Cărți De Referință on Roxana-Mălina Chirilă

[19 iun] Cartea de azi: „Integrala Peanuts”, vol. I, de Charles M. Schulz

Mon, 01 Jul 2019 14:13:35 +0000

A fost o perioadă din copilăria mea când dădeam de Snoopy peste tot – jucărele, tricouri, tot. Dar deși știam personajul, nu știam de unde era și nu citisem nimic cu el. Îl percepeam ca pe un fel de Hello Kitty, un fel de personaj faimos pentru că e faimos, simpatic, ușor de recunoscut, dar fără context.

După ani și ani, am aflat că Snoopy e din banda desenată Peanuts, publicată zilnic în ziare începând cu 1950. Benzile sunt simple, mai ales cele de început: 4 panouri și o poantă simplă despre Charlie Brown, alți câțiva copii care-i sunt prieteni și cățelul Snoopy.

Volumul nu are un fir narativ, dar nu e o problemă, pentru că atmosfera e absolut simpatică și personajele la fel. Schulz reușește să facă foarte mult cu doar patru panouri simple, iar copiii sunt un amestec superb de simplitate copilărească și remarci mai profunde decât s-ar crede – sunt un pic răutăcioși, dar numai cât trebuie, și sunt și inimoși cât cuprinde.

Ok, asta e doar amuzantă, nu și profundă.

E un volum perfect pentru un pic de bună dispoziție. „Integrala Peanuts” a fost tradusă la noi de curând și se poate cumpăra de pe eMag, Libris și, uneori, din librării.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[17 iun] Cartea de azi: „Povestea lui Genji” de Murasaki Shikibu

Sun, 23 Jun 2019 17:40:19 +0000

Chiar dacă am povestit într-o serie de trei articole cât de mult mi-a plăcut cartea asta și sunt de acord cu faptul că e o capodoperă a literaturii universale, parcă tot n-aș fi scris chestia asta pe coperta ei. Deși poate că merită strigată ideea de pe vârful blocului.

Povestea a fost scrisă acum o mie de ani la curtea imperială japoneză și acolo se și petrece acțiunea. Genji e un prinț născut dintr-o concubină de rang inferior, dar care este considerat perfecțiunea întruchipată, un adevărat ideal masculin. Poate tocmai de aceea, are o mulțime de aventuri cu doamne de rang nobil, care sunt mai mult sau mai puțin căsătorite cu alți bărbați.

Dincolo de aventurile romantice, „Povestea lui Genji” e un tur de forță al rafinamentului și eleganței, în care lucrurile nu se spun direct, ci se sugerează prin poezii scurte și se trimit prin mesageri complici. Mai mult de-atât, e și o meditație asupra vieții și a efemerității.

Ar fi prea multe de zis, dar n-o să intru în detalii. Traducerea în română n-am citit-o, dar e disponibilă în română în traducerea Angelei Hondru pe Libris și eMag. În engleză există în mai multe traduceri, dintre care cred că prima e disponibilă gratuit undeva pe net, dar n-o recomand pentru că e tradusă în vremuri străvechi și e lemnoasă rău. Varianta pe care o am eu acasă și pe care o recomand călduros e cea de Dennis Washburn, disponibilă pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[12 iun] Cartea de azi: „Lolita” de Vladimir Nabokov

Sat, 15 Jun 2019 18:37:12 +0000

„Lolita, lumină a vieţii mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-lii-ta”

Romanul „Lolita” al lui Vladimir Nabokov e cunoscut mai ales pentru tema pedofiliei – dar dacă descrierea rămâne la atât, i se face un deserviciu.

Humbert Humbert, care e atât personajul principal, cât și naratorul cărții, este un tip cultivat, rafinat, cu o educație vastă, genul de bărbat care ar face o impresie bună la prima vedere. Însă este atras de fete tinere, de 9-14 ani, fapt pe care-l explică cu o iubire de când era mic, rămasă neîmplinită deoarece fata murise de tânără. Acum, adult fiind, Humbert Humbert face o pasiune deosebită pentru Dolores, fiica de 12 ani a unei văduve.

„Lolita” e un roman deloc explicit, în ciuda reputației, chiar dacă este foarte sugestiv. E și o poveste complex spusă; după cum spuneam, Humbert Humbert e genul de om poate admirabil la prima vedere, dar care e un monstru în adâncul sufletului, iar perspectiva lui asupra Lolitei și acțiunile și vorbele ei reale par să fie din două lumi diferite.

Cartea e disponibilă pe eMag și Libris, printre altele.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[11 iun] Cartea de azi: „Eu, robotul” de Isaac Asimov

Sat, 15 Jun 2019 17:48:13 +0000

Isaac Asimov e unul dintre marii scriitori SF clasici (mai trebuie să zic chestia asta?). S-a născut în 1920, a studiat chimia la facultate, și-a dat doctoratul din ea și a scris atât de mult încât a ajuns să renunțe la cariera de om de știință și să devină scriitor cu totul.

