Ovidiu Eftimie – „Bacalaureat” [recenzie]

Wed, 25 Oct 2017 12:02:54 +0000

În al doilea roman al lui Ovidiu Eftimie, „Bacalaureat”, ne reîntâlnim cu subinspectorul Petre Popescu, care a fost dat afară din SRI pentru că a luat o șpagă când a călătorit prin timp în cadrul unei misiuni, iar acum își face veacul pe la poliția din Cornești, această localitate de care n-a auzit nimeni.

Asta nu înseamnă că „Bacalaureat” e un fel de volum doi al seriei care începe cu „Arhanghelul Raul”, pentru că acțiunea e atât de diferită încât cele două volume se pot citi separat fără probleme.

Punctele forte ale „Bacalaureatului” sunt umorul, absurdul și acțiunea, care se combină într-un fel de SF pur românesc, în care totul e explicabil. De ce costă mașinile Logan cu radar folosite de poliție 70.000 de euro? Nu pentru că MAI-ul a sifonat niște bani, ci pentru că au super-scuturi deflectoare, ce reduc frecarea cu aerul și împiedică atacurile cu tot felul de arme mai mult sau mai puțin super-tehnologizate. Tehnologie Star Trek, implementată pe șest de un stat care-și poate ascunde planurile secrete prin simplul fapt că se fură atât de mult încât investițiile reale nici nu se mai văd.

Tot în spatele faptului că se știe că fură se ascund și țiganii din Cornești, care insistă că fură materiale dintr-o fabrică dezafectată, pentru că nimeni nu i-ar crede dacă ar spune că au intenția nobilă de a se lupta cu niște extratereștri malefici care vor să cucerească Pământul.

Personajele sunt oameni simpli – mai o femeie care are grijă de un bar, mai un țigan care știe cum să taie fierul ca să-l ducă la vândut. Și se simte că nu sunt genii, dar luptă cum pot și cum știu ca să se salveze. Din păcate, nu le-am simțit foarte puternic ca personaje distincte – m-ar fi interesat mai mult povestea lui Tibi, polițaiul super-inteligent, de exemplu.

Ce m-a deranjat un pic a fost că povestea pare insuficient lucrată. Sunt bucăți de text care nu prea curg sau zone în care ar fi mers mai multă atmosferă, de exemplu. Stilistic, scena de acțiune de la început are puține lucruri în comun cu acțiunea de mai târziu, iar poveștile despre istoria Corneștiului și a planului eșuat de a construi un cosmodrom în această mică Slobozie par concentrate în câteva pagini de la începutul cărții – sunt distractive, nimic de zis, dar prea simți că treci de la o etapă a romanului la alta.1Mai sunt și câteva instanțe în care personajele vorbesc între ghilimele și nu cu linii de dialog, din motive pe care nu prea le-am înțeles.

Apropo, ca să-i mulțumească pe cei care se plângeau că Satana n-are de ce să-și bage coada în SF-uri, „Bacalaureat” e o poveste mai SF decât „Arhanghelul Raul”. Dacă înainte aveam de-a face cu creaturi multidimensionale și probleme prin iad, aici povestea clasică a invaziei extraterestre se ciocnește de cealaltă poveste clasică, a românului care se descurcă el cumva. Iar rezultatu e chiar distractiv.

Dacă e o carte mai bună decât prima cred că rămâne de văzut – eu m-am distrat mai mult cu „Arhanghelul”, în timp ce consortul insistă că oboseala mi-a afectat impresiile și „Bacalaureat” e clar mai bună. Oricum ar fi, ambele sunt cărți pe care le recomand cu drag.

References[+]

    <td class="footnote_plugin_text">
      Mai sunt și câteva instanțe în care personajele vorbesc între ghilimele și nu cu linii de dialog, din motive pe care nu prea le-am înțeles.
    </td>
  </tr>
</table>

Dezastrul de la Bac din 2017 – o rușine

Mon, 05 Jun 2017 17:49:23 +0000

La ce rată de abandon școlar avem, la ce rezultate au fost în anii trecuți, parcă te-ai fi așteptat să mă obișnuiesc deja cu ideea că e dezastru în educație. Dar nu. Rezultatele de anul ăsta m-au luat șocat, m-au lovit ca un pumn în stomac. Dezastrul de la bac din 2017 e o rușine națională.

