Bdsm on Roxana-Mălina Chirilă

[13 ian] Cartea de azi: „Sunstone” de Stjepan Šejić

Sat, 13 Jan 2018 05:57:08 +0000

E sâmbătă, deci e ziua recomandărilor mai ciudate. „Sunstone” de Stjepan Šejić e o serie de benzi desenate despre două tipe aflate într-o relație BDSM. Are umor, e romantică, e sexy, e tot ce trebuie. Mergeți și citiți-o.

Hm? Sunteți încă aici? Ok, pot să scriu mai mult context.

Stjepan Šejić e un croat care scrie și desenează benzi desenate, dintre care unele sunt publicate online, mai mult sau mai puțin gratuit. „Sunstone” a fost o idee creață care i-a venit la un moment dat. Sau, mai exact, nu prea mai avea idei, așa că a și-a făcut un cont nou pe DeviantArt, și-a spus „shiniez” și a început să facă tot felul de desene erotice cu o tipă și cei doi sclavi ai ei și cu bancuri simple pe acolo. Până la urmă, de la chestiile crețe care-i treceau prin cap a ajuns să aibă personaje. Iar după ce a avut personaje, a început să aibă și o poveste, care a fost „Sunstone”. Începând cu 2014, benzile au fost preluate de editura Top Cow și publicate în volum.

Teoretic vorbind, seria poate fi citită și online, dar diferența de calitate între ce a publicat gratuit și ce e finisat pentru Top Cow e măricică.

Mostră de pe DevianrtArt:

Mostră din volumul de la Top Cow:

E o serie tare simpatică și optimistă. Lisa și Ally se întâlnesc pe internet, se împrietenesc, încep să discute pe tot felul de teme și descoperă că au mai multe în comun decât ar fi crezut. Printre altele, și faptul că au amândouă dorințe mai neobișnuite, care le distrug relațiile cu alți oameni, dar care par să fie complementare între ele două.

Seria e disponibilă gratuit pe Deviant Art, la calitate grafică mică, digital pe Amazon și în format fizic pe Book Depository. Și, dat fiind faptul că sunt benzi cu temă adultă, NU e cazul să le faceți cadou copiilor. Zic și io.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Despre BDSM

Mon, 16 Feb 2015 19:34:41 +0000

În ultimele zile a înnebunit lumea cu filmul 50 de umbre – e peste tot, până și pe-aici pe blog e prăpăd, îmi vin sute de oameni pe articolele vechi pe tema asta. Pe net, în rest, lumea comentează și comentează și comentează, inclusiv revista Unica, care a reușit să încurce bondage (legarea partenerului) cu bandage (bandaj) și a scos un articol de valoare 0 în care reușește să ocolească subiectul BDSM de la distanță, cu sfaturi gen „stai deasupra”.

Mă simt datoare cumva să postez pe tema BDSM pentru că în principiu comentariile pe care le-am văzut reflectă o oarecare necunoaștere. Vă anunț de pe acum că răspund la întrebări, în limita cunoștințelor mele, dar asta e o postare la care am de gând să moderez comentariile destul de puternic, pentru că unii nu se pot abține să nu bage supărări și urlete, atacuri și caps lock-uri când aud de ceva ce nu le convine. Și n-am răbdarea necesară să răspund la acelea.

Să începem cu începutul.

Mai exact, începutul meu de păreri legate de BDSM, că de undeva tot trebuie să pornesc. Mai demult, când stăteam relativ mult pe deviantART, am văzut că una din lucrările puse la vedere în fața întregii comunități în ziua respectivă era cu o tipă legată într-un mod artistic. I-am scris moderatorului care expusese respectiva poză și l-am întrebat dacă nu e o poză batjocoritoare față de femei, dacă nu e aproape pornografică, glorifică abuzul, e degradantă etc.

