Fandom on Roxana-Mălina Chirilă

Există un concurs de fanfiction în România și e ținut de sweet summer chilzi

Wed, 21 Apr 2021 17:34:23 +0000

Prima oară mi-a spus o cunoștință de pe net. Astăzi, am văzut și postarea sponsorizată de pe Facebook:

Am dat și clic. Sunt foarte puține lucruri care _nu _mă fac să tremur în postarea lor. Pentru că tot mi-am scris disertația de masterat pe subiect, hai să vă povestesc de ce oamenii ăștia sunt picați din lună.

Hai să pornim de la postarea de pe Facebook:

Te-ai săturat să citești fanficuri oribile pe Wattpad? Revista Planu’ 9 are soluția! De ce să lași orice necunoscut de pe Internet să-ți măcelărească opera favorită, când poți face chiar tu asta?

De unde să încep.

Ok, știu: de la insulta adusă fanficurilor în general… spre deosebire de al tău, probabil. La fel ca în cazul unui tip care decretează că toate femeile sunt proaste, poate în afară de interlocutoare dacă aceasta o demonstrează, nu poți să nu simt că parcă e prea multă negativitate ca să fie chiar în regulă treaba. Dacă cineva se uită cu dispreț la cei din jurul tău, oare de tine chiar are o părere bună?

Acuma, nu vreau să intru în detalii despre calitatea și curentele din interiorul fanficurilor, dar ffs. Unele sunt excelente și sunt bune rivale ale celor mai tari cărți publicate.

Și dacă tot scrii fan-fiction, de ce să nu ni-l trimiți nouă (’9)?

Bună întrebare! Deși se voia retorică, hai să răspundem la ea, uitându-ne la ce spun în postarea despre concurs de pe blogul lor.

Spun așa:

Vor fi trei teme: universuri din filme, cărți și jocuri. Condiția este să fie SF sau Fantasy.

În primul rând, nu mi-e clar dacă sunt trei categorii separate sau dacă sunt trei teme așa, în general, dar fie.

Câștigătorii, trei la număr, vor fi publicați în revistă și vor primi și premiu – un tricou cu mesaj personalizat, la alegere.

Deja încep să mă simt inconfortabil și să mă uit dacă revista asta e pe bani. Nu de alta, dar nu vinzi fanfiction. Orice ar fi, nu vinzi fanfiction. Pentru sweet summer chilzi e posibil să nu fie prea clar motivul, ceea ce nu e neapărat vina lor, dar nici dacă mergi neatent pe stradă și pici într-o gură de canal deschisă nu e neapărat vina ta. Dar tu o să suferi.

Fanfictionul e un gen aflat la limita gri a legalității: tehnic vorbind, poți argumenta că ce scrii sunt invențiile tale personale șamd. Practic, pot să vină deținătorii trademarkurilor și drepturilor de autor să-ți dea în cap. Până destul de recent, mai și veneau, cu precădere prin State.

Momentan există un status quo în care fanii scriu fără să ceară bani în niciun fel, iar marile companii îi lasă în pace. Există o organizație, OTW (Organization for Transformative Works) care apără drepturile creatorilor, dar _doar _în condițiile astea.

Nu știu ce face Planu’ 9, dacă are finanțări, n-are finanțări, cât de oficială e revista șamd. Dar știu că ideea de publicare și de premii îmi cam zburlește pării de pe ceafă și văd deja fantoma lui Anne Rice bântuind pe-acolo.

Sunt ok cu părțile astea:

Regulament:

–Termenul limită de primire a textelor este** 2 iunie 2021**. Ele vor fi trimise pe adresa de e-mail redactia@planu9.ro cu mențiunea „Pentru concursul de fan-fiction”.

-Câștigătorii vor fi anunțati, public, o lună mai târziu (intervalul de jurizare) în data de 2 iulie 2021.

–Juriul este format din membrii redacției Planu’ 9.

-Textele nu trebuie să depășească 7500 de cuvinte, vor fi trimise în format Word și redactate în felul următor: Times New Roman, 12, spațiere de 1.5 între rânduri. Prezența diacriticelor este obligatorie. Textele care nu respect aceste minime norme de redactare, vor fi respinse.

-Fiecare autor va participa la concurs cu cel mult 2 texte.

