Listă De Cărți on Roxana-Mălina Chirilă

Cărți de început de an

Tue, 29 Mar 2016 08:34:06 +0000

Ieri seară ascultam podcastul celor de la ICR și discuțiile despre Batman vs. Superman, când a spus Eftimie un lucru: că există un critic de film care ar avea mai multă dreptate dacă ar da cu banul și ar decide așa dacă un film e bun sau prost.

Doar că, în fond, critica e subiectivă – și singurul mod de a fi cât mai corect cu putință în privința unei creații artistice e să încerci să judeci ce ai în față, pe criterii cât mai solide. N-o să ai niciodată dreptate la modul absolut, dar, dacă știi ce faci, măcar poți să arunci o lumină asupra unui aspect sau altul. Poate că nu toată lumea va fi de acord cu tine, dar măcar ai ceva bun de zis.

Acestea fiind zise, în ce privește cărțile, eu văd lucrurile cam așa:

iubesc cărțile complexe, atent construite, cu lumi minuțioase și personaje interesante (revin la Jonathan Strange & Mr Norrell, la Sacrifices Arc, la The Sandman)
dar îmi plac și cărțile ușoare, care nu vor prea mult de la ele însele, ci oferă o distracție de moment (să zicem că aici ar intra Agatha Christie)
îmi plac poveștile elegante, cu tot felul de zorzoane stilistice…
dar îmi plac și poveștile scrise simplu, fără prea multe bătăi de cap.

Depinde de context, cu alte cuvinte. Ce nu-mi place e să văd discrepanțe: cărți care se vor minuțioase, dar în care autorul a ratat tot felul de ramificații, sau cărți de aventură la care adormi, de exemplu.

Acestea fiind zise, ce-am citit anul acesta:

Sergiu Someșan. Mai exact, trei cărți scrise de el: Apocalipsa după Ceaușescu, Să n-o săruți pe Isabel și Aproape îngeri.

Someșan e genul de scriitor pe care un critic serios probabil că l-ar demonta rapid. Norocul face însă ca eu să nu fiu cunoscută pentru mina mea serioasă și gravă, așa că, cu cât îl citesc mai mult, cu atât parcă-mi place mai tare ce scrie.

Are idei absurde care curg una după alta. Evident că una dintre soluțiile la veșnica problemă „am prea multe cărți și n-am când să le citesc” e să mergi într-un univers paralel și să-l răpești pe Ceaușescu, nu? Eh, nu chiar, dar în Apocalipsa după Ceaușescu, e și asta o variantă.

Să n-o săruți pe Isabel (pe care n-o găsesc la vânzare nicăieri, ca să vă dau un link) și Aproape îngeri sunt cărți de povestiri scurte – unele bunicele, altele excelente. În Să n-o săruți…, povestirile sunt într-un fel întrepătrunse, astfel încât funcționează de unele singure, dar citite împreună au referințe dintr-o parte în alta, care m-au făcut să zâmbesc larg și vesel și să râd în surdină. Aproape îngeri e mai puțin intertextuală și meta, dar strălucește ca atmosferă.

Aș putea spune că volumele lui Sergiu Someșan sunt, în ce mă privește, o plăcere un pic vinovată: știu că nu sunt cărțile cu scriitura cea mai elevată pe care am citit-o vreodată, știu că nu vor revoluționa SF-ul, dar îmi plac pentru că sunt absurde, într-o ureche, proaspete, distractive.

Alt autor care m-a încântat în 2016: C.S. Pacat. Bine, de fapt e o autoare. Care are un nume predestinat, ce e drept. E o recomandare de nișă pentru persoanele care au citit mult fanfiction la viața lor și cărora le place slash-ul.

Am ajuns să citesc trilogia Captive Prince pentru că, odată cu publicarea ultimului volum, au explodat vânzările și a început să discute toată lumea de ea. Pe scurt, roman de dragoste (să zicem), cu doi bărbați ca protagoniști (deja mă înjură jumătate din cei care citesc postarea asta), cu o grămadă de întorsături de situație, cu jocuri de putere, tertipuri peste tertipuri, planuri machiavelice și aventuri. E genul de serie care m-a ținut trează noaptea ca să mai citesc „câteva pagini”.

Primele două volume mi s-au părut extraordinare – al treilea e un pic naiv prin comparație, dar doar prin comparație.

Altă serie pe care am citit-o anul acesta: Alias. Benzi desenate. Evident, am citit-o pentru că am văzut seria Jessica Jones de pe Netflix și mi-a plăcut enorm, așa că am vrut să văd și „originalul”.

Poate că nu va surprinde pe nimeni, dar seria TV e mai bună. Benzile desenate nu sunt neapărat rele, dar nu sunt nici excelente, nici foarte memorabile.