„Eu, robotul” nu e un roman – e o colecție de povestiri scurte publicate în mare parte în anii ‘40 și adunate în colecție în 1950, dar care au fost editate să se potrivească în același univers. Roboții lui Asimov nu sunt violenți și nu sunt o amenințare la adresa oamenilor – în schimb, sunt programați sub anumite reguli foarte stricte, care creează uneori probleme neprevăzute.

Cartea nu are foarte multă acțiune, dar e inteligent scrisă – la fel ca „Fundația” lui Asimov, propune probleme care par dificile sau chiar imposibil de rezolvat și le găsește o soluție simplă, elegantă și la care nu te-ai fi gândit. E un pic învechită, dar dacă o consideri un univers paralel în care omenirea a dezvoltat puternic inteligența artificială, dar nu și calculatoarele, e excelentă.

La noi e disponibilă pe eMag, Libris și în o grămadă de librării. În fond, e o carte clasică a genului.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Cartea de azi, ediția Mac Gregor: „Ion” de Liviu Rebreanu

Tue, 17 Jul 2018 07:30:57 +0000

[Notă: această postare este scrisă de mac gregor]

Una din cartile scrise de romani care merita citite (vreo 3-4).

Faptul ca se numeste Ion e o greseala. A aparut in perioada in care toata lumea ridica in slavi taranul, si jumatate din carte e despre un taran. Dar se vede ca autorul intelege mai bine cealalta jumatate a cartii, si anume viata unui invatator care e copiat dupa tatal lui. Invatatorul are un fiu, cam poet, care e modelat dupa autor.

Pe taran l-a ghicit mai putin. Jumatate din viata taranului e violenta cretina, si e mai prost scris. Cand incepe un capitol despre Ion, sariti peste. E mai interesanta faza in care popa se raceste fata de invator si nu mai vrea sa ii intabuleze terenul pe care acesta si-a ridicat casa, cum i-a promis pe cand erau prieteni, decat tot ce se intampla cu Ion.

In carte se intampla tot felul de chestii marunte: invatatorul trebuie sa isi insoare fata si nu are bani de zestre, lumea merge la chefuri pana dimineata si ce se poante se spun, invatatorul il ajuta pe Ion si isi face dusman un judecator puternic, e amenintat sa isi piarda pensia in prag de batranete, prieteniile se fac si se desfac cu impact imediat. In timp ce invatatorul nu mai stie pe unde sa scoata camasa, fiul isi petrece timpul fiind nationalist roman (totul se petrece in Transilvania stapanita de unguri, in care a trait Rebreanu), scriind poezii si zburand din floare-n floare.

Imi place ca a inteles foarte bine lumea aia transilvaneana in care a trait. Cum au petrecut la un bal, de ce nu au ras de cineva desi gluma facuta pe socoteala lui a fost reusita, cum reactioneaza unul cand se intalneste cu un vechi dusman. Foarte fain.

Tema e foarte misto, e despre idee vs realitate si nu e deloc plicticoasa, autorul nu tine predici. Ar fi putut fi un serial de tv, daca era scris in zilele noastre.

[24 mai] Cartea de azi: „Povestiri din Canterbury” de Geoffrey Chaucer

Tue, 03 Jul 2018 19:38:08 +0000

Clișeul obosit despre Geoffrey Chaucer spune că atunci când a găsit limba engleză, era o cărămidă, iar când a terminat cu ea, a lăsat-o marmură. Chaucer a trăit între 1343 și 1400, adică cu vreo două sute de ani înaintea lui William Shakespeare, în plină perioadă medievală.

„Povestirile din Canterbury” sunt cele mai faimoase scrieri ale lui care ne-au mai rămas – o serie de 24 de povestiri spuse de pelerini care se îndreaptă spre Canterbury și care încearcă să se distreze. Genurile povestirilor variază enorm, de la o poveste cu cavaleri luați prizonieri care se îndrăgostesc nobil de aceeași domniță, la o poveste cu un cavaler al mesei rotunde care trebuie să afle ce vor de fapt femeile, la o poveste despre o sfântă care trece prin tot felul de peripeții. Unele sunt mai interesante decât altele.

(Ah, și e una cu un soț bătrân, o soție tânără și doi studenți care vor să se culce cu ea; unul dintre ei o seduce și, pentru că vrea să stea o noapte întreagă cu ea, îl convinge pe bătrânul ei soț că vine un potop ca pe vremea lui Noe și că trebuie să doarmă toți în niște căzi atârnate de tavan, iar când se ridică apele, să taie frânghiile și să plutească în derivă.)

Povestirile sunt scrise excelent – nu degeaba clișeul obosit al lui Chaucer vorbește de limbaj. Are personaje care vorbesc colorat (sau înțepat), are destul de mult umor acolo unde nu scrie serios și știe să spună o poveste. E drept, uneori știe să spună excelent poveștile altora, pentru că în Evul Mediu nu exista noțiunea de drepturi de autor și multe povești erau spuse și respuse în diverse forme.

