Engleza-Română on Roxana-Mălina Chirilă

„Ce-i mai greu, en->ro sau ro->en?”

Tue, 23 Dec 2014 10:14:18 +0000

Mă întreba cineva: e mai dificil de tradus o carte din română în engleză, sau una din engleză în română? Am stat, m-am gândit, m-am foit… răspunsul e: depinde. Dar depinde rău, nu puțin, depinde de carte, depinde ce suport am, depinde cu cine colaborez și ce idei are.

1. Cea mai simplă variantă.

Cel mai simplu, am decis în cele din urmă, e să traduci cărți de dezvoltare personală/spiritualitate: autorii vorbesc simplu și se repetă de la carte la carte, de la autor la autor. După ce prinzi șpilul, merge de n-are treabă. Mi se pare la fel de simplu și din română în engleză, și din engleză în română, fix din cauza asta: nu e nimic neașteptat acolo, nimic necunoscut.

2. Engleză și română standard.

La volumele standard apar niște probleme: româna e o limbă mai crispată, în care scriem ceva și vorbim altceva. De exemplu, nu știu dacă e de la Windows 8 și setări legate de locația în România, sau de la Skype, dar când scriu „ăla” în Skype, mi se corectează automat în „acela”. Asta spune ceva despre felul în care folosim și percepem româna: scriem „Ce ziceați?” și spunem doar „Ce?”, scriem „Trebuie să mergem” și spunem „Trebe să mergem” sau chiar „Tre’ să mergem”.

În schimb, traducerea în engleză e un alt fel de teren minat, în care sucești și învârtești prepoziții și încerci să redai ce voia să spună autorul, cam cum voia s-o spună autorul, după care îți rozi unghiile și începi să schimbi câte ceva din ce a zis autorul cu ce și-ar dori autorul să fi zis – schimbări minore, fraze învârtite puțin, eventual rupte în două dacă în engleză s-a lungit prea tare povestea.

Aici depinde mult de carte, dar cred că prefer momentan traducerea în română. Poate pentru că standardele stilistice în română sunt mai coborâte și mă compar mai favorabil cu ce e prin jur și mă liniștesc mai ușor.

3. Prezența/absența autorului.

Pe urmă: la traduceri din engleză în română de obicei sunt singură pe parcelă, fac ce pot și asta e. La traduceri în engleză lucrez de obicei cu autorul, care știe ceva engleză și care spune că vrea asta mai așa, aia mai altfel, nu s-ar putea să fie timpurile verbale altele, expresia asta schimbată cu alta – chestie care e pe de o parte foarte faină, pe de alta dificilă, pentru că dă-i și caută să vezi dacă expresia aia există, dacă expresia cealaltă funcționează, care drac de formă gramaticală merge sau nu merge.

Dacă se poate, prefer asistența autorului. Nu-mi face viața mai ușoară, dar știu măcar că e de acord cu varianta finală.

4. Argou.

Le mai am cu argoul în engleză, deloc cu argoul în română. Mi-a picat o carte în care stăteam cu DEX-ul în față, că mai bănuiam eu ce spunea autorul, dar ca să traduc aveam nevoie de sensul exact. După care în engleză le mai traduceam, ba din cunoștințe, ba răsfoind dicționarele lor și asigurându-mă că respectivul cuvânt nu era nici prea obscur, nici cu conotații nasoale, nici, nici, nici…

N-am avut de tradus argou din engleză în română decât în facultate la un curs, când iar am stat cu dicționarul în față, căutând sinonime în genul celor pe care mi le-ar fi putut spune băieții de cartier care vorbesc vulgar – dacă i-aș fi cunoscut…

Iar, nu știu unde să zic că e dificultatea mai mare…

5. Cuvinte intraductibile și specializate.

Cel care a spus că „dor” e un cuvânt intraductibil n-a prea făcut traduceri. „Dor” se traduce cu „longing” în engleză. Sau „Mi-e dor de tine„ cu „I miss you”, dacă-i musai. Cuvinte pe bune intraductibile? Am nimerit odată ceva instrument de pescuit de care nu prea auzise internetul românesc, l-am căutat până am căpiat ca să înțeleg ce e și cum se folosește

