Cafenea on Roxana-Mălina Chirilă

O seară de lucru în oraș

Sat, 14 Jan 2017 15:19:16 +0000

Într-o seară am ieșit să lucrez de-afară, pentru că prea am stat închisă în casă cât a fost ger. M-am dus la Cafetecă, care e unul dintre acele locuri mișto din Brașov unde chelnerii sunt simpatici, prizele merg și netul e disponibil 99,9% din timp. Și cafeaua e bună. Era o înghesuială de nedescris, dar mi-am găsit un loc pe acolo și m-am pus pe treabă.

Lucram la un text care, în engleza lui originală, își pierduse cumva semnele de punctuație și literele mari de la începutul frazelor, așa că semăna cu o poezie contemporană pe cale să câștige premiul Uniunii Scriitorilor. Probabil că aveau să-l repare în engleză, dar era urgent să fie tradus, deci csf? n-ai csf.

La una dintre mesele de lângă s-au așezat doi bătrânei simpatici, cu un aer mucalit și bărbi remarcabile, care s-au pus pe discutat. La un moment dat, unul dintre ei zice:

„Eh, și-a lăsat barbă ca să pară mai matur, știi cum e.”

M-am uitat la ei și la bărbile lor mai mult albe decât grizonante și m-am amuzat un pic, imaginându-mi un al treilea bătrânel, lăsându-și barbă ca să pară mai matur și să-l ia lumea în serios. Apoi m-am întors la ale mele, pentru că textele accidental post-moderniste nu se elucidează singure.

La un moment dat, unul dintre bătrânei vorbește mai tare și îmi atrage iar atenția.

„E o rețetă de tăiere a găinii,” spune el. „Știi cum e aia?”

„Nu,” zice celălalt.

Asta trebuia s-o aud și eu, că prea o zicea cu aerul că urmează o poveste ca-n Caragiale. Am ciulit urechile, dar fix atunci s-a decis el să coboare volumul, iar ceilalți din local să vorbească mai tare.

„…ei, și după ce a băut pălinca…” am auzit, „…fugărea găina prin curte și…” Și ce? Că nu prindeam. „…a prins-o, dar ce să vezi? S-a uitat așa la ea și…”

Aveam impresia că înțelegeam povestea: te îmbeți, încerci s-o prinzi, alergi după ea prin toată curtea și la final îi dai drumul, că ți s-a și făcut milă de ea. Doar că fix când credeam eu că am priceput totul și mă aplecam mai tare în față ca să aud finalul, bătrânelul numărul doi a spus clar și răspicat în limba engleză:

„What about the sex?!”

Și pe urmă iar vorbeau prea încet ca să-i aud prin hărmălaia din cafenea și în curând râdeau veseli, în timp ce eu rămăsesem ca trăsnită: what about the sex?! Cum naiba reușiseră să ajungă de la un țăran care fugărea beat găina la „cum rămâne cu sexul?!”

N-o să aflu niciodată.

Cine știe, poate au observat că era o fată la masa vecină care își băga nasul într-o conversație care n-o privea (în loc să-și vadă de laptopul ei) și s-au gândit să-i joace o poznă. Așa, ca să se-nvețe minte.

Starbucks în Brașov (de unde entuziasmul?)

Fri, 27 Mar 2015 10:04:23 +0000

Pentru cine are norocul de a nu sta în Brașov în perioada asta și deci are nevoie de înștiințare: se deschide un mall nou, Coresi. Ceea ce e destul de interesant dacă locuiești aici, pentru că nu e genul de oraș unde se întâmplă tone de lucruri noi și interesante. Atracțiile majore sunt Biserica Neagră, cunoscută pentru faptul că e aici de sute de ani, și munții, care sunt ceva mai vechi.

Dar ce se pare că a fascinat multă lume e faptul că vine Starbucks în Brașov. Cei de la Starbucks deschid și ei o cafenea în Coresi! Deci, Starbucks, da?! STARBUCKS!