Ediția mea favorită e traducerea în engleză modernă făcută de Nevill Coghill, care e în versuri perfect inteligibile. (Între noi fie vorba, atât de talentat era Coghill încât la un moment dat căutam să văd ce alte cărți a mai tradus, ca să le citesc și pe acelea.) Varianta pe care n-o recomand e cea în engleză medievală, care e disponibilă gratuit pe Gutenberg.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[12 mai] Cartea de azi: „The Scale (or Ladder) of Perfection” de Walter Hilton

Mon, 21 May 2018 17:52:25 +0000

Vorbeam de curând cu o prietenă despre una dintre temele noastre recurente de discuție, misticismul medieval, care e mult mai fascinant decât pare, mai ales dacă îl discuți în cercurile care trebuie.

Walter Hilton, născut cândva în jur de 1340-1345 și decedat în 1396, a fost unul dintre misticii creștini mai importanți din acea perioadă și a scris mai multe lucrări care au devenit influente – „The Scale/Ladder/Stairway of Perfection” („Scara perfecțiunii”) e cea mai importantă dintre ele.

E o scrisoare către o _anchoress (_termenul nu există în română, cel puțin din câte știu), adică o femeie care e zidită într-o cămăruță fără ușă, atașată de o biserică. Practica de a te închide într-o cameră de lângă biserică, ce are vedere către altar (ca să vezi slujba) a apărut în primele secole după Hristos și s-a încheiat în Anglia odată cu trecerea la anglicanism și desființarea mănăstirilor. Persoanele închise astfel se dedicau cu totul spiritualității, dar nu erau izolate de lume, pentru că deseori veneau oameni la ele să le ceară sfaturi.

„Scara perfecțiunii” oferă sfaturi despre viața contemplativă și discută modurile în care poate fi cunoscut Dumnezeu (prin cunoaștere, trăire și cunoaștere și trăire deopotrivă) și capcanele în care poate cădea credinciosul aflat pe cale – de exemplu, să aibă tot felul de trăiri fizice și „revelații” de care nu e sigur de unde vin, cum ar fi să audă sunete, să simtă gusturi, să aibă viziuni. Discută și de păcate și îi dă sfaturi despre cum să n-o ia razna pentru că vine lumea să-i ceară sfaturi și s-o considere înțeleaptă.

Cartea e compusă de fapt din două „cărți” – prima are 92 de capitole scurte și la obiect (cam de o pagină fiecare), a doua are 46 de capitole mai lungi și mai detaliate.

Dincolo de faptul că e o carte de instrucțiuni de misticism medieval pe care n-am de gând s-o urmez în viața reală (nefiind mistică medievală), mi se pare interesantă pentru că poți vedea din ea că, deși viziunea asupra lumii e una religioasă și axată pe Dumnezeu, nu e deloc absurdă sau fanatică, ci are propria ei coerență și subtilitățile ei filozofice – Hilton discută despre „iubire necreată” și „iubire creată”, despre modul în care se manifestă prezența divină în ființa misticului, despre calitățile ce formează sufletul și alte idei care s-au pierdut până azi.

Citindu-l, înțelegi o lume și abordarea ei cu pivire la spiritualitate, dar și cum se manifestau credincioșii care-și dedicau viața lui Dumnezeu. Și, evident, ajungi să afli ce putea să citească o femeie care se închidea pe viață într-o cămăruță ca să-și vadă de rugăciunile ei.

Cartea e disponibilă într-o limbă cât de cât citibilă aici.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[11 mai] Cartea de azi: „Wide Sargasso Sea” de Jean Rhys

Mon, 21 May 2018 13:11:00 +0000

„Wide Sargasso Sea”, scrisă de Jean Rhys și publicată pentru prima oară în 1966, a fost tradusă și publicată de două ori la noi din câte îmi dau seama. Am văzut prin anticariate o versiune veche cu numele de „Marea Sargasselor” și una mai nouă de la Leda, „Întinsa Mare a Sargaselor”. Amândouă par să nu mai fie disponibile prin librării. (Asta ca să rezolvăm problema traducerilor din prima.)

„Wide Sargasso Sea” e o poveste despre Antoinette, născută în Jamaica și crescută acolo după eliberarea scavilor, când oamenii albi au rămas fără mână de lucru, iar negrii s-au văzut săraci și liberi. Tatăl ei moare devreme, plantația lor rămâne nelucrată, iar casa începe să cadă din ce în ce mai mult în paragină. Albii îi resping familia pentru că mama ei e o străină mândră din Martinica, iar negrii îi urăsc pe albi pentru că sunt foștii lor stăpâni. Antoinette crește sălbatică, fără prieteni și fără ca mama ei să aibă grijă de ea – singura căreia îi pasă de ea pare să fie Christophine, o negresă venită împreună cu mama ei din Martinica, care se ocupă și cu obdeah (voodoo). Iar când i se aranjează o căsătorie cu un tânăr englez dintr-o familie nobilă, diferența de cultură se face simțită puternic și dramatic; comunicarea, mai ales, pare destinată să eșueze, pentru că tânăra pasională și directă nu înțelege subtilitatea și reținerea englezească, iar pentru el gesturile ei dramatice și pline de forță nu pot fi decât prefăcute.

