Din Sectele Patriei on Roxana-Mălina Chirilă

Articol despre Martorii lui Iehova

Mon, 05 May 2014 08:17:29 +0000

În România sunt câteva zeci de mii de Martori ai lui Iehova. Am auzit de la un fost Martor (din Finlanda, e drept) că la noi ar fi două grupări de Martori: cei care au venit înainte de comunism și au rezistat până astăzi, și cei care au venit după Revoluție. N-au reușit să se înțeleagă foarte bine între ei și au rămas separați.

Articolul pe care vi-l recomand este din Helsinki Times (dacă dați click acum nu mai e nevoie să citiți ce-am scris mai jos) și e în engleză. Același fost Martor care mi-a povestit de ai noștri îl recomanda pe Facebook ca fiind extrem de bun în a explica sistemul judiciar interior al Martorilor, care afectează milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv un milion de foști Martori care sunt înstrăinați de familiile lor.

Pentru tl;dr-iști și pentru cei care nu știu suficient de bine engleza: în momentul în care cineva pleacă din grupare se consideră că a trecut de partea lui Satana, că i s-au rătăcit mințile. Familia și prietenii îl evită, nu mai discută cu el pe mail, la telefon, nu se mai întâlnesc cu el. Dacă cel care vrea să plece e minor, are dreptul să rămână în casa părinților, dar trebuie să plece din cameră când vin Martori în vizită. Dacă cel care vrea să plece e căsătorit, are dreptul să locuiască în continuare cu soțul/soția, dar nu poate discuta cu el/ea despre religie și trebuie să plece din cameră când se studiază Biblia.

În cazul în care un Martor/o Martoră păcătuiește, el/ea este chemat/ă în fața unui consiliu format din trei „bătrâni” (care nu trebuie neapărat să fie foarte bătrâni) pentru a fi judecat/ă. Dintre păcate fac parte: sexul în afara căsătoriei, homosexualitatea, ciritcile aduse învățăturilor Martorilor lui Iehova, participarea la slujbele altor religii, avortul, furtul, frauda, calomnia, fumatul, băutul în exces, folosirea drogurilor, jocurile de noroc, sexul oral/anal, abuzul sexual al copiilor, relațiile cu persoane din afara Martorilor etc.

„Bătrânii” (întotdeauna bărbați, niciodată femei) studiază un manual de 140 de pagini care-i învață cum să recunoască adevărata căință. Pun întrebări extrem de personale. Dacă acuzațiile sunt reale și Martorul nu se căiește, poate fi dat afară din mișcare (dacă se căiește poate fi primit înapoi).

Nu au voie să aibă legături cu oameni din afară, sunt descurajați să urmeze cariere sau să studieze foarte mult. Deseori au slujbe în care nu trebuie să aibă foarte mare legătură cu oamenii (curieri, oameni de serviciu etc.).

Și asta, bineînțeles, dincolo de faptul că trăiesc cu Apocalipsa pe cap.

Așa că Martorii care ajung să plece sunt deseori rupți de lumea din care făceau parte, nu mai au prieteni sau familie, deseori nu sunt înțeleși de ceilalți și în unele cazuri ajung să se sinucidă.

Articolul în totalitate e aici.

Întrebări și răspunsuri

Fri, 23 Aug 2013 08:56:15 +0000

Sunt câteva întrebări de care m-am ciocnit de câteva ori și mă gândeam că poate răspunsurile îi mai interesează și pe alții.

1. De ce scrii chestii așa de întunecate/ciudate?

Nu tot timpul scriu întunecat. Dar pentru că pe-acolo mă învârt momentan…

Îmi place complexitatea. Îmi plac personajele care au personalități diferite, idei diferite, scopuri diferite, lumi diferite. Le arunci împreună și interacționează de la sine. Inevitabil, când cam toți sunt altfel, cineva ajunge și ciudat. Acțiunile care sunt perfect logice privite din interior pot părea lipsite de noimă din exterior (până când ceva le pune în context).

