Bărbați Adevărați on Roxana-Mălina Chirilă

Site diliu despre femei, bărbați și relații

Sun, 06 Apr 2014 09:01:59 +0000

Cineva mi-a dat un link către un site cu sfaturi și analize despre relații în care nu cred că există idei bune sau inteligente decât dintr-un pur accident. Site-ul se numește fiiconstient.ro. E bun de citit ca banc, sau ca să te minunezi de nebunia umană.

Câteva citate:

Sexul in grup este mediul destinat sa scoata la lumina … toata mizeria interioara a oricaruia dintre noi.

Si in general ceea ce numim dragoste si respect in relatii este … exact preocuparea pentru acel cadru de relationare in care … mizeria sa nu fie rascolita, … pentru a o putea acoperi cu aparente de bun simt, iubire, etc.

Din articolul Va temeti de o experienta erotica de grup? Aveti si de ce!, în care ideea principală e că dacă n-o vrei în grup, e clar că ai o problemă. Cuplurile sunt pentru lași! Acest articol are 270 de like-uri pe Facebook (deși, după cum ziceam mai demult, e posibil să nu aibă atâtea).

Un alt articol deplânge situația actuală a bărbaților, care nu știu ce vor:

De ce le trebuie barbatilor, pentru relatii ”serioase”, doar femei ”cuminti” (reprimate sexual), desi se plictisesc repede de ele?

[…]

Barbatii nu au fost niciodata atrasi de fetele ”cuminti” si aproape nimeni nu a facut dragoste cu o fata cuminte sau cu o nevasta.
Doar s-a folosit ea sa-si descarce tensiunile sexuale … cu ceva teatru, cat inca noutatea o facea sa para interesanta.

Din alt articol, care s-ar părea că susține și mai mult că măritișul e nașpet, iar adevăratele femei sunt alea care se culcă cu mulți bărbați. 149 de like-uri (sau alte activități) pe Facebook.

Revenind la subiect, urăsc să văd oameni care-si reprimă sexualitatea !
(să ne înțelegem: nu oamenii, ci situația mă enervează)

Să dezvolt: urăsc să văd că oamenii se autoînvinovățesc, le e rușine, le e frică sau sunt prea “mândri” în raport cu sexualitatea.

Si cum femeile au o sexualitate de minim 5 ori (asta in cel mai rau caz) mai puternică decât a bărbaților (dacă luăm în considerare numărul de bărbați la care ar face față o singură femeie)…

…ele sunt cele mai predispuse la comportamentele alea care mă enervează.

Alt articol, de alt autor. Ce avem, mă? Sexualitate de (minim!) 5 ori mai puternică decât a bărbaților?! Cum o fi măsurat-o, cum o fi decis-o, din care burtă o fi scos statistica, habar n-am. Oricum, articolul continuă să explice că femeile sunt agresive, fițoase și nesimțite pentru că nu recunosc că vor să facă sex. (99 de like-uri și alte activități pe Facebook)

Citez mai departe din acest articol atât de pro-femei și feminitate încât Radu F. Otravă și alții vor muri de ciudă în fața acestei poezii:

Dar nuuuuuuuuuu, nuuu…(dacă aș fi fată) eu mă invonovățesc
pentru că simt că-mi VREAU si îmi PLACE, iar în loc la această asumare aleg să ma port ca o vacă, să fiu nesimțită si agresivă cu ceilalți
si asta doar pentru ca NU STIU CE SA MAI FAC ca să primesc o PULĂ – dar nu recunosc asta NICIODATĂ.

Si culmea că nu doar că se învinovățește pe sine, dar sar și la gâtu lu alealalte…de parca toate “îs curve nespălate care sug pula” și ea e singura “Sfântă” de pe planeta asta.

Tot site-ul e o perlă completă, în care bărbații-autori își strigă agramat și plin de puncte-puncte ideile despre sex pe net. Ideile sunt simple: femei cât mai multe, pe cât posibil cât mai multe în același timp, ahtiate după sex, dar care să creadă că totuși ăștia sunt bărbați sensibili care le iubesc și le respectă așa cum sunt, chiar dacă le zic curve – și chiar dacă le scuipă în cap pe altele, cele care n-au chef să fie cum le pohtește lor inimioara (sau alt organ).

Uf, uf, uf. Bărbații ăștia, îs varză sărăcuții.

(Nu mă refer la bărbați în general când zic „bărbații ăștia”, mă refer strict la cei câțiva autori ai articolelor)

(Și înainte să vă plângeți că bărbații nu mai sunt ce au fost odinioară, așa cred și ei. Doar că problema e, evident, că nu-s mai mulți bărbați ca ei.)

Studiu!!! Bărbaților le scade încrederea în ei când…

Tue, 25 Mar 2014 10:27:48 +0000

Cică s-a făcut un studiu în care s-a descoperit că bărbaților le scade încrederea în ei dacă cineva le ține ușa deschisă ca să poată trece. Articole despre subiect menite publicului larg găsiți aici și aici, studiul în sine e aici.

Din experiență personală, pot să spun că dacă te oferi să plătești tu nota e semi-dezastru pentru unii bărbați (unii, nu toți). M-am trezit și în situația pe cât de stupidă, pe atât de amuzantă, de a-i pasa tipului banii ca să se facă el că plătește. Pentru că, evident, gestul ăsta n-are absolut nimic penibil în el, așa că e mai ok să îi dau banii pe sub masă ca să-i întindă el.

Mentalitățile unora sunt pur și simplu prea fascinant de îmbârligate ca să nu le dai bobârnace și să vezi cum reacționează.

______

LE: Dacă vă uitați cu atenție pe studiul respectiv, varianta științifică, o să fie destul de clar că datele nu sunt așa de clare și explicite cum sunt prezentate în articole. Nu e vorba că toți bărbații pățesc chestia asta, ci că s-a constatat o tendință către o încredere mai scăzută în grupul de bărbați ajutați decât în grupul de bărbați neajutați. Cu alte cuvinte, nu e vorba de indivizi, ci de grupuri. Nu e foarte clar dacă unui procent redus de bărbați le-a scăzut puternic încrederea, sau unui procent mare le-a scăzut puțin.

În general, orice articol care începe cu „s-a făcut un studiu care…” și continuă cu descrieri ale comportamentului uman fără să folosească despre date concrete face generalizări și trebuie luat ca atare.

E vorba inclusiv de acest articol.

Sunt bărbat, mi-am descoperit vaginul spiritual

Thu, 06 Feb 2014 17:40:46 +0000

Am descoperit un articol fascinant de pe site-ul oficial al grupării MISA în care un bărbat își împărtășește trăirile spirituale cu restul omenirii. Se pare că după vreo 5 ore de trimis energia lui Dumnezeu la toată lumea, inclusiv lui însuși, omul s-a simțit puțin obosit și deprimat. Dar în loc să se odihnească, a continuat să energizeze tot ce prindea.

Așa că Dumnezeu i-a trimis tot felul de experiențe. Unele și la cerere. Citez:

Apoi, am fost inspirat să cer trăirea unor stări specific feminine, precum starea de orgasm clitoridian, starea de orgasm vaginal, starea de orgasm cervico-uterin, starea de orgasm anal, starea de orgasm urinar – acesta din urmă existând însă şi la bărbaţi. Au fost stări incredibile! Cel mai puternic am resimţit-o pe cea de orgasm cervico-uterin, ca un fel de căldură pasională în întreaga zonă abdominală, ce avea modulaţii ca un fel de unde staţionare în întreaga zonă pelviană şi abdominală, dar nu explozive ci lente şi profunde. De asemeni, mi-a plăcut orgasmul clitoridian şi am putut sesiza diferenţele între acesta şi orgasmul vaginal. Ceea ce trăieşte o femeie în timpul actului amoros este minunat!

