a unei înregistrări (poate) și că în engleza americană diferența dintre baggage și luggage e că baggage sunt bagajele cu care călătorești și care sunt pline de obiecte, iar luggage sunt valizele și geamantanele în sine, goale, pe care le folosești pe urmă ca să-ți cari obiectele.

Întrebare pentru cititori: ce vă sugerează…

Fri, 03 Jan 2014 12:35:30 +0000

Vreau să fac un experiment.

Întrebare pentru cititori: ce vă sugerează acest început de roman? (sunt chiar primele rânduri, după titlul capitolului, dar trebuie să precizez că e vorba de volumul 2 al unei serii)

Codrin s-a lăsat îmbrățișat în voia inimii de părintele Kalinic. Mirosul sacru al tămâii, cu îmbrățișare cu tot, i-a pătruns în adâncul sufletului.
-„Codrule, codruțule
Ce mai faci drăguțule”? îl întrebă părintele, a cărui sonoritate dulce a vocii, făcu inima lui Codrin să tresalte de dor.

Care este genul cărții?
Care este relația dintre Codrin și Kalinic?
Despre ce e vorba în carte?
Care sunt temele abordate?

Și o întrebare despre genurile preferate de ficțiune (cărți, film, seriale): comedie, parodie, dragoste, dramă, acțiune, spiritualitate, fantezie, sci fi, fanfiction, filozofie etc.?

Nu vă sfiiți, accept orice fel de răspunsuri, și sincere, și la mișto, și argumentate, și absurde. Puteți răspunde la o întrebare sau la mai multe. Singura chestie pe care vă rog să n-o faceți e să dați pe Google ca să aflați răspunsurile (sau puteți să o faceți după ce răspundeți, dar atunci vă rog să nu le scrieți la comentarii).

Promit să povestesc despre cartea asta mâine la 8 seara, după ce a avut timp toată lumea să-și dea cu presupusul.

Întrebări și răspunsuri

Fri, 23 Aug 2013 08:56:15 +0000

Sunt câteva întrebări de care m-am ciocnit de câteva ori și mă gândeam că poate răspunsurile îi mai interesează și pe alții.

1. De ce scrii chestii așa de întunecate/ciudate?

Nu tot timpul scriu întunecat. Dar pentru că pe-acolo mă învârt momentan…

Îmi place complexitatea. Îmi plac personajele care au personalități diferite, idei diferite, scopuri diferite, lumi diferite. Le arunci împreună și interacționează de la sine. Inevitabil, când cam toți sunt altfel, cineva ajunge și ciudat. Acțiunile care sunt perfect logice privite din interior pot părea lipsite de noimă din exterior (până când ceva le pune în context).

Apoi, o lume haotică/malefică impune cu totul alte probleme decât una benefică sau realistă: cum alegi binele din multe variante proaste? Cum decizi dacă cineva e „bun”/„rău” dacă e scindat între cele două variante? E un loc unde ambiguitățile ies la iveală, unde apar și slăbiciunile, și punctele forte, și frica, și disperarea – fără ca ele să fie respinse din start, fără ca ele să provoace repulsia moralizatoare. O calitate poate fi câștigată, o înțelegere trebuie smulsă realității.

Am fost odată într-un grup de oameni care credeau că arta trebuie să reflecte doar binele, frumosul, sublimul, perfecțiunea. Dar la fel cum după război mulți viteji se arată, și în rai e ușor să fii sfânt. Când alegerea corectă e clară pentru toată lumea și e ușor de făcut, se cheamă că ai o viață ok și frumoasă („et ne nos inducas in temptationem, sed libera nos a malo” spune rugăciunea creștinilor). Dacă lucrurile se complică, în schimb, devin mai interesante (dacă e să adaptăm, „nos inducas in temptationem, et libera nos a malo”: du-ne în ispită și eliberează-ne de rău).

2. De ce te preocupi în continuare de MISA? N-ar trebui să-ți vezi de viața ta odată?

Ba da. Și chiar așa se întâmplă. Între roman, calculatoare, literatură, jocuri PC, seriale, muzică, cafea și alte alea trebuie să recunosc că am o viață.

Nu cred în uitare ca mod de rezolvare a unei probleme. La un moment dat ziceam că discut în continuare despre MISA pentru că sunt atâția acolo care suferă de pe urma ei (chiar și inconștient). Dar de fapt răspunsul pe care l-aș da azi e altul: mai discut despre MISA pentru că ceea ce se petrece cu cei din MISA se poate petrece cu alții altundeva.

Am cunoscut oameni de valoare în MISA, am cunoscut și jigodii, persoane care aveau probleme în familie și care n-aveau, persoane cu educație și fără. Numărul de medii din care au fost culeși cei înscriși la cursurile de yoga spune foarte multe despre deschiderea oamenilor în general de a participa la o chestie pe care toți cei din jur o consideră dubioasă.