Am auzit chestia asta stând în alte cafenele unde îmi vedeam de treabă și încercam fără succes să nu-i aud pe cei de la masa de lângă. Am văzut oameni comentând pe net de chestia asta. Și mă simt, nu știu cum, parcă aș fi ratat ceva. Am fost și eu la Starbucks de câte ori în Cluj și-n București, am constatat că fac o cafea ok, dar nu m-a dat foarte tare pe spate, după care m-am întors la cele locale. Acum, aud și văd Mult Entuziasm.

Aș înțelege freamătul dacă s-ar deschide un Starbucks în Karabuk, Turcia, unde cafeaua nu e decât instant sau la ibric și nu găsești picior de espresso, dar în Brașov mă depășește situația pentru că e plin-ochi de cafenele bune. Enumăr câteva?

Cafeteca. (aproape de Piața Sfatului) E cea mai cafenea dintre cafenele, aveau la un moment dat poze pe pereți cu procesul prin care ajunge cafeaua aia la noi (le-au dat jos), fac French Press, fac cafele pe bază de espresso, îți dau și acasă cafea boabe sau măcinată, dacă vrei să cumperi. Tot felul de varietăți și boabe care mai de care.
Galleria. (pe lângă poștă) N-au nu știu ce cultură deosebită a n tipuri de boabe culese din diverse părți ale lumii, dar fac niște specialități de mă ling pe buze. Două cuvinte: Gingerbread Cookie.
L’Etage. (pe Republicii) I-am desoperit de destul de puțin timp. N-au specialități care să-mi rămână în minte ca cele de la Galleria, dar au niște combinații standard chiar decente (Bailey’s Latte, pentru cei cărora le place Bailey’s). Și poți să-ți combini tu cafeaua, dacă vrei, deci ideea de a-ți construi tu ce-ți dorești în materie de cafea nu e chiar străină de orașul ăsta.

Asta ca să le enumăr doar pe alea care-mi plac mie în mod deosebit, că au wifi, priză, scaune decente și toate cele necesare pentru cineva care are chef să-și desfășoare activitatea zilnică acolo. Pentru că altfel Brașovul are nu știu câte cafenele, Come Back, unde merg doar când n-am treabă (n-au prize și atmosfera nu-i de stat), Coffeol, unde merg doar când vreau prăjituri (sunt prea scumpi), Kafe Pub, unde mă umplu de fum, dar unde au cea mai mare cafea cu lapte din tot orașul, plus nu știu câte altele pe unde am trecut o dată sau de două ori, locuri care nu mi-au rămas în minte prea puternic.

E plin-ochi orașul. Terase, cafenele, cafele stas, cafele cu siropuri, cafele mici, cafele mari, cafele mai ieftine și mai scumpe, cafele mai cu moț și mai fără moț, cafele de dimineață cu croissant la ofertă, cafele care consideră că e sub demnitatea lor să fie la ofertă vreodată. Este plin. Dacă în Sfântu Gheorghe am vreo șansă să mă plictisesc de cele câteva locuri care nu sunt bodegi, în Brașov îmi ia o oră să intru prin fiecare cafenea. Din centru.

Așa că mă simt ca o bunicuță: nu înțeleg entuziasmul pentru Starbucks și zeitgeist-ul ăsta de iubire pentru franciza lor. O fi din cauza serialelor și filmelor americane în care toată lumea e cu Starbucks în mână?

De ce să vizitezi Sf. Gheorghe (și ce să faci acolo)

Sun, 13 Apr 2014 08:59:53 +0000

Acum zece ani aș fi zis că Sf. Gheorghe e un oraș mic, nu foarte interesant, în care nu se întâmplă nimic niciodată și deci n-ai ce face mai mult de jumătate de oră în el. Însă în ultima vreme ai destul de multe șanse să nimerești ceva interesant, între concerte de jazz, evenimente culturale, târguri și câte și mai câte.

O să le iau pe rând, de la chestiile mici și mărunte, la cele mari.

