Ceaiuri on Roxana-Mălina Chirilă

Încă o cutie cu crănțănele japoneze: Bokksu

Sat, 05 Oct 2019 17:44:22 +0000

Acum doi ani mi-am făcut abonament la o cutie cu crănțănele japoneze, Tokyo Treat. De conceptul de abonamente la cutii am discutat de curând aici.

Doi ani sunt o perioadă lungă în online, așa că de când am scris eu despre Tokyo Treat s-a schimbat puțin treaba pe acolo. Nu mai au dulciuri/crănțănele tradiționale, nu mai au obiecte necomestibile, dar trimit Kit Kat-uri, sticksuri Pocky, chestii cu teme anime și altele. M-am tot abonat și dezabonat de la ei în funcție de chef, după care am început să mă uit ce alte variante mai există.

În octombrie, m-am abonat la Bokksu. Bokksu e tot o cutie cu chestii japoneze, dar care trimite lucruri făcute de producători locali și alese mai pe sprânceană, din câte spun ei. Trimit 20-25 de snacksuri în fiecare lună pentru planul clasic, iar prețul e de $39. La asta se mai adaugă taxele vamale și poștale (livrarea e gratuită, primire de colete de peste o anumită valoare din afara UE nu e) și ajungi la vreo 200 de lei, una peste alta.

Cutia pentru octombrie arată așa (o păstrăm pentru stocat de diverse, pentru că e rezistentă și arată simpatic):

Nu e foarte mare, majoritatea chestiilor trimise sunt micuțe. În interior, are un catalog cu tot ce au trimis luna asta – e revista din dreapta.

Îndepărtezi revista și vezi chestiile de mâncare trimise de ei și înghesuite destul de puternic (nu le-aș putea pune înapoi în cutie):

Și varianta desfășurată în care se vede cam tot ce e înăuntru:

Îmi place mai mult decât Tokyo Treat până acum. În catalog îți spune cine sunt producătorii care au făcut fiecare din snacksurile din cutie și de unde sunt.

Cutia din octombrie conține așa:

3 plicuri de ceai „organic hojicha” – am înțeles că în general trimit ceaiuri. Ce am primit acum e un ceai sencha excelent, pe care îl prăjesc cumva. Habar n-am care-i procesul, rezultatul e grozav.
Un biscuit moale umplut cu dovleac și fasole roșie (fasolea lor roșie nu e fasolea noastră roșie, ci un tip de fasole care merge bine în dulciuri; nu prea găsesc în România de-astea). Și ăsta a fost bun.
**2 mochi cu nuci **de două tipuri diferite (încă nu le-am deschis).
O pungă de snacksuri din cartof dulce, pe care încă nu le-am deschis.
Biscuiți de Halloween.
Biscuiți de orez.
O altă pungă de chipsuri.
Două pungi mici-mici de jeleuri cu fructe.
Încă niște biscuiți de orez, de data asta cu unt (i-am încercat; n-au fost răi).
Un biscuit cu alge și sos de soia, care poate că n-a fost cea mai bună chestie pe care am mâncat-o vreodată, dar n-a fost rău.
Ceva snacksuri mici ramen.
O gogoașă cu ceai negru, care iar a fost foarte bună, a prins bine la cafea (nu mă judecați că le combin așa).
Chipsuri de ciuperci. Jur că niciodată nu m-aș fi gândit la așa ceva, dar au fost surprinzător de bune.
Un biscuit mare de orez. (Da! EXISTĂ O TEMĂ!)
Alte snacksuri mici ramen.
O pungă de snacksuri cu creveți și piper, dacă nu mă înșel.

Aveți aici imagini cu toate astea. Sunt o grămadă de biscuiți de orez pe acolo, dar sunt de mai multe tipuri, deci ai ce încerca la ei.