În schimb, partea care urmează îmi dă KO:

-Autorul/autoarea textului va trimite, alături de text, o poză și o scurtă descriere (de câteva cuvinte).

Asta e cerința cuiva care a auzit că există fanfic pe net și a decis că e, așa, ca un fel de ce fac sefiștii români. N-a priceput nimic din cultura fandomului.

Și zic asta pentru că fandomul ăla care scrie pe Wattpad (și pe fanfiction.net, și pe Ao3, și pe site-uri de genul) scrie în principiu sub pseudonim. Suntem toți anonimi aici, și chiar dacă la unii se cam știe cine sunt, nu prea găsești oameni care să scrie cu nume, prenume și poză – decât dacă sunt al naibii de imprudenți.

Mai mult decât în cazul oricărui alt gen, scriitorul de fanficuri e vulnerabil. E vulnerabil la atacuri legale (vezi mai sus), dar e vulnerabil și la atacuri ale autorilor și ale fanilor acestora, care s-ar putea să ia povestea ca pe un afront personal. E vulnerabil și la atacurile altor fani creativi ale aceluiași conținut-sursă, care pot decide să ducă lucrurile într-un teritoriu straniu de competitiv și războinic.

Dacă vi se pare exagerat, încercați numai să scrieți recenzii la cărți și o să vedeți că apar oameni supărați. Imaginați-vă ce mutră ar face mulți sefiști români dacă ar găsi o poveste în care personajele lor foarte masculine descoperă că vor să facă sex cu bărbați. Sau, mai rău de-atât, dacă cineva le aruncă la gunoi cea mai mare parte din univers cu notița „Blabla tehnologie, nu mă interesează, acum totul funcționează pe magie lol”.

Ideea e. Dacă publici o carte proastă pe barba ta, nu află mulți. Dacă publici un fanfic care nu le convine unora, sunt șanse mai mari să se lase cu un război.

Și ultima chestie:

-Decorul în care se desfășoară textele voastre pot să acopere o gamă largă de universuri, fie că sunt din jocuri video, filme, cărți, etc. Oferim câteva exemple: Star Wars, Star Trek, Dune, Harry Potter, StarGate, Lord of the Rings, Game of Thrones, World of Warcraft, Assassin’s Creed, Fallout, Elder Scrolls, etc.

Ăștia nu au o temă. E un concurs gen, „Desenați, copii”. Se simte că nu e ceva ce vor să vadă. Ei nu vor de fapt să citească fanficuri. Nu sunt fani de ceva. Ei vor să ajungă la cititori noi și cam atât. Dacă-i pui să numească genuri de fanficuri, probabil că or să se uite la tine ca la poarta nouă. Dacă vine cineva să le bată la ușă cu cease and desist, or să facă scandal fără să priceapă în ce s-au băgat.

E o cu totul altă generație de fandom decât cea din străinătate. Altă abordare. N-o să vă zic, „Sub nicio formă să nu vă înscrieți la concurs”, dar o să vă zic că, pentru cineva crescut cu celălalt fandom, ce e aici îmi cauzează multe semne de exclamare. Cea mai mare speranță pe care pot s-o aibă aici e să nu devină prea populari, pentru că nu par deloc pregătiți pentru problemele care apar din modurile lor de abordare.

Cum a câștigat fandomul premiile Hugo 2019

Thu, 22 Aug 2019 15:05:59 +0000

S-au anunțat premiile Hugo 2019. Pentru cine nu știe, premiile Hugo sunt unele dintre marile premii din science fiction și fantasy. Numele premiului nu vine de la Victor Hugo, ci de la Hugo Gernsback, care a editat o grămadă de reviste SF (inclusiv prima revistă SF publicată vreodată).

Dacă dați scroll în jos, la „Best Related Work” vedeți că a câștigat** Archive of Our Own**, un proiect creat de Organization for Transformative Works. E un lucru care ar fi fost de neconceput acum 20 de ani – ba chiar și acum 10. Archive of Our Own, cunoscută și ca Ao3, e o arhivă de lucrări create de fani pe baza unor opere deja existente și e în general folosită pentru ficțiune.

Scurtă poveste despre fandomul creativ și autori

Creatorilor le plac la nebunie fanii atunci când se uită la fiecare episod al serialului cu sfințenie, când cumpără DVD-urile, cărțile și produsele conexe, când îi laudă și când își aduc prietenii să vadă filmele. Dacă e vorba de bani, lauri și laude, puțini obiectează.

