Covid-19 on Roxana-Mălina Chirilă

Mă mai citesc yoghini? Dacă da, să știți că lui Grieg nu-i pasă dacă muriți

Thu, 11 Nov 2021 17:18:47 +0000

Alint; am primit câteva comentarii recente care mă fac să-mi dau seama că mă mai citesc unii yoghini care urmează cursurile școlii MISA, așa că pot să presupun că încă mă mai citesc oamenii. Nu cred că mă citesc frecvent, dar e suficient și ocazional.

Ziceam relativ recent că Gregorian Bivolaru a dat mesaje cum că oamenii n-au voie nici să se atingă de vaccinați, care vaccinați sunt sortiți pieirii în câțiva ani. Și spuneam tot acolo că școala de yoga MISA, în frunte cu maestrul, recomandă niște „remedii” anti-Covid comercializate de firme ale yoghinilor.

Acum Bivolaru a inventat un „vaccin profilactic” [sic] care e un fel de mujdei diluat peste care se fac incantații. Le spune yoghinilor să-l ia zi de zi timp de 49 de zile, apoi să facă o pauză de o zi și s-o ia de la capăt.

Nu știu cine are nevoie să audă treaba asta, dar vreau să vă zic un lucru important: lui Bivolaru nu-i pasă dacă muriți. Stați să repet: lui Bivolaru nu-i pasă dacă muriți.

De ce spun asta? Păi, pentru că nu l-am auzit niciodată să-i pese și au fost suficienți suferinzi și morți.

Gândiți-vă la toți cei care au avut probleme sau au murit de-a lungul timpului, de la Monica Ceșa care a făcut cancer și a murit la cei care s-au mai plâns de probleme de sănătate, de bani, de toate felurile. Acum câțiva ani, o femeie care a fost în Japonia și a făcut donații cursului a împrumutat bani pentru o traducere a unei cărți de la curs în japoneză, cu binecuvântarea maestrului, ca la final să nu poată face nimic cu ea, să se certe cu soțul din cauza banilor și să fie respinsă fără compasiune de „maestru” până când s-a băgat și Mihai Rapcea pe fir să pledeze pentru cauza ei.

Nu țin minte să fi auzit de vreun caz în care Gregorian Bivolaru să nu explice că a fost vina lor că au pățit ce au pățit; fie au zis că au murit din cauza unor defecte de personalitate (cum ar fi bârfa), fie că au pățit ce-au pățit pentru că nu au aplicat cum trebuia ce li se indicase. Poate n-au făcut practica spirituală necesară la cancer, poate nu și-au schimbat atitudinea, poate, poate, poate.

Una peste alta, oricum o dai, „maestrul” a fost dintotdeauna foarte detașat de problemele și suferințele cursanților. Și să ne fie clar: nu mă refer la detașarea divină a celui care are empatie pentru întreaga omenire, dar nu se identifică cu problemele ei, ci mă refer la un om căruia nu pare să-i pese și care doar spune că are empatie.

**Voi cât de perfecți vă simțiți? **Sunteți gata ca atunci când dați de greu să vi se spună că sunteți niște larvari leneși care nu au făcut ce trebuia? Sau că dacă ați făcut, nu contează, pentru că n-ați făcut perfect și o chichiță sau alta nu a fost îndeplinită; poate nu v-ați concentrat cum trebuie în timpul meditației, poate nu știți să vă cereți scuze pe cât de frumos ar trebui, iar acum csf, n-ai csf, o să muriți, o să suferiți, o să fie nasol și e doar din vina voastră? Sunteți gata de o justificare de-asta? Ca atunci când aveți mai multă nevoie de susținere să primiți palme?

Dacă lucrurile merg bine, e ușor să-ți asumi rezultatele pozitive; iar dacă lucrurile merg prost, e ușor să dai vina pe victimă. Oricum ar fi, îți asumi responsabilitatea doar pentru ce-i avantajos pentru tine, respingi tot ce e dezavantajos și uite așa ajungi infailibil. E ușor! Bine, nu e așa ușor, lumea trebuie să te și creadă. Dar ca sistem, e simplu. Elimină 100% din greșeli din discuție și o să fii fără pată.

Gregorian Bivolaru zice așa într-un mesaj înregistrat:

Se constată că, din păcate, numărul imbecililor și al imbecilelor care se îmbolnăvesc de COVID-19 și care fac parte dintre cursanții acestei școli este în creștere. Inconștiența, letargia și lenea de care astfel de persoane dau dovadă este șocantă. Unele persoane au ajuns deja să fie internate în spital în stare gravă. Ne facem datoria să semnalăm înmulțirea acestor cazuri.

Ce să vă zic? Bivolaru vă face imbecili dacă pățiți ceva. Imbecili, inconștienți, letargici, leneși. Dacă muriți, credeți că o să-i pară rău după voi? Sau o să fiți numai buni de aruncat la coș și trecuți la rubrica de „dacă nu faceți ce trebuie, o să pățiți ca imbecilii ăștia”? Sunteți oameni cu vise, speranțe, vieți, cu oameni dragi cărora le pasă dacă vă e bine. E viața voastră reductibilă la „a murit pentru că e imbecil”? Sunteți ok să fie reductibilă la atât?

Nu știu câți sunt care s-au îmbolnăvit pe la curs, dar poate n-ar strica o mică statistică. Câți cursanți sunt? Raportat la populația nevaccinată, cum stați? Cursanții de la școala de yoga MISA s-au îmbolnăvit mai puțin? Mai mult? Câți au avut forme grave? A murit cineva? Dacă da, câți? Raportat la populația vaccinată, cum stă treaba? Uitați-vă și la grupele de vârstă, comparați-vă cu cele în care sunteți voi.

…Bine, e de cercetat acolo, probabil nu aveți sondaje și probabil majoritatea nici nu știți câți sunteți. Dar uitați-vă în anul vostru de curs, în orașul vostru.

Poate cer prea mult.

Nu vă zic să vă vaccinați. Îmi dau seama că vi s-a zis că vaccinul e rău și nu sunt eu persoana care să vă explic de ce informațiile care vi s-au dat nu sunt tocmai corecte sau sunt, uneori, fabricate. Există o grămadă de surse care explică lucrurile astea. (Doar atât zic: eficiența și siguranța sunt două lucruri diferite; dacă un vaccin e 90% eficient nu înseamnă că e 10% dăunător. De ex., să bei un pahar cu apă e 0% eficient contra pișcăturilor de țânțar, dar e și 0% dăunător.)

Dar e o situație de criză. Se îmbolnăvesc mulți; unii mor. Gândiți-vă un pic la atitudinea celui care vă dă sfaturi când e vorba de cei care au nevoie de ajutor. Nu vă gândiți cum e doar atunci când mergeți la el prima oară cu o problemă („E covid, ce facem?”), ci gândiți-vă cum e când cineva are nelămuriri, când are probleme în continuare, când pățește ceva neplăcut („S-au îmbolnăvit prietenii mei de la curs de covid și-mi fac griji.”) („Am încercat să am relații de iubire, dar am impresia că partenerii mă folosesc, ce să fac?”). Acolo mai e empatie? Mai e compasiune? Sau e doar supărare și acuze contra celor care suferă?

