Benzi Desenate on Roxana-Mălina Chirilă

Benzile desenate Marvel de la Carrefour sunt perfecte pentru ceea ce sunt

Sun, 02 May 2021 17:25:27 +0000

Dacă ați trecut prin vreun Carrefour recent, precis ați văzut standurile cu volume de benzi desenate de la Marvel. Sunt niște standuri mari. Înalte. Sar în ochi. Sunt colorate. Volumele au personaje în poziții gata de acțiune pe copertă. Arată așa:

Evident, sunt momeală pentru orice adult interesat de super-eroi și pentru orice copil care trece prin zonă. Evident, m-am lăsat momită și le-am luat pe toate cele 10 din serie – la 15 lei bucata, nu am stat prea mult pe gânduri. Deși cam știam la ce să mă aștept.

Mi-a luat două săptămâni să le citesc pe toate (mai aveam și altă treabă) și, spre surprinderea mea… le-aș recomanda. Sunt perfecte pentru ceea ce sunt. Dar hai să vedem ce sunt și ce anume înseamnă „perfecțiunea” în cazul de față, pentru că e cu asteriscuri.

Ce-i în volumele Marvel de la Carrefour?

Fiecare volum are 240 de pagini și conține, în principiu, două povești mai lungi și mai reprezentative pentru personajul (sau personajele) respective. În ordine, volumele sunt următoarele:

Avengers
Black Panther
Black Widow
Captain America
Deadpool
Iron Man
Phoenix
Spider-Man
Wolverine
X-Men

Volumele respective sunt colecții; nu au fost scrise special pentru a fi publicate aici, ci au fost culese din seriile lungi ale Marvel, pe care le publică lunar în numere de 24 de pagini.

Asta înseamnă că volumele nu spun o poveste completă în felul în care un roman spune o poveste completă. Nu există un început clar și un final clar al poveștii mai largi, ci e ca și cum ai pica pe un episod cap-coadă dintr-un serial pe care nu-l urmărești, dar de care ai auzit; un Seinfeld, un F.R.I.E.N.D.S., un Mash, un Star Trek vechi.

Povestea pe care o citești în volume stă (de obicei) singură în picioare… dar e clar că personajele au trecut prin o grămadă de aventuri înainte să citești tu despre ele și că mai au multe de făcut și după. Rămân întrebări, lucruri nelămurite, baze puse pentru continuări altundeva. Uneori, citești despre lucruri care se bazează pe ceva ce n-ai citit.

Asta este experiența Marvel.

Nu pot să subliniez lucrul ăsta suficient de tare, dar pot să vă trimit la alt experiment pe care l-am făcut cu Marvel, când am încercat să citesc seria Spider-Gwen și am descoperit că există peste 100 de serii Marvel cu „Spider” în titlu și că e imposibil să citești ceva cap-coadă dacă nu te apuci să citești tot catalogul Marvel de la origini și până în prezent.

Deci volumele de la Carrefour reflectă perfect experiența de a citi benzile Marvel, dar fac un pic mai mult decât ar face o orbecăială prin catalogul Marvel: au o introducere și o scurtă prezentare din care afli (cât de cât) despre ce e vorba în serie, ce s-a întâmplat până atunci și cam cum stau lucrurile. Ți se spun două-trei cuvinte despre istoria seriei, despre cine a creat-o și contextul ei.

Să nu ne înțelegem greșit: cele câteva cuvinte sunt puține și seci, dar sunt mult mai bune decât nimic. Măcar te introduc în subiect și te ajută să înțelegi cam pe unde stai.

Calitatea volumelor (ca obiecte)

Spre surprinderea mea, am fost mult mai mulțumită de experiența de a citi benzile astea decât mă așteptam.

Acum câțiva ani, cei de la Lex au avut o tentativă de a traduce benzile Marvel în România. Publicau numere individuale și, ocazional, câte un volum de bandă desenată. Făceau treaba asta din pasiune, cu traduceri excelente de la Octav Ungureanu și traduceri dimpotrivă de la Mircea Pricăjan, dar cu calitate mare de producție: hârtie de calitate, atenție la detaliu etc. Rezultatele tindeau să arate bine, aproape de lux.

Dar rezultatul era scump și greu de obținut. Nu mai știu cât costa un număr de bandă desenată (8-9 lei?) și era ușor să uit să le iau. Mi-era mereu peste mână să-mi aduc aminte să trec pe la chioșcurile unde se găseau, iar volumele nici nu mai știu exact pe unde le-am găsit, dar măcar le-am luat o dată și gata.

Iar discrepanța dintre obiectul fizic care avea o anumită calitate și povestea care nu avea o anumită calitate era suficient de mare și așteptarea suficient de lungă încât orice dezamăgire să se amplifice.

Seria asta din 2021 nu e făcută de români, ci de italieni (din câte mă prind căutând după „Panini S.p.A.”, care e editura trecută pe pagina cu detaliile de publicare) și e creată special pentru lanțul de magazine Carrefour. E disponibilă pe perioadă limitată, ceea ce înseamnă că o să dispară în câteva luni, dar în afară de această mică problemă de disponibilitate, nu-i găsesc, real, defecte.

[][4]

Volumele Marvel, ordonate aleatoriu ups.

Nu sunt absolut deloc obiecte de lux – hârtia e normală și pare ieftină, când le ții în mână nu-ți sugerează eleganță și rafinament. Sunt însă bine îngrijite: toate sunt de fix aceeași dimensiune, cu numerotare în partea de sus și un desen pe cotor care se continuă frumos de la un volum la altul (mai ales dacă le pui în ordinea corectă, ceea ce n-am făcut eu în poza de mai sus). Sunt detalii mici care contează, mai ales după ce ai ordonat în bibliotecă alte serii de cărți și micile diferențe ți-au sărit în ochi.

Stilul ieftin-dar-decent se pupă bine cu conținutul și creează o experiență unitară. Dacă la Lex Comics trăiam mereu cu dezamăgirea că povestea e slabă, aici ceva din natura obiectului îți sugerează să nu ai așteptări prea mari. Benzile desenate de la Marvel nu sunt literatură înaltă; nu sunt capodopere; nu sunt nici măcar prea grozave; dar sunt acolo ca să te distreze, fără pretenții. Sunt ca niște blockbustere de clasă B.

Cu alte cuvinte, volumele sunt un tot unitar: obiectul în sine e mediocru, povestea e mediocră, traducerea e acceptabilă (se pierd jocurile de cuvinte, dar e chiar citibilă și nu mi s-a părut deloc deranjantă). Per ansamblu, e o experiență medie, dar consecventă și îngrijită. Ceea ce e surprinzător de plăcut, ca să fiu sinceră.

Calitatea poveștilor Marvel în general

După cum spuneam și mai demult, dacă marile corporații americane găsesc ceva care le aduce bani, or să exploateze lucrul respectiv până-n pânzele albe. Ai o serie care merge? Bagă un spin-off! Bagă o reinventare în paralel! Bagă tot ce poți! Exploatează, exploatează, exploatează!

Marvel nu scoate benzi desenate bune cu super-eroi. Nu are cum. Seriile populare au fost publicate timp de zeci de ani, au fost inventate, reinventate, interpretate și reinterpretate. Dacă ceva are succes, nu moare. Ca un zombi, se ridică mereu, fie că e vorba de un antagonist memorabil (precum Magneto) sau de un protagonist iubit (cum ar fi Jean Grey). Poveștile au început, dar rareori un final real.

În plus, tot universul Marvel e interconectat, ceea ce pare ok când te uiți doar la filme, care sunt totuși într-un număr limitat, dar e mult mai puțin ok când ajungi să ai zeci de serii care se întrețes și fac referință unele la altele de-a lungul deceniilor.

Evident, în toată nebunia asta niciun autor nu scrie etern aceeași serie și e limitat atât de ce s-a scris în trecut, cât și de deciziile de sus. Banii pot, și ei, să fie o problemă, astfel încât scriitorii talentați pot pleca în locuri unde pot câștiga mai bine din munca pe care o fac.

E un cumul de factori care asigură un univers haotic pe care trebuie să ai o voință de fier și extrem de mult timp liber ca să-l citești vreodată cap-coadă (câțiva ani, dacă stai să citești benzi Marvel cu orele zi de zi).

