Cărți Pentru Copii on Roxana-Mălina Chirilă

„Copacul minciunilor” de Frances Hardinge [recenzie]

Tue, 18 Jan 2022 17:44:03 +0000

De Crăciun, eram la masă cu familia când o nepoată m-a întrebat care e cartea mea favorită. I-am spus că nu am numai una – moment în care evident că mi s-a șters din minte amintirea oricărei cărți pe care am citit-o vreodată.

(Am reușit în cele din urmă să-l pescuiesc pe Genji din străfundurile memoriei; o carte de 2000 de pagini plină de referințe literare nu e exact ce mi-aș fi dorit să-mi amintesc vorbind cu o fată de gimnaziu, dar ăsta era singurul meu soldat, cu ăsta am defilat.)

Dar am ieșit mult mai câștigată din discuție decât aș fi meritat, pentru că am întrebat-o și eu care e cartea ei favorită și, deși nu are nici ea doar una, mi-a spus că recent i-a plăcut mult „Copacul minciunilor” de Frances Hardinge.

„Copacul minciunilor” a fost prima carte pe care am citit-o în 2022 și cu alta mai bună nici nu cred că puteam să încep. Nu mă așteptam să fie atât de bine scrisă, de antrenantă și de complexă; nu doar pentru că e o carte pentru copii, ci și pentru că puține cărți pentru adulți se ridică la același nivel.

Un roman istoric despre lumea victoriană

Acțiunea se petrecere în jurul anului 1870. Faith Sunderly are 14 ani și e fiica unui preot pasionat de științele naturale și de fosile. Charles Darwin și-a publicat „Originea speciilor” în urmă cu aproximativ zece ani și oamenii de știință încă se ceartă cu privire la vârsta pământului și începuturile omenirii. În aer se simte efervescența descoperirilor și a științei, de care s-a molipsit și Faith, care a citit din cărțile tatălui ei.

În prea multe cărți istorice am impresia că autorul s-a uitat superficial la epocă și a văzut doar ce lipsea din trecut, nu și ce exista în plus. Frances Hardinge conturează însă o lume complexă și diferită de a noastră în „Copacul minciunilor” din câteva mici detalii. Putem să recunoaștem o parte din tehnologii, cum ar fi fotografia, dar îi vedem utilizări la care nici nu ne-am gândi azi. Oamenii sunt aceiași (sinceri sau prefăcuți, răzbunători sau prietenoși), dar societatea e diferită și are alte idei despre ce e decent și ce e indecent sau cum îți manifești dezaprobarea față de ceilalți. Viața de zi cu zi curge doar un pic altfel.

Nu sunt detalii făcute să sară în ochi, dar simți atmosfera și înțelegi mai bine lumea și personajele – nu e doar un prezent pe care l-a vopsit cineva în nuanțele trecutului.

Un feminism pe care l-aș fi vrut și de la alții

După dezamăgirea care a fost „Circe” de Madeline Miller (și o foarte asemănătoare ca abordare „The Witch’s Heart” de Genevieve Gornichec), am zis că nu prea mai am chef de cărți care să-mi spună ce grea era viața femeilor în trecut – fie și a celor legendare.

Dar Hardinge nu stă să plângă de mila nimănui. Sunt lucruri pe care nu se sfiește să le scrie negru pe alb, mai ales legate de modul în care sunt tratate fetele în perioada victoriană, dar după ce stabilește care sunt regulile societății, arată și cum pot fi încălcate.

Faith Sunderly nu e genul care să sufere la nesfârșit în tăcere, pasivă și departe de lume. Sigur, lumea se cam uită strâmb când o fată de 14 ani începe să spună ce a citit prin cărți despre fosile și teorii științifice și nimănui nu-i place că se bagă în seamă. Sigur, cei din jur se așteaptă de la fete să fie cuminți, frumoase, zâmbitoare și drăguțe, nu să se încăpățâneze să-și afirme opiniile. Sigur, există tot felul de cutume despre ce e în regulă să faci și ce nu. Sigur, lucrurile astea sunt cu atât mai importante cu cât ești într-o societate mai elevată, care pune mult preț pe respectabilitate și pe ce se cuvine. Dar e o diferență între obstacole și imposibilități.