Jessica Jones e o fostă supereroină care și-a deschis acum un birou de detectiv particular. Nu e foarte bună la ceea ce face. Nu face foarte multe. Are momente bunicele, în care se simte ceva potențial, dar per ansamblu nu strălucește. Recomand mai degrabă seria de pe Netflix, care a scos din Alias mult mai mult decât era de fapt acolo.

David Duchovny – Holy Cow. Da, autorul e Mulder din Dosarele X. Ceea ce nu-l face un scriitor bun (din câte aud de la cei care au încercat să se uite din nou la Dosare, nu-l face nici un actor bun).

Holy Cow e o carte despre o vacă care scapă de la ferma unde era și se duce să caute un loc unde să nu fie mâncată (alături de un purcel și de un curcan). Evident că ține monologuri lungi despre cum e rău să mănânci carne. Încearcă să aibă umor, dar mai degrabă mi s-a părut agasantă.

Coperta spune că este „O minunată parodie a lumii postmoderne, în tradiția Fermei Animalelor”, ceea ce mă convinge că cei care scriu chestii pe coperți nu știu nici ce înseamnă „minunat”, nici care e tradiția Fermei animalelor.

Barbara Cartland – Triumful dragostei și Pe aripile iubirii. O să vă spun un lucru destul de sincer: am înțeles de ce Barbara Cartland a vândut atât de multe romane de dragoste.

E destul de simplu: pentru că scrie povești simpatice, ușurele, scurte, de suflet, care nu plictisesc cu spume, care nu au tot felul de implicații dubioase și abuzive.

Cu alte cuvinte, e fix ce ar trebui să fie și nu înțeleg de ce alte scriitoare de romane de dragoste pe stil vechi (ahem, Amanda Quick, ahem) nu ajung la aceeași performanță. Nu că m-aș înghesui eu să citesc foarte multe romane de dragoste.

Harlan Ellison – I Have no Mouth and I Must Scream. Asta e o colecție de povestiri scurte de care am tot auzit, dar pe care de-abia acum am apucat s-o citesc.

E ciudată, stranie, bine scrisă, cu imagini de coșmar. Cam asta auzisem, deci nu m-a surprins foarte tare din punctul ăsta de vedere.

Nu cred că o să fie vreodată printre autorii mei favoriți, dar cred că e unul dintre cei la care m-aș întoarce ca să fur meserie.

Shusaku Endo – Tăcere. Acțiunea are loc prin secolul 17. Trei misionari creștini vor să meargă în Japonia.

„Nu vă duceți în Japonia, că misionarii și creștinii sunt omorâți acolo,” le zic absolut toți oamenii de bun simț.

„Nuuu, noi vrem să mergem în Japonia,” spun misionarii.

Unul are noroc și se îmbolnăvește și nu poate ajunge până acolo. Ceilalți doi se furișează în țară. Cam toți creștinii cu care intră în contact sunt omorâți în tot felul de moduri oribile. Unul dintre preoți se îneacă alături de ei. Celălalt renunță la credință ca să-i salveze pe niște creștini pe care el însuși i-a pus în pericol prin simpla lui prezență.

Singura realizare măreață a creștinismului în Japonia pare să fie că a creat multă dramă.

Andy Weir – Marțianul. Povestea seamănă cu un fel de Robinson Crusoe pe Marte. Doar că fără revelații creștine, cu un pic mai mult contact cu civilizația și cu tone de știință.

A, și fără Vineri – cred că o urmă de pas pe Marte și un trib de canibali pe Planeta Roșie ar fi fost un pic prea mult. A, și încă ceva: dacă în romanele de supraviețuire de obicei totul vrea să-l omoare pe personajul principal, aici normal că nu există niciun „tot” agresiv.

În schimb, e un „nimic” agresiv. Tone de nimic: lipsă de aer, lipsă de apă, lipsă de mâncare, lipsă de căldură, lipsă de tot. Practic, e un om față în față cu un nimic gigantic și criminal. E o carte care te prinde, vioaie, cu umor, fără prea multe profunzimi, dar interesantă. Te face să întorci pagină după pagină.

Marian Godină – Flash-uri din sens opus. Sau, mai exact, cartea începutului de an, cea despre care a vorbit toată lumea.

E bunicică. Partea de început e destul de neinteresantă – o autoprezentare a autorului, un pic stângace, care nu reușește să creeze o atmosferă intersantă. Însă povestirile despre viața de polițist sunt mai bune, mai palpabile. Simți că au ceva viu și plin de miez în ele.

Spre deosebire de alte cărți care sunt culegeri de texte de pe net (cum ar fi Dacopatia lui Dan Alexe, de exemplu), Flash-uri din sens opus e o carte mai bine gândită, cu o structură clară, astfel încât devine un volum închegat.

Yoko Ogawa – Profesorul și menajera. Țin minte că atunci când eram mică am citit o carte despre fizica distractivă, ceva cu un profesor trăsnit care explica orice fenomen din perspectiva fizicii.