Din engleză în română: termeni științifici și filozofici din ultimele douăzeci de ani. Românii care se ocupă cu chestii de genul vorbesc în principiu engleza și nu-și bat capul cu traduceri, așa că nu prea ai de unde să le scoți. Am avut noroc că la o carte plină de termeni de genul am avut susținerea autorului român care-și voia volumul tradus din engleză, că mai mult le dibuiam decât le știam. Am nimerit un procent mare de termeni corect, dar restul?…

În mod interesant, e relativ simplu să traduci nume de plante și animale, chiar și cele mai rare și neobișnuite. Nu trebuie să știi ce sunt, trebuie să dai peste denumirea oficială în latină și apoi peste un loc în care cealaltă limbă menționează denumirea uzuală a speciei.

Mi se pare mai nasol să traduc din engleză în română cărți pline de termeni neologici ai căror traduceri nu sunt încă standardizate decât să traduc din română în engleză chestii pline de undițele lui pește. În al doilea caz decid în funcție de carte cum abordez situația, în primul caz trebuie să umblu după specialiști să-mi spună ce și cum.

6. Poezie

N-am prea tradus poezii, dar prefer s-o fac din română în engleză. Mi-e mai ușor să mențin ritmul și rima în engleză, dacă au așa ceva.

Și din engleză în română e relativ ok, în afară de momentul în care poezia are și ritm, și rimă – și e și criptică, ca să nu-mi fie imediat clar ce vrea să spună autorul.

I have lived long enough, having seen one thing, that love hath an end;
Goddess and maiden and queen, be near me now and befriend.
Thou art more than the day or the morrow, the seasons that laugh or that weep;
For these give joy and sorrow; but thou, Proserpina, sleep.

(Swinburne)

Acesta este iadul. Noroc că n-am încercat să-l traduc pe Swinburne decât pentru plăcerea mea proprie și personală. Dar da, română în engleză, prefer de o mie de ori din română-n engleză.

7. Terții

În momentul în care traduc din română în engleză de obicei cartea e îngrijită de români. De unde pot să apară probleme: o bucată de text adiacent tradusă de altcineva, ca să nu mai apeleze la mine, schimbări făcute pe ultima sută de metri care nu prea se pupă cu gramatica.

În română de obicei mai au un corector care verifică să nu fie greșeli de tastare, chestii. În engleză nu prea angajează oameni de genul.

Asta e singura parte care mă îngrijorează pe bune, pentru că uneori ține și de mine, alteori nu mai sunt implicată în ultimele decizii și nu pot să văd dacă se strecoară greșeli. Asta e.

Una peste alta…

În principiu mi-e aproape indiferent din care limbă traduc în care. Mi-e puțin mai simplu din engleză în română pentru chestii standard, din română în engleză dacă sunt termeni mai ciudați sau dacă e vorba de poezie. Fiecare e cu avantajele și cu dezavantajele.

Dar. Și aici e un mare dar. Dar mi-e destul de egal pentru că vorbesc și engleza, și româna cam la același nivel, știu unde să caut ce-mi lipsește și am prieteni americani/englezi pe care să-i întreb câte ceva dacă e neapărată nevoie. (e evident că am și prieteni români pe care să-i bat la cap cu prostii, sper)

În principiu, traducerile română – engleză sunt clar mai grele pentru ai noștri. E mai ușor să pricepi decât să formulezi totul corect, fluent și cu cuvinte uzuale.

Un an bun pentru traduceri

Tue, 16 Dec 2014 12:45:37 +0000

Nu prea discut în public despre proiectele la care lucrez, pentru că orice muncă pe care o faci presupune și chestii mișto, și chestii mai puțin mișto – și greșeli pe care le faci prostește și le rezolvi noaptea la 12.