Stilul e greu de urmărit pe alocuri, fiind foarte poetic și încărcat în detalii. E greu să-ți dai seama exact cine sunt Antoinette și soțul ei (nenumit, dar i se subînțelege numele din celelalte detalii) și poți să-i înțelegi diar din frânturi de idei, din gesturi, din ce le spun altora, din gânduri ocazionale.

Cartea e excelentă și pe cont propriu, dar și într-un context intertextual. Din detalii, e clar că Antoinette este e fapt Bertha Mason, prima soție a lui Rochester din „Jane Eyre” a lui Charlotte Brontë. Ea devine nebuna creolă cu care Rochester a avut o căsătorie nefericită și pe care o va ascunde de ochii lumii în podul casei – iar din perspectiva asta, romanul devine și un comentariu post-colonial asupra romanului scris cu peste un secol în urmă de Charlotte Brontë.

„Wide Sargasso Sea” se poate cumpăra în format fizic de pe Book Depository (cu livrare gratuită) sau, cât o mai au pe stoc, de la Antic Ex Libris din București (se poate comanda și de pe site-ul lor).

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[10 mai] Cartea de azi: „Jane Eyre” de Charlotte Brontë

Mon, 21 May 2018 08:40:38 +0000

Surorile Brontë, care au trăit la începutul secolului 19, fac acum parte din canonul marilor autori victorieni din Marea Britanie. Sunt sigură că numele lor nu le e străin multora dintre cei care citesc seria asta de articole.

Vorbind de nume, Brontë e un nume destul de ciudat pentru niște englezoaice, dat fiind faptul că limba engleză nu prea are ë-uri în scriere decât când importă cuvinte, așa că multă vreme m-am întrebat se trăgeau dintr-o familie franceză. Dar nu, tatăl lor era irlandez, descins din clanul Ó Pronntaigh, nume care a fost transformat în engleză în Prunty și apoi Brunty. Tatăl fetelor, Patrick Brunty, a fost cel care și-a schimbat numele în Brontë, poate ca să-și ascundă originea.

În fine, înapoi la „Jane Eyre”, care e primul roman publicat al lui Charotte Brontë – a fost publicat în 1847 – primul ei roman scris a fost refuzat atunci și publicat după moartea ei.

Jane Eyre e o fată care crește nedorită de nimeni, în condiții vitrege. După ce părinții și unchiul ei mor, rămâne pe mâna unei mătuși care o urăște și care până la urmă o trimite la o școală de fete sărace și orfane, în care condițiile de viață sunt groaznice. Cum se întâmpla pe atunci, din când în când mai vine câte o epidemie, iar în dormitoarele insalubre tifosul și tuberculoza fac ravagii, ucigând destul de multe eleve.

(E o paralelă aici cu viața surorilor Brontë, care au fost și ele într-o școală la fel de insalubră – cele două surori mai mari ale scriitoarelor au murit pe la vârsta de 10 ani de TBC.)

După ce își termină studiile, predă doi ani la școala respectivă, apoi se duce să-și caute un post de guvernatoare și ajunge la Thonfield Hall, un loc ciudat unde pare să bântuie o fantomă și unde izbucnește un incendiu din senin, iar un om e înjunghiat. Chiar și așa, are grijă de o mică franțuzoaică simpatică și se îndrăgostește de tatăl ei, Rochester. Discrepanța de poziție socială e destul de mare, dar până la urmă Rochester o cere de nevastă, iar ea acceptă. Însă nunta lor e întreruptă când apare un tip care zice că Rochester e deja căsătorit cu o femeie nebună, pe care o ține ascunsă în podul casei – și care, își dă seama Jane, e „fantoma” casei.

E o poveste despre o femeie puternică, care nu se dezice de convingeri nici când totul pare să fie împotriva ei. În plus, are și părți memorabile, iar femeia nebună din pod, prima soție a lui Rochester, a rămas puternic întipărită în imaginația multora. Am văzut cartea încadrată în categoria romanelor de dragoste, dar nu mi se pare neapărat că ar face parte dintre ele (chiar dacă are un final fericit) pentru că mi se pare că acela e doar unul dintre firele narative ale cărții.

E disponibilă în română pe eMag și Libris, în diverse formate de la diverse edituri. În engleză, e disponibilă în vreo zece mii de variante pe Book Depository (link-ul e către cea mai ieftină variantă pe care am găsit-o – cea mai scumpă variantă, pare să fie asta). E disponibilă și complet gratuit în engleză, în format digital, pe Project Gutenberg.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[3 mai] Cartea de azi: „Journey to the West” de Wu Cheng’en

Fri, 11 May 2018 20:26:11 +0000

N-am citit foarte multă literatură chineză și nici nu susțin că aș fi foarte în temă cu cultura lor, dar „Călătorie spre soare-apune” de Wu Cheng’en e o carte suficient de faimoasă încât să ajungă și pe radarul meu, ca să-i spun așa.