Cum, dom’le? Cu subiecte atât de simple, doar atâți elevi au reușit să treacă? S-a dus educația pe apa sâmbetei. Da, sunt unii care au luat 10 pe linie (și demonstrează că se poate), sunt licee la care au trecut cam toți elevii (și iar, demonstrează că se poate), dar cu toți cei care au picat, cu toți cei care nici măcar n-au dat examenul, ce facem?

Putem să spunem că sunt proști, că generațiile noi nu învață, spre deosebire de cele de pe vremuri – când profesorii erau mai bine pregătiți și știau să predea. Putem da vina și pe sistem, în care sunt dinozauri (culmea, sunt profesorii mai bine pregătiți de odinioară!) care nu le lasă locurile lor generațiilor mai tinere.

Ar trebui să ne revoltăm mai des pe sistem, să cerem mai constant să se investească în educație. E trist să ajungem în situația în care tinerii nu mai citesc, nu mai știu să citească nimic din ce are mai mult de câteva cuvinte.

Știu că mulți dintre voi vă veți revolta odată cu mine. Revolta este generală, pentru că vedem cum nivelul cade an de an. Dar ne și place să ne revoltăm, în condițiile în care la fiecare început de an școlar uităm iar că urmează un dezastru, la modul cel mai previzibil. Știu că am zis mai sus că rezultatele m-au lovit puternic și m-au șocat, dar nu e nimc mai fals. De fapt, vreau să demonstrez două lucruri. Unu: că rezultatele anuale sunt super-previzibile, poți să scrii de ele înainte de examen (fix asta fac eu acum! Mâine cred că e prima probă orală). Și doi: sunt mulți revoltați care susțin că ei sunt super-grozavi, dar nu citesc articolele la care comentează. Poate că mă înșel și fix acum va citi lumea atent, dar vom vedea (apropo, mai bag niște platitudini mai jos, să fie simetric). Cu alte cuvinte, e un articol de trollaj. Dar dacă vreți să știți părerea mea generală despre educație, cred că se pune prea mult accent pe chestii vizibile, gen note și procente, și nu există o preocupare reală legată de cât de bine pregătiți sunt de fapt elevii. Dacă s-ar putea lua examenele automat cu note mari, prea puțini părinți și-ar face griji cu privire la competența copiilor lor.

**E incredibil de multă delăsare la nivel național. **Se vede din rezultate, din atitudini. Nu e un lucru care să se rezolve cu una dintre petițiile lansate, nu e o chestie care să se schimbe de pe azi pe mâine. Trebuie să cerem mai mult în mod constant.

Fără educație, țara se duce de râpă. N-are cum să fie altfel – dacă nu educăm, cine va educa generațiile următoare? Cine va putea să facă o muncă mai răsărită? Pentru că e în regulă să fii chelner, dar nu e în regulă să ai o populație incapabilă să facă altceva decât muncă de jos. Iar facultățile, se știe, sunt deseori fabrici de diplome, trec și cei care merită, trec și cei care n-ar prea merita. Cerem prea puțin de la sistem.

**E timpul să cerem mai mult de la educație – și să cerem mai constant. **Vrem mai mult pentru generațiile noi, pentru că vrem mai mult pentru noi. Fără o educație solidă, nu avem nicio șansă să ne ridicăm din mocirlă.

Văd aici câteva persoane care ar putea lua Bacul.

Eleva cu 10 la Bac care a picat la admitere

Sun, 12 Jul 2015 14:16:50 +0000

O fată din Piatra Neamț a luat 10 pe linie la Bacalaureat, dar a picat admiterea la facultate, fix la secția pe care am făcut-o eu: japoneză, Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din Bucureşti. Am aflat chestia asta din ziarul Gândul.

Hai să vă explic de ce a picat admiterea – și nu e vina „sistemului”, ci a ei. Pentru că și-a dorit să facă japoneza, dar așa, foarte în lehamite.

Ajunsă însă la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi Străine, secţia de limbi orientale – japoneză, cu dosarul pregătit, deoarece absolventa „magna cum laudee” aşa crezuse că se va face admiterea, surpriză! Secretara îi spune: „Nu, domnişoară! Se dă examen!”

Ăsta a fost momentul în care am rămas cu gura căscată. Nu pentru că au schimbat cei de la Limbi Străine sistemul de admitere cu două zile înainte de depunerea dosarelor, ci dimpotivă, pentru că sistemul de admitere e neschimbat de mulți ani încoace.