Dar când fanii au interpretări proprii ale filmelor și cărților încep să existe nemulțumiri. Când încep să deseneze ce le trece prin cap, pot să existe și mai multe nemulțumiri. Iar când există povești întregi scrise pe baza unui serial sau a unei cărți, folosind personajele și lumea de acolo, unii creatori pornesc la război.

Toți cei care creează pe baza unei opere, indiferent dacă scriu, desenează, cântă, creează clipuri video, înregistrează povești audio, creează costume, croșetează păpuși sau orice altceva, fac parte din fandomul creativ.

Când am ajuns eu în fandom, Anne Rice era cunoscută pentru cruciada împotriva celor care scriau povești cu vampirii ei. Mergea la cei care aveau site-uri unde erau urcate astfel de povești și le cerea să le dea jos, dând ca pretext drepturile de autor. Unele site-uri mari s-au conformat, iar unii fani individuali s-au trezit cu avocații ei pe cap.

Dar chiar dacă majoritatea autorilor n-au fost absolut nebuni la cap ca Anne Rice, au existat și alții cu reacții și păreri negative despre subiect, de la George R.R. Martin la Diana Gabaldon, care și-a șters postarea (dar care mai există aici).

În 2004, dacă țin bine minte, era destul de multă fericire pentru că J.K. Rowling susținea ficțiunea scrisă de fani, dar chiar și atunci se considera că autorul are (sau autorul considera că are) putere asupra creațiilor derivate din opera sa – și J.K. Rowling cerea ca poveștile să nu fie obscene, pentru că publicul-țintă al seriei Harry Potter e în general tânăr și nu e bine să dea accidental peste pornografie.

Asta era, deci, acum 15 ani.

Fandomul creativ și arhive

Fandomul creativ a existat cu mult înaintea internetului. La origini, poveștile și desenele create de fani erau publicate mai ales în fanzine, care erau reviste de amatori trase la xerox.

Apoi a venit internetul, care a schimbat puternic datele problemei. Au început să apară liste de mailuri, grupuri de fani online, site-uri unde puteau să urce povești. Deschiderea a fost mult mai mare – dar și riscurile la fel.

Eu nu eram acolo în partea de început, dar am prins momentul de glorie al fanfiction.net, o platformă lansată în 1998 și care a fost creată special pentru povești scrise de fani. În 2002, când am dat eu de ea, avea sute de mii de povestiri. Era extraordinară! Și chiar dacă în timp pare să-și mai fi pierdut din prestigiu, a rămas enormă.

Am căutat un pic de istorie, să văd cum au evoluat lucrurile pentru Harry Potter, care mă interesa în mod deosebit atunci. Uitându-mă peste statisticile de aici, văd așa:

iulie 2001: 16.285 de povestiri
martie 2002: 29807 povestiri
iulie 2002: 38.051 povestiri
noiembrie 2002: 48.505 povestiri
în august 2019, există 809.000 de povestiri bazate pe Harry Potter pe fanfiction.net.

În fine, ideea e că fanii aveau mai multe posibilități de a scrie și a fi citiți decât oricând înainte. Pe lângă fanfiction.net existau multe arhive specializate pentru un fandom sau altul, sau chiar și pentru subdomenii de interes într-un fandom. Unele permiteau postarea de imagini (spre deosebire de fanfiction.net). Depindea de la loc la loc care erau cutumele.

Livejournal era alt site către care migraseră mulți fani, dar nu numai. Era (și e încă) o platformă de blogging care permite și crearea de comunități. Era un loc ideal pentru cei care voiau să și discute despre cărți, seriale și filme, să și scrie povești despre ele, să și deseneze.

Dar toate astea veneau cu un mare risc. Când ești pe platforma altcuiva, ești la altcineva acasă, iar acel altcineva face regulile.

Fanii în exil

Despre ce scriu fanii s-au spus multe: că scriu prost, că scriu pornografie, că scriu maculatură, că încalcă drepturile de autor, că încalcă morala publică, că dacă ar ști să scrie ar scrie cărți serioase și așa mai departe.