Profesorul și menajera începe cam la fel: o femeie simplă, care n-a terminat liceul, e angajată ca menajeră în casa unui profesor de matematică foarte pasionat de numere, care-i explică tot felul de lucruri despre numere prime, numere prietene și așa mai departe.

Doar că, spre deosebire de cărțile de popularizare a științei din urmă cu câteva zeci de ani, povestea de aici e ceva mai complexă: profesorul a avut un accident în urma căruia i-a fost afectată memoria, așa că își aduce aminte doar ceea ce s-a întâmplat înainte de accident – sau în urmă cu nu mai mult de 80 de minute. E, până la urmă, o poveste despre prietenie și familie. Și matematică, evident. Ușor de înțeles și pentru cei care nu le-au prea avut cu matematica (probabil), interesantă și dacă te-a pasionat subiectul.

Cărțile mele pe 2015 (și liste de cărți!)

Thu, 07 Jan 2016 08:58:09 +0000

Iată că a trecut și 2015 de suficient de multe zile încât articolul ăsta să fie tardiv. Unele cărți pe care le-am citit au fost excelente, altele au fost prostii incredibile. Ca de obicei, le-am ținut socoteala prin Goodreads, care mi-a făcut hatârul să mi le adune pe toate pe o pagină.

Bine, nici Goodreads n-are socoteala lor completă, că sunt câteva cărțulii pe care le-am citit și nu le-am trecut acolo, din varii motive (bine, dintr-un motiv: de lene). Iar Povestea lui Genji apare de două ori în lista de Goodreads pentru că ediția pe care am citit-o eu apare de două ori pe site, așa că m-am enervat și am dat copy-paste la recenzie dintr-o parte în alta. (Un bibliotecar Goodreads ar putea rezolva problema, dar eu nu fac parte dintre rândurile lor.)

Cărțile care m-au impresionat cel mai mult în 2015:

Fundația, de Isaac Asimov. Pentru că excelent construită, pentru că are soluții inteligente și pașnice la tot felul de probleme – și pentru că seamănă izbitor cu istoria căderii Imperiului Roman, lucru pe care nu l-am remarcat când am citit-o prima oară.

Povestea lui Genji, de Murasaki Shikibu. Am scris deja trei articole entuziaste despre ea, nu mai repet (unu, doi, trei).

Seria Sunstone, de Stjepan Sejic. Benzi desenate despre două tipe care se implică într-o relație BDSM. Ultimul lucru la care m-aș aștepta de la o carte cu descrierea asta ar fi să-mi încălzească sufletul ca o ciocolată caldă cu un strop de lichior tare băută în mijlocul gerului, dar fix asta a făcut. Atmosfera e simpatică, umorul e fix ce trebuie, e o pufoșenie de poveste cu un pic de nebunie în ea. Dacă n-ar descinde din când în când în explicații didactice, ar fi și mai bine, dar asta e singura problemă.

The Name of the Wind, de Patrick Rothfuss. Un roman fantasy scris elegant, cu un farmec deosebit. Am ajuns la convingerea că Rothfuss ar putea scrie orice în așa fel încât să fascineze – în fond, are o altă carte în care unicul personaj face niște săpun și cam atât, dar care reușește să sune excelent. Spre norocul nostru, însă, The Name of the Wind are, totuși, și o poveste faină. Tânărul Kvothe crește într-un clan de actori și muzicieni ambulanți… însă într-o zi toți sunt uciși de spectre malefice, iar el rămâne pe străzi, cu o singură dorință: să învețe numele vântului, pentru a-l putea stăpâni. (cartea a fost o recomandare din partea unei prietene – dau o bere!)

Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd, de Agatha Christie. Pentru că am înțeles, în sfârșit, ce-i așa de fain la Agatha Christie.

A History of Private Life, Volume 2, Revelations of the Medieval World. E o colecție de eseuri despre viața oamenilor din Evul Mediu, o carte de istorie povestită complet altfel decât istoria predată în școli. E genul de carte din care afli cum trăiau oamenii în intimitatea lor în Evul Mediu, despre credințele lor, despre felul în care priveau lumea. E fascinantă – și m-a convins să caut celelalte volume din serie până le-am găsit la mâna a doua, cu livrare gratuită, ca să nu coste chiar o căruță de bani. (mulțumiri celui care a trimis cartea asta către mine! Dau o bere și aici – ba nu, dau o masă întreagă)

Chaucer desenat într-o literă.

Despre cărți și viață

Nu demult mi-a zis cineva pe Facebook că și-a dat seama că e greu să ai și un job și să fii și la curent cu noutățile literare în același timp. Nu mi se pare neapărat valabil: dacă vrei, poți. Unii știu filmele și topurile muzicale de anul ăsta, alții știu tot felul de nebunii și mode pe internet, alții știu diverse. Poți să fii la curent și cu noutățile literare, chiar dacă nu citești tot în clipa publicării – știi un titlu, știi trei recenzii.

