Colegiul Național "Mihai Viteazul" on Roxana-Mălina Chirilă

Fostul meu liceu își motivează elevii să nu mai chiulească

Fri, 13 Feb 2015 06:31:19 +0000

O, sfântă naivitate! De fapt, mai multe sfinte naivități. V-am zis vreodată ce tare mă bucur că m-am născut când m-am născut? Într-o parte am ratat complet comunismul, acesta fiind marele meu noroc – iar pe de altă parte am ratat școlăreala din ce în ce mai proastă de astăzi, acesta fiind micul meu noroc.

Iar cel mai mărunt noroc pe care-l am, dar totuși un noroc care mă încălzește din când în când, e că am fost elevă la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (Sf. Gheorghe) înainte să fie transformat într-o școală cu steluțe-n ochi ca-n manga japoneză. Nu era o școală perfectă: orele de informatică erau absolut atroce la începutul liceului (ca predare), orele de biologie erau ținute de o femeie care era puțin sărită, iar orele de franceză nu erau cu profa care știa să predea. În schimb era o școală destul de sobră și mai pe gusturile mele: liniște multă, îți vedeai de treaba ta.

Acum intru acolo de parcă ar fi altă planetă: elevii au uniforme, grupurile de voluntari mișună, e un hei-rup de un optimism care determină cinica din mine să se dea câțiva pași înapoi. Școala mea nu mai există, a fost înghițită de o chestie unde s-au mutat vechii mei profesori. Elevii au grupuri de dezbateri, unde vin cu idei gen „autorii ar trebui să plătească pentru fiecare idee luată de la cei care au scris înaintea lor”, rupte de realitate și atât de naive încât simt că-mi tremură palmele din dorința de a juca feste și de a strica puțin din inocența asta ce strălucește ca o oaie fosforescentă singură în pădure pe timpul nopții. (partea proastă e că niște adulți au fost de acord că e o idee genială)

Însă au rămas cu o mică problemă: absențele nemotivate – mai exact, cu chiulul. Am fost și eu chiulangioaică și știu că există două tipuri de elevi: cei care învață și cei care nu. De chiulit, chiuleam toți, că părintele Tămașu vorbea incoerent și eram sătui de discursul din care nici Dumnezeu nu pricepea nimic, la chimie ni se făceau teste de personalitate, iar la biologie profa era specială, odată s-a enervat când nu i-am dat răspunsul pe care-l dorea la întrebarea „Ce diferență e între plante și animale?” (răspuns: plantele cresc toată viața. După ce am dat alte 7 răspunsuri înainte, gagica a fugit furioasă din clasă, că a considerat că ne batem joc de ea.)

Deci, au reușit să facă școala să bubuie de chestii pozitive și s-au chinuit mult și degeaba să scape de chiuluri. Acum ai nevoie de hârtiuțe să poți să ieși din școală în timpul orelor, procesul de motivare a absențelor s-a complicat, au vorbit cu părinții, au făcut tot ce le-a stat în putință. Și totuși unii elevi nu vor să participe la ore. Așa că s-au gândit să facă un concurs ca să motiveze lumea să nu mai absenteze aiurea.

Concursul e pe clase: clasele cu cele mai puține absențe primesc premii. Ca să participe la concurs, au voie maxim o medie de o absență nemotivată pe elev. Amu’, nu știu cum să vă spun, dar în clipa în care ai un chiulangiu cum era basarabeanul nostru (aveam în clasă un basarabean cu adevărat chiulangiu, rareori dădea pe la școală – dar știa istorie, nene, de mergea mereu la națională), o să toace absențele alea cât ai clipi și, ca să scape de gura colegilor enervanți, o să lipsească în plus atât cât reușește.

Dar poate premiile merită, nu? Poate o fi ceva care să facă elevii să vrea cu adevărat să stea.

Premiul I – un picnic organizat de şcoală în mod expres pentru elevii clasei de pe locul I, la care vor participa şi cadre didactice ale şcolii. În cadrul acestui picnic, pe lângă mâncare şi distracţie, elevii vor beneficia şi de activităţi de educaţie non-formală.

Undeva, în această școală, niște profesori au considerat că răsplata perfectă pentru elevii care vin la școală și sunt cuminți e să stea și mai mult cu profesorii și să aibă parte de ore în plus. Ura!

Premiul II e o intrare la piscină, ceea ce mi se pare ok. Și Premiul III e o pizza la cantina școlii, în cadru festiv – nu știu dacă au renovat cantina, dar lol-uiesc la imaginea clasei care mănâncă festiv pizza în comunistoiditatea aia de loc (lol-uiesc: zic „lol” cu voce tare, de multe ori, cu diverse intonații).