Faith are parte de multe obstacole, dar spre deosebire de alte eroine de roman care stau unde sunt puse și așteaptă să treacă viața pe lângă ele (la tine mă uit, Circe), are și idei de cum să acționeze în ciuda lor. Poate că uneori ți se trântește o ușă, dar poți să sari pe fereastră. E nedrept? Da. E frustrant? Desigur. E imposibil? Nici gând.

E valabil și pentru alte personaje; pe măsură ce continuă povestea, din ce în ce mai multe capătă contur, iar deciziile lor sunt puse în context. În spatele aparențelor ușor de categorisit se ascund multe.

O poveste polițistă + fantastică

Dacă e un lucru care-mi place la romanele victoriene (cele scrise în secolul 19), acela e că nu se grăbesc nicăieri și nu simt nevoia să încheie absolut fiecare fir narativ în mod definitiv. „Copacul minciunilor” se lasă influențat de cărțile cu pricina, așa că avem timp să cunoaștem personajele, să le vedem zi de zi, să ne obișnuim cu viețile lor. Lumea în care trăiesc e interesantă, ele sunt interesante și n-ar fi deloc dezamăgitor dacă le-am urmări într-o saga de familie.

Faptul că are loc o crimă care trebuie rezolvată vine peste baza asta solidă și doar face lucrurile mai interesante. Tensiunile deja existente, relațiile din societatea strânsă a insulei unde are loc acțiunea, interesele personale contradictorii aproape că reușesc să îngroape crima în ochii adulților, care vor ca ea să fie altceva decât este în propriile interese. Faith, de care știm deja că e de sexul greșit, de vârsta greșită și din familia greșită nu are nicio șansă să convingă pe cineva că ar trebui măcar să investigheze – așa că va trebui să încerce să-și dea singură seama ce s-a petrecut, ferindu-se de cei care ar vrea s-o oprească.

Pe lângă elementul de investigație, există și un element fantastic: copacul minciunilor, cel care dă titlul cărții. E integrat realist în poveste, fiind descris în cam aceiași termeni științifici ca orice alt specimen adus dintr-o expediție de cercetare. Frunzele îi sunt desenate pentru a le clasifica. Tatăl lui Faith a remarcat că lumina soarelui îi e fatală; crește doar la întuneric și pare să se hrănească cu minciuni. Cu cât minciunile ajung mai departe și sunt crezute de mai multă lume, cu atât copacul crește mai mult, iar fiecare minciună dă naștere unui fruct care, atunci când e mâncat, dezvăluie secrete.

În stilul romanelor victoriene, misterul morții e elucidat satisfăcător. Pe de altă parte, copacul rămâne un mister. Nu se știe de unde a venit, dacă mai există alți copaci ca el, sau care sunt caracteristicile lui exacte. Există însă speculații despre natura lui, toate în ton cu știința secolului 19, care pendulează între explicații fizic-biologice și teologice. Îmi place alegerea autoarei de a lăsa lucrurile așa cum sunt – o explicație insuficientă a unui fenomen excepțional poate lucra în detrimentul poveștii, dar un mister bine descris lasă loc imaginației.

O temă excelent integrată

Deși Faith îl descoperă de-abia la jumătatea cărții, copacul minciunilor e elementul care declanșează aproape toate evenimentele din carte, chiar dacă uneori indirect. Însă pe lângă faptul că plantează sămânța întregii acțiuni, ca să zicem așa, e și un pretext excelent pentru a aborda tema mai largă a minciunii.

E destul de simplu să scrii o poveste moralizatoare în care să înfierezi un comportament inadecvat, după cum o demonstrează nenumărate cărți pentru copii. În schimb, e mult mai greu să tratezi profund o temă și s-o răsucești pe toate părțile.