E o poveste scrisă în secolul 16 și publicată anonim, pentru că la vremea respectivă se scria într-un stil clasic foarte strict, iar cartea asta era scrisă într-un limbaj popular. Doar în secolul 20 s-a dedus autorul probabil din context (deci nu e absolut sigur că ar fi Wu Cheng’en, dar se crede că el ar fi).

Povestea este despre Sun Wukong, regele maimuțelor, care învață să stăpânească artele transformării în orice formă animată și inanimată, poate face salturi imense, poate zbura și mânuiește un toiag de opt mii de kilograme. E primit la curtea imperială a zeilor, dar i se dă o slujbă minoră, așa că se răzbună prin tot felul de șotii pe acolo, până când îl enervează pe Buddha – iar ăsta e doar începutul.

Povestea a fost adaptată de nenumărate ori și personajul Wukong a fost și el o inspirație directă pentru personaje din jocuri.

E o carte foarte lungă, iar varianta pe care am citit-o eu a fost una prescurtată (ce-am găsit prin anticariat). Văd că există o variantă pentru copii pe eMag acum. În engleză poate fi cumpărată și într-o variantă integrală în patru volume (iată-l pe primul), dar și într-o ediție prescurtată (iat-o și pe Kindle).

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[30 apr] Cartea de azi: „London Labour and the London Poor” de Henry Mayhew

Mon, 07 May 2018 18:27:57 +0000

Trișez din nou și recomand o carte pe care n-am terminat-o (și pe care n-o voi termina prea curând): „London Labour and the London Poor” de Henry Mayhew.

Henry Mayhew a trăit între 1812 și 1887 și a fost jurnalist (și prieten cu Charles Dickens, dar asta e altă poveste). Fiind deosebit de interesat de soarta și viețile oamenilor săraci ai Londrei, prin anii 1840 s-a dus pe teren să ia interviuri și să facă statistici despre ei. După ceva timp, articolele au fost colectate în mai multe volume enorme, care conțin o grămadă de cifre exacte, mini-interviuri cu oamenii săraci și detalii de atmosferă.

Pentru săraci, traiul în capitala bogatul în capitala Imperiului Britanic era unul de subzistență, fără plase de siguranță sociale – asta pe lângă faptul că mai apăreau probleme ca molimele, care afectau pe toată lumea.

Mayhew descrie o grămadă de lucruri, de la spectacolele la care se merge în păturile de jos ale societății, la mâncarea pe care o poți cumpăra de pe stradă, la ce strigă vânzătorii ambulanți și cât costă produsele când le cumpără și când le vând, la ce ore merg după ele și ce se vinde în ce sezoane și cui. Aflăm că săracii din Londra mâncau o grămadă de pește, că ananașii au fost introduși în Londra în 1842, iar câțiva ani mai târziu se vindeau 200.000 de ananași pe an în oraș, dintre care 20.000 erau vânduți de negustorii de pe străzi (portocale se vindeau 61 de milioane, din care un sfert erau vânduți de negustorii de pe străzi). Am aflat că exista ketchup de nuci pe vremea aia.

Nu cred că aș putea să citesc London Labour and the London Poor dintr-o suflare – e o lucrare enormă, fiecare volum, din câte-mi dau seama, are peste 400.000 de cuvinte (comparativ, „Război și pace” are peste 600.000), dar îmi plac să mai citesc din ea din când în când.

Primul și al treilea volum sunt disponibile acum gratuit pe Project Gutenberg și urmează la un moment dat să fie publicate și celelalte două. Există și selecții, de exemplu asta de la Wordsworth.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[26 apr] Cartea de azi: „Însemnări de căpătâi” de Sei Shonagon

Wed, 02 May 2018 20:26:00 +0000

Sei Shonagon nu e un nume real, ci un pseudonim – ceea ce nu e deloc neobișnuit pentru o doamnă care a trăit la curtea imperială a Japoniei în jurul anului 1000.

„Însemnări de căpătâi” nu e o carte de ficțiune, ci o colecție de scrieri ale autoarei – despre ce se întâmpla pe la curte, bârfe, evenimente sociale și liste de tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin poetice.

Sei Shonagon are un pic de răutate, un pic de superioritate și multă eleganță, dar nu degeaba „Însemnările de căpătâi” au rămas de referință în literatura japoneză atâta vreme: Shonagon scrie bine.

La noi, cartea există în două traduceri: cea de la Rao, tradusă de Stanca Cionca din japoneză (pe care o am și eu; e disponibilă pe eMag și Libris), care are titlul „Însemnări de căpătâi”; și cea de la Polirom, tradusă cu denumirea de „Cartea pernei” (disponibilă pe eMag și Libris).

