Jurnaliști on Roxana-Mălina Chirilă

Aș da foc presei

Mon, 12 Jul 2021 16:42:17 +0000

Presa ar trebui să aibă responsabilitate. Dar n-are. Sunt o grămadă de „știri” imbecile la televizor și în ziare. Sunt mulți „jurnaliști” care iau o idee scotocind prin gunoaie și prezentând-o ca pe următoarea revelație fără niciun fel de responsabilitate, fără verificare a surselor și doar cu capul la clicuri.

Treaba asta are consecințe.

Din când în când, i se scoală câte unui cretinel care a terminat o școală undeva să reinventeze gaura din gogoașă. Poate e doctor și a terminat doar el știe cum medicina. Poate n-are studii, dar se dă drept ceva. Nu contează – un pic de scris la ziar, un pic de coloană muzicală și două-trei cadre frumușele și gata, arată a știre reală.

Treaba asta are consecințe.

Vorbeam cu maică-mea, care are naivitatea specifică celor care nu au vorbit niciodată cu jurnaliști români ca să vadă cum li se răsucesc vorbele și cum nu contează ce au spus, contează să iasă clicuri. Pentu că dacă ar fi văzut ce frumos vine cineva să-ți ceară să-i scrii articolul și nu-l verifică pe urmă, ar fi mai sceptică.

Stați, stați. Uite aici, John Oliver ne arată cum poți să-ți faci reclamă la televiziunile din SUA la orice tâmpenie fără să verifice nimeni nimic (pentru o sumă de bani aproape modică):

No, ai noștri fac la fel, dar nu doar pentru bani, ci pentru clicuri.

Așa, în aprilie, maică-mea a citit pe Aleph News un articol despre ce a afirmat un tip de care n-a mai auzit nimeni până acum, Geert Vanden Bossche. Geert Vanden Bossche e un medic veterinar care și-a luat doctoratul în virologie acvatică de la Facultatea de Științe ale Agriculturii a Universității din Hohenheim, după care a intrat pe tot felul de posturi de conducere de la privat.

Nu e niciun bai, CV-ul lui e în regulă (doar că nu e specializat la bază în medicină umană). Doar că acum s-a trezit, în pandemie, să spună că vaccinarea în masă e o Problemă pentru că va duce la adaptarea virusului și la o grămadă de variante ale lui.

În lumea științifică, acest lucru trebuie demonstrat, iar ideile importante tind să circule între cercetători relativ repede. Nu se întâmplă prea des să fii tu ăla care urlă singur în deșert – iar dacă nu ai dovezi, atunci înseamnă că vorbești din burtă.

Știința nu e în capul oamenilor de știință. Dacă trezești un om de știință la 12 noaptea, nu o să știe răspusul la toate întrebările universului. Ce fac oamenii de știință e să vină cu ipoteze și apoi să le verifice pas cu pas, ca să vadă dacă sunt adevărate. Nu e un proces perfect, câteodată nu sunt repetate experimentele suficient ca să se vadă dacă rezultatele sunt corecte, alteori e ceva în neregulă cu experimentul în sine, dar oricum ar fi, încet-încet cunoașterea umană merge înainte.

Dacă vine chiar și marele cercetător al lui pește și spune, „Stelele sunt roșii” fără să aibă niciun fel de dovadă, atunci nu înseamnă că are dreptate.

Înapoi la Geert Vanden Bossche. Omul are idei care au fost sancționate și criticate în branșă. N-a contat prea tare la nivel local românesc, pentru că Aleph News nu a ajuns cu verificările la nivelul la care am ajuns eu. Au pus articolul alarmist despre adaptarea virusului și asta e – fără să se uite la faptul că variantele diferite de virus au apărut dinainte de vaccinuri și s-au răspândit inițial mai tare în populațiile nevaccinate.

Ieri, în iulie, maică-mea a făcut din nou referire la articolul cu ce-a zis Geert Vanden Bossche, că și-a adus aminte că a citit undeva că vaccinul în pandemie face mai mult rău decât bine. Pentru că… nu știu, nu a văzut suficient pe net în aprilie s-o convingă că omul greșește, probabil. Ceilalți specialiști din branșă au fost neconvingători, deși sincer, era treaba lui Geert Vanden Bossche să demonstreze că are dreptate, nu treaba altor oameni să caute toate prostiile de pe net ca să răspundă la ele.

Și uite așa, un nebun aruncă o sticlă de plastic în lac și zece ziare o scot, o spală frumușel și o declară viitorul omenirii.