Nu ai cum să scoți capodopere în condițiile astea. Sunt prea multe constrângeri care, mai devreme sau mai târziu, te fac să ajungi tot la mediocritate. Dar poți să reiterezi același gen de poveste iar și iar și să scoți ceva inteligibil – o telenovelă cu răufăcători care amenință lumea și super-eroi care o apără din nou și din nou. Totul e pe repede-înainte, plin de acțiune, dar fără prea multe momente de reflexie.

Calitatea poveștilor Marvel din seria de la Carrefour

În general, cele 10 volume par construite în așa fel încât să fie cât mai accesibile… sau cel puțin, așa cred. Dacă reușesc s-o și facă e altă problemă. Pe scurt, cred că mi s-au prăjit neuronii capabili de lectură critică relativ devreme în cadrul experimentului, pentru că erau prea multe probleme pe care le remarcam, așa că a trebuit să mă opresc din remarcat.

Volumele „Avengers” (#1), „Black Panther” (#2), Phoenix (#7), Wolverine (#9) și X-Men (#10) se bazează cel mai mult pe restul universului. Apar personaje peste personaje, facțiuni peste facțiuni. Din când în când, mai învie cineva de care nici nu știam că e mort. Totul e o vraiște haotică.

„Black Panther” e memorabil din punctul ăsta de vedere. Pun câte un semn de exclamare la fiecare nouă facțiune/nou personaj relevant din prima povestire din volum: unii vânează extratereștri (!) și dau de o mamă lemuriană (!) deviantă cu un copil care arată uman. Se ajunge la un conflict care implică Wakanda (!), lemurienii, atlanții (!), America (un pic), pe Storm din X-Men (!), pe Von Doom (!), Magneto (!), Klaw (!) și nu numai într-o confruntare care amenință lumea.

La un moment dat, simți până în măduva oaselor absurditatea faptului că universul Marvel e plin-ochi de oameni cu superputeri și întâmplări catastrofale la tot pasul. De-abia dacă poți arunca un ac în universul ăsta fără să nimerești pe cineva important sau fără să întrerupi un complot. Iar lumea e mereu sub amenințare și nu e nimic nou în asta. Mai sunt distruse niște clădiri, mai mor niște oameni (în „Phoenix” se vorbește de 6 miliarde de morți), dar lucrurile o iau de la capăt mereu fără consecințe.

Un alt lucru care mi-a sărit în ochi în seria asta e nuditatea fără nuditate. Ocazional, personajele sunt dezbrăcate din motivele cele mai absurde (au un „costum” de așa natură; vor să se simtă „natural” etc.), dar artiștii nu au voie să deseneze personaje goale, așa că părțile cenzurabile sunt acoperite de plante, de cabluri și de alte obiecte care stau între privitor și personaj.

În fine. Prima surpriză (și cea mai mare) a fost volumul „Captain America”, care începe cu o poveste despre 9/11. După atacurile teroriste în care au fost dărâmate Turnurile Gemene din New York și SUA a rămas cu o traumă colectivă, Marvel l-a reprezentat pe Captain America ajutând la căutarea și salvarea victimelor. E o poveste mai lentă și mai personală decât celelalte, care își pune probleme mai profunde legate de responsabilitate și terorism.

Înțeleg raționamentul din spatele deciziei – ar fi fost insensibil ca Marvel să ignore evenimentul, dar ar fi fost și mai rău dacă l-ar fi tratat în cheia obișnuită de bătaie cu super-eroi. Au optat, în schimb, să reprezinte impactul enorm al atacului terorist din 2001. Are sens. E o poveste bună.

Pe de altă parte, cele câteva numere bine scrise despre consecințele morților a mii de oameni și despre suferința cauzată de un astfel de eveniment scot cu atât mai mult în evidență faptul că celelalte benzi desenate sunt rupte de realitate. Pe o scară umană normală, atacurile din New York au fost un șoc cu reverberații mondiale; pe scara Marvel, dacă evenimentul nu ar fi fost legat de realitate, ar fi fost probabil „rezolvat” în trei-patru numere de un singur super-erou care i-ar fi venit de hac unui răufăcător oarecare.

Și cam asta ar fi problema, de fapt, nu? Pentru ca o poveste să conteze, trebuie ca obstacolele și consecințele să fie reale. Dacă tot timpul te grăbești, dacă știi dinainte că personajele pot fi în pericol de moarte, dar nu pot muri (sau, dacă mor, revin), dacă să distrugi clădiri și orașe și populații e doar un mod de a pune ceva impresionant pe pagină, impactul acțiunilor scade enorm.

**Ce rămâne, dacă acțiunile nu au impact? **Păi, evoluția fiecărui personaj în parte, evoluția relațiilor dintre personaje, distracția lejeră, ideile interesante și stilul de a spune povestea. În privința evoluției personajelor individuale mi-e greu să mă pronunț, pentru că volumele sunt destul de scurte și nu-mi dau seama dacă personajele se transformă pe termen lung sau au doar revelații scurte de moment, ușor uitate.

În materie de relații între personaje, e telenovelă în toată regula – prietenii buni te trădează, profesorii favoriți nu sunt ce par a fi, inamicii morți nu sunt așa morți și tot așa. Telenovela e clară când Black Widow trebuie să-și găsească toți foștii amanți, pentru că i-a contaminat pe toți cu nanoboți dubioși, iar acum trebuie să le paseze anti-nanoboții, așa că îi urmărim tot trecutul sexual. În volumul cu Captain America, suntem înștiințați des că Steve Rogers se va reîntâlni cu vechiul lui prieten, Bucky Barnes, Soldatul Iernii (suspansul! Drama!), dar treaba rămâne în coadă de pește (va urma!). În X-Men, iubitul lui Jean Grey se gândește s-o înșele, dar pentru că ambele tipe sunt telepate, ar putea la fel de bine s-o fi făcut și fizic.

Firele narative sunt deseori previzibile, dar mai sunt elemente interesante – cum ar fi Natasha Romanov, Black Widow, care se confruntă cu Yelena, noua Black Widow a rușilor și îi dă clasă în materie de Black Widow-it, ba o mai și învață lecții de viață. Deadpool e și el un personaj surprinzător, care nu e atât de prost pe cât pare.

În ce privește stilul, personajele principale reușesc uneori să dea farmec poveștilor. Deadpool e atât de amuzant și nebun încât poți să ierți harababura care e povestea în sine. Spider-Man, în ciuda unor confruntări care nu prea ies din comun, reușește să-și facă volumul surprinzător de plăcut prin farmec personal, umor, faptul că nu se ia prea tare în serios și că are și probleme care nu țin doar de super-eroit.

Pe partea celalată, povestea „Extremis” din volumul „Iron Man” e bine spusă, nu se grăbește nicăieri și are momente amuzante și un pic mai bine gândite decât ce e în rest; acolo nu personalitatea lui Iron Man e punctul forte, ci chiar ai timp să simți povestea.

Dar, per ansamblu, filmele sunt mai bune decât benzile. Da, chiar și filmele mai slabe. Știți faza aia din „Endgame” când, fără absolut niciun motiv, toate tipele din universul Marvel își unesc forțele pe câmpul de luptă? No, cam ăla-i nivelul.

Încă două aspecte pe care le-am remarcat. Primul e că uneori poveștile sunt adăugate într-o ordine ciudată în volume. Captain America se întreabă cum s-ar simți întorcându-se la uniformă după atâta timp în care n-a purtat-o… deși a purtat-o tot volumul. Sau evenimentele din „Phoenix” fac referire la ce se întâmplă în „X-Men”, deși „Phoenix” e al șaptelea volum din serie, iar „X-Men” e al zecelea. Al doilea lucru e că uneori simt nevoia să te lovească cu Mesaje Importante. Fie că e vorba despre cum te comporți cu cei te urăsc și se tem de tine (X-Men), fie că e vorba de responsabilități care vin odată cu puterea (Spider-Man), lecțiile de morală sar în ochi; nu sunt foarte deranjante, dar sunt destul de evidente.

Ah, și încă un gând răzleț. Benzile astea desenate sunt, într-un fel, cu adevărat mai potrivite pentru copii. Nu pentru că sunt puerile, ci pentru că copiii au tendința să vadă o poveste și să adauge de la ei tot felul de detalii care nu sunt în text. Dă-i unui adult un băț și de obicei va avea un băț; dă-i unui copil un băț și va fi samurai sau explorator sau cioban sau vrăjitoare sau toate astea la un loc. Idem, dă-i unui adult o poveste cu lemurieni, atlanți, Wakandieni, X-Meni, Avengeri, regi și zei și o să-ți spună că e o varză; dă-i povestea aia unui copil și probabil o să se distreze cu ea și o să inventeze niște întâmplări relativ coerente bazate pe chestiile astea.

