Diacritice on Roxana-Mălina Chirilă

Cât de repede te obișnuiești să scrii cu diacritice?

Thu, 27 Feb 2014 12:05:31 +0000

Am auzit multă lume zicând că e greu, e o corvoadă, e dificil, e o bătaie de cap inutilă să scrii cu diacritice.

Chestia e că după ce te obișnuiești, nu e nicio problemă să scrii cu ele. E ca și cum ai scrie pe tastatura normală (excepție făcând cei care stau să scrie literă cu literă și care se uită de fiecare dată dacă pun degetul pe tasta bună). Deci problema e timpul pierdut ca să te obișnuiești cu tastatura care funcționează puțin altfel. Dacă e să-mi dau cu părerea din proprie experiență…

Eu am învățat să scriu cu diacritice în liceu, când profesoara de chimie mi-a dat de transcris vreo 80 de pagini dintr-un manual. Țin minte și acum ziua aia: la început de-abia dacă reușeam să nimeresc literele cum trebuie, după 5 pagini deja eram mai în largul meu, după 20 mergea aproape fără probleme.

Îți ia câteva ore într-o singură zi să ajungi să scrii liniștit cu diacritice. Nu durează luni, nici măcar săptămâni și nu e un chin constant, ci o chestie enervantă la început care durează câteva ore. Asta e tot.

Dacă e foarte greu să nimerești tastele inițial și vrei neapărat să vezi â, ț, ș, î, ă scrise, merge și varianta cu etichete făcute din bucățele de post it lipite într-un colț al tastelor care sunt diferite în română.

#diacriticândsalvăm

Sun, 06 Oct 2013 13:57:20 +0000

De câteva zile, blogosfera românească freamătă. Ce mai geamăt, ce mai zbucium! La Webstock, Cabral a spus că blogosfera s-a „basit/busit”! (în variantele astea a apărut parafrazarea pe net, se pare) E un scandal al bloggerilor, dar pentru că eu nu-s bloggeriță, ci doar mă prefac, nu m-am simțit atinsă. (Ceva-ceva, bloggerii nu fac treabă bună.)

I-am lăsat pe toți în pace, dar azi m-am ciocnit iar de Cabral și blogosfera lui basito-busita, în articolul „Webstock. Blogosfera s-a bãsit.” Și în fața acestui articol am și eu ceva de comentat.

E fascinant cât de multe chestii poate schimba o singură literă scrisă cum trebuie lângă altele scrise hai-hui. Pentru că uite care e faza cu limba română: diacriticele există dintr-un motiv important. Una e să spună cineva despre tine că ești un tanc care face gălăgie tot timpul (caz în care vreau să fiu un Panzer 38(t)); alta e să spună că ești ca un țânc care face gălăgie tot timpul (caz în care vreau să fiu Edward Elric). (da, diacriticele sunt diferența dintre o mașină de luptă blindată pe șenile și un prichindel din fața blocului)

Așa și în cazul de față. Cabral a început să le explice tuturor: el n-a zis că blogosfera s-a bușit! Citez: „C: Nu, nu s-a busit. S-a bãsit. Cu “ã”.” Acuma poate să facă turul iar: nu, nu s-a dat cu președintele țării. S-a bășit. Cu „ș”.

Ce să zic? #diacriticândsalvăm!

Salvăm conversații, eliminăm neînțelegeri. Nepotul nu era implicat politic, ci cânta la bas. X nu avea o fată speriată, ci o față speriată; că Y para cu ușurință că făcuse karate, nu că pâra cu ușurință că fusese securist.

Și, mă rog, dacă nu poți și nu poți să folosești diacritice… mno. Asta e. Sunt unii care nu le găsesc pe tastatură, alții care n-au chef să le caute. Dar dacă te apuci să le folosești, nu le pune doar pe o jumătate de cuvânt, că e ca și cum ai face un tort cu jumătate din ingrediente: nu e doar pe jumătate de bun, e un rezultat nefast pe care nu-l vrea nimeni.

Despre tehnoredactare și de ce ne pasă.

Fri, 18 Jan 2013 08:59:25 +0000

Nu vreau să discut aici despre tehnoredactarea comentariilor pe facebook, sau a discuțiilor pe messenger. Dacă îmi scrie careva pe blog trei rânduri, n-o să-l iau la rost.

În schimb dacă vrei să scrii mult, dacă vrei să te ia lumea în serios, dacă scrii literatură, sau articole pe blogul personal, sau alte lucruri mai serioase… ar cam trebui să te uiți la ce și cum scrii.

Mostra de text nr. 1:

buna ziua , ma numesc alina popescu si sunt studenta la litere in anul 5.as dori sa raspund la anuntul d’voastra,legat de postul de bibliotecar grafician senior dat pe site-ul : http://inexistent.ro.desi cereti cunostinte de c# si java,pe langa o dubla licenta in litere si arte plastice,ma tem ca nu am aceste calificari..voiam sa va intreb daca pot sa va trimit cv’ul meu chiar si asa.
multumesc,alina popescu.

Mostra de text nr. 2:

Bună ziua,

Mă numesc Alina Popescu și sunt studentă la litere în anul 5. Aș dori să răspund la anunțul d-voastră legat de postul de bibliotecar grafician senior, dat pe site-ul: http://inexistent.ro.

