Filozofia Traducerilor on Roxana-Mălina Chirilă

Genul non-binar în traduceri (și de ce corectitudinea politică nu-i dușmanul meu la muncă)

Thu, 28 Oct 2021 08:47:42 +0000

Nu foarte demult, am lucrat la o povestire în care un personaj avea un gen non-binar: nici bărbat, nici femeie. Acuma, în engleză personajul respectiv avea pronumele they/them, iar în rest totul era floare la ureche, pentru că englezei în general nu-i pasă de gen nici cât negru sub unghie. În română e mult mai ușor să eviți pronumele ca atare (pentru că de multe ori poate fi subiect implicit), dar te mănâncă adjectivele.

Româna, spre deosebire de engleză (și maghiară și alte limbi) are obiceiul să pună genuri peste tot. Masa e feminină, cartofii sunt masculini, nucii sunt masculini, nucile sunt feminine. E o explozie de genuri care mai de care mai arbitrare și mai greu de evitat, mai ales cu toate adjectivele care se acordă.

Poate tocmai din cauza asta comunitatea LGBTQ din România nu pare să-și fi găsit (încă) o soluție lingvistică măcar majoritar acceptată. Știu, pentru că ocazional mai arunc un ochi pe ce spun cei de acolo și văd referiri la masculin, la feminin și, cu o ocazie memorabilă, un import al unei variațiuni gramaticale cu „x”, gen „Alex e frumosix” (era într-un podcast de mai demult, pe care l-aș căuta, dar nu mai țin minte nicicum cum îi zice). Bineînțeles, varianta cu „x” poate trezi ranchiună, inclusiv printre cei care se identifică ca non-binari – sau dacă nu ranchiună, măcar un oftat din rărunchi pentru că e o variantă nepractică.

În lipsa unui consens și a unei limbi care să nu împartă totul în masculin și feminin, există totuși soluții. Personajul nu „e pregătit”, ci „e gata”. Nu e „înalt”, ci e „o persoană înaltă”. Nu „e înscris”, ci „s-a înscris”. Și tot așa. Cu un pic de creativitate și multă muncă, poți să eviți să faci vreodată referință la genul persoanei. E nepractic în vorbire, când nu poți să stai să întorci o frază de zece ori în cap înainte s-o scoți pe gură, dar se poate în scris.

Asta e soluția pe care o folosesc de fiecare dată când răsare problema – dacă există vreun consens în comunitatea LGBTQ, să-mi dați de știre, să mă adaptez.

În fine, am adaptat povestirea în stilul ăsta și am anunțat că o să-mi adaug un pic de timp în plus pe factură față de estimarea inițială, pentru efortul suplimentar de adaptare – propunere care mi-a fost acceptată. Și-mi zice project managerul:

„Lumea a devenit mult mai complicată de când cu toate aspectele corecte politic ale tuturor comunităților.”

Am stat să mă gândesc un pic la treaba asta. Nu aș putea nega că fix acel proiect ar fi fost mai simplu dacă personajul respectiv era ori bărbat, ori femeie. Nu aș fi adăugat timp în plus pe factura respectivă ca să stau să adaptez limbajul și să-l fac să sune natural.

Pe de altă parte.

Motivul pentru care știu să evit genuri cu grație și am soluții pentru persoane non-binare e că lucrez în traduceri de software. Uneori, clientul se adresează utilizatorului într-o engleză neutră și nici nu se gândește că într-o limbă sau alta contează dacă utilizatorul e bărbat sau femeie. Din cauza asta, am văzut multe traduceri, mult software și multe e-mailuri care vorbesc cu mine la neutru-masculin: „Ești sigur că vrei să închizi fereastra?” „Pentru că ești abonat la newsletter…”

La un moment dat, împreună cu niște colegi, am început să evităm formulările astea și să le facem mai ok și pentru femei. „Sigur vrei să închizi fereastra?” „Pentru că te-ai abonat la newsletter…” Iar exercițiul mi-a intrat mai mult în mână de-a lungul vremii. Deci nu doar persoanele non-binare au nevoie de limbaj neutru, ci și persoanele al căror gen e necunoscut.

Altfel, convenția de până acum spune că suntem toți bărbați onorifici, o mică armată de femei care sunt siguri că vor să închidă ferestre și care sunt abonați la newsletter.

În plus, genul nu e nici măcar una dintre cele mai neplăcute provocări cu care am avut de-a face. Chit că e un pic obositor și laborios să eviți referirile la gen, pot oricând să dau o listă de lucruri mult mai grele și mai neplăcute: evitarea numărului, bucăți de texte care se recompun în moduri neașteptate, restricționarea numărului maxim de caractere la sânge, lucratul fără a vedea interfața pentru care traduc, traducerea pentru dublaj făcut ca să se suprapună cu mișcarea buzelor personajului (niciodată. nu. mai. fac), traducerea fără context a unor chestii fără noimă.

Dar să zicem că vorbim doar de ficțiune! Eh, pentru că îmi place literatura veche, pot să vă spun că orice povestire de azi, inclusiv cu toată corectitudinea politică, e floare la ureche pe lângă ce ar fi trebuit să fac ca traducător literar în vremuri de hăt, demult – presupunând că aș fi lucrat cu aceeași seriozitate. Nu de alta, dar oamenii își scriau ficțiunea (și) în versuri, așa că aveai de tradus sute de pagini care trebuiau să corespundă ca acuratețe și ca stil. Felicitări, ai un contract să traduci „Paradisul pierdut” al lui Milton – zece mii de versuri alambicate. Păi aia ar fi fost chinuială, nu glumă!

Întotdeauna există un aspect sau altul care-ți face munca mai complicată decât ar fi putut fi. Nu știi niciodată exact care va fi, poate să difere de la proiect la proiect, de la situație la situație, dar rare vor fi ocaziile în care totul merge strună. Așa că n-are rost să stai să te gândești la ce ar fi putut fi, dacă ar fi fost altfel. Mai bine iei lucrurile cum sunt și te obișnuiești din timp cu gândul că or să apară hârtoape și n-o să fie drumul mereu lin.

Pentru că probabil o să vreți să discutați și politica legată de LGBTQ și cât de valid sau nevalid e să spui că ai un gen non-binar, hai să vă zic explicit care mi-e poziția.

Părerea mea personală legată de identitatea altora e că nu e treaba mea.

Nu consider că oamenii au în general nevoie de acordul meu ca să-și vadă de viață. Nu consider că e necesar să vin eu să le impun altora cum să se perceapă, mai ales în condițiile în care nu suport să mi se spună mie cum să mă percep sau cum să trăiesc.

(Știu de coșmarurile conservatoare în care ne vânează progresiștii pe stradă pentru că nu ne-am adresat cum trebuie; aș vrea să le amintesc conservatorilor de coșmarurile progresiste în care femeile sunt fabrici de copii. Toți avem coșmaruri. Hai să nu ne purtăm de parcă ele ar deveni realitate în momentul în care ne acordăm un minimum de respect unii altora.)

Deci, ține de curtoazie și politețe să nu mă bag cu bocancii în viața altora. Dacă alții iau decizii bune sau rele, dacă își fac iluzii despre propria identitate sau nu, astea sunt lucruri care țin de viața lor. Dacă sunt fericiți sau nefericiți, dacă se răzgândesc sau nu se răzgândesc, astea sunt, iar, lucruri care țin de viața lor și deciziile lor.

„Dar lucrurile astea îi fac nefericiți!”

Bos, nu e treaba mea. Sunt un pic mizantropă și am propriile probleme, efectiv nu e treaba mea să caut fericirea pentru alții. Să și-o facă. Sau nu. Nu-mi pasă.

De fapt, singurul motiv pentru care cred că se bagă lumea să comenteze e că asta-i o treabă nouă și-i deranjează pe ei. În rest, e plin de nefericire: oamenii își aleg facultăți care nu le plac, se căsătoresc cu cine n-ar trebui, merg la nunți și botezuri deși urlă peste tot că le urăsc, beau de sting și-și distrug viața – dar nu vă văd protestând cu atâta vehemență acolo. Pentru că alea-s deja situații normale, csf, ncsf etc.

Ah, că e viața mai complicată cu LGBTQ șamd.? Da, dar vezi ce ziceam mai sus legat de traduceri și complicații: viața era complicată oricum.

Pașii unei traduceri creative (azi: un pic de rap)

Sat, 13 Mar 2021 16:28:08 +0000

Discutam cu Kay în comentariile de la o postare anterioară. Fiind vorba de cât de puternic trebuie să fii integrat într-o cultură ca să poți traduce din ea, mi-am dat seama că e mai greu de explicat fără exemple concrete, pentru că dialogurile descind într-un fel de vag în care pare că spunem același lucru și de fapt nu prea.

Ziceam eu:

[…] traducerea, în sine, e mai mult decât doar o mutare directă a unei propoziții dintr-o limbă în alta. Trebuie să ai cunoștințe solide despre cultura de bază și referințele ei (măcar cât să știi ce nu știi, ca să nu traduci Great Finn cu Marele Finlandez). Trebuie să te mulezi pe stilul autorului. Și trebuie să-ți fie la îndemână vocabularul potrivit din limba-țintă. Trebuie să ai un repertoriu stilistic. În general, după o vreme știi ce „gamă” ai și ce poți accepta sau nu.

Și îmi răspundea Kay:

Adica practic zici in cuvintele tale exact ce zic ei 🙂 (ma rog, si ce am incercat eu sa zic, mai degraba stangaci). Trebuie sa ai cunostinte solide din cultura, da, trebuie sa intelegi stilul autorului. Nu exact asta zic ei cand insista ca o femeie de culoare sa traduca? Mai precis, o femeie care intelege cultura (daca nu intelege 100% cultura de culoare din america, tot o intelege mai bine decat un barbat alb, care nu a avut de-a face decat din auzite cu problemele femeilor si/sau oamenilor de culoare).

Ok. Există două tipuri de a înțelege o cultură: cel în care ești integrat în cultura respectivă și o cunoști dinăuntru; și cel în care o vezi din afară și o studiezi. Cei care susțin că o carte scrisă de o negresă activistă trebuie tradusă de o negresă activistă vor primul mod de a înțelege cultura. Eu susțineam al doilea tip de a înțelege cultura: cel în care ești pe margine și studiezi.

Sunt două lucruri diferite, fiecare cu avantaje și dezavantaje. Eu, de exemplu, înțeleg foarte bine ce înseamnă să faci parte dintr-un grup care crede în conspirații (având experiența MISA), dar experiența mea e profundă și limitată. Cineva ca Umberto Eco, pe de altă parte, are cunoștințe despre multe credințe în conspirații și istoria lor. Are o imagine vastă a fenomenelor și poate vorbi despre ele mult mai coerent decât majoritatea celor care au trecut printr-o experiență în care au crezut cu tărie în, să zicem, veridicitatea „Protocoalelor înțelepților Sionului”.

Iar în traduceri de cele mai multe ori ai nevoie de o înțelegere mai vastă, de o capacitate de a înțelege ce nu știi și de disponibilitatea de a căuta informații și sinonime până îți iese ce trebuie.

Hai să facem o demonstrație pe rap. Eu nu prea ascult rap, nu sunt din cultură, nu prea am treabă. Dar să luăm, să zicem, „Gangsta Rap Made Me Do It” de Ice Cube și să vedem cum ar funcționa o traducere. Atenție – nu mă chinui să o finisez, să bag rime șamd. În mod normal lucrez cu un editor pentru așa ceva și e o treabă care ia mult timp și efort. Scopul articolului e daor să arăt cum funcționează lucrurile.

Aici e clipul.

Hai să vedem prima parte a cântecului.

Maestro
Blame me
You ngaz know my pyroclastic flow
You ngaz know my pyroclastic flow flow
You ngaz know my pyroclastic flow
It’s R A W, R A W
You looking at the grand wizard
War lord vocal chord so vicious
And I don’t have to show riches
To pull up pull off with some bad bitches
And it ain’t about chivalry
It’s about dope lyrics and delivery
It’s about my persona ain’t nothing like a man
That can do what he wanna
Ain’t nothing like man that you knew on the corner
See ’em come up and fk up the owner
See ’em throw up Westside California
Nga I’m hot as Phoenix, Arizona
I’m Utah, I got multiple bitches
It’s a new law keep a hold of yo riches
Dumb nga don’t spend it as soon as you get it
And recognize I’m a captain and you a lieutenant
I can say what I want to say ain’t nothin’ to it
Gangsta rap made me do it
If I call you a nga ain’t nothin’ to it
Gangsta rap made me do it
I can act like an animal ain’t nothin’ to it
Gangsta rap made me do it
If I eat you like a cannibal ain’t nothin’ to it
Gangsta rap made me do it

Nu trebuie făcută o analiză critică pe text, deci nu mă interesează viața lui Ice Cube, motivele lui preferate, muzica lui. Nu mă interesează nici ce se întâmplă în rap și care sunt subcurentele și tendințele. Nu trebuie să știu dedesubturile, nu trebuie să înțeleg prea bine de ce melodia e mai bună decât altele sau ce fac instrumentele pe acolo.

Dacă aș vrea, aș putea să aflu toate astea, dar șansele să influențeze traducerea sunt absolut minimale. Din versuri și atitudine, precum și din faptul că știu că americanii dau vina pe tot felul de lucruri (jocuri video, D&D) pentru toate relele societății, presupun că e vorba de un răspuns la o idee gen „rapul de gangsteri cauzează toate problemele în comunitatea de negri”.

Primele două versuri sunt destul de clare:

Maestro
Blame me

Simplu:

Maestre
Dă vina pe mine

Următorul e mai greu:

You ngaz know my pyroclastic flow

„Ngaz”, pronunțat de Ice Cube, sună a „niggers”, deci e un mod de referire la negri. O să am nevoie de un echivalent. Rămâne de văzut dacă merg pe o versiune americanizată sau românizată. O să intru prin dexonline. Și probabil prin subtitrări de filme și cărți cu „nigger” în ele ca să văd ce au făcut alți traducători.

„Pyroclastic flow” – pana mea, e cu vulcani. „Pyroclastic flow” se referă la cenușă, gaze încinse și rocă vulcanică în timpul erupției unui vulcan (am aflat acum). Ok, flow îl verific pe Wikipedia, după o căutare pe google ca să mă asigur că înseamnă ce cred eu că înseamnă (da). Dacă nu mi-ar fi sunat cunoscut, aș fi căutat cuvintele separat, în context de rap – pentru că e evident că poetul nu se referă la o erupție vulcanică propriu-zisă. Așa. E un joc de cuvinte. Trebe niște sinonime aicea.

[Negrii – caută sinonime/alt mod de adresare al audienței] știu că am un flow [rămâne netradus în Ro, l-am găsit la Deliric] [caută cuvinte din câmpul lexical al lavei și erupțiilor]

Mi-ar lua o grămadă de timp să caut ce-mi trebuie, așa că trecem mai departe:

It’s R A W, R A W

Ce naiba e „raw”? Ok, Urban Dictionary îmi spune că e hard core/serios. Precis au cei de la BUG Mafia ceva. Dacă nu…

E D U R, D U R

Are trei litere, sună a rocă, ar putea merge. Mmm. Stai.

Arunc în voi cu versuri mai ceva ca vulcanii cu rocă
D U R, D U R

Începe să semene. Continuăm:

You looking at the grand wizard
War lord vocal chord so vicious

Aici nu e nimic neobișnuit (dacă nu vrei să intri în posibile detalii), ar fi chinuială cu rimele și făcutul să puște bine.

Aveți în față un înalt vrăjitor
Un general cu o voce feroce

Sună ca dracu’, mai ales cu „voce feroce” acolo. Se rezolvă cu sinonime și învârtit fraze. Lucru pe care nu-l facem acum.

And I don’t have to show riches
To pull up pull off with some bad bitches
And it ain’t about chivalry
It’s about dope lyrics and delivery
It’s about my persona ain’t nothing like a man
That can do what he wanna
Ain’t nothing like man on that you knew on the corner
See ’em come up and fk up the owner

Meh. „Pull up” nu-mi apare ca termen specific care ar putea funcționa în context – probabil e vorba de termenul general de a trage pe dreapta (cu mașina). „Pull off” idem, pare să nu fie vreun termen specific, oricât aș căuta.

Și nu trebuie să-mi etalez bogăția
Ca să trag pe dreapta și să plec cu [tipe atrăgătoare – găsește ceva mai gansta]
Nu e pentru că sunt cavaler
Ci pentru că am versuri tari și le zic bine
E vorba de cine par să fiu nimic nu-i mai tare ca un tip
Care poate face ce vrea
Nimic nu-i mai tare ca un tip pe care-l vedeai la colț
Și-l vezi acum că vine și-l caftește pe [proprietar/șef, poate stăpân, în contextul sclaviei]

Versurile sunt destul de clare ca sens. Din nou, sună ca dracu’, se reformulează și se șlefuiește să sune bine. În prima fază trebuie să nimerești sensurile și faci cercetarea, pe urmă te chinui cu versificația – mai ales dacă ai o română mai standard, ca mine, și o să trebuiască să te duci să citești trupele care cântau ode cartierului ca să vezi ce cuvinte folosesc și să ți le notezi.

See ’em throw up Westside California
Nga I’m hot as Phoenix, Arizona
I’m Utah, I got multiple bitches
It’s a new law keep a hold of yo riches
Dumb nga don’t spend it as soon as you get it

„Throw up”? Nu prea sună a vomat în context, ia să vedem ce-mi zice google când bag „throw up meaning”. Ah, am lămurit-o. „1. vomit. 2. abandon or give up something, especially one’s job.”

Perfect, sensul e clar al doilea, pentru că renunță la ceva pentru el. Nu știu ce-i cu Westside California, dar nu am de gând să reinventez versurile astea și nici nu bag note de subsol, așa că nu e nevoie să aflu.

Și bănuiesc că e cald în Arizona. Și bănuiesc și că Utah e cu mormoni și deci aia e o referință la poligamie, dar iar nu prezintă interes, pentru că n-am nevoie de informațiile astea. Indiferent dacă Utah e un stat cu mormoni, sau Utah e un alt rapperi care se laudă cu cuceririle avute, traducerea va fi la fel.

Le vezi cum renunță la Westside California
[Negrule – trebuie rezolvată traducerea asta] sunt fierbinte ca Phoenix, Arizona
Sunt ca Utah, am o grămadă de tipe
S-a dat o lege nouă să [faci economii – găsește ceva care să sune mai atrăgător aici, nu de parcă ești un contabil prudent]
Bă [negrule] prost, nu cheltui banii din clipa în care-i ai în mână

Așa. ajungem pe final:

And recognize I’m a captain and you a lieutenant
I can say what I want to say ain’t nothin’ to it
Gangsta rap made me do it
If I call you a nga ain’t nothin’ to it
Gangsta rap made me do it
I can act like an animal ain’t nothin’ to it
Gangsta rap made me do it
If I eat you like a cannibal ain’t nothin’ to it
Gangsta rap made me do it

Iară e simplu:

Și înțelege că eu sunt căpitan și tu locotenent
Pot să-ți zic ce vreau eu și asta e
Rapul de gansteri m-a obligat s-o fac
Dacă îți spun cioară asta e
Rapul de gansteri m-a obligat s-o fac
Pot să mă port ca un animal și asta e
Rapul de gansteri m-a obligat s-o fac
Dacă te mănânc ca un canibal, asta e
Rapul de gansteri m-a obligat s-o fac

Da, sună fix ca pixul pentru că e o traducere brută. Dacă aș finisa-o, ar fi mai stilou. Dar ideea e că foarte puține lucruri s-ar schimba dacă aș fi mare fană de Ice Cube. Poate că aș ști mai repede ce anume e un termen specific și ce nu, poate ar trebui să caut mai puțin pe Urban Dictionary, dar aș avea aceleași probleme:

cum redau ideile în română
ce termeni avem
cât de tare adaptez
cum fac rimele

**<Paranteză>**Mă ocup în general de traduceri de jocuri și aplicații și uneori îmi vin la tradus texte care sunt scrise de ingineri care au intrat în prea mult detaliu. Acuma, eu știu niște concepte de programare – știu cam cum arată codul, aproximativ, știu ce sunt clasele și obiectele, înțeleg ce-i ăla un tag și cum se asamblează niște lucruri foarte neinteresante pentru a deveni ceva interesant.

Dar nu știu să scriu cod, la modul real. Pune-mă în fața unui ecran în care ar trebui să tastez eu un program și o să mă uit la el ca la poarta nouă. De cele mai multe ori, nu e o problemă: dacă cineva explică că a folosit trei clase și cinci funcții pentru a face un lucru, o să repet exact ce a zis, fără să-mi bat capul dacă ce zice e fezabil sau nu, o idee bună sau nu.

În rarele ocazii când persoana care scrie intră în detalii prea complexe, mă duc să întreb pe cineva de profesie despre ce e vorba, în mare. De cele mai multe ori mă interesează relațiile dintre termenii folosiți. Ca să știu că e un obiect dintr-o clasă, nu al unei clase, de exemplu, sau dacă anti-aliasingul e ceva ce se poate activa.

La asta, programatorii sunt foarte utili. La tradus termeni sau propoziții întregi pentru utilizatori, programatorii sunt mai puțin utili. Sunt atât de specializați încât văd mai mult partea lor și termenii lor – nu se gândesc la cum arată lucrurile pentru cineva nou și cât de intuitivă e soluția. Pot să zică că „partajează poza” e o traducere bună, dar ca traducător pot să decid că nu, termenul pe care o să-l înțeleagă ușor și bunica e „trimite poza”.</Paranteză>

Hai să facem un pic de editare pe câteva versuri, ca să vedem cum ar ieși într-o variantă tot nefinisată, dar mai avansată. Pornim de la:

Și nu trebuie să-mi etalez bogăția
Ca să trag pe dreapta și să plec cu [tipe atrăgătoare – găsește ceva mai gansta]
Nu e pentru că sunt cavaler
Ci pentru că am versuri tari și le zic bine
E vorba de cine par să fiu nimic nu-i mai tare ca un tip
Care poate face ce vrea
Nimic nu-i mai tare ca un tip pe care-l vedeai la colț
Și-l vezi acum că vine și-l caftește pe [proprietar/șef, poate stăpân, în contextul sclaviei]

Să vedem. Hai că bag și niște rime și figuri de stil. Hai și un pic de informalitate, mai niște prescurtări, ceva. E important să aibă flow, să poți spune versurile la supărare, dar natural. Trebuie să sune a laudă de sine, cu cuvinte simple.

Sunt mai puțin importante detaliile legate de cum anume ia tipele de pe stradă (cu mașina) și că era omul văzut fix la colț, pentru că colțul nu e neapărat un mare reper în cultura românească (și cred că și în cultura americană un colț de stradă e un colț de stradă).

Și nu tre’ s-arăt portofelele pline
Ca să chem femei și să urce la mine
Nu-s vreun cavaler, nu de-asta ține
Ci am versuri tari și când le zic, le zic bine
Uită-te cine sunt, nu te poți pune
Cu un tip care face ce vrea în lume
Îl știi de pe stradă și nu te poți pune
Cu ăl’ de bate vânzători de-i lasă legume

Avem o problemă la ultimul vers, cu „owner” care e un proprietar – de magazin… sau de oameni (că deh, cultura negrilor). Depinde de ce fel de traducere facem. Pentru că Ice Cube vorbește de stereotipul gangsterului care face ce vrea, și pentru că se uită un pic de sus la ei, dar în același timp la noi rareori trăim cu impresia că proprietarul magazinului e și în magazin, am băgat „vânzători”. Aș fi putut băga tirani, dacă era un cântec mai despre sclavie; golani, dacă era cineva care chiar se dădea mare; proprietari, dar ar fi fost cu capitalism și sclavie.

Dar nici varianta asta n-ar fi finală. După ce l-aș lăsa un pic, i-aș mai da o editare. Apoi ar veni apoi o editoare care ar verifica textul și ar veni cu sugestii de modificări pentru a-l îmbunătăți (e bine să nu existe doar un pas de traducere). Dacă ne-am împotmoli, am găsi pe cineva care știe muzica asta și ne-ar putea sugera fie soluții, fie unde să căutăm soluții.

La modul ideal, am mai scurta versurile și le-am face ceva mai dure.

Ce am folosit aici:

Google, la greu. Tot ce nu-mi suna familiar sau la îndemână a trecut prin căutare.
dexonline
dicționare de rime în română
versuri de la Deliric, ca să văd cam care e limbajul (aproximativ)
bun simț, ca să nu fac o traducere scorțoasă la ceva ce trebuie să curgă
o înțelegere destul de bună a limbii engleze încât să mă prind când ceva e o expresie
bun simț, ca să mă prind când o expresie nu înseamnă (doar) ce știu eu că înseamnă
o înțelegere destul de bună a limbii române ca să știu ce anume s-ar pupa cu ce cântă Deliric și ce nu (de exemplu, femei > tipe atrăgătoare)

Ce nu am folosit aici:

empatie
dragoste față de melodie
înțelegere profundă a culturii rap în general
înțelegere profundă a culturii negrilor din SUA
rescriere a versurilor
simțire profundă

Literalmente nu trebuie să-mi pese de cultura gangsterilor, trebuie doar să pricep cam care e atitudinea și cam care sunt ideile. Nu trebuie să rescriu, nu trebuie să se desprindă versurile din sufletul meu. La modul cel mai serios, nu-mi pasă. N-aș putea să scriu versuri rap pentru o formație, dar pot să înțeleg niște principii de bază și să le folosesc ca să imit un stil.

Important e să-ți știi limitele și să știi când și ce să cauți. Uneori ai nevoie de un expert cu o cultură vastă (și de întrebări inteligente pe care să i le pui ca să capeți informațiile de care ai nevoie). Alteori, ai nevoie doar de zece mii de dicționare și căutări.

Dar dacă ai pe cineva care e doar expert, nu și traducător, e posibil să tragă prea hăis sau prea cea; să încerce să înghesuie toate sensurile în versuri, sau să le taie prea tare pentru a obține cine știe ce. Poate să vrea să bage toată înțelegerea pe care o are despre cântec în versuri și să ne spună, de exemplu, că Ice Cube nu agață orice femei, ci femei negre (lucru care e subînțeles, dar e chiar relevant?), cu mașina. Sau poate i se cere să traducă cât de cât asemănător, dar adaptează prea tare:

Nu tre’ să scot la-naintare merțanu’
Ca să-l umplu de c*** ca golanu’
Nu-s Sean Connery în James Bond frate
Eu cu versuri le dau pe spate
Se-nmoaie când mă văd toate
Ce, crezi că nu se poate?
Mă vezi pe stradă, ești un fraier mărunt
Te bat de te-ndoi ca pe-un moș cărunt

Mă rog. Se pot face multe. Hai să nu mai divaghez, ci să revin la ce ziceam inițial: există două moduri de a înțelege o cultură. Unul e să fii în interiorul ei și să pricepi pe propria piele cum e, ceea ce te ajută să apreciezi creațiile ei culturale și valoarea anumitor versuri, dar nu și să le explici sau reproduci sau înțelegi_ ce are impact_. Al doilea e să ai o cunoaștere mai teoretică, care să-ți permită să operezi în cadrul culturii. Unii le au pe amândouă, ceea ce e excelent și e varianta cea mai strălucită.

Dar mai ales în traduceri nu e necesar să fii înăuntrul culturii. Nu trebuie să fii programator ca să traduci dev blogs, nu trebuie să faci suport tehnic ca să traduci articolele de suport tehnic, nu trebuie să fii preot ca să traduci texte religioase*. E suficient să ai o bază, să știi ce să cauți și să știi ce trebuie să găsești. Ah, și să ai pe cineva care să-ți facă editare și cu care să te înțelegi, pentru că de unul singur mai greu atingi perfecțiunea.

Notă ulterioară: Acest articol are și o continuare în care răspund la unele obiecții și care e aici.

____

Notă de subsol: am văzut la un moment dat o traducere realizată de teologi care vorbeau de ușile împărătești de la biserică. Eu nu prea le am cu denumirile teologice, dar mi se părea că prea corespunde în engleză denumirea de „imperial doors”. Așa că am căutat și am văzut că sunt „holy doors” sau „royal doors”

Cât de mult poate inova un traducător limba?

Tue, 08 Aug 2017 16:10:18 +0000

Zilele trecute, un prieten s-a trezit față-n față cu un Windows setat în limba română și s-a crucit când a dat de o chestie numită „unitate amovibilă”. Am râs un pic, pentru că de amovibilitatea vieții nu mă ciocnisem până acum, deși din când în când am nevoie de terminologia oficială de la Microsoft, așa că intru pe portalul lor de limbă.

Eu am o filozofie a localizării de softuri și jocuri: utilizatorul de rând trebuie să priceapă despre ce e vorba. Nu mereu, sunt limite când e vorba de termeni mai speciali. Mă îndoiesc că toți nativii de limbă engleză au înțeles din prima ce-i aia „antialiasing”, de exemplu. Dar pentru lucrurile simple, ar trebui să fie relativ ușor de înțeles ce face butonul sau opțiunea. Chiar dacă traducerea ta e corectă, dacă nu e măcar puțin intuitivă, nu e foarte în regulă.

De exemplu, să luăm unitatea amovibilă:

După cum vedem, e vorba de „removable drive”. „Removable” e intuitiv în engleză, înseamnă ceva care se poate scoate/detașa. „Drive” a intrat oarecum în vocabularul curent ca fiind un dispozitiv pe care stochezi lucruri.

În română, problema e că nu folosim în mod curent „amovibil”. Există în dicționar și, în mod complet neintuitiv, se pare că e un dispozitiv care _poate fi _mutat și care provine din francezul „amovible”, care înseamnă același lucru. Doar că, din cauză că nu le prea avem cu franceza, ci cu engleza, cuvântul sună a ceva care nu e „movibil”, adică nu e „movable”, adică nu se poate mișca.

Iar „unitate” are un sens foarte larg. Poți avea 5 unități din cam orice tip de obiect.

Combină cele două aspecte și ai un termen larg și vag. E corect, teoretic. Dacă cineva pune mâna pe dicționar, vede că ai dreptate, lucrul respectiv chiar înseamnă ce spui tu că înseamnă. Dar ce fac mama și bunica traducătorului, dacă nu știu engleză și nici nu le au cu tehnologia? Ce fac mamele și bunicii și unchii și tații încurcați din toată țara? Ce fac tinerii care merg pe la ai lor să-i ajute cu calculatoarele și își dau seama că nu pot nici ei să priceapă opțiunile (pentru că ei folosesc sistemul de operare în engleză) și nici să-i schimbe limba, pentru că bătrânii nu s-ar mai descurca cu lucrurile simple, cum ar fi „Salvează”?

Dacă mă întrebați, recunosc că nu-mi trec prin minte variante care să sune excelent, mai ales pentru cei care s-au obișnuit cu engleza, dar „dispozitiv detașabil” mi s-ar fi părut mai clar. Ar merge și „dispozitiv mobil”, deși poate că e mai puțin clar în condițiile în care avem telefoane mobile, tablete și tot felul de alte dispozitive pe care le putem lua cu noi când plecăm la plimbare. Sau poate că există o variantă și mai elegantă undeva. Nu știu. În principiu mă mai consult cu restul echipei când e vorba de chestii de-astea importante și complexe.

Aceeași problemă de ilizibilitate apare și la alte traduceri, desigur. De-asta mor când am produsele Microsoft în română – nu pentru că-mi urăsc limba, ci pentru că nu recunosc butoanele știind cum le cheamă în engleză și exact ce fac.

Acuma, răspunsul pe care l-am primit de la cel care a dat peste minunăția asta de traducere Microsoft, a fost că dat fiind faptul că e un domeniu nou, traducătorii au avut mână liberă să traducă exact cum au vrut, iar utilizatorii se vor obișnui până la urmă cu terminologia.

E un lucru cu care sunt parțial de acord, dar la care ridic și o obiecție: nu poți să inventezi un limbaj întreg și să te aștepți să-l și învețe lumea. Dacă trebuie să înveți termeni noi, o să-i preferi pe cei:

simpli
ușor de reținut
folosiți mai des
care au o logică în capul nostru, pe cât posibil

Printre altele, și ăsta e un motiv pentru care nu zicem, „Anulează fixarea în bara de activități”, ci „Unpin from taskbar”. Dacă era „Desprinde din bara de activități”, mai avea o șansă. Pentru că în viața reală ne desprindem dintr-o mulțime și desprindem scaieții de pe haine. Știm ce înseamnă „a desprinde” și putem să ne _prindem _de acolo cam care e ideea. Iar, nu zic că e varianta ideală (altfel vezi proiectul după ce lucrezi la el o vreme și când poți să dezbați puțin cu echipa). Zic doar că ar fi mai intuitivă.

Normal că se poate impune o anumită terminologie, normal că se pot inventa cuvinte noi. În fond, realitatea din jur se schimbă, iar limba odată cu ea, avem nevoie de denumiri noi pentru concepte noi. Dar de undeva trebuie să le derivăm.

Acum câțiva ani am citit autobiografia lui Amos Oz, „Poveste despre dragoste și întuneric”. Nu mai țin minte mare lucru din ea, doar că avea un unchi (sau un stră-unchi sau cum le zice ălora de sunt frați cu bunicii) care era un om important de cultură, un lingvist care inventase cuvinte în ebraică pentru „creion” sau „tricou” sau alte obiecte absolut banale. Mi s-a părut interesant atunci că a reușit să convingă atât de mulți oameni să folosească acele cuvinte – dar dacă acel cuvânt are logică, sună bine, e scurt… de ce nu? Dacă-l poți folosi ușor într-o propoziție, dacă îți sugerează ceva clar, de ce nu?

N-am reușit să găsesc date clare despre invențiile lingvistice ale respectivului stră-unchi, Joseph Klausner, dar am descoperit că și Amos Oz a inventat două cuvinte care s-au încetățenit: „mecochav”, care înseamnă „înselat” (de la stea, „chocav”) și ceva care s-ar traduce cu „a se rinoceriza”, referindu-se la o persoană care a devenit conformistă, care și-a schimbat părerile ca să corespundă curentului de gândire curent – și cuvântul vine de la piesa „Rinocerii” de Eugen Ionescu. (sursa)

Ca să nu divaghez prea mult, ideea e că invențiile noi ar trebui să aibă o anumită logică pentru a fi preluate. Se leagă de ceva, fie lingvistic, fie cultural, au o rădăcină în ceva, care le permite să dezvolte un sens. Dacă utilizatorii nu simt respectiva legătură, dacă încerci să le impui nu un cuvânt nou și ilogic, ci sute, abuzezi de răbdarea lor și de capacitatea lor de adaptare. Și n-or să accepte terminologia ta.

Întrebări frecvente: traduceri

Thu, 29 Jun 2017 07:56:45 +0000

De-a lungul anilor m-am ciocnit de o grămadă de întrebări legate de traduceri. În ideea că răspunsurile pe care le tot dau le-ar putea fi utile și celor care nu mi le adresează, am zis să le scriu pe blog.

Salut! Aș vrea foarte mult să citesc o anumită carte, dar n-a fost publicată în română și nu știu engleza prea bine. Poți să mi-o traduci?

Problema nu e dacă pot, ci cât te costă. Dacă e vorba de o care de 400 de pagini, să spunem, poate fi tradusă în aproximativ 2 luni în care un traducător nu se ocupă și de altceva. Asta înseamnă că tu va trebui să-i asiguri acelui traducător casa, masa și ceva extra timp de două luni.

Indiferent dacă-ți cere suficienți bani încât să trăiască pe picior mare sau pe picior foarte, foarte mic, probabil că ar fi vorba de o sumă prea mare pentru acel volum.

Dar mai ai o șansă! Poți să te uiți în jur și să vezi ce edituri publică genul respectiv de cărți – sau dacă au publicat primele volume din seria care-ți place – și să întrebi foarte politicos dacă nu cumva traduc și cartea respectivă, pentru că a fost bestseller/va fi ecranizată/e deosebit de interesantă/tu și prietenii tăi vreți s-o cumpărați/inserează alte argumente care sugerează că ar putea avea succes.

Sunt șanse să te refuze – și nu uita că nicio editură nu are datoria să-ți facă hatârul – dar dacă e interesată de volum, va putea să acopere mult mai bine decât tine cheltuiala cu traducerile și publicarea. Dar, din nou: abordează oamenii de la editură cu multă, multă, multă politețe, pentru că nu-ți datorează nimic.

Mă gândeam să-mi public un roman în străinătate. Ți l-am trimis în atașament. Crezi că are vreo șansă să se vândă? Îl poți citi ca să-ți dai cu părerea?

Sunt mai multe probleme aici.

Multă lume își poate da cu părerea, dar nimeni nu știe sigur. Din câte știu, nici agenții literari nu-ți pot garanta publicarea.
Există un conflict de interese când întrebi un om dacă merită să-l angajezi sau nu, mai ales dacă e vorba de ceva atât de subiectiv. Mai bine întreabă pe cineva neimplicat în problemă.
Nu, dacă nu ne cunoaștem nu o să-ți citesc manuscrisul ca să ți-l critic. E drept că îmi place să citesc și mai și scriu recenzii, dar nu vreau să fac o meserie (și) din asta.

Am pe cineva care locuiește în SUA/Marea Britanie/Canada/Australia/alt ținut vorbitor de engleză și deci știe bine limba. Să-i trimit cartea mea la tradus?

Gândește-te la românii pe care-i știi. Ai fi dispus să extragi numele unuia dintre ei la întâmplre și să-l rogi să-ți scrie în română rezumatul oficial al cărții? Dacă nu, de ce ai fi dispus să-i dai cuiva pe mână toată cartea ta pentru a ți-o rescrie într-o limbă străină?

Dincolo de cunoștințele efective de limbă, traducerea e și o problemă de artă. Poți să stăpânești gramatica englezei la perfecție (și cazurile astea sunt mai rare decât se crede), dar să nu poți să faci textul să sune altfel decât scorțos, tehnic, nenatural, sau alambicat.

Dacă persoana respectivă se ocupă de traduceri/redactare/copywriting/jurnalism, ai șanse să facă o treabă bună. Dacă nu, ai șanse relativ mari să nu facă o treabă atât de bună pe cât ai crede.

Am auzit că e bine ca textele traduse să fie verificate și de un corector nativ. Ce părere ai de treaba asta?

La modul teoretic, am o părere excelentă. Cineva care vorbește limba la un nivel excelent și are și ureche pentru ea îți poate învârti frazele și schimba expresiile în așa fel încât să puște totul. Chiar dacă traducătorul e foarte bun, corectura suplimentară e un fel de cireașă de pe tort.

Însă la modul foarte practic, serviciile astea costă și întrebarea e dacă diferența calitativă merită acele sute/mii de euro în plus. Pentru o firmă foarte mare care se așteaptă la încasări enorme în România, raportul preț/calitate merită. Pentru tine?… Tu decizi, dar partea bună e că de obicei și editurile mai lucrează pe text, deci s-ar putea să te ajute gratis.

Eu/un verișor/o nepoată/cineva vrea să se apuce de traduceri din germană în română. Poți să-i găsești un job la firmă la tine, unde lucrezi cu jocurile? Sau un alt post?

Nu.

În primul rând, eu personal nu am o firmă, deci nu pot angaja pe nimeni. Pot cel mult să-ți spun dacă cineva cu care am avut de-a face e angajator serios.

În al doilea rând, eu traduc din engleză în română (sau viceversa) și nu prea aud de oameni care caută altceva. Nimeni nu-mi oferă joburi pe germană.

În al treilea rând, nu le recomand particularilor oameni pe care nu-i știu direct, pe care nu i-am văzut la treabă, cărora nu le-am văzut stilul de scris sau tradus. E o responsabilitate prea mare.

Ce sfaturi ai pentru un traducător începător?

Lucrează legal. Nu trebuie neapărat să fii PFA – editurile pot să-ți ofere un contract și pe persoană fizică. Așa poți măcar să încerci să faci ceva dacă nu ești plătit, nu ți-e frică de ANAF și poți să-ți afișezi CV-ul public.

Lucrează serios. Nu fușeri în ideea că altădată, când o să fii mai bine plătit/o să ai un proiect mai bun o să faci lucrurile mai ok, pentru că nu merge așa. Lipsa de experiență sau seriozitate și tendința de a face lucrurile superficial se simt mai încolo și nu o să prinzi contracte prea bune.

Nu fușeri testele de traducere. Sunt ca examenele cu cărțile pe masă: poți să te inspiri de oriunde, atâta timp cât faci bine ce faci. Dar dacă îl faci în silă, mai bine nu-l dai deloc, ca să nu încurci oamenii. Apropo, dacă găsești fix testul ăla rezolvat altundeva, încearcă să-l rezolvi altfel (și fii sigur că cei care dau testul știu că există rezolvarea aia și te vor penaliza dacă îi dai copy-paste).

Fii accesibil. Dacă vrei să nu-ți petreci o grămadă de timp alergând după clienți, anunță-ți public serviciile undeva. Fă-ți un cont de LinkedIn, un cont de ProZ (eu n-am apucat să-l folosesc pe al meu, e drept), un blog unde să-ți oferi serviciile, un ceva.

Cere mostre. Nu accepta proiecte fără să vezi măcar o mostră din ce traduci. N-ai fi nici prima, nici ultima persoană care e angajată pentru „traduceri generale pe un site” și se trezește cu documente super-specializate care nu se mai termină.

Fii prietenos și deschis. Încearcă să le oferi oamenilor estimări corecte, să le spui din timp dacă apar întârzieri sau probleme, să le oferi informațiile de care au nevoie, nu doar pe cele care le cer. Și, pe cât se poate, încearcă să fii politicos și plăcut.

Nu te enerva la primele probleme apărute. Știu, e neplăcut când ești anunțat că a plecat contabilitatea în vacanță/șeful a uitat să-ți plătească factura (le-am auzit pe amândouă), dar de cele mai multe ori se rezolvă și ai puncte în plus la karma atunci când, inevitabil, ai și tu o problemă.

Ți-am trimis un mail vineri seara, azi e duminică după-amiaza, de ce n-ai răspuns?

Traducătorii sunt oameni. Uneori sunt în vacanță, alteori își văd de weekend, pentru că toți vrem să facem și altceva decât să muncim. Sau poate că mail-ul tău s-a pierdut.

Dacă-mi scrii mie personal și pare că te ignor mai mult de o zi-două (de non-weekend), mai trimite-mi un mail, sunt șanse să fi fost vreo problemă tehnică la mijloc.

În general, eu aș evita să contactez un necunoscut pe Facebook ca să-l întreb de servicii, mai ales în afara programului normal de lucru. E cumva cam informal.

Putem să ne întâlnim ca să discutăm de traducerea cărții mele?

Nu. În general, dacă se ajunge la discuții ceva mai serioase, nu e o problemă să traduc câteva pagini de test ca să-ți dai seama cum lucrez și dacă stilul e ok și pentru tine.

Apoi, sunt șanse mari să fim în orașe diferite, așa că unul dintre noi ar trebui să ajungă la celălalt și bătaia de cap e cam mare. În plus, nu există lucruri pe care ți le pot spune fizic pe care să nu ți le pot spune în scris.

Îmi faci o reducere dacă-ți dau mai mult de tradus?

Eu personal nu. Am deja mult de tradus, iar munca pentru a traduce o pagină e cam aceeași indiferent dacă e vorba de pagina 100 sau 1000.

Dacă ai găsit un traducător care se ocupă și de acte și care în general traduce volume foarte mici, merită să-l întrebi. Probabil că are un tarif mai mare pentru texte scurte pentru că acela trebui să-i acopere și durata conversațiilor cu clienții, și timpul petrecut cu făcutul hârțogăraiei legale.

Nu ți-e teamă că vei fi înlocuită de calculatoare care-ți fac treaba automat? Am auzit că o să se întâmple curând.

Nu, pentru că nu traduc ca un roboțel și știu cum arată traducerile calculatoarelor din momentul de față.

Știu că există discuția asta, dar și oamenii de prin anii ‘60 aveau impresia că prin 2010-2020 aveam să explorăm spațiul, teraformăm planete și să umblăm cu automobile zburătoare, dar nu-și prea imaginau că o să avem telefoane cu internet pe ele pe care o să facem o mie de chestii, deci previziunile despre viitor sunt mai puțin sigure decât le consideră lumea în general…

A sări de cinci ori pe geam de la etajul doi

Tue, 18 Oct 2016 16:32:25 +0000

Am fost sâmbătă la lansarea cărții „Șaman” de Kim Stanley Robinson. Kim Stanley Robinson nu era pe acolo, poate pentru că e un scriitor de talie internațională care e destul de greu de adus la capătul pământului fără niciun motiv relevant, așa că lansarea era ținută de doi fani SF și o persoană de la editura Nemira (cartea fiind publicată, evident, la Nemira).

Din câte am înțeles, „Șaman” e despre o comunitate primitivă în care oamenii își fac arme, se fac șamani, pictează peșteri și alte asemenea. Cică nu e neapărat fantasy, pentru că n-are magie, nu e literatură științifico-fantastică pentru că nu prea are știință și tehnologie – dar se bazează puternic pe diverse idei antropologice. Adică în loc să stea Robinson să se gândească cum ar putea folosi fizica pentru a crea lumi marțiene, s-a gândit cum să folosească antropolgia ca să creeze o comunitate preistorică în care oamenii de-abia încep să-și explice lumea și au tot felul de percepții ciudate de la ciuperci și alte chestii halucinogene.

În fine, eu n-am citit „Șaman”, așa că să trecem la subiectul postării: s-a adus vorba și de traduceri bune/rele și de traducători. Spunea Dorin, unul dintre cei care vorbea la lansare, că poarte ar trebui puse numele traducătorilor pe copertă. Ideea asta am mai auzit-o la Michael Haulică, unul dintre oamenii importanți din comunitatea de SF în România, redactor în o mie de locuri și scriitor al câtorva volume. Și Alexandra de la Nemira a răspuns că lucrul ăsta se întâmplă, dacă traducătorul e Mircea Cărtărescu sau altă personalitate.

Înainte să întrebe cineva, părerea mea despre subiect e neutră. Nu m-ar deranja să am numele pe copertă, nu mă deranjează că nu apare acolo. Aș prefera să se discute mai mult despre traduceri și să crească nivelul lor la nivelul României, dar asta nu ține de coperți.

Ei, era cineva din public, tare supărat, care zicea că traducerile nu-l interesează, pentru că nu știe engleză, așa că nu poate compara traducerea cu originalul, deci pentru el nu contează subiectul: e mult mai importantă cartea decât traducerea. Până la un punct, îl înțeleg și sunt de acord. Traducerea nu are cum să fie mai importantă decât cartea, pentru că traducerea e o parte, iar cartea e întregul. Întregul va fi mereu mai important decât partea. Însă și partea are rolul ei.

Mulți consideră că o traducere e o traducere și cu asta, basta – bănuiesc că sunt aceiași oameni care consideră că stilul e aproape irelevant, iar ideile sunt 90% din valoarea cărții. Ceea ce e fals – nu mă îndoiesc că sunt unii care cred că așa e, dar eu am senzația că nu le e clar nici lor ce le influențează percepția.

Eu de obicei citesc cărți scrise la originea lor în engleză, așa că dacă văd probleme, pot să văd sursa. În articolul de azi, o să renunț la avantajul bilingv și o să mă uit la traduceri din japoneză, o limbă pe care o înțeleg cât buchisește engleză românul de rând din generația pre-Cartoon Network.

O să iau ca exemplu „Botchan”, de Natsume Soseki, o carte veche de o sută de ani, care e importantă pentru literatura japoneă. Autorul e mult mai puțin cunoscut la noi decât Yasunari Kawabata (care e mai recent și care a luat premiul Nobel) sau Haruki Murakami (care e încă în viață și e foarte popular), dar e extrem de important pentru japonezi. Doar că e mai vechi, a trăit între 1867 și 1916. A cam revoluționat literatura japoneză, a influențat multă lume care a venit după el și, dacă aveți nevoie de dovezi exterioare ale aprecierii lui, a fost și pe bancnota de 1000 de yeni timp de vreo 20 de ani. Deci a avut parte și de timpul, și de relevanța necesare pentru a fi tradus de mai multe ori în engleză.

Momentan, Natsume Soseki nu e disponibil la nicio editură în România. A fost tradus pe vremea comunismului – și, prin 2010, cei de la Nemira au publicat romanul „Eu, motanul” (în colecția Babel).

Am ales să caut toate traducerile lui „Botchan” în engleză și să compar primul paragraf al cărții în fiecare dintre ele. De ce în engleză? Pentru că în română nu se retraduc cărți prea des și pentru că mi-e greu să vânez ediții. În engleză sunt mai multe texte digitale.

Conform teoriei „nu contează traducerea, contează cartea”, n-ar trebui să fie mare diferență între cele 5 variante de „Botchan” pe care le-am găsit.

Ideea pe scurt a primului paragraf: naratorul a fost dintotdeauna un nebunatic care a făcut tot felul de năzbâtii de mic. Când era în școala primară, a sărit de la etajul al doilea al clădirii școlii și s-a rănit așa de tare că a rămas la pat o săptămână. De ce? Pentru că l-a provocat un coleg.

Prima ediție: Yasotaro Morri, 1919 – gratis pe Gutenberg.

Because of a hereditary recklessness, I have been playing always a losing game since my childhood. During my grammar school days, I was once laid up for about a week by jumping from the second story of the school building. Some may ask why I committed such a rash act. There was no particular reason for doing such a thing except I happened to be looking out into the yard from the second floor of the newly-built school house, when one of my classmates, joking, shouted at me; „Say, you big bluff, I’ll bet you can’t jump down from there! O, you chicken-heart, ha, ha!”

Fiind o traducere de la începutul secolului 20, exprimarea e mai elaborată, se simte ceva din atmosfera textelor victoriene. „Because of a hereditary recklessness”, spune traducătorul – „din cauza unei nechibzuințe ereditare”. Insultele sunt foarte cuminți.

Impresia pe care mi-o lasă e de domn victorian care stă și-și explică nebuniile din copilărie de cu detașare intelectuală. „Unii s-ar putea să se întrebe de ce am făcut un astfel de gest nebunesc”, spune acest domn în vârstă.

Umeji Sasaki, 1922 – retipărită de curând de Tuttle, cu o prefață de Dennis Washburn (care a făcut traducerea la Povestea lui Genji pe care o tot laud eu)

A great loser have I been ever since a child, having a rash, daring spirit, a spirit I inherited from my ancestors. When a primary-school boy, I jumped down from the second story of the schoolhouse, and had to lie abed about a week. Some may be curious enough as to ask me why I did such a rash thing. I had no special reason. I had one day been looking down from the window of the second story of the new school, when one of my classmates looked up and said in a taunt. “You are a great boaster. But you cannot jump down from that height. You poor little creeping thing!”

Asta e o traducere ciudată. Dacă cea de dinainte e învechită, aici nici nu știu ce să zic. „Un mare ratat am fost încă de copil”, ar veni începutul începutului. Mi se pare că scârțâie topica și că folosește cuvintele ciudat – „You poor little creeping thing” e o insultă pe care nici nu știu cum aș traduce-o – „bietul de tine care…” Care ce? Nu-mi dau seama. Aveam o plantă care se tot creep-uia prin toată bucătăria și ocupa podeaua și se prindea de picioarele scaunelor. Sau poate fi un fel de furișat. Nu prea mă prind în ce sens ar fi o sărmană chestie creep-uitoare, dar poate-mi scapă ceva de argou.

Nu mi-e foarte clar de ce au ales s-o retipărească și de ce a fost de acord Washburn să-i scrie introducerea. Naratorul îmi dă impresia de bătrânel străin într-o ureche, care vorbește fluent o engleză care nu prea seamănă cu a altora.

Alan Turney, 1972 – Kodansha

Ever since I was a child, my inherent recklessness has brought me nothing but trouble. Once, when I was at primary school, I jumped out of a second-story window and couldn’t walk for a week. Some of you may be wondering why I did such a rash thing. There was no particularly deep reason. It was just that, as I stuck my head out of a second-floor window of the new block, one of my classmates jeered at me and said, „You’re always bragging, but I bet you couldn’t jump from there. Yah! Sissy!”

Deja se modernizează engleza. Naratorul vorbește mai simplu, pare să discute mai deschis cu cititorii. Pare oarecum detașat de năzbâtiile făcute când era copil și se simte că a căpătat o oarecare educație mai înaltă – nu mulți zic „my inherent recklessness”, „nechibzuința mea înnăscută” într-o conversație normală.

„It was just that, as I stuck my head out of a second-floor window” – „Atâta doar că, atunci când mi-am scos capul pe o fereastră de la etajul doi”; e genul de explicație simplă și clară. E mai ușor să empatizezi cu el, nu te încurci în cuvinte – și insulta/provocarea pare reală. „Pun pariu că n-ai putea să sari de acolo!” Se simte ce urmează, îi poți da răspunsul ca cititor: ce, crezi că nu pot?

John Cohn, 2005 (Penguin)

From the time I was a boy the reckless streak that runs in my family has brought me nothing but trouble. Once when I was in elementary school I jumped out of one of the second-story windows and I couldn’t walk for a week. Some people might wonder why I’d try such a daredevil stunt. It’s not as if there was any special reason. I was just sticking my head out of a window in the new school building one day, and one of my classmates started making fun of me and saying that even though I acted tough I was really a sissy and I would never jump out that window.

Traducerea lui John Cohn seamănă cu a lui Turney, doar că J. Cohn îi dă un aer și mai oral – dacă „inherent recklessness” de mai sus sună a expresie mai cultă, „reckless streak” e cam aceeași idee, dar redată cu cuvinte pe care le auzi și la un nivel mai mediu de cultură.

E interesant, însă, că alege să redea vorbele colegului nu într-un citat, ci prin parafrazare. Din faptul că ceilalți îl trec ca citat, deduc că în original ar cam fi fost un citat clar. Bine, aici o să trișez și o să vă spun că japonezii redau prin citat direct multe chestii pe care noi le-am reda prin parafrazare. Sau cel puțin, așa ne-au spus la facultate.

Matt Treyvaud, 2009 – ebook pe Amazon

The reckless streak that runs in my family has kept me in trouble since I was a kid. In elementary school I jumped out of a second-floor window and hurt myself so badly I had to stay in bed for a week. Right now I bet some of you are wondering why I’d do such a stupid thing. No particular reason. The second floor had just been added, and I was sticking my head out to check out the view when another kid outside shouted up at me: „You think you’re so great, but I bet you’re too chicken to jump down from there! Buck b’cawk!”

Treyvaud e mai oral decât oricare alt traducător – și mai plin de limbaj colorat, lucru pe care pot să-l spun pentru că am citit versiunea lui cap-coadă acum câțiva ani – poate și pentru că a făcut traducerea de unul singur, cu băutura la îndemână (conform explicațiilor lui personale).

„Right now I bet some of you are wondering why I’d do such a stupid thing.” – „Pun pariu că unii dintre voi se întreabă acum de ce-aș face așa o prostie.” În plus, are „Buck b’cawk!” acolo, o imitație de cotcodac de găină cum făceau copiii din filmele americane când se provocau unii pe alții.

La Treyvaud simți că naratorul e din clasa de jos, dar e plin de viață. Povestește cu foc, îi face pe ceilalți în fel și chip – într-un fel, continuă să fie băiatul care s-a aruncat pe geam.

Toate sunt traduceri ale fix aceluiași paragraf, în care fix același copil nechibzuit de felul lui sare de la etajul al doilea al unei clădiri pentru că l-a provocat un coleg. Însă rezultatele sunt destul de diferite, cărțile pe care ajungi să le citești sunt destul de diferite – dincolo de detaliile punctuale (clădirea era nouă, sau doar etajul al doilea era nou?), atmosfera și personalitatea naratorului sunt destul de diferite.

Putem discuta care e varianta cea mai apropiată de originalul lui Natsume Soseki – în plus, dacă ar trebui ca traducerea să reflecte limbajul așa cum e perceput azi de japonezi, sau așa cum era perceput atunci de japonezi, precum și alte subtilități. Eu personal o să cumpăr versiunea** care mă distrează mai mult**, pentru că de obicei citesc de plăcere și nu țin neapărat să am versiunea hiper-super-mega corectă, pe care s-o vânez cu toată ardoarea unui nebun literar. Mai ales că versiunile sunt toate valabile (în afară de cea din 1922, mi se pare): funcționează, au coerență internă, par ok.

Ce vreau să spun e că traducerile sunt ca reinterpretări ale aceleiași piese de teatru. Unii interpretează într-un fel, alții în altul. Însă piesa nu e aceeași indiferent de actori, chiar dacă textul e același – iar textul nu e același indiferent de traducere, chiar dacă acțiunile și ideile redate sunt aceleași.

De-asta tot zic de traduceri și tot insist că sunt importante – și tot de-asta îmi pasă mult de stil. În engleză am norocul să pot vâna versiuni până găsesc una care să-mi placă, așa cum am făcut cu „Povestea lui Genji”, pe care am început-o de mai multe ori în diverse versiuni, dar am terminat-o (pe nerăsuflate) doar în traducerea lui Washburn. În română n-avem același lux, să putem apela la 5 traduceri diferite ale unui text (ce nebunie!), dar asta nu înseamnă că ea nu influențează felul în care cititorul percepe cartea.