Câini on Roxana-Mălina Chirilă

Cât năpârlește un husky

Fri, 09 Jun 2017 19:05:55 +0000

Eu: Să știi că husky lasă la blană când năpârlesc…

El: Știu cum e, că am avut pisică.

Eu: Bwahaha. Nu. La Kya scoteam smocuri-smocuri, luam blana cu punga. Smulgeai smocul și-l lua vântul și încet-încet se albea toată grădina.

El: Păi la pisică a trebuit să-i luăm de-aia pentru cai, pentru că periile mici și drăguțe nu erau suficiente. Și ai văzut că mai e blană prin casă și după atâta timp.

Eu: Da, dar la husky… Ok, știi ce? Văd că nu e clar cât de serios vorbesc cu pungile de blană. Hai că-ți găsesc un clip, să vezi.

Zgărzi metalice pentru câini – NU

Thu, 18 Sep 2014 07:44:25 +0000

Știți zgărzile alea de metal? Nu lăsați câinii cu ele când nu sunteți prin preajmă. E mai bine.

Acum câțiva ani aveam un husky siberian la Sf. Gheorghe, ținut în curte. La un moment dat a sunat la ușă un tânăr. I-a deschis maică-mea.

„Am văzut că aveți un husky,” a zis el.

„Da, Kya.”

„Mai vreți unul?”

Tânărul tocmai se muta și nu avea unde să-și țină ditamai câinele, Blue. A stat un timp destul de lung, cu lunile, sau poate vreo doi ani, nu-mi aduc aminte. Nu știu cât de încântată era Kya de toată chestia, mai ales că începuse să îmbătrânească și Blue îi sărea în cap.

După o vreme lungă, stăpânul l-a luat înapoi pe Blue, dar îl mai aduce înapoi de fiecare dată când proprietarii plecau în vacanță, sau apărea ceva. Zile, săptămâni, cât era nevoie, atâta stătea. Un câine simpatic, Blue. Mie în general nu-mi plac câinii, dar cu Blue n-aveam nicio problemă. Era puțin mai tăntălău decât Kya și semi-fraier, dar foarte ok altfel. Prietenos, energic.

Kya a murit acum câteva luni. 14 ani, mult pentru un husky. O să vă povestesc de ea odată, și de marea aventură a vieții ei, în care a fugit de acasă și a furat din magazine…

Dar chiar și fără Kya tot l-am primit pe Blue în vizită, ultima oară acum vreo câteva zile. Eu am plecat din Sf. Gheorghe alaltăieri, l-am mângâiat absent, am încercat să-l conving să se învârtă în cercuri (fără să-mi iasă), mi-a dat laba, pe urmă am venit în Brașov.

L-au găsit pe Blue azi dimineață, mort, cu laba băgată între zgardă și gât, plin de sânge, sub fereastra mea. Nu știu cum sau de ce și-a băgat laba așa, cert e că n-a mai putut s-o scoată și a murit. Scurt, fără să-și dea seama nimeni. Poate că dacă aș fi fost acasă aș fi auzit ceva, dar nu e sigur și nu eram.

Scoateți-le zgărzile dacă nu sunt necesare în clipa aia, sau dacă nu sunteți atenți la câini. Blue n-a pățit nimic ani de zile, până ieri. N-a fost destul „până ieri”.

P.S. Azi nu sunt pe net decât pentru lucruri legate de muncă, deci nu vă obosiți să dați de mine pe direcția socială, că nu răspund. N-am niciun chef și sincer aș vrea să mă duc să stau undeva să arunc cu pietre în lac și să nu mă gândesc la nimic. Doar că am treabă și clienții nu mi-au greșit cu nimic.

P.P.S. Maică-mea încă n-a reușit să dea de proprietar, care e plecat. Dacă-l știți, presupuneți că nu știe încă și nu-l loviți cu „am citit pe net că” pentru că nimeni nu merită să afle așa ceva în stilul ăla. Eu nu-l știu, îl știam doar pe Blue.