1. Parcul și statuile

Parcul Elisabeta e plin de copaci înalți și bătrâni, care au aerul că s-au rătăcit din pădure și au aterizat în oraș. Printre ei, flori – și un iaz cu nuferi, peste care trece un pod. E și un labirint mic, în care se joacă copiii. Nu prea fac poze foarte des, dar fotografii au ce face pe-acolo. (Ca multe alte locuri din Sf. Gheorghe, e monument istoric, apropo) Eu nu sunt fotograf, așa că n-am decât poza de mai jos:

[][3]

Flori și om

Apoi, statuile. Adică, de fapt, când spun „statui”, mă refer la o statuie. Asta:

[][4]

Statuia lui Sf. Gheorghe călare pe balaur.

E una din primele chestii pe care o remarcă lumea în oraș: balaurul-brontozaur pe un băț, cu screenbean Sf. Gheorghe în spate.

În fața parcului mai e și o expoziție de fotografie – pozele se schimbă din când în când, dar mereu vezi ceva acolo. Și peste drum de parc, în fața unui bloc care a fost hotel și acum stă să-și dea duhul (orașul e în principiu frumos, nu perfect) e altă expoziție, unde de obicei e ceva interesant de văzut.

Și, deși de obicei uit de ea cu o promptitudine incredibilă, există și o cetate în orașul ăsta – o biserică cetate.

2. Cafenele și restaurante.

[Actualizare în 2020: Chiar dacă restul punctelor rămân valabile, cafenelele și restaurantele s-au mai schimbat între timp. Chicago s-a închis, Rezkakas la fel. Dar Castel are mâncare interesantă și bună, iar de Szikra am auzit doar de bine.]

Aici sunt o grămadă de posibilități. Una din favoritele mele e Chicago (click pentru poze, adresă și hartă), un bar/o cafenea unde ai liniște, o cafea bună (și un frappe extrem de bun), prize, internet și poți să lucrezi. Dar pentru străini, sunt alte variante mai… exotice? 😀

Ceainăria Tein e într-o clădire veche, cu tavan înalt, podea de piatră și geamuri gigantice. În afară de detaliile astea, decorul s-a tot modificat: momentan sunt rafturi pline de cărți, lustre care seamănă cu coji de ouă sparte cu diametrul de jumătate de metru și, în spatele barului, un copăcel desfrunzit. Normal, ceaiurile sunt specialitatea casei – și vin în câte un ceainic mic și elegant, cu câte o bucată de turtă dulce sau ceva de genul ăsta lângă – dar nu o dată m-am amețit puțin cu câte un cocktail pe bază de cafea (sau în care era și cafea?…) și care era la fel de bun. Adresa: Piaţa Libertăţii, nr.2. Unde e de fapt: lângă parc. Dacă te uiți înspre deal, Ceainăria Tein e la dreapta.

Recomandarea mea în clipa de față în privința mâncării e restaurantul Rezkakas, pe care l-am descoperit recent. Au o supă de roșii cu fructe de mare excelentă, tot felul de lucruri interesante prin meniu – și miercurea fac sushi.

O pizza foarte bună la cuptor de lemne e la Cafe Passage.

Și cafenea, și restaurant cu mâncare indiană (și nu numai): Ganesa (click pentru adresă). Pe pereți sunt poze din India și imagini cu Ganesa, zeul cu cap de elefant. În meniu găsești, pe lângă tot felul de tipuri de cafea și ceai, curry și câteva lucruri cu nume exotice gen „kerala korma” (ciuperci, legume, carne înăbușite la cuptor) sau „brinjal chana masala” (vinete pane în unt cu garnitură de năut). Probabil că nu e cea mai autentică mâncare indiană a tuturor timpurilor, dar punctul forte mi se pare mie că stă în pastele pe care le servesc: cele cu fructe de mare, sau cu spanac sunt foarte bune.

Tot cafenea + restaurant e și Korzo Irish Pub, vizavi de parc. Ca să-i citez pe cei de la Academia Cațavencu: „Probabil, singurul pub irlandez cu nume unguresc din țară unde poți mânca cea mai bună mâncare mexicană.”