Doar că nu e necesar. Literatura e un domeniu lent, în ciuda nebuniilor de moment și a faptului că există bestsellere. Zic asta pentru că o carte bună va fi bună și azi, și mâine, și peste 20 de ani. Poate că peste un secol nu va mai fi actuală sau poate că va părea naivă pentru standardele vremii respective, dar peste 5, 6, 10 ani rămâne cam la fel ca în prima zi. Nu e grabă. Îmbunătățirile tehnologice nu au un efect devastator, nu e greu să citești un Dickens în același sens în care ți-e greu să joci acum Sacred de la Ascaron, să zicem, a cărui vreme a trecut demult (grafica e evident depășită pentru bietul Sacred).

Graba mare în literatură apare dacă vrei să discuți despre nebuniile de moment sau despre subiectele zilei. Cine mai citește „Codul lui da Vinci” să-l discute azi? Exact, nu mulți. Pentru că Dan Brown, la fel ca Twilght și 50 de umbre, nu se citește pentru calitate, ci pentru discuții. Discuția despre carte devine evenimentul, iar cartea e doar pretextul evenimentului. Însă Marquez? Yasunari Kawabata? John Fowles? Nabokov? Autorii sunt morți, cărțile lor nu mai ajung pe lista de bestseller-uri (decât dacă se întâmplă ceva nou, o ecranizare, de exemplu), dar nu contează prea tare. Poți să-i citești oricând, valoarea lor e aceeași.

Uite, de exemplu mi-a ajuns la ureche faptul că a apărut Du-te și pune un străjer, de Harper Lee, tipa care a scris Să ucizi o pasăre cântătoare, dar nu m-am grăbit s-o cumpăr. Gurile rele spun că autoarea e un pic senilă și că nu avea de gând să publice manuscrisul, care probabil că e o variantă inițială (și mai proastă) la Să ucizi. Nu știu, poate o iau anul ăsta. Dar nu simt nevoia să particip la discuție chiar acum.

[][16]

În plus, cărțile noi sunt uneori exagerat de scumpe. Ultima carte a lui Terry Pratchett, în format Kindle, e 30 de dolari. Ați înnebunit?!

Bucăți din provocarea mea cu cărți pe 2015

2015 a fost un an nebun, în care am făcut tururi de forță pe la muncă și mi-am schimbat viața în fel și chip. Ceea ce e grozav, că a fost și un an bun, dar efectele s-au văzut asupra cărților citite.

N-au fost puține, dar n-au fost alese după aceleași criterii ca de obicei. Am ales des cărți care păreau mai ușoare, pentru că ce carte merge bine la insomnie, dacă nu una ușoară? Ce răsfoiești în jumătatea de oră în care cineva se chinuie să-ți pregătească fișierele pentru tradus, dacă nu o carte la care nu ții foarte tare? Bine, am mai găsit și mi s-au recomandat și cărți faine, deci până la urmă n-am o listă chiar dezastruoasă.

În fine, în ianuarie 2015, mi-am propus:

**să citesc 80 de cărți. **Am citit 102 cărți, dintre care doar unele au fost menționate aici pe blog.
să citesc Genji Monogatari de Murasaki Shikibu, Faust de Goethe, Troilus și Cresida de Chaucer și The Faerie Queene de Edmund Spencer. De ultima nu m-am atins – asta e.
să citesc în fiecare lună o carte recomandată de algoritmul de la Goodreads. Am renunțat intenționat după câteva luni, când mi-am dat seama că algoritmul lor e prost.

Până la urmă oi citi și Faerie Queene.

Cele mai plăcute surprize în 2015

Uneori iei o carte știind că sunt șanse mari să-ți placă. Poate ai încredere în recomandarea cuiva, poate că ai văzut filmul, poate că știi autorul – ideea e că nu ești surprins de faptul că-ți plac enorm.

Alteori dai peste ceva care te surprinde în mod plăcut, chiar dacă n-o să intre pe lista ta de top al tuturor timpurilor. Dar merită și surprizele menționate:

Traducerile din japoneză de la Polirom, care sunt excelente. Le recomand cu căldură pe cele de Hiromi Kawakami și Cronica zeiței, de Natsuo Kirino. În schimb, nu recomand Insula Tokyo, pe care am citit-o acum câteva zile și care este despre un grup de oameni care naufragiază pe o insulă pustie. Nu se întâmplă mare lucru. Conform coperții, textul e despre situația femeii în societate.
Vampirul din strada Sforii, de Sergiu Someșan și Dracula’s Kitchen, de Vlad B. Popa. Pentru că demonstrează că există români care știu să scrie povești care să fie mișto de citit. Bine, aș putea adăuga aici și URSSA lui Sergiu Someșan, dar aia e o poveste cu ruși și armate și descrieri de submarine, care nu m-a prins la fel de tare.
Printre pisici, de Motanulpescar Sauwhatever. E o aiureală genială, un tur de forță al delirului, care cuprinde femei, pisici vorbitoare, figuri de stil de rămâi ca trăznit și un fir narativ aproape inexistent, de care autorul își amintește ocazional.
Baudolino, de Umberto Eco. O poveste spusă de un mare mincinos despre cum a participat la Cruciade și a găsit regate mitice cu tot felul de popoare ciudate dincolod e deșerturile Arabiei. Surpriza n-a fost că mi-a plăcut. Surpriza a fost că mi-am dat seama că dacă genul fantasy ar fi existat în perioada Evului Mediu cu caracteristicile pe care le are acum, Baudolino s-ar fi încadrat perfect acolo.
Winterheart, de Goddamnhella. Un fel de basm/poveste de dragoste care mi-a amintit de ce-mi place să citesc fanfiction (pentru că cine scrie bine în fanfic scrie excelent).

Provocări de început de an

Îmi plac cărțile victoriene, îmi plac basmele, îmi place fantasy-ul, e ok și SF-ul, e ok și istoria (e o adăugire recentă), îmi plac cărțile scrise simplu, îmi plac cele elaborate. Nu-mi plac post-modernismele hiperermetice, nici naivitățile, nici umorul slab în care se scriu în ultima vreme parodiile (umorul gen Hollywood).

Chestia e că am cărți pe care tot aș vrea să le citesc, dar nu acum, cărți care mă atrag, dar altele care par pe moment mai interesante etc. Mi se pare că o provocare de început de an nu trebuie să fie, neapărat, o provocare, ci mai degrabă o reamintire.

Anul trecut aveam o listă, anul ăsta am mai mult direcții generale. Vreau să citesc seria „A History of Private Life” (volumele pe care nu le-am citit încă), mai multe fanfic-uri și mai multe cărți mai vechi. Și mai puține prostii.

Și dacă tot suntem la prostii…

Cele mai mari dezamăgiri în 2015

Traducerea în română pentru The Name of the Wind de Patrick Rothfuss: Numele vântului, scoasă la Rao. Atât de mult mi-a plăcut cartea în engleză încât voiam s-o cumpăr în română, în format fizic. Am luat-o de pe raft la un târg de carte, am deschis-o… și stilul fluent, elegant, fermecător al lui Rothfuss era făcut ferfeniță. „Am stat să cuget. Întrebările lesnicioase din vremea lecțiilor nu erau niciodată atât de lesnicioase.” Traducerea: Graalsoft. Nu recomand varianta în română nimănui, sună ca un școler care încearcă să fie arhaic din motive necunoscute de nimeni.
Nuvelele scrise de Sarah A. Hoyt. Am un cunoscut care e fascinat de blogul lui Sarah Hoyt, o scriitoare prolifică cu un număr decent de fani și vreo două-trei premii. Dezamăgire totală: nu și-a șlefuit stilul, poveștile sunt mai degrabă rezumate unde nu pare să fi avut chef să scrie și sunt neinteresante acolo unde sunt mai pe lung. În plus, ce-i pe Amazon e uneori extrem de prost redactaat.
Cassandra Clare, care are seria Instrumente mortale. Tipa era odată o personalitate prin lumea fanfiction, unde scrisese o trilogie extrem de lungă pe baza Harry Potter. Din păcate, a plagiat o grămadă de replici și a fost un scandal. Trilogia respectivă avea farmecul ei, în ciuda hibelor. Avea o poveste cât de cât interesantă, interpretări mișto ale personajelor, chestii de genul ăsta. Ei bine, când a obținut un contract pentru o serie originală, a preluat o mare parte din trilogia inițială, a scos tot ce aparținea altora și a publicat Instrumente mortale – primul volum e practic ce era în fanfic, un pic adaptat, dar cam fără suflet.
Zile liniștite la Clichy, de Henry Miller. Tropicul cancerului de Miller e o carte brutală, dură, cu idei incisive și o filozofie aproape violentă, flămândă, dezgolită. Zile liniștite la Clichy e o carte cu o grămadă de femei dezgolite.

Listă de cărți SF

Mon, 22 Jun 2015 04:01:54 +0000

Un lucru pe care l-am remarcat e că oamenii nu prea fac diferența dintre SF și fantasy nici măcar atunci când e vorba de cazuri clasice, cum ar fi Fundația lui Asimov versus Stăpânul inelelor, de J.R.R. Tolkien. Adevărul e că distincția e greu de făcut, mai ales în cazuri la limită în care SF-ul se amestecă cu fantasy-ul (Lumea lui Rocannon, de Ursula K. Le Guin, de exemplu), dar aș vrea să lămuresc termenii pentru articolul de față.

Atenție: nu mă refer la definiții de dicționar, nici la definiții absolute, ci la criteriul după care am ales cărțile SF.