Acuzele nu sunt lipsite de bază. Pentru că oricine poate să fie publicat pe internet, normal că o mare parte din ce se scrie e de slabă calitate. Adică, Doamne iartă-mă, majoritatea literaturii române de care ne ferim majoritatea a fost publicată, vă dați seama ce a rămas nepublicat.

În același timp, însă, când nu e nimeni care să păzească tarlaua și să impună reguli bazate pe „ce se vinde” încep să apară și lucruri interesante, printre care inovații stilistice și tematice și noi subgenuri. Sunt destule de spus despre treaba asta încât să poți să scrii cel puțin o disertație de masterat. Spun asta cu foarte multă siguranță, dat fiind faptul că fix asta a fost tema disertației mele de masterat.

N-o să intru în detalii, dar măcar o parte din cele mai bune povești sunt destul de mature ca subiect și exprimare. Poți să ai, de exemplu, povești cu supereroi și extratereștri în care două personaje au o scenă de sex explicit în 200.000 de cuvinte, pentru simplul motiv că mergea bine acolo.

Dar platformele pe care scriau cel mai des fanii erau deținute de organizații care se trezeau uneori să protejeze morala publică.

Fanfiction.net nu avea niciun interes să-și asume riscuri de dragul nimănui, așa că a interzis poveștile bazate pe operele scrise de un număr de autori care se pronunțaseră anti-fanfiction. A interzis cu jumătate de gură și poveștile cu conținut explicit. Pentru că ele tot apăreau, au existat valuri de ștergere a lor de pe site fără preaviz.

LiveJournal a trecut printr-un proces asemănător, dar mai drastic. Nu era o platformă creată pentru fani, chiar dacă își făcuseră casa acolo, așa că a atunci când au decis să interzică anumite tipuri de conținut și să dea afară utilizatori și comunități pe baza a ceea ce postaseră, iar s-a pierdut mult.

Fanii creativi s-au tot mutat dintr-o parte în alta, încercând să găsească soluții și un loc unde să se desfășoare. Momentan, discuțiile mai interesante sunt pe Tumblr și Discord.

Archive of Our Own – O arhivă a noastră

În 2007, când a fost creat FanLib, un site comercial pentru postat fanfiction, o autoare a scris o postare pe LiveJournal în care spunea ce tot spun și eu: cât timp nu ai platforma ta, ești la mila altora. Creezi conținut pentru alții și nu îl poți controla. Ești masă de manevră.

Așa că a pus bazele pentru Archive of Our Own, o arhivă creată de fani, pentru fani. Așa a fost creată și the Organization for Transformative Works, care cuprinde Archive of Our Own ca arhivă pentru fani, Fanlore ca enciclopedie despre fandom, Transformative Works and Cultures ca revistă științifică pentru studierea fandomului, Open Doors care salvează lucrări și istorie a fandomului ce se află în pericol, ajutor pentru cei care au probleme pe partea legală și nu numai.

Practic, OTW este organizația fanilor de pretutindeni. Nu e perfectă, dar e mult, mult, mult mai mult decât nimic.

Archive of Our Own e însă site-ul cel mai vizitat și folosit. Nu e doar cea mai recentă casă pe care au găsit-o fanii, ci e casa noastră, unde nu intervin interese comerciale, unde nu există niciodată un puseu moral de ștergere în masă a creațiilor.

Premiul Hugo pentru Archive of Our Own nu e doar un premiu pentru o platformă de povești. Este o recunoaștere a fanilor creativi în general, a existenței noastre, a eforturilor noastre, a creațiilor noastre. Este un premiu pentru comunitate, dar și un premiu pentru cei care au construit casa comunității.

Premiul Hugo e o demonstrație a faptului că lucrurile se schimbă. Cei care înainte se ascundeau sunt acum primiți în lumină.

Fanii, încotro?

Archive of Our Own e simbolul unei noi ere a fanilor.

Arhiva nu a creat_ _noua eră. De fapt, aș spune că aceasta a fost creată de cele care au crescut în fandomul online și pentru care identitatea de fane a rămas importantă de-a lungul vieții. Au ajuns programatoare, scriitoare și nu numai, iar apoi au luptat pentru legitimitatea comunității.

