Cărți Audio on Roxana-Mălina Chirilă

Salman Rushdie – Versetele satanice [recenzie]

Sun, 13 Jul 2014 11:01:15 +0000

Pot să înțeleg pasiunea criticilor pentru Rushdie, mai ales în ce privește Versetele satanice: comentarii sociale, viața imigranților, ceva politică și multiculturalism, plus niște condimente „etnice”, ca să zic așa. Dintr-un motiv ciudat, Rushdie încă n-a luat premiul Nobel pentru literatură, deși e exact pe direcție. Poate că metaforele folosite sunt puțin prea explicite, mai ales în Versete.

Am ascultat versiunea audio, pentru că cineva îmi zisese, după ce-și luase un pachet de cărți audio de pe Humble Bundle, că totuși cărțile de acest gen sunt dificil de urmărit și că a ascultat și reascultat prima parte, dar s-a pierdut complet. Am sugerat că poate fi vina naratorului și m-am pus pe ascultat. Naratorul, sărmanul, a făcut ce-a putut mai bine. De-abia cam a treia oară când am derulat volumul de la început am început să mă luminez cu privire la ce se petrece.

Am întrebat pe altcineva, care se apucase să citească volumul acum vreun an, dacă i-a plăcut. Rezultă că l-a lăsat baltă după primele vreo 60 de pagini, că a pierdut șirul. Buuuun, nu s-a prostit nimeni, chiar e o carte alambicată.

Începe cu doi actori, Gibreel Farishta și Saladin Chamcha, care pică de la 10.000 metri înălțime în urma unui accident aviatic și supraviețuiesc. Dar înainte să aflăm că supraviețuiesc suntem purtați prin viețile lor (Gibreel e faimos în India, joacă roluri în filme religioase; Saladin e actor de voce în UK, foarte căutat, dar practic necunoscut de public), de la familie la iubiri pierdute, la vise în serie pe care le are Gibreel despre înființarea religiei musulmane și despre o sfântă musulmană acoperită de fluturi.

Când în sfârșit au ajuns înapoi pe pământ, în Londra, după cădere, Gibreel se trezește că este un fel de încarnare a Arhanghelului Gabriel (sau posibil schizofrenic), iar lui Saladin îi cresc coarne și copite și începe să arate ca un diavol. (după cum ziceam, metaforele nu pot fi mai explicite de atât) Ce mi s-a părut foarte straniu aici e că nu există absolut niciun dubiu în roman că Saladin trece prin transformarea asta fizică – zero dubii, toată lumea vede coarnele. În schimb, Gibreel e considerat schizofrenic și și el se crede nebun, iar întrebarea rămâne până la final dacă pentru el totul era adevărat. E ca și cum romanul nu se poate decide, culmea, dacă vrea să fie ambiguu sau nu.

Stilul e complex, plin de înflorituri și poezie… și de referiri la tot felul de elemente din cultura maselor de atunci și din filme indiene. Uneori mi s-a părut obositor (deși de obicei mă dau în vânt după stiluri elegante), mai ales ca suport pentru o lume în care evenimente din diferite registre sunt aruncate unele după altele dezordonat, fără ceva care să le unească prea bine împreună.

Nu mi-a plăcut, dar alții par încântați.

Cărți audio de $1000 date cu cât vreți voi [engleză]

Thu, 19 Jun 2014 11:07:21 +0000

Humble Bundle e în continuare unul dintre site-urile mele favorite. Vând legături/pachete de chestii digitale la prețul minimal de „dați cât vreți voi pe ele” și cel puțin o parte din sumă, dacă nu toată suma (depinde de voi care variantă o vreți) e donată diverselor asociații caritabile.

Săptămâna asta, cărți audio în engleză, în valoare de $1000.

Pentru orice sumă:

The Perfect Storm, de Sebastian Junger
Strip Tease, de Carl Hiaasen
_Red Rising, _de Pierce Brown
Grave Sight, de Charlaine Harris

Dacă dați mai mult decât media dată de ceilalți:

How Music Works, de David Byrne
Down and Out in the Magic Kingdom, de Cory Doctorow
Hollow World, de Michael J. Sullivan
Rules of Prey, de John Sanford
_Baudolino, _de Umberto Eco
Bearing An Hourglass, de Piers Anthony (al cărui roman On a Pale Horse nu m-a impresionat foarte tare, dar e ok)

Pentru cel puțin $10:

Fight Club, de Chuck Palahniuk (da, cartea după care s-a făcut filmul)

Recomand pachetul ăsta de cărți audio.

