Cafenele on Roxana-Mălina Chirilă

Înlocuitori de scrumiere în cafenele

Mon, 21 Mar 2016 06:42:48 +0000

Am petrecut weekend-ul mergând din cafenea în cafenea, cu vreo 2-3 cărți după mine. Aerul era respirabil. Într-un restaurant, un chelner întrebat de legea fumatului a zis că nu prea sunt diferențe; e mai slabă mișcarea pentru că de obicei perioada asta a anului e mai slabă, deci nimic nou sub soare.

Eh, spre surprinderea mea, la un moment dat am simțit lipsa scrumierei – ceea ce e destul de neobișnuit, pentru că nu fumez și n-am fumat, deci teoretic n-aș avea nevoie de una. Doar că mă servisem cu unul dintre pliculețele aflate într-un coșuleț de pe masă, folosisem conținutul și acum stăteam cu pliculețul în mână și mă uitam unde să-l pun ca să nu fac mizerie.

Până la urmă l-am pus pe masă și m-am uitat la el ca la un mare mister al vieții.

Ar fi aiurea să pună scrumiere sub semnele de „nu fumați”, dar dacă eu m-am confruntat cu problema, înseamnă că s-or mai fi confruntat și alții cu ea. Ceea ce mi-a adus aminte că în vacanțe, mai ales prin străinătate, la micul dejun erau pe masă niște mici coșuri de gunoi pentru cutiuțele de unt și gem, pentru plicuri de ceai și așa mai departe (au sub 2 litri, sunt făcute special pentru a fi puse pe masă și nu pot fi confundate în niciun fel cu o scrumieră). Poate ar fi utile și prin cafenele.

Starbucks în Brașov (de unde entuziasmul?)

Fri, 27 Mar 2015 10:04:23 +0000

Pentru cine are norocul de a nu sta în Brașov în perioada asta și deci are nevoie de înștiințare: se deschide un mall nou, Coresi. Ceea ce e destul de interesant dacă locuiești aici, pentru că nu e genul de oraș unde se întâmplă tone de lucruri noi și interesante. Atracțiile majore sunt Biserica Neagră, cunoscută pentru faptul că e aici de sute de ani, și munții, care sunt ceva mai vechi.

Dar ce se pare că a fascinat multă lume e faptul că vine Starbucks în Brașov. Cei de la Starbucks deschid și ei o cafenea în Coresi! Deci, Starbucks, da?! STARBUCKS!

Am auzit chestia asta stând în alte cafenele unde îmi vedeam de treabă și încercam fără succes să nu-i aud pe cei de la masa de lângă. Am văzut oameni comentând pe net de chestia asta. Și mă simt, nu știu cum, parcă aș fi ratat ceva. Am fost și eu la Starbucks de câte ori în Cluj și-n București, am constatat că fac o cafea ok, dar nu m-a dat foarte tare pe spate, după care m-am întors la cele locale. Acum, aud și văd Mult Entuziasm.

Aș înțelege freamătul dacă s-ar deschide un Starbucks în Karabuk, Turcia, unde cafeaua nu e decât instant sau la ibric și nu găsești picior de espresso, dar în Brașov mă depășește situația pentru că e plin-ochi de cafenele bune. Enumăr câteva?

Cafeteca. (aproape de Piața Sfatului) E cea mai cafenea dintre cafenele, aveau la un moment dat poze pe pereți cu procesul prin care ajunge cafeaua aia la noi (le-au dat jos), fac French Press, fac cafele pe bază de espresso, îți dau și acasă cafea boabe sau măcinată, dacă vrei să cumperi. Tot felul de varietăți și boabe care mai de care.
Galleria. (pe lângă poștă) N-au nu știu ce cultură deosebită a n tipuri de boabe culese din diverse părți ale lumii, dar fac niște specialități de mă ling pe buze. Două cuvinte: Gingerbread Cookie.
L’Etage. (pe Republicii) I-am desoperit de destul de puțin timp. N-au specialități care să-mi rămână în minte ca cele de la Galleria, dar au niște combinații standard chiar decente (Bailey’s Latte, pentru cei cărora le place Bailey’s). Și poți să-ți combini tu cafeaua, dacă vrei, deci ideea de a-ți construi tu ce-ți dorești în materie de cafea nu e chiar străină de orașul ăsta.

