Greșeli De Traducere on Roxana-Mălina Chirilă

O juma’ de succes

Mon, 28 Nov 2016 09:57:42 +0000

Acum câteva luni bune, pe când eu eram la corectură și colegul la traducere, ne vine un proiect plin-ochi de texte care urmau să apară pe un site. Nu articole, ci bucăți de texte – butoane, mesaje de eroare, mesaje care-ți spun ce trebuie să faci sau ce opțiuni ai, bucăți de frază care se combină între ele.

Pentru cei care n-au avut șansa de a traduce software, jocuri, site-uri și alte asemenea, o explicație: noi nu primim jocul, site-ul sau programul, ci doar textele care vor apărea acolo, puse într-un tabel de Excel, cu etichete și, dacă avem mult noroc, cu comentarii ca să știm ce sunt. Uneori e clar. Alteori…

Să spunem că am avea un site pentru un supermarket, ok? N-am lucrat niciodată la așa ceva, dar e cel mai clar exemplu care-mi trece prin minte. Să spune că e scris în română și va fi tradus în engleză. În tabel, primim la tradus „Pulpă”, cu eticheta „buton.nume.pulpă”. De aici deducem că e vorba de un buton pe care scrie „Pulpă” – doar că nu știm ce e cu butonul ăsta, unde apare sau dacă e vorba de pulpă de pui sau de suc de fructe cu pulpă.

Alteori, textele arată așa: „Ai în coș @x @obiect”. @x probabil o să fie înlocuit cu un număr și @obiect se înlocuiește cu numele obiectului, dar nu putem ști exact ce e acolo și nici nu e foarte evident care dintre celelalte chestii primite sunt cele care vor fi @obiect.

Ei, ca să mă întorc de unde am pornit. Acum câteva luni ne vine un proiect în care apare, printre zeci sau sute de alte propoziții și cuvinte, și o chestie care semăna cu asta: **„Congratulations to the @x @play who won!” **Colegul traduce: **„Felicitări celor @x @play care au câștigat!” **

Cu alte cuvinte, pe site o să scrie „Felicitări celor 17 jucători care au câștigat!” Toate bune? Mnu.

Pe de o parte, problema e că limba română are tot felul de mici nebunii. De exemplu, avem zece jucători, dar două sute de jucători. E drept că mulți s-au obișnuit cu scrierea prescurtată și n-ar vedea problema cu „Felicitări celor 200 jucători care au câștigat!”, dar chiar și făcând abstracție de asta, mai era o problemă mare.

„Stai un pic,” zic eu. „Știu despre ce e vorba aici, e un concurs anual destul de al naibii. Anul trecut a fost un singur jucător care a câștigat.”

„Fir-ar să fie,” zice el. „Am văzut nu de mult pe site ‘Felicitări celor 1 jucător care au câștigat!’. Am crezut că textul e făcut de altă echipă, nu de noi, că prea era cu picioarele.”

„Nu,” zic eu. „Fix la noi a fost. Nu ne-am dat seama ce era cu textul respectiv, am crezut că o să fie vorba de sute sau mii de oameni și ne-am trezit cu prostia aia.”

„Păi poate câștigă mai mulți anul ăsta,” zice el optimist. După care am stat să ne batem capul, pentru că nu voiam să mizăm pe noroc ca să avem o traducere corectă într-un loc relativ vizibil.

„Mda. Dar ce facem? Oricum o dăm, ori nu merge la plural, ori nu merge la singular. Pentru care variantă o adaptăm?”

„Pentru ambele.”

„Pfff, păi nu merg ambele. Felicitări jucătorului care a câștigat, felicitări jucătorilor care au câștigat – nu prea văd cum împăcăm și capra, și varza. Ori e a câștigat, ori e au câștigat, ce să facem?”

În paranteză fie vorba, primim o grămadă de lucruri la tradus, de la articole mai tehnice, la povestiri mai creative, la replici de personaje. Am avut poezii, texte de marketing, subtitrări, tone de chestii, fiecare cu chichițele lor.

Așa, deci. Stăm noi ce stăm, ne gândim, ne batem capul – în engleză e simplu, verbul de acolo se conjugă la fel și la singular, și la plural în cazul ăsta. În română nu. Înainte să întrebați: nu, nu putem să facem două variante în funcție de context, pentru că suntem traducători, nu programatori. Ne putem ocupa de bucățile de text, nu și de modul în care sunt folosite. Tot ce putem face e să mutăm @x și @play de colo-colo.

Până la urmă, ajungem la o idee mișto: mesajul e generat automat, hai să-l facem să se și vadă că e generat automat! „Felicitări celor care au câștigat! (@x @play)”.