Minciuna e prezentă sub o mulțime de forme: neadevăruri spuse în speranța de a câștiga ceva, prefăcătorie cu rea intenție, păstrarea aparențelor, minciuni față de sine, minciuni cusute cu ață albă, minciuni spuse din delicatețe, minciuni disperate, minciuni care dezvăluie adevăruri. De ce mințim? Când e rău și când e acceptabil?

E o temă vast și complex abordată, dar Frances Hardinge nu face filozofie, ci spune cu talent o poveste despre adevăruri, secrete, aparențe și minciuni, făcând-o să sune natural și interesant. Prinde ce e mai bun din toate elementele pe care le combină: realismul victorian lipsit de grabă, misterul unei povești polițiste bine construite, o lume străină și familiară, un strop de fantasy cât să ațâțe curiozitatea și o eroină care poate că nu ia mereu cele mai înțelepte decizii, dar care luptă pentru lucrurile în care crede.

„Băieții din strada Pál” de Molnár Ferenc

Mon, 06 Jul 2020 15:46:32 +0000

Prima oară am citit „Băieții din strada Pál” în copilărie, în ediția publicată în 1957 la Editura Tineretului. Dacă nu mă înșel, cartea scoasă acum la Editura Arthur e o reeditare a aceleiași traduceri.

E una dintre cărțile care m-au impresionat enorm atunci; tehnic, o carte pentru copii, dar practic, scrisă foarte serios. Molnár Ferenc nu are tonul condescendent al adultului care încearcă să se coboare la nivelul copiilor, ci își privește personajele de pe o poziție de egalitate, de unde li se văd noblețea, inteligența și curajul.

Băieții din strada Pál sunt un grup de elevi de gimnaziu care se întrunesc pe un maidan aflat lângă un depozit de lemne. Pentru că locuiesc în Budapesta, acela e cel mai mare petic de natură cât de cât sălbatică pe care-l au la dispoziție. În joacă, s-au organizat cât se poate de militărește, pe locotenenți, caporali, general – dar au doar doi soldați, pe micul și blondul Nemecsek, și pe câinele de pe maidan. Simpaticul Nemecsek, fiind soldat, ascultă de ordinele tuturor.

Dar, așa cum se întâmplă de obicei, au de-a face cu un grup rival, cămășile roșii, al căror loc de întrunire e la grădina botanică. Pe lângă faptul că-i necăjesc pe băieții din strada Pál, vor să le ia și maidanul, ca să aibă unde se juca cu mingea.

Între cele două tabere pornește un adevărat război, cu spioni, incursiuni în zona inamică, tactici militare și furat de steaguri, întrerupte doar de faptul că trebuie să meargă la școală și apoi să se întoarcă acasă. Când eram în copilărie, mi se păreau extraordinare desfășurările de forță – și încă sunt așa, doar că acum observ și cheia în care e scrisă cartea și care îi dă o mare parte din forță.

Multe cărți pentru copii sunt scrise oarecum de sus, cu o perspectivă adultă asupra lucrurilor descrise. Dacă ceva e absurd pentru un adult, ai impresia că autorul îți face cu ochiul – știți amândoi că e absurd. Molnár Ferenc, însă, tratează povestea în cheia povestirilor istorice, a romanelor despre mari evenimente și persoane. Poate că băieții au arme de jucărie, poate că înscrisurile lor oficiale sunt un pic ridicole pentru că nu reușesc să imite întru totul tonul oficial adult, dar evenimentele sunt o reflexie în mic și în esență a lumii adulte.

Astfel, deși în mâinile altcuiva romanul ar putea fi o comedie (război între găști!) terminată melodramatic, Molnár Ferenc scrie o tragedie eroică care te face să-l iubești pe micul, curajosul, inimosul Nemecsek și să-i respecți pe conducătorii celor două tabere, generali care înțeleg și respectă idealurile de noblețe și onoare.