SF – Science Fiction. Tradus la noi ficțiune științifico-fantastică. E vorba despre lumi care au la bază criterii științifice, chiar dacă știința prezentă acolo a fost depășită între timp. Propun criteriul unei lumi raționale și au o brumă de pretenție că ar putea fi compatibile cu lumea noastră, așa cum o cunoaștem noi. Elemente tipice: nave spațiale, extratereștri, tehnologie hiper-dezvoltată, drame care se întreabă unde ajunge omenirea, acum că a evoluat atât.

Fantasy. Literatură fantastică. Nu se referă la fanteziile pe care le ai cu ochii deschiși, nici la gândurile cu bărbați bogați și case mișto, ci la fantastic și magie. Sunt lumi în care supranaturalul și vrăjile au întâietate – poate au reguli, dar încalcă regulile lumii noastre, așa cum le cunoaștem noi. Elemente tipice: elfi, spiriduși, baghete magice, dragoni, vrăji.

În rest, lista conține doar cărți citite de mine și doar cărți care au un renume. De cele necitite nu vreau să-mi dau cu părerea (evident), iar cu cele fără renume mă întindeam, altfel aș fi menționat URSSA lui Sergiu Someșan și de Cameleon: Baza a lui Vlad B. Popa, care sunt SF-uri românești citibile și ok de felul lor. 🙂

Călătoriile lui Gulliver, de Jonathan Swift. Deși acum cartea e deseori considerată a fi pentru copii și pare a fi fantastică, la originile ei era o satiră la adresa societății în care trăia Swift – inclusiv a oamenilor de știință de la acea vreme, gen Isaac Newton. Se spune că ar fi prima carte în care e descris un bombardament aerian, de exemplu, iar cetățenii din Laputa au o insulă zburătoare pe care o mențin în aer cu ajutorul unui magnet mare, care respinge pământul.

Frankenstein, de Mary Shelley. În ciuda a ceea ce cred mulți, Frankenstein era creatorul, monstrul era… monstrul (îmi pare rău pentru Shelley, ea ca autoare nu i-a dat nume intenționat, dar toată lumea a avut grijă încă de la bun început să confunde creatura cu creatorul). Stilul e greoi – mie mi s-a părut mult mai greoi decât al lui Swift, de exemplu – dar povestea în sine e interesantă, în special pentru că monstrul e o persoană foarte coerentă și sensibilă, respinsă încontinuu de creatorul ei. Bine, rămâne un monstru, pentru că se răzbună ca unul pentru respingere.

Omul invizibil, de H.G. Wells. Un tânăr, fost student la medicină, a renunțat la o viitoare carieră de doctor ca să studieze optica. A reușit să dezvolte o cale prin care să devină invizibil, dar n-a mai reușit să devină vizibil la loc. E o carte gen „ai grijă ce-ți dorești”, cu o notă de „faptul că ești genial nu înseamnă că nu ești și prost… sau antipatic”.

Un yankeu la curtea regelui Arthur, de Mark Twain. Un american de secolul 19 călătorește în trecut și ajunge la curtea regelui Arthur, unde începe rapid să modernizeze tot ce prinde. Nu neapărat că epoca modernă ar fi foarte genială, dar imaginea unor cavaleri într-un sandwich de lemn pe care sunt scrise reclame e mult prea mișto. Nu că numele fiicei yankeului, „Alo-centrala”, n-ar fi și el perfect.

Fundația, de Isaac Asimov. Una dintre cărțile MARI de SF, întâmplător și una dintre cele mai greu de găsit, dintr-un motiv care-mi scapă. O carte care se bazează mai puțin pe personaje și mai mult pe mișcări de mase, schimbări de mentalități și jocuri de putere. Politică, știință și natura umană.

Eu, robotul, de Isaac Asimov. O altă carte MARE de SF, pe care n-am reușit s-o reperez pe nicăieri în română. E o colecție de 9 povestiri pe tema roboților, care a făcut istorie cu protocoalele care stau la baza programării roboților. E o carte despre mici „aha!”-uri și paradoxuri, cu întorsături de situație interesante.

Străin într-o țară străină, de Robert A. Heinlein. O misiune pe Marte descoperă un copil uman, Valentine Michael Smith, care a fost crescut de marțieni după moartea părinților lui, primii oameni care au ajuns vreodată pe Marte într-o misiune de explorare. „Străinul” din titlu e evident el, așa că petrece o vreme destul de lungă plimbându-se pe Pământ și încercând să învețe ce e cu oamenii, dar partea cea mai memorabilă din carte e când VMS începe să propovăduiască iubirea și-și întemeiază o religie de-a dreptul hipiotă. Ce e mișto e că Heinlein a venit cu ideile pline de dragoste puțin înainte de nebunia anilor ‘60.

