Biblie on Roxana-Mălina Chirilă

Ideea Bibliei și a creștinismului

Fri, 28 May 2021 13:24:50 +0000

A scris Ovidiu Eftimie o postare la Zoso pe blog care se numește „Ce fel de carte de istorie și morală este Biblia”. Povestește el pe acolo cale de vreo trei pagini tot felul de lucruri despre Biblie, creștinism și interpretări greșite ale creștinismului – ceea ce sună grozav, doar că vorbește din impresiile proprii, fără să știe prea multe despre ce vorbește.

Postarea se termină cu această concluzie:

Ideea Bibliei nu este să te enervezi de ce primitivi și proști au fost ăia ci să te bucuri de cât de mult am evoluat în gândire de la ăia la ăștia care suntem acum. Și să-ți „check your privilege” din când în când să verifici dacă nu cumva gândești ca ăia primitivi și nu ca ăia care au devenit atât de buni încât nici moartea nu-i poate învinge mental.

Am vrut să-i las un comentariu, dar cred că l-a mâncat blogul lui Zoso. (Înainte să se impacienteze cineva, astfel de lucruri se petrec; nu știu dacă respectivul comentariu e în spam sau pending, dar sigur nu l-a pus Zoso acolo.)

Tot răul spre bine, am scris mult la comentariul respectiv, așa că mai bine-l postez aici. Nu mă obosesc să-l aduc într-o structură mai potrivită pentru articole pe blog. Iată-l:

„Ideea Bibliei nu este”

Timp de vreo două milenii s-au scurs râuri de cerneală despre ce este și ce nu este ideea Bibliei.

Acuma, eu nu sunt nici prea creștină de felul meu, nici mare amatoare de cercetări făcute pe Biblie, dar mă ciocnesc suficient de des de creștinism pentru că o mare parte din literatura vestică mai veche e legată într-o măsură mai mare sau mai mică de Biblie și de cultura creștină. Deci vreau, nu vreau, dacă citesc despre lumea medievală, apar și Biblia și creștinismul.

Creștinismul nu se rezumă la ce e și ce nu e în Biblie. Ai foarte multe lucruri care nu sunt în Biblie, dar care sunt cât se poate de prezente în viața creștinilor: sărbătorirea nașterii lui Iisus pe 25 decembrie, de exemplu; modul în care se face semnul crucii; structura liturghiei.

Dacă te apuci să alegi doar ce-ți convine din cultura creștină și din Biblie, o să ai un creștinism propriu, care nu corespunde cu cel al altora. E ok dacă vrei să-ți dezvolți propria religie (e ok din partea mea; s-ar putea ca ortodocșii să te considere eretic), dar nu poți vorbi în numele „creștinismului” dacă o faci.

Istoria creștinismului și a practicilor conexe e interesantă în felul ei.

Dacă te interesează Biblia, istoria ei și interpretarea ei, sunt o grămadă de cărți pe subiect, scrise de oameni care au făcut multă cercetare în domeniu. Da, Biblia a rămas cam aceeași (minus diferențe de traducere) de-a lungul vremii (după ce au stabilit componența Noului Testament) pentru că e considerată Cartea lui Dumnezeu (și NU o modifici pentru că e sfântă; au existat mari scandaluri creștine și schisme pe mult mai puțin de-atât – Peterson gândește ca un om modern, nu ca un episcop medieval). Dar interpretările s-au schimbat puternic de la epocă la epocă și de la comunitate la comunitate (s-ar putea să te surprindă, dar și evreii interpretează Tanakh diferit de cum interpretează creștinii Vechiul Testament, deși cele două seamănă puternic).

Dacă te interesează în schimb comunitatea și cultura creștine, intră mult mai multe în componența lor decât doar Biblia. Atunci „crede și nu cerceta” e o zicală importantă pentru ortodoxismul românesc – pentru că creștinii cred că face parte din ortodoxism, ceea ce e suficient ca zicala să aibă impact (cred că se leagă în capul multora de Toma și de „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”). Și sunt multe astfel de practici conexe care nu sunt bazate pe Biblie, dar nu sunt mai puțin creștine.