Pentru că am impresia că mai degrabă o să vă îngroape în injurii și o să vă spună că e vina voastră decât o să admită că soluția lui ar putea să nu meargă.

Cei anti-restricții se gândesc, evident, doar la sine

Wed, 24 Mar 2021 08:06:54 +0000

Stăteam zilele astea și mă gândeam la toți ăia care urlă că sunt anti-mască, anti-restricții pentru că s-au săturat să stea acasă și vor să se distreze.

Atenție: nu vorbesc de cei care suferă economic de pe urma pandemiei, pentru că au un motiv bun să se plângă. Nu vorbesc nici de cei care doar se plâng că s-au săturat, pentru că pe bune că înțeleg. La tăți ni-i greu, toți ne-am săturat de pandemie și ne plângem prietenilor. Faptul că vorbești cu cercul tău despre o situație grea te ajută să o mai depășești un pic.

[Notă ulterioară: Nu mă refer nici la cei care protestează contra noilor restricții cu ora 20, program redus la magazine șamd. Postarea e de dinainte de ele, de pe vremea cu Șoșoacă și „dacii liberi”.]

Vorbesc de ăia care protestează vehement și vor ridicarea restricțiilor, urlând că li se încalcă drepturile și că vor libertate de mișcare, pentru că vor să meargă unde vor, cum vor, să-și trăiască viața și să se simtă bine.

Oamenii ăia vorbesc între ei pe net. Se citesc unii pe alții. Unii se adună și la proteste. Dar nici măcar unul dintre ei nu a gândit treaba mai departe de propriul confort. Ok, nu toți ne gândim în perspectivă, dar dacă ar fi fost într-adevăr pro-libertate de mișcare, pro-dreptul de a ieși când vrei și unde vrei, cineva până la urmă tot ar fi văzut elefantul din încăpere și măcar s-ar fi pomenit ideea.

Elefantul sunt oamenii care nu au prea multă libertate de mișcare nici când nu e pandemie: cei care au probleme să umble. Ăia cu bastoane, cârje și scaune cu rotile, pe care-i vedem rar pe străzi și prin parcuri, bucurându-se de soare și de viață. E drept că nu li se interzice să iasă, dar au mici obstacole la tot pasul – nimic major, noi ăștia cu două picioare bune zburdăm fără să le observăm, dar pentru ei sunt grele. Treptele de la intrarea majorității blocurilor, de exemplu; trotuarele pe care parchează mașini până-n gard, de trebuie să faci serpentine (alea sunt o problemă și pentru cărucioare) și să urci/cobori bordura ca să mergi pe stradă. Rampele de acces cu înclinații atât de mari încât n-ai curaj să cobori pe ele nici pe picioare, darămite pe roți. Tot felul de mici porcării de-astea. Nici nu vreau să mă gândesc cum e să-ți cauți o chirie când ai nevoie de ceva pe cât se poate fără trepte, pentru că problema ta e permanentă.

Probabil ziceți, „da, dar e altceva, sunt bolnavi/au handicap”. Da, și? Ce dacă? Credeți că dacă-ți rupi piciorul îți pierzi și neuronii și ți se schimbă personalitatea? Că dacă ai un picior cu probleme nu poți avea o slujbă de, nu știu, programator? Că dacă dă peste tine o mașină și te lasă cu sechele fizice pe termen lung nu mai vrei să vezi alți oameni și să te bucuri de viață, chit că suferi? Credeți că un pic de suferință îți creează automat o resemnare stoică? Că eu nu cred.

Nu știu care ar fi soluțiile, nu știu exact nici cum se descurcă individual oamenii cu handicap locomotoriu în general, dar am tot așteptat să văd pe cineva din tabăra anti-restricții empatizând cu cei care nu vor putea zburda în sărituri vesele pe străzi nici când se termină pandemia. Dar văd că nu e cazul. Ca de obicei, egoismul doar pretinde a fi luptă pentru dreptate.

Un oraș mic și mult prea liniștit în pandemie

Wed, 30 Sep 2020 11:21:40 +0000

În perioada asta sunt în Sfântu Gheorghe (Covasna), din varii motive. Viața într-un oraș mic e mai liniștită, tipurile de mâncare pe care le poți cumpăra, mai puține, iar regulile legate de pandemii mai puțin respectate.

Primarul din Sfântu Gheorghe, reales duminică, a aflat că are COVID-19. Am intrat la el pe Facebook să văd ce comentează lumea, iar Google Translate mi-a demonstrat că sunt mulți care încă au impresia că e o conspirație și îi spun și lui să nu se impacienteze. Nu e COVID-19, e gripă, a fost declarat bolnav aiurea, chiar dacă și-a pierdut simțul gustului.

Am intrat într-o farmacie (fără legătură cu pandemia) și eram singura persoană care purta mască. Farmacista avea una agățată în jurul gâtului, probabil în caz că încerca cineva să-i taie beregata cu o foaie de hârtie ascuțită. Un bătrân își proteja bărbia cu ea. Cineva n-avea deloc.

„Ar fi trebuit să educe oamenii de la bun început și să le spună la ce e bună masca, nu să vină cu amenzi și amenințări,” îmi spune cineva, care își dă jos masca de cum iese dintr-un raion al magazinului universal, până își dă seama că ar fi trebuit s-o păstreze până ieșea din clădire.

Măștile se dau jos de parcă ar fi ilegal să le porți o secundă în plus. Pentru cei care merg în două magazine adiacente, masca se dă jos pe cei trei pași dintre cele două uși, asta dacă se mai pune la loc.

La început m-am simțit prost că nu fac același dans absurd al scoaterii și repunerii măștii la fiecare trei secunde, dar pe urmă mi-am băgat picioarele. Nu sunt evantai, să tot flutur chestii la intervale regulate.

Între timp, azi sunt 51 de cazuri noi de COVID-19 în județul Covasna, față de 31 în Brașov. Mă întreb dacă problema are ceva de-a face cu relaxarea totală a populației.

Covid-19, episodul 2

Mon, 20 Jul 2020 07:11:38 +0000

Acum vreo două luni spuneam că Covid-19 e un virus, nu o invazie tătară și că trebuie să fim inteligenți, nu curajoși. Să ieșim cu pieptul gol în fața dușmanului și să suferim glorios nu ajută pe nimeni și nu e eroic, intimidând dușmanul, ci e o strategie proastă și dăunătoare pe termen lung.

Între timp, lumea s-a relaxat aproape complet. Măștile sunt purtate mai mult sau mai puțin, precauțiile sunt luate mai mult sau mai puțin, iar situația începe să devină neplăcută. Numărul de cazuri crește din ce în ce mai mult. Cei care iau boala tind s-o paseze și altora.