Înregistrări audio în apartament, cu mai puțin ecou

Sun, 27 Apr 2014 16:04:19 +0000

Nu știu dacă sunt prea multe persoane în România care înregistrează cărți audio și care au problema asta, dar în cazul în care e cineva…

Dacă ajungi să înregistrezi într-un apartament normal, în camere care un ecou enervant, ai nevoie de ceva care să mai absoarbă din sunet. O draperie în spate (cât mai groasă) și o masă de călcat de pe care atârnă haine (sau o pătură) în față, eventual cu încă niște haine adunate pe masa de călcat, rezolvă o mare parte din problemă.

Spațiul dintre ele să nu fie prea mare, doar cât să stai confortabil.

Urăsc să-mi aud vocea

Mon, 24 Mar 2014 19:46:28 +0000

Am spus-o și pe Facebook, hai s-o spun și pe blog: urăsc să-mi aud singură vocea. „Păi bine, bine, dar nu faci tu și audiobook-ul de la propriul tău roman?” ar putea întreba unii. „Cum se împacă asta cu faptul că ai o voce nasoală?”

Uite așa: nu cred că am o voce nasoală. Cred că e o voce ok. De fapt, sunt sigură că e o voce ok, știu că unii sunt încântați să o asculte și spun chiar că citesc mișto. Dar asta nu are nicio legătură cu faptul că eu, personal, prefer să nu mă aud.

Noi nu ne auzim vocea cum o aud ceilalți, cică. O auzim reverberându-ne în oase, în corp, peste tot, și o auzim în plus și venită din aer, de acolo de unde o aud și ceilalți. În momentul în care ne înregistrăm și apoi ne punem înregistrarea, o auzim cum o aud și ceilalți.

Iar ceea ce aud eu e o voce care mă zgârie pe urechi pentru că este extrem de similară cu alta pe care o aud în fiecare zi (a mea, când vorbesc eu), dar cu o diferență suficient de mare să fie sesizabilă, suficient de mică ca să nu fie atât de diferită încât să o consider „alta” pe bune. E o disonanță continuă. Și, ca să fie pachetul complet, sesizez disonanța asta și dacă-mi aud vocea în trecere, și dacă e în cealaltă cameră, și dacă e volumul mic.

Probabil că dacă m-aș asculta vreo câteva zile încontinuu mi-ar trece sentimentul ăsta, dar pentru că nu-s suficient de masochistă și nu s-a ivit încă o ocazie importantă ca să fac asta, vă rog eu: când mă ascultați în înregistrări, încercați să nu fiți în câmpul meu auditiv, ok?

Dacă nu, jur că vă înregistrez și pe urmă vă pun înregistrarea ca să simțiți cum e. Și dacă printr-o șansă ciudată ați lucrat în radio sau v-ați obișnuit altfel cu propria voce, o să pun pe repeat ce cântec am chef să ascult pe repeat atunci și-l bag de vreo 100 de ori. Că pot și nu mă deranjează.

_You came in like a wrecking baaaallll….
_

Oi fi pe cale să devin stafidă?

Tue, 04 Feb 2014 12:54:31 +0000

Îmi pun căștile cu microfon să înregistrez. „Flight from Hell, season three…” Mă opresc brusc. Parcă mi s-a uscat gura, jur că mi s-a lipit limba de cerul gurii puțin. Încerc iar. „Flight from Hell, season three…” Gâtul mi se face ca deșertul.

Iau o gură de apă. „Flight…”

Iau trei guri de apă. „Flight from Hell, season three…”

Beau paharul până la fund, duc partea cu „written and read by” până la capăt. Mă duc la bucătărie, iau sticla de apă, o aduc, îmi torn, beau paharul. „The woman had long, black hair drawn back in a wild bun barely kept together by shiny, dark brown hair pins.” Sun ca un om chinuit în Sahara.