Apoi, o lume haotică/malefică impune cu totul alte probleme decât una benefică sau realistă: cum alegi binele din multe variante proaste? Cum decizi dacă cineva e „bun”/„rău” dacă e scindat între cele două variante? E un loc unde ambiguitățile ies la iveală, unde apar și slăbiciunile, și punctele forte, și frica, și disperarea – fără ca ele să fie respinse din start, fără ca ele să provoace repulsia moralizatoare. O calitate poate fi câștigată, o înțelegere trebuie smulsă realității.

Am fost odată într-un grup de oameni care credeau că arta trebuie să reflecte doar binele, frumosul, sublimul, perfecțiunea. Dar la fel cum după război mulți viteji se arată, și în rai e ușor să fii sfânt. Când alegerea corectă e clară pentru toată lumea și e ușor de făcut, se cheamă că ai o viață ok și frumoasă („et ne nos inducas in temptationem, sed libera nos a malo” spune rugăciunea creștinilor). Dacă lucrurile se complică, în schimb, devin mai interesante (dacă e să adaptăm, „nos inducas in temptationem, et libera nos a malo”: du-ne în ispită și eliberează-ne de rău).

2. De ce te preocupi în continuare de MISA? N-ar trebui să-ți vezi de viața ta odată?

Ba da. Și chiar așa se întâmplă. Între roman, calculatoare, literatură, jocuri PC, seriale, muzică, cafea și alte alea trebuie să recunosc că am o viață.

Nu cred în uitare ca mod de rezolvare a unei probleme. La un moment dat ziceam că discut în continuare despre MISA pentru că sunt atâția acolo care suferă de pe urma ei (chiar și inconștient). Dar de fapt răspunsul pe care l-aș da azi e altul: mai discut despre MISA pentru că ceea ce se petrece cu cei din MISA se poate petrece cu alții altundeva.

Am cunoscut oameni de valoare în MISA, am cunoscut și jigodii, persoane care aveau probleme în familie și care n-aveau, persoane cu educație și fără. Numărul de medii din care au fost culeși cei înscriși la cursurile de yoga spune foarte multe despre deschiderea oamenilor în general de a participa la o chestie pe care toți cei din jur o consideră dubioasă.

MISA e doar una, dar e un semnal de alarmă că oamenii vunerabili există peste tot și că nu sunt doar niște nebuni în afara societății. Sunt zeci de mii care s-au perindat pe la cursuri – și mai sunt vreo 100.000 de martori ai lui Iehova, 20.000 de membri ELTA, 3.000 de mormoni și sincer n-am știut pe cine altcineva să mai caut. Putem să băgăm frumos capul în pământ și să ne prefacem că doar oamenii mai… neobișnuiți… pot face parte din grupări pe care mulți le-ar denumi secte, dar părerea mea e că atitudinea e greșită și duce la o vulnerabilitate sporită.

E neplăcut să contempli că cineva apropiat – sau chiar tu – ar putea să facă parte dintr-un grup dubios și religios. E neplăcut să te gândești că oamenii nu sunt perfecți. Dar părerea mea e că merită. Chiar dacă n-ai ajunge niciodată într-o grupare dubioasă, tot e bine să știi ce resorturi interioare ai, unde să fii atent la tine, care sunt lucrurile pe care le eviți, care sunt punctele tale slabe. E vorba de autocunoaștere, în fond.

Asta, bineînțeles, printre picățele. În fond, viața e frumoasă. Învățat chestii interesante, citit cărți bune, seriale mișto, cafea, mâncare excepțională, jocuri bine făcute sau ce te tentează pe tine.

3. Ai putea să-mi spui ce înseamnă [..] în engleză?

Aș putea. Dacă mi-ești drag/ă, o să-ți și spun. Dar ca idee, poți folosi ceea ce e probabil să folosesc și eu: wordreference.com, care are multe variante de traduceri, dar nu toate variantele posibile (e un avantaj); și thefreedictionary.com, care e un dicționar englez-englez absolut superb. Are și butoane pe care poți să apeși ca să-ți pronunțe cuvântul, cu accent britanic și cu accent american.