Dar se apropie finalul de an și mi-am scris numele, prenumele și profesiile în partea de sus a blogului, ca să fie vizibile. Pentru că suntem pe 12 decembrie și nu cred că o să mai fac fapte de vitejie neanunțate în următoarele două săptămâni, o să trag o linie și o să adun experiența.

În 2014 am lucrat (ca traducătoare) la 8 cărți: 3 pentru o editură, 5 pentru alta. Din cele 5, una e în fazele de început, una e aproape pe terminate. Altă împărțeală: 4 cărți de non-ficțiune, 4 de ficțiune. Cea mai dificilă a fost una de filozofie, în care autorul a discutat și despre știință, în speță despre cele mai noi descoperiri din biologie, neurologie și altele asemenea – și unde, deci, nu există traduceri standardizate pe toate drumurile (până la urmă am scos-o la liman).

Tot pe direcția de traduceri lucrez în localizare, care înseamnă un fel de „traducere și adaptare”, pe direcția calculatoristică. Acum pot să mă laud că am lucrat cu memoQ, un program făcut special pentru traduceri, în special traduceri mai repetitive, sau traduceri pentru proiecte mari. E primul CAT (computer-assisted translation) cu care lucrez, dar pentru traduceri de romane rămân la editoare de texte.

Cu traducerea de acte stau mai prost: nu mă interesează în mod deosebit să traduc certificate de deces/căsătorie, chestii de-astea, așa că n-am prea căutat. Dar am ștampilă și posibilitatea de a traduce oficial și așa ceva, deci când a apărut ceva nu m-am dat înapoi.

O chestie foarte faină e că am avut colaboratori simpatici și profesioniști pe direcția de traduceri – noroc gârlă în direcția asta.

Așa. Am terminat cu traducerile. După cum spuneam mai demult, am predat engleza. Aici a fost mai cu tam-tam. Predatul e o chestie complicată, în special la început când trebuie să-ți pregătești lecțiile și nu știi pe ce manual să mergi, ce e bine să-ți știe oamenii și ce nu-i așa de important. De multă vreme îmi doream să fac și așa ceva – și mi-am făcut damblaua o lună. Ar fi putut fi obositor și fascinant, dar a fost obositor, fascinant – și extrem de frustrant.

Cu cursanții treaba a mers strună. Cu mine treaba a mers mai puțin strună, că mă oboseau foarte tare lecțiile și pregătirile pentru lecții la fel (plus deplasarea, care îmi mânca timpul…). Cu cei care mă angajaseră (firma care oferea cursurile) lucrurile au gravitat în jurul dezastrului.

Nu-mi pare rău că am făcut-o, că altfel rămâneam cu o idee fixă că vreau așa ceva. Nu mai predau de acum încolo decât dacă apare ceva ofertă extraordinară și firma e înarmată cu profesionalism până-n dinți. (Cine suflă în iaurt? Eu.)

Pe urmă, cu scrisul am ajuns și n-am ajuns prea departe. Am terminat de scris Flight from Hell, varianta episodică, și cartea urmează să apară în aprilie 2015 în format paperback, audiobook și ebook. Varianta finală o să fie mai mare, mai închegată, diferită în anumite direcții și în principiu mai bună – plus reînregistrată audio, ca s-o aduc la un nivel mai profesionist.

Am mai scris diverse povestiri până la jumătate, ceea ce mi-am promis să nu mai fac. Sper să și termin barem una din ele până la finalul anului. Și la anul am de gând să mă ocup mai mult și de partea asta.

Și cam atât, dacă nu cumva am uitat ceva.

Serge Gainsbourg – "Le Poinçonneur des Lilas"

Wed, 04 Sep 2013 17:06:35 +0000

Melodia asta e obsedantă. Și versurile sunt mai întunecate decât par la prima vedere.

