Erotica on Roxana-Mălina Chirilă

[28 mai] Cartea de azi: „Povestea lui O” de Pauline Réage

Sun, 08 Jul 2018 17:43:00 +0000

Uite o întrebare pe care am văzut-o relativ des: cum diferă un roman de dragoste cu scene explicite de literatura erotică? În mod normal, nu prea mă interesează clasificările exacte ale genurilor pentru că citesc orice pare interesant, dar pentru că o să abordez romane de dragoste și literatură erotică în următoarea perioadă, cred că un răspuns ar fi binevenit.

Luând ideea de la KJ Charles, romanele de dragoste au un final fericit, pentru că se bazează pe speranță – speranța că oricare ar fi situația din afara ta și oricâte probleme ai avea, poți găsi fericirea. Aș mai zice și că romanele de dragoste tind să se axeze pe o relație, în care personajele rămân și după finalul cărții. În rest, găsești orice acolo – uneori contese, alteori sex explicit, alteori nave spațiale.

Literatura erotică se bazează pe sexualitate, atracție și dorință și, nu doar din punctul meu de vedere, sunt mai degrabă interesate de un singur personaj decât de un cuplu.

„Povestea lui O” de Pauline Réage e o carte erotică explicită, fără pic de romantism, publicată pentru prima oară în 1954. E destul de ciudată de felul ei – dacă te prinde, are un aer hipnotic și straniu; dacă nu, e doar dubioasă. O. este o femeie a cărei identitate pare să nu existe și care se supune oricărui lucru care i se întâmplă. E dusă într-un castel aflat în proprietatea unei societăți secrete, unde e izolată, dezumanizată, transformată în obiect al doinței și eeste la dispoziția oricărui bărbat din societate, totul în numele unei „iubiri” extraordinare pentru un amant, dar pe care o transferă asupra unui al doilea, care e mai crud decât el.

E o carte ciudată și prin prisma a ce descrie (e BDSM dus într-o zonă extremă), dar și prin prisma a ce nu descrie: O. se identifică atât de mult cu rolul de obiect pasiv al ceea ce i se petrece, încât niciodată nu simți că ai acces la gândurile, psihologia și dorințele ei, decât prin prisma a ce i se întâmplă cu acordul ei tacit.

Din punctul de vedere al istoriei literaturii, e relevantă pentru că e o carte explicită de BDSM scrisă de o femeie după modelul lui Sade, într-o epocă în care era greu de crezut că așa ceva era posibil.

„Povestea lui O” e disponibilă pe eMag și Libris.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Revistă pentru bărbați, cu fete bifurcate (din 1903)

Sat, 21 Sep 2013 19:29:04 +0000

La nici două zile după ce am postat articolul despre cum femei în pantaloni în care făceam ușor mișto de Saccsiv, am reușit accidental să dau peste o revistă care m-a făcut să-mi schimb complet părerea despre ce scria el acolo. Saccsiv are dreptate când spune că femeile în pantaloni sunt o tentație extraordinară pentru bărbați și că e ceva necurat la mijloc. Doar că a întârziat puțin. Vreo 110 ani.

Am dat peste un număr dintr-o revistă numită Vanity Fair (nu, nu aia faimoasă) din 1903. O revistă pentru încins spiritele și tentat bărbații. Numărul respectiv e cu fete bifurcate – un fetiș al domnilor de la început de secol XX, care erau încântați de imaginea unei femei care se desparte de la mijloc în jos în momentul în care îi poți întrezări contururile picioarelor.

[][2]

Fete bifurcate

După cum vedeți, e un adevărat spectacol senzual! Două fete în pantaloni se luptă, iar alte două sar să le despartă. Și trec prin niște poziții, mamă-mamă! Iar după ce se termină lupta, fata bifurcată va fi pedepsită. Nu de oricine, ci de o femeie în rochie, care îi dă, scuzați de limbaj, o bătăiță la fund.

Pedepsirea fetei bifurcate

Câtă senzualitate pe femeile astea în pantaloni! Și câtă destrăbălare! Nu e destul că atrag bărbații prin faptul că li se percep picioarele prin pantaloni, mai sunt și bătăioase. Și dacă nu mă înșel, sunt și atrase una de alta.

Mmm. Sună ca o întreagă poveste victoriană fără perdea.

Mai ales că protagonistele pot să ajungă împreună și în pat.

[][3]

Fata bifurcată, pedepsită de altă fată bifurcată

[][4]

Cine se ascunde sub pat?

Nici nu știu ce se petrece în ultima poză. Dar cât erotism pe femeile astea în pantaloni! Încep să înțeleg de ce ar fi o tentație pentru bărbați.