Bărbatul mai continuă să-și explice experiențele și trăirile non-sexuale, iar apoi termină apoteotic:

Doresc să împărtăşesc celor care merită, cuprins de un mister insondabil, această taină copleşitoare a Graţiei Supreme a lui DUMNEZEU, care ne poate transforma într-o singură zi mai mult decât ne-am transforma în câteva vieţi, fără ea. Doresc să afle şi alţii despre această revelaţie, pentru ca împreună să putem aduce SATYA YUGA şi să putem realiza destinul spiritual al ROMÂNIEI.

Numai la MISA.

Postarea semi-obligatorie despre bărbatul ideal.

Thu, 05 Dec 2013 18:34:14 +0000

Am observat o chestie pe blogurile scrise de femei: de obicei conțin o postare (sau mai multe) despre bărbatul ideal și iubirea ideală.

Citez:

Bărbatul potrivit trebuie să vă respecte, să vă înțeleagă, să aibă timp pentru a vă asculta, să aibă timp pentru o plimbare, să vă surprindă cu un trandafir într-o zi normală, să vă sărute fruntea, să vă fie iubit, prieten și frate. (sursa)

Știți stilul, da? Dacă nu, vedeți aici două liste, de la alte tipe.

Pe viu nu știu tipe care spun chestii de genul de mai sus. Decât dacă le spun tangențial. De obicei e ceva de genul: „…și să aibă mâinile mari, știi? Că e așa fain să le simți.” Mai ia o gură de băutură, ce-o fi ea, alcool, cafea, suc, nu contează. „Și umor. M-am săturat de ăștia care-s prea serioși. Și să nu fie retardat. Mamă, și așa-mi plac ochii verzi, nu ce mișto sunt ochii vezi? Auzi, mă, da’ de ce-s atâția tâmpiți pe lumea asta? Iar s-a luat unul de mine pe stradă. A, dar ți-am zis că șeful s-a cuplat cu una? Eh, normal, că nu știe ce-i bun. A pus laba pe el o ștoarfă de-aia care poartă machiaj de trei straturi ca să nu se vadă ce-i dedesubt…”

Pe bloguri și facebook ajung în schimb astea cu trandafirii, sărutatul frunții, și textele gen „bărbatul ideal te face să fii mai bună”.

Mă gândesc așa: e câte o tipă care începe dintr-o explozie de sinceritate. Poate îi place de un tip, e îndrăgostită, îi vine s-o urle de pe blocuri. Sau poate a ciupit-o de fund un idiot de pe stradă a n-a oară și e furioasă că i s-a întâmplat rahatul ăsta, care a pus capac la toate rahaturile (nu știu prea multe tipe care să nu fi fost ciupite pe stradă, sunate de dubioși, urmărite etc.). Sau poate i s-a terminat aiurea o relație. Ceva de genul.

Deci. O tipă începe dintr-o explozie de sinceritate. Dar pe măsură ce descrie bărbatul ideal își dă seama că personajul din poveste se aseamănă cam tare cu un anumit personaj real și că o să-și dea lumea seama. Schimbă macazul, se bagă la chestii mai generale. „E înalt, inteligent, are umor, are mâini mari, știe limbi străine, e cult și simpatic și mă ține în brațe până adorm.” După care se gândește: ce trăsături mai are bărbatul ideal? Păi, mai una, mai alta, mai să fie bun la pat.

Da, dar „bun la pat” e o chestie destul de vagă. Ce-i place uneia nu-i place alteia. Se apucă să descrie în mare (frecvență, tehnici preferate) și își dă seama că nu poate spune așa ceva în public. În plus, își aduce aminte că e absolut ok să te îndrăgostești de nasul sau de bărbia unui tip, dar dacă te îndrăgostești de felul în care e în intimitate se cheamă că ești superficială. O lasă la „bun la pat”, dar apoi își dă seama că și partea aia e prea intimă și o șterge. Oricum se subînțelege că e bun la pat. Nu? Doar e ideal. Deci se subînțelege.

Aia e prima chestie care dispare, dar nu e ultima. Dacă ea scrie despre el cam orice trăsături fizice, știe că un potențial pretendent o să se compare cu ce a scris ea. Și no, poate că idealul ei are părul șaten, dar dacă e un tip fain, acceptă și blond. Poate chiar o să înceapă să-i placă blonzii. Dar ea o să rămână mereu cu postarea aia care spune că ei îi plac cei cu părul șaten și blondul ei o să știe în eternitate că nu se ridică la standardele ei, că ea a făcut un compromis.

Până la urmă tipa noastră șterge toate trăsăturile fizice. Rămâne cu cele de personalitate. Dar iar, dacă e ceva prea specific legat de personalitatea lui, o să intimideze pretendenții, sau o să facă potențiala iubire a vieții ei să se simtă nasol. Dispar „să-l amuze pisicile”, „să-i placă să se uite la F.R.I.E.N.D.S. în fiecare sâmbătă”, „să fie entuziast când e vorba de rochiile mele”, sau ce doleanțe or fi având tipele în ziua de azi. Așa că din trăsături clare, ajunge la trăsături vagi (poate nu-i plac pisicile, sau poate preferă să se uite la filme de dragoste, sau cine știe). De la plusuri, tipa care scrie articolul ajunge la absența minusurilor: bărbatul ideal nu e dobitoc, bărbatul ideal nu e bădăran, bărbatul ideal nu e libidinos, bărbatul ideal nu o trimite la bucătărie, bărbatul ideal nu o oprește să-și trăiască viața. Și adevărul e că sunt destui care nu corespund nici la astea.

Așa că de la specific, ajunge la vag. Un tip normal la cap și politicos poate să tot citească descrierea aia, că n-o să-i zică nimic concret. Dar n-o mai șterge, că s-a gândit mult ce să scrie. Mai corectează puțin textul și constată că e destul de neutru ca să se potrivească aproape oricui care ar putea-o interesa. Ba chiar are ceva nobil în el. E o femeie care se respectă. E o femeie care spune ceva important, general uman, quasi-filozofic. Merge.

Postează.

Peste câteva zile, alte tipe văd, dau mai departe, că sunt de acord (descrierea bărbatului ideal e ca un horoscop zilnic bine făcut: are dreptate pentru că se potrivește oricui). Unele poate că vor să schimbe generalitățile cu alte generalități, pentru că primele generalități nu se potrivesc specificităților care le interesează cel mai mult pe ele, deși generalitățile dintâi nu sunt chiar așa de rele. Doar puțin… incomplete. Sau nu sunt focalizate unde trebuie. Așa că postează și ele pe aceeași temă. Pentru că ele sunt mai sincere. Sau mai profunde. Sau au altceva de zis. (dar se ciocnesc de aceleași probleme)

Cel puțin așa-mi explic eu fenomenul postărilor în masă despre bărbatul ideal.

Scepticism în fața feminității

Fri, 18 Oct 2013 11:09:43 +0000

După ce au făcut mișto de Otravă, Dorin și Vali Petcu au link-uit către un articol despre greșelile femeilor în relații. Ceea ce e ok, dar la fel cum ei au antene speciale pentru captarea bullshitului masculin generator de lacrimi și ațâțător de sentimentalism, am și eu antene speciale pentru captarea bullshitului feminin generator de hotărâre de a-ți schimba viața și a deveni mai bun/ă.

