[23 ian] Cartea de azi: „Casa veselă” de Alison Bechdel

Tue, 23 Jan 2018 05:43:27 +0000

„Casa veselă” a lui Alison Bechdel e un roman grafic (adică de benzi desenate) autobiografic publicat pentru prima oară în 2006. Povestea e, exact cum spune subtitlul, o tragicomedie de familie. Are momente amuzante, dar rămâi mai ales cu sentimentul unui mister nerezolvat niciodată în mod satisfăcător, al distanței emoționale față de familie, al încercării nereușite de a trece peste abisurile dintre oameni.

Alison Bechdel are o copilărie mai neobișnuită. Tatăl ei lucrează ca profesor de engleză, restaurator de case și director la pompe funebre, așa că-și petrece copilăria într-o casă grandioasă și printre oameni morți. E într-o familie de intelectuali reci, care au anumite așteptări de la ea, dar care nu încearcă s-o cunoască în profunzime, sau să se apropie sufletește de ea, așa că o mare parte din viața părinților și din trăirile lor interioare îi rămâne străină.

E o carte menționată des în categoria „literatură LGBT”, pentru că Alison Bechdel discută deschis despre orientarea ei și a tatălui ei – și ok, e o carte și despre cum e să descoperi că tatăl tău a avut un amant și cum abordezi problema propriilor tale dorințe. Dar mai ales, mi se pare o carte despre traumă, despre ce înseamnă să analizezi și să reanalizezi aceleași lucruri încercând să le descoperi sensul, să le rezolvi și să te împaci cu ele.

„Casa veselă” e disponibilă și ok tradusă în română pe eMag și Libris, iar în engleză e disponibilă cu livrare gratuită oriunde în lume pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Alison Bechdel – „Casa veselă” [recenzie]

Fri, 18 Nov 2016 10:11:28 +0000

Când am început să aud că benzile desenate pot fi fără supereroi și pot aborda și teme serioase istorie sau biografice, am reținut trei titluri de cărți importante: „Maus”, de Art Spiegelman, „Persepolis”, de Marjane Satrapi și „Casa veselă”, de Alison Bechdel. Toate trei au fost traduse și la noi și toate trei mi-au plăcut enorm.

„Maus” e o biografie excelentă a tatălui autorului, care a fost în lagărele de concentrare de la Auschwitz. E o carte apăsătoare, dar fascinantă. „Persepolis” e o autobiografie a unei tipe din Iran care a crescut în perioada în care au preluat fanaticii religioși puterea și a fost trimisă de părinți în Europa ca să fie ferită de pericolele de acasă. Iar „Casa veselă” e o autobiografie care nu are în spate evenimente istorice ce afectează popoare întregi – dar tocmai de aceea își permite să intre mult mai adânc în misterul și suferința unei singure familii.

Multă lume a auzit de Alison Bechdel pentru că după ea e numit „testul Bechdel”, care întreabă dacă un film/o operă de ficțiune are cel puțin două femei care vorbesc una cu alta despre altceva decât un bărbat. „Casa veselă” n-are absolut nicio legătură cu acest test, decât din punctul de vedere în care îl trece, dar poți să rămâi cu impresia că nu. O mare parte din carte se concentrează pe tatăl din familie, care poate s-a sinucis, poate a murit accidental, iar fiica lui încearcă degeaba să ajungă să-l înțeleagă.

Subtitlul e „O tragicomedie de familie”; partea de comedie e ușor de remarcat, chiar dacă o parte din umor și din stil se pierd în traducere. Titlul original, de exemplu, e „Fun Home” – care înseamnă în același timp și „casă veselă/distractivă”, dar care sună și ca o prescurtare de la „funerary home”, casă funerară – pentru că tatăl moștenise o afacere de pompe funebre, iar copiii lui se jucau pe acolo când erau mici.

Unele glume și ironii merg însă excelent și traduse.

Bine, pe lângă faptul că anumite jocuri de cuvinte sunt intraductibile, traducerea o ia uneori razna și folosește cuvinte și exprimări nenaturale: „Tata s-a oferit să-mi trimită vechiul lui exemplar, dar am respins această imixtiune.” (p. 47) Sunt, deci, niște note discordante, dar făcând abstracție de ciudățenii, e ok de citit. Originalul pare destul de simplu scris ca limbaj, chiar dacă povestea e destul de complexă.

Ca să mă întorc la ideea de tragicomedie: comedia e ușor de remarcat, tragedia mi se pare un subiect mai complex. S-ar putea zice, la modul simplist, că moartea tatălui e tragică; mai subtil, însă, faptul că fiica nu ajunge niciodată să-l cunoască cu adevărat e tragedia ei, cea pe care o poartă cu ea la nesfârșit.

Bechdel spune câte o nouă poveste în fiecare capitol, încercând să aranjeze și să rearanjeze faptele în așa fel încât să ajungă să-și explice ce era în capul tatălui ei când a murit. E un mister care e irezolvabil, pentru că îl recompune din bucățele de informații, iar personajul studiat era destul de închis în sine și nu mai poate da acum nicio explicație, dar încearcă să-l rezolve aproape cu disperare, agățându-se de ideea că tatăl ei se sinucisese din cauză că ea îi dezvăluise că e lesbiană.

Dar ar fi fost o confirmare în plus că nu murise din vina mea. Că eu nu fusesem, practic, implicată în nimic. Și mi-e greu să renunț la această ultimă legătură fragilă.

Însă nu vreau să fac cartea asta să pară îngrozitor de sumbră și apăsătoare, pentru că nu e. Pe de o parte, are umorul care-i mai taie din amărăciune. Pe de altă parte, e o poveste despre o casă de artiști introvertiți, despre o copilă foarte băiețoasă ce se certa cu tatăl ei care și-ar fi dorit ca ea să fie o fetiță normală, despre cum e să locuiești cu cineva care citește prea multe cărți și ce ciudățenii de comportament poate avea un copil cu OCD.

Una peste alta, „Casa veselă” e o carte destul de grea ca temă, dar interesantă și ușor de citit, pe care o recomand cu drag mai departe.

Casa Veselă on Roxana-Mălina Chirilă

[23 ian] Cartea de azi: „Casa veselă” de Alison Bechdel

Alison Bechdel – „Casa veselă” [recenzie]