Versuri (franceză):

J´suis l´poinçonneur des Lilas
Le gars qu´on croise et qu´on n´ regarde pas
Y a pas d´soleil sous la terre
Drôle de croisière
Pour tuer l´ennui j´ai dans ma veste
Les extraits du Reader Digest
Et dans c´bouquin y a écrit
Que des gars s´la coulent douce à Miami
Pendant c´temps que je fais l´zouave
Au fond d´la cave
Paraît qu´y a pas d´sot métier
Moi j´fais des trous dans des billets

J´fais des trous, des p´tits trous, encor des p´tits trous
Des p´tits trous, des p´tits trous, toujours des p´tits trous
Des trous d´seconde classe
Des trous d´première classe
J´fais des trous, des p´tits trous, encor des p´tits trous
Des p´tits trous, des p´tits trous, toujours des p´tits trous
Des petits trous, des petits trous,
Des petits trous, des petits trous

J´suis l´poinçonneur des Lilas
Pour Invalides changer à Opéra
Je vis au cœur d´la planète
J´ai dans la tête
Un carnaval de confettis
J´en amène jusque dans mon lit
Et sous mon ciel de faïence
Je n´vois briller que les correspondances
Parfois je rêve je divague
Je vois des vagues
Et dans la brume au bout du quai
J´vois un bateau qui vient m´chercher

Pour m´sortir de ce trou où je fais des trous
Des p´tits trous, des p´tits trous, toujours des p´tits trous
Mais l´bateau se taille
Et j´vois qu´je déraille
Et je reste dans mon trou à faire des p´tits trous
Des p´tits trous, des p´tits trous, toujours des p´tits trous

Des petits trous, des petits trous,
Des petits trous, des petits trous

J´suis l´poinçonneur des Lilas
Arts-et-Métiers direct par Levallois
J´en ai marre j´en ai ma claque
De ce cloaque
Je voudrais jouer la fill´´ de l´air
Laisser ma casquette au vestiaire
Un jour viendra j´en suis sûr
Où j´pourrais m´évader dans la nature
J´partirai sur la grand´route
Et coûte que coûte
Et si pour moi il n´est plus temps
Je partirai les pieds devant

J´fais des trous, des p´tits trous, encor des p´tits trous
Des p´tits trous, des p´tits trous, toujours des p´tits trous

Y a d´quoi d´venir dingue
De quoi prendre un flingue
S´faire un trou, un p´tit trou, un dernier p´tit trou
Un p´tit trou, un p´tit trou, un dernier p´tit trou
Et on m´mettra dans un grand trou
Où j´n´entendrai plus parler d´trou plus jamais d´trou
De petits trous de petits trous de petits trous

Română:

Eu sunt controlorul de bilete din Lilas
Cei care trec nu mă bagă în seamă
Nu există soare sub pământ, o stranie călătorie
Ca să-mi omor plictiseala, am în vestă
Pasaje din Reader’s Digest
Și în cartea asta scrie
Că oamenii o duc bine în Miami

În timp ce eu fac pe prostul

În fundul pivniței

Pare că nu există muncă tâmpită

Dar eu fac găuri în bilete

Fac găuri, găuri mici, și iarăși găuri mici

Găuri mici, găuri mici, mereu găuri mici

Găuri pentru clasa a doua, găuri pentru clasa întâi.

Fac găuri, găuri mici, și iarăși găuri mici

Găuri mici, găuri mici, mereu găuri mici

Găuri mici, găuri mici, găuri mici, găuri mici

Eu sunt controlorul de bilete din Lilas

Ca să ajungeți la Invalides, schimbați în l'Opra,

Trăiesc în inima planetei

În mintea mea e un carnaval de confetti

Cu care ajung și-n pat.

Și sub cerul meu de faianță

Nu văd strălucind decât corespondențe

Uneori visez, sunt în delir, văd valuri

Și în ceața de la capătul cheiului

Văd o barcă ce vine-n căuarea mea

Ca să ies din gaura asta, fac găuri.

Găuri mici, găuri mici, mereu găuri mici

Dar barca pleacă

Și văd că deraiez

Și stau în gaura mea să fac găuri mici,

Găuri mici, găuri mici, găuri mici, găuri mici

Eu sunt controlorul de bilete din Lilas

Arts-et-Métiers direct prin Levallois

M-am săturat, gata cu cloaca asta
Vreau să ies afară la aer
Să-mi las șapca în vestiar
Va veni o zi, sunt sigur,
Când voi putea fugi în natură
O să plec pe drumul mare
Indiferent ce s-ar întâmpla
Și dacă pentru mine nu mai e timp
O să plec de-aici cu picioarele înainte.