Desi cereți cunoștințe de C# si Java, pe lângă o dublă licență în litere și arte plastice, mă tem că nu am aceste calificari… Voiam să vă întreb dacă pot să vă trimit CV-ul meu chiar și așa.

Multumesc,
Alina Popescu.

Cred că e destul de clar că impresiile legate de mail-ul 1 și de mail-ul 2 sunt complet diferite, nu? Să fie din cauza gramaticii sau a exprimării? Deloc. Cuvintele sunt exact la fel. E vorba doar de tehnoredactare. Primul mail pare să vină de la o studentă care poate trece anul și pe care n-o prea vrei într-un post respectabil, mai ales că n-are calificările pe care i le-ai cerut (și probabil că nu le va avea niciodată – nu prea se respectă după cum scrie, nu?) și al doilea al unei studente mai serioase, care își încearcă norocul și cu care poate poți negocia să învețe ce vrei tu să știe.

Ca să nu reinventez roata, o să preiau niște lecții de tehnoredactare de la un amic de-al meu, Dorin, care le-a formulat scurt și clar:

Folosește diacritice. E simplu. Fac textul tău mai ușor de citit, mai ușor de înțeles. E mai elegant. Este felul în care vorbești.

Eu n-aș fi pus diacriticele pe locul 1. Mi se par ultima problemă a limbii române scrise pe calculator – și după cum îmi spunea Ladon, pot să fie problematice uneori. Dar, de ce nu? Toată lumea știe că de fapt limba noastră ar cam fi scrisă cu diacritice.

Folosește majuscula. Nu e ok să începi o frază cu literă mică. E absolut jignitor să pui un nume cu literă mică.

Și de aici încep regulile cu care sunt de acord. Bun, nu toată lumea are diacritice pe tastatură, nu merg diacriticele cu toate fonturile… Dar majuscula e necesară, din punctul meu de vedere.

După punctuație urmează spațiu. Întotdeauna. Pentru a nu risca să trimit pe cititor pe site-ul “http://majuscula.Nu”, în paragraful anterior am pus un spațiu după punct.

Înainte de punctuație nu se pune spațiu. Punctuația se lipește de cuvîntul anterior.

Sunt De Acord cu asta. Sunt foarte, foarte de acord cu asta. Eu cred că sunt o singură regulă – cea a punctuației corect puse. Regula asta există (la fel ca și cea cu majuscula) în mai toate limbile europene, dacă nu toate (habar n-am dacă e valabilă și pentru cei care folosesc alt alfabet decât noi). E aceeași, indiferent că scrii în engleză, română, germană, maghiară… Nu există nici măcar mici diferențe, ca în cazul majusculei.

Parantezele deschise se lipesc de cuvîntul următor. Parantezele închise se lipsesc de cuvîntul anterior (așa cum am procedat și mai sus). După paranteza închisă (care se comportă ca un semn de punctuație) se pune semnul de punctuație următor sau spațiu.

De acord.

Adăugat: orice paranteză care se deschide se și închide.

Cratima se marchează prin caracterul ‘-’. Nu prin `. Nu prin ‘. Nu prin spațiu. Și sub nici o formă nu se scrie legat. Deci: “l-am văzut”, nu “l`am văzut”, nici “l’am văzut” nici “l am văzut”.

Am tot văzut varianta dezlegată, pe cele cu apostrof prea puțin. Cratima se află în dreapta lui 0 – nici măcar nu trebuie să apăsați Shift.

La finalul unei fraze se pune punct. Punct.

Aici n-am prea văzut lume care să nu pună punct. Mă rog, or fi.

Punctele de suspensie sunt în număr de trei. Nu patru. Nu două.

Discuția la punctul ăsta e ceva mai interesantă decât atât. Două puncte sunt incorecte întotdeauna, din câte am văzut, dar sunt diverse moduri de a trata punctele de suspensie.

De exemplu: În limba română se pun într-adevăr trei puncte imediat după cuvânt… Așa. Dar în limba engleză sunt unii care sunt de părere că după/înainte de punctele de suspensie poți pune – sau nu – alt semn de punctuație. Deci așa?… Sau așa…? Iar asta înseamnă că pot, la o adică, să pun punct după punctele de suspensie, când sunt la sfârșit de frază….

De fapt, pot fi puse și … așa, când înlocuiesc un cuvânt (fie și doar pentru că faci o pauză cât un cuvânt).

Ideea e să știi cum le pui și de ce le pui – chiar dacă ai o regulă proprie, să existe un motiv pentru care o ai. La mine o să vedeți des patru puncte la sfârșit de frază…. Se pare că sunt de acord cu ideea de semn de punctuație după punctele astea!

Nu scrie cuvinte cu MAJUSCULE. Senzația cititorului este că urli acele cuvinte la el. Dacă vrei să evidențiezi folosește stilurile ‘italic‘ sau ‘îngroșat‘. Dar nu abuza.

Corect. Am mai văzut și varianta în care evidențiezi cu * – deci eu vreau să spun că se *poate* evidenția și dacă n-ai cum să folosești italice/îngroșări via un buton de pe interfață. LibreOffice, am remarcat cu o oarecare nemulțumire, transformă direct un *cuvânt evidențiat așa într-un cuvânt îngroșat.

Și cu asta am terminat articolul despre tehnoredactare. Dacă mai știe careva vreo regulă clară de care nu s-a pomenit, să spună și o adaug.