Până acum, tot ce am încercat a fost ori bun, ori n-a fost rău, deci am declarat experimentul un mare succes. Dacă sunt două persoane cu gusturi vag diferite care iau o cutie (e cazul nostru) sunt șanse ca ce nu-i place unuia să-i placă celuilalt.

Acuma, eu o să rămân pe Bokksu o vreme pentru că mi se pare Găselnița Actuală. Dar am luat o cutie și de la Tokyo Treat în septembrie, așa că pot să le compar.

<th>
  Bokksu
</th>

<td>
  Snacksuri de la producători locali
</td>

<td>
  Cutii tematice (festivaluri, anotimpuri, zone)
</td>

<td>
  Snacksuri mai nișate (producători locali)
</td>

<td>
  Ceaiuri la plic
</td>

<td>
  Mai rafinat
</td>

Tokyo Treat
Snacksuri din supermarketuri japoneze
Cutii tematice (anotimpuri, anime)
Snacksuri foarte populare (Kit Kat, Pocky)
Snacksuri DIY, sucuri
Mai vesel, mai anime

Pe mine una mă distrează faptul că-mi vine acasă ceva bun în fiecare lună (nu degeaba ziceam nu demult că mă tentează abonamentele la cutii de numai) și că e mai deosebit. Nu înseamnă că garantez că Bokksu sau Tokyo Treat or să aibă mereu chestii bune (chestiile DIY de la Tokyo Treat nu mă prea amuză), dar dacă tot iau cutia asta, povestesc de ea să aibă și alții.

Și da, dau link de afiliat aici. Vă dă $10 dolari reducere dacă sunteți recomandați de cineva, lucru pe care l-am aflat după ce eu personal am dat $39, deci… asta-i viața.

Dacă n-aveți chef de link-ul ăla de afiliat și vreți să plătiți mai mult, vă respect alegerea și puteți să dați clic aici.

40 de motive să bei ceai

Wed, 03 Dec 2014 09:10:51 +0000

Vrei un ceai.
E frig afară.
Ești răcit.
Ai o zi proastă.
Ai o zi bună.
Ai de lucru.
Vrei să bei ceva și ai rămas fără cafea.
Ai băut prea multă cafea.
Ai rămas fără apă.
Te simți trist și vrei ceva care să te facă să te simți mai bine.
Ceaiul negru merge bine cu Gorgonzola și ai niște Gorgonzola. (combinația pe care scriu articolul ăsta e Imperial Earl Grey + Gorgonzola)
Cineva a zis „Vrei un ceai?”
A venit cineva să stați de povești.
Ai descoperit că ceaiul negru merge bine și cu alte brânzeturi cu mucegai albastru, nu doar cu Gorgonzola.
Încerci să înveți să citești în frunzele de ceai.
Încerci să înveți să citești în frunzele de ceai și tocmai ai încercat cu un ceai care era la plic. Deșteaptă treabă.
Încerci să te împrietenești cu cineva și ai rămas fără Pipa Păcii.
Ai un calendar care numără zilele până la Crăciun – dar e cu ceaiuri.
Vrei să bei ceva cald, dar nou, dar să fie bun.
Cineva ți-a făcut cadou un ceai.
Cineva ți-a făcut cadou un ceai „Ayurvedic” și oricum nu mai aveai chef de viață (chestiile alea tind să fie foarte piperate).
Cineva ți-a făcut cadou un ceai afumat și pare o idee bună să-l încerci. În fond, n-are cum să fie rău… nu? (sunt singura persoană pe care o știu care le bea de plăcere)
Vrei să botezi o cană nouă.
Ți-ai luat o sită de-aia pentru făcut ceaiul și vrei să vezi cum merge.
Ai o întâlnire cu un englez.
Sau cu un japonez.
Mergi la Ceai et caetera în Brașov și constați că „et caetera” se referă la jocuri, nu la espresso, dar e prea mișto locul ca să pleci. Și e la capătul pământului oricum, așa că până te-ntorci în civilizație mori de sete. (dar dacă-i musai, au o cafea bună la ibric)
Ai un fierbător de apă și vrei să fierbi apă cu el.
Ajungi în casa unei bătrâne nebune care te pune să bei ceai, că altfel face urât. Te cam ia cu fiori bătrânica, așa că mai bine bei.
Faci un curs de ceremonia ceaiului.
Ai dat peste rooibos.
Suntem în anul 2067 și aproape toate culturile de cafea au fost rase de pe fața pământului…
Mergi la ceainăria Open Heart în Brașov și vrei să-ți îneci amarul că te-ai dus acolo, dar n-ai în ce altceva. Partea bună e că dacă ceri un ceai rooibos, ți-l aduc cu zahăr – și atunci măcar poți să povestești despre cum cei de acolo nu-și cunosc meseria. (mi s-a întâmplat mie; rooibosul se îndulcește cu miere de felul lui)
Pe celălalt plic pe care-l ai scrie „Înlocuitor cafea 100%”.
Ai dat peste sencha.
Ai moștenit o plantație de ceai.
Te-ai mutat în Japonia.
Să bei apă caldă pur și simplu nu te mai satisface.
E un plic. E acolo. Orice altceva presupune Efort.
Ai urmat Iepurele în viziună și aia e singura chestie care ți se oferă de băut, după cum subliniază Pălărierul.