Se pare că dacă știi să pui o întrebare în așa fel încât să nu dai cu parul, primești răspunsuri. Cred că imaginea respectivă a fost scoasă de pe net între timp (sau am încurcat eu link-ul), dar hai că vă pun la dispoziție alta, pentru ilustrație:

[][2]

Bondage by Lacieblue

Răspunsul moderatorului a fost să mă trimită la niște comentarii ale modelului în care spunea următoarele, cu un ton amabil:

Departe de a fi vorba de abuz: era vorba de încredere. Fără încredere nu s-ar fi lăsat niciodată legată.
Nu era vorba deloc de violență sau agresivitate în a fi legată: stătea foarte confortabil.
Deși știa că legatul nu e pe gustul multor oameni, pentru ea era o experiență deosebit de plăcută și eliberatoare – avea libertatea de a se abandona, de a avea încredere, de a scăpa de cutiuțele în care o închide lumea. Un fel de legare exterioară, libertate interioară.

Pe undeva tipa mi-a deschis ochii. Nu de alta, dar până atunci eram semi-convinsă, din cauza unor păreri deosebit de negre asupra subiectului avute de cei din jur, că BDSM-ul ăsta e o chestie degradantă pentru toți cei implicați. Dar începeam să-mi dau seama că nu e chiar așa.

BDSM vs. BDSM.

După o lungă perioadă în care am străbătut internetul ăsta larg și am citit articole, forumuri, postări pe tumblr, contracte de sclavie, cărți și cam tot ce mi-a picat în mână, uneori fără să vreau neapărat să citesc de BDSM dar dând de el oricum, pot să zic următoarele: practici și fetișuri sunt multe.

BDSM vine de la BD – bondage & _discipline _(legarea partenerului și disciplinare), DS – dominance & submission (dominare și supunere), SM – sadism & masochism (sadism și masochism). În practică însă lucrurile sunt mai puțin clare decât un „stăpân” care-și leagă „sclavul” și-l bate.

În primul rând, că unii sunt pasionați de un aspect, dar nu de altul: vor să simtă durere, dar nu și să se simtă supuși. Alții vor să se simtă supuși, dar nu vor să simtă durere. Unii vor să fie legați, alții nu.

În al doilea rând, că, după cum spuneam mai sus, practicile sunt multe. Dincolo de legat și bătut, am mai dat peste persoane cu pasiuni gen castitate (am avut ocazia să ascult o Domme povestind despre centuri de castitate de plastic și de fier, cu cheie sau cu cod: avantaje și dezavantaje pentru fiecare), oameni care vor să fie umiliți sau ignorați, bărbați care vor să fie feminizați sub privirea dură a unei Domme, indivizi cu pasiune pentru a fi șantajați sau care vor să li se controleze finanțele – și câte și mai câte. Pasiunea care m-a surprins cel mai tare a fost cea de a avea calculatorul controlat. Se simt timpurile digitale acolo, în care faptul că dacă cineva-ți umblă pe calculator, e o intruziune în privat.

Dar cea mai mare diferență nu mi s-a părut că există atât între practicanții de legat versus biciuit, să zicem, ci între cei care fac BDSM pe cont propriu și cei care lucrează în industria sexuală pe direcția BDSM. Și ce altceva e nou, nu, în afară de faptul că sexul dintr-o relație e diferit de cel pe bani?

Practicanții de BDSM ca stil de viață au sfaturi peste sfaturi legate de siguranță, îngrijire, psihologie – de la cum să nu-l forțezi pe celălalt dincolo de limitele lui psihice și fizice (chiar dacă ți-o cere), la cum să ai grijă că siguranța e pe primul loc (chiar și în cele mai periculoase aspecte), la diversele reacții fizice și psihice care pot să apară. Nepăsare prefăcută? Sigur, și ăsta e un fetiș, dar în subtext există multă atenție. Cel puțin ca direcție, că nu pot vorbi de cazuri particulare.

Ar fi multe de zis, despre cum legi pe cineva ca să nu-i rănești pielea, cum să nu-i pui bandă adezivă cuiva peste gură pentru că o să-l doară rău când o dai jos, despre cum cineva care a avut trăiri foarte intense și plăcute poate să trăiască o cădere fizică și psihică atunci când îi scade nivelul de endorfine. Dar sunt o mie de aspecte la o mie de practici, o mie de atenționări despre cum, ce și de ce se petrece.