Izolarea ne-a adus o amânare, dar atât. Politicienii nu au devenit în mod miraculos alți oameni. Sistemul de sănătate poate că s-a pregătit și există combinezoane și câteva ventilatoare în plus, dar rămâne în esența același sistem pe care-l aveam și înainte. Nu poți să îngrași porcul în ajun și să faci un sistem național să meargă brici doar pentru că ai nevoie de el.

Tot ce avem e o amânare și senzația că lucrurile merg bine. Și multă, multă oboseală.

În ritmul ăsta, o să fie urât. Ar fi bine să fim prudenți, să ne ferim (barem cât de cât) și să avem grijă de noi. Să purtăm masca vieții, chiar dacă e incomodă, să nu mergem să ne întâlnim cu foarte multă lume, să fim mai izolați.

Î: Ce mare chestie, nici nu-s așa de multe cazuri la noi?

La început, și în China au fost doar câțiva oameni infectați. După care, numărul lor a tot crescut. Țin minte că mă uitam atunci pe știri și mi se părea enorm că aveau 50.000, apoi 60.000, apoi 80.000 de cazuri. Vedeam cifrele și mă întrebam cum au reușit să scape atât de tare de sub control situația.

După care a ajuns pandemia în Italia, cu explozia de cazuri, și mi-am dat seama că nu se mai punea problema să ne ocolească boala, sau să moară în fașă.

După 7 luni, s-a ajuns la 14 milioane de cazuri la nivel mondial, pentru că boala crește exponențial, ceea ce înseamnă că nu crește în fiecare zi cu un număr relativ fix de cazuri, ci că numărul de cazuri o să tot crească în funcție de numărul celor din zilele de dinainte. Cu cât sunt mai mulți bolnavi, cu atât îmbolnăvesc mai mulți oameni în jur. E o schemă piramidală care, spre deosebire de cele ale companiilor de cosmetice, riscă să adune o grămadă de oameni de peste tot în piramida ei.

Î: De ce au fost mai puține cazuri imediat după ridicarea restricțiilor?

Pentru că virusul se transmite de la om la om, iar la momentul respectiv erau mai puțini bolnavi care ieșeau pe stradă. Unii s-au vindecat, alții au murit, iar un număr măricel probabil că știa că are virusul și se străduia să nu-l dea altora. Erau vreo 20.000 de cazuri în total, dar doar 5000 de bolnavi (cunoscuți) la momentul respectiv. Restul se vindecaseră sau muriseră.

Acum sunt aproape 38.000 de cazuri și vreo 15.000 de bolnavi.

De care știm, evident. Între momentul în care iei virusul și cel care faci boala durează un pic, iar rezultatele testelor nu sunt nici ele instantanee. Nu-ți poate spune nimeni dacă ai luat COVID-19 fix în clipa în care ai făcut-o.

**Î: Dar procentul de bolnavi dintre cei testați nu-i foarte mare, deci asta-i bine, nu? **

…Păăăi…

Într-un fel, da. Ar fi nasol dacă s-ar face 20.000 de teste pe oameni netestați încă și am descoperi că 15.000 dintre ei sunt bolnavi.

Dar chestia e cam așa: dacă se descoperă 800 de cazuri noi, înseamnă că sunt (cel puțin) 800 de bolnavi în plus. Care poate mor, poate rămân cu sechele, și probabil că dau boala mai departe. Nu e o bucurie. Iar testul negativ nu e o garanție că nu vei face boala, ci spune doar că acum nu o ai. Poți foarte bine să te îmbolnăvești în ziua următoare.

Dar într-un fel ai dreptate: contează și câți sunt testați. Probabil că sunt unii care au COVID-19 și n-au fost testați, deci n-au fost puși la socoteală, deci avem mai multe cazuri decât se raportează. Nu e din răutate, ci pur și simplu nu se poate testa simultan toată populația țării.

Î: Dar morții de ce nu-s așa de mulți? Sunt multe cazuri, înseamnă că nu e așa de gravă boala.

Dacă e să mori de o boală, de obicei nu mori din clipa în care o iei. Durează un pic până se înrăutățește situația și mori.

Dacă nu ți-e foarte clar cum e cu treaba asta, gândește-te că toți murim, pentru că viața se termină. Dar dacă citești asta, nu ești mort încă. La un moment dat vei fi, dar încă nu.

Î: Ăștia zic că nu sunt suficiente paturi la ATI, deși sunt doar unele ocupate, iar la nivel de țară sunt mult mai multe. Adică, ok, spun ăștia că sunt ocupate și de alte boli, dar tot nu iese numărătoarea. Nu e suspect?

Frate, nu știu. Nu sunt expert în ATI și în spitale. Am văzut și eu cum discută lumea. Dar eu știu trei chestii mari și late:

Dacă or să ajungă foarte mulți să aibă nevoie de ATI în același timp, probabil că am pus-o indiferent dacă ne minte Arafat sau nu.
Chiar dacă aș ști că sigur prind un loc la intubat dacă mă îmbolnăvesc, asta nu-mi crește deloc dorința de a fi intubată.
De când avem atâta încredere în spitalele românești?

Pe scurt, așa, indiferent ce mânării se fac la nivel înalt, aș prefera să nu fac boala asta decât să descopăr exact care sunt minciunile oamenilor. Nu vreau să demonstrez că există suficiente locuri în spitale fiind nevoită să mă internez.

Apoi, legat de locuri… Acum câțiva ani, dacă mi-ai fi zis, „Roxana, să spunem că arde un club și câteva zeci de oameni trebuie internați cu arsuri, crezi că sunt suficiente locuri în București ca să fie îngrijiți?” aș fi răspuns „Da.”

Apoi a venit Colectiv și am descoperit exact cât de limitate sunt locurile pentru situații excepționale.

Î: Dar am auzit că virusul nu omoară oameni tineri, care n-au probleme medicale, deci nu mă afectează, nu? Pentru că eu sunt tânăr/ă.

Nu, virusul nu prea omoară oameni tineri fără probleme medicale. Dar cauzează tot felul de alte probleme, care de-abia încep să fie descoperite.

Probabil că aș scăpa, dar aș putea și să am ghinionul tipului de 30 de ani care a murit după ce a fost la o petrecere de coronavirus, în care încercau petrecăreții să demonstreze că virusul nu există.

Oricum, dacă citești acest text, probabil că părinții tăi sunt ori în categoria de risc, ori în apropierea categoriei de risc (asta dacă mai sunt în viață). Părinții altora, la fel. Asta dacă nu cumva chiar tu ai ajuns la o vârstă mai înaintată.

Î: Nu crezi că se sifonează fonduri și se fac mișmașuri cu treaba asta?

Probabil că se fac. Părerea mea despre lume e că există oameni capabili de lucruri mărețe și există oameni care ar face coliere din cranii de copii, dacă ar ști că au cumpărători. Pot să profite și de pe urma unei pandemii, nicio problemă.

Dar faptul că unii fură nu înseamnă că, fiind supărată pe ei, sunt imună la boli.