Limba mi se lipește iar de cerul gurii. După încă două pahare simt că mi se usucă buzele și mâinile. Încep să-mi pun problema că ori mi s-au stricat glandele salivare, ori sunt victima unui blestem biblic (doar că alea de obicei parcă sunt cu o foame imposibilă, nu cu o sete imposibilă).

“Hanako,” Sara said, încep iar. Parcă-mi stau cuvintele în gât, vocea nu face ce vreau eu să facă. Fiecare inspirație pe gură pare să evapore instant orice fel de umezeală intrabucală. Beau încă un pahar cu apă, în dimineața asta am băut deja o cafea, un pahar de apă minerală și un litru de apă plată.

Îmi fac un ceai de mentă cu miere că n-are ce să strice (și m-am săturat de apă). Mă dau cu cremă pe mâini până nu mai simt că mi se strânge pielea.

Și, încet, încet, cred că încep să-mi revin. Deși e foarte dubioasă chestia. O_o Wtf. Eventual mai corectez la o traducere înainte să reîncerc să înregistrez.

Cărți audio (extrem de) ieftine

Thu, 23 Jan 2014 08:46:31 +0000

5 cărți audio bune cu un dolar, 8 cărți audio bune cu șase dolari.

Cei de la Humble Bundle au timp de două săptămâni (bine, următoarele 13 zile, de fapt) o colecție de cărți de vânzare care mie mi se pare că merită. Prețul normal pentru toate e peste $600, dar acum autorii/deținătorii de drepturi pentru respectivele cărți au fost de acord să le dea foarte ieftin, iar o mare parte din banii obținuți sunt donați pentru organizații de caritate.

Dacă vreți să dați mai mult pe ele, se poate și asta. Cărțile sunt în engleză. Dar sunt cărți bune.

Lista:

Pentru minim un dolar:
Salman Rushdie – The Satanic Verses
Lucy Christopher – Stolen
Meg Cabot – Abandon
William S. Burroughs – Junky
Margaret Peterson Haddix – Found

Pentru minim șase dolari (momentan):
Dave Eggers – A Heartbreaking Work of Staggering Genius
Cormac McCarthy – Blood Meridian
Piers Anthony – On a Pale Horse

Chiar dacă nu le știți (deși mi se pare ciudat să nu fi auzit de Salman Rushdie), vă recomand extrem de cald să vă uitați pe site. Am mai luat cărți „la pachet” de pe Humble Bundle, fără să știu mai mult de jumătate din ele, și chiar au meritat.

Aventurile lui Sherlock Holmes (audio, gratis, în engleză)

Fri, 17 Jan 2014 15:06:18 +0000

E o explozie de Sherlock: Sherlock la BBC. Elementary, pe careva din canalele din SUA. Tocmai am citit o carte cu Sherlock scrisă de Laurie King (de care o să discut mai încolo). Și între tonele de Sherlock, mi-am adus aminte că una dintre cele mai mișto cărți audio pe care le-am ascultat e cu Sherlock Holmes. Și e gratis.

Link. Link de unde se pot descărca toate mp3-urile la calitate mare, în format zip.

E citită de John Telfer, care are o voce absolut superbă și o intonație perfectă. E genul de carte pe care aș recomanda-o și celor cărora le place Sherlock Holmes, și celor care ascultă ceva pe metrou, și celor care vor să asculte mai mult în engleză ca să-și perfecționeze limba.

Despre "Welcome to Night Vale"

Thu, 26 Sep 2013 20:48:14 +0000

[sorry, English readers. This is a plug for Romanians. It basically says: Listen to „Welcome to Night Vale”! It is awesome.]

Am tot citit și ascultat chestii mișto zilele astea și am una de recomandat: „Welcome to Night Vale”. E o serie audio fascinantă care seamănă cu o emisiune la un radio de provincie, cu știri locale, puțină muzică și un prezentator cu voce caldă și suavă.

Provincia e de fapt un orășel american dintr-o zonă deșertică, Night Vale, unde se întâmplă tot felul de lucruri. Și când zic lucruri, zic fenomene paranormale, îngeri, conspirații, guvern mondial, poliția secretă, apariții misterioase, dinozauri șamd. Un umor negru, sec, poate ceva satiră. Splendid, întunecat, misterios.