Faza cu articolul respectiv e că are în mare parte dreptate, doar că greșește cam în aceeași măsură. Spune „femeile așa-și-pe-dincolo.” Și informațiile din „așa-și-pe-dincolo” sunt în general corecte, dar implică lucruri care nu sunt neapărat la fel de valabile.

O întrebare peste care am dat într-o carte de chestii budiste acum prea mult timp ca să-i mai știu sursa:

Doi prieteni mergeau pe stradă. Niciunul nu avea umbrelă. Unul dintre ei nu a fost udat de ploaie. Cum e posibil?

Auzi o grămadă de răspunsuri la întrebarea asta: că unul a mers pe sub streșini, celălalt nu. Unul avea pelerină de ploaie, celălalt nu. Etc. Nu prea apare nimeni care să zică „Nu ploua; faptul că unul n-a fost udat nu înseamnă că celălalt s-a udat.” E un răspuns destul de stupid, pentru că știm cu toții că dacă celălalt nu s-ar fi udat formularea ar fi fost diferită. Dar merită ținut minte skepsisul pentru situația de acum.

Faptul că un grup restrâns are o proprietate nu înseamnă că un grup mai larg nu are aceeași proprietate. Faptul că primim informații doar despre grupul restrâns nu spune nimic despre grupul mai larg.

1. Diferența majoră dintre bărbați și femei e că folosim termeni diferiți

a. Femeia care nu vorbește

Articolul spune:

Femeia greseste intr-o relatie atunci cand crede cu tarie ca telepatia chiar functioneaza si se asteapta ca el sa o inteleaga fara ca ea sa comunice deschis, direct, fara invaluiri mesterite sau manipulari lacrimogene.

Corect. Uite o mostră de discuție:

A: Dacă m-ai iubi cu adevărat, ai ști de ce am nevoie.
B: Tu crezi că eu citesc ce e în capul tău? Vorbește și vedem dacă pot rezolva.
A: Ar trebui să poți să-ți dai tu seama.
B: De unde? Gândim diferit, tu știi mai bine ce vrei tu. Încearcă să te prinzi, îmi zici și…

Dacă zicem că A e femeie și B e bărbat, e clar că A e femeia neînțeleasă care nu știe ce vrea și B e bărbatul rațional care încearcă să rezolve problemele prin gândire. B ar trebui să ghicească ca dovadă a iubirii.

Întâmplător, B sunt eu și A e un ex care mi-a mâncat nervii pe pâine. Eu trebuia să mă prind datorită „intuiției mele feminine” și a inteligenței mele emoționale superioare. El nu trebuia să vorbească pentru că toată lumea știe că bărbații nu comunică foarte mult și au dorințe simple și clar de înțeles.

Avem cuvinte diferite pentru același fenomen. Bărbații trebuie să „deducă” ce vor femeile, femeile trebuie să „intuiască” ce vor bărbații. Femeile nu vorbesc deschis pentru că stau prost cu rațiunea și logica, bărbații nu vorbesc deschis pentru că stau prost cu comunicarea și cu înțelegerea propriilor nevoi.

Vă bateți joc de mine. E aceeași chestie. Cine nu vorbește și nu explică riscă să fie neînțeles, asta e tot. Cine te cunoaște și/sau seamănă cu tine ca structură poate să ghicească ce-i cu tine din câteva gesturi sau reacții.

Reformulăm din articol: Bărbatul greșește într-o relație când se bazează prea tare pe intuiția femeii și se așteaptă ca ea să-l înțeleagă fără ca el să comunice deschis, direct, fără ca el să explice.

Da, bărbații folosesc mai rar manipulările lacrimogene. Cultura din care facem parte îi învață să nu explice pentru că femeile nu sunt interesate de chestii tehnice sau sporturi și nu percep diverse aspecte ale bucuriilor masculine. Rezultat?… Îmhî.

b. Femeia care vrea să fie slujită.

Articolul spune:

Femeia greseste intr-o relatie presupunand ca el exista in viata ei pentru a-i rezolva ei problemele.

Corect. Și bărbatul greșește într-o relație presupunând că ea o să-i curețe toată casa și o să gătească, că femeile sunt moarte după așa ceva. Și apoi o să-l susțină mereu când are probleme la servici, când suferă, când are un conflict cu cineva.

Ambele direcții, doar că iar îi spunem altfel.

c. Femeia care speră și iartă

Femeia greseste intr-o relatie atunci cand exagereaza cu speranta si cu iertarea.

Pentru că niciodată nu s-a întâmplat ca o femeie să-l înșele, să-i toace banii, să-i promită că nu mai face și să o ia de la capăt. Sunt oameni care au prea multă răbdare și oameni care au prea puțină. Educăm fetele și băieții în stiluri diferite, să accepte chestii diferite și să ignore chestii diferite. Și între anumite limite lumea iartă și speră.

d. Femeia care se teme de vulnerabilitate

Femeia greseste intr-o relatie refuzand sa negocieze nevoile ei reale, pentru ca ii este teama de ridicol si de penibil, si de fapt, pentru ca ii este teama de vulnerabilitate.

Ceea ce bineînțeles nu se întâmplă niciodată la bărbați. Bărbații nu se tem să fie vulnerabili. Își exprimă cele mai ascunse și ciudate dorințe din prima clipă pentru că nu au nicio problemă să fie ridicoli sau penibili.

2. Scepticismul meu în fața feminității

În momentul în care aud de „inteligență emoțională superioară” și de „roluri diferite, daturi biologice si psihice diferite”, încep să mă sustrag din zonă.

Oamenii nu sunt rigizi, ci se adaptează la mediu, își învață comportamentul de la ceilalți, sunt educați într-o direcție sau alta. Cei care susțin „rolurile diferite” și „daturile biologice diferite” sunt cei care-mi spun că sunt chestii care trebuie lăsate pentru „băiețași”, pentru că noi suntem „fetițe” și nu ne ocupăm de așa ceva. De exemplu de calculatoare, jocuri, știință, logică, reparat chestii prin casă. „Fetițele” învață să coasă și să gătească, au grijă de copilași, iubesc bebelușii etc.

Eu vin din altă lume, în care chestiile astea nu sunt un dat de la natură. Maică-mea repară și meșterește la 60% din chestiile din casă cu scotch (pentru că e arhitect). A învățat cum să facă asta de la tatăl ei, care făcea tot felul de chestii cu leucoplast (pentru că era doctor). Dacă ai talent la științe exacte, te ocupi de ele. Dacă ești pe direcția umanistă, faci chestii umaniste. Când vrei ceva, vorbești. Nu am crescut cu ideea că o femeie trebuie să X, Y, Z, sau că un bărbat trebuie să C, B, A. Când mama era mică, familia mânca în mod regulat la cantină pentru că bunicul era de părere că dacă poate să o scutească pe bunica de o grijă în plus, de ce să n-o facă?

Femeia greseste intr-o relatie neintelegand ca femeia si barbatul nu sunt egali.

Femeia și bărbatul sunt egali. Faptul că eu nu am nicio tragere de inimă să spăl vase nu cântărește mai puțin decât faptul că tu nu ai nicio tragere de inimă să speli vase. Chiar dacă eu sunt femeie și tu nu. Nevoia ta de singurătate nu cântărește mai mult decât nevoia mea, chiar dacă tu ești tip și stereotipul zice că ai nevoie de spațiu.