Sfârșitul copilăriei și 2001: Odiseea spațială, de Arthur C. Clarke. Extratereștrii cei foarte înțelepți au decis să contacteze pământenii. În mentalitatea unor oameni are loc un salt al conștiinței care-i transformă din ființe umane în ceva complet inuman și aproape impersonal. Nu, cele două cărți nu seamănă altfel, doar ideile de bază sunt extrem de similare. În prima extratereștrii vin pe Pământ și controlează umanitatea cu totul, în a doua un tip într-o navă spațială, cu un calculator psihopat la bord, se duce să exploreze o chestie ciudată din spațiu.

Mâna stângă a întunericului, de Ursula K. Le Guin. O planetă numită Iarnă, în care populația este androgină și manifestă caracteristici ale unui sex doar în perioada de împerechere și unde „Regele a rămas însărcinat” e o propoziție absolut nesurprinzătoare. Și un ambasador care e un om obișnuit, surprins într-o luptă politică și urmărit pe o planetă întreagă ostilă, înghețată și teribil de frumoasă. Una dintre cele mai puternice cărți pe care le-am citit vreodată.

Visează androizii oi electrice? de Philip K. Dick. O lume în care animalele aproape că au dispărut, iar oamenii emigrează pe capete în afara pământului. O poveste despre androizi care devin aproape umani și eterna întrebare: ce ne facem când ei seamănă prea tare cu noi?

Neuromantul, de William Gibson. Singura carte din toată lista asta care mi s-a părut cu adevărat dificil de citit – nu că n-ar avea premiile Hugo și Nebula, care practic spun că altora le-a plăcut enorm. Un hacker care intră în Matrice cu toată conștiința încearcă să fure de la un angajator – și se trezește cu neuronii cei mai importanți la meserie arși. Se duce pe la medici, află că nu se poate reface și se avântă într-o lume de drogi și criminalitate.

Jocul lui Ender, de Orson Scott Card. Omenirea luptă împotriva unor extratereștri-insecte și au nevoie de un geniu care să poată empatiza cu dușmanul și să-l poată învinge cu forțe inferioare – dintr-un motiv sau altul, copiii sunt cei mai buni candidați la postul ăsta. Ender, un puști nu foarte social, e recrutat pentru chestia asta și trece prin tot felul de teste, din ce în ce mai dificile, ca să devină conducătorul de care e nevoie. Spre deosebire de film, cartea vorbește despre ce fac și fratele și sora lui în timp ce e la antrenamente – mai exact, încep să manipuleze politica și gândirea de pe Pământ cu ajutorul internetului… aproximativ. O chestie de reținut e că internetul lor nu seamănă cu al nostru – e accesibil în principiu doar elitelor și folosește mai ales la comunicări importante.

Oryx și Crake, de Margaret Atwood. Ingineria genetică a ajuns departe, animalele au fost încrucișate și modificate – și un geniu cretin a distrus omenirea. Genul cărții e deseori numit „ficțiune speculativă”, ceea ce înseamnă „această autoare e prea mare și serioasă ca să scrie SF.”

Ghidul autostopistului galactic, de Douglas Adams. Umor de la cap la coadă, deseori foarte memorabil. Începe cu birocrație și distrugerea Pământului și continuă în aceeași venă.

1984, de George Orwell. Cartea de referință în materie de distopii. Lumea se împarte în trei mari puteri, iar protagonistul lucrează la stat pentru una dintre ele, care e autoritară, tiranică și socialistă în felul ei. În departamentul lui, adevărul se rescrie neîncetat pentru a corespunde adevărului politic, istoria e mereu în schimbare și minciuna e adevăr. Singura problemă cu 1984 e că atât de multe idei din ea s-au răspândit în cultura noastră generală încât și-a pierdut taman elementele inovative și surprinzătoare – „camera 101”, „Dintotdeauna am fost în război cu Estasia”, „Fratele cel mare”, „dublugândit”, „2 + 2 = 5”.

Minunata lume nouă, de Aldous Huxley. Viitorul e perfect pus la punct din vedere tehnologic – doar că oamenii mor devreme din cauza drogurilor care-i fac extrem de fericiți. Societatea în sine e o închisoare a fericirii, în care profunzimea e aruncată la gunoi pentru veselie generală. Conține multe idei care-i vor face foarte fericiți pe cei care cred că tehnologia ne face rău și dezvoltarea științifică ne dezumanizează.

Fahrenheit 451, de Ray Bradbury. Pe scurt: cărțile sunt arse pentru ca toată lumea să fie mai fericită. Chiar dacă trebuie smulse cu forța și arse cu de-a sila.