Î: Nu, adică nu crezi că COVID e un fals?

Nu. Vrei o conspirație? Hai să-ți spun o conspirație.

Cei aflați la putere vor voturi și au învățat să le spună oamenilor ce vor să audă. Ne e teamă? Atunci ne vor spune că teama noastră e justificată și ei ne vor apăra. Ne-am săturat de teamă? Atunci sunt gata să jure că totul e în regulă doar ca să câștige popularitate.

De când am început eu să mă uit la știri, i-am văzut cum au promis pensii, au promis infrastructură, au promis bani pentru educație, au promis o grămadă de lucruri și, de fiecare dată, promisiunile încălcate le-au fost iertate. Dacă acțiunile lor vor duce acum la morți, ei bine, morții nu pot vota contra lor, nu?

Nu ți se pare că e plauzibil ca niște indivizi cam tembeli de felul lor, care sifonează bani în mod vizibil, care nu știu să gestioneze probleme, care nu au soluții și n-au avut niciodată, să mintă și să încerce să bage totul sub preș?… Sau ți se pare că e mai plauzibil ca Trump, Putin, Merkel și Iohannis să stea la o masă și să zică, „Hai să inventăm un virus”, după care să convingă majoritatea cadrelor medicale din întreaga lume să se dea de ceasul morții ca să pretindă că există un virus?

Î: Dar am văzut oameni pe Youtube și pe Facebook care…

Am văzut oameni pe Youtube și pe Facebook care susțin că pământul e plat. Am văzut și o grămadă de oameni foarte convinși de tot felul de lucruri, care mi-au explicat cum vor crea ei energie din nimic, cum fac motoare cu apă și o grămadă de alte asemenea.

Du-te și verifică-le sursele. Caută dovada pentru fiecare afirmație pe care o fac și vezi să nu fie de pe un site gen „știrisuperadevărate.ro”, pentru că oricine face un site.

Î: Deci ce facem acum? Eu nu vreau să cedez în fața fricii și politicii!

Nu-ți cere nimeni să fii fan Arafat, serios. Bolile sunt apolitice, nu le pasă dacă ții cu PSD, USR, PNL, UDMR sau alte acronime.

Nici nu trebuie să trăiești cu frică.

Poți să fii foarte individualist și să ai grijă de tine. La fel cum nu te urci în mașini conduse de oameni beți și te ferești să treci strada fără să te asiguri, e bine să nu te apropii de cei care sunt deosebit de petrecăreți în perioada asta și să stai un pic la distanță de oameni. Și masca aia ajută și ea la ceva.

Fii liber și sănătos.

Î: Nu ți se pare că măștile seamănă cu niște botnițe și că vor să ne controleze prin asta?

…E mult mai greu să rulezi un program de recunoaștere facială când omul poartă mască. Dacă porți și haine fără însemne, or să te recunoască greu pe camerele de supraveghere.

Î: Ne-au zis că masca nu e bună, și pe urmă că e bună! Eu nu mai pricep nimic.

Din păcate, așa funcționează știința. Se emite o ipoteză, în funcție de ce se vede pe teren și de ce se știe până acum de cazuri similare. După care, dacă realitatea din ipoteză nu corespunde cu cea de pe teren, se verifică de unde apare diferența.

Așa a fost mereu. Pe vremea Antichității, se credea că e în natura obiectelor să pice mereu în jos; mai târziu, Newton și-a dat seama că pică pentru că sunt atrase de Pământ, nu pentru că universul are un „jos” și un „sus”, iar teoria a fost corectată.

Acum ne mișcăm mult mai repede cu știința, dar tot durează până ne prindem ce și cum.

Îmi pare rău, oricât ar fi cineva de geniu, nu are cum să-și dea seama instantaneu cu ce are de-a face și care e tot adevărul despre un lucru nou.

**Î: **M-am săturat de mască, tu nu? Transpir! Nu pot respira! Nu-mi place s-o port! Îmi displace s-o văd!

Da, te înțeleg. Nici pe mine nu mă încântă. Am momente când intru într-un magazin și parcă e prea cald și nu pot respira bine. Dar vestea bună e că e o iluzie! Dacă stau câteva secunde sau un minut, trece disconfortul.

Una peste alta, uneori facem lucruri incomode pentru propriul bine. Poate avem mult de mers până la muncă și e o neplăcere zilnică pe care trebuie s-o suportăm ca să avem serviciu. Sau poate că serviciul ne displace, dar ne facem treaba pentru că vrem bani ca să avem din ce trăi. Nu este o bucurie, dar, pe termen lung, sunt chestii pe care le facem pentru că fără ele ne-ar fi mai rău.

În cazul de față, purtăm masca nu pentru că ne place, ci pentru că vrem să nu suferim noi și să nu sufere cei din jur. Pentru că masca poate fi dată jos pe acasă, dar o boală respiratorie ne chinuie și ziua, și noaptea, fără să-i pese de disconfortul nostru. Iar uneori omoară.

Î: Nu crezi că e o conspirație?

Nu.

Î: Nu crezi că e o boală creată în laborator?

Nu. Dar și dacă aș crede că ar fi, cea mai bună metodă de a combate idioții care au creat-o ar fi să n-o iau.

Î: Nu crezi că e o boală inventată ca să ne țină oculta sub control?!

Nu, pentru că e la nivel Mondial și mă îndoiesc sincer că Angela Merkel, Trump, Putin și Iohannis au stat la o masă și au fost cu toții de acord să vândă aceeași minciună tuturor.

În plus, cam mor oameni. Mai ales prin SUA a fost și este dezastru.

Î: Nu te-ai săturat de faza cu coronavirusul și nu vrei să te întorci la normal?

Ba da. Nu știu cum să subliniez asta. BA DA. Ba da, ba da, ba da, ba da.

Hai că mă apucă și plânsul. BA DA.

N-am prea avut vacanțe. Am avut niște ani destul de intenși. Am tot vrut să-mi văd de scris și m-am luat cu munca și n-am mai scris mare lucru. Voiam s-o ard lent anul ăsta, să-mi văd de cărți. Voiam să merg în Cluj și să stau în grădina botanică. Voiam să merg la amica Ioana să stau pe capul ei o săptămână să ne plimbăm prin București și să ne facem de cap.

Voiam să stau prin cafenele. Voiam să ies pe afară mult și să am grijă de sănătatea mea mentală.

VREAU să revină totul la normal. Doamne iartă-mă, am plecat de pe un proiect care-mi plăcea enorm pentru că am ajuns la burnout și am dat de coronavirus tocmai când începusem să-mi revin.

Vreau normalitatea atât de mult. Tot anul ăsta a fost un coșmar și cred că mai urmează niște coșmar. Vreau atât de mult să se termine totul. Sunt obosită. Sunt obosită să le zic celor din jur să aibă grijă. Sunt obosită să am eu grijă. Sunt obosită să mă gândesc la ai mei. Sunt obosită să mă gândesc la prieteni vulnerabili. Vreau să se termine totul.