Sursa.

Povestea lui O – Recenzie? Comentariu? Interpretare?

Sat, 22 Jun 2013 08:35:34 +0000

Tocmai am terminat de citit Povestea lui O, de Pauline Reage.

…Ce am citit?! O_o

Povestea lui O mi-a fost recomandată de o prietenă cu care discutam despre cât de tare eșuează seria 50 shades/50 de umbre (ale lui Grey, descătușate, întunecate) ca poveste BDSM. De fapt, eu îi explicam cum e cu BDSM-ul pierdut al lui E.L. James și ea îmi spunea despre cărți în care există cu adevărat sado-masochism, dar sunt dure – și pe care nu le citisem la vremea respectivă. Nu mai știu exact ce cuvinte a folosit, dar m-a prevenit că Povestea lui O e din categoria „dacă poți să suporți așa ceva”.

Și pentru că pot suporta multe (de la „Război și Pace” la „50 de umbre”, trecând prin literatură japoneză despre un bordel cu femei adormite și amanți care se sinucid cu zâmbetul pe buze), am luat cartea și am citit-o.

E una dintre cele mai ciudate, dubioase și bulversante cărți pe care le-am citit vreodată. Efectiv nu pot să-mi dau seama exact ce cred despre ea.

Ca poveste în sine, e despre o tipă, O. Doar O. Nu știu dacă e O de la orgasm, O de la inelul care îi străpunge pielea și pe care la sfârșitul cărții îl poartă, O de la buzele întredeschise când rămâi fără cuvinte. Doar O.

La începutul cărții, O e dusă la castelul Roissy de iubitul ei, Rene. În timp ce taxiul străbate străzile orașului, Rene îi ia geanta și o pune să se dezbrace parțial, să-și scoată hainele de sub fustă și să se așeze direct pe banchetă. E legată cu mâinile la spate, condusă printr-un castel, legată la ochi, dusă într-o cameră întunecată unde e lăsată să vadă, dar unde așteaptă ore întregi. E dezbărcată și machiată, condusă iar de colo-colo, legată și dezlegată până când ajunge în sfârșit într-o încăpere cu patru bărbați, dintre care unul e Rene. E folosită sexual în toate felurile și biciuită.

Practic, primul capitol e O la Roissy. Nu aflăm aproape nimic despre ea, nu știm aproape nimic din ce gândește. Descrierile sunt mai degrabă directe decât erotice, descriptive tehnic, dar seci senzual. Deși nu o vezi decât pe O, deși o vezi tot timpul pe O, deși știi ce face aproape în fiecare clipă, nu afli aproape nimic despre ea. Nu știi cine e, cu ce se ocupă, exact de ce a ajuns acolo, cine e Rene, nimic practic din povestea ei. E aproape impersonală, de parcă ar fi un gol în povestire care nu reflectă nimic din ce i se petrece. E biciuită, e folosită, e ținută legată și singura ei manifestare e un „te iubesc” continuu îndreptat spre Rene.

Din al doilea capitol lucrurile se schimbă, oarecum. O pleacă din Roissy, se întoarce la muncă, în oraș. E fotograf. Îi plac și femeile, fără să se îndrăgostească de ele. Începem să aflăm câte ceva despre ea, avem parte de câte o amintire de-a ei din trecut: O cea rece, care seducea și abandona bărbați pentru amuzamentul personal, care se îndrăgostise complet de Rene și ajunsese sub puterea lui, gata (presupunem) să facă orice pentru el.

Inclusiv să se dezdrăgostească și să se reîndrăgostească, vorba vine. E dăruită prietenului/aproape-fratului lui Rene, Sir Stepehen și ajunge să-și schimbe direcția iubirii de pe unul pe celălalt.

În fine. Tot romanul e o stranie adunătură de imagini și episoade, de biciuiri și sexualitate și supunere, dar scenele sunt după cum ziceam, seci ca un deșert. Tânjeam după punctul de vedere al lui O, întrezărit doar uneori printr-un gest, printr-o remarcă a cuiva, printr-o părere de-abia exprimată – foarte rar dacă spune ea ceva (deși într-o scenă destul de memorabilă se repede la Rene să-l întrebe dacă o iubește, să-l oblige aproape să o iubească). Dar de cele mai multe ori e ca și cum își ascunde atât de atent gândurile și dorințele adevărate încât nici măcar naratorul n-are cum să ajungă la ea.