Naomi Novik, care se numără printre fondatoarele Archive of Our Own și care a acceptat premiul în numele arhivei, a câștigat mai demult un premiu Hugo pentru romanul ei, „Aleasa Dragonului”. Seanan McGuire, altă scriitoare venită din fandom, a fost de două ori nominalizată la Hugo doar anul ăsta și scrie momentan seria „Spider-Gwen” pentru Marvel, printre altele. Și ele sunt doar cele de care știu și eu.

De unde acum 15 ani Anne Rice era monstrul care îi vâna pe cei ce îndrăzneau să pună povești cu vampirii ei pe net, azi fanii pot scrie ce vor despre ei și nu se sfiesc să iasă la lumină. Au legitimitate. Încep să iasă la iveală și să-și afirme identitatea.

Sunt câteva lucruri care au decurs de aici și de care nu sunt prea încântată, printre care și o tendință enervantă a fanilor noi de a se certa cu creatorii pentru că se simt puțin cam prea legitimi.

Pe de altă parte, se deschide o nouă lume, în care se pot pune întrebări interesante despre originalitate, în care e mai legitim să fii fan inveterat al unui serial sau al unei cărți. Sunt creatorii oarecum detronați? Ajunge oare autorul să fie cu adevărat mort, în sensul în care părerea lui să conteze prea puțin în interpretarea operei? Câte dintre inovațiile din scriitura fanilor vor ajunge în romanele publicate?

E o lume interesantă, pline de schimbări rapide. Nu știu ce se va întâmpla, dar până una-alta eu mă bucur că am luat colectiv o brumă de Hugo.

Convențiile fanilor nu sunt pentru scriitori

Tue, 20 Nov 2018 09:43:21 +0000

Mi-a dat cineva un link către articolul lui Michael Haulică, „Comic-conizarea sefeului românesc”, din care am înțeles un lucru: scriitorii români nu prea pricep ce sunt convențiile fanilor. Sau ce e cu fanii în general.

În primul rând, convențiile _fanilor _(Comic Con, Nijikon) nu sunt despre creatori. Spun asta după mai bine de 15 ani petrecuți prin diverse fandomuri, începând cu fandomul Harry Potter și continuând prin diverse fandomuri de manga, Supernatural, Marvel șamd: niciodată nu m-am dus la o convenție ca să slujesc la altarul creatorului. M-am dus pentru prieteni și pentru distracție, chit că sunt atât de timidă în grupuri mari că am stat mai mult pe margine. M-am uitat la prietenii mei cum s-au fugărit cu șurubelnițe sonice și daleci mici cât palma. M-am dus să văd aleea artiștilor și să mă gândesc dacă vreau să cumpăr postere cu Aizen și Gin din Bleach – NU oficiale, de-ale noastre.

[][2]

Sau Unohana. Îmi place imaginea asta la nebunie. <3

Zice Haulică:

Se știe că industria de entertainment e foarte pricepută în a scoate bani din orice, uneori mult mai mulți bani din produse conexe decît din opera principală. Așa ajungem la figurine, tricouri etc. și, revenind la sefeul nostru cel de toate zilele, ar trebui să spunem: OK, să luăm exemplul comic-conurilor, să încercăm să facem și noi ce fac EI. Să dezvoltăm o industrie a figurinelor reprezentînd personajele din Abația lui Dan Doboș? Sau pe cele din seria Tenebre a lui Daniel Timariu ori din seria Protectorii a Rodicăi Bretin? Pentru a avea succes însă, ar trebui ca participanții să fi citit mai întîi Abația și Tenebre și Protectorii. Dar tare mi-e teamă că romanele sînt mai greu de prizat decît benzile desenate sau filmele și ar fi dificil de găsit fie și 10.000 de fani ai lui Rimio de Vassur sau Qiqirn.

După cum ziceam, la convenții mergi mai des ca să cumperi ce au făcut alți fani decât ca să cumperi produsele oficiale, care s-ar putea să fie prea scumpe și nu prea interesante – n-o să uit dezamăgirea unei persoane cu care am fost la Comic Con și care a descoperit că nu putea cumpăra benzi desenate la reducere, ci doar la suprapreț.

Dar dacă stau să mă gândesc, oamenii ca Haulică vorbesc de „fandom”, dar au la fel de multe în comun cu ideea de fandom pe cât are McDonald’s cu scoțienii și kilturile.