Vocea prezentatorului e superbă. Muzica e mișto. Sună perfect. Te îndrăgostești de serie instant.

Citez:

Just a reminder to all the parents out there: let’s talk about safety when taking your children out to play in the scrublands and the sand wastes. You need to give them plenty of water, make sure there’s a shade tree in the area, and keep an eye on the helicopter colors. Are the unmarked helicopters circling the area black? Probably world government. Not a good area for play that day. Are they blue? That’s the sheriff’s secret police. They’ll keep a good eye on your kids, and hardly ever take one. Are they painted with complex murals depicting birds of prey diving? No one knows what those helicopters are, or what they want. Do not play in the area. Return to your home and lock the doors until a sheriff’s secret policeman leaves a carnation on your porch to indicate that the danger has passed. Cover your ears to blot out the screams. Also, remember: Gatorade is basically soda, so give your kids plain old water, and maybe some orange slices, when they play.

Traduc:

Pentru a le reaminti tuturor părinților care ascultă: să discutăm despre siguranță când vă scoateți copii la joacă în sălbăticia cu tufișuri și în dunele de nisip. Trebuie să le dați multă apă, să vă asigurați că e un copac umbros în zonă și să stați cu ochii pe culorile elicopterelor. Sunt elicopterele nemarcate care înconjoară zona negre? Probabil guvernul mondial. Nu e o zonă bună de jucat în acea zi. Sunt albastre? Acelea sunt ale poliției secrete a șerifului. Vor sta cu ochii pe copiii voștri și foarte rar vor lua vreunul. Sunt pictate cu fresce complexe cu păsări de pradă care plonjează? Nimeni nu știe ce sunt acele elicoptere, sau ce vor. Nu vă jucați în zonă. Întoarceți-vă acasă și încuiați ușile până când unul dintre polițiștii secreți ai șerifului vă lasă o garoafă pe prag ca să vă transmită că pericolul a trecut. Acoperiți-vă urechile ca să nu mai auziți țipetele. Și țineți minte: Gatorade e practic o băutură carbogazoasă, așa că dați-le copiilor doar apă și poate niște felii de portocală când ies la joacă.

The city council would like to remind you about the tiered heavens and the hierarchy of angels. The reminder is that you should not know anything about this. The structure of heaven and the angelic organizational chart are privileged information, known only to the city council members on a need-to-know basis. Please, do not speak to or acknowledge any angels you may come across while shopping at the Ralph’s, or at the Desert Flower Arcade Bowling Alley and Fun Complex. They only tell lies, and do not exist. Report all angel sightings to the city council for treatment.

Traducere:

Consiliul orașului vrea să vă reamintească de raiurile stratificate și de ierarhia îngerilor. Ce trebuie să vă reamintiți e că nu ar trebui să știți nimic de ele. Structura raiului și graficul organizațional al îngerilor sunt informații privilegiate, ce ajung doar la membrii consiliului și doar când e necesar. Vă rugăm să nu vorbiți cu sau să dați semne că ați vedea orice îngeri pe care i-ați întâlni când faceți cumpărături la Ralph’s, sau în Complexul Sălilor de Joc, Bowling și Distracție Floarea Deșertului. Îngerii spun numai minciuni și nu există. Raportați toate aparițiile angelice la consiliul orașului pentru tratament.

[Ideea e că merită încercat de ascultat și dacă nu sunteți 100% stăpâni pe engleză. Habar n-am cât de bine se înțelege, dar dacă e vorba de obișnuit cu limba, vorbire clară și chestii interesante… Și se găsesc și transcrieri pe net. De exemplu, aici]

Teeheheeheee! Varianta audio de la roman sună bine.

Mon, 22 Jul 2013 13:55:04 +0000

Deci, deci, deci! Romanul meu (Flight from Hell, pe monitoare din 4 august :P) o să aibă și o variantă audio. Citită de mine, că de ce nu (între noi fie vorba, momentan îmi urăsc vocea și accentul în engleză. Vocea din inerție, accentul pentru că citesc mult mai puține r-uri decât există în text. „Dă scai uăz ă daacă șeid ăf red, tingin toods dă cală ăf crasted blad.”)