Dacă voința ar fi suficientă ca să alunge virusul ăsta, toți cei din jurul meu ar fi imuni. Din păcate, bolilor nu le pasă de ce vrem noi. Dacă le-ar păsa, taică-meu n-ar fi diabetic, iar amica Marcica n-ar avea scleroză multiplă.

Partea bună e că încep să mă obișnuiesc cu situația și să nu mai văd lucrurile chiar atât de în negru. Partea proastă e că toată lumea zburdă fără mască peste tot. Și că eu tot n-am o vacanță liniștitoare undeva.

Dar, hei, străbunicul a luptat în Primul Război Mondial și a fost prizonier o vreme, dacă țin minte bine poveștile de familie. După care s-a întors acasă, s-a căsătorit, și-a făcut o afacere, i-a mers bine, pe urmă au venit comuniștii și i-au luat totul.

Adică, mno, comparativ o duc excelent, cu tot cu pandemia. Încerc să mă concentrez pe asta.

Media, COVID-19 și statistici

Mon, 11 May 2020 16:19:25 +0000

Acum vreo două săptămâni spuneam că mă uit pe statisticile legate de COVID-19 din alte părți și că dădusem peste niște grafice interesante. Mai exact, mă uitam pe cum a crescut numărul total de morți din anumite zone în perioada asta față de perioadele anterioare.

Vă dau un screenshot cu graficele actualizate din The New York Times:

Singurul motiv pentru care dau graficele astea în loc să pun doar linkul către ei e că am descoperit că multă lume e incapabilă să dea clic pe linkuri. Deci… ok, screenshoturi.

Zona albastră din grafice reprezintă media istorică a morților în zona respectivă. De ce media istorică? Pentru că, deși nu poți prezice cu siguranță când moare o persoană, la nivel de mase e relativ previzibil câți mor într-o perioadă și din ce cauze, cât timp nu apar situații excepționale. Până și accidentele rutiere sunt cât de cât previzibile – nu ai 100 de morți pe șosele într-un an și 100.000 de morți pe șosele în anul următor. Singura chestie ieșită din comun acum e COVID-19, deci graficele astea ne arată care e impactul bolii la nivel general.

În UK, de exemplu (primul grafic), vedem o creștere vertiginoasă. În New York (ultimul grafic), la fel. În Norvegia și Danemarca nu există mari diferențe.

Un screenshot cu datele în tabel, tot de la The New York Times:

Prima coloană e zona, a doua e creșterea procentuală a numărului de morți, a treia e creșterea efectivă a numărului de morți, a patra e numărul de morți raportate ca fiind cauzate de COVID-19 și a cincea e diferența între numărul de morți totale din perioada asta și cele raportate ca fiind din cauza COVID-19.

Ce (nu) ne spun datele astea?

Există o oarecare marjă de eroare în privința mediei, deci nu putem ști absolut sigur fix câte morți a cauzat pandemia, fie direct, fie indirect.
Probabil că există oameni netestați care au murit de COVID-19 în anumite zone (de exemplu, în UK).
Dar nu înseamnă că toți cei care au murit în exces au murit neapărat pentru că au făcut COVID-19. În US, de exemplu, din cauză că s-a crezut o vreme că anumite medicamente ajută la vindecarea COVID-19, medicamentele respective au dispărut de pe piață și n-au mai ajuns la cei care aveau nevoie de ele pentru că aveau alte boli. Sau oamenii au murit pentru că au încercat să se „apere” cu leacuri după ureche care le-au făcut mai mult rău.
Datele ne spun că virusul poate să omoare oameni destul de repede, mai ales dacă scapă de sub control (UK, New York).
Dar nu ne spun nimic despre România.
Și nu ne spun nici despre cum se simt acum cei care au depășit boala. Faptul că nu mai au COVID-19 nu înseamnă că sunt bine, sănătoși tun. Am auzit că mulți au probleme cu plămânii și după ce virusul a depus armele, dar nu putem ști de aici câți.

Astea fiind zise, am așteptat pe cineva care să facă același gen de grafice și pentru România. Și, în sfârșit, au făcut-o cei de la Recorder.

Statisticile României și ce ne spun ele

Pun două grafice, unul dintr-o zonă foarte afectată (Suceava), altul dintr-o zonă foarte puțin afectată (Harghita):

Spre deosebire the cei de la The New York Times, oamenii de la Recorder au luat decesele din aprilie din anii trecuți și din 2020.

După cum se vede, diferențele sunt… sincer, nu foarte mari. Chiar dacă toată lumea știe de dezastrul de la spitalele din Suceava și despre cât de tare au scăpat situația de sub control, creșterea numărului de decese față de aprilie 2019 e de 20%. Și, după cum spun cei de la Recorder, de 30% față de media ultimilor cinci ani.

Ce (nu) aflăm de la Recorder?

Titlul articolului fiind „Cum a evoluat mortalitatea în luna aprilie: cifrele care demontează teoria „ar fi murit oricum””, aflăm că cei de la Recorder au un click baitist de serviciu care le scrie titlurile.
Textul articolului fiind mai degrabă echilibrat și argumentat, probabil direcția de click bait e impusă de sus.

Dar la modul mai serios, fluctuațiile fiind destul de mici, ar fi prins bine să vedem cum evoluează situația în județele astea și în restul anului. Cei de la Recorder spun, pe bună dreptate, că media fluctuează în funcție de perioada anului, deci comparația cu aceeași perioadă a anului e cea mai relevantă… dar dacă am avea grafice cu tot anul pentru ăștia cinci ani, am putea vedea dacă numărul de morți e în general pe o pantă ascendentă în Suceava.

În linii mari, însă, ce putem vedea e că situația de la noi e, într-adevăr, mult mai ușoară decât cea din alte părți.

Unii citesc asta ca însemnând că virusul e o nimica toată, o furtună într-un pahar cu apă, dar putem să ne uităm la SUA, UK, Italia, Spania, Olanda și Belgia ca să vedem că lucrurile puteau fi grave. (Și încă mai pot fi.)

Rămân două posibilități:

exceptionalismul poporului român, pe care toate relele îl ocolesc, inclusiv bolile;
am făcut noi ceva.

Acuma, există o posibilitate ca într-adevăr să avem un avantaj față de Occident: unii spun că s-ar putea ca vaccinul anti-tuberculoză care se face pe la noi să ajute și contra COVID-19. Nu e sigur că se întâmplă așa, pentru că lucrurile astea trebuie verificate, nu pică cunoașterea în capul oamenilor deștepți prin grație divină.

Oricum, parcă nu e genul de teorie pe care vrei să te bazezi foarte mult, pentru că dacă te înșeli, omori o grămadă de oameni.

Dar am și făcut ceva. S-au oprit rapid adunările mari. Unele cafenele și restaurante și-au închis ușile chiar dinainte să fie dat vreun ordin. Încă de când se știa doar de vreo 400 de cazuri, s-au interzis adunările de peste 3 persoane. S-au închis rapid școlile. N-a durat foarte mult până când am început toți să stăm acasă și să ieșim doar cu declarații.