Practicanții de BDSM din „industrie”, ca să-i zic așa… Nu prea poți să discuți pur și simplu cu o Domme fără să plătești și n-am ajuns în punctul în care să scot banul ca să iau un interviu. Dar din ce am remarcat, nepăsarea față de cei dominați e mult mai tangibilă – o Domme profesionistă și plătită va avea grijă să nu piardă cheia de la centura de castitate, dar s-ar putea să nu-și facă probleme să-și pună sclavul să lingă podeaua unei băi publice. Nu pot să fiu sigură de chestia asta (și sunt sigură că există și Dommes atente), dar pare să fie o tendință generală.

În mod interesant, Dommes de pe net par să fie singurele practicante de videochat erotic care pot într-adevăr să nu se dezbrace – și pentru că sunt sigură că sunteți curioși cum arată una, iată una, cu reguli și tarife. În cazul în care pică pe aici persoane interesate de făcut bani din industria sexuală de pe net și decid că prețurile arată bine – oamenii care apelează la Dommes sunt de toate felurile și trebuie nervi de oțel, stomac de fier și inventivitate ca să ajungi undeva.

(în cazul în care se întreabă cineva de ce zic „Domme” și nu „Dominatrix”: pentru că am auzit distincția dintre „dominatrix”, care se și culcă cu bărbatul, și o „domme”, care n-o face – eu am dat mai mult peste cele care nu se culcau cu clienții, pentru că le-am găsit mai ușor pe net. S-ar putea ca distincția să nu fie completă între cei doi termeni, dar sincer n-am stat să cercetez prea departe lingvistica situației.

Alte denumiri folosite: Zeiță, Stăpână.)

Cât timp durează un BDSM de-ăsta?

Doar o notă scurtă: unii sunt dominanți/submisivi doar în pat. Alții și în afara lui.

Cărțile „mari” pe tema BDSM, dacă are cineva chef de citit ficțiune pe tema asta, tind să fie despre oameni care adoptă BDSM-ul ca stil de viață. De exemplu, Povestea lui O de Pauline Reage e despre o tipă care se dăruiește trup și suflet unui bărbat – până la absurd, aș spune. E o carte violentă, oarecum detașată emoțional.

Venus in Furs (Venus în blănuri) de Leopold von Sacher-Masoch (clic cu încredere, că e gratis) e povestea unui bărbat care-și dorește să fie dominat de o femeie, așa că își transformă iubita în stăpână, care să-l chinuie – e o poveste destul de slab scrisă, dar atât de puternică încât numele autorului a rămas legat pentru totdeauna de practica asta. Masoch-ist.

Dar dacă e vorba doar de o situație în care se intră în roluri, se leagă, se pălmuiește etc., atunci aceea este o „scenă” și nu durează prea mult. Și da, există cazuri în care cuplul are scene BDSM pe roluri, dar nu vezi urmă de așa ceva în afara dormitorului.

De ce?

Cred că „De ce?” e prima întrebare pe care și-o pun oamenii. De ce ai vrea să te implici în așa ceva?

Îmi place întrebarea „De ce?”, în principiu vorbind, dar uneori mi se pare că încercarea în sine de a găsi un răspuns facil duce uneori la răspunsuri greșite. De ce scriu scriitorii? De ce îmi plac romanele care îmi plac? De ce le place unora mâncarea picantă? De ce unii oameni au vise simple și alții au vise complicate? Sigur că putem filozofa pe marginea subiectului, dar nu e o garanție că ajungem la miezul situației – și nu mi-am propus să despic firul în patru azi și nici să descopăr vreun adevăr profund despre natura umană.

Pentru azi mi se pare suficient de zis că unii vor să fie biciuiți/dominați/umiliți/să li se controleze calculatorul (fetișul ăsta cu calculatorul mi se pare fascinant). Am auzit pe cineva zicând odată că un sadic/dominant este la bază un om căruia îi place să ofere și să provoace, un masochist/submisiv este un om căruia îi place să primească și să i se petreacă. E o relație în care amândoi primesc ce vor.