Dar „Băieții din strada Pál” e și o critică a societății. În jurul conflictului, vedem lumea mergând înainte, fără să vadă sau să înțeleagă dramele ce se petrec fix sub nasul ei; în timp ce admirăm geniul tactic al lui Boka și dăruirea de sine a lui Nemecsek, ne amintește că istoria merge nemiloasă înainte, deseori pe căi nebănuite. Contrastează lumea în care trăiesc băieții, cu cea din afara lor, evenimentele cărora ei le dau curs cu cele asupra cărora nu au nicio putere.

Povestea lovește puternic. Îți dai seama destul de repede încotro se îndreaptă, dar asta nu face impactul cu nimic mai puțin devastator. Înainte să o recitesc acum, mă întrebam dacă aveam să descopăr că e mult mai bună în amintiri decât în realitate, dar am constatat că e pe dos. Deși mi-a plăcut mult în copilărie și mi-a rămas atâta vreme în amintire, la vremea aceea n-aveam cum s-o apreciez la adevărata valoare.

[15 iun] Cartea de azi: „Domnișoara Goth și fantoma șoricelului” de Chris Riddell

Sat, 22 Jun 2019 18:35:50 +0000

Dacă e să cumpărați o carte de copii pe care s-o citiți și voi, „Domnișoara Goth și fantoma șoricelului” e una dintre cele mai bune recomandări pe care vi le pot face.

Chris Riddell e cunoscut mai ales ca artist, dar și scrie ocazional. I-am cumpărat cartea pentru ilustrații, dar am avut supriza să văd că și povestea e simpatică (probabil că n-o fi câștigat un premiu cu ea degeaba).

Ada Goth e o fiica lordului Goth și locuiește la Gormly-Ghast Hall. Seamănă leit cu mama ei care a murit, așa că tatăl ei o obligă să poate pantofi enormi cu care bocăne constant, ca s-o poată auzi de departe și să se poată feri de ea. Într-o seară, Ada face cunoștință cu fantoma unui șoricel, Ishmael, datorită cui află că ceva e putred la Gormly-Ghast Hall.

Povestea e simplă, dar e spusă cu multă imaginație. Are farmec și pentru adulți, pentru că personajele și situațiile seamănă cu unele din realitate, Riddell adăugând o grămadă de referințe din lumea literară (Ishamel e un șoricel-marinar, doar zic). Pentru copii probabil că sunt detalii simpatice.

Versiunea în română e bine tradusă și are o grămadă de note de subsol care ne spun care sunt unele referințe (dar nu și altele, nu mi-e clar de ce).

Cartea poate fi găsită pe eMag și, ocazional, prin librării.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[24 mar] Cartea de azi: „Mary Poppins” de P.L. Travers

Sun, 25 Mar 2018 18:45:00 +0000

Mi-a zis odată cineva că nu există decât două persoane perfecte pe lumea asta, iar una dintre ele e Mary Poppins. Care, între noi fie vorba, e o persoană complet diferită în carte decât e în filmul Disney.

Mary Poppins vine purtată de vânt până la casa familiei Banks atunci când au disperată nevoie de cineva să aibă grijă de copii. E o femeie dură, mândră, cu o părere foarte bună despre sine însăși și care zâmbește foarte rar, ceea ce ar face-o aproape neplăcută, doar că în jurul ei se întâmplă tot felul de lucruri ciudate – de exemplu, când merg să ia ceaiul cu domnul Wig, ajung să plutească până pe tavan din cauza gazului ilariant care-i ridică atunci când se amuză.

Magia e mereu la un pas distanță când e Mary Poppins prin zonă, chiar dacă ea neagă cu desăvârșire că s-ar fi petrecut ceva.