S-o luăm de la început: _fanii _din fandom. În general, ca să existe fani, trebuie să existe un text bun – și zic „text” în sensul dat de teoria literară, de orice set de semne care pot fi „citite” și interpretate. O carte e un text, un film e și el un text (chit că e unul audio-vizual), un joc e un text. E cea mai largă accepțiune a cuvântului „text” de care știu, dar se potrivește de minune aici și n-o folosesc degeaba.

Totul pornește de la un _text _care strânge în jurul lui oamenii. Pentru fanii care merg la convenții, textul bun nu e unul perfect, ci unul care poate fi iubit în ciuda imperfecțiunilor sale, care poate fi interpretat și răsinterpretat, care lasă loc imaginației, speculațiilor, ideilor, criticii. Iar textul respectiv nu mai e doar al creatorului, ci e și al lor. Iar pentru că e al lor, își creează spații în care să interacționeze cu textul respectiv și unii cu alții.

Hai să lucrăm Star Trek, seria originală cu Kirk și Spock – nu doar pentru că le va fi familară celor din fandomul SF, ci pentru că e o serie extrem de importantă în istoria fandomului occidental.

Seria TV a fost lansată în 1966 și a strâns fani relativ repede, dacă e să ne luăm după faptul că două fane, Devra Michele Langsam și Sherna Comerford, au pus pe picioare prima revistă (primul fanzin, dacă vreți) Star Trek în 1967, când serialul era încă la primul sezon. Prima convenție de Star Trek a fost organizată tot de fana Sherna Comeford în 1969, fără celebrități, doar între fani. Prima conveție mare de Star Trek, cu actori, a fost organizată tot de fani, în 1972, după încheierea seriei originale.

Nu creatorii au împins de la spate fenomenul, ci fanii. Fanii, care lăsați de capul lor au făcut reviste, au scris cântece, s-au întâlnit la convenții și întâlniri mici, au urmărit aceleași episoade de zeci de ori, uitându-se la ele pe casete video copiate după casete video. În 1969, când NBC a întrerupt serialul pentru că nu era foarte bine cotat, fanii au făctu o petiție pentru continuarea lui – chit că n-a ajutat la mare lucru.

Fanii urmăresc, reinterpretează, rearanjează materialul. Se implică nu pentru că _li s-au creat condiții _pentru asta, ci în ciuda faptului că nu li s-au creat, creându-și singuri. În zilele vechi, își făceau revistele pe unde puteau, cu ce bani puteau, trăgând la xerox (o tehnologie mai scumpă atunci decât e azi) numere de reviste, trimițându-și-le prin poștă. Uneori, seriile traversau oceanul și ajungeau pe alt continent nu pentru că serialul respectiv era lansat oficial în altă țară, ci pentru că fanii aduceau cu ei (sau trimiteau) casete video înregistrate din țara originală, cum parcă a fost cu seria britanică Blake’s 7 care a fost gustată în SUA și cum s-a întâmplat mai recent cu tot felul de serii de manga și anime traduse de fani.

Vorbesc din memorie – evident că n-am fost prezentă la fenomene în anii ‘60 și ‘70, dar mă bazez pe ce-mi aduc aminte din cercetarea făcută când îmi scriam lucrarea de disertație – majoritatea lucrării era despre fanfiction, dar am avut și o parte despre istoria fandomului la nivel general.

Mi-e foarte târșă să caut varianta finală a lucrării mele care e undeva, dar în principiu ce zic despre Star Trek și convenții de demult se bazează pe două cărți: „Enterprising Women” de Camille Bacon-Smith, o carte destul de influentă despre istoria începuturilor de fandom, chit că autoarea e hotărâtă să studieze fenomenul ca o antropoloagă și își împinge oarecum teza de la spate, lucru care îi influențează perspectiva și poate că influențează câteva detalii – însă informațiile despre atmosfera primelor convenții și despre ce se întâmplă acolo sunt aur pur. A doua e „Textual Poachers” de Henry Jenkins, care e și fan, nu doar cercetător și are o abordare ceva mai puțin antropologică, mai puțin personală.

Când cauți informații despre fandom, totul e despre fani, fani, fani și iar fani, nu despre _creatori. _Lumea fanilor e una bogată în creativitate și entuziasm, dar se învârte în jurul textului sursă, nu a creatorilor. Creatorii sunt invitați, părerea lor e cerută, dar nu sunt centrali.