4. Spune ceva în japoneză!

Hmm. „Konna yume wo mita.” (cona iume o mita) = Am avut un vis. (traducere ad litteram: Am văzut visul acesta.)

mita = am văzut (în cazul de față se traduce prin „am avut”, pentru că la noi visele se au, nu se văd). De la verbul miru = a vedea.

wo = particulă care indică complementul direct (noi n-avem, asta e).

yume = vis.

konna = de acest fel, astfel, acesta.

Propoziția „Konna yume wo mita” apare la începutul a câteva povestiri din „Zece nopți, zece vise” de Natsume Soseki și în filmul „Vise” al lui Akira Kurosawa. (ok, traducerea oferită pentru titlul lui Soseki în română pe wikipedia e „Zece nopți pline cu vise”, dar sună stângaci)

5. Am văzut prin filme că pe scriitori îi pocnește inspirația și scriu câteva zeci de pagini odată, sau se blochează și nu pot scrie nimic. Așa funcționează?

Nu. Așa sună mai interesant să spui că funcționează.

Personal, mă pun jos și scriu. Uneori scriu mai bine, alteori scriu mai prost. Uneori am mai mult chef, alteori mai puțin. Dacă ceea ce vreau să scriu nu funcționează, înseamnă că e cazul să regândesc perspectiva. Dacă n-am chef să scriu îmi iau o cafea. Sau altceva, de preferință cu scorțișoară. Dacă nu știu absolut deloc ce să fac, mă duc să mă plimb, pentru că planific mai bine în mișcare.

Orice scriu trebuie de obicei editat și re-editat ca să curgă, să sune bine, să nu fie discrepanțe și stângăcii. După care, în cazul în care vorbim de roman, trimit la editură capitolul și mai fac câteva modificări în funcție de ce-mi zic cele două editoare.

Ai spune că seamănă a muncă.

6. De ce lași proștii să comenteze pe blog?

Pentru că altfel ar trebui să stabilesc niște criterii foarte exacte după care să moderez – sau ar exista posibilitatea să cenzurez și comentarii legitime din exces de zel. Mai ales dacă sunt prinsă într-o zi în care n-am răbdare.

7. De ce scrii lung și nu scurt?

Pentru că, la fel ca Zoso care scrie scurt și nu lung, e blogul meu și scriu cum îmi place să citesc și cum scriu mai bine.

Ce se poate face, efectiv, cu MISA – brainstorming

Thu, 14 Mar 2013 09:10:32 +0000

M-a întrebat mai multă lume ce s-ar putea face în direcția MISA. Hai să discutăm. O să pornesc discuția la un nivel puțin mai abstract și teoretic. Și dacă misanii vor să tragă cu urechea, foarte bine. N-o să pun niciodată pe nimeni să jure cu mâna pe Biblie că n-o să transmită mai departe anumite informații.

1. Lucruri de reținut

Multă lume care a trecut pe la curs e supărată și/sau afectată de MISA. Mă întâlnesc des de foști cursanți care spun, în linii mari, cam ce spunea F pe blogul lui Rapcea în dimineața asta: „Nu e usor sa recuperezi din punct de vedere profesional 16 ani pierduti.” Sau de recuperat emoțional. Sau de revenit când îți dai seama că ai trăit ani întregi o minciună.

Pentru mine e absolut evident că MISA le-a prins foarte rău multor oameni. Dar.

a. Oamenii au dreptul la libertatea de alegere, de religie, de a decide cu cine se asociază – chiar și atunci când ceea ce fac le face rău, în ultimă instanță. Dacă nu, s-ar ajunge repejor la tiranie, după cum spunea careva de la FECRIS.