Reporterii profesioniști cărora le faci tema pentru acasă

Tue, 04 Nov 2014 15:23:02 +0000

M-a contactat o tipă de la ProTV să mă invite să discutăm despre Coursera, pentru că am scris la un moment dat despre subiect aici pe blog. I-am răspuns că sunt de acord. În fond îmi place enorm ideea de educație online, pot vorbi despre ea și-n fața camerei.

Pentru cei care nu știu, Coursera e un site unde sunt cursuri ținute de profesori de la unele dintre cele mai mari facultăți din lume. Și sunt cursuri ținute foarte mișto și adaptate pentru învățatul online: clipuri relativ scurte cu cursurile ținute de profesori, bibliografii pe care le citești online, teste… La final primești o diplomă simbolică prin care se demonstrează că ai făcut respectivul curs. Coursera nu e singurul site de genul – mai sunt și altele, printre care și EdX unde sunt alte universități mari (gen Harvard).

Bun, reporterița a început cu întrebări de mi-a stat mintea în loc: cursurile sunt gratuite? Păi, da, i-am răspuns. Sunt. Am scris pe blogul meu că sunt, în primul paragraf al articolului pe care l-a găsit ea. Când intri la Coursera pe site absolut primul lucru pe care-l vezi, scris cu litere gigantice, e „Take the world’s best courses, online, for free.” Deci, cele mai bune cursuri din lume, online, pe gratis.

Apoi a început să-mi pună întrebări gen „De unde iau ei bani, atunci?” Păi, am răspuns, există și varianta în care tu dai niște bani și ei confirmă că tu ai făcut cursul, îți verifică identitatea. I-am explicat și de specializări, care sunt un fel de pachete de cursuri plătite, cu o diplomă colectivă.

„Și care e suma pe care o plătești pentru un curs?” Nu știu care e suma, că n-am făcut niciodată cursurile pe bani – a, văd acum după două clickuri că e cam 50 de dolari.

După încă două întrebări despre valoarea diplomei, m-am trezit că-i făceam tipei tema de casă, căutăm eu chestii pe net pentru ea. Chiar și un copil de clasa a opta face mai multe pentru o compunere decât face ea pentru un reportaj. Am comentat cu cineva faza, exprimându-mi opinia despre nivelul profesional al tipei care nici măcar n-a intrat pe site-ul Coursera înainte să decidă că vrea să facă o știre despre Coursera. Răspunsul lui cinic și corect? „Da, dar e mai simplu să-i dai tu mură-n gură”.

Corect, singura problemă fiind că pot oricând să-i dau informații greșite sau să fac un mișto crunt de ea, cum au pățit cei de la Click! – Glorie Mielului! Și pot să fac ce fac acum și să nu mai caut, pentru că și timpul meu e pe bani.

Alte întrebări: „Și universitățile ce câștigă? Ce contract au cu Coursera?” Da, pentru că înainte să se înființeze site-ul m-au chemat pe mine la negocierile cu universitățile. Eram fix acolo când au bătut palma.

„Diplomele sunt recunoscute în România?” Habar n-aveți cât de aproape era să primească răspunsul, „Da, dacă se uită cineva la ele zice: ia te uită, astea arată ca niște diplome!” Recunoscute ca ce? Unde? În ce sens? Apropo, mie nu mi-a păsat de aspectul ăsta. Nu, nu știu, nu mi-a păsat. Nu, n-am chef să aflu.

Și cireașa de pe tort: a citit ea pe ceva site că undeva Ministerul Educației ar fi spus ceva de Coursera și ea a văzut ceva cu 18 specializări noi la Coursera care erau recomandate – acolo despre ce era vorba? Nu înseamnă că diplomele au valoare aici?

Deci acesta este jurnalismul în România de azi: nu e destul să le faci temele jurnaliștilor, mai trebuie să știi și ce au citit azi dimineață. Nu știu dacă reporterița primește undă verde să facă știrea asta, dar încep să sper că nu.

Aș fi putut să aștept cu articolul până după știrea/non-știrea ei, dar dacă nu intră pe site-ul Coursera să vadă despre ce e vorba, bănuiesc că nu intră iar la mine să vadă dacă nu cumva vorbesc de ea. Iar dacă vede, perfect, uite un mesaj pentru ea: după cum ziceam și la telefon, ideea Coursera e să educe oamenii care altfel nu ar avea acces la cursuri universitare bune, nu să producă diplome. Dintre cele două, educația chiar are valoare. (spre deosebire, aș adăuga, de diploma ei de jurnalism)