Maidanezii de București au tradiție

Wed, 09 Jul 2014 06:28:33 +0000

Mai demult, când citeam Între Orient și Occident, de Neagu Djuvara (v-aș da pagina, dar o am în ediție digitală), am dat peste pasajul ăsta descriind Muntenia/Moldova de sec. XIX:

După părerea lui Stanislas Bellanger, care scrie peste câteva zeci de ani, nici la oraş nu erai mai în siguranţă: „Câinii, lăsaţi de multă vreme slobozi, au umplut ţara şi o distrug. Oraşele mari, Bucureşti în primul rând, au fost năpădite de ei. Pe vremea când mă aflam eu acolo, se plimbau fără teamă pe străzi şi, flămânzi cum erau, se repezeau la trecători. O situaţie statistică dă numărul de 30 000 […]. Edilii au izbutit, până la urmă, să facă ceva […]. Ţiganii, trăgând nădejdea să câştige ceva parale, dau poliţiei o mână de ajutor. În fiecare dimineaţă, de la cinci până la prânz, se duc pe străzi, prin mahalale, pe la răspântii, alergând după toţi câinii pe care-i găsesc fără botniţă: îi înghesuie pe la colţurile caselor, îi înfig într-o ţepuşă fixată de o prăjină, îi pun, ca pe nişte trofee, într-o căruţă care vine în urma lor, şi se duc să-i jupoaie la marginea oraşului, ca să folosească, dacă se poate, pielea animalului.“

Presupunând că nu au scăpat complet de maidanezi atunci prin metodele alea dubioase, mă gândesc că am avut o idee greșită despre câinii ăștia. Am trăit o lungă vreme cu convingerea că javrele sălbatice de București sunt câini abandonați de stăpân, sau puii câinilor ălora, sau poate puii puilor. Dar vorbim de peste o sută de ani de sălbăticie printre oameni și de repezit la trecători.

(Corecție: cică totuși în 1916 au fost eradicați de nemți, sau nemții au încercat cel puțin să scape de ei, deci tradiția a fost întreruptă la un moment dat. E ok, există oricum o tradiție, chiar dacă nu e maidanezilor: e tradiția noastră, să nu ne apărăm de maidanezi, sau dacă o facem să n-o facem eficient și până la capăt)

În ritmul ăsta strănepoții noștri vor fi hăituiți de descendenții maidanezilor noștri cu tradiție. În rest, vă las cu Eftimie.

Câinii comunitari. O perspectivă.

Tue, 03 Sep 2013 13:09:17 +0000

Știți deja povestea, nu vă mai plictisesc (un copil de 4 ani…). Părerile sunt împărțite și iubitorii de animale care sunt de partea ONG-urilor ce le dau drumul câinilor înapoi pe străzi sunt de părere că eutanasierea e crudă.

De acord, eutanasierea e crudă.

Dar pentru că nu e destul loc pentru câini și ținerea lor în captivitate în condiții mizerabile și fără hrană până se mănâncă unii pe alții e ceva mai crud (deși e mai în ton cu natura), poate că nici asta nu e o soluție. Iar să sterilizezi e nașpa, pentru că no. Proprietarii de câini nu sunt de acord cu asta în general.

Ideea mea e următoarea: hai să dăm de la noi niște bani pentru ONG-urile care au eliberat câinii pe străzi după ce i-au adoptat, deși teoretic n-ar fi trebuit s-o facă. Și cu banii respectivi ONG-urile pot nu doar să hrănească animalele, ci chiar să le țină cursuri intensive de o săptămână, pe două domenii: educație civică și educație sexuală.

Educație civică pentru a nu mai mușca oamenii, evident. Vor fi mai prietenoși și vor înțelege cum pot obține mâncare de la cetățeni doar dând din coadă și plângând. Problemele cu locații din București pline de haite violente for fi rezolvate, pentru că acești câini își vor înțelege greșelile de până acum și vor avea grijă să nu le mai repete. În plus, un câine educat își va aduce prietenii la ONG pentru a obține diploma necesară pentru un post de câine de pază sau câine polițist (partea bună e că în general câinii nu folosesc bani, așa că șpăgile sunt oricum improbabile, deci nu vor duce la bătăi de cap).

Educație sexuală: planificare familială, importanța de a nu avea contacte sexuale când femelele sunt în călduri, utilizarea prezervativului dacă altfel nu se poate. Această educație sexuală, făcută cu câini sterilizați și nesterilizați se va transmite, sperăm, pe cale orală și tuturor maidanezilor care nu vor avea ocazia să profite de cursurile ONG-urilor.

Sunt perfect sigură că acest sistem rezolvă problemele ambelor tabere în totalitate și cu desăvârșire.