Asta ca să le enumăr doar pe alea care-mi plac mie în mod deosebit, că au wifi, priză, scaune decente și toate cele necesare pentru cineva care are chef să-și desfășoare activitatea zilnică acolo. Pentru că altfel Brașovul are nu știu câte cafenele, Come Back, unde merg doar când n-am treabă (n-au prize și atmosfera nu-i de stat), Coffeol, unde merg doar când vreau prăjituri (sunt prea scumpi), Kafe Pub, unde mă umplu de fum, dar unde au cea mai mare cafea cu lapte din tot orașul, plus nu știu câte altele pe unde am trecut o dată sau de două ori, locuri care nu mi-au rămas în minte prea puternic.

E plin-ochi orașul. Terase, cafenele, cafele stas, cafele cu siropuri, cafele mici, cafele mari, cafele mai ieftine și mai scumpe, cafele mai cu moț și mai fără moț, cafele de dimineață cu croissant la ofertă, cafele care consideră că e sub demnitatea lor să fie la ofertă vreodată. Este plin. Dacă în Sfântu Gheorghe am vreo șansă să mă plictisesc de cele câteva locuri care nu sunt bodegi, în Brașov îmi ia o oră să intru prin fiecare cafenea. Din centru.

Așa că mă simt ca o bunicuță: nu înțeleg entuziasmul pentru Starbucks și zeitgeist-ul ăsta de iubire pentru franciza lor. O fi din cauza serialelor și filmelor americane în care toată lumea e cu Starbucks în mână?

Cerșetori și cafenele

Mon, 21 Jul 2014 09:05:40 +0000

Stai în interiorul cafenelei (sau al restaurantului) la o masă, când intră cineva care se vede de la o poștă că n-a venit să consume. Ține în mână un buchet de flori/ceva nimicuri/o hârtie pe care scrie ceva. Trece de la masă la masă: cumpărați, dați, vă rog, Dumnezeu să vă ajute…

Rareori e dat afară de chelneri sau chelnerițe. O fi milă? Nepăsare? Dat din umeri, „noi ce să-i facem”? Deranjează clienții, clienților nu le pasă oricum? Greu de zis.

Dacă ar fi localurile mele i-aș da afară ușurel, „Știți, aici nu puteți…” Pentru că strică atmosfera locului, pentru că deranjează alți clienți, pentru că lumea privește suspicios intrusul ca să nu pună mâna pe ceva și să plece.

Conspiraționiștii de liceu

Tue, 29 Apr 2014 06:48:23 +0000

Ca de obicei, niște elevi de liceu chiulesc și sunt la masa de lângă. Nici nu trebuie să-mi bat capul prea tare ca să mă prind că-s elevi, că-s în uniforma școlărească.

Discută despre cărți, conspirații, Mona Lisa, Codul lui da Vinci. „Bă, bă, eu pot să-ți demonstrez că Iluminații nu-s masoni. Tu știi ce erau masonii la început? Erau un club al meșterilor care făceau biserici. Și știi de unde știu că nu-s același lucru? Taică-meu e mason.”

Acum au scos un dolar și se uită la el de parcă le-ar revela secretele lumii.

Pentru perspectivă, altă bucată de dialog: „Și am discutat cu bunica și cu ăștia și mi-au zis că pentru că am fost cuminte, o să-mi dea banii ăștia de zilele Sf. Gheorghe și de Comic Con.”

De ce să vizitezi Sf. Gheorghe (și ce să faci acolo)

Sun, 13 Apr 2014 08:59:53 +0000

Acum zece ani aș fi zis că Sf. Gheorghe e un oraș mic, nu foarte interesant, în care nu se întâmplă nimic niciodată și deci n-ai ce face mai mult de jumătate de oră în el. Însă în ultima vreme ai destul de multe șanse să nimerești ceva interesant, între concerte de jazz, evenimente culturale, târguri și câte și mai câte.

O să le iau pe rând, de la chestiile mici și mărunte, la cele mari.

1. Parcul și statuile

Parcul Elisabeta e plin de copaci înalți și bătrâni, care au aerul că s-au rătăcit din pădure și au aterizat în oraș. Printre ei, flori – și un iaz cu nuferi, peste care trece un pod. E și un labirint mic, în care se joacă copiii. Nu prea fac poze foarte des, dar fotografii au ce face pe-acolo. (Ca multe alte locuri din Sf. Gheorghe, e monument istoric, apropo) Eu nu sunt fotograf, așa că n-am decât poza de mai jos:

[][3]

Flori și om

Apoi, statuile. Adică, de fapt, când spun „statui”, mă refer la o statuie. Asta:

[][4]

Statuia lui Sf. Gheorghe călare pe balaur.

E una din primele chestii pe care o remarcă lumea în oraș: balaurul-brontozaur pe un băț, cu screenbean Sf. Gheorghe în spate.

