George R.R. Martin on Roxana-Mălina Chirilă

[22 mai] Cartea de azi: „Femei periculoase”

Sun, 24 Jun 2018 19:26:01 +0000

Nu cred că e un secret că îmi plac antologiile de povestiri scurte, mai ales dacă sunt alese pe sprânceană. În „Femei periculoase”, George R.R. Martin și Gardner Dozois s-au ocupat de alegere și editare, iar rezultatul nu e perfect, dar e interesant.

Cartea a fost publicată pentru prima oară în 2013, iar la noi a fost tradusă în 2017 și publicată în două volume – o alegere bună, pentru că altfel ar fi ieșit o ditamai cărămida. Traducerea e destul de slabă, ceea ce nu e o alegere bună deloc. Genurile sunt întinse pe tot spectrul, de la western la fantasy la noir la istoric la supereroi, iar cât de „periculoase” sunt femeile e interpretabil în anumite cazuri.

E destul de greu să descriu o întreagă antologie în câteva cuvinte, dar sunt câteva povestiri care merită: Brandon Sanderson știe cum să creeze o lume și să spună o poveste (ca de obicei), George R.R. Martin spune cu foc din „Cântec de gheață și foc”, Diana Gabaldon are o poveste de dinainte să se petreacă acțiunea din „Călătoarea”/„Outlander” (și care, spre deosebire de primul volum din seria respectivă, chiar mi-a plăcut). Unele povestiri sunt un fel de bonusuri la serii de succes, dar se pot citi și de unele singure. E interesantă varietatea, care te face să nu simți că citești de două ori același lucru.

Cele două volume de „Femei periculoase” sunt disponibile pe site-ul Nemira (unu, doi), pe eMag și pe Libris. În engleză, marele și unicul volum „Dangerous Women” e disponibil cu livrare gratuită pe Book Depository și în format digital pe Amazon.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[22 ian] Cartea de azi: „Wild Cards” de George R.R. Martin

Mon, 22 Jan 2018 05:35:03 +0000

Aș putea spune că „Wilds Cards” e o antologie de povestiri scurte despre supereroi, dar aproape fiecare parte a propoziției ar fi o minciună.

În primul rând, e mai degrabă un fel de roman compus din o mulțime de povestiri scurte care se întrepătrund și care au autori diferiți. Personajele principale diferă de la povestire la povestire, dar deseori reapar ca personaje secundare în alte povestiri. Deci nu e chiar o antologie, nu e nici chiar un roman.

În al doilea rând, nu e nici despre supereroi ca atare. După Al Doilea Război Mondial, are loc un fel de atac cu o bombă biologică extraterestră, care lansează virusul Wild Card asupra unui oraș foarte dens populat. Un extraterestru cu un dram de conștiință încearcă să oprească bomba, dar nu reușește, iar după aceea rămâne pe Pământ să facă tot ce poate pentru cei afectați.

Virusul Wild Card face aproape orice: în 90% dintre cazuri ucide în moduri extrem de neplăcute, în 9% dintre cazuri duce la diformități teribile (oameni-animale, oameni foarte sensibili la diverși stimuli, oameni cu handicapuri și părți de corp înlocuite ciudat), iar în 1% dintre cazuri duce la puteri paranormale, cum ar fi telechinezia.

Cartea e o istorie alternativă a omenirii după infectarea cu virusul acesta la sfârșitul anilor ‘40, până în anii ‘80. E dură, e mult mai realistă decât poveștile obișnuite cu Batman și Superman și are la bază o pseudoștiință solidă și detaliată. E prima dintr-o serie foarte lungă de volume despre lumea asta, dar stă foarte bine în picioare de una singură.

