Completarea Unor Povești Incomplete on Roxana-Mălina Chirilă

Suntem oameni buni?

Sun, 18 Aug 2013 08:42:27 +0000

Discutam nu demult cu cineva despre niște persoane care și-au revenit după ce au fost înșelate cu multe lucruri și trase pe sfoară cu diverse. Și-au irosit ani din viață, dar s-au repus pe picioare și au luat-o de la capăt, lăsând trecutul.

Ceea ce e admirabil, nu?

Parțial. Din păcate lumea nu e atât de simplă. O persoană înșelată de obicei nu e înșelată într-un buzunar separat al universului, nu își încetează existența în zilele, lunile sau chiar anii cât e fraieră. Ea trăiește totuși în lume. Dacă se bagă în orice chestie care consideră că e Bună, indiferent dacă e înșelăciune sau nu, are șanse să-i afecteze și pe ceilalți – dacă ai un prieten care se bagă în MLM sau în Martorii lui Iehova, o să știi. O să-ți explice, din bună credință, de ce produsele sunt bune, de ce ar trebui să vezi și tu importanța subiectului. O să ai parte de predici pentru abstinență sexuală, împotriva avorturilor sau homosexualilor, o să ți se explice că produsele X chiar sunt Bio, că asigurările de viață sunt importante, că Partidul Micilor Idealiști e cel mai tare și ar trebui să-i susții șamd.

În anumite cazuri, un om de genul ăsta o să-i convingă și pe alții. Uneori o să-i convingă atât de bine încât ceilalți vor deveni și ei susținători și promotori ai Chestiei Bune. Ei, dacă acea Chestie Bună e o țeapă…

Care sunt caracteristicile unui om bun? E un om care are intenții bune, nu? Care încearcă să facă bine, e onest, bine intenționat, nu se ceartă cu lumea, nu poartă pică. Hmm. Dacă e să-i credem pe unii (de ex. pe Paul Ricoeur __în Oneself as Another), identitățile se construiesc ca povestiri, ca narațiuni despre sine. Nu zic de povestiri în sensul de invenții, fantezii, ci în sensul punerii cap la cap al unor idei sau acțiuni, în sensul unei înșiruiri de lucruri în ordine, elegant; apar motivații, presupuneri despre viitor, explicații ale trecutului. Omul bun e o narațiune, o povestire în care personajul principal se poartă într-un anumit fel și nu se poartă în alte feluri.

Din păcate, un om bun poate să-și justifice acțiunile în așa fel încât chiar dacă ele nu sunt chiar atât de bune el să poată să-și păstreze imaginea de sine, să păstreze narațiunea în conformitate cu ideea de om bun și să rămână bun și pentru ceilalți. Nu vorbesc aici doar din propria mea concepție despre lume: s-au făcut studii despre lipsa de onestitate a oamenilor onești („The Dishonesty of Honest People: A Theory of Self-Concept Maintenance”, de Nina Mazar, On Amir și Dan Ariely) din care reiese că oamenii pot să trișeze puțin fără ca asta să le afecteze imaginea de sine sau stima de sine. Nu trișează mult, dar o fac în limite „acceptabile”.

În studiul de mai sus e vorba de faptul că oamenii pot trișa puțin la teste, dacă se poate, fără să se vadă ca mai puțin onești. Dar e un caz de laborator. Am senzația că în viața reală lucrurile sunt mai insidioase, mai complexe: poți să alegi anumite interpretări ale trecutului din care să ieși bine, poți să raționezi în așa fel despre prezent în care ceea ce faci să fie bine.

Persoanele de care vorbeam la început și-au luat țeapă și i-au pus și pe alții în poziția de a-și lua țeapă. Când au descoperit situația, au zis cu jumătate de gură că lucrurile nu erau roz și au plecat. Alții își vor lua țeapă după ei, ca urmare directă sau indirectă a faptului că ei au susținut Chestia Bună (care nu era bună, dar ei nu știau la momentul respectiv).