Cu alte cuvinte, lucrurile sunt un pic mai complexe, altfel am avea toți același creștinism de vreo două mii de ani încoace. Dar lucrurile se schimbă – conceptele se schimbă, abordările se schimbă, ce se consideră important se schimbă. Poți să-ți rezolvi propria raportare la credință la o bere și citind două articole de pe net, dar nu poți să rezumi creștinismul ăla mare, care există în afara ta, în același mod. Pentru ăla trebuie să cercetezi mai adânc, pentru că nu e suficient ce crezi tu, ci trebuie să știi ce cred alții.

Dap, eu am scris Biblia

Sun, 07 Oct 2018 20:14:50 +0000

Din cauza referendumului vieții mi-au venit neobișnuit de mulți oameni pe una dintre vechile postări de pe blog, de pe vremea când mă chinuiam să scriu în română fără să sun de parcă am un băț înfip undeva și nu-mi ieșea încă.

Postarea e despre Sodoma și Gomora. Sincer, mi-e lehamite până și mie s-o recitesc, dar vă spun pe scurt care e ideea. Pe vremea când Dumnezeu încă vorbea cu oamenii din tufe arzânde ca un boschetar rezistent la foc, niște îngeri au venit să tragă peste noapte în Sodoma, un oraș plin de păcătoși în care locuia și un erou biblic, Lot.

Lot are o poveste mai lungă, a fost bogătaș, a ajuns sclav, apoi a fost eliberat de un amic și în cele din urmă s-a mutat cu soție cu tot în Sodoma. Dar astea sunt chestii mai puțin interesante. Eh, într-o seară au venit niște îngeri și Lot i-a invitat să stea la el. Când s-au prins vecinii de treaba asta, au venit buluc să ceară să li se scoată îngerii afară, să-i violeze.

La care Lot zice, „Bă, nu-i violați pe ăștia, că sunt oaspeții mei. Nu mai bine îmi violați fiicele virgine?” 1Nu, pe bune. Citatul din Biblie e: “Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce … Continue reading)

Dar vecinii nu și nu, ei vor să violeze oaspeții. Îngerii îl trag pe Lot înapoi în casă și Dumnezeu îi zice lui Lot, „Fugi din oraș în zori, că-i omor pe toți. Și să nu te uiți înapoi.”

Fug ei în zori, soția se uită înapoi și se face stană de sare, dar Lot și fiicele scapă și se adăpostesc într-o peșteră. Fiicele văd că e prăpăd în jur și că nu-și găsesc soți, așa că decid să-l îmbete pe Lot și să se culce cu el, ca să facă copii. Amândouă nasc băieți.

Tot episodul e dubios. E aici, dacă vreți să-l citiți – e și super-scurt.

Ce ziceam acolo:

1. Oaspeții erau cvasi-sfinți prin antichitate. Ospitalitatea era o Mare Chestie prin Antichitate – inclusiv în Bilie. Ce ziceam în postarea aia e că ce se întâmplă prin Sodoma e o problemă un pic mai complexă, care ține și de ospitalitate și altele.

2. Atitudinea lui Lot față de fiicele lui e cel puțin dubioasă. S-ar putea să le ofere la viol pentru că oaspeții au nimbul ăla sacru de care vorbeam. Deși cine știe.

3. Fiicele comit incest cu Lot. Și Dumnezeu nu zice nimic despre episodul ăsta. Pentru că în rest spune clar când îl deranjează ceva, nu putem decât să înțelegem că nu-l deranjează incestul și nu-l deranjează oferirea fiicelor la viol.

Dar lucrul cel mai important e că nu eu am inventat povestea asta. E în Biblie. E în Geneză, capitolul 19. Citiți-o.

Indiferent câte comentarii primesc în care mi se spune că sunt proastă (le șterg, n-am de ce să le păstrez), povestea asta este în Biblie. Puteți să mă amenințați în continuare cu iadul, asta e povestea din Biblie. Puteți să vă rugați pentru sufletul meu, dar povestea asta va rămâne la fel în Biblie. Puteți să spuneți că Dumnezeu trebuie să aibă milă de mine, dar povestea asta rămâne în Biblie.

După distrugerea Sodomei și Gomorei, Lot și fiicele lui au făcut copii împreună, iar povestea asta este în Biblie.

Orice supărare a voastră nu va duce la mai puțin incest în Biblie. Sodoma și Gomora se termină cu un incest aprobat de Dumnezeu.