Deschisă taman în aprilie 2014 e și o librărie + magazin de cafea + cafenea, „Carte și cafea”/„Koniv es kave” (deocamdată, asta pare să fie singura ei prezență pe internet). E pe strada Ciucului, aproape de capătul dinspre centru al străzii. Au o grămadă de feluri de cafea din toată lumea (și câteva tipuri de ceai), pe care ți le vând boabe sau râșnite. Am gustat două până acum, un amestec italienesc pentru expresor care m-a pus pe picioare de alergam prin tot orașul după două guri, și „Cafeaua Vampirului”, care e aromată și iute și perfectă pentru dat cadouri. Iar pentru cei cu gusturi nostalgice, au și „Cafeaua bunicii”, care e combinată cu năut…

Înainte să uit, există și o cofetărie excelentă, Aria, care se află în centru, vizavi de magazinul Șugaș, lângă statuia din poza de mai sus (str. 1 Decembrie 1918, nr. 41).

3. Muzee

Cel mai mare și mai important, muzeul care e Muzeul, este Muzeul Național Secuiesc. Numele poate induce în eroare: s-ar crede că e un muzeu despre secui, dar pare mai degrabă un muzeu cu tot ce a interesat vreodată vreun secui cu dare de mână. Pe lângă exponate legate de meșteșuguri, îmbrăcăminte, mobilă, obiecte casnice, tablouri etc., se găsesc exponate de științe ale naturii – cel mai tare îmi amintesc de colecțiile de fluturi, de exemplu. Apoi, se găsesc obiecte arheologice din vremuri străvechi (eneolitic, perioada dacă, perioada romană…)

Mai multe detalii aici.

Apoi, mai există Expoziția Cinegetică a Ținutului Secuiesc, inaugurat în 2013 și care pare să nu aibă nici site, nici pagină de facebook, dar care a fost pomenit în câteva articole (de exemplu). Adresa: str. Gróf Mikó Imre, 11.

Nu în ultimul rând (doar că n-am fost acolo niciodată) este Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, deasupra parcului (Str. Gábor Áron, nr. 16).

4. Evenimente

De când e capitala Ținutului Secuiesc, e o mișcare în Sf. Gheorghe de nu-i adevărat. În ultimii doi ani, vara, în aproape fiecare sfârșit de săptămână avea loc un concert în curtea muzeului. La Tein au loc tot felul de evenimente în diverse seri (vezi pagina lor de Facebook). Mai o piesă de teatru, mai o proiecție de film la care sunt invitați actorii, mai o expoziție de arhitectură.

Pe site-ul primăriei apare și oferta culturală. Incompletă, doar evenimentele oficiale. Pentru evenimente mai puțin mărețe, dar care m-ar putea interesa, m-am abonat nu la ziarul local, ci la postările de pe Facebook ale unuia dintre consilierii locali, Mădălin Guruianu.

Ideea e că mereu se întâmplă ceva, undeva. Uneori sunt lucruri mai puțin interesante, alteori sunt mai interesante, și, o dată pe an, sunt foarte interesante.

5. Târgul anual de Zilele Sf. Gheorghe

De câteva ori pe an apar tarabe prin oraș, unde se vând diverse. Cam oricare dintre ocazii e la fel de măreață ca târgurile din Piața Sfatului din Brașov. Însă Zilele Sf. Gheorghe le bat pe toate cam cum bate carnavalul de la Rio tenativele de carnaval ale lui Mazăre.

În primul rând, târgul ăsta a tot crescut de-a lungul anilor – și era mare de la bun început. Acum toată suflarea meșteșugărească și negustorească cale de vreo 3-5 județe (îmi dau cu părerea – cine știe de unde vin?!) se mută în centrul orașului Sf. Gheorghe – într-o parte găsești strada meșteșugarilor tradiționali, cu corturile lor albe, oalele de lut, blănurile de miei, rochiile tradiționale și câte și mai câte. Vânzătorii sunt îmbrăcați în costume specifice locului de unde vin, de parcă ai ajuns pe altă lume. Ca să vă faceți o idee despre numărul lor, se pare că anul ăsta au limitat numărul de locuri disponibil la 164…

În alte părți, cele netradiționale, găsești vânzătorii de mâncăruri. Mâncăruri tradiționale, mici și bere, sau ce-o mai fi. La fiecare trei pași se vând kürtőskalács mici și mari, langoși cu diverse – într-un an am prins chiar o tarabă unde se vindeau dulciuri cu marzipan, dar din păcate nu i-am mai văzut de-atunci.