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[12 apr] Cartea de azi: „Hojoki” de Kamo no Chomei

Fri, 13 Apr 2018 08:49:08 +0000

S-a întâmplat odată să-mi spună un prieten că voia să înceapă o carte cu un dezastru, dar nu știa ce dezastru. Cum anume să-și chinuie protagoniștii?

„Un incendiu,” am zis, care să măture întregul oraș. Dar nu era ce căuta. „O tornadă.” Nu, nici aia. „Foamete.” Nici foametea nu-i convenea. „Mutarea capitalei, taifun, inundație?”

„Poftim? Mutarea capitalei? Tu-mi citești acolo dintr-o listă de dezastre?”

„Hei, cu ceva tot am rămas de la cursurile de literatură japoneză,” am zis. „Un călugăr care trăia pe la 1200 s-a retras într-o căbănuță de un metru pătrat din pădure și a scris despre toate dezastrele pe care le-a văzut de-a lungul vieții lui.”

„Un metru pătrat?”

„Zece picioare pătrate. Cam acolo ieși. Nu zic că nu și-o fac oamenii și cu mâna lor,” am zis, dând din umeri. „Dar e o carte despre efemeritate, cum sunt multe texte din zona budistă – și despre cineva care vrea tot mai puțin de la viață. Contemplă ce a fost și ce este și vede zădărnicia multor lucruri care s-au făcut în jurul lui.”

Cartea se numește „Hojoki”, iar autorul e Kamo no Chomei (1153 sau 1155–1216), care a fost poet și a avut un post la curtea imperială înainte să renunțe la societate și să se retragă în sălbăticie. E disponibilă în engleză, gratuit, aici.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[11 apr] Cartea de azi: „Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski

Thu, 12 Apr 2018 19:48:24 +0000

Aveam 18 ani și am luat „Crimă și pedeapsă” din bibliotecă din curiozitate.

„Cu asta ce-i?” am întrebat-o pe mama.

„E o… carte de referință,” a zis ea cu tonul neutru al cuiva care nu știe dacă să-și încurajeze sau să-și descurajeze copilul.

Ecuația din capul meu a fost destul de simplă: cărțile de referință sunt cărțile pe care le laudă oficial toată lumea. La școală, oficial, învățăm că spartul în figuri de stil este foarte lăudabil. Deci, „Crimă și pedeapsă” nu avea cum să fie altfel decât o carte plină de figuri de stil, alambicată și chinuitoare. Faptul că am ales s-o citesc oricum spune multe, cred, despre abordarea mea în materie de cărți.

Am deschis-o, așteptându-mă să văd paragrafe întregi care să-mi explice cum norii albi și suri precum cenușa pluteau molcom precum niște oi cerești și blânde. Dar când colo, cartea începea cu un tip, Raskolnikov, care avea o teorie: că oamenii superiori pot face orice, deoarece sunt în afara regulilor. Pot, de exemplu, și să omoare – și așa își justifică faptul că omoară o femeie pentru bani.

Însă după ce o face, devine terifiat că va fi prins, iar crima îl chinuie încontinuu, în timp ce crima e inspectată și simte mereu că urmează să fie prins – e îngrozit de asta.

Nicio metaforă nicăieri. Totul clar, fără idei alambicate exprimate în prea multe cuvinte, fără diversiuni în care autorul să viseze la cai filozofici pe pereți. „Crimă și pedeapsă” m-a făcut să văd faptul că e o discrepanță între ce ți se spune să apreciezi la școală și ce se apreciază în general.

Nu știam la vremea respectivă nici că era un roman psihologic, nici că era publicat în 1866, nici că ideile și dramele interioare ale lui Raskolnikov aveau o bază în filozofia din vremea respectivă. Tot ce vedeam era o poveste bună și mult mai citibilă decât îmi imaginasem – iar asta m-a făcut să înțeleg că e un lucru de bine, nu de rău, dacă o carte e „de referință”.

Cartea se poate cumpăra în română în o grămadă de ediții de pe eMag și Libris. Eu am citit-o într-o ediție veche și nu le-am văzut pe cele noi – însă colecția Polirom Top 10+ o evit de obicei, deși e ieftină, pentru că nu-mi plac cărțile fizice pe care le scot acolo, mi se par obositor de citit. În engleză e disponibilă pe Book Depository (ca de obicei) și, gratuit, pe Project Gutenberg.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[5 apr] Cartea de azi: „Manon Lescaut” de Abbé Prévost

Fri, 06 Apr 2018 09:17:50 +0000

Acum ceva timp, ascultam în un curs de literatură europeană, în care profesorul (vorbitor nativ de limba engleză) tot menționa un personaj faimos din cultura franceză, Manolescu, care avea o relație complicată cu un cavaler. După ce am clipit de câteva ori, băgată complet în ceață, m-am dus să verific bibliografia și să văd ce nume spunea, pentru că oricât de amuzantă ar fi căsătoria dintre președintele Uniunii Scriitorilor din România și un sărman cavaler îndrăgostit, ceva nu se pupa acolo.