Și aici e aspectul care deseori e uitat afară din toată povestea: nu se pune problema că unul obține ce vrea și celălalt rabdă în tăcere. Amândoi vor. Și cum știu amândoi că vor? Păi, de cele mai multe ori își comunică unul celuilalt dorințele. Clar. Verbal. În așa fel încât să nu existe dubii.

Ce este sadicul/dominantul dispus să facă? Ce este masochistul/submisivul dispus să i se facă? Și da, amândoi pot să spună stop undeva, amândoi pot să decreteze că nu se pune problema să facă un anumit lucru sau alt lucru. Se stabilesc modalități prin care să se asigure că totul merge bine (veșnicele cuvinte de siguranță). Pentru că a face pe cineva să se simtă neajutorat/slab/umilit, a-l răni fără acordul lui e o problemă, e un abuz, e de rău. Și faptul de a vrea să controlezi pe cineva, sau să pălmuiești pe cineva în pat nu înseamnă că vrei să-i faci cu adevărat rău.

Cam asta e. O explorare a unui teritoriu destul de riscant, un dezechilibru de putere intenționat, dar până la urmă un acord mutual pentru a îndeplini dorințele fiecăruia, bazat pe încredere și înțelegere. Și, după cum zicea modelul care răspundea la întrebări legate de poza ei acum câțiva ani, încrederea totală în alt om e până la urmă un lucru de sărbătorit.

[][7]

Bondage by NikitaS78

Povestea lui O – Recenzie? Comentariu? Interpretare?

Sat, 22 Jun 2013 08:35:34 +0000

Tocmai am terminat de citit Povestea lui O, de Pauline Reage.

…Ce am citit?! O_o

Povestea lui O mi-a fost recomandată de o prietenă cu care discutam despre cât de tare eșuează seria 50 shades/50 de umbre (ale lui Grey, descătușate, întunecate) ca poveste BDSM. De fapt, eu îi explicam cum e cu BDSM-ul pierdut al lui E.L. James și ea îmi spunea despre cărți în care există cu adevărat sado-masochism, dar sunt dure – și pe care nu le citisem la vremea respectivă. Nu mai știu exact ce cuvinte a folosit, dar m-a prevenit că Povestea lui O e din categoria „dacă poți să suporți așa ceva”.

Și pentru că pot suporta multe (de la „Război și Pace” la „50 de umbre”, trecând prin literatură japoneză despre un bordel cu femei adormite și amanți care se sinucid cu zâmbetul pe buze), am luat cartea și am citit-o.

E una dintre cele mai ciudate, dubioase și bulversante cărți pe care le-am citit vreodată. Efectiv nu pot să-mi dau seama exact ce cred despre ea.

Ca poveste în sine, e despre o tipă, O. Doar O. Nu știu dacă e O de la orgasm, O de la inelul care îi străpunge pielea și pe care la sfârșitul cărții îl poartă, O de la buzele întredeschise când rămâi fără cuvinte. Doar O.

La începutul cărții, O e dusă la castelul Roissy de iubitul ei, Rene. În timp ce taxiul străbate străzile orașului, Rene îi ia geanta și o pune să se dezbrace parțial, să-și scoată hainele de sub fustă și să se așeze direct pe banchetă. E legată cu mâinile la spate, condusă printr-un castel, legată la ochi, dusă într-o cameră întunecată unde e lăsată să vadă, dar unde așteaptă ore întregi. E dezbărcată și machiată, condusă iar de colo-colo, legată și dezlegată până când ajunge în sfârșit într-o încăpere cu patru bărbați, dintre care unul e Rene. E folosită sexual în toate felurile și biciuită.

Practic, primul capitol e O la Roissy. Nu aflăm aproape nimic despre ea, nu știm aproape nimic din ce gândește. Descrierile sunt mai degrabă directe decât erotice, descriptive tehnic, dar seci senzual. Deși nu o vezi decât pe O, deși o vezi tot timpul pe O, deși știi ce face aproape în fiecare clipă, nu afli aproape nimic despre ea. Nu știi cine e, cu ce se ocupă, exact de ce a ajuns acolo, cine e Rene, nimic practic din povestea ei. E aproape impersonală, de parcă ar fi un gol în povestire care nu reflectă nimic din ce i se petrece. E biciuită, e folosită, e ținută legată și singura ei manifestare e un „te iubesc” continuu îndreptat spre Rene.