Măsurile poate că par exagerate acum, dar să nu uităm:

aveam o grămadă de oameni veniți din alte țări, inclusiv ăla care a fost în Israel, s-a întors în țară și a sărbătorit 8 martie dând COVID la toată lumea;
nu puteam ști sigur câți dintre cei veniți erau bolnavi și cât de tare respectau carantina;
ne-am dat toți seama târziu că anumite țări care nu erau pe lista de risc (Austria, Israel) erau de fapt cu probleme și că nimeni nu le monitorizase;
testarea era lentă (și nici acum nu e foarte rapidă);
sistemul nostru medical e cum e.

La noi s-a mers pe foarte multă prudență. Se vede pe la americani cum e să te situezi la polul opus: să nu testezi bine, să iei măsuri târziu, să ai încredere că tu scapi. Și să te trezești cu o criză națională mult mai mare, care probabil se va întinde pe mult mai mult timp.

**Nu s-a terminat. Lucrurile o pot lua la vale și la noi. **Dar arată că, în ciuda faptului că avem o grămadă de incompetenți în diverse locuri, în ciuda faptului că ne place să ne plângem, am făcut ceva bine. Oamenii au respectat izolarea suficient încât să nu se îmbolnăvească pe capete unii pe alții și să nu crească rapid numărul de bolnavi.

Despre ziare, site-uri de știri, televiziuni și nu numai

Mi s-a zis că ăia de la Recorder scriu ca dobitocii și stai să vezi ce frumos sunt analizate datele despre Italia sau din alte părți.

Ok. Sfat general: presa românească e de tot rahatul și nu trebuie crezută pe cuvânt. Serios. Dacă se raportează o știre, probabil că s-a întâmplat ceva, dar ori nu e ce spun ei, ori nu e cum spun ei, ori au spicuit informația, ori au învârtit-o.

De mulți ani de zile vorbesc cu presa din țară și din străinătate, de obicei despre MISA, și vă pot zice așa:

în România, mi s-a întâmplat să-mi ia interviu o reporteriță care nu știa că Gregorian Bivolaru are o legătură cu MISA;
în România, mi s-a întâmplat să scriu un articol pe blog în care să pomenesc o chestie (de exemplu, am vorbit de Coursera când era un site nou și mișto) și să apară o tipă de la ceva ziar și aproape să-mi ceară să-i scriu un articol pe tema asta, ba să-i și explic subiectul;
în România, mi s-a întâmplat ca un site de știri să se uite la un interviu dat cuiva din străinătate, să mă citeze, traducând aproximativ din engleză, și să aibă tupeul incredibil de a spune că sunt informații incendiare în premieră;
în străinătate, mi s-a întâmplat să vorbesc cu un jurnalist care să creadă că, în comunism, existau la modul uzual proteste de stradă ale minorităților;

Există tot felul de oameni, unii mai profesioniști, alții mai puțini. Pe la noi, s-a cam mers pe ideea de „plătim angajații puțin, facem click bait, câștigăm bani” și s-a dus pe apa sâmbetei profesionalismul. Nu prea se selectează bine subiectul, concluziile par trase uneori de copii de clasa a doua, ziarele gen Adevărul nu sunt decise dacă merg pe CanCan sau seriozitate. E greu să faci treabă bună când oamenii de la vârf ți se opun, și cam am impresia că se opun.

De-asta, știrile se iau cu un dram de scepticism. Tot ce e pe net, mai ales dacă e opinie? Dramul de scepticism.

Eu mă uit așa, dar nu neapărat în ordinea asta:

cine dă informația?
care e informația?
_ce înseamnă _informația?

„Cine” nu se referă la interesele politice din spatele articolelor, ci la sursa informației date. În articolul de la Recorder, informația despre decese nu e dată de cei de la Recorder. Ei doar au sistematizat-o în grafice. Sursa, în cazul de față, este dată de ei ca fiind „direcțiile județene de evidență a persoanelor, care centralizează numărul actelor de deces înregistrate în fiecare lună.”

Pe de altă parte, cei care spun că nu e adevărat că „s-ar fi murit la fel și fără Coronavirus” sunt cei de la Recorder. Afirmația aia le aparține lor, nu celor de la evidența populației.

Am văzut că multă lume confundă autorii. De exemplu, mie mi s-a reproșat că, atunci când spun a mia oară aceleași chestii despre MISA, le declar ca fiind incendiare – eu nu susțin așa ceva, aia e adiția click bait făcută de presă.

Apoi, uneori vrei să verifici dacă informația e redată corect. Se mai întâmplă ca cineva să spună un lucru și presa să reinterpreteze drastic.

Vorbesc acum din amintiri vechi de câțiva ani, dar am auzit că la o facultate de literatură, o studentă protesta că voia să învețe și despre cărți scrise de femei sau minorități etnice, nu doar despre marile cărți scrise de bărbați albi. În schimb, presa a spus că voia să învețe _doar _despre cărți scrise de femei și minorități și deloc despre cărți scrise despre bărbați albi. Evident, cele două poziții sunt complet diferite – eu am învățat și despre cărțile scrise de surorile Bronte, dar asta nu înseamnă că am învățat doar despre cărți scrise de femei sau minorități.

„Care” înseamnă să separi opinia de informație.

Zic cei de la Recorder:

La Buzău e chiar cea mai mică mortalitate din luna aprilie în ultimii patru ani. O explicație poate fi aceea că în această perioadă de izolare s-a murit mult mai puțin în accidente rutiere.

Asta e o opinie, nu o informație. E o posibilitate, dar nu e verificată. Nu e un lucru sigur – chiar și eu mă pot gândi la alternative. Poate că au plecat mulți oameni din Buzău și e populația mai scăzută; poate că oamenii de acolo se omorau des unii pe alții și acum n-au avut voie s-o facă; poate că aveau multe birturi pe marginea apei și oamenii mureau înecați în timp ce se îndreptau beți morți spre casă.

E o posibilitate, asta cu accidentele rutiere, dar nu e o chestie sigură. De obicei, ce ține de intențiile oamenilor e o părere, nu un fapt.

În ce zic eu, eu presupun că șeful de la Recorder vrea click bait, dar poate că jurnaliștii au decis să folosească titlul ăsta cu bună știință. Sau poate că ei chiar cred că au demonstrat ceva fără putință de tăgadă.

Eu _presupun _că cifrele de la noi arată o situație ok, dar poate că viitorul îmi va demonstra că greșesc.

„Ce înseamnă” e o chestie mai complicată decât pare.

Și e foarte important și ce nu înseamnă ceva, după cum ziceam și mai sus. E important să avem date, dar și interpretarea lor e complicată.

