Homofobi on Roxana-Mălina Chirilă

Autoreflexivitate

Sat, 18 Jan 2014 09:40:28 +0000

NOTĂ: În urma confuziilor, aș dori să precizez că ACESTA NU ESTE UN ARTICOL DESPRE HOMOSEXUALI. Nu este nici un articol despre Paolo Lagana. Acest articol este despre ACCEPTABILITATEA INSULTELOR ÎN SOCIETATEA NOASTRĂ și despre standardele duble pe care le avem.

V-am aruncat fitilul cu insultele care sunt ok, dacă nu ne place omul. Și văd că Dorin mi-a și răspuns, punctând că apăr o paiață (adică că zic că nu e ok să insulți și să scuipi în față un tip care umblă în tocuri și colanți colorați în România). Răspuns: nu-l apăr.

Dorin spune: omul e un eșuat, dacă se îmbracă într-un asemenea fel e la mintea cocoșului __ca românii noștri să reacționeze cum au reacționat. Pentru că așa reacționează ai noștri, pentru că el nu e integrat în societate, pentru că ne agresează bunul simț etc. Și sunt de acord, este la mintea cocoșului și putea să se aștepte. Dorin zice așa:

O fi bine că și-o ia peste ceafă? Nu, nu spun chestia asta, doar o explic. De ce și-o ia peste ceafă exemplul italian, dar nu și cel autohton [n. țiganul] care nu s-a spălat de o lună? E simplu: pentru că în cel autohton membrii mai intoleranți ai societății nu au curaj să dea, pentru că arată prin agresivitate și postură că poate să răspundă. Iar individul ăsta care se plînge pe la gazete e un eșuat al speciei.

Întrebarea mea era exact asta: e bine că și-o ia peste ceafă? Că e la mintea cocoșului, asta știu. Dar considerăm că e bine că i se petrece asta? Hm. Și eu, dacă mă îmbrac mai mult dezbrăcată, o să fiu tratată ca o pipiță care vrea să fie agățată de orice individ cu suficienți bani ca să mă plătească. Sau de orice individ, punct. Dar. Întrebarea e: acest lucru e ok cu restul lumii? Să zicem că sunt îmbrăcată cum ziceam mai sus și mă duc într-un bar. E ok că sunt: fluierată, agățată, hărțuită, violată? Unde pe scara asta devine inacceptabil comportamentul celorlalți? Unde pe scara asta ceilalți, care se cred oameni buni și decenți, vor interveni? Îmi place să cred că undeva pe la hărțuire fizică, dar e posibil să se zică „păi normal că a fost violată, dacă s-a-mbrăcat cum s-a-mbrăcat.”

Ca să ne fie clar ce părere am de Paolo Lagana: proastă. Pentru că: „Nimeni nu m-a apărat, nimeni nu mi-a cerut scuze public”. În momentul ăsta nu pot să-l văd altfel decât slab. Nu îl disprețuiesc că și-a luat tocuri (doar sunt ușor perplexă – tocuri? Când ai tot dreptul să nu porți așa ceva niciodată?) sau că s-a îmbrăcat în colanți colorați. Dar pentru faptul că se crede îndreptățit să primească ajutor, susținere, scuze și apărare, îl disprețuiesc puțin. În momentul în care faci o chestie contra normelor societății (și știi că e contra normelor), e cazul să-ți asumi faptul că ești într-o luptă cu ceilalți. Nu ești îndreptățit să primești ajutor, ci, dacă ești deștept, îi faci pe ceilalți să vadă că meriți susținerea lor. Sau uneori ești singur, dar atunci e bine să știi că o să ai de dat bocanci în gură, metaforic vorbind. Nu văd cu ochi buni oamenii care merg conștient împotriva curentului și pe urmă se vaită că e greu. Domnule, tu ai ales. Du-o până la capăt.

