Abuzuri on Roxana-Mălina Chirilă

Violență domestică împotriva femeilor/bărbaților

Mon, 04 Aug 2014 03:11:15 +0000

E vreun secret pentru cineva că la noi se traduc știri într-o veselie și că uneori chestiile sunt reprezentate aiurea în presă? Sper că nu e. Ce mi-a atras atenția de curând e o statistică interesantă care spune că 40% din victimele violenței domestice sunt bărbați. Am băgat un ochi pe net, se pare că știrea stă în picioare și așa e… dar nu la noi, ci în Marea Britanie.

Violența domestică ține în cele din urmă și de cultură. După cum spuneam de curând, situația femeilor din Turcia, de exemplu, nu e la fel cu situația femeilor de la noi (și nici situația bărbaților n-are cum să fie identică, în consecință). Și chiar dacă ai spune că britanicii seamănă mai mult cu noi pentru că nu suntem musulmani și femeile nu se îmbracă conform religiei în niciuna din țări și avem cu toții acces la educație și suntem de acord că fiecare om e o persoană care are dreptul la muncă… nu suntem chiar identici.

Luarea mot-a-mot a articolelor despre relații, familie, sex nu are cum să fie fără probleme. Cum ar fi, de exemplu, dacă v-aș spune că o treime din tinerii de sub 30 de ani n-au avut niciodată un iubit/o iubită, m-ați crede? Dacă v-aș zice că 45% din femeile de 18-24 de ani sunt neinteresate de sex – și că 25% din bărbați sunt și ei neinteresați, ce ați spune? E adevărat! Dar… în Japonia, nu la noi. Cam la fel e și cu statisticile despre violența domestică. Chiar dacă le iei de la o altă „țară civilizată”, sau de la o „societate asemănătoare” ai șanse s-o dai în bară – și contează mult și cum e făcut studiul, dar asta e altă poveste.

E greu să găsești date despre violența domestică România, dar dacă ai două ore de pierdut noaptea (ca mine) și te interesează subiectul (ca pe mine), poți afla câte ceva.

De exemplu, am dat peste un articol cu statistici făcute pe baza datelor obținute de serviciile sociale. Citez (îngroșările/sublinierile sunt ale mele):

Statisticile realizate de Agenţia Naţională de Protecţia Familiei până în 2009 şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în continuare, pe cazurile de violenţă în familie înregistrate în perioada 2004-2011 indică un număr de aproximativ 82.000 de cazuri; în aceeaşi perioadă au fost înregistrate 800 decese.

Distribuţia victimelor violenţei în familie în funcţie de sex şi vârstă, în perioada 2006– 2008, arată că procentul femeilor, majore, victimizate prin violenţă în familie fluctuează între 34,01% şi 40,76% din numărul total al victimelor cu sex şi vârstă precizată – adică între 3135 şi 3816 femei agresate anual au fost raportate Agenţiei Naţionale de Protecţia Familiei care răspundea de centralizarea datelor referitoare la violenţa în familie.

Procentul adulţilor de sex masculin victime ale violenţei în familie în aceşti 3 ani oscilează între 7,01% şi 7,73%.

Distribuţia în funcţie de relaţia cu agresorul pentru aceiaşi 3 ani arată că între 49,46 % (2007) şi 58,7% (2008) din cazuri s-au petrecut în relaţii parteneriale (căsătorie, logodnă, relaţii consensuale), în relaţii parentale incidenţa s-a plasat între 34 şi 44%.

Cu alte cuvinte, femeile au un procent de 5-6 ori mai mare decât al bărbaților, dar copiii o duc cel mai prost.

Alt studiu a fost făcut prin întrebarea unui eșantion de 1050 de persoane despre cazuri de violență domestică pe care le știu. Celor care spun „ce-i aia 1050?! E puțin!”, le reamintesc că în general sondajele sunt făcute cu eșantioane relativ mici și sunt surprinzător de exacte.