Povestea lui O e, până la urmă, misterul romanului. Cred eu. Pentru că până la sfârșit afli prea puține și te întrebi prea multe. N-am putut să nu remarc că Rene nu suporta să o biciuiască și n-a făcut-o niciodată. Dar O n-avea nicio problemă cu durerea. N-am putut să nu remarc faptul că Sir Stephen părea ambivalent față de chinurile la care o supunea, că o biciuia ca să fie biciuită mai mult decât de dragul de a o face, că e descris ca palid după ce îi provoacă durere – nu încântat, nu victorios, nu rece, nu dur, nu mulțumit de sine. O în schimb, era apoi mândră de posesia lui asupra corpului ei.

Pe undeva pare o victimă aproape depersonalizată, o persoană spălată pe creier din ce în ce mai mult. Pe altundeva, mi se pare a fi ea însăși inițiatoarea tăcută, secretă a tuturor scenelor prin care trece. Pe de o parte dorește, pe de alta suferă – dar totul pe ascuns, neștiut.

Am citit interpretări în care O e comparată cu o martiră, cu un fel de sfântă suferindă, în care povestea ei e alegorică pentru suflet în creștinism – eu aș zice mai degrabă că atitudinea ei ar putea fi emulată intenționat sau nu de O în cheia asta. Mai ales că la început e descrisă succint ca fiind rafinată și purificată prin faptul că e folosită și răsfolosită („părţile trupului ei constant ofensate, ajunse cele mai sensibile, îi păreau, în acelaşi timp, că deveniseră cele mai frumoase, ca şi înnobilate”)

Spre sfârșitul romanului urmele degradării sunt atât de clare pe corpul ei, atât de evidente din atitudinea ei încât provoacă fascinația și revulsia celor care o văd (cu excepția unei tinere, Natasha, care e îndrăgostită de O). La un bal mascat, un american amețit de băutură o înșfacă pentru ca mai apoi să se sperie când își dă seama că e reală, să fugă de ea. E tratată ca un obiect, o demonstrație a sclaviei aproape impersonale, dezumanizată deși mândră de condiția ei.

Și mă lasă cu o întrebare: ce am citit?!

E foarte greu să-mi dau seama cum să iau povestea asta în condițiile în care O tace aproape continuu. Pot s-o văd ca pe o poveste despre dragoste ca sclavie, despre dorință ca lanțuri care îți supun mintea. Pot să o văd ca pe o manipulare ascunsă a situațiilor de o femeie aproape mută, care își determină torturile proprii aproape inconștient, care nu va spune niciodată că dorește degradarea, dar va face ce poate, va raționaliza oricum ca să o obțină. Pot să o văd ca o alegorie, sau ca o metaforă. Povestea lui O e engima lui O. Până la urmă ce e cu ea? E mai ușor să înțelegi motivațiile și pshiologia oricui altcuiva din carte.

Dubioasă, revoltătoare, fascinantă. Nu mă puneți să zic câte stele merită. Efectiv nu știu.

Iubiții curcubeelor, erotismul și moartea pasiunii [interzis minorilor]

Sat, 08 Jun 2013 21:12:02 +0000

Către cei cu vârste sub 18 ani: regret că nu vă pot permite accesul. Dar cartea asta cu iubiții curcubeelor e prea explicită ca s-o citiți. Ok, nu, e mult prea proastă ca s-o citiți și e bine să vă păstrați inocența cu privire la nebunia umană până mai creșteți. Și e și explicită. Deci, întoarceți-vă doar când faceți 18 ani. Mersi.

Dată fiind pasiunea mea de-abia exprimată pentru chestii femeiești, cea deseori exprimată pentru literatură și cea des vizibilă pe aici pentru MISA, cineva mi-a oferit o combinație a celor trei. Cartea „El şi ea, Alchimiştii tantrici, Iubiţii curcubeelor: literatura erotică sublimă”. Sau: cum să scrii fără editor, fără experiență, fără noroc și cu mult entuziasm, Partea I!

Linkul la câteva fragmente din carte e pe scribd, aici.

Pe cartea respectivă spune că e interzisă minorilor, cardiacilor și pudicilor. Eu adaug că e nerecomandată dacă sunteți în public.

Așa. Prezentarea cărții: n-am văzut decât câteva pagini, dar erotismul ei e mai straniu decât calmarul gigant care mângâia erotic castelul Hogwarts și absurditatea e ceva mai mare decât în cartea cu Sufletul Neamului Românesc (legenda lui Zamolxe) de Romavia.

Primele rânduri vizibile, de la pagina 56, te izbesc prin imposibilitatea lor anatomică, scoasă parcă dintr-un film porno-horror:

(pentru necunoscători, „lingam” înseamnă penis, „yoni” înseamnă vagin. Dar chestiile de mai jos nu știu ce înseamnă)

[…]cu un gest intens, care părea că se derula cu încetinitorul, îşi aplecă capul într-o parte şi îi îngiţi savuros tot lingamul.