De ce sunt oameni buni? Pentru că au zis că lucrurile nu erau roz, dar nimeni n-a vrut să-i asculte. Nu au vrut să se bage peste oameni, să creeze conflicte, să se certe cu vechi prieteni și să-i incomodeze pe alții. Nu erau doriți, așa că au plecat.

Au refuzat să rămână agățați de țeapa lor. S-au pus înapoi pe picioare, au trecut peste injuriile care li se aduseseră, peste faptul că fuseseră păcăliți. Au lăsat trecutul deoparte și acum se ocupă de alte lucruri care s-ar putea să fie cu adevărat bune. Fac lucruri și pe gratis, fac lucruri cu cap. Se poartă bine cu lumea. Și-au interiorizat lecția primită și au reușit să nu se lase doborâți de ea – unii ar spune chiar că au devenit persoane mai bune. Au fost respinși de cei care le erau prieteni, dar au lăsat lucrurile astea deoparte.

Povestea e aproape eroică. Și e foarte bine pentru ei că au făcut toate lucrurile bine și că s-au dezvoltat ca oameni. Dar există și alte povești conform cărora nu sunt la fel de eroici, la fel de buni. Sunt cele care spun că au fost responsabili pentru cei pe care i-au păcălit fără să vrea, care spun că sunt lași și egocentrici pentru că nu se uită în urmă. Probabil că nu sunt cele cu care se autodefinesc.

Un om bun e puternic, trece peste obstacole. E onest. Ascultă de autoritate. Dacă poate, ajută la dezvoltarea planetei (prin știință, economie, artă, ce-o fi). Îi ajută pe alții să se îndrepte. Își susține prietenii și familia. Nu intră în conflicte absurde. Sunt multe moduri în care poți să spui povestea omului bun, multe calități frumoase și decizii corecte pe care poți să te axezi. E în regulă, e normal să ai o poveste în care ești personaju principal, cel bun, eroul. Totul e să nu crezi că povestea ta e singura. Te mai uiți în jur, le vezi pe ale altora, schimbi perspectiva, regândești, rejudeci. Alegi.

Problema Bibliei.

Sat, 20 Apr 2013 06:45:05 +0000

O chestie pe care o remarc destul de des când discut cu unii care au obiceiul să argumenteze folosind Biblia e că au citit Biblia la fel ca mine: mai din părți. Biblia e o carte MARE. E ceva mai lungă decât „Război și pace”, dacă nu mă înșel, așa că nu te pui pe ea și o citești într-o seară. Dar eu aș fi presupus că majoritatea celor religioși au citit-o. Deseori, se pare că nu ăsta e cazul.

Observație 1: Episoadele cunoscute din Biblie sunt scurte

Episoadele faimoase din Biblie tind să fie scurte. Dumnezeu nu reușește doar să creeze lumea doar în șase plus unu zile, ci o face și în doar una-două-trei pagini (depinde cât de mari sunt paginile și de cât de mic e scrisul). E primul capitol din Geneză. Până la capitolul 3, a făcut și animalele, și oamenii, a fost descris Edenul, Adam și Eva au fost creați și au fost și dați afară din Grădină. Până la sfârșitul capitolului 4 a murit Abel și Cain a fost trimis în lume. Mai mult decât atât, Eva a avut încă un fiu (pe Set). Capitolul 5: arbori genealogici. Apoi, timp de 3 capitole, se discută Noe și potopul.

Ai nevoie de o vreme destul de lungă ca să citești toată Biblia. Ai nevoie de aproximativ o dupămasă ca să de pui la curent cu tot ce e mai discutat pe acolo.

Observație 2: Restul Bibliei e un mare mister

De obicei e destul să citești un capitol sau două în plus față de cei care aduc argumente din Biblie ca să dai peste chestii nu foarte plăcute. Deschizi Biblia la întâmplare și descoperi că o femeie trebuie omorâtă cu pietre dacă a fost violată în oraș (pe undeva prin Deuteronom), sau că diverși aveau mai multe soții, sau concubine (vezi Elcana prin Cartea Întâi a Regilor).