b. MISA nu e aceeași grupare pentru toți. MISA înseamnă un lucru pentru, să zicem, Mădălina Dumitru și cu totul alt lucru pentru o bunicuță care face yoga în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Poate că fac cursul de yoga în cadrul acelorași cursuri, dar cred că ne e clar că experiențele lor diferă de la cer la pământ. Câte șanse ar avea bunicuța noastră, să zicem, să i se facă avansuri din mai multe părți, să fie inițiată practic în orgasmul urinar și să fie târâtă prin București ca să se demonstreze că s-a culcat cu Gregorian Bivolaru?…

c. Chiar și cei mai prinși și habotnici misani sunt tot oameni. Bine, poate sunteți ca mine și faceți mișto fără rețineri de, să zicem, lipsa de logică a celor care scriu articolele de pe Yogaesoteric sau de ipocrizia lui Mihai Stoian în ce privește MISA și pornografia. Dar dincolo de ceea ce sunt sub influența MISA, sunt tot oameni care s-ar putea trezi la un moment dat – și atunci se pot trezi că au zero pregătire profesională sau că au făcut atâta „karma yoga” că n-au rămas cu nimic. Sau că nu știu cum arată lumea de fapt și n-au de ce să se agațe.

MISA calcă deja pe cadavre. Aș prefera să nu fac la fel.

2. Ce se poate face efectiv

Un lucru vreau să subliniez: nu există „cei care pot” și „cei care nu pot” să facă ceva. Cecilia Tiz, care discută cu toată lumea și a ajuns maha-dușmanca MISA e pur și simplu o persoană care a hotărât să facă ceva. Nu a venit nimeni s-o ridice la rangul de Tiz Luptător sau ceva de genul. Știu că sunt persoane care n-o prea simpatizează din varii motive, dar ce vreau să subliniez nu e politica ei, nu e modul de acțiune, ci faptul că acționează în sine.

Mihai Rapcea nu a fost investit Critic din Interior. Și-a asumat singur rolul pe blogul lui.
Eu nu m-am trezit într-o dimineață Expertă în Secte, cu Permisiune de a Fi Conferențiar, sau cu Calitatea de Martor MISA.
Mahashakti (mai populară printre străini decât printre români) nu are brevet pentru blogul ei critic la adresa MISA-ei. Și nici măcar nu-i știe cineva numele.
Intenselight nu a coborât din Consiliul Academicienilor Planetari ca să remarce că anumite texte de la MISA sunt plagiate, traduse aiurea, modificate etc.

Dacă vrei să faci ceva, întrebarea e: ce vrei tu să faci? Care sunt calitățile tale? Cât de tare vrei să te implici? Ce anume te-ar deranja, ce nu vrei să se afle, până unde poți să mergi ca să te simți bine și împăcat cu propria persoană?

Bun. Concret, câteva chestii la care m-am gândit eu:

a. Un site în care să fie puse mult mai puține informații decât sunt pe exmisa.
Pentru cine: Cei din afara Mișcării.
Idee generală: Informații puține, dar la obiect și clare. Pe exmisa sunt tone de informații și cineva care caută să se informeze pe larg despre Mișcare trebuie să facă ditamai eforturile ca să afle ce vrea să afle. Pe un site de genul s-ar putea posta și chestii care n-au legătură directă cu MISA, de exemplu informații legate de secte în general, despre semne după care recunoști secte, cum ieși din ele, cum îi ajuți pe cei din interior (am permisiunea celor de la Info-Cult să traduc cartea lor despre secte și să o pun la dispoziție gratis celor interesați, de exemplu).
De ce: Pentru că yoghinii de la curs nu sunt singurii care au o tangență cu MISA – rudele și prietenii lor sunt și ei implicați; și apoi, mai pot fi persoane care caută informații despre MISA pur și simplu. Și de asemenea, pentru că MISA nu e singura grupare religioasă contestată din România. Nu e nici cea mai mare. E doar cea mai mediatizată.

b. Cercetare, rapoarte, studii etc. despre diferite aspecte ale MISA
Pentru cine: Oricine are nevoie de mai mult decât informații despre MISA – pentru cine are nevoie de informații verificabile.
Idee generală: Informațiile în sine sunt bune și frumoase la nivel informal. Ca să le poți folosi la orice nivel (de exemplu, ca să le prezinți într-un cadru oficial), trebuie să fie sub o anumită formă și trebuie să fie verificabile, demonstrabile, cu referințe spre locuri unde poți găsi informația primară. Sunt câteva principii după care se scriu textele de genul ăsta, dar nu sunt foarte greu de stăpânit.
De ce: Pentru că trag mai greu la „cântar” și sunt o formă organizată a unei demonstrații că lucrurile stau cum spui tu. E una să spui că MISA crede în extraterești și centuri fotonice. E mai profesionist să indici exact locurile unde au scris cei din MISA despre chestiile astea (pentru YE: da, am indicat clar în textul conferinței din Franța). Deci dacă vrei să ai un impact mai mare în fața forurilor străine, asta ar fi calea, cred eu.