În fața parcului mai e și o expoziție de fotografie – pozele se schimbă din când în când, dar mereu vezi ceva acolo. Și peste drum de parc, în fața unui bloc care a fost hotel și acum stă să-și dea duhul (orașul e în principiu frumos, nu perfect) e altă expoziție, unde de obicei e ceva interesant de văzut.

Și, deși de obicei uit de ea cu o promptitudine incredibilă, există și o cetate în orașul ăsta – o biserică cetate.

2. Cafenele și restaurante.

[Actualizare în 2020: Chiar dacă restul punctelor rămân valabile, cafenelele și restaurantele s-au mai schimbat între timp. Chicago s-a închis, Rezkakas la fel. Dar Castel are mâncare interesantă și bună, iar de Szikra am auzit doar de bine.]

Aici sunt o grămadă de posibilități. Una din favoritele mele e Chicago (click pentru poze, adresă și hartă), un bar/o cafenea unde ai liniște, o cafea bună (și un frappe extrem de bun), prize, internet și poți să lucrezi. Dar pentru străini, sunt alte variante mai… exotice? 😀

Ceainăria Tein e într-o clădire veche, cu tavan înalt, podea de piatră și geamuri gigantice. În afară de detaliile astea, decorul s-a tot modificat: momentan sunt rafturi pline de cărți, lustre care seamănă cu coji de ouă sparte cu diametrul de jumătate de metru și, în spatele barului, un copăcel desfrunzit. Normal, ceaiurile sunt specialitatea casei – și vin în câte un ceainic mic și elegant, cu câte o bucată de turtă dulce sau ceva de genul ăsta lângă – dar nu o dată m-am amețit puțin cu câte un cocktail pe bază de cafea (sau în care era și cafea?…) și care era la fel de bun. Adresa: Piaţa Libertăţii, nr.2. Unde e de fapt: lângă parc. Dacă te uiți înspre deal, Ceainăria Tein e la dreapta.

Recomandarea mea în clipa de față în privința mâncării e restaurantul Rezkakas, pe care l-am descoperit recent. Au o supă de roșii cu fructe de mare excelentă, tot felul de lucruri interesante prin meniu – și miercurea fac sushi.

O pizza foarte bună la cuptor de lemne e la Cafe Passage.

Și cafenea, și restaurant cu mâncare indiană (și nu numai): Ganesa (click pentru adresă). Pe pereți sunt poze din India și imagini cu Ganesa, zeul cu cap de elefant. În meniu găsești, pe lângă tot felul de tipuri de cafea și ceai, curry și câteva lucruri cu nume exotice gen „kerala korma” (ciuperci, legume, carne înăbușite la cuptor) sau „brinjal chana masala” (vinete pane în unt cu garnitură de năut). Probabil că nu e cea mai autentică mâncare indiană a tuturor timpurilor, dar punctul forte mi se pare mie că stă în pastele pe care le servesc: cele cu fructe de mare, sau cu spanac sunt foarte bune.

Tot cafenea + restaurant e și Korzo Irish Pub, vizavi de parc. Ca să-i citez pe cei de la Academia Cațavencu: „Probabil, singurul pub irlandez cu nume unguresc din țară unde poți mânca cea mai bună mâncare mexicană.”

Deschisă taman în aprilie 2014 e și o librărie + magazin de cafea + cafenea, „Carte și cafea”/„Koniv es kave” (deocamdată, asta pare să fie singura ei prezență pe internet). E pe strada Ciucului, aproape de capătul dinspre centru al străzii. Au o grămadă de feluri de cafea din toată lumea (și câteva tipuri de ceai), pe care ți le vând boabe sau râșnite. Am gustat două până acum, un amestec italienesc pentru expresor care m-a pus pe picioare de alergam prin tot orașul după două guri, și „Cafeaua Vampirului”, care e aromată și iute și perfectă pentru dat cadouri. Iar pentru cei cu gusturi nostalgice, au și „Cafeaua bunicii”, care e combinată cu năut…

Înainte să uit, există și o cofetărie excelentă, Aria, care se află în centru, vizavi de magazinul Șugaș, lângă statuia din poza de mai sus (str. 1 Decembrie 1918, nr. 41).

3. Muzee

Cel mai mare și mai important, muzeul care e Muzeul, este Muzeul Național Secuiesc. Numele poate induce în eroare: s-ar crede că e un muzeu despre secui, dar pare mai degrabă un muzeu cu tot ce a interesat vreodată vreun secui cu dare de mână. Pe lângă exponate legate de meșteșuguri, îmbrăcăminte, mobilă, obiecte casnice, tablouri etc., se găsesc exponate de științe ale naturii – cel mai tare îmi amintesc de colecțiile de fluturi, de exemplu. Apoi, se găsesc obiecte arheologice din vremuri străvechi (eneolitic, perioada dacă, perioada romană…)

Mai multe detalii aici.