„Mary Poppins” e primul volum din serie („Marry Poppins se întoarce” cred că mi-a plăcut mai mult, totuși) și e disponibil pe eMag și Libris. E disponibil și în engleză pe Book Depository, unde au și un volum omnibus cu toate cărțile din serie.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[16 mar] Cartea de azi: „Pânza Charlottei” de E. B. White

Fri, 16 Mar 2018 21:53:55 +0000

Există cărți pentru copii pe care nu le-am citit la vremea lor pentru că pe la noi nu erau traduse (sau cel puțin, nu cred) și de care am auzit apoi din nou și din nou când am început să scot capul în lume, pentru că cei din jur trebuiau doar să pomenească un titlu sau să facă o referință și toată lumea știa instananeu despre ce era vorba. În afară de mine, evident.

„Pânza Charlottei” e una dintre ele. Publicată în 1952, a fost îndrăgită repede și a ajuns una dintre cărțile clasice pentru copii.

O fetiță care crește la țară se atașează de un purceluș mai necăjit decât ceilalți frați ai lui, îi pune numele de Wilbur și are grijă de el până începe să crească. Wilbur e foarte încântat și trăiește o viață de-a dreptul regală, dar până la urmă trebuie vândut și, ca să n-o nemulțumească pe fată, e vândut la o fermă din vecini, unde-l poate vizita.

Problema e că Wilbur nu prea are el calități extraordinare, așa că probabil că va suferi soarta tuturor porcilor și va fi tăiat și mâncat – dar se împrietenește cu o păienjeniță simpatică și inteligentă, care vrea cu tot dinadinsul să-l salveze.

E o carte dulce-amară, cu un pic de subtilitate în detalii și care e, într-adevăr, memorabilă.

Poate fi cumpărată de pe eMag sau Libris. Sau, dacă o vreți în engleză, e pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[7 feb] Cartea de azi: „Frumoasa adormită și fusul” de Neil Gaiman

Wed, 07 Feb 2018 05:13:47 +0000

Undeva, într-un ținut îndepărtat, niște pitici vor să-i aducă un dar de nuntă reginei lor favorite – dar îi aduc zvonurile unui regat în care toți adorm, iar somnul magic se tot întinde și întinde din ce în ce mai departe. Așa că regina își îmbracă armura și se duce să vadă ce se întâmplă – și eventual să salveze o prințesă adormită.

E o poveste pentru copii publicată prima oară în 2014, care combină Albă-ca-Zăpada și Frumoasa din pădurea adormită, fără prinți pe cai albi – Neil Gaiman reinventează basmele și le amestecă. Depinde de la persoană la persoană dacă rezultatul pare reușit sau nu, dar ilustrațiile lui Chris Riddell sunt extraordinare și stau în picioare indiferent de celelalte impresii.

La noi, volumul de 68 de pagini a fost publicat la Nemira, în colecția pentru copii (Nemi) și e disponibil pe site-ul editurii, pe eMag și pe Libris. Eu am luat-o în engleză, la scurt timp după lansare de pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[28 ian] Cartea de azi: „Luminile nordului” de Philip Pullman

Sun, 28 Jan 2018 05:23:28 +0000

Lyra Belacqua trăiește în Colegiul Jordan din Oxford, crescută de cărturari și jucându-se cu fiii servitorilor. Nu știe cine-i sunt părinții, dar nici n-o interesează chiar atât de mult problema. Trăiește aproape lipsită de griji, până când unii dintre prietenii ei sunt răpiți de o organizație sinistră, iar cărturarii de la Oxford o dau pe Lyra pe mâna doamnei Coulter, o exploratoare cu puternice legături politice.

„Materiile întunecate” e o serie pentru copii, dar asta nu-l oprește pe Philip Pullman nici să scrie o poveste neobișnuită, nici să creeze o lume complexă.

În lumea Lyrei, fiecare om are un daemon, o creatură supranaturală care e de fapt o parte din sufletul său și care are formă de animal. Daemonii copiilor se schimbă constant, dar cei ai adulților își păstrează forma, care spune ceva despre ei – de exemplu, cei care ascultă ordine pot avea daemoni-câini, cei independenți pot avea pisici și așa mai departe. Încă de la început, simți că Pantalaimon, daemonul Lyrei, e prietenul ei cel mai bun, dar e și aceeași ființă cu ea, jucând rolul vocii interioare care-ți spune să nu faci o nebunie sau alta, sau te încurajează să mergi înainte când e greu.