Însă amuzamentul meu pe seama acțiunii nu se termină aici. Au două catrene de lozinci:

„Interesul şi dorinţa
Îţi vor motiva absenţa.
De înveţi, te străduieşti,
Tu un premiu-ai să primeşti.”

„A-nceput semestrul nou
Nu lipsim deloc, deloc
Căci la şcoală de venim,
Premiul mare îl primim.”

Adevărul e că sunt de acord cu primele două versuri: când eram în liceu participam la toate olimpiadele posibile și imposibile ca să mi se mai motiveze din absențe. În rest, ce legătură are primul catren cu subiectul?

Articolul menționează și opinii ale elevilor:

Probabil că pe viitor toţi cei care preferă să meargă în alte locuri decât la şcoală, în timpul orelor de curs, vor înţelege că nu fac o alegere potrivită

Fiind asocială, aș face câteva absențe doar ca să scap de premiile 1 și 3. Premiul 2 sună ok, dar e prea mare riscul să țintești spre el.

Și ultima chestie…

Eu, ca şef al clasei, îmi motivez colegii şi prietenii să vină la şcoală, deşi în clasa mea nu se chiuleşte.

Păi și atunci ce motivează?

…Eu le urez să nu le meargă treaba cu concursul ăsta, măcar din cauza premiilor, dacă nu de altceva. Nu de alta, dar aș fi tristă să aflu că spiritul opoziției cinice și rebele a fost înecat și că nu mai există niciun locșor de suflet pentru mine și generația mea în CNMV. Voi fi la fel de străină de spiritul locului pe cât sunt de spiritul statuilor de dinozauri pe care le-au trântit în curte.

O profesoară care bate elevi, apărată de inspectorat

Tue, 15 Apr 2014 10:36:36 +0000

Auzisem ceva zvonuri cum că o profesoară din fostul meu liceu, Mihaela Blănaru, ar fi strâns de gât un elev de gimnaziu. Nu mi-a fost niciodată profesoară mie, pentru că preda fizica la clase de uman, iar eu am terminat mate-info. Nu mi-a venit să cred, iar persoana de la care am auzit chestia asta aflase și ea la a nu știu câta mână povestea, așa că nu eram perfect sigură că era adevărată.

Uite că este, măcar în mare. Articolul către care dau link spune că ar fi fost bătut.

Conform sursei mele neoficiale, după incidentul respectiv a fost anunțată că la următoarea abatere are șanse mari să fie concediată. Conform articolului, i-a fost scăzut și salariul cu 15%.

Din sursa mea, am aflat că profesoara n-ar fi primit bine vestea și din prea îngăduitoare ar fi devenit de-a dreptul draconică, predând într-un ritm amețitor, apoi ascultând imediat elevii din materia pe care tocmai o predase. A plouat o vreme cu note mici, iar elevii au „plouat” cu absențe la ora ei. Ceea ce mi se pare normal – ca autoritate, trebuie să știi că anumite lucruri nu se fac și că nu poți să întinzi coarda la nesfârșit. Regulile trebuie să fie clare, stabile și să poată duce la o colaborare dacă există destulă bunăvoință, însă în cazul de față elevii au constatat repede că sistemul nu avea cum să le fie favorabil. „Au scăpat din mână,” ar spune cei care cred în autoritatea școlii ca fiind absolută. „Au protestat în mod unit împotriva unor nedreptăți evidente,” ar spune alții.

Din punctul meu de vedere, e treaba profesorilor, a direcțiunii, a administrației și a inspectoratului să se asigure că lucrurile nu ajung aici și că, dacă ajung totuși, sunt îndreptate în doi timpi și trei mișcări. Trimisă în concediu forțat de odihnă? Concediată? Până la urmă ține de ei cum vor să abordeze situația, dar ea trebuie abordată.