Apoi, mai există Expoziția Cinegetică a Ținutului Secuiesc, inaugurat în 2013 și care pare să nu aibă nici site, nici pagină de facebook, dar care a fost pomenit în câteva articole (de exemplu). Adresa: str. Gróf Mikó Imre, 11.

Nu în ultimul rând (doar că n-am fost acolo niciodată) este Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, deasupra parcului (Str. Gábor Áron, nr. 16).

4. Evenimente

De când e capitala Ținutului Secuiesc, e o mișcare în Sf. Gheorghe de nu-i adevărat. În ultimii doi ani, vara, în aproape fiecare sfârșit de săptămână avea loc un concert în curtea muzeului. La Tein au loc tot felul de evenimente în diverse seri (vezi pagina lor de Facebook). Mai o piesă de teatru, mai o proiecție de film la care sunt invitați actorii, mai o expoziție de arhitectură.

Pe site-ul primăriei apare și oferta culturală. Incompletă, doar evenimentele oficiale. Pentru evenimente mai puțin mărețe, dar care m-ar putea interesa, m-am abonat nu la ziarul local, ci la postările de pe Facebook ale unuia dintre consilierii locali, Mădălin Guruianu.

Ideea e că mereu se întâmplă ceva, undeva. Uneori sunt lucruri mai puțin interesante, alteori sunt mai interesante, și, o dată pe an, sunt foarte interesante.

5. Târgul anual de Zilele Sf. Gheorghe

De câteva ori pe an apar tarabe prin oraș, unde se vând diverse. Cam oricare dintre ocazii e la fel de măreață ca târgurile din Piața Sfatului din Brașov. Însă Zilele Sf. Gheorghe le bat pe toate cam cum bate carnavalul de la Rio tenativele de carnaval ale lui Mazăre.

În primul rând, târgul ăsta a tot crescut de-a lungul anilor – și era mare de la bun început. Acum toată suflarea meșteșugărească și negustorească cale de vreo 3-5 județe (îmi dau cu părerea – cine știe de unde vin?!) se mută în centrul orașului Sf. Gheorghe – într-o parte găsești strada meșteșugarilor tradiționali, cu corturile lor albe, oalele de lut, blănurile de miei, rochiile tradiționale și câte și mai câte. Vânzătorii sunt îmbrăcați în costume specifice locului de unde vin, de parcă ai ajuns pe altă lume. Ca să vă faceți o idee despre numărul lor, se pare că anul ăsta au limitat numărul de locuri disponibil la 164…

În alte părți, cele netradiționale, găsești vânzătorii de mâncăruri. Mâncăruri tradiționale, mici și bere, sau ce-o mai fi. La fiecare trei pași se vând kürtőskalács mici și mari, langoși cu diverse – într-un an am prins chiar o tarabă unde se vindeau dulciuri cu marzipan, dar din păcate nu i-am mai văzut de-atunci.

Normal că sunt și comercianți tradiționali, care vând ce le trece prin minte, de la haine la jucării la obiecte de toate felurile. Comerț normal, mutat pe stradă.

Apar și tot felul de locuri de joacă pentru copii – chestii de-alea mari care se umflă cu aer și pe care sar copiii, bazine cu apă în care se lansează copiii în mingi de plastic, cum se face la mare pe lacuri.

Sunt și două scene pe care aproape mereu se întâmplă ceva (și vizionatul e gratis). Uneori se întâmplă să fie o formație locală care cântă piesele altora. Însă sunt mereu câteva puncte de atracție în program, de obicei concerte mari. Anii trecuți au venit Smokie („Living Next Door to Alice” (aka, „who the #$$# is Alice?!”), C.C. Catch, Mircea Baniciu, Voltaj, Edvin Marton, Compact, Puya și pe cine au mai strâns.

Anul ăsta vin Rednex („Cotton Eye Joe”), Vama (aia de-i zicea Vama Veche, formația lui Tudor Chirilă), Connect-R și un tip care cică e cel mai rapid pianist din lume (din păcate asta nu spune foarte multe despre cât de bine cântă, dar om vedea).

Tot orașul devine un mare târg, cu tot centrul închis, cu evenimente pe toate drumurile, cu zeci de mii de oameni care forfotesc în sus și-n jos pe strada meșteșugarilor, în curtea muzeului, în parc, prin tot centrul (câteva poze de anul trecut).