De ce spun că seria asta de benzi desenate e „perfectă”

Nu pentru că volumele sunt bune în mod obiectiv, ci pentru că nu văd nimic care putea fi scos pe piață și care să fie mai potrivit pentru seriile Marvel:

Toate 10 sunt publicate, nu trebuie să aștepți după nimic.
Sunt ieftine.
Reprezintă corect experiența Marvel și îți poți face o idee clară despre ce ai ratat nelocuind în State (spoiler: probabil nu mare lucru).
Calitatea volumelor ca obiecte este decentă și în acord cu calitatea poveștilor.
Sunt cât de cât alese ca să poți pricepe ce se întâmplă și să urmărești o poveste cât de cât până la capăt.
Sunt pline de acțiune în stilul filmelor de clasă B.

Asta nu înseamnă că sunt perfecte în mod obiectiv, ci dimpotrivă (dacă nu era clar din restul articolului). Pur și simplu cred că ăsta e maximul care poate fi atins în materie de publicat Marvel în România. Pentru mai mult, ar trebui ca Marvel să fie altfel. Ceea ce n-o să se întâmple prea curând.

Aș recomanda benzile astea oricui s-a uitat la filmele cu Avengers și ar fi vrut să citească și „cărțile”, dar n-a apucat, sau n-a găsit, sau n-a știut de unde să înceapă.

Manga bate Marvel

Tue, 17 Sep 2019 14:05:51 +0000

La sfârșitul lui iunie am fost în vizită pe la amica Ioana și ne-am uitat la „Into the Spider-Verse”, care e probabil cel mai bun film Spider-Man. Mi-a luat un pic de timp să mă prind că îmi plăcuse mai mult decât m-aș fi așteptat și că tot îmi stătea gândul la el, dar până la urmă l-am cumpărat și l-am adus acasă – spre surprinderea enormă a lui D., care nu cred că m-a mai văzut cumpărând filme până acum.

Îl recomand cu căldură. Animația e extraordinară, povestea e mișto, merge pentru copii, merge și pentru adulți. Premisa e că un experiment științific duce la intersectarea unor universuri paralele, așa că o grămadă de Persoane-Păianjen pică într-un sigur univers și încearcă să se salveze și să salveze și lumea (lumile?).

Mi-a plăcut atât de mult încât am zis că vreau să citesc benzi desenate Marvel cu Păianjeni. După ce m-am tot codit și m-am întrebat de unde să mă apuc și ce să cumpăr, am aflat că Marvel are un serviciu numit Marvel Unlimited și care funcționează cam ca Netflix: plătești $10 lunar (plus TVA) și citești cât vrei.

Ok, e un pic scump, dar nu țin neapărat să cumpăr o grămadă de volume, deci e o afacere mai bună să merg la „bibliotecă”.

Zis și făcut. Cumpărat abonament pe o lună. Dar cu ce să încep? Cu Miles Morales, Spider-Man? Cu Spider-Gwen? Cu Spider-Ham? Cu Spider-Man Noir? Erau o grămadă de Păianjeni în film, toți păreau interesanți, deci de cine să mă apuc?

Seanan McGuire, o autoare pe care o urmăresc pe Tumblr, scrie la Spider-Gwen din 2018 (pe lângă alte proiecte), așa hai am decis să încep să citesc Spider-Gwen, o serie despre un univers alternativ în care Gwen Stacy e mușcată de un păianjen radioactiv, iar Peter Parker s-a transformat într-o șopârlă uriașă și a fost omorât de Gwen în una dintre primele ei confruntări de super-erou. Cred.

De ce zic „Cred”? Pentru că povestea din Spider-Gwen începe după moartea lui Peter Parker. De fapt, nu știu exact unde s-au întâmplat evenimentele descrise mai sus. Bănuiesc că sunt undeva. Sau nu. Cert e că la începutul seriei Gwen Stacy e confuză și se simte prost că are super-puteri, iar restul celor din universul ei o consideră o criminală (inclusiv tatăl ei).

Nu e prima oară când întâlnesc o poveste care începe de la mijloc și am reușit să prind din zbor ideile principale. Dar încet-încet mi-am dat seama că, la fel ca atunci când te întâlnești cu prietenii din liceu ai unui coleg pe care l-ai cunoscut la muncă, Gwen Stacy are prieteni, cunoștințe și aventuri la care nu ești prezent dacă citești doar seria ei, dar la care se face referire constant. Apar personaje din alte universuri, se far referiri la chestii pe care nu le-am văzut. Uneori povestea se continuă în altă serie cu totul.

De exemplu, așa se termină Spider-Gwen #16, când Gwen Stacy și Miles Morales (un alt Om-Păianjen) descoperă pe cineva cunoscut făcând contrabandă cu tehnologie din multivers:

Povestea se continuă în Spider-Man #13 – serios?! Și citesc doar #13 din Spider-Man? Și #1-12 nu? Trebuie să citesc și Spider-Man #1-12? Trebuia să le fi citit? Spider-Gwen nu e de sine stătătoare?

La câte personaje se tot perindă prin poveste, o soluție ar fi să citesc pur și simplu toate seriile Oamenilor-Păianjen. Așa că am intrat să văd despre ce serii ar fi vorba și m-am uitat la ele alfabetic, descoperind lista asta:

Spider-Force (2018)
Spider-Geddon (2018 – 2019)
Spider-Geddon Handbook (2018)
Spider-Girl (1998 – 2006)
Spider-Girl (2010 – 2011)
SPIDER-GIRL ANNUAL 1 (1999)
Spider-Girl: The End! (2010)
Spider-Girls (2018)
Spider-Gwen (2015 – 2018)
Spider-Gwen (2015)
Spider-Gwen Annual (2016)
Spider-Gwen: Ghost-Spider (2018 – Present)
Spider-Ham 25th Anniversary Special (2010)
Spider-Island (2015 – Present)
Spider-Island Spotlight (2005)
Spider-Island: Avengers (2011)
Spider-Island: Cloak&Dagger (2011 – Present)
Spider-Island: Daily Bugle (2011)
Spider-Island: Deadly Foes (2011)
Spider-Island: Deadly Hands of Kung Fu (2011)
Spider-Island: Emergence of Evil – Jackal & Hobgoblin (2011)
Spider-Island: Heroes for Hire (2011)
Spider-Island: I Love New York City (2011)
Spider-Island: Spider-Woman (2011)
Spider-Island: The Amazing Spider-Girl (2011)
Spider-Man &; Arana Special: The Hunter (2006)
Spider-Man & the Human Torch in…Bahia De Los Muertos! (2009)
Spider-Man & the League of Realms (2019)
Spider-Man & the Secret Wars (2009 – 2010)
Spider-Man & the X-Men (2014 – Present)
Spider-Man & Wolverine (2003)
Spider-Man (1990 – 1998)
Spider-Man (2016 – 2018)
Spider-Man 1602 (2009 – 2010)
Spider-Man 2099 (1992 – 1996)
Spider-Man 2099 (2014 – 2015)
Spider-Man 2099 (2015 – 2017)
Spider-Man 2099 Annual (1994)
Spider-Man 2099 Meets Spider-Man (1995)
Spider-Man 2099 Special (1995)
Spider-Man 2: The Movie (2004)
Spider-Man and Power Pack (2007)
Spider-Man and Power Pack (2007)
Spider-Man and the Fantastic Four (2007)
Spider-Man Annual (2018)
Spider-Man Annual (2019)
Spider-Man Fairy Tales (2007)
Spider-Man Family (2005)
Spider-Man Family (2007 – 2008)
Spider-Man Family Featuring Spider-Clan (2006)
SPIDER-MAN FAMILY FEATURING SPIDER-MAN’S AMAZING FRIENDS 1 (2006)
Spider-Man Family: Untold Tales (2007)
SPIDER-MAN FEATURING THE SILVER SURFER MAGAZINE WAL-MART VARIANT (2007)
Spider-Man Loves Mary Jane (2005 – 2007)
Spider-Man Loves Mary Jane (2008 – 2009)
Spider-Man Magazine (2008 – 2037)
Spider-Man Magazine: Great Power (2007)
Spider-Man Noir (2008 – 2009)
Spider-Man Noir: Eyes Without a Face (2009 – 2010)
Spider-Man Poster (2007)
Spider-Man Special: Black and Blue and Read All Over (2006)
Spider-Man Spectacular (2014 – Present)
Spider-Man Team-Up (1995)
Spider-Man Team-Up Special (2005)
Spider-Man Team-Up Vol. 1: A Little Help From My Friends (2005)
Spider-Man Unlimited (1993)
Spider-Man Unlimited (2004 – 2006)
Spider-Man Vs. Punisher (2000)
Spider-Man Vs. Wolverine (1987)
Spider-Man Y La Antorcha Humana En…Bahia De Los Muertos! (2009)
Spider-Man’s Tangled Web (2001 – 2003)
Spider-Man, Peter Parker: Back in Black (2007)
Spider-Man/Black Cat: Evil That Men Do (2002 – 2006)
Spider-Man/Daredevil (2002)
Spider-Man/Deadpool (2016 – Present)
Spider-Man/Doctor Octopus: Negative Exposure (2003 – 2004)
Spider-Man/Doctor Octopus: Out of Reach (2004)
Spider-Man/Doctor Octopus: Year One (2004)
Spider-Man/Doctor Strange: The Way to Dusty Death (1992)
Spider-Man/Fantastic Four (2010)
Spider-Man/Fantastic Four Magazine (2007)
Spider-Man/Human Torch (2005)
Spider-Man/Punisher: Family Plot (1996)
Spider-Man/Red Sonja (2007)
Spider-Man: 101 Ways to End the Clone Saga (1997)
Spider-Man: Back in Black (2007)
Spider-Man: Back in Quack (2010)
Spider-Man: Blue (2002 – 2003)
Spider-Man: Brand New Day (2008 – 2009)
Spider-Man: Brand New Day – Extra!! (2008)
Spider-Man: Breakout (2005)
Spider-Man: Chapter One (1998 – 1999)
Spider-Man: Death and Destiny (2000)
Spider-Man: Enter the Spider-Verse (2018)
Spider-Man: Far from Home Prelude (2019)
Spider-Man: Fear Itself (1992)
Spider-Man: Fear Itself (2009)
Spider-Man: Fever (2010)
Spider-Man: Get Kraven (2002 – 2003)
Spider-Man: Grim Hunt – The Kraven Saga (2010)
Spider-Man: Hobgoblin Lives (1997)
Spider-Man: House of M (2005)
Spider-Man: India (2004 – 2005)
Spider-Man: Legend of Spider Clan (2002)
Spider-Man: Life Story (2019)
Spider-Man: Lifeline (2001 – Present)
Spider-Man: Master Plan (2017)
SPIDER-MAN: ONE MORE DAY SKETCHBOOK (2007)
Spider-Man: Origin of the Hunter (2010)
Spider-Man: Quality of Life (2002)
Spider-Man: Redemption (1996)
Spider-Man: Reign (2006 – 2007)
Spider-Man: Reptilian Rage (2019)
Spider-Man: Revenge of the Green Goblin (2000)
Spider-Man: Season One (2011)
Spider-Man: Spirits Of The Earth Graphic Novel (1990)
Spider-Man: Swing Shift Director’s Cut (2008)
Spider-Man: The Clone Saga (2009 – 2010)
Spider-Man: The Final Adventure (1995 – 1996)
Spider-Man: The Gauntlet Vol.3 – Vulture & Morbius (2010)
Spider-Man: The Gauntlet Vol.3 – Vulture and Morbius (2010)
Spider-Man: The Mutant Agenda (1994)
Spider-Man: The Other Sketchbook (2005)
Spider-Man: The Parker Years (1995)
Spider-Man: The Short Halloween (2009)
Spider-Man: The Trial of Venom (1992)
Spider-Man: The Venom Agenda (1998)
Spider-Man: With Great Power Comes Great Responsibility (2010 – 2011)
Spider-Man: With Great Power… (2008)
Spider-Man: You’re Hired! (2011)
Spider-Men (2012)
Spider-Men II (2017)
Spider-Verse (2014 – 2015)
Spider-Verse (2015 – Present)
Spider-Verse Team-Up (2014 – Present)
Spider-Woman (1978 – 1983)
Spider-Woman (1993)
Spider-Woman (1999 – Present)
Spider-Woman (2009 – 2010)
Spider-Woman (2014 – Present)
Spider-Woman (2015 – Present)
Spider-Woman Facsimile Edition (2019)
Spider-Woman: Origin (2005 – 2006)
Spider-Women Alpha (2016 – Present)
Spider-Women Omega (2016 – Present)

Deja e suficient material aici cât să poți scoate o enciclopedie, iar astea sunt doar seriile al căror titlu începe cu „Spider”. Mai sunt multe ale căror denumiri încep altfel, ca de exemplu:

Peter Parker (2009 – 2010)
Peter Parker Spider-Man Annual (2000)
PETER PARKER SPIDER-MAN ANNUAL 1 (1999 – Present)
Peter Parker, the Spectacular Spider-Man (1976 – 1998)
Peter Parker, the Spectacular Spider-Man Annual (1979 – 1991)
Peter Parker: Spider-Man (1999 – 2003)
Peter Parker: The Spectacular Spider-Man (2017 – 2018)
Peter Parker: The Spectacular Spider-Man Annual (2018)
Peter Porker, the Spectacular Spider-Ham (1985 – 1987)
The Amazing Spider-Man (1963 – 1998)
The Amazing Spider-Man (2014 – 2015)
The Amazing Spider-Man (2015 – 2018)
The Amazing Spider-Man (2018 – Present)
The Amazing Spider-Man: The Movie Adaptation (2014 – Present)

Dacă aș vrea să-mi dau doctoratul fix în clipa asta, m-ar bate gândul să-l dau în Marvel. Nu de alta, dar e suficient material-sursă aici cât să îmi iasă o lucrare de 300 de pagini orice aș scrie. Dar dacă vreau doar să citesc benzi desenate și să pricep ceva din ele, cam… mult.

Am auzit de multe ori că Marvel pot să vândă orice cu super-eroi, mai puțin benzi desenate. Mi s-a părut mereu ciudată chestia și m-am întrebat de ce nu-și găsesc scriitori mai buni, ca să poată vinde și benzile – mai ales că Avengers le-a creat un vad enorm. Dar încep să văd că problema nu e deloc calitatea scriiturii în benzi (care e greu de evaluat în momentul de față), ci atitudinea existentă față de mediu.

În materie de vânzări, când se lansează o bandă desenată nouă, primul număr se vinde în multe exemplare (mai ales către colecționari și oameni care speră să crească valoarea benzilor în timp), dar în timp vânzările scad puternic.

De exemplu, primul număr din Spider-Gwen s-a vândut în peste 250.000 de exemplare, al doilea în puțin peste 100.000, iar după o vreme numerele au căzut la vreo 30.000. Primul număr din Amazing Spider-Man s-a vândut în peste 500.000 de exemplare, dar apoi seria a căzut la sub 100.000 de numere vândute, pe la 60-70.000. (Am luat cifrele de aici.)

Poate că numerele par a fi mari (în fond, 30.000 de exemplare nu e rău), dar vorbim de:

serii de renume mondial;
cu personaje despre care s-au făcut filme de mare succes.

Mai mult, volumele în care sunt colectate benzile respective se vând în mai puține exemplare decât se vând numerele inițiale.

Asta în ciuda faptului că nu poți cere mai multă publicitate pentru Omul-Păianjen. E în desene animate, în filme, pe pijamale, pe tricouri, în conștiința populară. Ok, Gwen Stacy e o variațiune pe o temă dată, dar dacă nici banda desenată Spider-Man nu se vinde ai o problemă.

Între timp, japonezii scot propriile lor benzi desenate, manga, într-o țară mai mică și într-o limbă mai puțin cunoscută la nivel global. Nu fac filme de foarte mare succes, nu sunt pe toate gardurile, dar vând la benzi desenate de nu-i adevărat.

Eu personal nu știu nimic despre Tokyo Ghoul, în afară de faptul că văd volumele prin librării. Văd însă că seria are 14 volume, care s-au vândut în 12 milioane de exemplare la nivel global până în 2015. Continuarea, Tokyo Ghoul: re, are 16 volume. Împreună, seriile s-au vândut în 44 de milioane de exemplare în total, deci o medie de aproape 2 milioane de exemplare per volum.