Când am dat eu admiterea, am căutat pe net și am aflat că:

Se dă examen.
Dacă vrei să mergi la engleză, chiar și ca limba a doua, dai examen din engleză.
Dacă vrei să mergi la japoneză, dai examen din ce vrei tu.
Subiectele sunt în principiu de gramatică.
E o concurență foarte mare pentru japoneză și locurile la buget sunt puține.

Nu pricep cum poate cineva cu un dram de seriozitate și minte să se arunce cu capul înainte într-o situație care-i decide viitorul, mai ales dacă poate găsi ușor informațiile necesare după câteva căutări pe Google? Cum? Nici măcar nu poți da vina pe zăpăceală, ci pe pură indolență.

Gramatica a fost foarte grea, iar în liceu nu s-a făcut, deci am rămas cu gramatica studiată, din clasa a VIII-a”, ne-a spus eleva. Explicaţia fetei pentru nota de la română este scuzabilă, prin consultarea programelor de liceu

După cum ziceam, eu știam că dau examen și că proba o să fie din gramatică. Așa că am găsit din timp o profă de română care mi-a predat toată gramatica limbii române într-o zi, am învățat-o în alte două zile, după care am fluierat prin subiecte.

Mai greu se poate explica obţinerea notei 4,35 la engleză, când la bacalaureat obţinuse nota 10, cu doar 3 săptămâni înainte.

Hai că vă explic eu, că jurnaliștii dau din umeri și se pare că n-au întrebat-o pe fată ce i s-a părut ciudat acolo. Și la engleză se dă din gramatică și nu există glumele alea de întrebări și răspunsuri care sunt la bac, care sunt acolo să te ajute să treci.

Deci, pe scurt: admiterea se dă din altceva decât Bacul. Lucru pe care l-ar fi aflat dacă ar fi stat câteva ore să caute, doar că nu s-a obosit să verifice că ce-și imagina ea e adevărat. Dacă ar angaja-o cineva în clipa asta, ar fi un risc major – știe câteva scheme și subiecte de bac, dar nu are deloc gândire practică.

Însă dincolo de _explicația _notelor, e o greșeală să discutăm despre scuzabilitatea lor. Nu e vorba de faptul că „e scuzabil” sau „nu e scuzabil” să iei o notă, nu după ce termini școala. Pentru că viața nu-ți ține loc de părinți, să te mângâie pe cap când ești cuminte și să se uite mustrător la tine când greșești. Dacă vrei ceva, nu e cazul să-ți găsești scuze, ci să cauți soluții și căi de a obține ce-ți dorești. Altfel degeaba, că nu vine nimeni să-ți spună ce și cum să faci ca să „fie bine” și chiar dacă e scuzabil că ai un salariu prost și un loc de muncă aiurea, tot n-o să te încălzească cu nimic.

Articolul căinează trista „cădere” a fetei și în final pune întrebări retorice și foarte dramatice, dar greșește aiurea. Fata a picat admiterea pentru că bacalaureatul se bazează pe scheme, dar viața reală nu. 10 la Bac înseamnă să știi niște lucruri foarte standardizate foarte bine – nu înseamnă că ești inteligent. 10 la Bac înseamnă că știi multe, multe detalii potențial inutile, nu că știi să te descurci în mod real. Iar dacă n-ai bunul simț să te interesezi măcar _cum _poți obține ce-ți dorești, meriți să nu primești acel lucru.

Acest posmag nu-i muiat.

Universitatea lui Hai să ne facem că facem

Wed, 10 Sep 2014 18:26:40 +0000

Aveam alte planuri pentru seara asta, dar mi-a sărit în ochi faptul că Ministerul Educației e complet de acord să se intre la universitate fără examenul de Bacalaureat luat. Ok, de fapt la „colegiu”, dar dau zece puncte persoanei care-mi spune ce e un colegiu în România, pentru că și în restul lumii înțelesul cuvântului diferă.

Și o sută de puncte dacă îmi poate descrie cineva un univers în care chestia asta e o idee bună la scară largă. Da, la nivel național sunt 40-50-100-hai 500 de elevi buni care fix de Bacalaureat au avut o criză de apendicită/un accident de mașină care nu i-a rănit rău, dar i-a întârziat prea mult la examen/o criză de depresie/o zăpăceală incredibilă/ceva de moment care i-a făcut să pice examenul și pentru care chestia asta e mană cerească. Dar mai sunt zeci de mii pentru care decizia asta e proastă.