Teoretic vorbind, programul evenimentelor începe pe 26 aprilie anul ăsta, dar atunci încă nu e mare mișcare prin oraș. Partea mai interesantă, în care toată localitatea se transformă și apar tarabele, concertele gratis în aer liber șamd are loc cam de pe 2 mai până pe 4 mai, de dimineața până seara (dacă-i târg, târg să fie), cu evenimentele mai interesante pe-nserat. Pe 4 mai, seara, se sting luminile în centru și au loc focuri de artificii pe muzică live cântată de formația invitată pe scena principală.

Programul zilelor Sf. Gheorghe în 2014 este aici.

Postul Paștelui și frișca

Wed, 09 Apr 2014 06:50:49 +0000

Mi-am amintit acum, că e de sezon.

În ultimul timp când ajung în cafenele și ceainării iau cafele de-alea cu mult lapte și/sau ceai, așa că n-am mai remarcat fenomenul. Mai demult însă aveam o pasiune deosebită pentru ciocolata caldă, care în locuri de genul ăsta se făcea deseori din apă și praf. Ciocolata în sine n-avea nimic animal, așa că singura necunoscută era frișca, pe care unii sau alții o puneau frumos deasupra, de decor și ca muncă de lămurire că de fapt ciocolata (și implicit cafeneaua) era bună.

Ei bine, majoritatea cafenelelor foloseau neam de neamul lor frișcă vegetală. Se simțea la gust, dar după o vreme ajunsese să nu mă mai deranjeze în chestiile de băut. În prăjituri a fost și era altă poveste (ah, dar cea mai bună cofetărie pe care o știu e în Sfântu Gheorghe, unde n-a pus piciorul niciodată vreun ingredient prost, iar prăjiturile ți se topesc în gură… dar asta e altă poveste).

Aproape tot anul era la noroc: beam ciocolata aia caldă și cu frișcă vegetală, și cu frișcă normală, în funcție de cafenea și de zgârcenia de moment a patronilor. Dar când venea postul Paștelui, brusc toate cafenelele se trezeau brusc să mă anunțe că ciocolata caldă e problematică – vedeți voi, dacă avea frișcă, frișca era din lapte, deci nu era potrivită pentru cei care au devenit vegani pe perioadă limitată…

Eheheee. Cine n-a ținut posturi niciodată? Eu. Le spuneam că nu mă deranjează laptele nici cât negru sub unghie. Și normal, în condițiile astea, din motive de onestitate, erau nevoiți să folosească frișcă normală, ca să nu-și mintă în față clienții. Deci cea mai bună ciocolată caldă era, inevitabil, cea băută în mijlocul postului.

Din păcate nu știu dacă tradiția aceasta a înlocuirii friștii în post mai continuă și azi.

Ce „ar trebui” vs. ce-i rentabil

Thu, 03 Apr 2014 13:35:53 +0000

Un anunț văzut pe Facebook: se deschide o librărie și cafenea în Sf. Gheorge, pe 6 aprilie. „Carte și cafea” – „Koniv es Kave” (n-am diacriticele maghiare, așa că scuze).

În vitrină sunt doar cărți ungurești și, din câte se zvonea, și pe rafturi ar fi plin de cărți în maghiară. Normal, unii se întreabă de ce nu sunt cărți în română de vânzare prin oraș. Să vă explic: Sf. Gheorghe este cel mai mare oraș din județul Covasna, ceea ce e ca și cum ai spune că molecula nu-știu-care e cea mai mare moleculă dintr-un laborator.

În vremurile de grație din 1992, populația din Sf. Gheorghe ajungea la 68.359, în 2011 a ajuns până jos la 56.006. Dintre care maghiari: 73%. Români: 21%. În vizită nu prea vin români, ci unguri, că e ditamai capitala culturală a ținutului secuiesc și alte povești de genul ăsta.

Bun, deci există o măreață populație românească de sub 20.000 de oameni, oricum ai lua-o. Care cumpără… câte cărți? Se pare că suficiente ca să-și imagineze din când în când cineva că ar putea deschide o librărie aici, dar nu suficiente ca librăria aia să supraviețuiască.

Când eram mică exista o librărie, Corvina, parcă, în care mai erau cărți în română. Parcă. Amintirile mele sunt vagi. S-a dus pe apa sâmbetei.

Apoi, când eram prin gimnaziu, a fost librăria Humanitas. Arăta bine, era o plăcere să stai în ea, să te uiți la cărțile de pe rafturi. A murit relativ repede, normal.