Manga vinde exponențial mai mult decât Marvel. Uitați-vă pe listele de aici. Spider-Man are 13.000 de numere scoase în total, vândute în 380 de milioane de exemplare. Naruto are 72 de volume în total, vândute în 250 de milioane de exemplare. Deci fiecare număr de Spider-Man s-a vândut în medie în vreo 30.000 de exemplare. Fiecare volum de Naruto s-a vândut în medie în 3.472.000 de exemplare.

Manga bate Marvel la vânzări. Și nu cu puțin.

Cred că motivul de bază e abordarea generală, nu talentul individual al scriitorilor. Seriile manga sunt scrise de o persoană și au un început și un sfârșit. Spun o poveste coerentă. Personajele evoluează. Cei morți rămân morți. Iar dacă îți cumperi seria, ai toată povestea.

Americanii în schimb nu au o poveste, ci o franciză. Benzile desenate sunt într-o nebuloasă continuă, în care personajele sunt rearuncate în aceleași confruntări, sunt reinventate când sunt vechi, se intersectează. Ițele se încurcă și nimic nu e vreodată bătut în cuie. Autorii se schimbă, ce face unul desface celălalt. Poți cumpăra orice bandă desenată, dar se leagă de altele. Nu știi în ce punct al poveștii te afli. Poate că nu contează, pentru că nimic nu e final și oficial.

Spun asta pentru că personajele din „Into the Spider-Verse”, deși sunt teoretic aceleași cu cele din benzile pe care le citesc, par totuși să fi trecut prin experiențe diferite.

E de mirare că în lista celor mai vândute serii de benzi desenate din toate timpurile ai atunci serii japoneze și serii occidentale de autor? One Piece, Asterix, Peanuts, Naruto, Tintin, Garfield? Sunt povești scrise de cineva, cu început și sfârșit, cu o calitate constantă și cu întâmplări pe care ți le amintești multă vreme după pentru că au contat și au avut impact asupra ta.

Îți poți aminti cu drag de Asterix din copilărie și îi poți face cadou unui copil benzile cu „Viteazul Gal” (pe vremea mea era „Eroul galilor”) și „Cosorul de aur”, pentru că au fost retraduse și republicate, dar sunt în esență aceleași. Și sunt de sine stătătoare, le poți înțelege, te poți bucura de ele, nu trebuie să fii mare fan al unui întreg univers ca să înțelegi ce ai acolo.

Percepția mea asupra a ce văd pe Marvel Unlimited e că americanii vor să mulgă vaca până scoate doar praf pe ugere. După ce dau de ceva care merge, vor să lungească ciorba la nesfârșit și să țină povestea ostatică, făcându-te să cumperi numere din alte serii ca s-o citești. Probabil că se uită la creșterile de vânzări pentru, să zicem, Spider-Man #13 după ce au terminat Spider-Gwen #16 cu imaginea de mai sus și văd un „succes” acolo. Doar că ratează imaginea de ansamblu: creșterile sunt mari în raport cu vânzările obișnuite, dar sabotează vânzările obișnuite cu tehnica asta. Adică în loc să vândă un milion de exemplare din fiecare volum de Spider-Man bine scris, vând cu 30.000 de exemplare (dau un număr din burtă) în plus dintr-o mișcare de genul ăsta.

Asta se întâmplă când ești prea lacom și începi să faci mânării mărunte în loc să te gândești la experiența cumpărătorului. Noroc că n-au bani să facă zece mii de filme pentru că probabil că și alea ar deveni de neurmărit până la urmă.

[21 iun] Cartea de azi: „Știma apelor” de Maria Surducan și Anna J. Benczédi

Sat, 13 Jul 2019 16:46:55 +0000

Nu există absolut niciun motiv ca o bandă desenată românească să nu fie mai bună decât multe, multe benzi desenate americane. Dimpotrivă. Talent există. Dacă există și dorință, se poate.

„Știma apelor” o demonstrează.

E o carte de benzi desenate scrisă de Maria Surducan și ilustrată de Anna J. Benczédi care a fost publicată pe net de curând și a ajuns și pe hârtie în 2019. Arta e superbă. Personajele sunt expresive și vii și le citești gândurile în priviri.

Povestea se bazează pe basme și legende, pe care Maria Surducan le reinterpretează excelent. Știma e o femeie-vidră care îl vede pe viitorul Negru Împărat în timp ce se scaldă cu surorile ei în râu și decide că-l vrea de bărbat. Negru e un tip inventiv, care meșterește mereu lucruri noi și care știe să scoată un ban.

Dacă volumul are un defect, atunci e faptul că e prea scurt. Din fericire, e doar primul dintr-o serie.

Ba nu, are două defecte. Al doilea e că e al naibii de greu de găsit dacă nu știi unde să-l cauți. Norocul face că știu eu că se găsește la Cărturești, fie în anumite librării din țară, fie online, la comandă. Îl recomand cu enorm de multă încredere.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[19 iun] Cartea de azi: „Integrala Peanuts”, vol. I, de Charles M. Schulz

Mon, 01 Jul 2019 14:13:35 +0000

A fost o perioadă din copilăria mea când dădeam de Snoopy peste tot – jucărele, tricouri, tot. Dar deși știam personajul, nu știam de unde era și nu citisem nimic cu el. Îl percepeam ca pe un fel de Hello Kitty, un fel de personaj faimos pentru că e faimos, simpatic, ușor de recunoscut, dar fără context.

După ani și ani, am aflat că Snoopy e din banda desenată Peanuts, publicată zilnic în ziare începând cu 1950. Benzile sunt simple, mai ales cele de început: 4 panouri și o poantă simplă despre Charlie Brown, alți câțiva copii care-i sunt prieteni și cățelul Snoopy.

Volumul nu are un fir narativ, dar nu e o problemă, pentru că atmosfera e absolut simpatică și personajele la fel. Schulz reușește să facă foarte mult cu doar patru panouri simple, iar copiii sunt un amestec superb de simplitate copilărească și remarci mai profunde decât s-ar crede – sunt un pic răutăcioși, dar numai cât trebuie, și sunt și inimoși cât cuprinde.

Ok, asta e doar amuzantă, nu și profundă.

E un volum perfect pentru un pic de bună dispoziție. „Integrala Peanuts” a fost tradusă la noi de curând și se poate cumpăra de pe eMag, Libris și, uneori, din librării.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[5 iun] Cartea de azi: „Mici momente de iubire” de Catana Chetwynd

Wed, 05 Jun 2019 20:33:27 +0000

Câteodată, printre zece știri politice și trei chestii deprimante, văd prin vreun feed ceva care e dulce cap-coadă și mai taie din sumbrul din jur.

Benzile desenate create de Catana fac parte din categoria asta. Sunt dulcegării despre ea și prietenul ei, mici întâmplări de zi cu zi care sunt drăguțe și pufoase și uneori haioase.

Sunt disponibile pe site-ul Catana Comics, unde sunt în engleză (cu zece mii de link-uri spre instagram, argh, ca să-ți fie greu să dai un link către o pagină anume, cum e asta), dar acum au fost publicate și în volum și traduse și pe la noi. Poate că anumite benzi nu merg la fel de bine în traducere, dar când ai nevoie de ceva care să fie plin de inimioare, prind bine.

Benzile sunt disponibile pe eMag, Libris și în general prin librării – pe lângă faptul că sunt deja online, după cum ziceam.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[2 iun] Cartea de azi: „Scandinavia and the World” de Humon

Sun, 02 Jun 2019 07:58:32 +0000

În 2009, pe site-ul de artă deviantArt au apărut câteva benzi desenate simpatice despre țările nordice care au câștigat rapid în popularitate, până când au devenit unele dintre cele mai iubite creații de pe site.

Fiecare țară e reprezentată ca un personaj care îmbină stereotipurile și ideile vecinilor săi despre ea – de la Suedia tehnologizată, la Danemarca relaxată, la Norvegia pasionată de natură. Aproape de la început, benzile au povestit despre istoria, cultura și evenimentele din diverse locuri prin scene scurte, cu un pic de haz, și cu o explicație mai în detaliu în comentarii.

După o vreme petrecută printre cei mai populari artiști de pe deviantArt, autoarea Humon și-a creat câteva site-uri proprii, unul dintre ele dedicate seriei „Scandinavia and the World”, pe care o scrie în limba engleză. O actualizează regulat și nu și-a pierdut farmecul nici după atâta vreme.