Așa. Nu e cea mai splendidă citire evă, dar merge destul de bine (o prietenă pe care aici o voi numi Linda pentru că altfel face colecție de nume și pseudonime, spune că e mișto. editoarea e de aceeași părere). Chestia care îmi place e că mi-au pus niște muzică la început și la final de capitol – o melodie întunecată, lentă, în care ți se pare că auzi tobe în caverne și lupii te urmăresc din spatele zidurilor. E perfectă 😀

În curând o să am și o copertă (mi-au arătat deja o variantă, dar încă e în lucru).

Am deja 2 capitole care au trecut prin piguleala editorială, 2 care așteaptă la coadă și scriu de zor la capitolul, pentru că mă prind termenele-limită din urmă.

O zi din viața…

Mon, 20 May 2013 18:15:20 +0000

Din chestiile mai neobișnuite de azi:

Am o prietenă a cărei zi de naștere se apropie extrem de vertiginos și care și-a cerut din timp cadoul. Dar normal că nu m-am apucat de el din timp, pentru că dacă n-aș tegiversa n-aș fi eu. Ea le are cu cărțile audio și uneori le și înregistrează – dar de data asta vrea o variantă audio înregistrată de mine la o povestire.

40.000 cuvinte. Era un articol cu „cercetări” din burtă pe internet peste care am dat de curând în care scria că o femeie vorbește 100.000 cuvinte/zi, iar un bărbat 10.000. Puahahaha! Bine ar fi. În jumătate de oră am reușit să termin vreo 4.000 de cuvinte și am nevoie de o pauză lungă și încă o cană de ceai. Statisticile de pe net sunt… absolut superbe. Chiar și cele care au ceva la bază tind să ajungă să bată câmpii.

O (altă) prietenă m-a rugat să-i traduc niște mini-texte tehnice din română în engleză și, probabil fără legătură, mi-a făcut cadou un tablou interesant (și în stilul abstract al artei contemporane. Prima mea întrebare a fost „Asta ce-i?”). Dar e mișto. După ce te prinzi că e o chestie care se pune pe perete.

Am fost la dentistă, pentru că am avut impresia că mi-a picat o plombă.
„Hmmm,” a zis dentista, „Plomba e absolut în regulă.”
„Ce bine!”
„În schimb ți s-au rupt doi pereți ai molarului și văd că fractura continuă. O să ți se rupă și ceilalți. Nu știu ce să zic… Eu ți-l curăț și îl repar, dar până la urmă tot la extracție o să ajungi.”
…Ce bine.
De asemenea, aveam o dilemă veche: urăsc să merg și la dentist, și la coafor. Dar pe care dintre cele două o urăsc mai tare?… Dentistul, pentru că trebuie să stau cu gura căscată și să sufăr? Sau coaforul, pentru că trebuie să fiu trasă de păr în toate direcțiile și să sufăr? Până la urmă, cred că – cu excepția omorârii nervilor și extragerii dinților – prefer dentistul. Durează mai puțin, poți avea surprize plăcute și nu se presupune că ar trebui să porți o conversație în timp ce stai pe scaun și aștepți ca profesionista să termine. În plus, scaunul e mai comod.

Cadouri și cărți audio

Sat, 20 Apr 2013 10:56:29 +0000

Am o prietenă bună care are o pasiune deosebită pentru cărți audio și a cărei zi de naștere se apropie (în sensul în care e peste vreo lună). Mă rog, are o pasiune și pentru corsete, dar aia e altă poveste. Și mi-a zis zilele astea că și-ar dori din partea mea versiunea audio a unei povestiri/a unui mini-roman/cum îi spune, 40.000 de cuvinte.

Așa că uite-mă-s, instalând Audacity, încercând să văd care microfon e mai bun și aflând că cel mai bine iese calitatea dacă înregistrezi pe un laptop care nu e băgat în priză. Întrebându-mă pe unde mi-e ceaiul și dacă să înregistrez cum făceam mai demult, oprindu-mă la fiecare greșeală, ștergând ultima bucată și reîncepând, sau înregistrând totul dintr-o dată ca să scot abia după greșelile?

…Cât de mult pot să-mi suport propria voce? Habar n-am. Probabil că fac editare din mers.

Sau poate mai întâi mai citesc puțin pentru Coursera.