Cu alte cuvinte, pentru un câștigător, mesajul e așa: „Felicitări celor care au câștigat! (1 jucător)” Pentru mai mulți, mesajul apare așa: „Felicitări celor care au câștigat! (10 jucători)”

Nu e super-elegant, varianta tot arată un pic din topor, dar e mai bine decât să ai un anunț agramat în mijlocul paginii. Acestea fiind zise, am mers amândoi mai departe și ne-am văzut de restul treburilor.

Acum câteva zile, însă, mi-aduc aminte de faza asta și intru pe site să mă uit câți câștigători au fost. Ei, câți credeți? Doar unul.

„Aha!” zic eu, fericită. „Am avut dreptate! Am făcut alegerea corectă! Dacă-l lăsam la plural, arăta clar prost! Acum nu arată la fel de…” Brusc, mă întrerup și mă uit mai bine la ce scrie: „Felicitări celor care au câștigat! (1 jucătorul)”

Al naibii „jucător” era în altă parte, cu o etichetă neclară, și a ajuns articulat în ideea că se potrivește cine știe unde altundeva. Exista o logică. Mereu există o logică, premisele ne omoară.

„Colegu’, iar nu-i bine,” zic eu și dau copy-paste.

Pe el îl apucă râsul. „Eh, e pe-aproape.”

Ei, ce să spun și eu? Am avut o jumătate de succes, care e cam ca atunci când găsești o jumătate de vierme în măr. La anul îi mai dăm o încercare.

Bine, un lucru mă consolează. Am intrat de curiozitate pe versiunea în franceză a site-ului, să văd cum au rezolvat francezii problema – și am văzut că la ei textul e „Félicitations aux 1 joueur qui ont obtenu” – „1 jucător care au obținut” un premiu. N-am aflat răspunsul la întrebările universului, dar măcar știm sigur că se întâmplă și la case mai mari.

De-ale traducătorilor

Mon, 02 Jun 2014 08:55:29 +0000

O chestie ușor enervantă la limba română, din punctul de vedere al traducerilor: unele cuvinte luate din alte limbi fie nu au o traducere standardizată, fie au mai multe, fie e mai complexă treaba.

Nu vorbesc doar de sendvișuri care sunt sandvișuri care sunt sendiviciuri care sunt sandviciuri. Vorbesc de tot felul de mici rahaturi pe care le dai pe Google, le cauți până-ți sar ochii din cap și degeaba. Dai peste Kant – „noumena/phenomena”. Buuun, phenomena sunt fenomene, ce fac cu noumena ăla? Bag un dexonline, am noroc: există numene! Sărut-mânușițele, Kant, că ai murit acum suficient de multă vreme ca să fii standardizat. Aș putea să caut un student la filozofie, dar mă bazez pe autor (român, de altfel, dar și-a scris cărțile în engleză) să mă ghideze cu termenii. Că nu e vorba doar de ce e corect, e vorba și de viziunile autorului asupra a ce-i corect (da, întotdeauna există dispute – și-n calculatoare: îi dai Cancel, sau îi dai Anulare?).

Alta. Entanglement din mecanica cuantică. Din păcate mecanica cuantică nu a fost descoperită de oameni morți de secole, așa că e și mai fascinant. Traduc „entanglement”? „Entanglare”? „Încurcătură”? Eh, încurcătura vieții, zici că sunt șireturi. Oricum o dau e fascinantă. Stau cu Google în față, verific frecvența apariției expresiilor. Legătură cuantică apare în vreo 1500 de rezultate, în articole de pe wiki și de pe fizicacuantica.ro. „Entanglement cuantic” apare în vreo 1000 de rezultate și pe wiki, și pe scienceworld.ro. „Entanglare cuantică” – 60 de rezultate, wiki și descopera.ro.

Din oceanul Pacific, a ieșit un pește mic, și pe coada lui scria… că ar trebui să aleg o traducere care să se potrivească cu restul traducerii. Am deja numene, hai să bag legături cuantice – românizare, dar românizare până la capăt, măcar să știu o treabă.

Mai târziu primesc răspuns de la omul pentru care traduc: nu numen! Noumen! Nu legături cuantice – entanglement cuantic!

Ok, reținut. În cazul de față traduc mai străinește. Că pe cât punem pariu că altcineva ar vrea entanglare?

Chestia asta e valabilă din orice limbă în orice limbă, până la urmă: traduci „ceremonia ceaiului”, sau traduci „chado” (sau „chadou” sau „chadō”)? De obicei traducătorul decide, că autorul ori e mort, ori nu știe limba. Te uiți la ce ai în față și dezbați interior avantajele și dezavantajele unei traduceri mai spre limba de bază, sau mai spre limba-țintă. Sunt cărți în care un Ștefan rămâne Ștefan, altele în care e Stephen. Depinde: dacă scrii chestii legate de românism și sufletul neamului bagi notițe despre pronunții, dacă traduci bancuri nu vrei mereu să dai lecții de cultură.