Asta dacă nu credeți că eu am inventat tot – caz în care, ok, nu mai am ce zice. O să recunosc. Eu am scris Biblia, sunt Dumnezeu, puteți să-mi căutați cuvintele prin Geneză, capitolul 19, unde veți avea surpriza că le-am inserat retroactiv. Vă dau dezlegare la trei înjurături după ce descoperiți cu ochii voștri că așa e. Amin.

References[+]

    <td class="footnote_plugin_text">
      Nu, pe bune. Citatul din Biblie e: “Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!” (Geneză 19:7-8
    </td>
  </tr>
</table>

„cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt”

Wed, 05 Feb 2014 09:04:41 +0000

Ieri am aflat câteva interpretări noi pentru niște sfaturi de-ale lui Iisus din Biblie. Chestia mișto e că interpretările nu sunt meditativo-religioase, ci se bazează pe cultura evreiască cca. anul 0 și pe realitățile legislative din momentul respectiv.

Conform interpretărilor ăstora, Iisus își sfătuia auditoriul să întâmpine greutățile și nedreptățile nici cu revoltă deschisă, nici cu non-rezistență, ci cu rezistență pasivă.

1. „Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.”

Cheia expresiei e „obrazul drept”. Cum lovești pe cineva peste obrazul drept? De obicei lovim oamenii peste obrazul stâng, cu mâna dreaptă. Deci logic ar fi să fie loviți cu mâna stângă peste obrazul drept – doar că nu era voie să faci așa ceva. Mâna stângă era folosită pentru scopuri necurate și o palmă dată astfel ar fi însemnat să trebuiască să faci penitențe vreo zece zile.

Răspunsul e că în respectivele vremuri, servitorii, sclavii și inferiorii erau loviți cu dosul palmei drepte. Dacă tu întorceai obrazul stâng, îi puneai în încurcătură. Nu te puteau lovi cu dosul palmei stângi, deci ar fi trebuit să te lovească cu palma dreaptă deschisă, sau să-ți dea un pumn, doar că astea erau lovituri rezervată pentru egali.

Practic, dacă întorceai obrazul, îl determinai pe celălalt să înceteze cu bătaia, sau să te recunoască ca egal.

Nu însemna că nu puteai fi pedepsit altfel pentru insolență.

2. „Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.”

Pe vremea respectivă oamenii se judecau mai ales pentru datorii foarte mari, deci omul voia să-ți ia, vorba aia, și haina de pe tine. Acuma, în cazul nostru, chestia de mai sus ar însemna să-i dai mai mult decât a cerut și să pleci la bustul gol, dar țin să vă reamintesc cam care era stilul de îmbrăcăminte al evreilor:

Nu exact ăsta, dar suficient de aproape, da? Îl dezbrăcăm pe cel de mai sus de haină și cămașă și rămâne… cam gol. Adaugi la asta faptul că nuditatea era motiv de rușine pentru cel care o vedea și mesajul era că cel care te-a dat în judecată e atât de crud și lacom încât e gata să te lase-n pielea goală și să creeze un motiv de rușine publică.

Așa că îi lași două variante: să accepte toate hainele de pe tine și să confirme că e atât de lacom… sau să ți le dea înapoi. Eventual să și alerge după tine să ți le dea înapoi.

Oricum ar fi, îl umileai puțin.

3. „Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.”

Soldații romani aveau dreptul să le ceară evreilor să meargă cu ei și să le ducă povara o milă, atunci când mărșăluiau (la fel ca în România zilelor noastre, distanțele erau bine marcate pe drumurile mari). Nu aveau voie să le ceară mai mult de atât, conform legilor, ca să nu se producă abuzuri.

Dacă tu ca evreu insistai să cari totuși povara mai mult de o milă subverteai autoritatea Imperiului. Soldatul ori trebuia să-și ia lucrurile înapoi cu forța (ceea ce nu era ok), ori să te lase să mergi cu el în continuare (ceea ce era ilegal), ori trebuia să te implore să-i dai lucrurile înapoi.

_______

Aceste idei fac parte dintr-o carte scrisă de Walter Wink, pe care n-o am la dispoziție, dar am dat peste fragmentul care tratează problemele astea.