Citez (îngroșările sunt în original):

43,5% dintre români declară că “de la începutul acestui an (2013), au auzit printre cunoştinţe sau în zona în care locuiesc de situaţii de violenţă în familie”. 44,5% nu au auzit de astfel de cazuri în proximitatea lor anul acesta, în timp ce 12% au ales să nu răspundă. Întrebarea este un indicator victimologic tipic, iar faptul că peste 40% dintre români au auzit de cazuri de violenţă în familie în interiorul reţelelor sociale proprii demonstrează o prezenţă semnificativă a fenomenului.

In rândul celor care au declarat că au cunoştinţă de asemenea cazuri, 65,9% au precizat că în cazul despre care au auzit victima era o soţie, 37,9% că victima era un copil, 19,7% un bătrân, 4,4% un soţ.

Cred că e interesant sondajul: n-au întrebat direct „sunteți victimă?”, ci „ați auzit de victime?” Nu se bazează pe faptul că victima recunoaște că a fost abuzată, ci pe abilitatea persoanelor din jur de a-și da seama că victima e abuzată – uneori ceilalți se prind mai repede. E drept, alteori… nu. Dar e interesant oricum. (aveți aici și varianta grafică)

E o diferență față de statisticile obținute prin serviciile sociale, ceea ce mi se pare normal, dat fiind faptul că se punea problema în două moduri efective (persoane care au apelat la servicii vs. cunoscuți care știu).

Procentul legat de bărbații victime e, iar, mult mai mic decât cel legat de femeile victime. Să mă surprindă? Nu, nu mă surprinde. Suntem o societate per ansamblu mai tradițională – de-aia în care dacă bărbatul mai face și urât uneori, se înțelege, că-i bărbat, ce să-i faci. Și e un avantaj dacă „nu bea, nu mă bate…”

Acuma, o chestie interesantă legată de procentele din exterior: și ale alltora semănau mai tare cu ale noastre în trecut. În SUA, de exemplu, statisticile legate de infracțiuni spun că violența bărbaților împotriva femeilor a scăzut puternic (în 1993, 9.8 femei din 1000 erau agresate, în 2004 numărul era de 3.8), în timp ce violența femeilor împotriva bărbaților a scăzut mult mai puțin (de la 1.6 la 1.3). Înseamnă că, procentual (nu și numeric), violența împotriva bărbaților a crescut în raport cu cea împotriva femeilor. Numeric, per total, e mai puțină violență domestică (infracțională, cel puțin) acum decât mai demult.

Numărul de morți legate de violență domestică (din SUA, e vorba de același studiu) a scăzut și el, dar nu proporțional: în 1976 au fost uciși de parteneri de viață 1,357 de bărbați și 1,600 de femei, iar în 2001 au fost uciși 440 de bărbați și 1,247 de femei.

Sunt mai multe chestii de reținut din treaba asta:

după cum ziceam mai sus, nu toate statisticile luate din afară ni se potrivesc
programele anti-abuzuri împotriva femeilor au folosit la ceva
faptul că un număr e mai mic decât altul nu înseamnă că numărul respectiv e irelevant: procentul abuzurilor împotriva bărbaților a devenit mai semnificativ tocmai din cauza scăderii celorlalte
dincolo de concursul „cine e mai victimă, femeile sau bărbații?”, copiii sunt cei mai vulnerabili
și bătrânii sunt vulnerabili
dacă într-adevăr vrei să găsești date despre violența domestică la noi, se poate

Convenția privind protecția femeilor

Sat, 02 Aug 2014 10:16:38 +0000

Din presă, social media și toate cele am aflat această nestemată de știre:

La 1 august intră în vigoare convenția privind protecția femeilor față de orice fel de violență

Unii (gen Arhi) s-au întrebat pe bună dreptate de ce se protejează doar femeile de violență și dă ca citat: „convenția privind protecția femeilor față de orice fel de violență, inclusiv cea domestică.”. Ce ți-e și cu feminismele astea, nu? Sunt atât de sexiste, de fapt!