Problema mea e, deci, cu reacțiile automate ale societății din care fac parte. Văd un fel destul de insidios de a pune problema: ești o persoană ok dacă ești dobitoc doar față de anumite categorii sociale. Deci:

tu ești intelectual, vorbești frumos cu toată lumea, dar ai o problemă cu nenorociții de bozgori, care toată lumea știe că sunt niște răi care ne vor Adrealul. Nu e nimic rău în a manifesta violent împotriva lor, pentru că rămâi o persoană altfel foarte decentă. Dacă un ungur e bătut pe stradă, probabil că și-a cerut-o. Altfel, ești creștin și iubitor.
ești un om bun, dar știi că jidanii conduc lumea și că rabinii mănâncă copii. Nu ești anti-semit, e doar purul adevăr și de-aia ai tot dreptul să nu-ți placă evreii, care sunt niște lacomi de bani scârboși care omoară alți oameni la ei acasă și vor să înrobească omenirea. Holocaustul a fost rău, dar poate că Hitler știa totuși ceva.
fiind o persoană decentă (și simpatică), știi că e normal ca poponauții ăia de și-o trag în fund să se ascundă, că sunt scârboși. Cum ai putea să le explici copiilor că doi hidoși se sărută pe stradă?! O s-o spui de câte ori ai ocazia: sunt poponari scârboși! Sunt niște hidoși, ți-e greață, vomiți! Dar în general, tu ești ok. Doar că aici e natural să ai reacția asta și să o urli peste tot. Nu te face cu nimic mai rău.
ești o persoană ok, nu ai chestii de misoginism sau mai știu eu, dar dacă o femeie e bătută într-o relație, e nasol, dar e vina ei dacă stă în continuare acolo, înseamnă că-i place. Nu e treaba ta să-i spui ceva, că e absolut clar și evident că e vina ei.
etc.

Întrebarea pe care o pun e: chiar așa stau lucrurile? Rămâi un om la fel de ok și dacă vociferezi și îți bați joc doar de cei care nu plac nimănui, sau de cei care sunt persoane rău văzute în grupul tău? Sau un om cu adevărat civilizat se comportă la fel în toate situațiile? Sau ideea e să ne comportăm în conformitate cu comportamentul celorlalți?

Problema nu e în alb și negru. Sunt oameni care vorbesc sau se comportă dur de la bun început, dar care îți sar în ajutor când ai nevoie. Sunt oameni care ascund răutate în spatele unui limbaj perfect decent. Sunt oameni care sunt decenți și vorbesc decent. Sunt oameni care… în fine, multe tipuri de oameni.

Remarc aici însă automatismul situației, felul în care nu punem sub semnul întrebării anumite lucruri pe care cred că ar trebui să le punem.

Uite niște chestii la care situația lui Paolo Lagana m-a făcut să mă gândesc:

îi putem înjura pe homosexualii care se îmbracă ca niște paiațe în metrou? Dar pe membrii Pro-Vita care vin cu chestii propagandiste anti-avorturi? Dar pe cei din Noua Dreaptă care mărșăluiesc împotriva maghiarilor?
care este nivelul de ofensă minim pentru care cauți cu lumânarea să fii scuipat pe stradă? Patapievici a pățit-o, zăpăcitul ăsta a pățit-o. E inacceptabil în ambele cazui? E acceptabil în ambele cazuri? E acceptabil într-un caz, dar nu în altul?
sunt cuvinte gen „poponar” sau „bozgor” acceptabile în contexte intelectuale? Informale? Doar la ușa cortului? Depinde de persoană și de modul în care intenționează acele cuvinte?
care sunt limitele comportamentului civilizat? Există circumsanțe în care e ok să avem alte limite ale „comportamentului civilizat” decât în altele? Care sunt acele circumstanțe?
în momentul în care cineva iese din norme și e o paiață/o pipiță, care e punctul până la care „și-o merită”, și care e punctul în care intervenim și zicem „stop”? Există punctul ăsta?
care e punctul în care începem să apărăm drepturile celor cu care nu suntem de acord? De exemplu, care e punctul în care eu aș începe să apăr Pro-Vita? Sau chiar MISA? Există acest punct?

Nu am răspunsuri universale la întrebările astea. Nu știu dacă există răspunsuri universale. Dar cred că sunt întrebări care merită puse, pentru că altfel lăsăm prejudecăți și automatisme să ne convingă că suntem oameni buni. Chiar dacă s-ar putea să nu prea fim.

(Dacă în urma deliberărilor ați ajuns la concluzia că e ok să insulți orice persoană necunoscută care se îmbracă în colanți colorați, putem dezbate și subiectul ăsta, deși nu despre asta e vorba în postare.)