Dar în română parcă și termenii care ar trebui să fie clari nu prea sunt. Entanglement, entanglare, legături cuantice? Șirurile de variabile din programare sunt array-uri sau vectori sau șiruri?

Suntem undeva între o cultură care românizează termeni și nume (Jane și Michael erau Jana și Mihai în cărțile cu Mary Poppins de când eram mică; iar Maria Antoaneta avea un ușor alt nume în Franța; sendvișuri) și o cultură care păstrează intacți termenii răpiți din alte limbi (nu-s împrumutați, că n-avem de gând să-i returnăm: mouse, e-mail (citit imeil, nu email, nu?), bleu, foehn – care se scrie „uscător de păr” în magazine).

Efectiv am senzația uneori că n-am cum să aleg lozul câștigător. Doar un loz semi-decent. Cu puțin noroc, aflu ce vrea autorul și mă adaptez. Fără noroc, traduttore, traditore.

Subtitrări și dublări

Tue, 30 Jul 2013 09:01:27 +0000

Circulă pe net o piesă nouă de la Taxi, „Subtitrarea la români”. Care e foarte mișto.

Și care, în combinație cu faptul că ascult acum soundtrackul de la Cabaret (cu Liza Minnelli) destul de mult, mi-aduce aminte de o variantă dublată a filmului. Mai exact, scena asta:

În engleză:

Tipul: SCREW Maximilian!
Tipa: I do.
Tipul: So do I.

În română era ceva de genul:

Tipul: Du-te și culcă-te cu Maximilian!
Tipa: Așa fac.
Tipul: Îmi bag picioarele în el.

…………..

Și încă o fază. Dacă ajungi la o piesă de teatru proastă, cel mai bine e să n-o înțelegi. De preferință, bunghești ceva din limbă, dar nu prea multe. Mai demult, când taică-meu nu prea le avea cu maghiara, a fost la o piesă de teatru în ungurește care a fost destul de nicicum… dacă îi ascultai pe ceilalți. Ceva chestie lălăită, în care unii aveau niște probleme neinteresante. Conform lui taică-meu, însă, fusese o chestie mișto, ușor polițistă, cu multă intrigă și poate ceva activități criminale. Normal, versiunea lui era mult mai interesantă.

Dacă nu merge – știi prea bine limba – cel mai bine e să înțelegi complet greșit ideea piesei. Cred că am fost singura acum X ani care a văzut o piesă de teatru a unor americani („Unbuckled” de Bryan Reynolds) și a fost încântată de ea. Era vorba de ceva triunghi amoros cu un american și un englez, sau ceva de genul. Pentru mine toată piesa a fost un comentariu asupra stereotipurilor americane/britanice, o critică ironică, satirică a societății actuale, cu o ușoară notă absurdă care lua în derâdere și sitcomurile, și pasiunea oamenilor pentru sexualitatea extravagantă a altora.

Am aflat după că era de fapt o piesă destul de proastă și vulgară despre trei persoane într-o relație. Ah. Am înțeles greșit. C’est la vie.

Oameni nervoși, mentă piperată și carcase de lupi

Fri, 08 Mar 2013 14:58:48 +0000

Deci traduci și știi aproximativ limba străină cu care lucrezi. În general înțelegi despre ce e vorba în propoziție, dar poate că-ți dai seama că n-o să dai vorbitorii nativi pe spate prea curând. E ok. Te înțeleg. Te induce în eroare o chestie gen „the gallant army” (armată curajoasă, sau cu gânduri nobile, nu o armată politicoasă), sau te păcălești și spui „sufferance” în loc de „suffering” când te referi la suferință. E ok, e vorba de finețuri. Se întâmplă.

Ce nu înțeleg e de ce unii oameni preferă să nu pună mâna pe dicționar când traduc.

Azi, la piață, am dat peste semințe de „mentă piperată”. Am stat vreun minut să mă holbez și să mă întreb cum o fi chestia aia (un soi care se altoiește cu piper, poate?) ca să mă prind într-un glorios final că cineva voia să traducă „peppermint”. În română îi spunem „mentă”… sau, dacă bagi un nas în dicționar, cum am făcut eu amu, „izmă bună”. Bun, e un anumit tip de mentă, dar în niciun caz „piperată”. În latină e „minta piperita”, de unde probabil a apărut și confuzia.

Bun, asta e o chestie care s-a întâmplat o dată – dar dau deseori peste „Ești nervos?” sau „era nervos” în romane traduse din engleză. E cineva care stă să urce pe scenă și e nervos, dom’le, e nervos de moare. Acuma, nu știu alții cum sunt, dar când ceva e foarte dubios în textul de bază (de exemplu un om nervos fără motiv), mai arunc un ochi pe dicționar. Și poate aflu că în cazul de față „nervous” nu se traduce cu românescul „nervos” (care sugerează supărarea), ci cu „a avea emoții”.