c. Consiliere profesionistă pentru cei ieșiți din MISA.
Pentru cine: Cei care au plecat/pleacă din MISA.
Idee generală: Sunt mulți care cred că o consiliere de genul ăsta ar trebui oferită gratis. În unele locuri e. În altele nu. Steven Hassan, una din personalitățile care erau pe la FECRIS, consilier pentru cei care ies din secte, face treaba asta pe bani – și nu e singurul. Chestia e că știu mai multe persoane care au trecut pe la psiholog după ce au plecat din MISA și nu cred că psihologii ăia au fost dornici să-și ofere serviciile pe gratis. Cred că foștii cursanți care au apelat la psihologi pentru bani ar fi apelat și la persoane mai specializate, tot pentru bani. Contează mult să știi că persoana la care mergi chiar înțelege despre ce e vorba, înțelege prin ce ai trecut și cum e posibil să te simți acum.
De ce: Pentru că e nevoie.

d. Susținere neprofesionistă pentru cei ieșiți din MISA.
Pentru cine: Cei care au plecat din MISA.
Idee generală: Persoane neprofesioniste care să fi trecut prin MISA, care pot să stea cu tine la o cafea (sau un ceai, na) și să discute despre rahaturile prin care ai trecut. Pe gratis, normal.
De ce: Pentru că uneori ai nevoie de cineva care să știe și care să te ajute. Nu știu ce-aș fi făcut fără câteva foste cursante cu care să bat cafenele și restaurante și cu care să fac haz de necaz. Sau cu care să discut pe messenger despre rahaturi de zi cu zi.

e. Atacuri legale împotriva MISA
Pentru cine: Pentru suflețelele noastre, na. (mi-am făcut formatul ăsta, acuma mă țin de el)
Idee generală: Nu mă refer la dat în judecată (câtă bătaie de cap), ci la mici chestii care se adună. Din câte țin minte, amestecurile de plante pentru transă n-aveau ingredientele scrise pe ele, ceea ce e neregulamentar. Nu știu unde te poți duce ca să verifici dacă au autorizații de construcție/funcționare, dar mă întreb dacă sunt toate în regulă. Cortul ăla de la mare?… Nu prea are numărul regulamentar de toalete, din câte știu. Etc.
De ce: Pentru că cineva poate să ia plantele de la transă și să fie alergic la una din plante. Pentru că poate izbucnește un incendiu în ashram. Pentru că nu e frumos să ții lumea la cozi de sute de persoane ca să meargă la toaletă. MISA e ditai organizația, dacă nu respectă regulile poate să pricinuiască neplăceri/probleme multor oameni.

Alte idei? Comentarii? Voi ce ziceți? Dacă se adună destulă lume, putem face o organizație, dar ar fi important să ne cunoaștem întâi, să aflăm cât putem face, ce vrem să facem. Eu, personal, am un timp limitat de oferit și resurse la fel de limitate. Cred că ar fi mai utilă o abordare dintr-o perspectivă mai deschisă, care să le fie de ajutor nu doar celor legați de MISA, ci și celor din alte grupări religioase cu caracter discutabil, pentru că MISA s-ar putea să dispară, dar problema persoanelor care intră în tot felul de chestii să rămână.

Aveți spațiu de desfășurare în comentarii, o să moderez mai mult decât o să discut (mi-am cam consumat minutele alocabile pentru MISA de azi). Dacă sunt idei clare și concrete, o să le dau copy-paste într-un articol ulterior.

Întâlnire de gradul trei cu Martorii lui Iehova

Fri, 01 Mar 2013 16:47:19 +0000

Cel puțin, cred că a fost o întâlnire de gradul trei cu Martorii lui Iehova. Nu mi-e foarte clar cum stă treaba cu gradele astea.