Pe undeva există câte un pasaj care justifică aproape orice – chestie mișto arătată de Margaret Atwood în „The Handmaid’s Tale”, în care o întreagă societate se ghida după una din povetirile biblice. Mai exact:

Atunci Rahila a zis către Iacov: „Iată roaba mea Bilha; intră la ea şi ea va naşte pe genunchii mei şi voi avea şi eu copii printr-însa”. Şi i-a dat pe Bilha, roaba sa, de femeie şi a intrat Iacov la ea; iar Bilha, roaba Rahilei, a zămislit şi a născut lui Iacov un fiu. Atunci Rahila a zis: „Dumnezeu mi-a făcut dreptate, a auzit glasul meu şi mi-a dat fiu”. De aceea i-a pus numele Dan.” (Gen 30:3-6). (sursa: bibliaortodoxa.ro)

În societatea din cartea lui Atwood, multe femei deveniseră sterile, așa că soțiile bărbaților importanți își angajau „cameriste” cu care se culca soțul cât stăteau ele între picioarele soției. Superb, nu?

Ideea e următoarea: sunt puțini cei care știu mai bine chiar ce e pe acolo. Majoritatea Bibliei se propagă după ureche prin povestiri și referințe, prin „se știe că”-uri și interpretări pe care le luăm nu ca interpretări, ci ca niște adevăruri exprimate pe acolo.

Observație 3: Biblia e la zi cu ce ne convine, dar ceea ce nu ne convine a fost schimbat cândva/înseamnă altceva

Dacă vrem să demonstrăm că e bine să juri, atunci mergem în Vechiul Testament. Dacă nu e bine să juri, ne legăm de ce a spus Iisus. Dacă vrem să demonstrăm că homosexualitatea nu e bună, atunci Sodoma și Gomora (deși povestea e interpretabilă și, după cum spuneam, interpretabilă) sau pe un pasaj din Levitic în care se spune explicit că bărbații n-au voie să se culce cu bărbați, iar pedeapsa în cazul în care o fac e să fie dați afară din societate (aceeași care e și dacă tai un berbec și nu arzi grăsimea, apropo). Dacă vrei să justifici monogamia, Adam și Eva, sau ce-o mai fi. Dacă vrei să justifici poligamia și concubinajul, oho!, ai de unde alege.

Biblia, ca și Dumnezeu deseori, e un fel de chestiune spinoasă din care alegem ce ne place. Restul?… A venit Iisus și a infirmat o mare parte din Vechiul Testament (cu excepții convenabile). Sau anumite chestii erau valabile atunci, dar acum nu sunt, pentru că s-a schimbat societatea.

Deci, problema Bibliei…

…așa cum o văd eu e că Biblia e un fel de text pe care majoritatea lumii îl folosește pentru a raționaliza idei care existau deja dinainte. Plus, puțină lume o știe foarte bine. Plus, interpretările „bat” deseori cuvântul scris, pentru că s-au instaurat deja ca niște mici adevăruri și truisme. Plus, puțini par să-și dea seama că de fapt asta e situația.

Povestea cu Sodoma și Gomora

Wed, 28 Nov 2012 16:45:28 +0000

[][1]

Sodoma și Gomora: Nu afli decât când ajungi la Iezechiel că n-au fost distruși pentru că erau homosexuali, ci mai degrabă pentru că erau niște porci trufași, lacomi și mândri.

Dacă e vreo poveste care îmi pisează mărunt creierii printr-o interpretare greșită, e cea despre Sodoma și Gomora. Deschide Biblia, caută prin ea, învârte paginile cât vrei și în clipa de față n-o să găsești vreo singură poveste care să mă facă să mă enervez mai tare decât cea despre Sodoma și Gomora. De ce? Să fie vorba oare despre faptul că am eu vreo afinitate cu Sodoma și Gomora? Să fie vorba despre povestea efectivă cu Sodoma și Gomora? Să fie vorba de Sodoma și Gomora din Biblie, că mă calcă pe mine pe nervi ele?

Nu.

E vorba de faptul că povestea cu Sodoma și Gomora din Biblie nu e deloc povestea cu Sodoma și Gomora din capul credincioșilor. Citești paginile, te uiți la comentarii și zici „Hă?” Și pe urmă ici „Hm.” Și pe urmă zici, „Aoleu.”

