Concert on Roxana-Mălina Chirilă

Alexandru Andrieș – concert caritabil în Brașov

Wed, 24 Sep 2014 06:52:16 +0000

Acesta este Alexandru Andrieș, cântând în stilul simplu și ușor ironic pe care-l au generațiile mai vechi de cântăreți:

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=MoeYij3BZzs]

Va ține un concert caritabil în Brașov în aproximativ o săptămână, pe 1 octombrie, la ora 19:30, la Sala Patria. Ce se obține din bilete merge e folosit pentru îngrijirea bolnavilor incurabili (adulți și copii).

Detalii despre eveniment:

Fundația HOSPICE Casa Speranței își propune să readucă în atenția publicului brașovean un artist mult iubit de către acesta. La 30 de ani după lansarea primului album al artistului, Alexandru Andrieș reinventează „Interioare“ și va susține un turneu alături de Ioana Mîntulescu, Sorin Romanescu și Berti Barbera.

Detalii și despre organizatori:

Fundația HOSPICE Casa Speranței este prima organizație de caritate din România având misiunea îngrijirii bolnavilor incurabili în faze avansate și terminale, în special bolnavi de cancer. Serviciile hospice sau „îngrijiri paliative specializate” contribuie la îmbunătățirea calității vieții bolnavilor incurabili prin tratamentul durerii și a celorlalte simptome asociate, suport psiho-emoțional, social și spiritual. Serviciile noastre sunt gratuite și se adresează populației din Brașov, București și zonele limitrofe.

Concertele Connect-R și Rednex

Sun, 04 May 2014 10:57:23 +0000

Connect-R a fost o surpriză plăcută. Nu știam foarte multe despre el, muzica lui nu m-a dat pe spate niciodată la radio sau pe Youtube. Dar ieri a fost destul de clar că poți să te distrezi la un concert chiar dacă n-ai o pasiune deosebită pentru muzică. A fost o atmsoferă faină, artistul s-a jucat cu publicul, a glumit, a făcut cover-uri cu melodiile lui favorite (și cu ocazia asta și-a etalat talentul de a imita stilul altora). Entuziasm, un public țopăind și lăsându-se – cu greu, e drept – convins să și cânte puțin. Și un artist care are voce și știe ce să facă cu ea (chiar are, până și în direct).

Basistul Sebi, din Sf. Gheorghe, a spus și el emoționat câteva cuvinte despre relațiile interetnice și despre cât de egali suntem toți. Cred că s-a făcut o vânzoleală prea mare în presă cu relațiile astea, dacă și unul dintre ai noștri ne transmite mesajul „hai să fim prieteni”, dar e ok, sunt de acord cu el.

Rednex, care au fost a doua trupă a serii, au apărut în acordurile unui intro destul de dubios, dar altfel au cântat vechile melodii favorite, s-au învârtit pe scenă în dansuri cu mai multă energie parcă și decât trupa locală de aerobic, au făcut pe cowboy-ii și și-au tras niște accente americănești de Vest Sălbatic de abia mai înțelegeai ce spuneau (în afară de „Are you ready?”). Poate puțin prea exagerate? 😛 (mă întreb, vag, unde sunt americanii care dau în extrema lui „politically-correct”, să se enerveze că le-a apropriat o trupă suedeză cultura)

Simpatici și ei, au făcut publicul să reacționeze și să țopăie și, în unele cazuri, să strige „I love you” (cel puțin era unul lângă mine care o striga). Plus vreo 15 copii care au fost aduși și ei pe scenă, să danseze cu pălării de cowboy pe cap și care au fost mult mai mult drăguți decât enervanți, ceea ce e o performanță (cine spune că sunt o cinică n-a văzut destule spectacole școlărești).

Singura chestie e că n-au stat prea mult. 50 minute, după care au plecat.

Eh, fun, fun.

Epilogul concertului cu Tudor Chirilă

Fri, 02 May 2014 19:48:54 +0000

O sonorizare proastă și un Tudor Chirilă în forme de zile mici. Un public apatic. Piese necunoscute la început, cântate cu o voce neîncălzită. Hainele prea strâmte ale solistului. Senzația ocazională că trupa se desincroniza. Niște rugăminți să dăm piesele noi pe Facebook. Ceva cu Ucraina care luptă pentru libertate.

După primele piese, lumea doar privea, așteptând să vină melodiile mai interesante și să-și intre Vama în formă. Spre final, un public ceva mai încălzit țopăia și cânta, cum se face la concerte, pe „Perfect fără tine”, „Vara asta”, „Vama Veche”.