Normal că sunt și comercianți tradiționali, care vând ce le trece prin minte, de la haine la jucării la obiecte de toate felurile. Comerț normal, mutat pe stradă.

Apar și tot felul de locuri de joacă pentru copii – chestii de-alea mari care se umflă cu aer și pe care sar copiii, bazine cu apă în care se lansează copiii în mingi de plastic, cum se face la mare pe lacuri.

Sunt și două scene pe care aproape mereu se întâmplă ceva (și vizionatul e gratis). Uneori se întâmplă să fie o formație locală care cântă piesele altora. Însă sunt mereu câteva puncte de atracție în program, de obicei concerte mari. Anii trecuți au venit Smokie („Living Next Door to Alice” (aka, „who the #$$# is Alice?!”), C.C. Catch, Mircea Baniciu, Voltaj, Edvin Marton, Compact, Puya și pe cine au mai strâns.

Anul ăsta vin Rednex („Cotton Eye Joe”), Vama (aia de-i zicea Vama Veche, formația lui Tudor Chirilă), Connect-R și un tip care cică e cel mai rapid pianist din lume (din păcate asta nu spune foarte multe despre cât de bine cântă, dar om vedea).

Tot orașul devine un mare târg, cu tot centrul închis, cu evenimente pe toate drumurile, cu zeci de mii de oameni care forfotesc în sus și-n jos pe strada meșteșugarilor, în curtea muzeului, în parc, prin tot centrul (câteva poze de anul trecut).

Teoretic vorbind, programul evenimentelor începe pe 26 aprilie anul ăsta, dar atunci încă nu e mare mișcare prin oraș. Partea mai interesantă, în care toată localitatea se transformă și apar tarabele, concertele gratis în aer liber șamd are loc cam de pe 2 mai până pe 4 mai, de dimineața până seara (dacă-i târg, târg să fie), cu evenimentele mai interesante pe-nserat. Pe 4 mai, seara, se sting luminile în centru și au loc focuri de artificii pe muzică live cântată de formația invitată pe scena principală.

Programul zilelor Sf. Gheorghe în 2014 este aici.

Ce „ar trebui” vs. ce-i rentabil

Thu, 03 Apr 2014 13:35:53 +0000

Un anunț văzut pe Facebook: se deschide o librărie și cafenea în Sf. Gheorge, pe 6 aprilie. „Carte și cafea” – „Koniv es Kave” (n-am diacriticele maghiare, așa că scuze).

În vitrină sunt doar cărți ungurești și, din câte se zvonea, și pe rafturi ar fi plin de cărți în maghiară. Normal, unii se întreabă de ce nu sunt cărți în română de vânzare prin oraș. Să vă explic: Sf. Gheorghe este cel mai mare oraș din județul Covasna, ceea ce e ca și cum ai spune că molecula nu-știu-care e cea mai mare moleculă dintr-un laborator.

În vremurile de grație din 1992, populația din Sf. Gheorghe ajungea la 68.359, în 2011 a ajuns până jos la 56.006. Dintre care maghiari: 73%. Români: 21%. În vizită nu prea vin români, ci unguri, că e ditamai capitala culturală a ținutului secuiesc și alte povești de genul ăsta.

Bun, deci există o măreață populație românească de sub 20.000 de oameni, oricum ai lua-o. Care cumpără… câte cărți? Se pare că suficiente ca să-și imagineze din când în când cineva că ar putea deschide o librărie aici, dar nu suficiente ca librăria aia să supraviețuiască.

Când eram mică exista o librărie, Corvina, parcă, în care mai erau cărți în română. Parcă. Amintirile mele sunt vagi. S-a dus pe apa sâmbetei.