Hai să vedem. Chiar dacă o să-mi scol în cap o grămadă de creștini supărați care mă vor contrazice de numai pentru că sunt mai dură în limbaj și nu pic pe spate în fața unei cărți care e considerată de ei sfântă.

Păcatul Sodomei, varianta din Biblie

Ce spune Biblia despre Sodoma și păcatul ei? Păi, scrie în Iezechiel 16:49-50, adică în cu totul altă parte decât acolo unde povestește despre Sodoma și Gomora, Lot, fiicele sale șamd.:

Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit.

Ele s-au mândrit şi au făcut urâciune înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, cum ai văzut.

Voi vedeți vreun homosexual pe acolo?… Nu. De ce? Pentru că cele două cetăți au fost nimicite din o grămadă de motive. Erau păcătoase în general. După cum spunea odată cineva de pe internet (deci nu eu, dar nu-mi aduc aminte cine), au fost nimicte pentru că populația cetăților era formată din nenorociți imorali pe toate planurile.

Așa, acum că am terminat cu perspectiva Bibliei asupra subiectului, hai să studiem îndeaproape textul biblic cu privire la Sodoma și Gomora, adică în Geneză, 18-19.

Sodoma și Gomora, pas cu pas: Contextul lui Lot

[][2]

Lot și Avraam

Ce-i cu Lot ăsta? Lot e nepotul lui Avram/Avraam (Geneză 11), cel care a dat-o pe soția lui drept sora lui ca să nu-l omoare egiptenii ca să-i ia soția (Geneză 12) și cu care a tot umblat până când au ajuns în „părţile de miazăzi ale Canaanului”. Acolo, pe scurt, nu era destul loc, Avraam era bogat, Lot avea și el averea lui, păstorii lor se tot certau, așa că s-au despărțit și Lot a luat-o spre Sodoma (Geneză 13). Au fost niscaiva războaie, Lot și familia au fost înrobiți, Avraam s-a luptat pentru el, l-a eliberat, cu familie și servitori cu tot, și Lot s-a întors în Sodoma (Geneză 14).

Așa. Sărim peste o bucată de Geneză, care e ocupată cu Avraam și cum se culca cu slujnica sub ochii nevestei. În Geneză 18 Dumnezeu îl anunță pe Avraam că are de gând să distrugă Sodoma. Ce știm noi despre Sodoma? Că e Lot pe acolo. Lot, nepotul lui Avraam, înrobit și dezrobit. Avraam se tocmește pentru Sodoma (nu pentru amândouă, doar pentru Sodoma) până când îl convinge pe Dumnezeu să o lase în pace dacă găsește 10 oameni drepți. (Geneză 18) După cum știm, degeaba.

Sodoma și Gomora, pas cu pas: Povestea în sine

Bun, ajung îngerii în Sodoma, unde Lot așteaptă la poartă. Ce căuta acolo, nu știu. Poate că de obicei se afla în treabă pe acolo, poate trimisese Avraam un mesager ca să-i spună că nu-i a bună. Cert e că Lot stătea în poartă și i-a chemat pe îngeri la el acasă unde le-a dat de mâncare.

Înainte să se culce, toată Sodoma s-a adunat în fața casei: „Unde sunt Oamenii, Care au intrat să mâie la tine? Scoate-I ca să-I cunoaştem!” (Geneză 19:5) Să-i cunoască cum? Biblic? Pur și simplu? Ambiguu. Dar știm că pe vremea aia era foarte, foarte important să te porți bine cu oaspeții. Și ceea ce sugerează cetățenii Sodomei nu e doar homosexualitate, dacă citești povestea în cheia asta, ci viol. Care e rău din punct de vedere Biblic și dacă-l faci unei femei. Și e rău și din punctul nostru de vedere actual.

Așa că Lot răspunde: „Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!” (Geneză 19:7-8).

Haideți să vă subliniez puțin: ”Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea”.