S-a dovedit că vorbea despre Manon Lescaut (deși îi pronunța numele ciudat), personajul din romanul cu același nume scris de Abbé Prévost în 1731. Dacă pare ceva neobișnuit la numele autorului, e pentru că îl chema de fapt Antoine Prévost, dar a intrat în rândul preoțimii și a rămas cunoscut în istorie ca „abatele Prévost”.

Romanul e despre cavalerul des Grieux, care provine dintr-o familie destul de înstărită și care ar putea avea un viitor strălucit. Însă se îndrăgostește de Manon Lescaut, pe care o întâlnește întâmplător în timp ce e dusă la mănăstire și pe care jură s-o salveze de soarta ei. Cei doi fug la Paris împreună, dar Manon se dovedește a fi o femeie dependentă de lux, care nu are nicio problemă să-l înșele dacă are ceva de câștigat din asta. Tatăl lui des Grieux încearcă să-l despartă de ea, dar degeaba, tânărul e îndrăgostit până peste cap și nimic nu-l poate opri să se întoarcă la Manon indiferent ce face ea.

Pentru că toată povestea e spusă de des Grieux, e destul de greu să-ți dai seama exact care sunt sentimentele lui Manon, ceea ce face lucrurile mai interesante. În plus, e o carte plină de acțiune (ceea ce pe undeva compensează pentru faptul că des Grieux e prost de bubuie uneori…) și încă interesantă, și după aproape 300 de ani de când a fost scrisă.

În plus, chiar dacă mi se păruse că n-am auzit niciodată de ea până să vorbească profesorul respectiv de „Manolescu”, mi-am dat seama ulterior că există destul de multe referiri la Manon Lescaut prin cărți și nu numai, doar că le ignorasem până atunci.

Nu văd să existe momentan o ediție a cărții pe piața românească, dar ea poate fi descărcată gratuit de pe Project Gutenberg (engleză, franceză) și poate fi comandată și de pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[29 mar] Cartea de azi: „Tess d’Urberville” de Thomas Hardy

Sat, 31 Mar 2018 11:10:29 +0000

Într-un sătuc din Anglia victoriană, unui țăran îi intră în cap o idee fixă: că se trage dintr-o mare familie nobilă, d’Urberville. Nu e o idee pe care a avut-o dintotdeauna, dar pastorul i-a spus că numele lui de familie, Durbeyfield, ar putea fi o variantă adaptată a numelui franțuzesc, așa că brusc își imaginează că locul lui în societate ar trebui să fie cu totul altul.

Așa că o trimite pe fiica lui cea mare, Tess, să lucreze la familia d’Urberville, ca să fie mai aproape de sus-pusele ei rude. Însă evident că nu e decât o țărăncuță, iar „vărul” ei Alec d’Urberville o seduce/violează într-o scenă foarte ambiguă – atât de ambiguă încât am impresia că faptul că rămâne însărcinată cu un copil care moare curând după naștere e acolo doar ca să clarifice faptul că nu mai e fecioară.

Și de aici, urmează o tragedie cauzată de standardele dure ale zilei și de naivitatea eroinei. Thomas Hardy, la fel ca alți scriitori ai perioadei victoriene, critică societatea din jurul lui, cu standardele ei duble și consecințele uneori teribile pentru cei care trăiesc în ea (mai ales dacă sunt din clasele inferioare). Însă unde Dickens, de exemplu, e binevoitor și le oferă personajelor și câte un final fericit, Hardy tinde să facă fix opusul – dar dacă începi să-i guști înclinația spre ceea ce profesoara mea de literatură din universitate numea „media-evil”, are povești fascinante prin duritatea lor.

Cartea e disponibilă în română pe eMag și Libris (și peste tot, bănuiesc), iar în engleză pe Book Depository în format fizic și gratuit în format digital, pe Project Gutenberg.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[27 mar] Cartea de azi: „Ferma animalelor” de George Orwell

Tue, 27 Mar 2018 20:44:01 +0000

George Orwell, născut în 1903, a fost un socialist convins și a arătat asta prin eseurile lui și prin articolele pe care le-a scris ca jurnalist. Ce e interesant e că n-a fost deloc convins de revoluția din Rusia și a fost oripilat de ce s-a întâmplat când comuniștii au preluat puterea.

„Ferma animalelor” e o nuvelă alegorică a evenimentelor din Rusia, publicată într-o perioadă în care opinia publică le era favorabilă comuniștilor ruși.

La o fermă, un porc are o idee măreață despre cum animalele se pot revolta și îl pot detrona pe fermier cu familia lui, preluând controlul asupra fermei și gospodărindu-se singure. Moare la scurt timp după aceea, dar planurile lui sunt duse mai departe de doi porci tineri. Fermierul și ceilalți oameni sunt alungați și animalele preiau controlul, creând o societate bazată pe egalitate, în care toată lumea muncește și toată lumea profită.