Apoi, dacă nu mă înșel, aveau cărți în librăria/papetăria de lângă cofetăria Aria. RTC? Parcă. Azi nu mai vând cărți, dar au tot felul de chestii de birotică și rechizite, altfel.

Diverta, la parterul magazinului mare din oraș, Șugaș. Ca orice Diverta care se respectă, nu prea avea nimic interesant și vindea scump. Azi, normal, nu mai există.

„Pentru comunitate” a fost librăria cea mai hotărâtă. A fost exact librăria pe care și-o doresc cei cărora li se pare normal să fie cărți în română în țara România, indiferent de zona în care locuiești. Proiecte, chestii, rafturi pline de cărți. Oamenii care au fondat-o au vrut ca ea să meargă, au împins-o, au tras-o, i-au căutat în coarne, i-au făcut tot ce-au putut. Și s-a închis după patru ani.

Nu e treaba nimănui să plătească pentru „ar trebui”-uri. Ar trebui să se vândă cărți în română în Sf. Gheorghe? Păi ar trebui să le și cumpere cineva. Altfel proiectul merge o vreme pe banii și speranțele patronului, după care moare. __

Nu vreau să îndemn toată populația Sf. Gh. să cumpere cărți în română când le văd (naivitatea mea cunoaște margini), dar vreau să-i îndemn pe cei care spun „ar trebui” să întoarcă situația propusă pe mai multe părți, ca să vadă dacă e viabilă.

În cel mai rău caz, cel puțin știu unde o să pot să stau la o cafea din când în când, chiar dacă o să fiu înconjurată de cărți ungurești. Cafeaua nu știe nicio limbă, dar orice limbă poate cunoaște cafele.

O poezie pentru o cafea

Wed, 19 Mar 2014 15:35:11 +0000

Aflată acum: pe 21 martie (adică vineri), tot felul de cafenele din țară te lasă să-ți plătești cafeaua cu o poezie. Evenimentul e organizat de Julius Meinl.

În Sf. Gheorghe sunt două cafenele care fac chestia asta, Coffee No1 (de care n-am auzit până acum, dar cred că știu unde e) și cealaltă e Agumbe (în incinta teatrului, unde nu știam că există ceva).

În Brașov nu e nicio cafenea care face promoția asta, pentru că așa e Brașovul, dezamăgitor uneori. E o aplicație pe facebook la link-ul ăla care îți arată unde-s toate cafenelele astea (și dacă-s în orașul tău).

Eu nu sunt poetă, dar nu spune nicăieri că trebuie produsă o poezie bună.

Conversații din cafenele, cu eleve

Mon, 13 Jan 2014 10:59:54 +0000

Stau într-o cafenea, scriu la roman. Dar asta nu mă face să n-aud ce e în jur. Lângă mine, două tipe într-a 12-a (că discutau despre ceva chestii din care reieșea asta).

Tipa1: Eu azi dimineață nu mai știam care e imigrarea și care e emigrarea.
Tipa2: Imigrarea e aia când vin la tine și emigrarea e când pleacă.
Tipa1: Ei, eu azi dimineață nu mai știam cum să aflu, am sunat-o pe mama, am sunat-o pe bunica.
Tipa1: Și se chinuia bunica să caute pe net.

O__________O

Psssst. Pentru dubii existențiale și lapsusuri aiurite, sfatul medicului recomandă dexonline.ro.

Ce mi-aș dori acum

Fri, 16 Aug 2013 13:06:48 +0000

Am mai zis-o și altă dată: aș vrea o tabără de vacanță pentru scriitori și alți oameni a căror muncă constă din tastat și lipsă de interacțiune. Un hotel șic, poate, cu câteva terase și baruri diferite în care poți sta. Cafea și ceai oferite peste tot, prize și wi fi. Fotolii și scaune comfortabile. Să poți să mergi de la rock la lounge la jazz la ce-ți mai dorește inimioara (e plin de jazz prin cafenele, deci trebuie să presupun că sunt unii care-și doresc jazz).

Nimeni nu vorbește în orele de lucru, o tăcere ca de mănăstire budistă.

Cafenea interzisă minorilor

Thu, 08 Aug 2013 10:24:40 +0000

Pe ușa Cafetecii (cea din Brașov, aproape de Piața Sfatului) sunt câteva semne. Ai voie cu țigări. Ai Wi Fi. Ai priză. Ai voie cu câini. +18 – interzis minorilor?!…

Am stat multă vreme să mă întreb: de ce e Cafeteca interzisă minorilor? Pozele de pe pereți sunt cu boabe de cafea, mașini de cafea, oameni care strâng cafea, „În Etiopia numai femeile prăjesc cafeaua”, „Ceremoniia cafelei” etc. Nu știu să facă cineva striptease pe aici. Cafeaua, din câte știu, nu e interzisă minorilor (deși când eram în școală puținii băutori de cafea care foloseau automatul instalat pe hol erau supuși privirilor critice ale profesorilor).