Apoi, când eram prin gimnaziu, a fost librăria Humanitas. Arăta bine, era o plăcere să stai în ea, să te uiți la cărțile de pe rafturi. A murit relativ repede, normal.

Apoi, dacă nu mă înșel, aveau cărți în librăria/papetăria de lângă cofetăria Aria. RTC? Parcă. Azi nu mai vând cărți, dar au tot felul de chestii de birotică și rechizite, altfel.

Diverta, la parterul magazinului mare din oraș, Șugaș. Ca orice Diverta care se respectă, nu prea avea nimic interesant și vindea scump. Azi, normal, nu mai există.

„Pentru comunitate” a fost librăria cea mai hotărâtă. A fost exact librăria pe care și-o doresc cei cărora li se pare normal să fie cărți în română în țara România, indiferent de zona în care locuiești. Proiecte, chestii, rafturi pline de cărți. Oamenii care au fondat-o au vrut ca ea să meargă, au împins-o, au tras-o, i-au căutat în coarne, i-au făcut tot ce-au putut. Și s-a închis după patru ani.

Nu e treaba nimănui să plătească pentru „ar trebui”-uri. Ar trebui să se vândă cărți în română în Sf. Gheorghe? Păi ar trebui să le și cumpere cineva. Altfel proiectul merge o vreme pe banii și speranțele patronului, după care moare. __

Nu vreau să îndemn toată populația Sf. Gh. să cumpere cărți în română când le văd (naivitatea mea cunoaște margini), dar vreau să-i îndemn pe cei care spun „ar trebui” să întoarcă situația propusă pe mai multe părți, ca să vadă dacă e viabilă.

În cel mai rău caz, cel puțin știu unde o să pot să stau la o cafea din când în când, chiar dacă o să fiu înconjurată de cărți ungurești. Cafeaua nu știe nicio limbă, dar orice limbă poate cunoaște cafele.

O poezie pentru o cafea

Wed, 19 Mar 2014 15:35:11 +0000

Aflată acum: pe 21 martie (adică vineri), tot felul de cafenele din țară te lasă să-ți plătești cafeaua cu o poezie. Evenimentul e organizat de Julius Meinl.

În Sf. Gheorghe sunt două cafenele care fac chestia asta, Coffee No1 (de care n-am auzit până acum, dar cred că știu unde e) și cealaltă e Agumbe (în incinta teatrului, unde nu știam că există ceva).

În Brașov nu e nicio cafenea care face promoția asta, pentru că așa e Brașovul, dezamăgitor uneori. E o aplicație pe facebook la link-ul ăla care îți arată unde-s toate cafenelele astea (și dacă-s în orașul tău).

Eu nu sunt poetă, dar nu spune nicăieri că trebuie produsă o poezie bună.

Cafenea interzisă minorilor

Thu, 08 Aug 2013 10:24:40 +0000

Pe ușa Cafetecii (cea din Brașov, aproape de Piața Sfatului) sunt câteva semne. Ai voie cu țigări. Ai Wi Fi. Ai priză. Ai voie cu câini. +18 – interzis minorilor?!…

Am stat multă vreme să mă întreb: de ce e Cafeteca interzisă minorilor? Pozele de pe pereți sunt cu boabe de cafea, mașini de cafea, oameni care strâng cafea, „În Etiopia numai femeile prăjesc cafeaua”, „Ceremoniia cafelei” etc. Nu știu să facă cineva striptease pe aici. Cafeaua, din câte știu, nu e interzisă minorilor (deși când eram în școală puținii băutori de cafea care foloseau automatul instalat pe hol erau supuși privirilor critice ale profesorilor).

Atunci?

Până la urmă mi-a sclipit beculețul: pentru că e mai liniște. Pentru că e liceul Honterus prin preajmă și am chiulit destul de des la viața mea ca să știu că grupurile de chiulangii mai cu moț se duc la o cafea (eu: elevă model, dar nu la capitolul „prezență”; creierul are nevoie de pauză de la plictiseală continuă, oameni buni!) Pentru că la Cafetecă e mișto și cafea bună, spațiul mic, liniștit și elegant s-ar umple de elevi de liceu care vorbesc prea tare și deranjează lumea.