Și mai multe despre cum faci un ceai

Mon, 10 Nov 2014 07:03:12 +0000

Dorin a scris astăzi despre cum îți faci un ceai ca să iasă bun, să nu fie amar și să fie o plăcere, nu o durere. Tot ce a scris e perfect adevărat, dar merită completat.

Ceaiurile negre și verzi nu sunt „amare” când sunt „tari”. Am tot auzit ideea asta și bănuiesc că logica din spatele ei ar fi cam așa (chiar dacă e greșită): frunzele de ceai au o aromă pe care o eliberează când ajung în apă. Dacă le lași puțin, mai puțină aromă intră în apă. Dacă le lași mai mult, mai multă aromă intră în apă. În consecință, cu cât un ceai e mai concentrat, cu atât are aroma mai puternică și deci e mai tare și deci e mai amar.

Fals. Frunzele de ceai au mai multe componente pe care le eliberează în apă. Cele care dau amăreala se eliberează mai greu. Un ceai din care scoți frunzele la timp, oricât de multe ai fi pus, nu va fi la fel de amar ca un ceai în care ai lăsat frunzele prea mult, după care l-ai diluat cu apă.

Pentru detalii despre cât trebuie lăsat ceaiul să se facă, vedeți cutia/punga de ceai.

Alte idei, în ordine aleatorie:

Contează mult marca de ceai. Am băut tipuri de ceaiuri care sunt excelente când sunt de la o firmă cum trebuie (Demmer’s, Twinings, Lipton) și care sunt… mda… când sunt de la câte un no-name.
Există și ceaiuri pe care le poți lăsa mult la infuzat („la făcut”), cum ar fi „ceaiul roșu”, rooibos. Nu e obținut din planta de ceai, e ceva tufă africană, dar oricum pe-aici li se spune „ceai” și la ceaiurile de tei, sunătoare etc. Rooibos merge cel mai bine îndulcit cu miere. Se poate bea cu lapte, dacă are cineva preferințe de genul.
Ceaiurile pe care scrie „ayurvedic” (și se găsesc astfel de ceaiuri în Cărturești, de exemplu) sunt de obicei piperate. Aviz amatorilor să se uite foarte atent pe etichetă, să vadă câte alte chestii picante sunt în afară de piper și ghimbir.
Ceaiurile pe care scrie „Connoiseur’s” sunt pentru oameni care au habar în ce se bagă. Ceaiuri afumate și alte alea.

Cam atât am avut de comentat pe moment.