Ideea originală am prins-o de la o doctorandă în studii medievale, dacă n-o fi doctor deja.

Citatele sunt luate de pe site-ul Biblia Ortodoxă.

De ce citatul din Biblie nu dovedeşte (aproape) nimic

Tue, 09 Jul 2013 05:51:06 +0000

Din când în când apare câte cineva prin apropierea mea (poate mi se adresează mie, poate li se adresează altora, dar sunt martoră la conversaţie) şi discuţia ajunge în cele din urmă la „În Biblie spune că…”

Dacă discuţia e scrisă, citatul va fi exact, cu numerele de versete. Dacă discuţia e verbală, de cele mai multe ori se va parafraza. Şi de foarte multe ori doar o singură personă are ceva de zis cu Biblia aia: cel care o pomeneşte. Celuilalt… nu-i pasă.

Dintr-un motiv pe care nu pot să zic că-l înţeleg foarte tare, credincioşii pasionaţi de citarea Bibliei cred că Biblia are un efect egal asupra întregii omeniri. Dacă e scoasă, e supremul adevăr şi pentru creştini, şi pentru atei, şi pentru agnostici, şi pentru oricine pică aiurea în mijlocul conversaţiei deşi e budist, hindus sau ce-o mai fi.

Acuma, şi presupunând prin absurd că Biblia aia e valabilă în orice context, la fel cum e matematica să zicem, folosirea ei e nulă într-un argument în care încerci să convingi pe cineva că ai dreptate. Pentru că dacă el nu crede, argumentul e zero. E ca şi cum eu v-aş zice, „Lucrurile astea sunt adevărate pentru că sunt spuse de Tolstoi”. „În Război şi Pace, Tolstoi spune că… deci ideea ta despre francmasoni e invalidă.”

Pasionaţii de citate din Biblie, însă, nu simt problema. Parcă nu le vine să creadă că tu chiar nu consideri textul ăla ca fiind o autoritate lăsată de Dumnezeu pe pământ. Da, creştinismul spune că e… dar celălalt chiar crede că nu e. Aşa că există doar două variante logice de a proceda după ce vezi că celălalt chiar nu e foarte impresionat de faptul că Dumnezeu a spus că cine nu sacrifică animale corect trebuie dat afară din comunitate: 1. Să schimbi argumentul; 2. Să încerci să demonstrezi că Biblia e ce spui tu că e.

Altfel degeaba.

(Notă: Evident, sunt prea puţin impresionată de valoarea de adevăr absolut al Bibliei.)

(Notă 2: Când are un citat din Biblie valoare argumentativă?… Când e folosit între două persoane care cred în adevărul absolut al Bibliei; când discuţia e de genul „ce se întâmplă de fapt în Biblie”; când problema e legată de Biblie în general)

Problema Bibliei.

Sat, 20 Apr 2013 06:45:05 +0000

O chestie pe care o remarc destul de des când discut cu unii care au obiceiul să argumenteze folosind Biblia e că au citit Biblia la fel ca mine: mai din părți. Biblia e o carte MARE. E ceva mai lungă decât „Război și pace”, dacă nu mă înșel, așa că nu te pui pe ea și o citești într-o seară. Dar eu aș fi presupus că majoritatea celor religioși au citit-o. Deseori, se pare că nu ăsta e cazul.

Observație 1: Episoadele cunoscute din Biblie sunt scurte

Episoadele faimoase din Biblie tind să fie scurte. Dumnezeu nu reușește doar să creeze lumea doar în șase plus unu zile, ci o face și în doar una-două-trei pagini (depinde cât de mari sunt paginile și de cât de mic e scrisul). E primul capitol din Geneză. Până la capitolul 3, a făcut și animalele, și oamenii, a fost descris Edenul, Adam și Eva au fost creați și au fost și dați afară din Grădină. Până la sfârșitul capitolului 4 a murit Abel și Cain a fost trimis în lume. Mai mult decât atât, Eva a avut încă un fiu (pe Set). Capitolul 5: arbori genealogici. Apoi, timp de 3 capitole, se discută Noe și potopul.

Ai nevoie de o vreme destul de lungă ca să citești toată Biblia. Ai nevoie de aproximativ o dupămasă ca să de pui la curent cu tot ce e mai discutat pe acolo.