Fanii nu interacționează cu textul prin creatori, iar uneori creatorii pot avea reacții negative când își văd personajele transformate în fel și chip, fie că e vorba de Anne Rice care dădea în judecată persoanele care postau povestiri cu vampirii ei pe internet, sau de George R.R. Martin, care recent, chiar în 2010, era anti-fanfiction.

E și normal să nu atârne de creatori, când interpretările și transformările lor sunt uneori complet diferite de ale creatorilor – cel mai cunoscut cuplu din istoria fandomului e Kirk/Spock, prima povestire despre ei fiind publicată în 1974 și deschizând calea spre multe alte povestiri K/S. Atât de influentă a fost perechea asta încât nu poți vorbi de istoria fandomului fără Kirk/Spock – iar de la de la simbolul „/” dintre numele lor a ajuns să se folosească denumirea „slash” pentru fanfictionul homoerotic. (Mulțumim, Star Trek, de terminologie!)

Revenind la oile noastre cu fandomul SF românesc, pentru că am divagat cam mult pe teme istorice – convențiile pe care le propune Haulică nu sunt convenții de fani. Sunt întâlniri ale autorilor cu publicul, pentru că sunt organizate de ei cu scopul se de a se promova pe ei.

Ar fi convenții ale fanilor dacă ei înșiși ar fi fani de ceva care să nu fie ei înșiși și s-ar întâlni acolo ca să se bucure de acel ceva. Dacă ar face o convenție Star Trek unde ar vinde tricouri făcute de ei cu „I Grok Spock” și ar pune clipuri video cu Kirk cutreierând galaxia pe melodia „Go West” de Pet Shop Boys, i-aș crede că e o convenție de fani.

Nu zic că ar trebui să facă convenția asta (deși probabil că s-ar distra) și nu cred _absolut deloc _că i-ar ajuta să-și vândă propriile cărți, dar zic că au pus carul înainta boilor. Nu poți să construiești convenția și să te aștepți să vină fanii. Întâi fanii, pe urmă convenția. Iar ca să existe fani, trebuie să ai textul. Iar ca să ai textul, trebuie să creezi un text care să strângă fani în jurul lui. Fandomul Star Trek nu există pentru că au fost create convenții, ci convențiile au fost create pentru că exista un fandom Star Trek.

În plus, nu sunt perfect sigură că și-ar dori acești fani. Am urmărit la un moment dat o discuție între Dan Doboș și un cititor al „Abației” lui, în care cititorul zicea că „Abația” e mișto, că e cu călugări ninja spațiali, iar Dan Doboș se burzuluia incredibil și spunea că „Abația” e despre _accidentul tehnologic _și că cititorul nu pricepe cartea. Dacă la treburi de-astea superficiale e atât de mare problema și atât de mare cearta, cum ar fi să descopere slash despre cărțile lor?

Mă gândesc la Nic Dobre descoperind „Pasiunea ghețarilor”, un fanfic despre romanul lui, „Căldura ghețarilor”, în care personajul principal și prietenul lui cel mai bun din copilărie, sunt prinși într-o furtună de zăpadă pe Terra încă îngețată, care n-a apucat să fie terraformată la loc. Găsesc cu greu o galerie sub ghețuri și, în timp ce așteaptă să treacă urgia, stau de vorbă. Își dau seama că atracția dintre ei a mocnit mereu, iar acum, pentru prima oară după atâta amar de vreme, și-o pot înfăptui într-o scenă atât de fierbinte încât ar putea topi toți ghețarii de pe planetă.

Mă întreb dacă ar fi fericit sau îngrozit. Mă întreb dacă ceilalți din cenaclurile de SF ar fi încântați sau dezgustați.

Zice Haulică:

Un Romcon nu va semăna cu un Comic-con niciodată, și nu numai pentru că volumele autorilor români se vînd în tiraje sub 500 de exemplare. Și nu, faptul că 45.000 de oameni vor trece pe lîngă un stand cu cărți SF&F nu cred că va duce la dublarea tirajelor.

Foarte adevărat. Nu poți să faci o convenție generalistă ca să atragi fani – e util să faci act de prezență pe ici, pe colo, ca să afle lumea de tine, dar să organizezi un eveniment pentru zeci de mii de fani de diverse doar ca să vinzi 500 de cărți e absurd.