Însă porcii încep să preia controlul din ce în ce mai mult și să schimbe încet tot felul de reguli pe ascuns, adoptând încet stilul de viață uman și controlând totul, profitând de memoria scurtă a altor animale.

Există clar câteva teme comune cu „1984”, dar „Ferma” e o carte interesantă în sine, nu doar precursoarea unei distopii mai faimoase. (Și are și citate memorabile: „Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât celelalte.”) Aș recomanda-o oricui i se pare interesant subiectul, dar n-aș da-o cadou ca să-i dau peste nas cuiva implicat în politică, pentru că ar fi un gest cam infantil.

„Ferma animalelor” e disponibilă pe eMag și Libris.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[24 mar] Cartea de azi: „Mary Poppins” de P.L. Travers

Sun, 25 Mar 2018 18:45:00 +0000

Mi-a zis odată cineva că nu există decât două persoane perfecte pe lumea asta, iar una dintre ele e Mary Poppins. Care, între noi fie vorba, e o persoană complet diferită în carte decât e în filmul Disney.

Mary Poppins vine purtată de vânt până la casa familiei Banks atunci când au disperată nevoie de cineva să aibă grijă de copii. E o femeie dură, mândră, cu o părere foarte bună despre sine însăși și care zâmbește foarte rar, ceea ce ar face-o aproape neplăcută, doar că în jurul ei se întâmplă tot felul de lucruri ciudate – de exemplu, când merg să ia ceaiul cu domnul Wig, ajung să plutească până pe tavan din cauza gazului ilariant care-i ridică atunci când se amuză.

Magia e mereu la un pas distanță când e Mary Poppins prin zonă, chiar dacă ea neagă cu desăvârșire că s-ar fi petrecut ceva.

„Mary Poppins” e primul volum din serie („Marry Poppins se întoarce” cred că mi-a plăcut mai mult, totuși) și e disponibil pe eMag și Libris. E disponibil și în engleză pe Book Depository, unde au și un volum omnibus cu toate cărțile din serie.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[22 mar] Cartea de azi: „An Essay on Criticism” de Alexander Pope

Fri, 23 Mar 2018 20:28:48 +0000

A existat o vreme în care lumea scria mult mai mult în versuri decât o face azi – nu totul era în versuri, dar erau un mod de exprimare mult mai prezent.

Așa că poate nu e chiar atât de surprinzător că, la începutul secolului 18, Alexander Pope a scris „An Essay on Criticism” în versuri, ca să discute despre problemele obișnuite ale criticilor (și unele ale scriitorilor înșiși).

Eseul e un tur de forță cu ritm și rimă, clar în exprimare și capabil să pună punctul pe „i” acolo unde e cazul. Evident, pentru că Pope trăia într-o vreme în care clasicismul era curentul predominant, sfaturile pe care le dă criticilor au de-a face și cu normele de la momentul respectiv (opera trebuie să reflecte natura), dar unele funcționează și azi, cum ar fi faptul că un critic nu trebuie să laude nici prea mult, nici prea puțin:

Avoid Extremes; and shun the fault of such,
Who still are pleas’d too little or too much.

„An Essay on Criticsm” e un text interesant. E inteligent și bine formulat, chiar dacă e poate un pic greu de citit pentru gusturile de azi (limba se mai schimbă), dar e și o reflexie a problemelor și ideilor literare de la 1710.

E disponibil online și gratuit aici (în engleză).

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[18 mar] Cartea de azi: „Maus” de Art Spiegelman

Sun, 18 Mar 2018 19:58:44 +0000

„Maus” e o poveste despre Holocaust. Mai exact, e povestea reală a unui supraviețuitor al Holocaustului, spusă de fiul său, Art Spiegelman, sub formă de benzi desenate.

Publicată pentru prima oară în foileton în 1980, seria „Maus” a fost până la urmă preluată de o editură mare și reunită într-un volum (iar apoi și într-un al doilea volum), care a avut un succes răsunător – pe bună dreptate, de altfel.

Spiegelman spune povestea tatălui său cu delicatețe și o desenează simplu, dar sugestiv: evreii sunt reprezentați ca șoareci, iar naziștii ca pisici – însă personalitățile lor nu sunt deloc schimbate pentru a fi mai amuzante sau animaliere. Spiegelman urmărește viața părinților de dinainte de Al Doilea Război Mondial, de-a lungul lui și până la Auschwitz, când cei doi fac tot ce pot să supraviețuiască.

Însă există și o poveste care se desfășoară în prezentul sfârșitului anilor ‘70, când Spiegelman își intervievează tatăl și se străduie să spună o povese despre o istorie pe care el nu a prins-o, dar care a planat și deasupra lui.

E o carte tristă, dar puternic spusă, care își merită renumele ca una dintre cele mai bune benzi desenate.

E disponibiă pe eMag și Libris în română și pe Book Depository în engleză.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.