De exemplu, „numărul cazurilor de COVID-19 din România” raportat azi la ora 13:00 de Ministerul Sănătății și de MAI ca fiind de 15.588, nu înseamnă că avem 15.588 de bolnavi de COVID-19 pe teritoriul țării în momentul de față. În primul rând, pentru că e numărul cazurilor totale_, _din care s-au vindecat 7.245, deci avem 8.643 de bolnavi… Și în al doilea rând, pentru că toate numerele astea sunt despre oameni care au fost testați și ale căror teste au ieșit pozitive. Numărul real de cazuri este imposibil de aflat, pentru că ar trebui să ne testeze pe toți în același timp și să ne dea rezultatele instantaneu, cu acuratețe de 100%, înainte să se poată schimba situația și să se îmbolnăvească cineva, să se însănătoșească sau să moară.

Sunt multe detalii mărunte care pot afecta imaginea de ansamblu și pe care le avem mai mult sau mai puțin în vedere.

În fine. Ideea e: gândiți un pic lucrurile. Nu trageți concluzii pripite, nu-i lăsați pe alții să le tragă pentru voi. Vedeți unde e informație, chiar dacă opinia e slabă; vedeți unde e doar opinie, bazată pe informații șubrede.

Și feriți-vă să credeți pe cuvânt presa, mai ales dacă e de pe la noi. Hai că într-un The New York Times sau The Economist am încredere că pot scrie un articol bine gândit, mai ales dacă nu e despre politică, dar în Adevărul, Pro TV, Antene, Digi24 și restul n-am.

Ah, și nu luați 100% de bun nici tot ce zic eu. Sunt filolog, naiba știe ce ratez când interpretez date despre pandemie. Probabil că îmi scapă multe și nici nu-mi dau seama de asta.

Jurnal de COVID: câte ceva din toate

Wed, 29 Apr 2020 16:13:53 +0000

Cărți începute: Vreo 7.
Cărți terminate: Vreo 0.
**Stardew Valley jucat: **Până la anul 3, primăvara. Am reușit să ajung la nivelul 100 în Skull Cavern.
Șaluri tricotate: (încă) 1.
Mâncăruri gătite: ???
**Zile trecute de la ultima dată relevantă: ** ¯_(ツ)_/¯
Croissante realizate cu succes: 0.

Nu știu alții cum sunt, dar eu am o problemă în ultima vreme cu concentrarea. Nu neapărat că uit chestii, dar ce ziceam adineauri?

O să dau vina pe situația generală.

Mi-e (și mie) dor să ies pe afară. Mi-e dor de cafenele și terase, în care stăteam să lucrez anii trecuți când mă săturam de casă. De liniștea de la Velo Coffee de lângă Teatrul „Sică Alexandrescu”, unde de obicei nu era multă lume, chiar dacă locul era grozav. Mi-e dor de Galleria, unde în zilele noroase era o plăcere să stai să te uiți la trafic (în zilele însorite nu, pentru că e ca o seră și te prăjești) și de Kasho, unde stăteam vara pe terasă în parcul din Livada Poștei și ne uitam cum trec mâțele.

Lucrând de acasă, ieșeam destul de des prin oraș, ca să mai scăpăm de aceiași pereți – altfel lumea noastră s-ar fi restrâns destul de mult. Ne alegeam locurile de ieșit după cine făcea mic dejun bun, cât de confortabil puteai sta să lucrezi acolo, cât de cald era vara, cât de frig iarna, cât de comode scaunele, câtă gălăgie.

Acum, evident, stăm pe-acasă. Se mai livrează – printre altele, ciocolateria noastră favorită, Luado, livrează gratuit în Brașov și contra cost în țară, deci măcar ne putem îndulci. Dar evident că opțiunile sunt limitate și nu putem merge undeva pentru atmosferă.

Sunt zile în care nu-mi vine să cred că e pandemie. Că, într-adevăr, în anul de grație 2020, trebuie să stăm în case. Că e o urgență mondială. Parcă, dacă aș înceta să am impresia că există COVID-19, el ar dispărea. Ba, mai mult, nu va fi existat vreodată. Parcă, dacă m-aș opinti un pic, aș putea să mă trezesc, să mă uit pe fereastră și să văd că e ianuarie și ninge.

Evident, degeaba îmi doresc să fie lucrurile altfel – e o zicală de la englezi care tare-mi place: dacă dorințele ar fi cai, cerșetorii ar merge călare.

Așa că aștept și, ca un președinte, observ cu îngrijorare ce se întâmplă prin țară și în lume. După care îmi văd de ale mele. Încă mai am de lucru, ceea ce e bine. Încerc să scriu, dar n-am stare. Încerc să citesc, dar la fel, n-am stare. Parcă nimic nu mă prinde și nu mă concentrez cum trebuie decât cu greu.

O chestie pentru care sunt extrem de recunoscătoare e că anul trecut m-am apucat, la oha, să tricotez. Înainte, nu aveam absolut deloc răbdare să mă uit la filme și seriale, pentru că simțeam nevoia să fac ceva între timp. După ani de seriale începute împreună și abandonate din cauza mea, mi-am adus aminte că bunică-mea tricota în timp ce se uita la televizor și, în disperare de cauză, mi-am luat niște fire și niște andrele și m-am pus să învăț.

A mers. Acum fac șaluri în loc să-mi rod unghiile de anxietate. E excelent. Mai ascult și podcasturi. Momentan, ascult Podcastul de istorie făcut de Dorin Lazăr și Sergiu Motreanu, care cică ar fi cu istoria României, dar începe literalmente din preistorie și acum e pe larg despre romani; și Be the Serpent, care e despre literatură fantasy, fanfiction și alte chestii mai geek.

Nu știu. Sunt obișnuită cu lucratul de acasă și cu vorbitul cu ceilalți prin telefoane și messenger, dar nici mie nu mi-e foarte bine. Bănuiesc că altora le e mult mai greu.

Dar mă gândesc că or trece toate, în timp. Nu pe 15 mai, pentru că sunt șanse mari să crească numărul de cazuri, dacă lumea a priceput că se renunță la restricții. Ci când o fi.

Avem norocul că amândoi lucrăm de acasă. Putem fi prudenți oricât, pe barba noastră. E ok. Ne putem izola fără probleme, dacă simțim că e ceva. Dar ceilalți? Părinții noștri? Prietenii? Familiile prietenilor noștri? Dar dacă sare numărul de cazuri și iar ne trezim închiși în case, dar pe o perioadă și mai lungă, și cu boala asta începând să ne atingă din toate părțile, pe noi, pe ai noștri?

Eh. Până una-alta, încerc să mă împac cu statul pe-acasă. Să văd unde e intersecția între ce vreau să fac și ce pot face; și să nu-mi fac sânge rău pentru că pierd niște timp în care nu pot fi productivă.