Ambiguu? Nu. Deloc. Absolut deloc ambiguu. Spre deosebire de partea cu cunoscutul oaspeților, Lot decide să precizeze exact care e statutul lor în ce privește sexualitatea. Haideți să vă traduc: ”Am două fete, virgine, le scot aici, acum, voi violați-le în grup cum aveți chef.” Hai să adaug și subtextul: ”Asta înseamnă că o să le faceți ferfeniță până mâine dimineața, o să le distrugeți psihic – dar pentru că nu ne pasă de chestia asta și femeile nu sunt oameni, ci vite, vă spun că vă permit să-mi faceți vitele inutilizabile. În fond nu mai pot să le dau altora pentru că nu vor mai fi virgine, deci valoarea lor pe piață e zero. Uitați ce mă sacrific eu pentru voi.”

Uite cum ar funcționa restul poveștii, dacă ar fi după mine.

După ce Lot fu tras înapoi în casă, văzu în fața lui o femeie îmbrăcată în straie bărbătești și cu o tunsoare rușinoasă și scurtă, care ținea îndreptat spre el o bucată de fier sculptată după o modă nemaivăzută.

Femeia spuse niște cuvinte într-o limbă ce nu era a lui, apoi se auzi o bubuitură și Lot nu mai auzi nimic, pentru că-i trecuse o bilă de metal prin creier.

”Cine ești tu?” întrebă unul dintre cei doi Îngeri, care știu toate limbile pământului, căci acesta e darul lor de la Dumnezeu.

”Sunt Roxana a Traducătorilor, din cetatea Filologilor.” Iar apoi femeia suflă asupra obiectului de metal pe care-l avea în mână și le zâmbi larg.

”Adevăr grăit-a Domnul,” mai spuse ea, ”când a zis să nu vă puneți cu filologii pentru că vă vor deconstrui după cum le-a spus profetul lor, Derrida. Iară când vremurile se vor deștepta, plătive-ți cu toții pentru misoginismul tembel de care dați dovadă.”

Iară îngerii Domnului s-au întors în rai pentru a-i spune Aceluia că femeia nebună îi transmite, cu metalul în mână, să găsească povești care stau în picioare.

Mă întreb ce a trecut prin capul fiicelor lui Lot când au văzut că tatăl lor vrea să le arunce în mulțime ca să fie violate. Mă întreb ce s-a gândit mama lor când a aflat că soțul ei vrea să-și distrugă copiii. Mă întreb de ce îngerii au fost complet de acord cu oferta lui Lot și nu i-au zis măcar „Omule, nu-i frumos”.

Apoi Lot, fiicele și soția au fugit din Sodoma – li s-a zis să nu se uite înapoi, dar soția s-a uitat și s-a transformat într-un stâlp de sare. De ce?… De ce, pentru numele lui Dumnezeu? Ce scop avea interdicția asta? Dumnezeul ăsta parcă e un sadic obsesiv-compulsiv, care în clipa în care vrea să nimicească oameni o face nu numai conform regulilor vechi ale jocului, ci și conform unora noi și arbitrare. Nici nu mă mir că lui Avraam îi era frică și să râdă lângă Dumnezeu. De fapt, nici nu mă mir că Avraam va fi ceva mai încolo perfect pregătit să-l sacrifice pe fiul lui pentru că așa i-a zis Dumnezeu. Cine știe ce-i mai trece prin cap Domnului?

Bine, bine. Nu mai comentez nedreptatea asta cu soția lui Lot. În context e chiar minoră.

Sodoma și Gomora, pas cu pas: Încheierea

Cuuum, nu s-a terminat aici?! Toată lumea știe că asta e povestea. Sodoma și Gomora sunt distruse, Lot și fiicele au fugit. Gata, nu?

Haha. Nu. Citiți din Biblie:

Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi sa aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale.

Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: „Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului.

Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!”

Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea.

Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: „Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!”

Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea.

Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor.

Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: „Este din tatăl meu”. Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi.

Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: „Acesta-i fiul neamului meu”. Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi.