…Uh, nu-i veneasă creadă, dar înainte să îi mai apară alte gânduri, în timp ce el se uita încă la gura ei însângerată puţin, o simţi cum cu cealaltă mână îi scoate lingamul lui prin yoni-ul ei şi i-l pune la loc… Era incredibil! Şi acum îi era mai ferm, mai pur şi mai atrăgător ca niciodată…

Mă uit frapată la acest parcurs neobișnuit al unui „lingam” care intră pe gură și iese prin vagin, ca să fie lipit la loc după ca bucata de coapsă a lui Prâslea cel Voinic. Cum naiba?! CUM?!

Femeia din acest cuplu deosebit de frapant biologic își dă jos capul de pe umeri și îi crește altul. Poate că nu voia să ajungă în genunchi (o fi fost tare podeaua), pentru că își coboară primul cap în fața „lingamului” bărbatului și continuă cu sexul oral. Sexul oral cred că e o activitate cu care autorul/autoarea textului (nu-i e dat numele, cartea e anonimă) nu a avut niciodată de-a face.

Pentru că wow.

îi linse uşor scrotul, apoi urcă în sus spre vârful lingamului, umezindu-l din abundenţă şi îl înghiţi treptat, până aproape în întregime, de trei ori la rând.

Sună ca o fată care a fost călugăriță până la 19 ani, închisă într-o cămăruță în vârf de munte, care a decis că nu mai vrea să-și dedice viața lui Hristos, ci vrea să scrie pornografie. S-a uitat prin reviste, a căutat pe wikpedia o descriere, după care și-a imaginat cam cum merge treaba. Ne dă detalii tehnice – umezește „lingamul” din abundență, apoi îl înghite treptat. Cât de tare? Până aproape în întregime. De trei ori la rând? Nu mă prind care-i faza. O fi făcut un du-te-vino de trei ori. Cine știe.

Cu fiecare înghiţitură simţea cum lingamul lui îi intră în gură şi îi alunecă pe cerul gurii ei în jos şi îi penetrează gâtul, dar era ca şi cum intensitatea fiecărui centimetru din ea creştea în el fantastic demult.

Aici nu prea pot comenta, că sunt pe jos de râs.

Simţea cum Bărbatul din el se trezeşte atât de intens prin aceste plăceri erotice şi prin sublimările lor, încât pielea lui plesnea de extaz şi îi cădea jos, lăsând să apară un alt înveliş în loc.

Bărbatul-șopârlă. Când se apropie de orgasm, năpârlește. Și pentru ca totul să meargă înainte în același stil:

Capul îi era lăsat extaziat pe spate, iar privirea şi fiinţa lui aspira în sus, către Lumina Divină a Iubirii. Când la fel de simplu, ea îi taie dintr-o mişcare capul, care se rostogoli la picioarele ei.

Tăie.
Ha! V-am zis eu că era călugăriță?!… Ok, ok, nu am zis-o în sensul ăsta. Dar oricum, ha!
Nu-i nimic, că el trăiește și fără cap.

Următorul fragment, pagina 101, cuprinde această bijuterie de descriere:

Florile au început să miroase maitare şi să se deschidă la maxim, reflectând din preaplin, paradisurile astrale din care vin şi de a căror prezenţă vorbesc, impulsionând totodată în subtil ca yoniurile multor femei şi inimile lor să se trezească uşor şi să înceapă să vibreze fiecare în ritmul ei tainic şi unic, de dor de Dumnezeu, concretizat de nivelul de conştiinţă al fiecăruia.

Trecem peste faptul că autoarei (trebuie că e o autoare, după stilul dulceago-aiurit și lipsit de teamă în ce privește castrarea bărbaților) i-ar prinde bine o camaraderie cu cineva care să-i corecteze pe șest gramatica. Mă întreb însă ce legătură au florile cu „yoniurile” și de ce anume ar trebui să vibreze yoniurile? La fel cum cred că niciun bărbat nu s-a trezit cu lingamul detașabil, nici eu nu m-am trezit cu părți de corp vibrând fără cap și noimă.

Poate pentru că nu mi-e destul de dor de Dumnezeu. Sau n-am nivelul.