Din al doilea capitol lucrurile se schimbă, oarecum. O pleacă din Roissy, se întoarce la muncă, în oraș. E fotograf. Îi plac și femeile, fără să se îndrăgostească de ele. Începem să aflăm câte ceva despre ea, avem parte de câte o amintire de-a ei din trecut: O cea rece, care seducea și abandona bărbați pentru amuzamentul personal, care se îndrăgostise complet de Rene și ajunsese sub puterea lui, gata (presupunem) să facă orice pentru el.

Inclusiv să se dezdrăgostească și să se reîndrăgostească, vorba vine. E dăruită prietenului/aproape-fratului lui Rene, Sir Stepehen și ajunge să-și schimbe direcția iubirii de pe unul pe celălalt.

În fine. Tot romanul e o stranie adunătură de imagini și episoade, de biciuiri și sexualitate și supunere, dar scenele sunt după cum ziceam, seci ca un deșert. Tânjeam după punctul de vedere al lui O, întrezărit doar uneori printr-un gest, printr-o remarcă a cuiva, printr-o părere de-abia exprimată – foarte rar dacă spune ea ceva (deși într-o scenă destul de memorabilă se repede la Rene să-l întrebe dacă o iubește, să-l oblige aproape să o iubească). Dar de cele mai multe ori e ca și cum își ascunde atât de atent gândurile și dorințele adevărate încât nici măcar naratorul n-are cum să ajungă la ea.

Povestea lui O e, până la urmă, misterul romanului. Cred eu. Pentru că până la sfârșit afli prea puține și te întrebi prea multe. N-am putut să nu remarc că Rene nu suporta să o biciuiască și n-a făcut-o niciodată. Dar O n-avea nicio problemă cu durerea. N-am putut să nu remarc faptul că Sir Stephen părea ambivalent față de chinurile la care o supunea, că o biciuia ca să fie biciuită mai mult decât de dragul de a o face, că e descris ca palid după ce îi provoacă durere – nu încântat, nu victorios, nu rece, nu dur, nu mulțumit de sine. O în schimb, era apoi mândră de posesia lui asupra corpului ei.

Pe undeva pare o victimă aproape depersonalizată, o persoană spălată pe creier din ce în ce mai mult. Pe altundeva, mi se pare a fi ea însăși inițiatoarea tăcută, secretă a tuturor scenelor prin care trece. Pe de o parte dorește, pe de alta suferă – dar totul pe ascuns, neștiut.

Am citit interpretări în care O e comparată cu o martiră, cu un fel de sfântă suferindă, în care povestea ei e alegorică pentru suflet în creștinism – eu aș zice mai degrabă că atitudinea ei ar putea fi emulată intenționat sau nu de O în cheia asta. Mai ales că la început e descrisă succint ca fiind rafinată și purificată prin faptul că e folosită și răsfolosită („părţile trupului ei constant ofensate, ajunse cele mai sensibile, îi păreau, în acelaşi timp, că deveniseră cele mai frumoase, ca şi înnobilate”)

Spre sfârșitul romanului urmele degradării sunt atât de clare pe corpul ei, atât de evidente din atitudinea ei încât provoacă fascinația și revulsia celor care o văd (cu excepția unei tinere, Natasha, care e îndrăgostită de O). La un bal mascat, un american amețit de băutură o înșfacă pentru ca mai apoi să se sperie când își dă seama că e reală, să fugă de ea. E tratată ca un obiect, o demonstrație a sclaviei aproape impersonale, dezumanizată deși mândră de condiția ei.

Și mă lasă cu o întrebare: ce am citit?!

E foarte greu să-mi dau seama cum să iau povestea asta în condițiile în care O tace aproape continuu. Pot s-o văd ca pe o poveste despre dragoste ca sclavie, despre dorință ca lanțuri care îți supun mintea. Pot să o văd ca pe o manipulare ascunsă a situațiilor de o femeie aproape mută, care își determină torturile proprii aproape inconștient, care nu va spune niciodată că dorește degradarea, dar va face ce poate, va raționaliza oricum ca să o obțină. Pot să o văd ca o alegorie, sau ca o metaforă. Povestea lui O e engima lui O. Până la urmă ce e cu ea? E mai ușor să înțelegi motivațiile și pshiologia oricui altcuiva din carte.