Deci fetele lui Lot, la modul cel mai explicit cu putință, s-au culcat cu tatăl lor și i-au făcut copii. Nu știu de ce simt cum se ridică în mine un anumit cuvânt. Unul mare, puternic, strigat. Incest! INCEST! INCEST!!!

Lot cu familia (pictură de Jan Muller, „Lot și fiicele sale”)

Lot a comis incest cu fetele. Fetele alea două pe care înainte le dădea ca pe vite ca să fie violate. Fetele alea două, în al căror cap nu știu ce era. Nu știu dacă-mi mai pare așa de rău de ele că au un tată de doi bani care ar fi în stare să le arunce să fie violate în grup de un oraș întreg. În fond, nici ele nu erau normale la cap dacă asta li s-a părut o soluție.

Și apropo, Dumnezeu n-a avut nimic de zis la faza asta. N-a trimis niciun înger care să-i întrebe de sănătate, n-a pedepsit pe nimeni, n-a zis nimic. Doar a tăcut mâlc.

Deci, iată-l pe Dumnezeu: Avraam comite adulter cu slujnica pentru moștenitori? Eh, rămâne persoana de contact din respectiva perioadă, că e băiat bun. Fiicele lui Lot se culcă cu tata și îi fac copii? Să trăiască mult și bine! Cei din Sodoma și Gomora cer în mod ambiguu ca doi îngeri să le fie dați pentru a fi cunoscuți (într-un fel sau altul)?… Să moară, nenorociții. (deși Biblia ne tot spune, fără să ne explice de ce, că cei din Sodoma erau păcătoși în ultimul hal; ai doar pomenite „mândria” și răutatea față de săraci, dar n-ai un episod clar de depravare… cum ai în cazul fiicelor lui Lot)

Există un serial american în care arhanghelul Gabriel a plecat din rai și s-a făcut zeu păgân. Loki, mai exact. Și a refuzat să se întoarcă acasă. Mă întrebam care ar putea fi motivația, acum știu.

Arhanghelul Gabriel: Tată, au fost distruse Sodoma și Gomora.
Dumnezeu: Așa și trebuia.
Arhanghelul Gabriel: Și fiicele lui Lot s-au culcat cu el și sunt însărcinate.
Dumnezeu: Da, da. Să aibă moștenitori mulți de tot.
Arhanghelul Gabriel: Și Avraam și-a înșelat nevasta.
Dumnezeu: E în regulă, e un om sfânt.
Arhanghelul Gabriel: Chiar nu-ți pasă?… Chiar ți se pare că Avraam e perfect în regulă? Nu crezi că ar trebui să faci ceva?
Dumnezeu: A, ba da. O să-i spun să-și omoare fiul.
Arhanghelul Gabriel: … Să ce?
Dumnezeu: Ca să-i testez credința. O să vezi ce-i fac lui Iob, căruia o să-i omor toată familia când mă provoacă Satana.
Arhanghelul Gabriel: … Tată, ai omorât deja și copiii din Sodoma și Gomora, nu crezi… De fapt, lasă. Cred că mă duc să mă fac zeu păgân. M-am săturat de slujba asta – peste nu știu cât timp mă trezesc că vrei să distrug și Ierusalimul.

Concluzie

Dacă aveți de gând să-mi spuneți de Sodoma și Gomora ca fiind perfect relevante în contextul homosexualității, o să presupun că sunteți complet de acord cu incestul tatăl-fiică și că dacă soția voastră nu vă face copii e ok să vă culcați cu amanta.

Pentru că Dumnezeu aprobă incestul. Și aprobă adulterul în exact porțiunea aia de Biblie.

Și o să vă spun că Dumnezeu i-a omorât pe cei din cetățile alea pentru că erau răi în general, iar faza cu homosexualitatea e ambiguă și chiar dacă aia era una din probleme, era chiar ultima lor problemă, undeva după faptul că vor să violeze pe cineva. Dar hei, incestul nu-i rău. Și nici aruncarea fiicelor în fața întregului oraș pentru a fi violate. Asta susțineți când vorbiți de Sodoma și Gomora cu atâta patimă.

[Toate citatele din Biblie sunt de pe http://www.bibliaortodoxa.ro/ ]