„Scandinavia and the World” poate fi citită gratis aici.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[20 mai] Cartea de azi: „The Sandman: The Dream Hunters” de Neil Gaiman

Sat, 16 Jun 2018 20:54:51 +0000

Am vorbit deja despre „The Sandman”, seria de benzi desenate scrisă de Neil Gaiman, așa că nu mă mai repet. „The Dream Hunters” are loc în același univers, dar nu cred că e necesar să știi seria originală ca să înțelegi povestea.

Cartea a fost publicată inițial în 1999, ca nuvelă ilustrată, cu arta realizată de Yoshitaka Amano (momentan pare să nu mai fie disponibilă – cel puțin, nu nouă, probabil că o mai fi prin anticariate). În 2008, a fost republicată ca roman grafic ilustrat de Craig Russell.

Povestea e inspirată din mitologia japoneză – o vreme chiar s-a crezut că e o adaptare a unui basm japonez (poate pentru că Neil Gaiman a spus că ar fi în potfața versiunii originale, neașteptându-se să fie luat în serios). O vulpe și un bursuc decid să se întreacă în trucuri și să vadă care dintre ei reușește să alunge un călugăr budist din templul său. Încearcă ei prin tot felul de tertipuri, dar eșuează, iar vulpea chiar reușește să se îndrăgostească de călugăr. Iar de aici încep problemele adevărate, deoarece călugărul are dușmani puternici prin lumea spiritelor.

Cartea e disponibilă în engleză cu livrare gratuită de pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[6 mai] Cartea de azi: „Lone Wolf and Cub” de Kazuo Koike

Wed, 16 May 2018 11:18:00 +0000

„Lone Wolf and Cub” e o serie de benzi desenate japoneze scrisă de Kazuo Koike și ilustrată de Goseki Kojima care a fost publicată în Japonia între 1970 și 1976. A fost publicată în 28 de volume, dar în engleză e disponibilă în 12 volume groase cât niște cărămizi (eu am varianta asta, cu 12 cărămizi).

Ogami Ittō este un samurai extrem de talentat care a primit postul de călău al shōgunului datorită puterii sale în luptă. Însă din cauza intrigilor politice ale clanului Yagyū, ajunge să cadă în dizgrație și să plece în exil împreună cu fiul lui, Daigorō, care are doar trei ani. Devine un asasin care ucide oameni pentru bani și își spune „Lone Wolf and Cub” – un lup care-și poartă copilul cu el.

Povestea e spusă pentru adulți și conține destul de multă violență (cum e și de așteptat de la o poveste cu un samurai-asasin) și multe detalii istorice atent cercetate. Chiar dacă poveștile despre Ogami Ittō care poate înfrânge zeci de adversari de unul singur sfidează credibilitatea, seria a fost lăudată pentru acuratețea ei istorică, pentru povestea bine spusă și pentru arta extraordinară.

Seria e disponibilă pe Book Depository, cu livrare gratuită în întreaga lume, ca de obicei.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[24 apr] Cartea de azi: „Persepolis” de Marjane Satrapi

Tue, 01 May 2018 07:23:05 +0000

„Persepolis” e o carte autobiografică scrisă de o femeie născută în Iran și emigrată în Europa. Marjane Satrapi își povestește copilăria într-un Iran sfâșiat de conflict, care începe să se radicalizeze din punct de vedere religios; apoi, adolescența în Viena, unde e trimisă la școală; după ce e dezamăgită crunt de Europa, se întoarce în Iran, unde face facultatea de artă și se căsătorește, ca apoi să emigreze în Franța cu totul.

Povestea ei e spusă în benzi desenate alb-negru și are mult umor, chiar dacă e plină de seriozitate. Mica Marjane era la o școală bilingvă și provenea dintr-o familie încântată de modernitate – așa că ai ei au protestat împotriva revoluției islamice și au trăit cu frică în timpul ei. A trăit prin perioada în care a început să fie necesar să poarte vălul, în care violența a devenit o parte din viața de zi cu zi. Pe măsură ce crește, începe să spună prea multe și cu prea mult curaj, așa că părinții ei o trimit la studii în Austria, unde nu poate fi arestată pentru disidență.

E o carte bine scrisă (și desenată), care a fost publicată pentru prima oară în 2004 și a fost și ecranizată în 2007.

Cartea poate fi cumpărată de pe eMag în limba română – primul volum, cel puțin. Sunt două volume în total; al doilea pare să fie indisponibil momentan, dar Editura Art spune că l-a publicat în „februarie 2018”, dar nu-l au. Naiba mai înțelege ce fac cu publicările și disponibilitatea cei de la Art…

În fine, „Persepolis”, ediția completă cu ambele volume, poate fi cumpărat în engleză de pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[21 apr] Cartea de azi: „Pinocchio, Vampire Slayer” de Van Jensen

Mon, 23 Apr 2018 20:27:10 +0000

Ce prinde bine când vrei să ucizi vampiri? O țepușă de lemn. Ce ar fi și mai util? Să fii cu totul din lemn, ca să nu te poată seca de sânge inamicii.

Van Jensen a reinterpretat povestea lui Pinocchio într-o manieră nouă, mai întunecată. În sătucul Nasolungo are loc un atac al vampirilor. Gepeto e ucis, iar Pinocchio se trezește înșfăcat de unul dintre monștri.

„Nu ești un băiat adevărat!” zice vampirul.

„Ba sunt!” zice Pinocchio, își rupe nasul și îl înfige în inima vampirului. După care face tot posibilul să-și răzbune tatăl, ajungând până și în munții înspăimântători și plini de prăpăstii ai Valahiei (nu știu exact care ar fi ăia, dar ok).

Povestea e spună în benzi desenate alb-negru. Nu e de neuitat, nu e perfectă, dar e distractivă. A fost publicată prima oară în 2009-2012 în trei volume, dar acum e disponibilă într-un singur volum de peste 500 de pagini care le conține pe toate trei.

Cartea e disponibilă pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[18 mar] Cartea de azi: „Maus” de Art Spiegelman

Sun, 18 Mar 2018 19:58:44 +0000

„Maus” e o poveste despre Holocaust. Mai exact, e povestea reală a unui supraviețuitor al Holocaustului, spusă de fiul său, Art Spiegelman, sub formă de benzi desenate.

Publicată pentru prima oară în foileton în 1980, seria „Maus” a fost până la urmă preluată de o editură mare și reunită într-un volum (iar apoi și într-un al doilea volum), care a avut un succes răsunător – pe bună dreptate, de altfel.

Spiegelman spune povestea tatălui său cu delicatețe și o desenează simplu, dar sugestiv: evreii sunt reprezentați ca șoareci, iar naziștii ca pisici – însă personalitățile lor nu sunt deloc schimbate pentru a fi mai amuzante sau animaliere. Spiegelman urmărește viața părinților de dinainte de Al Doilea Război Mondial, de-a lungul lui și până la Auschwitz, când cei doi fac tot ce pot să supraviețuiască.

Însă există și o poveste care se desfășoară în prezentul sfârșitului anilor ‘70, când Spiegelman își intervievează tatăl și se străduie să spună o povese despre o istorie pe care el nu a prins-o, dar care a planat și deasupra lui.

E o carte tristă, dar puternic spusă, care își merită renumele ca una dintre cele mai bune benzi desenate.

E disponibiă pe eMag și Libris în română și pe Book Depository în engleză.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[10 mar] Cartea de azi: „MW” de Osamu Tezuka

Sat, 10 Mar 2018 20:41:47 +0000

Când am început să citesc benzi desenate japoneze, am început să caut și liste cu autorii importanți din domeniu. Adică, ok, nu am nimic împotriva seriilor pentru adolescenți, dar eram curioasă care sunt cărțile considerate mai importante la ei.

N-a trebuit să caut mult până am auzit de Osamu Tezuka, care scosese o serie numită „Astro Boy”, desenată într-un stil foarte copilăros. N-am găsit-o, dar nici n-am căutat-o prea tare. Am descoperit și că avea ceva benzi desenate despre Buddha, pe care iar nu le-am prea găsit (și, când am găsit câte ceva, nu mi-am dat seama care volum din serie era; probleme, probleme) și nu m-am putut decide dacă vreau să mă arunc cu capul înainte și să cumpăr o serie întreagă de un autor de care nu știu dacă-mi place.

Așa că, până la urmă, primul volum de Osamu Tezuka pe care am ajuns să-l citesc a fost „MW” (publicată inițial în 1976-1978), în ideea că nu exista un al doilea volum în serie și că puteam decide dacă-mi place Tezuka. În plus, „MW” e o bandă desenată pentru un public matur – „a chilling picaresque of evil”, mi-a spus descrierea.