E un virus, nu o invazie tătară

Mon, 27 Apr 2020 19:40:05 +0000

Intrând pe net din când în când, văd oameni care zic că stăm închiși în case degeaba, pentru că, na, nu s-a întâmplat mai nimic. Ce mare lucru? Se prognozau mii și zeci de mii de morți și de-abia dacă avem câteva sute. Și de ce n-avem mai mulți vindecați? Nu două săptămâni dura boala? Și poate că se raportează cam mulți morți de coronavirus! Orice moarte e coronavirus! Și ne vrem LIBERTATEA, nu să ne poruncească guvernul să stăm în case! Huo, tirania!

…of.

Hai, pe rând.

1. Unde-s morții? S-a tot zis de morți, și iaca nu-s.

În mod normal, aș înțelege scepticismul: dacă nu vezi cu ochii tăi o chestie, pare că nu se petrece nimic. În țară au fost în total vreo 10.000 de cazuri, șansele sunt mari să nu știm pe nimeni cu boala asta, de unde să fim siguri că ea există și că într-adevăr ne apărăm de ceva? De unde știm că nu stăm ca proștii?

Păiiiii… Nu suntem singuri pe lume. Există țări și regiuni foarte afectate. Am văzut la italieni cât de nasoală poate fi treaba. Am auzit de la spanioli. În orașul New York au murit 22.000 de oameni, deci de două ori mai mulți decât avem noi cazuri.

Numărul de morți crește cu numărul de cazuri. Dacă reducem numărul de cazuri, mor mai puțini oameni de coronavirus. Dacă stăm în casă, reducem puternic numărul de cazuri. Faptul că nu vedem oameni bolnavi peste tot e un mare succes.

„Dar stai!” zice internetul. „Cum putem ști că e de la COVID-19? De unde știm că oamenii ăia nu mureau oricum repede?”

Pe lângă statisticile despre câte teste s-au făcut și câți oameni au fost depistați ca având virusul, există o statistică destul de dură care ne spune care e situația: numărul total de morți. Sau, mai exact, diferența dintre media numărului total de morți din perioada asta din anii trecuți și numărul total de morți din perioada asta din acest an.

Nu poți să știi cu precizie când o persoană va da ortul popii – un om poate muri mâine, călcat de o mașină, sau poate trăi până la 108 de ani. Nu știi. În schimb, media morților din diverse cauze tinde să fie relativ constantă, fiind modificată în timp de lucruri precum sistemul medical, nivelul de trai, obiceiurile populației, dar trebuie circumstanțe deosebite ca să se modifice drastic de la un an la altul.

Știți e e o circumstanță deosebită? COVID-19. E singura circumstanță enormă de anul ăsta, deci dacă suprapui graficul morților de acum peste graficul morților de anul trecut, vezi câte morți sunt în exces. Poate că nu sunt toate direct din cauza virusului – poate că sunt și din cauza supraîncărcării sistemului medical, dar creează o imagine mai clară a problemei.

Grafice de tipul ăsta am văzut pe NY Times și Economist și unele, ca cel din New York, arată drastic:

Ce e cu roșu e atribuit oficial COVID-19 – ei au supraraportat niște morți (sunt cam singurii care au făcut treaba asta, după cum se vede din celelalte grafice de pe cele două site-uri), dar se vede clar că totalul a crescut vertiginos.

Noi nu suntem cu moț. Putem să ne îmbolnăvim și să murim. Ce s-a întâmplat, însă, a fost că restricțiile s-au impus devreme în România, așa că virusul s-a răspândit mult mai greu decât la ceilalți. În SUA, în UK, în Spania și în alte locuri restricțiile s-au impus târziu și rezultatele sunt cele care sunt.

Poate crește și la noi – de-aia încercăm să evităm răspândirea. De-aia stăm în case. Tocmai ca să nu se întâmple lucrul ăsta la noi.

2. Unde-s vindecații? Nu ziceau ăștia de vindecare în 2 săptămâni?

Motivul pentru care se stă în izolare două săptămâni e că în 2 săptămâni după un contact cu cineva pozitiv vezi dacă te îmbolnăvești sau nu. Da, și cazurile ușoare se vindecă în 2 săptămâni, deci e coincidență de durată, dar cele mai grele tind să dureze mai mult. Sau, dacă ai ghinion, durează mai mult.

Altfel, boala nu e chiar ca o gripă. Am o cunoștință, englezoaică stabilită în Berlin, care a făcut o formă mai ușoară a bolii după ce a luat COVID-ul ăsta păcătos și și-a povestit experiența pe net. Are în jur de 35 de ani (din câte țin minte că zicea și din câte mă uit la ea), în general era sănătoasă tun și a prins-o COVID-ul în a doua jumătate a lui martie, pe 17-19 cândva.

Și-a pierdut temporar mirosul, a făcut o pneumonie ușoară, dar i s-a zis să stea acasă și să nu meargă la spital. N-a fost testată, pentru că nici Germania n-are capacitate de testare infinită, dar i s-a confirmat că, după simptome și manifestări, aia a făcut.

Încă își revine – încă nu poate respira ușor. Obosește rapid. Din câte am înțeles, i-a afectat și un ochi. Pe 15 aprilie se bucura că a putut, pentru prima oară de la îmbolnăvire, să mănânce o pizza întreagă fără s-o apuce nădușelile. Momentan, are probleme pentru că s-ar putea ca, din cauza sistemului imunitar slăbit, să fi dat în altă boală.

Deci, vindecarea durează și nu e de la sine înțeles că, dacă scapi, sari pur și simplu în picioare și-ți reiei ușor viața. Și poate că chestia aia cu „2 săptămâni” a fost prost transmisă către public.

3. Libertate! Libertaaate!

Ăsta e un refren pe care l-am văzut mai des pe la americani, dar îl preiau și idioții de la noi. Cum adică, să fie ei trimiși în case? Cum adică, să nu aibă libertate de mișcare? Ce e tirania asta? Mai ales că pericolul a fost evitat, nu?! Ei au curaj! Noroc că vine 15 mai și se mai eliberează restricțiile, și-așa n-avem multe cazuri.

Fraților, e un virus, nu o invazie tătară. Pe virus îl doare fix în cot de cât de bune au fost tehnicile noastre de evaziune de până acum. N-o să se dea bătut pentru că am stat un pic în case, n-o să se decreteze învins și o să se retragă, lingându-și rănile, în peștera de lilieci din care a sosit. Nu e slăbit de cumințenia noastră. Nu are onoare, nu are respect pe câmpul de bătălie, nu poate fi respins prin tratative, nu e impresionat de curaj. Au fost oameni care s-au dat viteji și care s-au îmbolnăvit apoi – unii au și murit.

Dar avem căi de luptă, cum sunt dezinfectarea, statul la distanță unii de ceilalți, măștile și toate celelalte precauții. S-a tras destul de timp încât să aflăm, măcar, că măștile sunt eficiente, și să apucăm să și facem rost de ele. Am apucat să ne obișnuim cu rutinele de grijă, cum ar fi spălatul pe mâini și dezinfectatul telefoanelor și suprafețelor. E bine. Ne ajută. Sperăm că destul.

Aveți grijă de voi. Convingeți-i și pe ceilalți să aibă grijă.