Între timp a apărut al doilea elev bătut (despre care n-am detalii), s-a făcut încă o plângere, iar consiliul de administrație al Colegiului ar fi decis concedierea ei. Exact cum spuneam în paragraful de mai sus: problema e identificată și rezolvată rapid. S-a încercat cu avertismentul și cu „binișorul”, dar pregătirea elevilor are clar de suferit – și se pare că și fizicul lor la fel. Situația e inacceptabilă pentru o unitate de învățământ, chestie pe care au remarcat-o 11 din 12 membri ai consiliului de administrație, care au votat pentru concedierea ei, la propunerea lui Mădălin Guruianu (pe care tocmai l-am pomenit în alt context), PNL, consilier local. (da, consiliul are printre membri și pe cineva de la primărie)

Dacă povestea s-ar fi terminat aici, aș fi lăudat doar gestul lor. Însă ce să vezi? O mică plângere pe lângă Inspectoratul Școlar Județean Covasna – și deodată decizia de concediere a fost revocată de sus. În plus, trebuie să i se plătească Mihaelei Blănaru și salariul care-i fusese tăiat. Din motive de viciu de procedură, după cum ne spune Rădița Palela, PSD, inspector școlar general adjunct, fost director adjunct al Colegiului Național „Mihai Viteazul”, fosta mea profesoară de chimie, (fostă?) colegă a Mihaelei Blănaru:

Reprezentantul organizaţiei sindicale membru în colegiul de disciplină a sesizat următorul viciu de procedură: propunerea de sancționare a cadrului didactic trebuie făcută de directorul unității sau de 2/3 din membrii Consiliului de Administrație. Procesul verbal al Consiliului de administrație nu cuprindea îndeplinirea acestui aliniat. Colegiul de disciplină a anulat sancţiunea pe viciu de procedură.

Mă întreb cum arată o adunare unde propunerile, ca să poată fi votate, trebuie făcute de două treimi din membri. Dacă-ți vine o idee pe moment? Trebuie să ceri time out, să-i strângi pe ceilalți și să vă puneți de acord să faceți aproape toți acea propunere?

Rezumat: ești profesoară. Bați doi elevi. Te porți ca nebuna la ore. Școala ia decizia să fii penalizată, apoi, când e clar că nu se poate discuta cu tine, concediată. Te duci la Inspectorat să te plângi, iar acolo se decide că te vei întoarce să predai, dintr-un motiv minor.

Ce să înțeleg din asta, dacă nu că Inspectoratul trage de reguli în favoarea profesorilor? Luând în considerare gravitatea situației, ar fi putut să le semnaleze problema celor din consiliul de administrație ai Colegiului înainte să se pronunțe și să ia decizii cu privire la Blănaru. Să-i sfătuiască să se adune de urgență și directoarea să propună susținerea deciziilor de scădere a salariului și de concediere. Sau cine știe, bănuiesc că și Inspectoratul are un cuvânt de zis în cariera profesorilor – altfel de ce mai există? – și ar fi putut acționa pe alte căi pentru scoaterea Mihaelei Blănaru din postul pe care evident n-ar mai trebui să-l ocupe.

Pentru că ne e clar tuturor, nu? Mihaela Blănaru și-a pierdut orice fel de credibilitate în fața claselor, iar ținerea ei în post nu e de natură să fie de vreun folos cuiva. În primul rând că nu cred că mai învață cineva fizică de la ea. S-ar putea să fie hărțuită de elevi (elevii știu cum să facă viața profesorilor amară), așa că nici ea nu cred că o să câștige ceva, în afară de nervi și salariu – iar nervii au făcut-o să bată doi elevi, pe când un al treilea? Între timp, prin asociere, toată povestea asta scade credibilitatea cadrelor didactice care-i iau partea, iar scandalul ne atrage și nouă celor din afară atenția că sistemul de învățământ e un mamut plin de favoritisme, relicve și incompetenți – în defavoarea profesorilor competenți, care predau și educă exact cum ar trebui. Care există.

Mădălin Guruianu spune că o să dea în judecată Inspectoratul. Aplaud decizia lui. Bănuiesc că nu e una ușoară, dar cred că e una de natură să facă sistemul mai bun.

Îl citez cu privire la Inspectorat:

Este un mesaj dezastruos asupra corpului profesoral de la Colegiul «Mihai Viteazul», care arată că orice ar face nimeni nu-i va trage la răspundere şi, chiar dacă Consiliul de Administraţie votează desfacerea contractului de muncă, te va apăra tătucul de la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Corect. Cam ăsta e mesajul și ar cam trebui răspuns l el. Sistemul de învățământ nu ar trebui să fie un monstru sacru în care aproape orice e permis și prea puțin e penalizat.

_____

Iar dacă tot e vorba de nereguli: am înțeles că și clasele actuale urmau să fie duse în anul ăsta școlar de profesorii de religie să vadă „Strigătul mut”, un film de îndoctrinare anti-avort în care li se arată înregistrări cu proceduri medicale. Nici asta nu e în regulă – în privința asta știe cineva dacă s-au făcut plângeri?