Fac găuri, găuri mici, și iarăși găuri mici

Găuri mici, găuri mici, mereu găuri mici
Ceva mă face să-nnebunesc

Să-mi iau un pistol

Să fac o gaură, o gaură mică, o ultimă gaură mică

O gaură mică, o gaură mică, o ultimă gaură mică

Și mă vor pune într-o gaură mare

Unde n-o să mai aud de găuri

Găuri mici, găuri mici

Găuri mici, găuri mici.

[Știu franceză? Nu. E o iluzie. Creată via un dicționar și a două traduceri ale cântecului din franceză în engleză, plus ceva boabe de franceză cu care am rămas din școală. Deci nu garantez că ce-am tradus eu acolo e 100% ok. Și nu, nu traduc oficial din franceză în engleză.

Dar dacă tot am pus articolul în română și am zis de versuri, mă simțeam datoare să le pun aici.]

Cele doisprezece virtuți ale raționalității

Wed, 27 Mar 2013 09:45:36 +0000

[Textul îi aparține lui Eliezer Yudkowsky, cercetător din domeniul inteligenței artificiale și scriitor pe teme legate de raționalitate. Traducerea e a mea.]

Prima virtute este curiozitatea. Dorința arzătoare de a cunoaște este mai presus decât jurământul solemn de a căuta adevărul. Pentru a simți dorința arzătoare a curiozității, trebuie atât să fii ignorant, cât și să îți dorești să renunți la ignoranța ta. Dacă în inima ta crezi că știi deja, sau dacă în inima ta nu vrei să știi, atunci întrebările tale vor fi lipsite de scop și abilitățile tale vor fi lipsite de direcție. Curiozitatea vrea să se auto-anihileze; nu există curiozitate care să nu dorească un răspuns. Gloria misterului glorios este de a fi rezolvat, după care încetează să fie mister. Fiți precauți cu cei care vorbesc de minți deschise și își mărturisesc modest ignoranța. Există o vreme când trebuie să-ți mărturisești ignoranța și o altă vreme în care trebuie să renunți la ea.

A doua virtute este renunțarea. P.C. Hudgell a spus: „Ceea ce poate fi distrus de adevăr ar trebui să fie.” Nu vă feriți de experiențele care v-ar putea distruge credințele. Gândul pe care nu-l puteți gândi vă controlează mai mult decât gândurile pe care le spuneți cu voce tare. Supuneți-vă încercărilor și încercați-vă tăria în mijlocul flăcărilor. Renunțați la emoția care se sprijină pe o credință greșită și încercați să simțiți complet emoția potrivită faptelor. Dacă fierul se apropie de fața voastră și voi credeți că e fierbinte, dar el e rece, Calea se opune fricii voastre. Dacă fierul se apropie de fața voastră și voi credeți că e rece, dar el e fierbinte, Calea se opune calmului vostru. Întâi trebuie să vă evaluați credințele și de-abia apoi să ajungeți la emoții. Permiteți-vă să spuneți: „Dacă fierul e fierbinte, îmi doresc să cred că e fierbinte, iar dacă e rece, îmi doresc să cred că e rece.” Feriți-vă de atașamentul față de credințe pe care s-ar putea să nu le doriți.