Atunci?

Până la urmă mi-a sclipit beculețul: pentru că e mai liniște. Pentru că e liceul Honterus prin preajmă și am chiulit destul de des la viața mea ca să știu că grupurile de chiulangii mai cu moț se duc la o cafea (eu: elevă model, dar nu la capitolul „prezență”; creierul are nevoie de pauză de la plictiseală continuă, oameni buni!) Pentru că la Cafetecă e mișto și cafea bună, spațiul mic, liniștit și elegant s-ar umple de elevi de liceu care vorbesc prea tare și deranjează lumea.

În plus, după cum am alfat când am avut proasta inspirație să merg la o cafenea recomandată ca fiind mișto de către cineva care nu prea frecventează cafenele, nu există cineva mai enervant lângă care să scrii decât un copil mic și urlător… A, ba da! Există. O trupă de copii mici și urlători. Așa că o cafenea interzisă minorilor rezolvă și problema odraslelor gălăgioase care vor să se joace și nu înțeleg de ce toată lumea e așa de calmă.

Șmecheră ideea. Interzis minorilor, ca să se păstreze atmosfera. Și ca să nu trebuiască să scoți buletinul când ceri o cafea irlandeză.

Baba – Spirit of Buddha (Brașov)

Thu, 18 Jul 2013 10:07:06 +0000

Ieri aveam chef să scriu printr-o cafenea (de ce scriu scriitorii în cafenele: că te lasă lumea în pace și ai ceva de băut). Și până la urmă am ajuns într-un bar care servește cafea, ceea ce din punctul meu de vedere e tot pe acolo.

Baba, Spirit of Buddha, e pe strada 15 noiembrie din Brașov, destul de departe de centrul efectiv ca să nu fie puhoi de lume la orice oră din zi și noapte. Locul îmi atrăsese privirile de ceva vreme, poate pentru că de fiecare dată când treceam pe lângă el mă uitam prin ușa deschisă și vedeam un ditamai cap de Buddha de vreo 2 metri înălțime, plus că pereții erau de un roșu aprins. Am început să mă întreb dacă au muzică gen Buddha Bar (da), dacă e un loc dubios (hmm), dacă au wi fi (da) și dacă au prize (nu).

Ieri dimineața am băgat nasul să văd ce era cu barul Baba, Spirit of Buddha (spirit of Buddha Bar, cel puțin). Locul era pustiu. Doar doi oameni, care erau după tejghea. Niciun client. Mocheta roșie era cam bătută de soartă, dar canapelele și tabureții păreau moi. Ceea ce și erau.

Meniul e mai degrabă bazat pe alcool și cocktailuri, dar și la cafele stăteau bine. Am luat un latte machiatto, care a fost mai mult decât acceptabil și ieftin, la 6 lei. Am stat vreo trei ore, în care nimeni nu m-a zorit să mai iau ceva, sau să mișc în vreun fel. N-a mai apărut nimeni (presupun că localul face parte din categoria celor care se umplu doar seara), ceea ce în general mă enervează în baruri/cafenele pentru că ajungi să fii studiat ca un gândac de câte un chelner plictisit de moarte. Aici însă chelnerița își vedea de treaba ei cu un laptop, așa că am putut să-mi văd și eu de treaba mea cu laptopul meu.

Muzica era lounge – perfect. Unii îi zic „muzică de dormit”, eu îi zic „muzică neutră” pentru că poate cânta pe fundal fără să atragă atenția (unul din motivele pentru care nu m-am dus la Cafetecă e că jazzul lor mă distrage).

Ca local, merge. Ca local de scris, merge, dacă ai o baterie destul de tare ca să te țină – e liniște și gol dimineața. Nu dau pe dinafară la capitolul estetic (mocheta, după cum ziceam, distruge atmosfera; și baia e tristă rău – e la subsol și o parte din peretele unei toalete e neacoperit de gresie sau faianță și se simte mirosul de umed și igrasie). Punctul forte cel mai puternic sunt canapelele și tabureții, care sunt extrem de confortabile. Cafeaua e bună, chelnerița părea simpatică.

Problema existențială a boabelor de cafea

Wed, 27 Mar 2013 11:04:06 +0000

Am o cafea cu câteva tone de frișcă. Pe frișcă, decorativ, vreo zece boabe de cafea. Boabele de cafea, sub imperiul gravitației, stau să se arunce pe masă.