Lumea ei seamănă cu a noastră, deși nu e chiar la fel de dezvoltată tehnologic și a luat-o puțin altfel, din punct de vedere istoric – baloanele și zeppelinele sunt folosite pentru transport prin aer, încă au lămpi cu flăcări (deși au și lumină „anbarică”, adică electrică), lumea e condusă puternic de diverse instituții ale bisericii, sistemul social e cel din secolul 19, cu servitori, nobili și așa mai departe. În plus, în nordul îndepărtat există vrăjitoare păgâne care trăiesc sute de ani și zboară pe ramuri de pini și urși polari războinici, care își meșteresc armuri.

Povestea începe ca o simplă aventură în care Lyra încearcă să scape de cei care-i vor răul și să salveze copiii răpiți, dar devine încet mult mai largă de-atât, surprinzând din nou și din nou până ajunge în punctul în care nu mai știi cine e bun și cine e rău și în cine se poate avea încredere.

„Luminile nordului” e doar primul volum din trilogia „Materiile întunecate” (și, după părerea mea, și cel mai bun), care a fost publicată în 1995-2000. E o serie memorabilă, pentru lume, pentru critica adusă bisericii, pentru referințele la „Paradisul pierdut al lui Milton”, pentru personaje. S-a făcut și un film după primul volum, dar s-a făcut praf, așa că aștept să vină și BBC-ul cu adaptarea lui.

Cartea poate fi găsită în română în format fizic pe eMag și pe Libris. Dacă o vreți în engleză, o are Book Depository în diverse formate, și paperback, și într-o colecție paperback a întregii serii, și în tot felul de versiuni. E disponibilă și pe Amazon, desigur, în engleză, în ediție digitală.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[21 ian] Cartea de azi: „Watership Down” de Richard Adams

Sun, 21 Jan 2018 05:49:14 +0000

Uneori, aud câteva lucruri despre o carte și mi-o imaginez complet greșit. Carte pentru copii, iepuri isteți, o poveste clasică – evident că mi-am imaginat un volumaș cât să încapă în buzunar și să poată fi citit lejer într-o după-amiază. Nu mi-am imaginat 400 de pagini despre căderea Troiei, înființarea Romei și răpirea sabinelor, în versiune iepurească.

Îmi plac poveștile epice, pline de eroism, în care problemele sunt depășite nu doar prin curaj, ci și prin inteligență. Dar nu m-aș fi așteptat ca „Watership Down” să se numere printre ele.

Poveste începe cu doi iepuri, unul mai mic și mai sensibil, altul mai mare și mai inteligent, care va ajunge conducătorul celorlalți. Iepurele mic vede un semn ciudat lăsat de oameni și are un episod de clarviziune, care-l lasă convins că vizuina lor o să fie distrusă complet. Viitorul conducător îl crede și încearcă să-i convingă și pe alții de situația asta, dar e luat în derâdere de aproape toată lumea. Când profeția se adeverește, doar un grup mic reușește să scape și pleacă în căutarea unui nou loc de vizuină, înfruntând o grămadă de pericole.

După ce supraviețuitorii reușesc în sfârșit să-l găsească, își dau seama că nu pot rezista acolo decât dacă au pui, iar ca să aibă pui, au nevoie de iepuroaice. Iar iepuroaicele pe care ar putea să le aducă înapoi fac parte dintr-o vizuină condusă de un dictator.

Apoi, din când în când, iepurii se opresc să se adune și să asculte câte o poveste despre marele erou al iepurilor, El-Ahrairah, un fel de Păcală care exista din vremurile în care a fost creată lumea și a continuat să existe până în timpuri mai moderne – sunt povești interesante despre istețime, despre cum se poate scăpa din ghearele pericolului cu un pic de inteligență și ingeniozitate. Și o poveste despre moarte.