A treia virtute este lipsa de greutate. Lăsați vântul dovezilor să vă sufle ca pe frunze, fără să aveți o direcție proprie. Aveți grijă să nu vă luptați împotriva dovezilor retrăgându-vă în ariergardă, renunțând la fiecare palmă de pământ doar cu forța, simțindu-vă înșelați. Renunțați cât de repede puteți în fața adevărului, chiar în clipa în care vă dați seama că opuneți rezistență; în clipa în care vedeți din ce parte bate vântul dovezilor împotriva voastră. Fiți necredincioși cauzei voastre și trădați-o unui inamic mai puternic. Dacă vedeți dovezile ca pe o constrângere și încercați să vă eliberați de ele, vă înrobiți în lanțurile toanelor voastre, căci nu puteți face o hartă corectă a orașului stând în dormitor cu ochii închiși și trăgând linii pe hârtie după cum vă vine. Trebuie să mergeți prin oraș și să trageți linii care să corespundă cu ceea ce vedeți. Dacă, văzând orașul neclar, credeți că puteți trage o linie puțin mai la dreapta, puțin mai la stânga, conform capriciului vostru, aceasta este exact aceeași greșeală.

A patra virtute este echilibrul. Cel care vrea să creadă spune, „Mă lasă dovezile să cred?” Cel care vrea să nu creadă întreabă, „Mă forțează dovezile să cred?” Feriți-vă să cereți prea multe dovezi doar de la ipoteze care vă displac, iar apoi să vă apărați spunând: „Dar este bine să fii sceptic.” Dacă vreți doar dovezi favorabile, alegând cu grijă din informațiile culese, atunci cu cât strângeți mai multe informații, cu atât mai puține știți. Dacă sunteți selectivi în legătură cu argumentele pe care le testați împotriva greșelilor, sau legat de cât de tare căutați greșelile, atunci fiecare greșeală pe care învățați să o recunoașteți vă va face mai proști. Dacă scrieți la început în partea de jos a hârtiei, „Și deci, cerul e verde!”, nu contează ce argumente scrieți apoi deasupra; concluzia e deja scrisă și e deja corectă sau greșită. A fi isteți în a aduce argumente nu e raționalitate, ci raționalizare. Inteligența, pentru a fi utilă, trebuie folosită la altceva decât la a se învinge singură. Ascultați ipotezele când se prezintă în fața voastră, dar țineți minte că voi nu sunteți o ipoteză, voi sunteți judecătorii. De aceea, nu căutați să argumentați o parte sau alta, pentru că dacă v-ați cunoaște destinația, ați fi deja acolo.

A cincea virtute este dezbaterea. Cei care vor să eșueze trebuie întâi să nu le permită prietenilor să-i ajute. Cei care zâmbesc înțelept și spun: „Nu voi dezbate” se sustrag ajutorului și efortului comun. Când dezbateți, încercați să fiți complet cinstiți, de dragul celorlalți, dar și de dragul vostru: Partea din voi care distorsionează lucrurile pe care le spuneți celorlalți vă distorsionează și vouă gândurile. Să nu credeți că le faceți celorlalți o favoare dacă le acceptați argumentele; favoarea v-o faceți vouă. Să nu credeți că a fi corecți cu toți înseamnă a sta la mijloc între idei; adevărul nu este alocat în cantități egale înainte de începutul unei dezbateri. Nu puteți să rezolvați întrebări factuale luptând cu pumni sau insulte. Căutați un test care să lase realitatea să judece între voi.

A șasea virtute este empiricismul. Rădăcinile cunoașterii se află în observații și fructele în previziuni. Ce pom crește fără rădăcini? Ce pom hrănește fără fructe? Dacă un copac cade într-o pădure și nimeni nu-l aude, scoate vreun sunet? O persoană va spune, „Da, pentru că face aerul să vibreze.” Alta spune, „Nu, pentru că nu e acolo nimeni care să proceseze senzațiile auditive.” Deși dezbat, unul spune „Da”, altul spune „Nu”, cei doi nu anticipează experiențe diferite ale pădurii. Nu întrebați ce credințe trebuie să aveți, ci ce experiențe să anticipați. Trebuie să știți mereu ce diferență între experiențe dezbateți. Nu lăsați dezbaterea să rătăcească și să ajungă să fie despre altceva, cum ar fi virtutea altcuiva ca raționalist. Jerry Cleaver a spus: „Ceea ce te înfrânge nu e neputința de a aplica o tehnică complexă, complicată, la nivel înalt. E faptul că n-ai fost atent la lucrurile de bază. Că n-ai fost atent unde sare mingea.” Nu vă lăsați orbiți de cuvinte. Când cuvintele dispar, rămâne anticipația.