Mergeam pe stradă pe cea mai ocolită rută posibilă către primul bancomat, că aveam chef de o plimbare, când m-a luat un tip mai în vârstă deoparte, dacă se poate să mă întrebe ceva. Eu credeam că vrea să mă întrebe cât e ceasul, sau altă chestie de genul ăsta.

-V-ar plăcea să fiți mereu atât de tânără și frumoasă cum sunteți acum? mă întreabă omul.

Ei, evident, o întrebare-capcană. Ca și alea cu „v-ar plăcea să câștigați un milion de dolari?” Nu poți să spui nu, dacă spui da sigur vor ceva de la tine. Dar ce?

M-am uitat la tipul în cauză și mi-au trecut prin minte câteva variante:

Se dă la mine. (reacție standard când un tip mă oprește pe stradă cu un compliment) Dar nu, nu părea genul și n-avea vârsta. Foarte implauzibil.
A pus ceva pariu cu prietenul lui, care era cu câțiva pași mai încolo, și are nevoie de un cineva luat aiurea de pe stradă ca să-și demonstreze punctul de vedere. Plauzibil.
Emisiune în care își bat joc de oameni. Nu văd camere de filmat, dar regândesc întrebarea să văd dacă nu cumva m-a întrebat când e ultima oară când am băut suc gastric.

Răspunsul meu:
–Am auzit că ar fi unii care se ocupă acum de chestia asta.

Tipul a clipit puțin:
-Credeți că s-ar putea ca în viitor să trăim cu toții fericiți și tineri, într-o lume mai bună?
-Dacă își fac ăștia treaba, da.
-Uite, am aici un pliant…

N-am mai ascultat prea tare să văd ce zice, fiind prea preocupată de fluturaș, pe care scria „o viață pașnică într-o lume nouă”. L-am deschis, pentru că îmi picase în sfârșit fisa cine erau oamenii și ce vroiau de la viața mea. Și clar, negru pe verde, scria: „V-ar face plăcere să primiți mai multe informații? Scrieți-le Martorilor lui Iehova la una din adresele de mai jos:”

Aleluia! Nu numai că nu sunt singura persoană care evită să scrie „v-ar plăcea” pe chestii oficiale din cauza greșelii comune „v-ar place”, dar m-am întâlnit pe bune cu renumiții, unicii Martori ai lui Iehova. Am început să zâmbesc ca nebuna.

Variante de răspuns:

Am scăpat de o sectă, de ce m-aș băga în alta?
Sunt rockeriță.
Sunt la MISA… cât de cât.
Chiar voi sunteți! URA! De când vă așteptam!
Pot să vă iau un interviu?

Din păcate, varianta cea mai simpatică, „din care din cele două tipuri de Martori ai lui Iehova care există în România faceți parte?” mi-a trecut prin minte de-abia acasă. Și n-aveam chef de celelalte, așa că am continuat să zâmbesc ca nebuna.

Mi-au dat și o broșură, „Se îngrijește într-adevăr Dumnezeu de noi? Dacă da, de ce permite el suferința? Se va sfârși aceasta vreodată?”, pe coperta căreia sunt un tip, o tipă și fetița lor, toți uitându-se suferinzi și zare. Sau poate vor să fie senini, dar arată suferinzi. Sau plictisiți. Poate încercați de viață și plictisiți – și pe urmă își mai dau seama că mai sunt încă 10 ore din ~~cea mai nouă conferință a lui Gregorian Bivolaru~~ slujba religioasă.

M-au invitat la ceva eveniment care urmează să aibă loc la sfârșitul lui martie, la întâlnirile bisăptămânale și tot așa. Cred că păream foarte fericită că mi-au ieșit în cale. Și chiar eram. Sunt niște specimene rare, Martorii lui Iehova. Rareori te prind în sălbăticie să-ți ofere broșuri și am avut mai multe întâlniri accidentale cu yoghinii MISA, care sunt colorați mult mai țipător când ies în lume.

Îmi pare rău că trebuie să le arunc broșurica. E colorată, probabil că i-a costat ceva. Dar și-așa țin prea multe lucruri inutile prin casă…