Pe o insulă are loc un accident, care face un gaz toxic să se reverse asupra insulei, ucigând aproape întreaga populație, în afară de doi băieți care se află la o înălțime prea mare ca să fie afectați complet. Guvernul mușamalizează totul cât se poate de repede, dar băiatul mai tânăr, Yuki, rămâne cu sechele și își pierde orice urmă de moralitate. După mulți ani, e un criminal fără scrupule și un maestru al deghizării, pe care prietenul lui, celălalt băiat cu care fusese pe insulă, nu reușește să-l oprească (nu că ar încerca prea tare).

Povestea are momente extreme, în care nu-ți vine să crezi ce ai citit – Yuki e complet psihopat și plăcerea lui de a face rău e de ne-egalat. Dar Tezuka dă niciodată cu totul în absurd, ci reușește cumva să se mențină la marginea zonei de thriller/horror.

„MW” se poate cumpăra în engleză, în format fizic de pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[3 mar] Cartea de azi: „Transmetropolitan” de Warren Ellis

Sat, 03 Mar 2018 18:33:58 +0000

Pentru că sâmbăta recomand cărți mai ciudate și săptămâna asta a avut o temă SF, mi-am dat seama de un lucru: am citit în general ce era mai faimos în cadrul genului, fără să aung să descopăr ce era mai dubios.

Și pe urmă, tot scrollând între opțiuni, mi-am adus aminte de benzile desenate Transmetropolitan. Dacă nici seria asta nu e ciudată, atunci care să fie?!

Într-un viitor hiper-tehnologizat, jurnalistul Spider Jerusalem s-a retras din lume în creierul munților, s-a înconjurat de sisteme de apărare paranoice și trăiește ca un sălbatic. Însă vremurile bune se încheie brusc când editorul îi cere să-i trimită odată două cărți, după cum le era contractul – iar Spider e nevoit să se întoarcă în haosul secolului 23 ca să găsească ceva despre care să scrie. Și, ca un Hunter S. Thompson futurist, întoarce lumea cu susul în jos și scuipă venin către cei care o merită.

Detaliile dau uneori în absurd, mai ales în detalii precum conservele cu pudră de pui de balene sau de copii irlandezi, iar umorul e negru. Stilul e dur: droguri tehnologice, politicieni corupți, javre în fruntea cultelor – iar limbajul e pe măsură. Dur, fără pretenții de eleganță, potrivit perfect cu Spider care scrie și vorbește cu furie și fără pretenții de obiectivitate.

Seria a fost publicată la DC între 1997-2002 și are 10 volume. Poate fi găsită pe Book Depository – aici e primul volum din zece, dar există și o ediție de lux care cuprinde câte trei volume dintre cele originale (momentan, au fost publicate două volume din ediția de lux).

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[26 ian] Cartea de azi: „Claymore” de Norihiro Yagi

Fri, 26 Jan 2018 05:24:18 +0000

Acum ceva timp, mi-am dat seama că sunt bogată, pentru o valoare dată a bogăției – în cazul de față, bogăție = abilitatea de a cheltui o sumă relativ mare pentru a te bucura de un lucru bun, fără să ajungi la sapă de lemn.

Așa am ajuns să ne gândim să luăm niște serii de benzi desenate japoneze (manga), iar sugestia lui D. a fost Claymore, pentru că e vorba despre niște tipe care se bat cu demoni, folosind săbii extrem de mari. N-am regretat alegerea deloc.

Japonezii abordează benzile desenate complet diferit față de americani. În SUA, benzile cu supereroi tind să fie deținute de companii mari, care au tot interesul să le transforme în francize și să le prelungească la nesfârșit, dându-le pe mâna diverșilor scriitori. Superman, Batman sau Daredevil, de exemplu, n-au o poveste, ci vreo zece mii de povești care se contrazic între ele, reiau teme vechi, ucid și reînvie personaje și în general nu au o progresie clară.

În Japonia, benzile desenate tind să aibă un creator clar și să spună o poveste cap-coadă, care e coerentă și nu poate continua la nesfârșit. Personajele cresc, se transformă, rezolvă probleme vechi și descoperă probleme noi. Pe de altă parte, uneori poveștile tind să fie relativ similare în cadrul genului, dar să ignorăm problema asta aici.

Claymore e o serie de 27 de volume despre un ținut fantastic în care demonii vânează oameni, luându-le uneori înfățișarea ca să se infiltreze în sate și orașe. Pentru că sunt mult prea puternici pentru a fi uciși de oamenii obișnuiți, a apărut o organizație care are ca războinice femei ciudate, cu ochii argintii, extrem de puternice, care luptă cu săbii enorme (săbii „claymore”, de unde și numele seriei).

E o poveste bine construită, centrată pe Clare, o tipă care nu e tocmai cea mai puternică din organizație (e mai degrabă pe la coadă), dar care încetul cu încetul evoluează, descoperă că lumea nu e tocmai cum pare la prima vedere, iar organizația ei e ceva mai dubioasă decât s-ar crede.

Nu e neapărat cea mai bună serie de manga pe care am citit-o vreodată, dar e printre cele bune, calitatea e consistentă și desenele sunt excelente. A vândut 8 milioane de volume în Japonia și are o grămadă de fani și la nivel internațional.

De obicei aș recomanda primul volum din ceva, nu toată seria, dar primul volum ar fi doar de gust în cazul de față. E disponibilă în colecție completă pe Book Depository (ieșind undeva la sub 4,5 euro pe volum). Poate fi cumpărată și volum cu volum.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[23 ian] Cartea de azi: „Casa veselă” de Alison Bechdel

Tue, 23 Jan 2018 05:43:27 +0000

„Casa veselă” a lui Alison Bechdel e un roman grafic (adică de benzi desenate) autobiografic publicat pentru prima oară în 2006. Povestea e, exact cum spune subtitlul, o tragicomedie de familie. Are momente amuzante, dar rămâi mai ales cu sentimentul unui mister nerezolvat niciodată în mod satisfăcător, al distanței emoționale față de familie, al încercării nereușite de a trece peste abisurile dintre oameni.

Alison Bechdel are o copilărie mai neobișnuită. Tatăl ei lucrează ca profesor de engleză, restaurator de case și director la pompe funebre, așa că-și petrece copilăria într-o casă grandioasă și printre oameni morți. E într-o familie de intelectuali reci, care au anumite așteptări de la ea, dar care nu încearcă s-o cunoască în profunzime, sau să se apropie sufletește de ea, așa că o mare parte din viața părinților și din trăirile lor interioare îi rămâne străină.

E o carte menționată des în categoria „literatură LGBT”, pentru că Alison Bechdel discută deschis despre orientarea ei și a tatălui ei – și ok, e o carte și despre cum e să descoperi că tatăl tău a avut un amant și cum abordezi problema propriilor tale dorințe. Dar mai ales, mi se pare o carte despre traumă, despre ce înseamnă să analizezi și să reanalizezi aceleași lucruri încercând să le descoperi sensul, să le rezolvi și să te împaci cu ele.

„Casa veselă” e disponibilă și ok tradusă în română pe eMag și Libris, iar în engleză e disponibilă cu livrare gratuită oriunde în lume pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[13 ian] Cartea de azi: „Sunstone” de Stjepan Šejić

Sat, 13 Jan 2018 05:57:08 +0000

E sâmbătă, deci e ziua recomandărilor mai ciudate. „Sunstone” de Stjepan Šejić e o serie de benzi desenate despre două tipe aflate într-o relație BDSM. Are umor, e romantică, e sexy, e tot ce trebuie. Mergeți și citiți-o.

Hm? Sunteți încă aici? Ok, pot să scriu mai mult context.

Stjepan Šejić e un croat care scrie și desenează benzi desenate, dintre care unele sunt publicate online, mai mult sau mai puțin gratuit. „Sunstone” a fost o idee creață care i-a venit la un moment dat. Sau, mai exact, nu prea mai avea idei, așa că a și-a făcut un cont nou pe DeviantArt, și-a spus „shiniez” și a început să facă tot felul de desene erotice cu o tipă și cei doi sclavi ai ei și cu bancuri simple pe acolo. Până la urmă, de la chestiile crețe care-i treceau prin cap a ajuns să aibă personaje. Iar după ce a avut personaje, a început să aibă și o poveste, care a fost „Sunstone”. Începând cu 2014, benzile au fost preluate de editura Top Cow și publicate în volum.

