Crăciun on Roxana-Mălina Chirilă

Cadouri, v. 0.8

Wed, 24 Dec 2014 08:20:38 +0000

Am decis să-i fac cadou o carte, una care m-a lăsat cu gura deschisă, care mi-a adus lacrimi în ochi pentru că atinsese un nivel de perfecțiune de care eu nu sunt aproape, cu care am dormit în loc de pernă și pe care le-am făcut-o cadou și maică-mii, și profei care mi-a coordonat licența (după ce se încheiase toată povestea cu licența, evident, nu înainte – îmi spălam păcatele că am chinuit-o cu benzi desenate și mai ales cu Sandman, o serie pe care n-a prea avut-o la inimă).

Partea interesantă e că, printre altele, și el a decis să-mi facă cadou o carte, una care l-a marcat, care l-a făcut să se gândească, una pe care probabil că aștepta să i-o dea cuiva care are capacitatea să o înțeleagă, să o aprecieze și să o respecte la adevărata ei valoare (și care n-avea deja volumul).

Eu am fost prima. Jonathan Strange & Mr Norrell, excelentă și în română, și în engleză (a lui e în engleză, a maică-mii e în română). A urmat el, cu Operating Systems, a modern perspective ed. 2.

Ne-am uitat amândoi la cărți, le-am răsfoit și am ajuns unanim la o primă concluzie:

„Ce lungă e!”

(bine, până n-are cineva impresii greșite, chiar pare interesantă aia cu sistemele de operare și se pare că Jonathan Strange l-a prins și pe el)

Pisica de Crăciun!

Tue, 23 Dec 2014 18:03:35 +0000

Ca-ntre noi, cei care dăm din când în când like la pozele cu pisici de pe Facebook pentru că blestematele alea de pisici ne-au subjugat complet…

Există o pisică legendară în Islanda, Pisica de Crăciun, care probabil că e reală, pentru că explică de ce primesc atât de des copiii haine de la Moșu’, chiar dacă părinții știu că ei nu-și doresc așa ceva.

Pisica de Crăciun e gigantică și absolut rea – și îi vânează și îi mănâncă pe toți cei care n-au primit haine de Crăciun. Cam așa:

(da, din banda asta desenată am aflat că există o mâță a sezonului)

Chestii Crăciunești

Thu, 26 Dec 2013 12:54:22 +0000

Ieri am stat în pijama până pe la 3 jumate (da, PM) și când mi-am anunțat intenția de a mă schimba, maică-mea m-a întrebat senină: „Te schimbi direct în pijama?” Așa că m-am dus să îmi încerc pijamaua nouă, doar ca să văd ce privire are când mă vede în alta.

Am discutat despre cozonaci și despre războiul cozonăcelii de pe blog.

„Mereu am crezut că ceva nu-i în regulă cu mine că nu-mi plac,” mi-a zis. „Când eram mică eu și tata puneam felii de cozonac la prăjit, le ungeam cu unt și le mâncam cu gem.”

„Și tu?!” Sincer, nu mai știu de unde am preluat ideea (probabil că de la ea), dar și eu începusem să mănânc felii prăjite de cozonac unse cu unt la un moment dat. Zău. Sunt mai bune. Sunt ca varianta mai dulce a pâinii prăjite cu unt, după care mă dau în vânt.

Și din discuție-n discuție, am ajuns la beigli/baigli, care-s un fel de cozonăcei-ruladă, cu aluat fărâmicios și subțire, plini de umplutură. Bunică-mea din partea tatălui făcea unii de tăiai beigliul în două și mâncai o jumătate întreagă pe nerăsuflate.

„Ar trebui să mai încerc o dată să fac,” a zis.

„Plup,” am răspuns, ridicând brusc palma și apoi fluturându-mi degetele într-un picaj lent. „Plup, plup, pluplup.”