Suficient de mult entuziasm pentru un bis irosit pe o piesă prost cântată, dar nu cât să se mai producă o rundă de aplauze. Sunt destul de sigură că voiau să termine cu „Epilog”, dar ropotele de aplauze așteptate s-au transformat în ropote de picioare în plecare. Persoana care a pus mâna pe microfon pentru continuarea programului ne-a reproșat că nu i-am aplaudat destul pe cei de la Vama, dar zborul publicului era deja un lucru clar.

Poate că au fost două tipuri de oameni: cei care până la urmă s-au distrat și cei care nu. Dar nu-mi dau seama care erau mai mulți…

Trupa Voltaj la Sfântu Gheorghe

Sat, 27 Apr 2013 08:48:09 +0000

Pe 23 aprilie e Sf. Gheorghe – vorbesc de sărbătoarea din calendarul ortodox, desigur. Ei, cu ocazia asta, orașul meu natal, Sfântu Gheorghe, e aruncat într-o sărbătorire foarte veselă, artistică, primăvăratică și comercială, cu târg, tarabe, evenimente, spectacole și tot ce vrei și ce nu vrei. Se închid străzile, se umple tot centrul de tarabe și scene și corturi, de miros de mici, vată de zahăr și kurtoskalacs (n-am diacritice ungurești pe tastatură momentan, ca să le pun pe kurtosi). Și vin ceva formații sau cântăreți interesanți.

Acum mai mulți ani a venit Edvin Marton, au trecut pe aici Iris, Mircea Baniciu… ok, ok, ca să ajung la nume mari, C.C. Catch și Smokie. Da, Smokie ăia cu „Who the f**k is Alice?” Dintr-un motiv sau altul se ia prea puțin în seamă la nivel național târgul ăsta, dar e ditamai suita de evenimente.

Aseară a venit Voltaj. Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor, le făceam cu telefonul, care are o cameră neimpresionantă până și în cele mai bune condiții. Chestia luminoasă de mai jos e scena, apropo. Undeva în depărtare. Eu eram pe la jumătatea mulțimii. Solistul Călin Goia a estimat la ochiometru un public de „cred că sigur peste 10 000 de oameni”, care au devenit mai apoi 15 000, după același ochiometru. Recunosc că eu habar n-am câți eram, dar un număr de mii sigur.

Acum urmează partea grea: cum să descrii un concert?… Muzica e, inevitabil, cunoscută. E la radio, e pe Youtube, puțini nu știu care e trupa Voltaj – și până și ei recunosc cel puțin vreo două-trei melodii.

Da, au cântat piesele arhicunoscute și unele mai puțin arhicunoscute. Și au sunat bine, dansabile, pline de forță. Călin Goia țopăia pe scenă de ziceai că era desprins din rutina de aerobic care fusese mai devreme pe altă scenă a orașului. Uneori se mai întâmplă ca o trupă să apară într-o lehamite generală, un fel de „oraș mic, ce-mi bat eu capul?” Aici? Nici gând. Se simțea energia aceea tipică a concertelor, felul în care trupa reușește să incite publicul, să-l pună la treabă, să-l strunească încolo și încoace prin forță, calitate, muzică, entuziasm.

De cele mai multe ori proiecțiile din spatele trupei arătau imagini cu publicul sau cu trupa (foarte indicat, când publicul se întinde pe o sută de metri și cântăreții sunt niște mogâldețe în zare), cu excepția extrem de memorabilă a unei sinistre albine mecanice care zbura pe un fundal cenușiu în timpul piesei „Albinutza”. De unde eram obișnuită s-o iau ca pe o piesă sugestivă la modul cel mai direct cu putință, încărcată de sexualitate și umor, am început să mă întreb dacă albinuța proiectată n-avea să-mi dea coșmaruri SF noaptea, în care să fiu vânată de gâze supradimensionate în cadrul unui vis pe care Freud l-ar numi „uncanny”. Norocul meu că visele mele sunt aiurite și au puține legături cu problemele, sperieturile și chestiile dubioase văzute când sunt trează.

Dar ca să revenim la oile noastre și să lăsăm albinuțele în pace. O chestie simpatică a fost că au invitat pe câte cineva să cânte câteva versuri la microfon. Prima oară a fost invitat pe scenă un personaj al cărui nume și a cărui poziție nu le-am prins, dar care părea să se distreze în timp ce cânta bine. Spre final, Goia a coborât în primele rânduri și a oferit microfonul unora-altora care țopăiau și ei de zor, încântați, prinși de spiritul concertului.

Una peste alta, un concert bun, memorabil (bănuiesc că și mai memorabil dacă erai în primele rânduri, dar mișto oricum).