Teoretic vorbind, seria poate fi citită și online, dar diferența de calitate între ce a publicat gratuit și ce e finisat pentru Top Cow e măricică.

Mostră de pe DevianrtArt:

Mostră din volumul de la Top Cow:

E o serie tare simpatică și optimistă. Lisa și Ally se întâlnesc pe internet, se împrietenesc, încep să discute pe tot felul de teme și descoperă că au mai multe în comun decât ar fi crezut. Printre altele, și faptul că au amândouă dorințe mai neobișnuite, care le distrug relațiile cu alți oameni, dar care par să fie complementare între ele două.

Seria e disponibilă gratuit pe Deviant Art, la calitate grafică mică, digital pe Amazon și în format fizic pe Book Depository. Și, dat fiind faptul că sunt benzi cu temă adultă, NU e cazul să le faceți cadou copiilor. Zic și io.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Alison Bechdel – „Casa veselă” [recenzie]

Fri, 18 Nov 2016 10:11:28 +0000

Când am început să aud că benzile desenate pot fi fără supereroi și pot aborda și teme serioase istorie sau biografice, am reținut trei titluri de cărți importante: „Maus”, de Art Spiegelman, „Persepolis”, de Marjane Satrapi și „Casa veselă”, de Alison Bechdel. Toate trei au fost traduse și la noi și toate trei mi-au plăcut enorm.

„Maus” e o biografie excelentă a tatălui autorului, care a fost în lagărele de concentrare de la Auschwitz. E o carte apăsătoare, dar fascinantă. „Persepolis” e o autobiografie a unei tipe din Iran care a crescut în perioada în care au preluat fanaticii religioși puterea și a fost trimisă de părinți în Europa ca să fie ferită de pericolele de acasă. Iar „Casa veselă” e o autobiografie care nu are în spate evenimente istorice ce afectează popoare întregi – dar tocmai de aceea își permite să intre mult mai adânc în misterul și suferința unei singure familii.

Multă lume a auzit de Alison Bechdel pentru că după ea e numit „testul Bechdel”, care întreabă dacă un film/o operă de ficțiune are cel puțin două femei care vorbesc una cu alta despre altceva decât un bărbat. „Casa veselă” n-are absolut nicio legătură cu acest test, decât din punctul de vedere în care îl trece, dar poți să rămâi cu impresia că nu. O mare parte din carte se concentrează pe tatăl din familie, care poate s-a sinucis, poate a murit accidental, iar fiica lui încearcă degeaba să ajungă să-l înțeleagă.

Subtitlul e „O tragicomedie de familie”; partea de comedie e ușor de remarcat, chiar dacă o parte din umor și din stil se pierd în traducere. Titlul original, de exemplu, e „Fun Home” – care înseamnă în același timp și „casă veselă/distractivă”, dar care sună și ca o prescurtare de la „funerary home”, casă funerară – pentru că tatăl moștenise o afacere de pompe funebre, iar copiii lui se jucau pe acolo când erau mici.

Unele glume și ironii merg însă excelent și traduse.

Bine, pe lângă faptul că anumite jocuri de cuvinte sunt intraductibile, traducerea o ia uneori razna și folosește cuvinte și exprimări nenaturale: „Tata s-a oferit să-mi trimită vechiul lui exemplar, dar am respins această imixtiune.” (p. 47) Sunt, deci, niște note discordante, dar făcând abstracție de ciudățenii, e ok de citit. Originalul pare destul de simplu scris ca limbaj, chiar dacă povestea e destul de complexă.

Ca să mă întorc la ideea de tragicomedie: comedia e ușor de remarcat, tragedia mi se pare un subiect mai complex. S-ar putea zice, la modul simplist, că moartea tatălui e tragică; mai subtil, însă, faptul că fiica nu ajunge niciodată să-l cunoască cu adevărat e tragedia ei, cea pe care o poartă cu ea la nesfârșit.

Bechdel spune câte o nouă poveste în fiecare capitol, încercând să aranjeze și să rearanjeze faptele în așa fel încât să ajungă să-și explice ce era în capul tatălui ei când a murit. E un mister care e irezolvabil, pentru că îl recompune din bucățele de informații, iar personajul studiat era destul de închis în sine și nu mai poate da acum nicio explicație, dar încearcă să-l rezolve aproape cu disperare, agățându-se de ideea că tatăl ei se sinucisese din cauză că ea îi dezvăluise că e lesbiană.

Dar ar fi fost o confirmare în plus că nu murise din vina mea. Că eu nu fusesem, practic, implicată în nimic. Și mi-e greu să renunț la această ultimă legătură fragilă.

Însă nu vreau să fac cartea asta să pară îngrozitor de sumbră și apăsătoare, pentru că nu e. Pe de o parte, are umorul care-i mai taie din amărăciune. Pe de altă parte, e o poveste despre o casă de artiști introvertiți, despre o copilă foarte băiețoasă ce se certa cu tatăl ei care și-ar fi dorit ca ea să fie o fetiță normală, despre cum e să locuiești cu cineva care citește prea multe cărți și ce ciudățenii de comportament poate avea un copil cu OCD.

Una peste alta, „Casa veselă” e o carte destul de grea ca temă, dar interesantă și ușor de citit, pe care o recomand cu drag mai departe.

Garth Ennis – Preacher: Gone to Texas [recenzie]

Mon, 18 May 2015 05:57:34 +0000

Un pastor e posedat de o ființă supranaturală cu puteri divine, care se trage din povestea de dragoste ilicită, imorală, contra naturii, blamată, dintre un înger și un demon. De unde și numele de Preacher al seriei lui Garth Ennis.

E genul de volum care ori te prinde, ori te lasă cu un gust amar de dezgust în gură, pentru că are violență cât cuprinde, personaje cu deformități care par să fie acolo mai mult ca să șocheze și cele mai oribile tunsori de la stilul punk încoace. Slavă cerului că respectivele podoabe capilare sunt deținute de îngeri, ca să știi de la bun început cu cine nu ții.

Personajele nu m-au dat pe spate: nu pot să spun că simpatizez prea tare cu cineva din primul volum (pe celelalte nu le-am citit (încă)) sau că aș suferi cu adevărat dacă ar muri vreunul. De fapt, la un moment dat moare gagica (știți voi cine, tipa care s-a încurcat cu personajul principal) și singura mea reacție a fost „Uuu, chiar și-a omorât unul dintre personajele principale, crud și fără drept de apel.”

Bine, că n-a murit de tot și m-am simțit ușor dezamăgită, asta e altă treabă.

Tunsoarea care n-a lansat o mie de corăbii.

Povestea are aerul că e inventată de la număr la număr, fără să-și bată capul să stea pe direcție, dar funcționează și uneori o face chiar foarte bine: pornește pe direcția clișeului, dar virează înainte să termine fix cum te-ai aștepta; mai smulge câte o reacție emoțională pe ici, pe colo; și, de ce să n-o recunosc? Cel puțin pe mine m-a prins.

Nu cred că o să rămân marcată prea mult timp de Preacher, dar per ansamblu mi s-a părut un volum bun.

Arborele lingvistic – desenat ca un arbore

Fri, 24 Oct 2014 12:58:20 +0000

Am dat peste una dintre cele mai frumoase reprezentări ale arborelui limbilor, cu ramuri din care se desprinde fiecare grup, fiecare limbă…

Bine, nu se văd influențele, ci doar rădăcinile limbilor, dar chiar și așa mi-a luat ochii arborele. Nu e complet (în sensul în care nu conține toate limbile pământului), ci se referă doar la acele familii de limbi care apar într-o bandă desenată a autoarei, Minna Sundberg, care bandă desenată e pe net, aici. N-am citit-o, dar brusc vreau s-o citesc.

Click pe imagine ca să ajungeți la articolul original.

Benzi desenate cu Star Wars

Wed, 15 Oct 2014 19:22:04 +0000

Parcă aveam ceva fani Star Wars printre cititori. Timp de două săptămâni (începând de azi) Humble Bundle oferă benzi desenate bazate din seria SW, ca de obicei, la prețuri mărunte. Văd ceva omnibus cu primele 26 de numere ale seriei, niște mini-serii de 4-5 numere și alte câteva chestii care par interesante.

Bănuiesc că nu se supără cei de la HB dacă le folosesc screenshot-ul ca material promoțional: