Chestii Crăciunești

Thu, 26 Dec 2013 12:54:22 +0000

Ieri am stat în pijama până pe la 3 jumate (da, PM) și când mi-am anunțat intenția de a mă schimba, maică-mea m-a întrebat senină: „Te schimbi direct în pijama?” Așa că m-am dus să îmi încerc pijamaua nouă, doar ca să văd ce privire are când mă vede în alta.

Am discutat despre cozonaci și despre războiul cozonăcelii de pe blog.

„Mereu am crezut că ceva nu-i în regulă cu mine că nu-mi plac,” mi-a zis. „Când eram mică eu și tata puneam felii de cozonac la prăjit, le ungeam cu unt și le mâncam cu gem.”

„Și tu?!” Sincer, nu mai știu de unde am preluat ideea (probabil că de la ea), dar și eu începusem să mănânc felii prăjite de cozonac unse cu unt la un moment dat. Zău. Sunt mai bune. Sunt ca varianta mai dulce a pâinii prăjite cu unt, după care mă dau în vânt.

Și din discuție-n discuție, am ajuns la beigli/baigli, care-s un fel de cozonăcei-ruladă, cu aluat fărâmicios și subțire, plini de umplutură. Bunică-mea din partea tatălui făcea unii de tăiai beigliul în două și mâncai o jumătate întreagă pe nerăsuflate.

„Ar trebui să mai încerc o dată să fac,” a zis.

„Plup,” am răspuns, ridicând brusc palma și apoi fluturându-mi degetele într-un picaj lent. „Plup, plup, pluplup.”

Poate că nu e cea mai normală reacție la care te poți aștepta în momentul în care propui să faci prăjituri, dar era clar ce încercam eu să imit cu onomatopee și gesticulație. Mai demult a mai încercat să facă beigli, doar că voia să se asigure că au un raport ridicat mac/aluat. Așa că a pregătit umplutura, i-a rulat, i-a pus la cuptor… și la un moment dat, uitându-ne pe ușa cuptorului, am văzut că încep să erupă cozonăceii. Pe ici, pe colo, presiunea macului în creștere spărgea stratul fin de aluat și umplutura ieșea la suprafață ca o lavă neagră – se scurgea pe suprafața cozonacului, pica pe hârtia de copt, iar în altă parte un alt cozonac își dădea drumul. Aluatul se spărgea în cratere mici și mari, macul începea să înece tava cu ambiții demne de Vezuviu. Cozonăceii dispăreau, fiecare ruladă părea să vrea să se inverseze, să fie cu aluatul înăuntru și umplutura peste tot.

După ce i-am declarat un dezastru, i-am mâncat cu lingurița, dând ici-colo de aluatul pierdut în mac cum dai de gogoșile de profiterol în înghețata cu profiterol cumpărată din hypermarketuri.

Și pentru că mi s-a reproșat că acord tratament preferențial copacului împodobit din camera mea, am fost nevoită să le fac poze și celorlalți doi copaci împodobiți din casă. Nu, n-avem brad anul ăsta. Că n-avem, de-aia. Așa că ne-am distrat cu ăștia. Sunt atât de aiuristici că n-ai cum să rămâi sobru în preajma lor.

Despre circuitul cozonacului în natură

Mon, 23 Dec 2013 17:42:59 +0000

Acum un an m-a luat Dorin Lazăr de o aripă, m-a dus în fața unui ecran și m-a pus să citesc un articol. Acel articol a stat la baza unei dezbateri lungi, a unor cercetări pe teren și a dus în final la formularea unui pact de neagresiune care asigură faptul că nu ne vom chinui niciodată unul pe celălalt în conformitate cu normele sociale.

Articolul era Circuitul cozonacului în natură, de un tip de care n-auzisem. Până acum câteva ore eram perfect sigură că i-am pierdut urma tipului, cu cozonac cu tot, și că nu urma să-l mai găsesc niciodată decât cu Google. Reiese că de fapt autorul era Eftimie, normal, că dacă ai un personaj misterios în trecutul tău care-ți spune adevărul despre cozonac și te inițiază în tainele secrete ale modului de a scăpa de cozonăceală, o să fie ascuns în fața ochilor tăi ca un mason din ăia de care vorbește lumea și care sunt pretutindeni dar de care habar n-ai nimic.

Bun. Articolele pe care le-am link-uit sunt foarte recomandate.

În urma cercetărilor pe teren și dezbaterilor cu Dorin, am ajuns la două concluzii:

da, checul e mai bun
Beigli nu e cozonac, e beigli. Seamănă cu cozonacul, dar nu se pune.

Cozonac on Roxana-Mălina Chirilă

Chestii Crăciunești

Despre circuitul cozonacului în natură