Dubioasă, revoltătoare, fascinantă. Nu mă puneți să zic câte stele merită. Efectiv nu știu.

50 de umbre descătușate – capitolul I

Fri, 15 Mar 2013 14:45:35 +0000

Bun, am dat din nou peste cele mai neinteresante personaje principale de la Bella și Edward încoace. E.L. James a schimbat narațiunea înapoi la persoana I, ceea ce înseamnă că pot să continui să sper că doar Anastasia Steele e proastă de bubuie, nu că întregul univers din 50 Shades e de o prostie criminală.

Eroina noastră, Anastasia Steele, acum Anastasia Grey, stă pe o plajă din Monaco și trece repede în revistă evenimentele pe care le-am ratat între romane. Un fel de „săptămâna trecută, ați urmărit”, cu vreo câteva umbre din alea 50 de umbre lipsind cu desăvârșire. Te uiți la reclamă, te uiți în programul TV și afli că în timp ce toată lumea era cu ochii pe Eurovision, Christian și Anastasia s-au căsătorit. (Ia câteva imagini de aici, să te prinzi despre ce a fost vorba!…)

S-au grăbit ca doi adolescenți hormonali, au aruncat un pliculeț de nuntă instant în supa de rude și au fugit în Europa înainte ca petrecerea să se fi terminat. Nu prea înțeleg de ce. În cealaltă hidoșenie romantică la modă, „Twilight”/„Amurg”, pe care se bazează 50 Shades, Bella și Edward chiar erau adolescenți hormonali, care n-aveau voie să facă sex înainte de căsătorie ca nu cumva autoarea Stephenie Meyer să dea dovadă de insensitivitate politică sau religioasă. Normal că s-au grăbit, ca să termine cu mușcăturile de vampir care sunt o metaforă veche de un secol jumate referitoare la sex. Doar că au făcut și sex pe bune. Deci Bella și Edward au făcut sex și fizic, și metaforic. Deci au făcut super-sex, pe toate planurile.

…

Vi se întâmplă vreodată să trageți concluzii tâmpite și să vă urâți pentru ele? Mm. Și mie.

Așa, asemănări cu Twilight-ul lui pește: luna de miere are loc la malul mării, relația e disfuncțională, tipul e un ciudat, tipa e fraieră. Dacă se rupe vreun pat în curând, sau Anastasia rămâne însărcinată, 50 Shades o să devină automat 50 de umbre de amurg: transpunerea unei povești cu o umbră de acțiune și o nuanță de profunzime într-una fără umbre și nuanțe.

Aș vorbi mai multe despre firul narativ, dar nu prea există. Faptul că Ana își dă jos sutienul fără voia lui Christian și vrea să facă sex în apă e un fir narativ?… Poate. Nu mă prind.

În fine. La nuntă s-a dansat, Christian a târât-o repede pe Ana de acolo (de ce? Nu el voia nunta?) și într-un avion al firmei lui (care era totuși aranjat ca avion personal) și i-a zis Anei că o duce prin Europa, cum și-a dorit ea dintotdeauna. Uraa! În patul din dormitorul amenajat în avionul „firmei”, Ana deja uită că merge în Europa. Cred că are Alzheimer’s prematur, sau poate e descendentă dintr-o lungă dinastie de peștișori aurii.

Citat din carte, dacă nu mă credeți: „O, vai… Uitasem. Europa.”

Grey și Ana se acuplează ca două telegrame dezlănțuite.
Citat din Grey: „Te. Vreau. Atât. De. Mult. Vreau. Să. Fiu. În. Tine. Ești. A. Mea.”
Citat din Ana: „Mă. Faci. Atât. De. Fericită. Te. Iubesc.”

După această scenă furtunoasă de punctuație, Ana se trezește din amintire, care de fapt era vis, cu Grey urlând la ea.

Ah. Tânără iubire romantică. Atât de frumoasă și înălțătoare.