E o carte profundă, ceva mai grea decât m-aș fi așteptat, dar merită. Începe greu, nu se grăbește nicăieri și inițial nu eram foarte convinsă, dar la final îmi venea s-o recomand oricui, indiferent de vârstă sau cât de mult citește. Până și traducerea în română mi s-a părut excelentă.

Cartea e disponibilă în format fizic în română pe site-ul Humanitas (pe alte site-uri n-o mai găsesc) și în engleză pe Libris.ro sau pe Bookdepository.com (ambele site-uri oferă livrare gratuită). E disponibilă și digital pe Amazon.com.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[19 ian] Cartea de azi: „Ursulețul Winnie Puh” de A.A. Milne

Fri, 19 Jan 2018 05:47:54 +0000

Winnie nu e un ursuleț foarte inteligent, ba chiar dimpotrivă. Dar e foarte prietenos, deloc supărăcios și din când în când are câte o idee bună.

„Ursulețul Winnie Puh” e o carte de povestiri scurte legate unele de altele, care a fost publicată în 1926 și a avut un succes enorm, pe care-l mai are și acum. Lucru care nu mă surprinde, pentru că povestirile sunt foarte simpatice și au un umor construit în așa fel încât să fie naiv, dar nu prostesc. Logica lor seamănă cu cea a copiilor când se joacă – sunt creative, ignoră tot felul de lucruri cunoscute de adulți și personajele sunt destul de simple, dar vii.

A.A. Milne a început să inventeze aventurile de aici pentru fiul lui, Christopher Robin, care a devenit și el personaj în cărți. iar Winnie Puh și prietenii lui sunt bazați pe jucăriile lui reale, care acum sunt expuse într-un muzeu. Iată-le:

E o carte tare simpatică, numai bună pentru copii, dar merită și pentru adulții care se tot întreabă de ce vorbește atâta lumea de un urs numit Winnie.

Cartea e disponibilă în română pe eMag sau Libris, iar în engleză în format fizic sau în format audio (varianta BBC) pe Book Depository, care oferă livrare gratuită.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[10 ian] Cartea de azi: „Artemis Fowl” de Eoin Colfer

Wed, 10 Jan 2018 05:05:51 +0000

Artemis Fowl e un băiat de doisprezece ani care nu prea seamănă cu ceilalți copii de vârsta lui. În primul rând, e dintr-o familie putred de bogată, chiar dacă acum averea lor nu mai e ce a fost. În al doilea rând, e un geniu. Și în al treilea rând, e un infractor periculos.

„Artemis Fowl” a fost publicat în 2001, iar autorul Eoin Colfer (care are numele ăsta pentru că e irlandez) a primit câteva premii, a vândut o grămadă de cărți, a devenit cunoscut în întreaga lume și s-a apucat să scrie și alte volume.

Aici, Artemis Fowl reușește să confirme existența spiridușilor și obține cartea lor sfântă de la o zână bețivă care-și face veacul prin Vietnam. Fiind un geniu, reușește să descifreze cartea, se prinde care sunt obiceiurile spiridușilor și pune la cale un plan prin care să răpească unul, ca apoi să ceară o răscumpărare enormă pentru el.

Cartea e un fantasy în care creaturile fantastice s-au ascuns de omenire în subteran și și-au păstrat magia, însă s-au dezvoltat enorm și tehnologic. Au forțe de poliție, arme, transportoare către suprafață și tot tacâmul, fiind un fel de societate subterană paralelă cu a noastră, mai degrabă decât una atemporală în stil hippy – așa că în momentul în care Artemis Fowl vine cu tertipuri șirete, poliția fantastică poate să-l înfrunte pe picior de egalitate. În plus, Eoin Colfer are și un umor simpatic.

Cartea „Artemis Fowl” e disponibilă și în română pe eMag, Libris și în librării.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.