Observație 2: Restul Bibliei e un mare mister

De obicei e destul să citești un capitol sau două în plus față de cei care aduc argumente din Biblie ca să dai peste chestii nu foarte plăcute. Deschizi Biblia la întâmplare și descoperi că o femeie trebuie omorâtă cu pietre dacă a fost violată în oraș (pe undeva prin Deuteronom), sau că diverși aveau mai multe soții, sau concubine (vezi Elcana prin Cartea Întâi a Regilor).

Pe undeva există câte un pasaj care justifică aproape orice – chestie mișto arătată de Margaret Atwood în „The Handmaid’s Tale”, în care o întreagă societate se ghida după una din povetirile biblice. Mai exact:

Atunci Rahila a zis către Iacov: „Iată roaba mea Bilha; intră la ea şi ea va naşte pe genunchii mei şi voi avea şi eu copii printr-însa”. Şi i-a dat pe Bilha, roaba sa, de femeie şi a intrat Iacov la ea; iar Bilha, roaba Rahilei, a zămislit şi a născut lui Iacov un fiu. Atunci Rahila a zis: „Dumnezeu mi-a făcut dreptate, a auzit glasul meu şi mi-a dat fiu”. De aceea i-a pus numele Dan.” (Gen 30:3-6). (sursa: bibliaortodoxa.ro)

În societatea din cartea lui Atwood, multe femei deveniseră sterile, așa că soțiile bărbaților importanți își angajau „cameriste” cu care se culca soțul cât stăteau ele între picioarele soției. Superb, nu?

Ideea e următoarea: sunt puțini cei care știu mai bine chiar ce e pe acolo. Majoritatea Bibliei se propagă după ureche prin povestiri și referințe, prin „se știe că”-uri și interpretări pe care le luăm nu ca interpretări, ci ca niște adevăruri exprimate pe acolo.

Observație 3: Biblia e la zi cu ce ne convine, dar ceea ce nu ne convine a fost schimbat cândva/înseamnă altceva

Dacă vrem să demonstrăm că e bine să juri, atunci mergem în Vechiul Testament. Dacă nu e bine să juri, ne legăm de ce a spus Iisus. Dacă vrem să demonstrăm că homosexualitatea nu e bună, atunci Sodoma și Gomora (deși povestea e interpretabilă și, după cum spuneam, interpretabilă) sau pe un pasaj din Levitic în care se spune explicit că bărbații n-au voie să se culce cu bărbați, iar pedeapsa în cazul în care o fac e să fie dați afară din societate (aceeași care e și dacă tai un berbec și nu arzi grăsimea, apropo). Dacă vrei să justifici monogamia, Adam și Eva, sau ce-o mai fi. Dacă vrei să justifici poligamia și concubinajul, oho!, ai de unde alege.

Biblia, ca și Dumnezeu deseori, e un fel de chestiune spinoasă din care alegem ce ne place. Restul?… A venit Iisus și a infirmat o mare parte din Vechiul Testament (cu excepții convenabile). Sau anumite chestii erau valabile atunci, dar acum nu sunt, pentru că s-a schimbat societatea.

Deci, problema Bibliei…

…așa cum o văd eu e că Biblia e un fel de text pe care majoritatea lumii îl folosește pentru a raționaliza idei care existau deja dinainte. Plus, puțină lume o știe foarte bine. Plus, interpretările „bat” deseori cuvântul scris, pentru că s-au instaurat deja ca niște mici adevăruri și truisme. Plus, puțini par să-și dea seama că de fapt asta e situația.

Povestea cu Sodoma și Gomora

Wed, 28 Nov 2012 16:45:28 +0000

[][1]

Sodoma și Gomora: Nu afli decât când ajungi la Iezechiel că n-au fost distruși pentru că erau homosexuali, ci mai degrabă pentru că erau niște porci trufași, lacomi și mândri.

Dacă e vreo poveste care îmi pisează mărunt creierii printr-o interpretare greșită, e cea despre Sodoma și Gomora. Deschide Biblia, caută prin ea, învârte paginile cât vrei și în clipa de față n-o să găsești vreo singură poveste care să mă facă să mă enervez mai tare decât cea despre Sodoma și Gomora. De ce? Să fie vorba oare despre faptul că am eu vreo afinitate cu Sodoma și Gomora? Să fie vorba despre povestea efectivă cu Sodoma și Gomora? Să fie vorba de Sodoma și Gomora din Biblie, că mă calcă pe mine pe nervi ele?