A, că nu sunt identici. Păi, eh, normal. Într-o relație de orice fel n-o să găsești persoane cu aceleași cerințe și necesități. Și între prieteni, unul vrea ceva, celălalt vrea altceva. Până la urmă te pui de acord ce și cum. Unul simte nevoia să asculte, celălalt să vorbească. Unii te duc să faci tot felul de chestii interesante, alții vor să stai cu ei prin cafenele. Avem nevoi diferite ca oameni, stiluri diferite, abordări diferite. Nu pentru că suntem sexe diferite, ci pentru că suntem oameni diferiți.

Adeptele „feminității” vor să reducă totul la o mare scindare între femei și bărbați, când de fapt scindarea există, doar că nu e atât de clară și imuabilă; și nu e o chestie declarat biologică cât e una culturală și educațională.

Adeptele astea alea „feminității” (și reversul masculin al medaliei) sunt unul dintre motivele pentru care cele două sexe comunică ca naiba. Pentru că diferența e întreținută, hrănită, ațățată cu chestii gen „cele două sexe sunt diferite și au necesități diferite”. În loc să comunici cu celălalt de parcă ar fi o persoană adevărată, activezi stereotipul. Nu mai asculți ce zice, ci „știi tu” ce și cum. Te uiți la dovezile pro-stereotip, sau chiar le cauți, fără să bagi în seamă ce nu prea bate.

După care te miri că ești nemulțumit.

Încă niște conversații cu Linda (rochii masculine, fuste și kilturi)

Wed, 28 Aug 2013 21:06:46 +0000

(de ce nu ni se permite mie și Lindei să stăm prea mult împreună? Poate din cauza ideilor crețe)

În urma comentariului cu Ionuț despre Asociația Familiilor, am zis să mai bag un ochi pe careva din site-urile Alianțelor/Asociațiilor Familiilor din România, care au toate ca scop promovarea „familiei puternice, întemeiate prin căsătoria între un bărbat şi o femeie, ca normă validată istoric în societatea umană.”

Desigur, eu sunt destul de neîncrezătoare în ce privește „normele validate istoric”, pentru că și „bărbatul trebuie să fie doar puțin mai urât ca dracul/mai înșeală/mai lovește femeia” e o chestie la fel de validată istoric. Just sayin'.

Din una în alta, am ajuns la un articol despre propaganda homosexuală prin școli/instituții de învățământ, moment în care am aflat că ambasadele diverselor țări promovează perversiuni (nu, zău! citez: „Ambasade ca ale Olandei, Cehiei, Franţei şi Marii Britanii sunt promotoare active ale perversiunilor în ţara noastră, încât până şi ambasadorii lor participă la respingătoarele parade stradale”). Nu pot decât să-mi imaginez ambasadorii Franței invitând lumea la o orgie în toată regula, ambasadorii Marii Britanii promovând scandaluri liniștite, dar foarte scandaloase, ambasadorii Olandei scoțând studentele la olandeză și secretarele la vitrină și ambasadorii Cehiei… Ok, habar n-am ce stereotipuri sexuale există legate de Cehia.

Și, spre final, am aflat vestea îngrozitoare: „la o grădiniţă din ţară un părinte reacţiona prompt faţă de ideea perversă a unei educatoare de a-i invita pe cei mici să vină a doua zi îmbrăcaţi potrivit sexului opus. Educatoarea respectivă a declarat că iniţiativa a fost mai mult o glumă”.

Ideea perversă de a veni îmbrăcați potrivit sexului opus… XD Dacă un tip (suficient de slab, e drept) s-ar îmbrăca în hainele mele de zi cu zi, cred că nu v-ați da seama prea repede că e ceva ciudat. Și dacă eu m-aș îmbrăca în hainele unui tip (e drept, mai pe măsura mea), nici voi nu v-ați da seama. Unisex. Și! Tipele sunt sexy în haine masculine, de obicei. Sorry, dar. E adevărat.

Moment în care i-am zis Lindei: Știi, problema cu rochiile la bărbați e că de fapt nu li se potrivesc. Nu-s făcute după măsurile lor, pentru că dacă ar fi făcute…

Linda: Dar se fac!

Eu: Pe bune?

O scurtă căutare pe Google mai încolo, mi-am dat seama de un adevăr terifiant: preoții se îmbracă în rochii. Nu, tipul din dreapta nu e în sutană, e în fustă. Dar mamă ce seamănă.

Linda: Acuma înțelegi de ce-mi plac bărbații în kilt?

Eu: Îmmmmmhî.

Linda: Dă pe Google „utility kilt” sau „work kilt”. Sunt mișto. Sunt cele mai tari chestii inventate vreodată.

Și nu pot să zic decât că sunt aproximativ de acord cu ea XD Mai ales după ce am găsit o poză cu un utility kilt , un tip mișto și o pisică neagră. (kittyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy!)

Sau un tip mare, negru, plin de mușchi și care pare să fie mai samurai decât toți soții de la Alianța Familiilor împreună.

E foarte amuzant că persoanele care merg la Biserică și ascultă ce spune un tip în rochie sar în sus când copiii lor fac chestia asta puțin la mișto (deși, e drept, poate subminează autoritatea preoțească)

Și cu ocazia asta am fost convinsă (mai ales cu o Linda lângă mine care zice „Kilts are aaawwwweeesome”): kilturile sunt tari. Da. Se pot face fuste/rochii pentru tipi care să le stea bine. Doar că nu se prea obosește nimeni.

Egalitate pentru sexe! Obiectificați bărbații!

Thu, 01 Aug 2013 18:15:17 +0000

De atâta amar de vreme feministele ne-au obișnuit cu criticile lor împotriva pornografiei, împotriva reclamelor în care se speculează atractivitatea corpului feminin și împotriva altor zone în care femeia e privită mai degrabă sub formă de corp decât sub formă de ființă. Răspunsul lor: „Nu mă obiectifica!”

Răspunsul meu? „Lasă-mă să te obiectific.”

[][1]

Nici nu știți câte chestii Playwitch/Draco Malfoy sunt pe lumea asta

Pentru că atracția pentru corpul altcuiva probabil n-o să dispară niciodată. Pentru că probabil că vom continua să ne punem ca wallpaper sau în alte locuri poze mișto cu corpuri mișto. Pentru că putem merge la nesfârșit cu „nu mă obiectifica”, dincolo de punctul în care atracția intră între limite acceptabile.

Problema poate să devină una de echilibru, de înțelegere și respectare a limitelor.

Încă o poză cu lipsă acută de haine, ca să fie pe aici. Oricum probabil că unii au sărit direct să se uite la poze. Un tip desenat de o tipă, o tipă legată într-o poză artistică, un tip într-o poză mică și destul de neclară, dar atrăgătoare în mod interesant (o fi părul lung)…

Unde eram? A, da.

Problema nu e obiectificarea în sine, aș zice. Am petrecut destul de multe ore admirând forme masculine cu o privire cât se poate de feminină (în sensul de „female gaze”, a se compara cu „male gaze” din teoria feministă), ca pe urmă să-mi văd de treaba mea.