Poate că nu e cea mai normală reacție la care te poți aștepta în momentul în care propui să faci prăjituri, dar era clar ce încercam eu să imit cu onomatopee și gesticulație. Mai demult a mai încercat să facă beigli, doar că voia să se asigure că au un raport ridicat mac/aluat. Așa că a pregătit umplutura, i-a rulat, i-a pus la cuptor… și la un moment dat, uitându-ne pe ușa cuptorului, am văzut că încep să erupă cozonăceii. Pe ici, pe colo, presiunea macului în creștere spărgea stratul fin de aluat și umplutura ieșea la suprafață ca o lavă neagră – se scurgea pe suprafața cozonacului, pica pe hârtia de copt, iar în altă parte un alt cozonac își dădea drumul. Aluatul se spărgea în cratere mici și mari, macul începea să înece tava cu ambiții demne de Vezuviu. Cozonăceii dispăreau, fiecare ruladă părea să vrea să se inverseze, să fie cu aluatul înăuntru și umplutura peste tot.

După ce i-am declarat un dezastru, i-am mâncat cu lingurița, dând ici-colo de aluatul pierdut în mac cum dai de gogoșile de profiterol în înghețata cu profiterol cumpărată din hypermarketuri.

Și pentru că mi s-a reproșat că acord tratament preferențial copacului împodobit din camera mea, am fost nevoită să le fac poze și celorlalți doi copaci împodobiți din casă. Nu, n-avem brad anul ăsta. Că n-avem, de-aia. Așa că ne-am distrat cu ăștia. Sunt atât de aiuristici că n-ai cum să rămâi sobru în preajma lor.

Dulciuri de Crăciun din restul lumii

Wed, 25 Dec 2013 12:59:36 +0000

Noi facem cozonaci, care sunt mai mult tradiționali decât foarte buni, după cum ziceam într-un articol anterior.

Christmas Pudding, poză de Matt Riggott

Britanicii fac „Christmas Pudding”, care e o chestie foarte complicată. Se face cu cel puțin o lună înainte (uneori am auzit și de un an întreg), cu tone de alcool ca să nu se strice. Trebuie să aibă 13 ingrediente, care să-l simbolizeze pe Iisus cu discipolii lui. Sunt un fel de budinci cu fructe (tradițional și cu carne), fierte cu orele și îmbibate cu brandy. Ca totul să fie și mai dubios, li se dă foc la final.

Și în Filipine fac prăjituri de Crăciun îmbibate cu alcool (doar că nu le dau foc).

În Germania se fac springerle, biscuiți decorați. Și când zic „decorați”, vrau să spun că au un model pe care-l presează pe biscuiți care-mi aduce aminte de tiparnițe.

Springerle necopt, poză de Andreas Bauerle

În Franța fac o ruladă în formă de trunchi de copac numită bûche de Noël. E cu ciocolată în exterior, sculptată ca să arate ca scoarța, și presărată cu zahăr pudră ca să reprezinte zăpada.

Bûche de Noël, poză de Andrew Pendleton

Polonezii fac colivă, că la ei e mâncare de Crăciun. Doar că o fac cu fructe, poate și lapte.

Danezii fac budincă de orez cu frișcă și migdale (risalamande/ris a Malta).

În Japonia, „Kurisumasu Keki” (Christmas Cake) e un nume învechit pentru tipele de 25 de ani care nu sunt măritate. Pentru că, la fel ca o prăjitură de Crăciun, cine mai vrea să le ia după 25? Între timp denumirea a început să iasă din uz.

Așa. Ca să mă oftic de Crăciun.

Tue, 24 Dec 2013 14:12:11 +0000

Aveam planuri mărețe de Crăciun, gen „să termin odată cărțile pe care le citeam” sau „să joc Alice: Madness Returns”. Asta pe lângă „să stau cu alții” și „să mănânc brownies/tort cu mere făcute de mama”, evident.

Hahahahaha! Da, sigur.

Ieri am încercat să conving internetul că funcționează de fapt, dar nu-și dă seama (nu s-a lăsat convins decât spre seară). Am înregistrat niște capitole din roman ca să fie pregătită și partea audio pentru următoarele săptămâni. Am constatat că memoria RAM pe care o primisem cadou nu era de care ar fi trebuit să fie.

Când să mă culc am remarcat că m-a tras curentul, că mă cam durea falca.