Nu.

E vorba de faptul că povestea cu Sodoma și Gomora din Biblie nu e deloc povestea cu Sodoma și Gomora din capul credincioșilor. Citești paginile, te uiți la comentarii și zici „Hă?” Și pe urmă ici „Hm.” Și pe urmă zici, „Aoleu.”

Hai să vedem. Chiar dacă o să-mi scol în cap o grămadă de creștini supărați care mă vor contrazice de numai pentru că sunt mai dură în limbaj și nu pic pe spate în fața unei cărți care e considerată de ei sfântă.

Păcatul Sodomei, varianta din Biblie

Ce spune Biblia despre Sodoma și păcatul ei? Păi, scrie în Iezechiel 16:49-50, adică în cu totul altă parte decât acolo unde povestește despre Sodoma și Gomora, Lot, fiicele sale șamd.:

Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit.

Ele s-au mândrit şi au făcut urâciune înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, cum ai văzut.

Voi vedeți vreun homosexual pe acolo?… Nu. De ce? Pentru că cele două cetăți au fost nimicite din o grămadă de motive. Erau păcătoase în general. După cum spunea odată cineva de pe internet (deci nu eu, dar nu-mi aduc aminte cine), au fost nimicte pentru că populația cetăților era formată din nenorociți imorali pe toate planurile.

Așa, acum că am terminat cu perspectiva Bibliei asupra subiectului, hai să studiem îndeaproape textul biblic cu privire la Sodoma și Gomora, adică în Geneză, 18-19.

Sodoma și Gomora, pas cu pas: Contextul lui Lot

[][2]

Lot și Avraam

Ce-i cu Lot ăsta? Lot e nepotul lui Avram/Avraam (Geneză 11), cel care a dat-o pe soția lui drept sora lui ca să nu-l omoare egiptenii ca să-i ia soția (Geneză 12) și cu care a tot umblat până când au ajuns în „părţile de miazăzi ale Canaanului”. Acolo, pe scurt, nu era destul loc, Avraam era bogat, Lot avea și el averea lui, păstorii lor se tot certau, așa că s-au despărțit și Lot a luat-o spre Sodoma (Geneză 13). Au fost niscaiva războaie, Lot și familia au fost înrobiți, Avraam s-a luptat pentru el, l-a eliberat, cu familie și servitori cu tot, și Lot s-a întors în Sodoma (Geneză 14).

Așa. Sărim peste o bucată de Geneză, care e ocupată cu Avraam și cum se culca cu slujnica sub ochii nevestei. În Geneză 18 Dumnezeu îl anunță pe Avraam că are de gând să distrugă Sodoma. Ce știm noi despre Sodoma? Că e Lot pe acolo. Lot, nepotul lui Avraam, înrobit și dezrobit. Avraam se tocmește pentru Sodoma (nu pentru amândouă, doar pentru Sodoma) până când îl convinge pe Dumnezeu să o lase în pace dacă găsește 10 oameni drepți. (Geneză 18) După cum știm, degeaba.

Sodoma și Gomora, pas cu pas: Povestea în sine

Bun, ajung îngerii în Sodoma, unde Lot așteaptă la poartă. Ce căuta acolo, nu știu. Poate că de obicei se afla în treabă pe acolo, poate trimisese Avraam un mesager ca să-i spună că nu-i a bună. Cert e că Lot stătea în poartă și i-a chemat pe îngeri la el acasă unde le-a dat de mâncare.

Înainte să se culce, toată Sodoma s-a adunat în fața casei: „Unde sunt Oamenii, Care au intrat să mâie la tine? Scoate-I ca să-I cunoaştem!” (Geneză 19:5) Să-i cunoască cum? Biblic? Pur și simplu? Ambiguu. Dar știm că pe vremea aia era foarte, foarte important să te porți bine cu oaspeții. Și ceea ce sugerează cetățenii Sodomei nu e doar homosexualitate, dacă citești povestea în cheia asta, ci viol. Care e rău din punct de vedere Biblic și dacă-l faci unei femei. Și e rău și din punctul nostru de vedere actual.