A șaptea virtute este simplitatea. Antoine de Saint-Exupéry a spus: “Perfecțiunea e atinsă nu când nu mai ai nimic de adăugat, ci când nu mai ai nimic de scos.” Simplitatea e virtuoasă în credință, design, planuri și justificări. Când exprimi o credință gigantică, plină de detalii, fiecare detaliu în plus e încă o șansă să nu ai o credință corectă. Fiecare specificație se adaugă la povara ta; dacă-ți poți ușura povara, trebuie s-o faci. Nu există niciun pai care nu are puterea să-ți rupă spatele. Despre obiecte se spune: Cea mai bună roată dințată e cea care e eliminată din proiect. Despre planuri: O țesătură încâlcită se rupe. Un lanț dintr-o mie de zale va ajunge la concluzia corectă dacă fiecare pas e corect, dar dacă un pas e greșit te poate duce oriunde. În matematică un munte de fapte bune nu poate să compenseze un singur păcat. De aceea, fiți atenți la fiecare pas.

A opta virtute este umilința. A fi umil înseamnă să faci acțiuni specifice pentru a-ți anticipa propriile greșeli. A-ți mărturisi failibilitatea și apoi a nu face nimic în direcția ei nu este o dovadă de umilință; este o laudă a propriei modestii. Cine sunt cei mai umili oameni? Cei care se pregătesc cel mai bine pentru cele mai profunde și catastrofice erori din propriile lor credințe și planuri. Pentru că această lume îi cuprinde pe mulți a căror înțelegere a raționalității este abismală, studenții începători ai raționalității căștigă dezbateri și își fac o impresie exagerată asupra propriilor lor abilități. Dar e inutil să fii superior: Viața nu dă note într-o curbă ascendentă. Cel mai bun fizician din Grecia antică nu putea calcula calea unui măr care cade. Nu există nicio garanție că poți fi adecvat nici atunci când depui cel mai mare efort; așa că nu vă gândiți că alții stau mai prost. Dacă vă comparați cu ceilalți nu veți vedea greșelile pe care toți oamenii le fac. A fi om înseamnă să faci zece mii de greșeli. Nimeni din această lume nu atinge perfecțiunea.

A noua virtute este perfecționismul. Cu cât corectezi mai multe greșeli în tine, cu atât mai multe observi. Cu cât mintea îți devine mai tăcută, cu atât auzi mai mult zgomot. Când observi o greșeală la tine înseamnă că ești gata să cauți calea de a avansa la următorul nivel. Dacă tolerezi o greșeală în loc s-o corectezi, nu vei trece la următorul nivel și nu vei câștiga aptitudinea de a observa greșeli noi. În fiecare artă, dacă nu cauți perfecțiunea te vei bloca după primii pași. Chiar dacă perfecțiunea e imposibilă, aceasta nu e o scuză să nu încerci. Ghidează-te după cel mai înalt standard la care te poți gândi și caută unul și mai înalt. Nu te mulțumi cu răspunsul care e aproape corect; caută-l pe cel care e complet corect.

A zecea virtute este precizia. Un om vine și spune: Cantitatea este între 1 și 100. Altul spune: cantitatea este între 40 și 50. Dacă acea cantitate este 42, amândoi au dreptate, dar a doua previziune este mai utilă și se expune unui test mai strict. Ce e adevărat pentru un măr s-ar putea să nu fie adevărat pentru altul; deci se pot spune mai multe despre un singur măr decât despre toate merele din lume. Cele mai înguste afirmații taie cel mai adânc, sunt tăișul lamei. La fel cum e cu harta, e și cu arta de a face hărți: Calea este o Artă exactă. Să nu mergeți către adevăr, ci să dansați. În fiecare pas al acelui dans, piciorul vă coboară exact unde trebuie. Fiecare dovadă vă schimbă credințele exact cât trebuie, nici mai mult, nici mai puțin. Cu cât trebuie să se schimbe în mod optim? Pentru a calcula trebuie să studiați teoria probabilității. Chiar dacă nu puteți să aplicați matematica, faptul că știți că ea există înseamnă că fiecare pas de dans este precis și nu lasă loc pentru toane.

