[1 feb] Cartea de azi: „Documentele postume ale clubului Pickwick” de Charles Dickens

Thu, 01 Feb 2018 05:53:37 +0000

Charles Dickens a fost unul dintre oamenii hotărâți să facă lumea mai bună. A fost jurnalist și editor pe la diverse ziare, a intrat în contact cu clasele de jos, și-a făcut prieteni interesați și ei de cauze sociale, iar rezultatul se vede deseori în cărțile lui, care tind să vorbească despre orfani și vieți grele.

Primul lui roman, „Documentele postume ale clubului Pickwick”, nu e deloc așa. E o carte veselă despre niște domni londonezi din același club care pleacă la țară și trec prin tot felul de aventuri. Pentru că Dickens a scris povestea în foileton, unele aventuri sunt episodice și nu se leagă de un fir narativ mai larg, iar primul capitol e cu totul din alt meci decât restul cărții. Dar per ansamblu e distractivă, mai ales după ce Dickens prinde ritmul și îl introduce pe Sam Weller, servitorul domnului Pickwick, un tânăr credincios ca un câine, cu un accent Cockney și cu tot felul de replici ca, „Întâi afacerile și p-urmă distracția, după cum a zis Richard al Treilea când l-a-njunghiat pe ălălalt rege în Turn, după ce-a omorât bebelușii.” Sau „Ce mai faceți, doamnă? Mă bucur enorm să vă văd și sper să ne cunoaștem multă vreme de-acum încolo, după cum i-a zis domnul bancnotei de cinci lire.”

Cartea e prea puțin cunoscută la noi, poate și pentru că e greu de tradus, nu foarte melodramatică și pălește în comparație cu complexitatea altor cărți ale lui Dickens – însă în epocă a avut un succes răsunător și l-a lansat pe Dickens în lumea scrisului cam la fel cum au lansat cei de la NASA rachete și mai e știută și azi.

În plus, mai are și alte câteva avantaje. Întâi, e o primă lucrare a unui scriitor care avea să-și facă un renume atât de mare, pentru că se simte cum învață să-și facă meseria. Apoi, are un personaj cu adevărat antologic, Sam. Reflectă și societatea englezească de la mijlocul secolului 19 destul de fidel. Are și ilustrații din epocă.

Pe la noi, cred că cea mai recentă traducere a fost în colecția Adevărul, sub numele „Cronicile clubului Pickwick”, dar acum cred că volumele respective mai există doar prin anticariate. În engleză, poate fi găsită în format digital pe Project Gutenberg (unde e gratuită, evident) sau în format fizic pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

The Perks of Being a Wallflower

Mon, 23 Sep 2013 08:01:20 +0000

Soooo… Read the book, decided to check the film out on youtube. Ran into this 10-minute preview, which I thought perfect for satisfying my curiosity. And I saw the English literature teacher, Mr. Anderson, whom I liked so much in the book. Check him out from about 5:30.

Ermmm… What the hell was that?!

1. Which author invented the paperback book?
Answer: None that I know of. ‘Paperback’ is basically a term describing a really simple idea: soft, inexpensive covers for books, bringing the price down and enabling higher sales. There wasn’t much invention to be done there, considering that they already had papers and magazines. The idea sort of sprouted up with several publishers. I don’t know who was first.
It definitely wasn’t Dickens.

2. „[Dickens] also invented the serial.”
Answer: No, he didn’t. He just made good use of it and popularized it, with his first novel, The Pickwick Papers.

3. „In fact, at the end of the third chapter of his first novel, he had a man hanging from a cliff by his fingernails, hence the term ‘cliffhanger’.”
Answer: Who, Charles Dickens?! No way. His first novel was, as I’ve mentioned above, The Pickwick Papers. Which is a series about a few gentlemen and their (mis)adventures. Quite charming. Quite gentlemanly. Nobody goes through anything truly physically threatening, as far as I recall, although there’s a bit of an issue with prison.
The ending of chapter 3:

The dismal man readily complied; a circle was again formed round the table, and harmony once more prevailed. Some lingering irritability appeared to find a resting-place in Mr. Winkle’s bosom, occasioned possibly by the temporary abstraction of his coat—though it is scarcely reasonable to suppose that so slight a circumstance can have excited even a passing feeling of anger in a Pickwickian’s breast. With this exception, their good-humour was completely restored; and the evening concluded with the conviviality with which it had begun.

The cliffhanger scene happens in somebody else’s novel: Thomas Hardy’s A Pair of Blue Eyes. It wasn’t his first novel – it was his third. But, to the teacher’s credit, it was the first one that Hardy put his name on. The scene is at the end of chapter 21:

As he slowly slid inch by inch upon these, Knight made a last desperate dash at the lowest tuft of vegetation—the last outlying knot of starved herbage ere the rock appeared in all its bareness. It arrested his further descent. Knight was now literally suspended by his arms; but the incline of the brow being what engineers would call about a quarter in one, it was sufficient to relieve his arms of a portion of his weight, but was very far from offering an adequately flat face to support him.

There’s a bit of dialogue before the chapter ends. By the way, I haven’t read this particular book (although I knew of the scene), but Google was my friend. It should’ve been the scriptwriter’s as well.

Urgh. Movies about school shouldn’t, you know, misinform people.

Charles Dickens on Roxana-Mălina Chirilă

[1 feb] Cartea de azi: „Documentele postume ale clubului Pickwick” de Charles Dickens

The Perks of Being a Wallflower