Așa că Lot răspunde: „Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!” (Geneză 19:7-8).

Haideți să vă subliniez puțin: ”Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea”.

Ambiguu? Nu. Deloc. Absolut deloc ambiguu. Spre deosebire de partea cu cunoscutul oaspeților, Lot decide să precizeze exact care e statutul lor în ce privește sexualitatea. Haideți să vă traduc: ”Am două fete, virgine, le scot aici, acum, voi violați-le în grup cum aveți chef.” Hai să adaug și subtextul: ”Asta înseamnă că o să le faceți ferfeniță până mâine dimineața, o să le distrugeți psihic – dar pentru că nu ne pasă de chestia asta și femeile nu sunt oameni, ci vite, vă spun că vă permit să-mi faceți vitele inutilizabile. În fond nu mai pot să le dau altora pentru că nu vor mai fi virgine, deci valoarea lor pe piață e zero. Uitați ce mă sacrific eu pentru voi.”

Uite cum ar funcționa restul poveștii, dacă ar fi după mine.

După ce Lot fu tras înapoi în casă, văzu în fața lui o femeie îmbrăcată în straie bărbătești și cu o tunsoare rușinoasă și scurtă, care ținea îndreptat spre el o bucată de fier sculptată după o modă nemaivăzută.

Femeia spuse niște cuvinte într-o limbă ce nu era a lui, apoi se auzi o bubuitură și Lot nu mai auzi nimic, pentru că-i trecuse o bilă de metal prin creier.

”Cine ești tu?” întrebă unul dintre cei doi Îngeri, care știu toate limbile pământului, căci acesta e darul lor de la Dumnezeu.

”Sunt Roxana a Traducătorilor, din cetatea Filologilor.” Iar apoi femeia suflă asupra obiectului de metal pe care-l avea în mână și le zâmbi larg.

”Adevăr grăit-a Domnul,” mai spuse ea, ”când a zis să nu vă puneți cu filologii pentru că vă vor deconstrui după cum le-a spus profetul lor, Derrida. Iară când vremurile se vor deștepta, plătive-ți cu toții pentru misoginismul tembel de care dați dovadă.”

Iară îngerii Domnului s-au întors în rai pentru a-i spune Aceluia că femeia nebună îi transmite, cu metalul în mână, să găsească povești care stau în picioare.

Mă întreb ce a trecut prin capul fiicelor lui Lot când au văzut că tatăl lor vrea să le arunce în mulțime ca să fie violate. Mă întreb ce s-a gândit mama lor când a aflat că soțul ei vrea să-și distrugă copiii. Mă întreb de ce îngerii au fost complet de acord cu oferta lui Lot și nu i-au zis măcar „Omule, nu-i frumos”.

Apoi Lot, fiicele și soția au fugit din Sodoma – li s-a zis să nu se uite înapoi, dar soția s-a uitat și s-a transformat într-un stâlp de sare. De ce?… De ce, pentru numele lui Dumnezeu? Ce scop avea interdicția asta? Dumnezeul ăsta parcă e un sadic obsesiv-compulsiv, care în clipa în care vrea să nimicească oameni o face nu numai conform regulilor vechi ale jocului, ci și conform unora noi și arbitrare. Nici nu mă mir că lui Avraam îi era frică și să râdă lângă Dumnezeu. De fapt, nici nu mă mir că Avraam va fi ceva mai încolo perfect pregătit să-l sacrifice pe fiul lui pentru că așa i-a zis Dumnezeu. Cine știe ce-i mai trece prin cap Domnului?

Bine, bine. Nu mai comentez nedreptatea asta cu soția lui Lot. În context e chiar minoră.

Sodoma și Gomora, pas cu pas: Încheierea

Cuuum, nu s-a terminat aici?! Toată lumea știe că asta e povestea. Sodoma și Gomora sunt distruse, Lot și fiicele au fugit. Gata, nu?

Haha. Nu. Citiți din Biblie:

Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi sa aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale.

Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: „Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului.

Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!”

Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea.

Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: „Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!”

Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea.

Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor.

Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: „Este din tatăl meu”. Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi.

Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: „Acesta-i fiul neamului meu”. Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi.