Problema e când rămâi blocat în a privi pe cineva ca pe un obiect de frumusețe sau atracție. E când îți pierzi capacitatea de a înțelege că atracția ta pentru cineva intervine în bunul curs al vieții aceluia. Când deranjezi persoana, când o reduci la o singură dimensiune, când nu ești în stare să-ți amintești că e posibil să fii nepoliticos, să jignești, să agasezi, să iei de sus prin ceea ce tu consideri „normal”. (de fapt asta e și problema feministelor, dar interpretarea ei ajunge și unde n-ar trebui să ajungă în înțelegerea populară – adică ideea de obiectificare a fost preluată aiurea de societate în ansamblu)

Dar să încercăm oare să oprim tendința bărbaților de a fi atrași de corpul femeiesc? Sau să acceptăm că și bărbații pot fi obiectele dorințelor feminine? Că și ei pot fi puși pe afișe, desenați, fluierați admirativ, transformați în fantezii?

Chestia asta se întâmplă deja. Fanele (bineînțeles, cine altcineva?) au strigat pline de încântare la concertele Beatles (deși era destul de inocentă treaba pe atunci), au început să-și deseneze starurile, să scrie despre personajele masculine care le-au atras. Azi au cele mai stranii fetișuri.

[][2]

Loki x Loki, the Avengers (nici pe departe cea mai mare ciudățenie pe care am văzut-o desenată/scrisă de o tipă)

Și ce să vezi? E perfect ok să le ai. E perfect ok să vezi sexul opus sau sexul tău printr-o perspectivă a dorinței, a privirii sexuale, a plăcerii de a vedea trupul mai mult decât persoana care-l ocupă – atâta timp cât revii totuși la o viziune în care persoana contează, în care indiferent de atracția pentru corpul dorinței, persoana care îl deține e tratată cu respect. În care faci diferența dintre imaginile din capul tău și cele din realitate, în care îți dai seama că deși tu poate îți imaginezi în ultra HD diverse scenarii, ele nu au legătură cu situația concretă în care te afli.

Cu alte cuvinte, dacă tu crezi că o tipă de pe stradă arată bine și ți-ar plăcea să ai o legătură de vreun fel sau altul cu ea, asta e una. Dacă tu te duci la tipa de pe stradă despre care nu știi nimic și îi spui, „Hai să te scot la cafea, păpușa,” e cu totul alta. Din păcate inegalitatea dintre bărbați și femei e clară aici: aproape că nu știu nicio femeie care să nu fi fost fluierată, claxonată, strigată, urmărită sau alte lucruri care s-o pună într-o ipostază aiurea; dar nu știu niciun tip care să fi fost fluierat, claxonat, urmărit pe stradă de o femeie necunoscută, sau strigat, „Hei, păpușoi, hai la o cafea, eeeee?”

Obiectificarea în stilul ăsta, e redundant de zis, n-ar trebui să apară de nicio parte.

[][3]

Abarai Renji, Bleach

Deci ideea ar fi dublă:

Realizarea faptului că și femeile au dreptul să obiectifice (și că bărbații merită obiectificați în anumite contexte)
Renunțarea la obiectificare în momentul în care intrăm în zona de realitate și ieșim din zona de fantezie.

Obiectificarea e ok, dar are spațiul ei de desfășurare, unde ar trebui să rămână.

P. S. Pentru fane în acțiune, vezi mai jos. Distracția începe de pe la 0:58, când o tipă spune cu foarte multă expresivitate cuvintele: „Oh my God!”

Atenție la strigături de fane (și la faptul că strigatul se petrece între anumite limite – nu se apropie de scenă, nu strigă nimic denigrator sau aiurea):

„Iubirea mea, zâmbește-mi! Și desfă picioarele.”

Thu, 06 Jun 2013 16:48:02 +0000

Am câteva hobby-uri mai șui, printre care cititul de articole și texte siropoase despre femei și relații. În fond, ca deținătoare de doi cromozomi X, simt deseori necesitatea să fiu la curent cu credințele și ideile ~~religioase~~ exprimate clar, concis și plin de dragoste în domeniu. Ca să știu cam care mai sunt curentele. Mai un Cosmo, mai o Unica, mai un Google pe domeniu. Nu prea des, ci când frec menta.

Am dat azi de o superbă postare pe un blog, adresată de un iubit iubitei. Textul original îl găsiți, fără întreruperile mele, aici. Punctul 9, „Draga mea iubita”. Spre durerea mea sufletească în ce privește nivelul unor editori, se pare că textul e un fragment din cartea „Draga mea iubită” de David Deida. Și postat de proprietara blogului, care evident a crezut că e un text sensibil, sau ceva de genul.

Ideea generală, pe scurt, e „Dragostea mea divină, te iubesc enorm (dacă nu ma deranjezi), așa că desfă picioarele” – ceea ce un prieten denumește „filosofie grobiană”. Și, bineînțeles, articolul de pe blog e decorat cu imagini cu femei în ipostaze senzuale sau sexuale.

Nu mă pot abține să nu vă prezint acest text superb, cu comentariile mele pe lângă. Vă avertizez că nu sunt tocmai în limitele decenței (comentariile mele).

Draga mea iubita,

Ori de cate ori iti simt deschiderea inimii, imi dau seama cat de inchis am fost pana acum in fata iubirii.

Moliciunea trupului tau ma invita sa ma relaxez si sa ma pun la unison cu tine. Atunci cand o fac, profunzimea iubirii tale trezeste in mine profunzimea dorintei mele pentru tine. Doresc atunci sa patrund in tine atat de adanc si de pasional cat isi doreste inima ta, si doresc sa te deschid inca si mai mult, prin iubirea mea.

Începe superb. După cum se știe, femeile iubesc să atragă doar prin moliciunea corpului și să le trezească apetitul bărbaților – prin iubire. E un schimb reciproc perfect: ea se dăruiește, el o pătrunde adânc și pasional. Și vrea să o „deschidă”, un termen ambiguu în context, cu conotații tot sexuale. Că deh.

Dacă un tip ar veni la mine să-mi spună cuvintele astea, i-aș spune că inima mea își dorește să-l pătrundă și să-l deschidă întâi pe el, dacă tot e așa de închis, dar dornic de deschidere.

Daca inima ta se ascunde insa in spatele zidului tensionat al trupului tau, atunci imi este mai usor sa uit de iubire si imi vad de ale mele, sa ma indrept cu atentia mea doar spre indatoririle, sarcinile pe care mi le-am propus, sau sa raman singur, fara tine.

În traducere liberă: dacă ești într-o pasă proastă, o să te ignor și o să fie doar vina ta.

Nu mai pot atunci sa vad lumina inimii tale dincolo de comportamentul tau dur.
Nu mai simt atunci aspiratia inimii tale catre iubire, ci doar dorinta ta de a termina odata. Presupun ca iti doresti sa fii lasata in pace, ca sa poti face ceea ce doresti sa faci. De aceea, nu-ti mai ating trupul grabit si nu mai incerc sa te retin prin iubirea mea sa faci ce ai de facut…

Uite, asta înțelege un „bărbat adevărat”, care mai scrie și scrisori pseudo-poetice către dragostea lui: că dacă el simte din partea ei doar dorința de a termina odată, pentru că are treabă, el are dreptul să îi reproșeze că nu e toată trup și suflet acolo. Pentru că femeia trebuie să fie perfectă, iar apoi el îi va face onoarea de a se simți atras de ea. Ăsta e genul de bărbat care te dă pe spate cu talentele lui sexuale, parol. Dacă-mi permiteți răutatea.

Am invatat ca sunt momente in care, desi nu-mi arati deschis acest lucru, inima ta isi doreste totusi in mod sincer sa fie atinsa de iubirea mea, dincolo de actiunile tale incapatanate. De aceea, am invatat, cand imi dau seama de aceasta, sa imi incetinesc ritmul si sa iau o pauza alaturi de tine, atunci cand intuiesc ca acest lucru este necesar.

Dragi prieteni, ne aflăm în fața nașterii unui extraordinar amant. Câtă subtilitate are! Uneori încetinește. Deși femeia aia tot nu face ce trebuie și e încăpățânată. Uite ce darnic e. Și intuitiv.

Uneori iti daruiesc iti daruiesc cu indraznealat iubirea mea,trecand peste zidurile tale si daramandu-le cu prezenta mea intensa, insistenta si iubitoare, pana cand cedezi si iti deschizi inima, dupa care ne putem continua amandoi activitatile specifice, insa fara a mai fi inchisi in fata iubirii. La randul tau, ai invatat sa faci acelasi lucru pentru mine, iubita mea draga.

Nu știu altele cum sunt, dar când cineva îmi povestește despre prezența lui intensă, insistentă și iubitoare, în timp ce îmi spune cum ar trebui să fiu mereu iubitoare, plăcută, moale, deschisă, plină de aspirație și topită, îl întreb dacă putem experimenta puțin. Oare aș simți-o dacă el ar fi în exteriorul casei mele? Hai să vedem. Dar dacă dau muzica tare și îl ignor?…

Mă întreb însă ce înseamnă „acțiuni specifice”, în contextul dat? Câtă poezie răzbate din sufletul acestui neînțeles.

Ma intreb insa daca esti constienta cat de mult imi afecteaza dispozitiile tale schimbatoare dorinta inimii mele de a patrunde in tine si dorinta trupului meu de a te atinge plin de iubire…

„Pentru că iubirea mea față de tine e un cort. Un cort mic, dar totuși mare, care poate fi văzut de cei care au ochi să vadă. E un cort care crește din pânzele întinse asupra corpului meu, atunci când te privesc. Dar când îți schimbi dispoziția, iubirea mea sub formă de cort scade. Înțelegi tu oare ce înseamnă aceasta?”

Inima ta plina de iubire trezeste o profunzime nebanuita in fiinta mea preocupata de activitatile mele curente si ma invita sa iti constientizez aspiratia profunda de a iubi, trezindu-mi astfel dorinta de a ma deschide impreuna cu tine in bratele iubirii.
In lipsa ei, uit uneori cat de frumoasa esti..

Deci, rezumat, dacă nu v-ați prins până acum: ea trebuie să fie mereu plină de iubire, că altfel el uită că e frumoasă și se ia cu altele. Și uite cine rămâne fără cortul de iubire!

Daca in mod repetat nu iti simt decat trupul tensionat, compania ta devine uneori mult prea stresanta, asa ca prefer atunci sa nu am de-a face cu tine, pentru ca nu mai sunt in iubire.

Ah, tu, iubire eternă, care rezistă vremii și durerilor, suferințelor și încercărilor!… sau nu. Că doar e bătaia de cap prea mare. În fond iubita asta pare să aibă două calități: trupul și dăruirea. Dacă e tensionată, n-are chef și e obosită, atunci el nu va avea chef de ea. Pentru că devine nașpetă.

Surorile mele zăpăcite. Urechile la mine! Eu mă aștept la mai mult și din partea unui amic. Vorba aia, când vezi că cineva cu care ești prieten are o zi (sau mai multe) proaste, încerci să-l faci să se simtă bine. Un ceai, o bere, o tărie, o cafea, o ciocolată caldă. Ce-o fi. Două vorbe pe mess, un telefon, un mail de „hai că nu-i dracul așa de negru”.

Dacă aș avea un deadline sau o perioadă de deprimare și un iubit ar avea tupeul să-mi spună că preferă să „n-aibă de-a face cu mine” pentru că „nu e în iubire”, l-aș da afară din casă în două șuturi. Nu pentru că trebuie să fie fericit cu siutația – dacă n-are chef de mine nervoasă, n-o să-i reproșez că-și găsește ceva de făcut altundeva (poate și pentru că prefer să fiu singură când sunt nervoasă). Ci pentru că nu prea suport șantajul emoțional și implicațiile nepoliticoase că eu ar trebui să creez circumstanțe perfecte indiferent cum arată viața mea în acel moment.

Un profitor care nu stă prin zonă decât când e totul frumos și cald, iar atunci când te ia viața mai din greu te șantajează cu texte despre iubire și cu indicații că te-ar putea neglija, uita sau chiar părăsi nu e de încredere. Și nu merită efortul.

Desi m-am angajat sa te deschid cat de mult pot prin iubirea mea, oricat de inchisa ai fi, profunzimea dorintei mele pasionale pentru tine nu se trezeste decat atunci cand simte plenitudinea aspiratiei din inima ta, pe care o arati clipa de clipa prin abandonarea plina de incredere a trupului tau in fata iubirii.

Încep să rămân fără cuvinte. E responsabilitatea ei, ca de obicei, să facă tot posibilul ca lui să-i pese destul încât s-o deschidă. Ce înseamnă deschisul, nu se știe. Dar oare merită acest individ efortul ei?…

Mm. Nu cred.

[…]Detensioneaza-ti trupul, astfel incat inima ta sa se poata deschide activ (cu ajutorul respiratiei) fata de momentul prezent. Acest moment exista ca iubire. Simte pulsatia vietii acestui moment care se manifesta prin tine, care ia forma ta, dar si a tuturor celorlaltor fiinte si lucruri din jurul tau. Momentul prezent este viu si este sinonim cu iubirea, sau cu deschiderea interioara.

Inima se deschide activ, cu ajutorul respirației. Am trăit să o aud și pe asta. Mă duc să întreb pe cineva care a terminat medicina cum e cu faza asta. Sau poate pe Casanova. Îmi imaginez conversația:
-Hei, Casanova, trebuia să deschizi inimile femeilor cu ajutorul respirației?
-Poftim?
-Vreau să spun, trebuiau iubitele tale să respire ca să le seduci?
-…Normal. Iubiții tăi nu… respiră?
O pauză nefastă în conversație, cât ne gândim amândoi la implicații. Apoi eu îmi dreg vocea.
-…Voiam să zic, să respire într-un anumit fel. Sau știi ce? Mai bine lasă. N-am nicio întrebare.

Esti capabila sa receptezi extazul divin al acestui moment prezent cu intregul tau trup scaldat in iubire, mergand pana la degetele de la picioare? Iti oferi tu intregul trup ca pe un dar sacru? Iti oferi tu intreaga inima, pentru a fi posedata de intruparea terestra a iubirii?

Nu-l mai întreb pe Casanova cum e cu extazul divin al prezentului resimțit în degetele de la picioare. Dar întreb și eu de ce femeia asta ar trebui să se ofere ca ofrandă? Și de când e bărbătușul ăsta umflat în pene întruparea terestră a iubirii?

Daca doresti sa atragi catre tine un barbat cu o inima profunda, trezind in el intreaga sa plenitudine a constiintei, daca doresti ca iubitul tau sa fie cu totul prezent langa tine, profund indragostit de tine,va trebui sa te relaxezi, sa te deschizi si sa iti oferi mai intai propriul trup si propria inima iubirii.

Și mai ales va trebui, draga mea, să găsești unul mai normal la cap. Care să nu-ți ceară toate bazaconiile ca să-i fie lui bine. Și care să nu-ți tot bage apropouri sexuale în discuții despre iubire și dragoste și sacru, că nu e decât un libidinos care a învățat cum să vrăjească.

….

E incredibil, incredibil, incredibil că există femei care pun botul la dulcegării de genul celei de mai sus, care sunt pline de misoginism dacă te uiți mai atent la ele. Și totuși văd fete încântate de „sensibilitatea” câte unui farsor ordinar care le manipulează prin cuvinte gen „iubire”, prin laude, care se dă mare și tare cu cât de mult iubește el.

Farsorul de mai sus ce vrea? Vrea să-i fie bine lui. Iar dacă îi e bine, se va comporta într-un mod nedefinit în scrisoare, care va reprezenta „iubirea lui” – e o promisiune că va face în așa fel încât ei să-i fie bine, dacă ea îndeplinește toate condițiile. În fond, omul și încetinește când e nevoie!…

Poate știe că e profitor. Poate se minte și pe sine că e superior, superb și iubitor. Dar dacă-l miros bine, e genul care va justifica mereu cerințele lui, care va trebui să fie înțeles (pentru că e viața grea) și adorat. Iar dacă nu, vina ei, vina ei.

Unde sunt bărbații adevărați?!

Fri, 03 May 2013 16:14:47 +0000

Unde or fi acești bărbați adevărați pe care-i caută atâta amar de lume? Unele femei spun că ei nu sunt de găsit. Am auzit bărbați spun că nu mai sunt de găsit. Sau că sunt rari. Într-o lume de efeminați și de oameni slabi, de valori pierdute ale masculinității, unde, unde mai poți găsi oare bărbații adevărați?

…ok. Hai să facem un pas înapoi.

Bărbați adevărați, femei adevărate

Conceptul de „bărbat adevărat” mă frapează cam în aceeași măsură în care mă frapează cel de „femeie adevărată”. Înseamnă că printre noi există niște farsori ordinari care reușesc să nu aparțină niciunui sex, dar se prefac oricum. Nu vorbesc de transvestiți și transsexuali – ci de toți aceia dintre noi care nu suntem „bărbați adevărați” și nici „femei adevărate”. Suntem niște ființe obscure, sexual vorbind, aparținând unui sex neutru, pierdut la mijloc, care se preface (degeaba) că ar fi ori bărbați, ori femei. Dar toți știu că nu suntem bărbați adevărați sau femei adevărate, ci niște produse ale societății actuale care ne fac pe toți una cu pământul.

Eu, cel puțin, mă declar oficial o neutră cu doi cromozomi X și cu libertatea socială de a purta fustă, dar nu și cu libertatea socială de a-mi băga verbal diverse organe sexuale atârnătoare în cei care mă enervează („băga-mi-aș sânii în tine” ar fi o înjurătură extrem de confuză, cred). Nu mă identific cu standardele din partea F, care spun că ar trebui să fiu preocupată de măritiș, că ar trebui să fiu înamorată de copii și (conform unui număr de anime-uri japoneze) că ar trebui să pot ajuta la o naștere. Nici nu țin neapărat să fur privirile admiratorilor dintr-o cameră, sau să dau gata bărbații. Nu mă identific nici cu standardele din partea B, care spun că o persoană de tip B se pricepe la reparații prin casă, știe mărci de mașini, aparate foto și alte chestii tehnice. Nici nu țin neapărat să am un număr mare de cuceriri printre persoane extrem de atrăgătoare și dorite.

În schimb, în conformitate cu standardele F, îmi place să gătesc, mi-e groază de gâze, îmi place să vorbesc mult și mă amuză (uneori) romanele/filmele de dragoste. Am abilități pe partea umanistă (scris, că la desen sunt varză) și ies cu prietenele. Îmi plac corsetele și uneori (rareori) mă distrează să mă îmbrac super. În conformitate cu standardele B, îmi plac jucăriile tehnice, nu știu să cos un nasture, dacă mi se umple de praf calcul îl deschid și-l aspir, am nevoie de spațiu și sunt uneori rece în relații. Îmi plac filmele de acțiune și anime-urile cu bătăi. Am abilități în direcția reală (matematică, fizică, ceva programare) și uneori (rareori) mă joc pe calculator. De cele mai multe ori mă îmbrac pentru confort și libertate de mișcare.

Voi n-aveți calități și-și? N-aveți părți care sunt „oficial” masculine, sau „oficial” feminine, când voi sunteți de celălalt sex? N-aveți „scăpări” în care nu corespundeți sexului înscris pe cartea de identitate?

Avem standarde de masculinitate și feminitate care ne permit să discutăm despre „bărbați adevărați” și „femei adevărate”, dar cea mai amuzantă parte e că deseori folosim denumirile astea ca să ne referim la cu totul altceva.

Niște bărbați de diverse tipuri (nu prea multe)

Mai jos, niște bărbați. Uitați-vă la poze, alegeți bărbatul adevărat (n-am chef să vorbesc azi de femei adevărate, deși se aplică același principiu).

Eu bărbat. Tu... nu bărbat.

Acest specimen masculin mi-a fost recomandat ca fiind un „bărbat adevărat” de un bărbat (nu știu dacă era bărbat adevărat sau nu, dar de unde mă uitam eu părea să aibă cel puțin unul din lucrurile necesare pentru a îndeplini criteriul de „masculin”. (CNP-ul, am văzut clar, îi începea cu 1)).

Jucător de rugby. Chabal ceva?… Nu mai știu.

Bărbat de modă veche

Acesta este un bărbat de modă veche. Toți cei care spun „azi nu mai găsești bărbați adevărați”, ceea ce implică fapul că ieri ai fi putut să-i găsești, se pot uita la această poză.

Ca să o parafrazez pe profesoara mea de literatură victoriană (cel din stânga e Robert Browning), ce frunte masculină! Ce barbă deasă! Ce profil cu adevărat bărbătesc!

Bărbat. Complet bărbat.

Sean Connery, căruia prin 1999 i se spunea cel mai sexy bărbat al secolului, îl joacă pe James Bond, cel mai sexy spion din conștiința populară. Se îmbracă la costum, se luptă în toate felurile, dă femeile pe spate mai ceva decât un tsunami neavenit.

Esență de bărbat. Scuturată bine, deloc amestecată cu altceva.

Eleganță, rafinament și sabie.

La stânga, Kuchiki Byakuya. Dacă tot suntem la capitolul de războinici. (pentru youtube, aici). Rece, distant, elegant, dintr-o familie nobilă. Cu o ciudățenie de chestie în păr. Surprinzător de dur.

The face which launched a worrying ship.

Q din James Bond. Q cel nou, vreau să zic. Inteligent, axat pe tehnică și cunoaștere. Dacă acceptăm premisa că viitorul va fi din ce în ce mai tehnologic, el e cel mai bine adaptat pentru supraviețuire.

Tatăl familiei. Cel mai familial reverend.

Recunoașteți individul din stânga? E reverendul din „Al Șaptelea Cer”, serialul ăla pe care ni-l puneau într-o veselie acum ceva timp la televizor. 7 copii, o nevastă care la un moment dat a rămas însărcinată cu gemeni.

E cap de familie, de-aia care are o casă veselă și în care toată lumea se înțelege cu toată lumea.

Masculinitatea absolută, viziunea hindusă.

Și ultimul, dar nu cel din urmă: reprezentarea simbolică a masculinității absolute, universale, în viziunea hindușilor. Marele Zeu Shiva, Distrugătorul Lumii, adorat ca zeitate masculină până în străfundurile străfundurilor.

Sau, după cum i-a spus odată mama, „Cine e tipa asta?”