Da, nu e doar indiferentă. E proastă. Pentru că dacă nu iau Bacul, e pentru că nu s-au pus cu burta pe carte când trebuia. Pentru că nu prea și-au bătut capul. Pentru că „studiile nu sunt calea lor în viață”. Îi iei pe ăștia, îi bagi la cursuri la ~~facultate~~ colegiu, și? Nu vor studia acum că au șanse, pentru că au avut șanse și înainte și n-au profitat de ele. Dacă au fost la Cucuieții din Muntele din Vale, unde într-adevăr nu aveau șanse, n-au bazele necesare acum ca să facă față facultății și vor fi mai pierduți decât eram eu la cursul de naționalism de la masterat (da, am avut unul).

Oricum ar fi, vor freca menta cât va dura colegiul, după care își vor lua diploma și vor dori să fie recompensați pentru că au hârtia. Doar că nu vor avea cunoștințele, deci hârtia va fi de decor – și vor fi și aruncat pe fereastră niște ani din viață. Cam la fel cum aruncă și acum pe facultăți slabe unii studenți, ce e drept.

Pe cine ajută chestia asta? Nu pe angajatori, care și-așa își văd piața invadată de incompetenți. Nu ajută nici „nivelul de școlarizare” decât pe hârtie. Eventual ajută facultățile slabe, care iau mai mulți bani de la mai mulți clienți. Ajută și politicienii care par generoși (deși e cu dublu tăiș). Și în rest? Nu știu. Mi se pare că încurajează doar „hai să ne facem că facem”, cu pierdere cam pe toate părțile.

Elevii, șpaga și bacalaureatul

Fri, 05 Jul 2013 20:35:03 +0000

Azi am fost în vizită la bunică-mea, pe care am găsit-o stând rezemată pe câteva perne pe canapea și uitându-se la televizor.

„Tu ai copiat vreodată?” m-a întrebat.

Am clipit confuză. De obicie mă întreabă ce mai fac, cu ce mă ocup, dacă mama e bine, dacă… Tot felul. Azi, o întrebare despre rigoarea academică la care aș fi preferat de departe să nu răspund.

Și-mi pică ochii pe televizor. 100 de elevi, gata să fie strânși de la nu știu ce liceu Dimitrie Bolintineanu și duși la poliție pentru… șpagă?… Ha. Ok. Televizorul a fost dat pe mut și m-am uitat cu bunica la modele de tricotaj și tipuri de lână, dar mai târziu am băgat un nas pe Mediafax și Gândul – și acum și pe Adevărul.

De la prima impresie a bunicii (elevii au fost arestați pentru copiat) și până la ideile mele tentative de acum (elevii au fost luați aproape cu japca să dea declarații și 16 sunt implicați mai adânc în problemă pentru că sunt pe o listă care sugerează că ar fi dat șpagă) e o cale destul de lungă. Dar din care lipsesc profesorii – cel puțin din media.

Hai să vă spun o chestie: elevii nu dau șpagă singuri. N-au cum. Șpaga e o chestie care necesită cel puțin două persoane: cel care o dă și cel care o primește. De copiat e mai simplu, ești doar tu cu fițuicile, dar aici sunt cel puțin două părți ale problemei. Una e formată din elevi. Cealaltă din…

Profesori. Supraveghetori. Cineva cu autoritate. Hai să presupunem prin absurd că eu aș fi vrut să dau șpagă să trec bacul. Nu știu. Poate aș fi intrat în panică în ultimul moment, poate aș fi dat la geografie și aș fi știut dincolo de orice îndoială că urma să mă tragă în jos materia enorm în condițiile în care eu urma să-mi depun dosarul la facultate. Oricum ar fi, aș fi decis la un moment dat că vreau să dau 500 de euro ca să trec examenul cu notă mare. Ce aș fi făcut?…

Habar n-am.

Ăsta e răspunsul corect: habar n-am. Când eram elevă într-a 12-a nimeni nu mi-a pus vreodată tentația în față. N-aș fi știut la cine să mă duc, pe cine să mituiesc. Majoritatea profesorilor mei presupun că ar fi fost oripilați la gândul că le-ar fi oferit cineva șpagă. Îmi imaginez o privire de gheață din partea dirigii, ochii ca niște raze X care m-au făcut să plâng într-a noua pentru că greșisem ceva definiție și i-a îndreptat ca pe niște lasere înspre mine, vocea tăcută, „Ce ai spus, Mălina?” Cred că aș fi leșinat pe loc. Sau poate profa de engleză, pe vremea aia cu țigara, interpretând cuvintele care mi-ar fi ieșit pe gură, pe urmă… Nici nu știu. Urlete? Sau doar „Nu sunt supărată, sunt doar dezamăgită”? Profa de română cred că ar fi tras niște bubuituri și pe urmă o reclamație oficială. Pe profa de informatică n-o știu destul de bine, dar cred că nu ar fi fost prea impresionată de mine.

În schimb, am o prietenă din altă parte de România care spune că la liceul ei șpaga era instituționalizată. Cam toată lumea dădea. Problema ei a fost să NU dea, să se opună unui curent de „dar dacă pe urmă îți/ne poartă pică?”

Problema e și cu elevii. Normal. Că ar putea să fie corecți, să învețe, să studieze, să fie integri. Dar până la urmă trișatul face parte din natura elevului. __Și la noi se copia. Și la noi se chiulea. Nimic nou sub soare! Face parte din jocul educației să oprești chestiile astea. Să explici de ce nu e bine, să convingi elevii să n-o facă.

Profesorii ar trebui să știe mai bine. Ei sunt în cele din urmă cei care pot să facă jocurile, care pot să dicteze tonul, acțiunile, sistemul. Dacă profesorii nu permit ideea de șpagă, elevul nu va avea la cine să meargă cu banul. Cei mai mulți nu vor îndrăzni. Profesorul e cel care ia șpaga, care se comportă împotriva firescului, care instigă practic la neregulă. Fără el, elevul ar încerca doar să copieze. Dacă e oprit și de la copiat, poate că în sfârșit înțelege că e groasă treaba… Dacă nu e oprit, dacă nu i se spune că ce face el e greșit și n-ajunge departe așa, atunci vorba românului: „Merge și așa”.

Profesorul bineînțeles că vrea și el să iasă bine și niște bani în plus nu strică niciodată – dar ar trebui să fie deasupra acestor lucruri. Pentru elev distanța dintre copiat și dat ban ca să scape când copiază nu e atât de mare. Mai face doar un pas. Profesorul, în schimb, știe foarte bine ce face. Știe că are puterea să oprească chestia asta, datoria să-i spună elevului că această cale îi e închisă. Nu poți, nu ai voie să trișezi. Dar el face pe dos.

Din punctul meu de vedere ar trebui măcar pomeniți mai des profesorii în știrea asta. Să aflăm care sunt problemele care-i pasc pe ei, măsurile luate în privința lor. Vreți să speriați lumea prin știri cu șpagă și poliție? Perfect. Speriați-i și pe cei care ar trebui să vegheze împotriva cazurilor de genul ăsta, nu să le ia sub aripa lor protectoare. Pomeniți ce se întâmplă cu cei din poziția de autoritate care profită de situații pe care ar trebui să le controleze și să le aplaneze.

Pentru bac: trucuri pentru matematică

Tue, 02 Jul 2013 07:46:16 +0000

Urmează în curând proba la matematică. La română n-aveam foarte mare lucru de zis, pentru că acolo lucrurile sunt mai puțin clare. Nu există scurtături. La matematică în schimb sunt câteva trucuri care țin de psihologia profesorilor și de contextul examenului. Nu se aplică Matematicii Adevărate, în care Dumnezeu cu mila, dar aici problemele sunt hotărâte de o comisie care știe foarte bine ce subiecte dă.

Nicio problemă nu se poate întinde prea mult. Dacă soluția la care te gândești ți-ar lua trei pagini, găsește alta. Examenul trebuie să se petreacă într-un timp restrâns în care un elev bun să aibă timp să tușească, să respire, să se scarpine la cap și să se gândească. Nu e menit să fie o cursă contra cronometru din minutul 1 până în minutul final.
Dacă soluția la care te gândești necesită multă scoatere/băgare în paranteze, cu enorm de mulți termeni de înmulțit și împărțit, probabil că ar trebui să te gândești ce formule poți folosi. Examenul e gândit în așa fel încât să nu întindă coarda la maxim în ce privește erorile umane (n-o să se dea peste cap ca să elimine erorile apărute din greșeli de socoteală, dar nu e o cursă malefică plină de obstacole în privința asta).
În 80% din cazuri o să ai de-a face doar cu numere rotunde. În 70% din cazuri rezultatul o să fie „frumos”, nu o ciudățenie plină de fracții și radicali. Ok, statistica aia e scoasă din burtă dar am remarcat că dacă îți dă un rezultat ciudat, e bine să te uiți din nou pe calcule. Că cine știe.
Dacă vrei să verifici un rezultat parcurgând ce-ai făcut până atunci, varianta cea mai bună e să scoți ciorna și să reiei totul de la cap la coadă în ritm alert (deja știi pașii, așa că nu trebuie să te gândești la fiecare; poate să meargă destul de rapid). Dacă te uiți după greșeală în calcule s-ar putea să-ți ia mai mult timp sau să n-o observi.