Deci fetele lui Lot, la modul cel mai explicit cu putință, s-au culcat cu tatăl lor și i-au făcut copii. Nu știu de ce simt cum se ridică în mine un anumit cuvânt. Unul mare, puternic, strigat. Incest! INCEST! INCEST!!!

Lot cu familia (pictură de Jan Muller, „Lot și fiicele sale”)

Lot a comis incest cu fetele. Fetele alea două pe care înainte le dădea ca pe vite ca să fie violate. Fetele alea două, în al căror cap nu știu ce era. Nu știu dacă-mi mai pare așa de rău de ele că au un tată de doi bani care ar fi în stare să le arunce să fie violate în grup de un oraș întreg. În fond, nici ele nu erau normale la cap dacă asta li s-a părut o soluție.

Și apropo, Dumnezeu n-a avut nimic de zis la faza asta. N-a trimis niciun înger care să-i întrebe de sănătate, n-a pedepsit pe nimeni, n-a zis nimic. Doar a tăcut mâlc.

Deci, iată-l pe Dumnezeu: Avraam comite adulter cu slujnica pentru moștenitori? Eh, rămâne persoana de contact din respectiva perioadă, că e băiat bun. Fiicele lui Lot se culcă cu tata și îi fac copii? Să trăiască mult și bine! Cei din Sodoma și Gomora cer în mod ambiguu ca doi îngeri să le fie dați pentru a fi cunoscuți (într-un fel sau altul)?… Să moară, nenorociții. (deși Biblia ne tot spune, fără să ne explice de ce, că cei din Sodoma erau păcătoși în ultimul hal; ai doar pomenite „mândria” și răutatea față de săraci, dar n-ai un episod clar de depravare… cum ai în cazul fiicelor lui Lot)

Există un serial american în care arhanghelul Gabriel a plecat din rai și s-a făcut zeu păgân. Loki, mai exact. Și a refuzat să se întoarcă acasă. Mă întrebam care ar putea fi motivația, acum știu.

Arhanghelul Gabriel: Tată, au fost distruse Sodoma și Gomora.
Dumnezeu: Așa și trebuia.
Arhanghelul Gabriel: Și fiicele lui Lot s-au culcat cu el și sunt însărcinate.
Dumnezeu: Da, da. Să aibă moștenitori mulți de tot.
Arhanghelul Gabriel: Și Avraam și-a înșelat nevasta.
Dumnezeu: E în regulă, e un om sfânt.
Arhanghelul Gabriel: Chiar nu-ți pasă?… Chiar ți se pare că Avraam e perfect în regulă? Nu crezi că ar trebui să faci ceva?
Dumnezeu: A, ba da. O să-i spun să-și omoare fiul.
Arhanghelul Gabriel: … Să ce?
Dumnezeu: Ca să-i testez credința. O să vezi ce-i fac lui Iob, căruia o să-i omor toată familia când mă provoacă Satana.
Arhanghelul Gabriel: … Tată, ai omorât deja și copiii din Sodoma și Gomora, nu crezi… De fapt, lasă. Cred că mă duc să mă fac zeu păgân. M-am săturat de slujba asta – peste nu știu cât timp mă trezesc că vrei să distrug și Ierusalimul.

Concluzie

Dacă aveți de gând să-mi spuneți de Sodoma și Gomora ca fiind perfect relevante în contextul homosexualității, o să presupun că sunteți complet de acord cu incestul tatăl-fiică și că dacă soția voastră nu vă face copii e ok să vă culcați cu amanta.

Pentru că Dumnezeu aprobă incestul. Și aprobă adulterul în exact porțiunea aia de Biblie.

Și o să vă spun că Dumnezeu i-a omorât pe cei din cetățile alea pentru că erau răi în general, iar faza cu homosexualitatea e ambiguă și chiar dacă aia era una din probleme, era chiar ultima lor problemă, undeva după faptul că vor să violeze pe cineva. Dar hei, incestul nu-i rău. Și nici aruncarea fiicelor în fața întregului oraș pentru a fi violate. Asta susțineți când vorbiți de Sodoma și Gomora cu atâta patimă.

[Toate citatele din Biblie sunt de pe http://www.bibliaortodoxa.ro/ ]

References
↑1