Dacă nu-ți pasă absolut deloc de text și te iei după ureche (dicționarul e prea departe), povestești de o carcasă de lup găsită într-o pădure („the wolf’s carcass”) în loc să povestești despre un hoit de lup (cadavru de lup? lup mort?). (exemplul mi l-a spus o colegă, care a dat peste el într-un roman de dragoste)

Răsfoind un catalog al unei companii exportatoare de marmură, gresie și alte alea (sau ce-or fi fost), am dat peste o chestie care probabil s-ar fi dorit o prezentare misterioasă a Transilvaniei, dar care fascinează prin ciudățenie: „It is a place of myth and legend, where ancient villages remained unchanged, a land where the distant haws of the wolves still chills the night air.” – adică e un loc al mitului și legendei, unde satele antice au rămas neschimbate (până când s-au schimbat, că verbul e la trecut și nu implică prezentul), un tărâm în care „ăăă”-urile îndepărtate ale lupilor îngheață (verbul la singular, nu la plural) aerul nopții.

Și încă una cu lupi, că se pare că atacă orice parte de propoziție lângă care stau: cineva a citit într-o carte despre un „ambalaj de lupi”. Adică „a pack of wolves”, căreia îi spunem în general „haită”.

În „Good Omens” (roman de Terry Pratchett și Neil Gaiman), o casetă lăsată două săptămâni în mașină devine inevitabil „The Best of Queen”. În varianta în română, „Semne bune”, același lucru i se petrece unei casete lăsate în mașină peste noapte.

Dar una dintre greșelile mele favorite de traducere apare în „Harry Potter și piatra filozofală”:
Engleză: „There’s nothing hidden in your head/ The Sorting Hat can’t see”
Română: „N-aveți nimic în cap, cum bine se vede,/ Istețul joben de sortare o știe prea bine”
Bine, pălăria nu era joben și traducerea în general nu e foarte elegantă, dar problema o reprezintă exact înțelesul cântecului „jobenului de sortare”: în varianta în engleză are un cu totul și cu totul alt sens. Poate e mai clar dacă adaug un cuvânt care nu schimbă deloc sensul frazei, dar care face structura ei mai clară: „There’s nothing hidden in your head/ that the Sorting Hat can’t see”. Deci: Nu există niciun lucru în capul tău/vostru/ Pe care istețul joben de sortare să nu-l vadă. Sau, mai scurt și concis: Nu există nimic în capul tău/ Nevăzut de istețul joben de sortare. Poți să te joci cu tema, cu ritmul, cu rima. Dar e foarte indicat să nu transformi o idee de omnisciență într-o insultă.

Și ca să nu ziceți că numai din engleză vă zic, hai una din japoneză. Descrierea cărții „La capătul lumii și în țara aspră a minunilor” de Haruki Murakami, luată de pe site-ul librăriei Cărturești:

Romanul La capatul lumii si in tara aspra a minunilor ne prezinta doua lumi diferite, doua spatii temporale, povestirile misterioase a doi naratori, care se doresc doua incercari ale disecarii propriilor identitati. Watashi, naratorul tarii aspre a minunilor, porneste intr-o calatorie de sondare a propriilor amintiri, asemenea lui Proust, coridorul cel lung pe care protagonistul face primii pasi simbolizind incapacitatea individului de a-si cunoaste sinuozitatile sufletului. Lumea in care traieste Watashi este dominata de cuvinte si sunete, pe cind cea a lui Boku (naratorul din capatul lumii), de imagini si cintece, decorul fiind redat de un oras ingradit, asemenea oraselor medievale. Cind soseste in oras, paznicul de la poarta de intrare (care isi petrece aproape tot timpul ascutind cutite) ii cere lui Boku sa-si taie umbra, subliniind ca in astfel de locuri nu va mai avea nevoie de ea. Pierderea umbrei semnalizeaza inceputul pierderii propriei identitati. Pendularea protagonistului intre doua lumi – una reala, gata sa moara, iar cealalta eterna, dar si goala de sentimente – ne face sa intelegem ca alegerea finala a lui Boku nu poate fi deschisa decit artistului care se afla undeva la granita dintre cele doua.

Superbă descrierea, cu o singură precizare: și Boku, și Watashi înseamnă „eu”. „Watashi” e o formă mai politicoasă, „Boku” e mai relaxat, informal și masculin. Și tooooot romanul e la persoana întâi, singular. E drept că personajul principal trăiește o a doua viață în capul propriu din cauza unor chestii sci fi, dar de aici și până la cei doi naratori, Boku și Watashi, e cale lungă.

Cei doi scriitori, eu și io, au terminat discuția despre traduceri aiurea pentru azi.