În plus, după cum am alfat când am avut proasta inspirație să merg la o cafenea recomandată ca fiind mișto de către cineva care nu prea frecventează cafenele, nu există cineva mai enervant lângă care să scrii decât un copil mic și urlător… A, ba da! Există. O trupă de copii mici și urlători. Așa că o cafenea interzisă minorilor rezolvă și problema odraslelor gălăgioase care vor să se joace și nu înțeleg de ce toată lumea e așa de calmă.

Șmecheră ideea. Interzis minorilor, ca să se păstreze atmosfera. Și ca să nu trebuiască să scoți buletinul când ceri o cafea irlandeză.

Baba – Spirit of Buddha (Brașov)

Thu, 18 Jul 2013 10:07:06 +0000

Ieri aveam chef să scriu printr-o cafenea (de ce scriu scriitorii în cafenele: că te lasă lumea în pace și ai ceva de băut). Și până la urmă am ajuns într-un bar care servește cafea, ceea ce din punctul meu de vedere e tot pe acolo.

Baba, Spirit of Buddha, e pe strada 15 noiembrie din Brașov, destul de departe de centrul efectiv ca să nu fie puhoi de lume la orice oră din zi și noapte. Locul îmi atrăsese privirile de ceva vreme, poate pentru că de fiecare dată când treceam pe lângă el mă uitam prin ușa deschisă și vedeam un ditamai cap de Buddha de vreo 2 metri înălțime, plus că pereții erau de un roșu aprins. Am început să mă întreb dacă au muzică gen Buddha Bar (da), dacă e un loc dubios (hmm), dacă au wi fi (da) și dacă au prize (nu).

Ieri dimineața am băgat nasul să văd ce era cu barul Baba, Spirit of Buddha (spirit of Buddha Bar, cel puțin). Locul era pustiu. Doar doi oameni, care erau după tejghea. Niciun client. Mocheta roșie era cam bătută de soartă, dar canapelele și tabureții păreau moi. Ceea ce și erau.

Meniul e mai degrabă bazat pe alcool și cocktailuri, dar și la cafele stăteau bine. Am luat un latte machiatto, care a fost mai mult decât acceptabil și ieftin, la 6 lei. Am stat vreo trei ore, în care nimeni nu m-a zorit să mai iau ceva, sau să mișc în vreun fel. N-a mai apărut nimeni (presupun că localul face parte din categoria celor care se umplu doar seara), ceea ce în general mă enervează în baruri/cafenele pentru că ajungi să fii studiat ca un gândac de câte un chelner plictisit de moarte. Aici însă chelnerița își vedea de treaba ei cu un laptop, așa că am putut să-mi văd și eu de treaba mea cu laptopul meu.

Muzica era lounge – perfect. Unii îi zic „muzică de dormit”, eu îi zic „muzică neutră” pentru că poate cânta pe fundal fără să atragă atenția (unul din motivele pentru care nu m-am dus la Cafetecă e că jazzul lor mă distrage).

Ca local, merge. Ca local de scris, merge, dacă ai o baterie destul de tare ca să te țină – e liniște și gol dimineața. Nu dau pe dinafară la capitolul estetic (mocheta, după cum ziceam, distruge atmosfera; și baia e tristă rău – e la subsol și o parte din peretele unei toalete e neacoperit de gresie sau faianță și se simte mirosul de umed și igrasie). Punctul forte cel mai puternic sunt canapelele și tabureții, care sunt extrem de confortabile. Cafeaua e bună, chelnerița părea simpatică.

Problema existențială a boabelor de cafea

Wed, 27 Mar 2013 11:04:06 +0000

Am o cafea cu câteva tone de frișcă. Pe frișcă, decorativ, vreo zece boabe de cafea. Boabele de cafea, sub imperiul gravitației, stau să se arunce pe masă.

Ce anume se presupune că fac cu ele? Le manevrez cu paiul înapoi în cană? Le împing pe șest cu buzele? Le mănânc ca pe bomboane?… Care este misterul acestor boabe de cafea?