Direcții masculine generale

Probabil că mai sunt și alte exemple, dar hai să ne limităm pe aici, pentru că sunt oarecum reprezentative. Bărbații pe care i-am întrebat ar tinde să spună că Chabal și James Bond sunt mai aproape de bărbații adevărați. Dau cu testosteronul în tine. (eu personal i-aș trage una în fluierul piciorului lui Connery-Bond dacă s-ar da la mine în stilul specific; mi se pare un agasant care n-a fost refuzat destul)

Reverendul e probabil cea mai potrivită persoană pentru rolul de soț și tată. E o figură paternă, genul care nu te abandonează la greu, înțelegător și pașnic. Probabil că dacă ai o fărâmă de aventură în tine o să plângi de plictiseală toată viața, dar hei. E capul familiei. Un bărbat adevărat și, conform diverselor studii și idei de economie sexuală, ar fi cam ce-și doresc femeile adevărate! Cineva care să aibă grijă de ele… pentru ca să aibă acces la sexualitatea lor.

…Paranteză. Urăsc ideea de „economie sexuală”. Urăsc felul în care sugerează că femeile vor în cele din urmă mariaj și relații stabile, iar bărbații fug de ele ca dracul de tămâie și vor doar sex. Urăsc faptul că sunt unii care spun, „dacă femeile ar face sex mai puțin, bărbații s-ar da mai tare peste cap pentru ele și toate femeile ar avea de câștigat”. Din punctul meu de vedere, dacă se egalizează „piața” și oricine poate relativ ușor să aibă sex, o să trebuiască să ne străduim mai tare să fim oameni interesanți și mișto în alte direcții, ca să ne atragem unii pe alții. Și de ce ar fi rău?… Am încheiat paranteza.

Byakuya și Q ar fi probabil „ne-bărbații” la care se uită unii deranjați. Există exemple și mai în extremă, dar ei mi-au sărit în minte. Părul lung. Subțiri. Q are ochelari și pare genul îngrijit. La cum îi stă părul, probabil că știe să-și aleagă șamponul și să-și dea cu fixativ. N-aș fi surprinsă dacă ar putea fi convins să se uite la filme de dragoste. Byakuya e și mai în extremă. Părul extrem de lung, degete lungi și delicate (aici nu se văd), poartă mereu un fular elegant la gât și decorațiuni în păr. E o poveste mai lungă, dar atunci când luptă sabia i se transformă într-o mie de „petale” subțiri de oțel, roz precum petalele florilor de cireș japonez.

Și aici o să spun următoarele: Byakuya este exact idealul masculin despre care se scria în vechime la curtea Japoniei. De la eleganță la artă, de la delicatețe la aerul de sensibilitate. Ceea ce noi asociem momentan cu feminitatea era odată parte din bunul gust al tuturor membrilor clasei de sus. Cu excepția faptului că e un războinic desăvârșit, care nu era necesar atunci.

De fapt, încă un bărbat „efeminat” la greu e Shiva, din ultima imagine. Timp de mii de ani, acela a fost reprezentatul suprem al idealului masculin, nu? Singurul lucru care-l distinge la prima vedere de consoarta sa e pielea albastră. De fiecare dată când aud comentarii despre cum sexele se apropie din ce în ce mai tare și polaritatea „dispare”, mă gândesc la cuplul Shiva-Shakti.

Chiar și azi, idealurile diferă. Sunt fete care preferă un Q, altele care preferă un Byakuya, altele care preferă un Bond. Care au dreptate în ce caută? Care caută ce trebuie? Care caută bărbatul cu adevărat adevărat? Și care caută o brută, sau un dandy cam gay, sau un slăbănog incapabil să se bată pentru onoarea iubitei lui, sau un papă-lapte cu șapte copii?

Mai trebuie să continui ca să se vadă absurditatea?…

Și cum rămâne cu adevărații?

Din punctul meu de vedere, „adevăratul” bărbat și „adevărata” femeie ar implica un fel de adevăr absolut în care anumite trăsături aparțin unui sex sau altul în mod clar și irevocabil. Desigur, nașterea e o chestie destul de clar feminină (pentru specia noastră). Și necesitatea de a se proteja între picioare e o chestie destul de clar masculină (în cazul speciei noastre). În afară de asta?…

Sunt unii care spun că trăsăturile „tipice”, „tradiționale” sunt înscrise în chiar natura noastră, într-un fel sau altul. Poate sunt genetice (bărbații erau vânători, femeile păzeau focul), poate sunt spirituale (principiul masculin, yang, e activ, principiul feminin, yin, e pasiv), poate sunt un fel de idee vagă care plutește prin aer fără să știm de unde.

Mă uit la mine. Mă uit în jur. Mama organizează, ordonează, conduce și se impune. Eu am nevoie de o listă de formule (că nu le mai țin minte) și-ți calculez ce vrei la termodinamică. Dacă bate vântul cum trebuie, mă bag să scriu cod (rudimentar, la nivel de anul I de facultate, ce-i drept). Am un prieten care își cumpără haine scumpe, poartă cercei, își aranjează părul în fiecare dimineață și-și ia geluri de duș dintre cele mai mișto – el spune că e „narcisist”, iar eu spun că arată bine.

Adevărul, din punctul meu de vedere, e că suntem variați în toate direcțiile. Din când în când cineva trage o linie și spune „de aici până aici sunt caracteristici masculine, de aici până aici sunt caracteristici feminine”. Azi linia e asta, mâine diferă puțin, la noi e așa, la alții e altfel. Dar în cele din urmă, calitățile cu care se laudă un sex în clipa și locul de față nu le fac rușine celor din sexul celălalt care le au. Nu e un lucru rău să știi să repari ceva prin casă, fie că e vorba de un mâner desprins sau de un nasture rupt. Nu e un lucru rău să știi cum să te aranjezi ca să te pui în valoare, sau cum să te impui în fața unor persoane. Nu e rău să ai un simț estetic dezvoltat și nici să poți să vezi cum funcționează logic și matematic lucrurile. De ce facem atâta tam-tam că nu găsim femei adevărate și bărbați adevărați?…

Poate pentru că asta ni s-a zis că trebuie să căutăm. Ceea ce e o prostie, pentru că ajungem la concluzii gen „bărbații/femeile nu (mai) sunt ce trebuie”. Nu. Chiar nu. Există persoane care au calitățile care ne plac și persoane care nu le au. Din punctul meu de vedere, șirul de caracteristici de dorit la un posibil partener sună așa: [inteligență] [bunăvoință] [umor] [bărbat]. Nu sună așa: bărbat [inteligent, binevoitor, cu umor]. Diferența e că începi să-ți dai seama că problema nu e că majoritatea bărbaților sunt [porci], ci că în general în jurul tău s-ar putea să te trezești cu persoane [de o calitate morală dubioasă]. Că nu mai vezi [bărbat] ca fiind chestia primă, ci ca fiind o trăsătură ca oricare alta. Nu mai vezi [femeie] ca fiind categoria primară, care ar trebui să le cuprindă pe celelalte (de ce nu o face?!), ci ca fiind o categorie ca oricare alta.

Până la urmă bărbații adevărați (și femeile adevărate) sunt acele persoane pe care le hotărâm noi ca fiind așa. Nu e nimic foarte obiectiv în asta. Nu e nici măcar nimic foarte concret, sau exact, sau universal perceput într-un anumit fel, sau o idee pe care măcar noi s-o păstrăm pentru totdeauna. E un fel de a zice, „Asta îmi place, asta mă bucură pe mine”. Și cam atât.