Pe la pagina 110, se reinventează geografia:

Între munţii feselor ei rotunde şi tari, se ascundea valea cea intimă a izvorului ei tainic, împreună cu dealurile pline de promisiuni ale coapselor şi ale gambelor ei pline şi suple. Deasupra feselor se întindea maiestuos podişul viorii mijlocului ei, cu câmpia netedă şi senzuală a spatelui ei, până la trecătoarea cambrată a gâtului ei de lebădă cosmică, pierdută în firele părului răsfirat de vânt, asemeni firelor iluziei cosmice! Roua cu sclipirile ei de diamante, îi amplifica şi mai mult magia formelor, rotunjimile, adâncimile, netezimile şi culoarea ei de fruct, bine copt.

Cine vrea să-i cumpere un atlas? Sau să o scoată pe afară, să vadă cum arată un munte? Și de când au viorile podiș? Dar de ce ar fi gâtul ei o trecătoare, cambrată sau ba? Ce e o lebădă cosmică? Ce-s alea fire ale iluziei cosmice? ȘI cum se răsfiră? Și ce-i cu salata asta de comparații și „figuri de stil”, care se termină, potrivit, cu un fruct?

Când se hotărî să se apropie de ea, odată cu lingamul lui erect ce se ridica acum maiestuos, admirând-o şi el în felul lui total şi uşor fanatic, totul parcă în natură se oprise un pic.

Mă abțin. Mă abțin. Mă abțin.
=))
Nu mă pot abține.
Cred că e singura carte în care trebuie să precizezi că bărbatul venea și el undeva în spatele lingamului. Pentru că e detașabil.

Descrierea ei ca formă geografică implauzibilă continuă:

apele lacului inimii ei, cu capul sprijinit de sol şi cu plinătatea şoldurilor ei – curbe aruncate în sus, susţinute de arcuirea extaziantă a mijlocului şi a liniilor voluptoase ale spatelui ei transpirat, ce urca până în părul ei răvăşit şi super hipnotic răsfirat peste gâtul şi faţa ei.

Super hipnotic. Deci femeia asta are fundul munte, coapsele dealuri, yoniul vale, gâtul trecătoare și inima lac. Rețineți, pentru că urmează imaginea asta:

El admiră acest inefabil mister viu al creației, venind în spatele ei şi impregnân-du-i inima cu lingam-ul său, într-un ritm sublim armonios al savurării iubirii inimilor lor!

Deci, a plonjat cu lingamul până în inimă, ca-n bancul ăla cu „Stați liniștită, doamnă, inima o ocolim!”
E clar – făceau postura numărul patru. Cea legată de iubire 😀

Pe cât de roşii şi de dilatate erau înainte lingam-ul şi yoni-ul lor, pe atât de rafinate erau acum ritmurile în care el intra în ea sau prin care ea îi rotea lingam-ul prin adâncurile yoni-ului ei.

Călugărița noastră lipsită de editor și de perdele ține neapărat să ne explice acele detalii fiziologice pe care nimeni nu ținea neapărat să le citească. Roșii și dilatate?… Sexy.

Simţea inelele yoniui ei cum trecea printre ele şi cum i secontractau savuros pe toată lungimea lingamului său, ca o mulţime de guri, şi cum întâlneşte în adâncurile ei rotunjimea alunecoasă a uterului.

…Anatomia a luat-o la dreapta, cartea a luat-o la stânga. Alooooo! Care inele? Care uter?! Ai înnebunit?! Carte, mamă, a trebuit să bag un ochi pe site-uri rudimentare de anatomie ca să mă asigur că nu s-a schimbat structura corpului uman de când eram eu în liceu.

O mângâia vrăjit de frumuseţile ei, de talpa simetrică şi glezna subţire a picioruşului ei mic,

Erm. De ce are talpa simetrică? Cum adică, simetrică?! Are două degete mari? Două degete mici? Ce fel de monstrozitate e femeia asta, până la urmă?

Orgasmul energiilor plenare din inima yoniu-lui ei, ca un val imens, îi ajungea din urmă înotul lui de delfin, prin întinderea oceanului iubirii.

Nu mai am ce comenta. Mă lasă fără cuvinte.

Dar la pagina 125, fragmentele disponibile din carte ne asigură că totul se termină cu bine, în ciuda capetelor căzute, lingamului detașabil, tălpii simetrice, corpului geografic și uterului care e în altă parte decât ar trebui:

El simţi atunci că abandonarea ei în braţele lui şi ale iubirii e mult mai intensă decât asaltul lui amoros şi că îi genera şi amplifica astfel tăria lui interioară şi exterioară, urcând împreună la unison, saltul conştiinţei orgasmului beatific al iubirii şi al desăvârşirii prin sacralizarea trăirii iubiriilor!

Ah. Iubirea învinge întotdeauna. Sau ceva de genul.