Benzile desenate cu supereroi au fost doar foarte rar extraordinare din punct de vedere calitativ, după cum am avut ocazia să descopăr când am încercat să citesc mai multe. Dar „Wild Cards” s-a născut pe undeva tocmai din dorința de a avea povești mai mișto, mai coerente și mai bune cu supereroi, ceea ce înseamnă că e un volum perfect când vrei să citești despre Captain America sau X-Men, de exemplu, dar nu mai ai 10 ani ca să suporți orice tip de poveste.

Seria Wild Cards e disponibilă în română pe site-ul Nemira (o au și în format digital), pe eMag și pe Libris.ro. E disponibilă și în engleză în format fizic pe Bookdepository.com (au livrare gratuită la orice carte) și în format digital pe Amazon.com.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

[3 ian] Cartea de azi: „Dragonul de gheață” de George R.R. Martin

Wed, 03 Jan 2018 05:44:22 +0000

Chiar dacă George R.R. Martin e cunoscut mai degrabă pentru seria „Cântec de gheață și foc”, care e pe cât de populară, pe atât de clar destinată doar adulților, se pare că poate scrie și cărți pentru copii.

Bine, asta nu e o surpriză pentru cei care-l urmăresc pe GRRM din vremuri de demult: „Dragonul de gheață” e o povestire publicată în 1980, cu un deceniu și jumătate înainte să publice primul volum din „Cântec…”.

Adara e o fetiță născută în timpul unei ierni îngrozitor de geroase și se spune că frigul s-a strecurat în coliba ei în noaptea în care s-a născut, ucigându-i mama și transformând-o pe ea într-un copil al iernii mereu serios și incapabil să exprime iubirea. Se mai spune și că un dragon de gheață a fost văzut zburând în noaptea în care s-a născut ea.

Dragonul se întoarce apoi an de an la ea, lăsând-o să-l atingă și să-l călărească, aducându-i ei bucurie, dar distrugând și recoltele și viețile celor din sat, care au deja destule probleme din cauza războiului care pare să se tot apropie de ei și de casele lor.

Ilustrațiile lui Luis Royo sunt superbe.

Însă dincolo de faptul că povestea în sine e frumoasă (chiar dacă am eu o mică problemă cu finalul), mi se pare interesantă și din alt punct de vedere.

După cum ziceam, a fost scrisă cu un deceniu și jumătate înainte de „Urzeala tronurilor”, dar pare să se petreacă în aceeași lume, chit că într-o perioadă foarte, foarte îndepărtată în trecut, când dragonii erau încă pretutindeni. Ideile de „copil al iernii/verii”, de anotimpuri care depind de cauze supranaturale, de călăreți ai dragonilor sunt deja acolo, însă doar în forme incipiente.

E destul de rar să poți vedea cum se dezvoltă ideile unui scriitor în timp, cum capătă nuanțe, noi sensuri, cum se transformă din ceva simplu în ceva complex. „Dragonul de gheață” e una dintre acele rare ocazii – avem un basm cu câteva idei care, mai târziu, altfel combinate, vor crea o cu totul altfel de poveste, într-o lume mult mai matură, mai deosebită și mai terifiantă.

„Dragonul de gheață” de George R.R. Martin poate fi găsit pe site-ul Nemira, pe emag.ro, pe libris.ro și prin librării.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

George R.R. Martin – Festinul ciorilor [Recenzie]

Fri, 31 Jan 2014 13:31:45 +0000

Festinul ciorilor de George R.R. Martin

A patra carte (în două volume în ediția cu coperți necartonate) din seria Cântec de Gheață și Foc.

O carte fascinant de plictisitoare pentru un fir narativ atât de interesant. Personajele sunt interesante. Narațiunea e complexă. Apar tot felul de transformări psihologice care sunt credibile și au forță.

Practic, cartea asta are toate elementele necesare ca să fie o carte de cinci stele (din cinci), dar e scrisă într-un stil atât de searbăd încât îți dorești să poți juca sudoku (sau World of Tanks) în timpul părților neinteresante, mai ales că unele dintre personajele mișto ale seriei au dispărut în ceață.

Partea interesantă a Cântecului de Gheață și Foc a lui Martin e că e mai faină când îți aduci aminte de ea decât când o experimentezi direct. Parcă scenele capătă o culoare deosebită, îți dai seama ce chestie se întâmpla nu știu unde, te prinzi cât de faină și complexă e toată acțiunea, te îndrăgostești de personaje – dar în amintiri. Probabil pentru că-ți aduci aminte părțile importante, le recompui și poți să fii atent la detaliile importante în loc să auzi despre cele x-sprezece blazoane adunate în fața porții.

Când citești direct reacția e mai degrabă, „zzz, ce? Cersei?… Ok, bine, cum zici tu. Bă, până la urmă războiul ăla mai e sau nu mai e? Și ăla micu de respira greu că nu mai avea nas, ăla unde e, să-l caut la cuprins? Oare de câte ori o să tot repete gagica asta că caută o fată frumoasă de treispezece ani, de viță nobilă, cu ochi albaștri și păr arămiu?”

Cărți și iarnă și altele

Sat, 07 Dec 2013 10:46:37 +0000

Ninge afară de duce locul. Când eram prin școală speram mereu că se fac troiene de câte un metru, să se închidă școlile și în Sf. Gheorghe, dar n-am avut niciodată norocul. Se făcea doar câte un ger de -20-și de grade (ziua) de simțeam că am sloiuri de gheață în loc de pantaloni și mi se lipeau nările una de alta când inspiram.

Cel mai tare simt diferența între felul în care scriam acum 10 ani și cel în care scriu acum când mă uit la ce am scris în urmă cu câteva zile. În școală mi se întâmpla des să scriu niște chestii care mie mi se păreau foarte tari, dar când mă uitam la ele după 2 zile mă apuca plânsul. Acum scriu ce scriu, fac o pauză, revin peste 2-3 zile și văd, spre ușurarea mea, că 70% din text e absolut ok.

Am un maldăr mare de cărți pe care vreau să le citesc, de toate tipurile. Momentan citesc Vocile celor tăcuți. Biografii țărănești de Vlad Manoliu, o carte pe care am primit-o împrumut pentru că tot m-a molipsit cineva de curând de povești despre comunism și alte alea. Cartea e de vânzare (doar?) la Muzeul țăranului român. Am citit cam o treime din ea și e chiar interesantă – poveștile unor țărani, culese prin anii ‘90 și după, redate cu cuvintele lor. Sunt departe de visele exaltate ale unor patrioți care se documentează din propria imaginație. Și am aflat și eu acum că Maramureșul era să ajungă pământ ucrainean prin ‘45. Merită, dar cu puțină răbdare, că oamenii nu-s mereu extrem de coerenți și trebuie să faci eforturi să descifrezi ce zic din loc în loc.

Tot pe direcția asta, Tom Gallagher, Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace. Niște eseuri scrise de un profesor englez specializat în problemele politice ale României. Mai citesc câte unul când mă pălește cheful.

Jim Butcher, Summer Knight. Un roman polițist supranatural (detectivul e un magician). Seria e mai lungă, începe cu Storm Front. Cărți ușurele, dar făinuțe. Niște umor, niște satiră.

Teoretic am început și George R.R. Martin, A Feast for Crows. Într-o bună zi o să termin seria asta. Probabil că la ceva timp după ce o termină de scris George R.R. Martin. Are idei, omul, dar un stil atât de sec că serialul câștigă teren prin simplul fapt că nu mori de plictiseală pe lângă el.

Și tot n-am terminat volumul trei din seria 50 de umbre. Într-o bună zi când o să mă simt suficient de masochistă (sau suficient de hotărâtă să termin cu ea) o să continui recenzia pe capitole.

Problema cu romanele interesante e că de obicei le citesc mai rapid, așa că dispar iute de pe lista cărților în curs de citire.