M-am trezit în timpul nopții cu o durere de falcă ceva mai tare și am zis „hopa, problemă”. De dimineață, cu inima-n dinți, am zis că ar fi cazul să văd care e problema exact. Poate e curentul? Poate?… Poate?…

O scurtă pipăire a zonei a demonstrat că îmi lipsea jumătate de măsea de minte. Într-o zi normală aș fi mers la unul din mai multe cabinete stomatologice și aș fi zis, „Scoateți-o, că s-a cam îngroșat gluma, oricum e doar un nenorocit de molar de minte”. Dar pe 24 decembrie?… Sunat la diverși dentiști, toți indisponibili, sau pe picior de plecare, sau nu lucrează, sau nu răspund etc. Până la urmă s-a îndurat vechea mea dentistă și, după cumpărăturile de Crăciun, m-a luat la cabinet.

„E ruptă pe jumătate, puroi la rădăcină… Bănuiesc că n-ai radiografie pe ea, nu?”

Mnu.

„Toți colegii mei au plecat în vacanță,” a țâțâit ea. „Nici eu nu lucram azi. Bine, o amânăm până pe 6 ianuarie, că fără film e prea riscant, nu știi cum poate fi rădăcina.”

T_T Ideea era că eu voiam să mănânc ceva săptămânile astea. Pe cât posibil, nu cu paiul. Și că doare când, ah, închid gura. Sau când îmi sug puțin obrajii.

„Hai că [termen stomatologic, termen stomatologic, termen stomatologic].”

Am înțeles că-mi găurește măseaua și scoate puroiul. Am întrebat dacă am înțeles corect.

Da, da! Și măseaua rămâne găurită, că altfel mă umflu. Dar uite! Antibiotice, anti-inflamatoare. Zona curățată cu ceai de mușețel. Supt puroiul afară, dacă începe să doară mă opresc, că am dat de nerv.

Bine. Zis și făcut. Măseaua găurită, pastile, chestii. Am ajuns înapoi acasă, unde în camera mea e un copac împodobit. Nu un brad. Ăla din poză care arată de parcă ar fi artă abstractă. M-am jucat niște Borderlands, ca să nu mai fiu c-o falcă-n cer și una-n iad.

Acum o să mănânc ceva și o să termin de citit o carte. După care o să mă joc la un moment dat. Că doar n-o să las o măsea ruptă și o memorie greșită să-mi strice ziua, mai ales când am un palmier împodobit cu beteală și globuri. Mi-am recăpătat buna dispoziție. În plus, mă pot da mare că am descoperit metoda perfectă prin care nu te îngrași de sărbători (chiar dacă n-aveam nevoie de ea).

Despre circuitul cozonacului în natură

Mon, 23 Dec 2013 17:42:59 +0000

Acum un an m-a luat Dorin Lazăr de o aripă, m-a dus în fața unui ecran și m-a pus să citesc un articol. Acel articol a stat la baza unei dezbateri lungi, a unor cercetări pe teren și a dus în final la formularea unui pact de neagresiune care asigură faptul că nu ne vom chinui niciodată unul pe celălalt în conformitate cu normele sociale.

Articolul era Circuitul cozonacului în natură, de un tip de care n-auzisem. Până acum câteva ore eram perfect sigură că i-am pierdut urma tipului, cu cozonac cu tot, și că nu urma să-l mai găsesc niciodată decât cu Google. Reiese că de fapt autorul era Eftimie, normal, că dacă ai un personaj misterios în trecutul tău care-ți spune adevărul despre cozonac și te inițiază în tainele secrete ale modului de a scăpa de cozonăceală, o să fie ascuns în fața ochilor tăi ca un mason din ăia de care vorbește lumea și care sunt pretutindeni dar de care habar n-ai nimic.

Bun. Articolele pe care le-am link-uit sunt foarte recomandate.

În urma cercetărilor pe teren și dezbaterilor cu Dorin, am ajuns la două concluzii:

da, checul e mai bun
Beigli nu e cozonac, e beigli. Seamănă cu cozonacul, dar nu se pune.