Insultele sunt în continuare ok, dacă nu ne place omul

Fri, 17 Jan 2014 22:36:01 +0000

Un tip a fost insultat, dar e ok, că nu ne place de el. E ciudățel. E un pic dubios, ai putea spune. Are o față care cere palme, așa că normal că dacă îl repede lumea e în regulă. De fapt, se și poartă ciudat. Are niște haine nepotrivite, așa că merită să fie scuipat de necunoscuți pe stradă.

Nu e ca noi, așa că e ok. Nu s-a adaptat standardelor, nu și-a dat seama în ce fel de țară se află, așa că e normal să fie disprețuit și înjurat de oameni care n-au schimbat prea multe cuvinte cu el.

Nu-i nimic de văzut aici. Nicio problemă. Ăsta e omul.

După cum ziceam mai demult, insultele sunt ok când nu ne plac insultații. E o chestie valabilă indiferent care e apartenența omului. Uneori e ungur, alteori e yoghin, din când în când e cine știe ce altceva. Ne agasează nu direct, nu că ne-ar spune sau face ceva în mod deosebit, dar prezența lui e aberantă și agresivă – ne zgârie pe creier. Dacă ungurii ar fi români, n-am avea nimic cu ei, dacă yoghinii ar fi creștini nepracticanți n-am avea nimic cu ei. Libertatea și acceptarea înseamnă că suntem liberi și ne acceptăm noi între noi, ăștia normali la cap. Restul să se adapteze, că suntem în România. Când ești aici, faci ca românii.

(continuarea acestei povești, cu explicații, e aici)

Insultele sunt ok, când nu ne plac insultații

Tue, 26 Nov 2013 13:03:58 +0000

Eu nu prea mă uit la televizor decât dacă nimeresc prin preajma unuia și se întâmplă ceva interesant acolo, sau dacă sunt cu cineva care vrea să se uite. Așa că ratez tot felul de faze.

De exemplu, faza de la X-Factor, unde cântărețul Cheloo s-a luat de un concurent pentru că e homosexual (și bănuiesc că s-a îmbrăcat în stilul camp gay, că altfel nu-mi explic ce-i veni). Citez: „Ai cântat, eu dispreţuiesc tot ceea ce eşti, ce reprezinţi, şi ţara asta te va trimite acasă, cu siguranţă.”

Am aflat chestia de pe blogul lui Eftimie, care punctează faptul că presa, care face caz de orice (altceva), n-a băgat în seamă instigarea la discriminare. Citez:

Băi, ţăranul ăla a instigat la discriminare. S-a folosit de autoritatea lui pentru a instiga la discriminare, de parcă acest Paolo Lagana ar fi atentat personal la rozeta familiei lui Cheloo, a lui şi a şefului de scară. Iar mass-media, câinele de pază al democraţiei, sistemul ăla obscur în care fiecare poa’ să facă ce vrea anusul lui cât nu te deranjează grav pe tine, a trecut cu vederea. Chiar şi site-urile de “monitorizare a presei”, ălea, le ştiţi voi, ale ciorditorului şi ale ăluilalt, au trecut cu vederea incidentul.

Am băgat un ochi pe ce spunea Libertatea despre subiect. Ghici ce: nu mare brânză. Și am băgat nasul și la arhi pe blog, să văd ce zicea el. El zicea mai multe și mai cu foc (plus cu naziști).

N-o să mă bag să discut discriminarea, că au făcut-o Eftimie și Arhi, și sunt mai în temă ca mine cu emisiunea. Dar o să discut o temă comună din comentariile de pe Libertatea și din cele de pe blogul lui Arhi. Sunt oameni acolo care îl apără pe Cheloo pentru că nici lor nu le plac homosexualii, sau pentru că sunt împotriva paradei gay, sau pentru că li se pare că toți homosexualii sunt ostentativi.

E plin de prejudecăți legate de homosexuali, dar n-o să le discut aici. Să presupunem de dragul argumentării că prejudecățile ar fi reale. Să presupunem că toți homosexualii ar fi într-adevăr niște tipi feminizați care se îmbracă în fiecare zi în roz sau în fustă. Ar însemna asta că-și cer palme și injurii?