A unsprezecea virtute este cercetarea. Studiați multe științe și absorbiți-le puterea pentru a o face a voastră. Fiecare domeniu pe care-l înghițiți vă crește. Dacă înghițiți destule științe, spațiile goale dintre ele vor scădea și cunoașterea voastră va deveni un tot unitar. Dacă sunteți lacomi veți deveni mai vaști decât munții. Este deosebit de important să mâncați matematica și științele care au impact asupra raționalității: psihologia evolutivă, euristicile și erorile, psihologia socială, teoria probabilității, teoria deciziilor. Dar acestea nu pot fi singurele domenii pe care le studiați. Arta trebuie să aibă un alt scop decât ea însăși pentru a nu cădea într-o recursivitate infinită.

Înaintea acestor unsprezece virtuți există o virtute fără nume.

Miyamoto Musashi a scris, în „Cartea celor cinci cercuri”:

“Cel mai important lucru când iei o sabie în mână e intenția ta de a răni dușmanul, indiferent cum. Indiferent dacă parezi, lovești, sari, ataci sau atingi sabia ascuțită a dușmanului, trebuie să tai dușmanul cu aceeași mișcare. Este esențial să atingi acest punct. Dacă te gândești doar la a lovi, a sări, a ataca sau a atinge un dușman, nu vei putea să-l rănești. Mai mult decât orice, trebuie să te gândești cum să-ți continui mișcarea pentru a-l răni.”

Fiecare pas al gândirii trebuie să taie înspre răspunsul corect. Mai mult decât orice, trebuie să vă gândiți să vă construiți harta în așa fel încât să reflecte teritoriul.

Dacă nu reușiți să ajungeți la un răspuns corect, este inutil să protestați că ați acționat cum trebuie.

Cum vă puteți îmbunătăți concepția despre raționalitate? Nu spunându-vă, „E datoria mea să fiu rațional.” Făcând aceasta doar vă puneți în ramă concepția greșită. Poate concepția voastră despre raționalitate este că e rațional să credeți cuvintele Marelui Învățător, iar Marele Învățător spune, „Cerul e verde,” și voi vă uitați la cer și vedeți albastru. Dacă vă gândiți: „Poate că pare că cerul e albastru, dar raționalitatea înseamnă să crezi cuvintele Marelui Învățător,” pierdeți șansa de a vă descoperi greșeala.

Nu întrebați dacă este „Calea” să faceți aceasta sau aceea. Întrebați dacă cerul este albastru sau verde. Dacă vorbiți prea mult despre Cale, nu o veți atinge.

Puteți încerca să numiți cel mai înalt principiu spunându-i „harta care reflectă teritoriul” sau „experiența succesului sau eșecului” sau „teoria Bayesiană a deciziei”. Dar poate că descrieți incorect virtutea fără nume. Cum vă veți descoperi greșeala? Nu comparând descrierea cu ea însăși, ci comparând-o cu acel lucru pe care nu l-ați numit.

Dacă practicați tehnicile timp de mulți ani și vă supuneți constrângerilor strice, poate veți avea o sclipire a miezului. Atunci veți vedea cum toate tehnicile sunt o tehnică și veți acționa corect fără să vă simțiți constrânși. Musashi a scris: „Când apreciezi puterea naturii, știind ritmul oricărei situații, vei putea lovi dușmanul natural și vei putea ataca natural. Toate acestea sunt Calea Vidului.”

**Acestea sunt, deci, cele doisprezece virtuți ale raționalității:

Curiozitatea, renunțarea, lipsa de greutate, echilibrul, dezbaterea, empiricismul, simplitatea, umilința, perfecționismul, precizia, cercetarea și vidul.