În rest mă tem că într-adevăr e vorba de cât ai învățat și ce formule știi. Spor.

Vine bacul, pleacă bacul

Tue, 18 Jun 2013 08:43:36 +0000

Bacalaureatul e o constantă a învățământului românesc – dar o constantă inconstantă, un mister prelung al zăpăcelii. Ce valoare are bacul? Cum se dă? Cine îl dă? Cum se copiază sau nu se copiază, la ce materii se dă, care e faza? Teoretic vorbind, cam toată populația României care are peste 20 de ani a dat bacul, dar nu știu dacă bacul ăsta sau alt bac. E oare bacalaureatul meu egal cu al mamei, cu al celor de pe la 30 de ani, cu al lui frate-miu, care-l dă acum?…

Eu am dat bacul în 2006. Profil în liceu: mate-info intensiv. Materii la bac: română, engleză, matematică, informatică, logică. Primele trei obligatorii. Celelalte două o notă excentrică: informatica nu e materie de liceu veche, cu tradiție. Iar logica e o pasăre rară. În anul meu doar doi am dat bacul la logică din tot liceul – eu pentru că aveam de ales între istorie, geografie, sport și asta și pentru că-mi știu foarte bine lipsurile.

Am dat bacul la informatică pentru că voiam să dau pe urmă la facultatea de informatică – ceea ce am și făcut, și am intrat. A fost o surpriză pentru mulți, pentru că aveam teancul de diplome de la olimpiade de fizică, naționale, chestii, dar păsămite exersam pentru admitere.

Am avut un noroc excepțional: la informatică subiectele au fost atât de ușoare încât am luat 98/99 de puncte (mereu îmi încurc nota la info cu cea la logică, ambele sunt pe acolo), iar la fizică mi-a luat ceva timp de uitat ca pisica-n calendar ca să-mi dau seama ce voiau anumite subiecte de la mine.

Bacul e un fel de loterie. Nu e vorba doar de faptul că poate să-ți pice ceva știut/neștiut, dar și de faptul că dificultatea efectivă a subiectelor variază de la an la an, de faptul că două materii din aceeași grupă din care poți alege s-ar putea să aibă dificultăți diferite. Eu știam mai multă fizică la momentul respectiv decât știam informatică (la fizică eram olimpică, la info eram bună… la nivel de liceu) și cu toate astea aș fi luat o notă mai mică la prima, dacă dădeam din ea.

După 2006 au scos logica dintre opțiuni pentru profilul meu și nu știu dacă au băgat altceva în loc. Cert e că dacă aș fi fost dată cu un an mai târziu la școală probabil că ar fi trebuit să aleg istorie/geografie și n-aș mai fi avut un rezultat la fel de bun.

Mai e o loterie: cea a admiterii la facultate. Admiterea depinde – sau nu – de bacalaureat. Uneori ai probă de dosare, alteori ai examen și depinde de generația ta exact ce înseamnă bacul și cât de tare contează. AI șansa să înveți mai multe despre o materie și să încerci din nou la aceeași facultate an de an? Sau doar pui dosarul și speri că generația asta e mai slabă ca celelalte? Te apuci și faci reclamă negativă unei facultăți, ca să ai o șansă?… Ghici, ciupercă!

Acum văd că sistemul revine pe admitere clasică, cu examen. Ceea ce e bine, pentru că începe să se detașeze facultatea de fluctuațiile bacalaureatului: de probleme dificile picate de nicăieri, de schimbări de programă, de situația copistă de dinainte de anul tragic, de anul tragic, de sistemul nou în care la oral primești doar calificative, de toată tevatura.

Aștept să văd câți ani le ia să decidă o variantă aproximativ finală a examenului și valoarea lui efectivă în viață. Pentru că acum singurele constante adevărate sunt vreo două-trei materii și stresul general al celor din clasa a 12-a, al rudelor lor și al profesorilor lor.

References
↑1