Ce anume se presupune că fac cu ele? Le manevrez cu paiul înapoi în cană? Le împing pe șest cu buzele? Le mănânc ca pe bomboane?… Care este misterul acestor boabe de cafea?

Cafeneaua Chicago, Sf. Gheorghe

Tue, 15 Jan 2013 17:05:18 +0000

Am câteva locuri unde-mi place să stau la o cafea. Acasă în Sf. Gheorghe stau mai mult fie prin cafeneaua Chicago, fie prin Tein.

Chicago e o cafenea simpatică și elegantă din centru (lângă BCR), într-o căsuță puțin retrasă de la stradă. Vara poți să stai pe terasă pe niște fotolii și canapele extrem de confortabile, iarna poți sta fie în zona mai zgomotoasă de la parter, fie la etaj, unde e mai retras și intim. Singurele defecte pe care le-am găsit (destul de vizibile, de altfel) e că momentan le-au dispărut meniurile și trebuie să întrebi direct ce și cum și că n-au internet wireless neparolat pentru clienți. Dacă ar avea aș fi mai mult în Chicago, mai puțin în Tein.

Îmi place atmosfera. Are un anumit gen de clasă și eleganță. Eu de obicei evit zona de jos, unde muzica e dată tare și nu ai foarte multă intimitate (e un loc unde mergi cu prietenii) și urc la etaj, unde stau la una dintre cele două mese din zona exterioară, unde bănuiesc că ar fi fost o ditamai terasa înainte să fi fost renovată casa. Te uiți afară prin niște geamuri înalte de sus până jos, pe pereți ai articole din Chicago Tribune, înrămate elegant (e mișto ideea), poți să arunci un ochi pe un televizor fără sunet unde vezi ultimele știri – și îți pui laptopul pe o masă care are exact înălțimea corectă.

Ok, cred că bag lumea în ceață cu ultima frază. Dar uite cum stau lucrurile:

Teoria mesei dintr-o cafenea (valabilă mai ales pentru utilizatori de laptopuri):

Masa trebuie să nu fie nici foarte înaltă, nici foarte joasă. Trebuie să aibă înălțimea propice pentru a discuta cu cineva pe deasupra ei și pentru a putea scrie confortabil la un laptop. E de preferat ca laptopul să ajungă la o înălțime de așa natură încât să poți privi ecranul fără să ții capul prea aplecat și fără să fii cu mâinile prea sus.
Masa trebuie să fie solidă și să nu se clatine. Dacă nu e pot apărea accidente cu pahare răsturnate sau cu cafele împrăștiate peste tot.
Masa trebuie să fie dintr-un materal rezistent la apă. Inevitabil, chiar dacă masa îndeplinește condiția 2, cineva va vărsa ceva pe ea. E un dat al cafenelelor, ceainăriilor și restaurantelor.
Masa trebuie să fie (cel puțin relativ) ușor de mutat. Vor apărea momente când clientul va dori să o mute dintr-un motiv sau altul.
Masa trebuie să fie la o distanță decentă de alte mese. Nimănui nu-i place să se înghesuie.

Ei bine, mesele din cafeneaua Chicago (mai ales cele două pe care le prefer) se supun tuturor condițiilor din Teoria Mesei – Teorie care e valabilă mai ales pentru cei care au venit să facă ceva productiv pe acolo. Eu cum lucrez de „acasă” prefer să mai schimb decorul uneori și ajung de una singură prin diverse localuri. Mai vezi un om, mai traduci zece cuvinte, mai scrii trei. Știți cum e.

Desigur, pot să apreciez și mesele joase, la nivelul genunchiului – și mi se pare că sunt unele și de genul acesta în partea nou deschisă de la Chicago. Sunt perfecte pentru cei care vor să-și pună băutura destul de jos ca să nu trebuiască să spună niciodată, „dă paharul ăla mai la dreapta, că nu te văd”.

Și vorbind de pahare și băuturi – cafeaua lor e absolut superbă. Vara am băut o grămadă de cafe frappe-uri pe terasa lor și pot spune că sunt unele dintre cele mai mișto pe care le-am băut oriunde. Absolut geniale. Frișcă, sirop, cafea, toate bune. Iarna, cum e mai frig, mă bag la Latte Macchiato, uneori cu sirop de ciocolată. E o plăcere.

Când le revin meniurile la normal mă apuc de degustat ce mai au pe acolo. Într-un cuvânt, merită. Altfel n-aș fi stat să povestesc despre ea.