După mentalitatea unora, se pare că da. Există oameni care cred că dacă nu ești de acord cu ce face cineva, sau nu-ți place de un om/o categorie de oameni, e ok ca respectivul/respectivii să fie înjurați. E ok să fie înjurați de oricine, de la persoane publice, la noi înșine, la anonimi. În fond, „și-o cer”. Vor să fie arătați cu degetul și vor să se râdă de ei, pentru că altfel s-ar conforma la opinia majorității și ar face ce trebuie. Sau dacă nu vor, atunci măcar merită.

După care aceste stâlpuri susținătoare ale societății, acești cerberi ai moralității noastre care consideră că au dreptate și că asta le dă dreptul să râdă de alții și să-i înjure, au pretenția să fie considerați civilizați și să fie respectați de toți.

Atitudinea asta e superbă și absolut deloc ipocrită, mnu? Nu e deloc închisă, pentru că dacă adevărul și dreptatea sunt de o singură parte și noi suntem de partea respectivă, e perfect clar că ceilalți greșesc. Și normal că noi avem dreptate, pentru că am fost învățați cum trebuie de mici și oricum moralitatea e înscrisă adânc în sufletul și biologia omului și orice ființă normală își dă seama imediat și fără probleme ce e imoral. Simțim repulsie față de rău în toate formele sale, pentru că așa suntem înzestrați de la natură. Dacă alții nu-și dau seama, e pentru că sunt proști. Nu suntem superiori și enervanți, pentru că lucrurile chiar așa stau, n-avem cum să le facem să fie altfel. Iar superioritatea asta rămâne chiar dacă suntem, na, un pic răutăcioși. În fond suntem așa doar pentru că voi sunteți imbecili.

Nu? Cam așa ceva e ideea. Curentul ăsta de gândire mi se pare nasol. Aș merge chiar și până la a presupune că e unul din motivele pentru care presa n-a zis mare brânză de comentariile lui Cheloo.

Ghidul homofobului pentru supraviețuire

Sat, 02 Nov 2013 06:37:09 +0000

[Articol dedicat celor care sunt oripilați de chestii pe care femeile nici nu le mai remarcă. Și celor care se întreabă de ce femeile privesc străinii cu suspiciune. Da, chestiile astea mi se întâmplă și în ziua de azi.]

Am avut șansa să cunosc câțiva bărbați absolut oripilați de homosexualitate și homosexuali. Din nou și din nou, aceși oameni au întrebat retoric în prezența mea: „Eu ce fac dacă se dă un bărbat la mine?”

Mi-am dat seama destul de devreme că am o experiență amplă în acest domeniu și că pot să le explic cum să evite sau să amelioreze avansurile masculine nedorite. Deoarece bărbații sunt mult mai neajutorați în relația cu tipii libidinoși decât femeile, neavând o educație timpurie în respingerea lor, consider necesar acest articol în care voi explica cu exemple concrete cum te poți feri de persoane pe care nu vrei să le vezi nici semi-dezbrăcate, darămite nude în patul tău.

În primul rând, țin să atenționez bărbații care sunt proaspeți în arta respingerii masculilor că cea mai bună cale de a evita problemele e să ignori avansurile. Pe cât posibil.

În momentul în care ești strigat pe stradă cu apelative gen „frumușelule”, „drăguțelule”, „băiețaș” etc., te poți preface cam întotdeauna că nu auzi. Masculii din construcții, măturătorii de stradă și alte asemenea persoane încearcă de obicei o abordare cantitativă, nu calitativă. Strigă pe cine apucă și speră să le pice ceva. Când cineva nu reacționează, e prea mare efortul să mai încerce.
Dacă ai intrat în conversație pe stradă cu cineva și discuția a luat o întorsătură nefastă pentru tine, refuză să dai date personale și găsește calea cea mai rapidă pentru a termina conversația. Nu te certa, nu te ofensa, pentru că îți faci mai mult de lucru decât scapi.