Ei bine, după o scurtă căutare pe net am descoperit că doar femeile sunt protejate… doar în traducere. De la noi afli chestii gen:

Documentul, intitulat ”Convenția de la Istanbul”, deoarece el a fost deschis spre semnare în urmă cu trei ani în orașul din Turcia, obligă statele care l-au ratificat să ia măsuri specifice pentru lupta împotriva tuturor formelor de violență față de femei, indiferent că e vorba de hărțuire (îndeosebi sexuală), de violență domestică, de mariaj forțat sau de mutilări genitale feminine.

Doar că, la originea ei, chestia asta se numea „Convention on preventing and combating violence against women and domestic violence” – „Convenția pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”. Nu protecția femeilor față de orice tip de violență, inclusiv cea domestică, ci „violență împotriva femeilor” și „violență domestică”. Două chestii. Se intersectează, dar nu-s identice.

Da, se bate apa în piuă ceva mai tare cu femeile în convenția respectivă, dar există locuri în care e clar că e vorba de oricine. Articolul 4.3 spune așa:

The implementation of the provisions of this Convention by the Parties, in particular measures to protect the rights of victims, shall be secured without discrimination on any ground such as sex, gender, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth, sexual orientation, gender identity, age, state of health, disability, marital status, migrant or refugee status, or other status.

Pe românește, victimele sunt protejate indiferent cine sunt, că sunt femei, bărbați, albi, negri, asiatici, creștini sau islamici, comuniști sau anarhiști, tineri sau bătrâni, refugiați etc.

Articolul 34, despre stalking, adică faza aia în care te urmărește cineva:

Parties shall take the necessary legislative or other measures to ensure that the intentional conduct of repeatedly engaging in threatening conduct directed at another person, causing her or him to fear for her or his safety, is criminalised.

Exprimarea e clară: a face pe cineva, o ea sau un el, să se teamă pentru siguranța ei sau a lui… Nu e vorba doar de femei. Și felul neutru de exprimare e valabil și în cazul articolelor despre viol, căsătorie forțată, violență psihică…

Dar de ce se spune atunci „violență împotriva femeilor” și „violență domestică”? Care e diferența? Aici intervine faptul că e vorba de o convenție europeană, nu doar o chestie românească. La noi sunt puține lucruri care ți se pot întâmpla ca femeie care să nu i se poată întâmpla, la o adică, unui bărbat.

Însă în alte părți există chestii cum ar fi mutilări genitale ale femeilor. Se practică mai ales în Africa, se întâmplă și la popoarele din Orientul Mijlociu… și chestii de genul se întâmplă în consecință și în țări europene, cu precădere printre imigranți. Noi nu prea ne ciocnim de imigranți, rar vezi persoane non-creștine (sau atee) și non-albe (în afară de țigani). Dați o raită prin Paris, nu e clipă în care în zonele aglomerate să nu fie o populație pestriță. Am înțeles că la fel e și în Londra. 500.000 de femei și fete din Europa sunt mutilate genital. Și deși eu cred că și circumcizia e o barbaritate, chiar dacă e una acceptată social, și părerea mea e că ar trebui interzisă încetișor, aia nu nenorocește bărbații pe viață în același fel.

Alte specificații pentru femei: să nu li se facă întrerupere de sarcină în mod forțat și să nu fie sterilizate fără să fie de acord cu asta.

Convenția asta a fost semnată inclusiv de Turcia, unde unele femei sunt pe stilul occidental, altele sunt pe stilul musulman – îmbrăcate în paltoane ca să nu li se vadă niciun pic de piele, cu baticul pe cap să nu li se vadă părul, private de educație din voia părinților… aveau și cazuri de femei omorâte cu pietre pentru că întreținuseră relații sexuale. Șamd.

Situația noastră e a noastră – nu spune mare lucru despre cea din alte părți. Iar în ce privește jurnalismul nostru… am început să caut sursa când e vorba de traduceri, că nu știi niciodată ce și cum preiau oamenii.