Cafea turceasă, ceai turcesc

Wed, 11 Sep 2013 11:12:37 +0000

[][1]

Vă tot zic că găsești peste tot cafea și ceai.

Tot ziceam prin comentarii de ceai/cafea la turci – hai să mut converația undeva mai vizibil.

Turcii nu beau. Alcool. Sincer, la ce cantități industriale de alcool beau eu nici n-aș fi observat dacă n-aș fi ieșit seara cu profesorii universitari din Karabuk. La noi tradițional e să se bea alcool în situația asta. La ei? Cafea și/sau ceai.

Băuturile astea sociale apar peste tot. Te invită cineva la el în birou? Primești ceai sau cafea. Te duceai acum x ani în Turcia prin Istanbul? Vânzătorii îți dădeau ceai. Ieși seara? Ceai! Sau cafea.

Cafeaua e de două feluri: turcească, adică de-aia de te duci undeva în oraș s-o bei. E foarte fină, zațul se depune greu la fund și ți se servește în cănițe mici, pe fundul cărora rămâne în cele din urmă un strat de zaț mâlos. Dintr-un motiv pe care nu l-am deslușit încă, e mult mai puțin dură decât a noastră. Acasă beau cafea cu vreo tonă de lapte. Aici nici nu simt că ar trebui. Dacă ești la o cafenea, primești pe aici și niște rahat lângă (cam ca biscuiții/turta dulce din cafenelele noastre).

Și mai e și veșnicul Nescafe, tipul doi de cafea, de care se pare că turcii sunt încântați. Se pare că e chestia care se face pe la muncă.

Ceaiul e, pe aici, negru. Prima oară când l-am băut mi s-a făcut gura pungă atât de tare încât am stat să fac implozie. A doua oară, tot pe acolo. A treia oară am întrebat care e faza cu ceaiul ăsta lăsat prea mult la făcut și am aflat că ceaiul turcesc se face cam așa: se pun o grămadă de frunze, se toarnă puțină apă fierbinte peste și se lasă. Când se servește, se pune din concentratul de ceai și se toarnă apă peste.

Eh, ideea e următoarea: eu sunt obșnuită cu ceaiul negru care se lasă două minute, ca să nu se facă amar și alte alea. Ei sunt obișnuiți cu ceaiul care se lasă câte un sfert de oră – sau dacă nu atât, măcar mult – și se bea pe urmă cu tone de zahăr. Se servește în păhărele mici.

Se beau tone. Deci. Se bea cafea/ceai în loc de cafea, cafea/ceai în loc de sucuri acidulate, cafea/ceai în loc de alcool. Cafeaua și ceaiul sunt peste tot. Te urmăresc. Sunt băuturile sociale.

(am găsit pe net că cică ceaiul de mere și alte alea sunt mai mult iubite și băute de turiști decât de turci)

Oriental chai – din lista ceaiurilor mai ciudate

Sun, 19 May 2013 10:53:13 +0000

Cine mă știe mai bine știe că apreciez ceaiurile în general (și cafelele și în general chestiile de băut interesante). Chiar și pe cele mai ciudate, cum ar fi ceaiurile afumate.

Momentan am fost servită cu Oriental Chai de la Demmers Teehaus (au două magazine în Cluj, unul chiar magazin în Piața Unirii și un stand în Iulius Mall), care e… Hm. e un sirop de ceai cu mirodenii, care vine într-o sticluță care pare medicinală. Se adaugă lapte. Se îndulcește puțin. Se bea. Se întreabă dacă pare într-adevăr medicinal cu totul, dincolo de sticluță.

Are ceai negru, scorțișoară, ghimbir, cardamom, cuișoare… Și un gust ca atare, puternic din cauza mirodeniilor, neobișnuit din cauza combinației lapte-ceai (mai îmi pun lapte în ceai, dar aici e mult mai mare proporția).

Oarecum recomandat amatorilor de chestii neobișnuite. Ca experiență.