Exemple de conversații, luate din arhiva personală:

– Cât e ceasul?
– Cinci fără un sfert.
– Ai un număr de telefon?
– Da.
– Mi-l dai și mie?
– Nu. [n. Poți începe să faci pași de la întrebarea cu numărul de telefon, până la „nu” o să fii departe]

– Ești din oraș?
– Dintr-unul din ele.
– Care?
– Tu din care ești?
– Eu sunt din Ploiești.
– Eu nu sunt de acolo și n-am fost acolo niciodată. La revedere.

În cazuri majore de propuneri fățișe, se poate invoca clauza „am prieten/ă” – care la tine poate fi și „sunt heterosexual”. Norocosule! Eu nu pot să invoc „sunt lesbiană”, că e mai rău.

– Hai cu mine, uite ce mașină mișto am.
– Am prieten.
– Dă-i papucii și vino cu mine.
– Nu pot, la revedere.

Indiferent cât de mare e insulta sau ce porcării presupune masculul despre tine, indiferent cât de libidinoase, stupide, neplăcute sau pur enervante sunt replicile lui, e indicat să nu te enervezi. Și să nu arunci cu insulte directe, respingeri prea înfierbântate, înjurături. Ține minte: ~~un bărbat tinde să aibă o forță fizică mai mare ca tine, așa că dacă lucrurile iau o turnură foarte nasoală, poți să ieși extrem de prost din treaba asta.~~ E mai bine să nu te cerți ca chiorul cu scandalagii.

Propunerile indecente din partea bătrânilor care s-au afumat pot fi ignorate liniștit. Bătrânii de vreo 70-70+ ani destul de amețiți de băutură care ți-ar putea vorbi sunt destul de inofensivi, din câte am văzut.
Evită grupurile de bărbați mai tineri care sunt clar băuți, însă. E mai sigur. Deși probabil că nu pe tine te vânează.
Pentru tineri: dacă un bărbat mai în vârstă te urmărește insistent și îți spune „îngerașul” și „copilașul”, ai de-a face cu un tip dubios care și-o merită. Eu am încercat o atitudine extrem de inocentă și propunerea de a-i face lipeala cu mama. Tu, ca bărbat, poți să îi spui că tu ești cu cineva, dar tatăl „care n-are burta chiar așa de mare, doar uite atât” e disponibil. Dacă un astfel de comentariu nu-l va îndepărta de tine, poți să începi să ceri ajutor de la alții, cred eu. Până în faza asta n-am ajuns.
În cazul în care masculul e insistent, îți dă telefoane, te agasează pe messenger etc., taie comunicațiile cu el. Nu-i răspunde. În general se potolesc. Dacă n-o fac, sugestia feminină venită de la grupul meu de prietene e „du-te la poliție”.
Dacă te urmărește cineva pe stradă, stai în locuri populate. Urcă-te în mijloace de transport în ultimul moment, ca să nu se poată lua după tine. Încearcă să-l pierzi fără să pierzi protecția mulțimii. (verificată pe pielea proprie)
Prietenul care se dă la tine. Cu toatele am avut așa ceva și fiecare are o metodă de respingere diferită. Ideea e asta: nu-l încuraja, nu sări în sus. Încearcă să-l descurajezi ușor. Vorbitul intens despre o a treia persoană care ți se pare atrăgătoare poate să-l facă să dea înapoi.

Mă bucur enorm că experiența mea cu bărbații problematici poate să le fie de ajutor sărmanilor neajutorați care n-au trebuit să respingă niciodată un avans și nu au învățat cum se face. Esența e unică: răceală + ignorare, chiar dacă se manifestă în tot felul de modalități.

Îmi dau seama cum trebuie să fie să ajungi bărbat în toată firea și să-ți dai seama că-ți lipsește educația în acest domeniu care ne este absolut esențial nouă femeilor și care ne-a intrat în sânge. Din fericire pentru voi, șansele de a fi amenințați fizic scad și dacă cineva vă hărțuiește n-o să auziți „Nu spun că merita să fie hărțuit, dar și-a cerut-o.” Sau: „Ce treabă avea să meargă pe stradă la costum? Nu știe că unii au fetișuri pentru costume?”

Știu, știu. N-ați vrea să trăiți într-o lume în care să fiți incomodați de întrebări indecente, de bărbați care se dau la voi aiurea, de inebriați care ar vrea să vă dea pantalonii jos, de tipi nespălați care urlă apelative după voi.

Nici eu.