MISA e doar una, dar e un semnal de alarmă că oamenii vunerabili există peste tot și că nu sunt doar niște nebuni în afara societății. Sunt zeci de mii care s-au perindat pe la cursuri – și mai sunt vreo 100.000 de martori ai lui Iehova, 20.000 de membri ELTA, 3.000 de mormoni și sincer n-am știut pe cine altcineva să mai caut. Putem să băgăm frumos capul în pământ și să ne prefacem că doar oamenii mai… neobișnuiți… pot face parte din grupări pe care mulți le-ar denumi secte, dar părerea mea e că atitudinea e greșită și duce la o vulnerabilitate sporită.

E neplăcut să contempli că cineva apropiat – sau chiar tu – ar putea să facă parte dintr-un grup dubios și religios. E neplăcut să te gândești că oamenii nu sunt perfecți. Dar părerea mea e că merită. Chiar dacă n-ai ajunge niciodată într-o grupare dubioasă, tot e bine să știi ce resorturi interioare ai, unde să fii atent la tine, care sunt lucrurile pe care le eviți, care sunt punctele tale slabe. E vorba de autocunoaștere, în fond.

Asta, bineînțeles, printre picățele. În fond, viața e frumoasă. Învățat chestii interesante, citit cărți bune, seriale mișto, cafea, mâncare excepțională, jocuri bine făcute sau ce te tentează pe tine.

3. Ai putea să-mi spui ce înseamnă [..] în engleză?

Aș putea. Dacă mi-ești drag/ă, o să-ți și spun. Dar ca idee, poți folosi ceea ce e probabil să folosesc și eu: wordreference.com, care are multe variante de traduceri, dar nu toate variantele posibile (e un avantaj); și thefreedictionary.com, care e un dicționar englez-englez absolut superb. Are și butoane pe care poți să apeși ca să-ți pronunțe cuvântul, cu accent britanic și cu accent american.

4. Spune ceva în japoneză!

Hmm. „Konna yume wo mita.” (cona iume o mita) = Am avut un vis. (traducere ad litteram: Am văzut visul acesta.)

mita = am văzut (în cazul de față se traduce prin „am avut”, pentru că la noi visele se au, nu se văd). De la verbul miru = a vedea.

wo = particulă care indică complementul direct (noi n-avem, asta e).

yume = vis.

konna = de acest fel, astfel, acesta.

Propoziția „Konna yume wo mita” apare la începutul a câteva povestiri din „Zece nopți, zece vise” de Natsume Soseki și în filmul „Vise” al lui Akira Kurosawa. (ok, traducerea oferită pentru titlul lui Soseki în română pe wikipedia e „Zece nopți pline cu vise”, dar sună stângaci)

5. Am văzut prin filme că pe scriitori îi pocnește inspirația și scriu câteva zeci de pagini odată, sau se blochează și nu pot scrie nimic. Așa funcționează?

Nu. Așa sună mai interesant să spui că funcționează.

Personal, mă pun jos și scriu. Uneori scriu mai bine, alteori scriu mai prost. Uneori am mai mult chef, alteori mai puțin. Dacă ceea ce vreau să scriu nu funcționează, înseamnă că e cazul să regândesc perspectiva. Dacă n-am chef să scriu îmi iau o cafea. Sau altceva, de preferință cu scorțișoară. Dacă nu știu absolut deloc ce să fac, mă duc să mă plimb, pentru că planific mai bine în mișcare.

Orice scriu trebuie de obicei editat și re-editat ca să curgă, să sune bine, să nu fie discrepanțe și stângăcii. După care, în cazul în care vorbim de roman, trimit la editură capitolul și mai fac câteva modificări în funcție de ce-mi zic cele două editoare.

Ai spune că seamănă a muncă.

6. De ce lași proștii să comenteze pe blog?

Pentru că altfel ar trebui să stabilesc niște criterii foarte exacte după care să moderez – sau ar exista posibilitatea să cenzurez și comentarii legitime din exces de zel. Mai ales dacă sunt prinsă într-o zi în care n-am răbdare.

7. De ce scrii lung și nu scurt?

Pentru că, la fel ca Zoso care scrie scurt și nu lung, e blogul meu și scriu cum îmi place să citesc și cum scriu mai bine.

Muzica clasică – ajută sau nu la concentrare?

Tue, 16 Apr 2013 12:00:28 +0000

Bănuiesc că mai toată lumea a auzit de teoria conform căreia muzica clasică ar ajuta la concentrare/învățat. Cică ar fi și un studiu, dar nu-l găsesc pe net.

Oricum, sunt curioasă ce experiențe au alții. Eu de obicei constat că mă distrage destul de tare. Nu prea am șanse să fac nimic serios pe Mozart, sau Beethoven. Mai degrabă am noroc cu muzica electronică. Sau cu muzica tradițională din China.

Păreri?