Dar din păcate, nu le e clar _de ce _nu merge ideea cu convențiile:

Cum să atragem cît mai mulți participanți? Probabil tocmai oferind ceea ce scrie în meniu, dar la un înalt nivel calitativ.

Convențiile lor nu sunt convenții de fani – sunt conferințe ale autorilor. Vor să-și facă un pic de marketing – și frate, în „fandomul SF” românesc sunt ahtiați după sfaturi de marketing. Când am fost la lansarea „Căldurii ghețarilor” a lui Nic Dobre, era un vorbitor acolo, Liviu Surugiu, care ne zicea tuturor celor din sală cum se promovează el dând „friend” tuturor pe Facebook, că nu știi cine cumpără pe urmă o carte. Când am fost la alte lansări, discutau despre cum să-și publice și să-și vândă cărțile.

E absurd. Au nevoie întâi de texte bune, pentru că majoritatea sunt cam la nivelul a ce se scrie în liceu (știu asta, pentru că scriam la fel în liceu). Au nevoie de editori buni, ceea ce până acum se pare că le-a lipsit. Au nevoie de studiu, de șlefuire a aptitudinilor. Nu de convenții, nu de atras fani, ci de muncă ca să _aibă ce vinde. _Ah, și de o bună înțelegere a nivelului la care sunt acum, a avantajelor lor și a dezavantajelor lor. Dar munca cu tine și editarea textelor e grea, e mai ușor să vorbești de cum să vinzi și să te prefaci că textele în sine nu au nicio problemă.

Cum se mai distrează fanii: cosplay

Tue, 06 May 2014 08:10:36 +0000

Se pare că o să ajung sâmbătă pe la East European Comic Con, în București (doar sâmbătă, doar Comic Con, după care iar trenul înapoi spre Brașov). N-o să fac nimic special pe acolo, pentru că sunt genul de fan mai retras și netalentat la chestii gen costume, dar o să mă întâlnesc cu persoane mult mai organizate ca mine – printre care o fostă profă din facultate, care împreună cu cineva face niște benzi desenate simpatice. Și o prietenă care și-a făcut un costum ca al celui de-al șaselea doctor din Doctor Who.

Chestia asta cu imitatul costumelor se numește cosplay. O să vă arăt și niște poze, dacă tot.

La stânga e editoarea mea, Amanda Meuwissen, costumată ca Poison Ivy din Batman. Poza e din 2013. Ca idee, vă recomand romanul ei de pe Big World Network. Sau varianta de Kindle, revizuită și adăugită, de pe Amazon. Gay romance, cu scene explicite citite de autoare însăși. Ceea ce nu e foarte neobișnuit, doar că nu mi se întâmplă des să dau peste o fană suficient de relaxată să facă asta și să-și dea numele adevărat.

Așa, dincolo de persoane cunoscute, poze din alte părți cu fani care și-au făcut costume faine:

[][7]

Lara Croft, din Tomb Raider

Dacă ești tipă n-ai foarte multe variante dacă vrei să te îmbraci ca un personaj cunoscut din jocurile pe calculator, dar Lara Croft și Alice Liddell sunt două variante bune.

[][8]

Alice, din Alice: Madness Returns, joc bazat pe Alice în Țara Minunilor

Două variante de Alice Liddell cu Regina de Inimă Roșie, care e o parte din ea în Alice: Madness Returns. (e mișto jocul, apropo – foarte literar; adică, e mișto ca idee, că din punctul de vedere al realizării sunt niște mici probleme *mormăie ceva despre unghiurile din care vezi acțiunea și bug-uri*)

Și tot la capitolul de jocuri, Altair din Assassin’s Creed:

[][11]

Altair, Assassin's Creed

Din benzi desenate:

[][12]

Moartea (Death), din The Sandman

Și tot din The Sandman:

[][13]

Delirium/Del, din The Sandman

Un Loki, din Thor/Avengers (e uimitor câte poze am găsit cu un tip care seamănă rău cu Tom Hiddleston și care e la bustul gol – dar suntem aici pentru costume):

[][14]

Loki

Dacă mai citește cineva articolul ăsta și nu se uită doar la poze, cică o să vină niște cosplayeri faimoși și la noi (rândul doi de anunțuri – că de actori vorbește toată lumea oricum, nu mai trebuie să vorbesc și eu).