Atlasul norilor, de David Mitchell. Șase povestiri din trecut, prezent și viitor legate între ele, cinci rupte la mijloc în așa fel încât să o înconjoare pe cea centrală ca petalele unei flori (sau ca straturile unei cepe, depinde ce metaforă vă place). Foarte minuțios scrisă, fiecare poveste cu stilul ei specific – un tur de forță al măiestriei stilistice (cel puțin în engleză), dar povestirile nu mi s-au părut foare puternice. Bine, au elemente memorabile, cum ar fi clonele specializate care lucrează în fast-food-uri de dimineața până seara, fără să aibă prea multe gânduri proprii…

Abatorul cinci, de Kurt Vonnegut. O poveste despre Al Doilea Război Mondial și despre ce înseamnă să fii răpit de extratereștri care arată ca niște pompe de desfundat chiuveta.

Provocarea pe 2015 (re: cărți)

Sat, 03 Jan 2015 08:48:21 +0000

În 2014 am citit 100 de cărți, câte îmi propusesem. Unele au fost mai cunoscute, altele mai puțin cunoscute, unele luate la plesneală, altele pe care voiam de ceva vreme să le citesc. În 2015 schimb provocarea, să fie mai interesantă.

80 de cărți. (Da, mai puține ca în 2014)
Câte o carte pe lună dintre cele pe care mi le recomandă Goodreads, de curiozitate.
Patru cărți clasice dintre cele pe care tot voiam să le citesc și nu le-am citit – trei care necesită un efort moderat și o alegere masochistă:
- Genji Monogatari (cu care tot ajung la jumătate și pe urmă pierd șirul; e o cărămidă de roman vechi de un mileniu)
- Faust, varianta Goethe (pentru că tot uit de ea)
- Troilus and Criseyde (îmi place Chaucer și cumva am reușit să am cartea și să n-o citesc)
- The Faerie Queene, de Edmund Spenser (asta e cartea pe care o aleg din masochism – mă întrebam dacă să citesc the Faerie Queene sau James Joyce, dar hai să nu exagerăm, engleza medievală e varianta mai simplă)

Și poate, dacă mă apucă un chef deosebit, o să-mi trec toate cărțile citite în ultimii ani în Goodreads, ca să știe mai tare ce să-mi recomande.

Listă de cărți de citit pentru intelectuali

Sun, 07 Sep 2014 07:32:23 +0000

O grămadă de oameni au aterizat pe blog în ultima vreme căutând liste cu cărți (și au dat ba de una, ba de cealaltă). Pentru că mă adaptez cerințelor vremii, voi face aici o listă cu cărți de citit „pentru intelectuali”, adică acele cărți care dau bine pe o listă de cărți cu care vrei să te lauzi prietenilor.

Mai în glumă, mai în serios, chiar am citit cărțile astea și vorbesc despre ele în cunoștință de cauză. Unele sunt chiar bune (în sensul că-ți face plăcere să le citești), dar au bonusul adăugat de a fi și foarte „culte”, așa că poți să te și distrezi în timp ce le bifezi.

Indiferent cât de cu nasul pe sus pot fi recenziile lor, mie mi-au plăcut (sau m-au distrat). Cu excepția lui Murakami, care le-a plăcut altora.

Numele trandafirului, de Umberto Eco – Asta e o carte pe care am citit-o prima oară prin liceu. La suprafață e un fel de roman polițist cu călugări, care se petrece într-o mănăstire în anul 1327. Indiciile apar în manuscrise codificate, biblioteca e și ea construită ca un joc intelectual, apare Inchiziția la un moment dat… și partea foarte bună e că, deși nu-ți dai seama la o primă citire, toate misterele și ideile se bazează fie pe adevăr istoric, fie pe idei filozofice. Citești vreo 2 articole după ce termini cartea, reții 2 idei de acolo și deja ai o carte „grea” pe raftul virtual.

Magicianul, de John Fowles – O altă carte pe care am citit-o prin liceu. Un englez se duce să predea engleza pe o insulă din Grecia, unde un nebun se joacă cu mințile lui – și îi povestește tot felul de chestii, dintre care unele sunt chiar fără perdea.

…Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee – Încă un roman clasic, de data asta mai puțin antrenant. Într-un sătuc din sudul SUA un negru este acuzat că ar fi violat o femeie albă. Acțiunea e privită prin ochii copiilor avocatului apărării, care sunt distrași de vecinul misterios de alături și de alte mici detalii din sat. Are un aer fermecător și e ușor de citit.

La capătul lumii și în țara aspră a minunilor, de Haruki Murakami – Pe mine personal nu prea mă încântă Murakami, dar e unul dintre autorii cei mai discutați și citiți de azi (în special pe direcția de japoneză). Pe scurt, protagonistul trăiește în două lumi: una un fel de SF situat într-un viitor al lumii noastre, în care tipul e un fel de calculatoristo-agent secret care are și rolul de a cripta/decripta fișiere prin ceva program care-i e plantat direct în creier; a doua într-un fel de lume fantastică. E genul de carte pe marginea căreia poți filozofa.

Copiii din miez de noapte, de Salman Rushdie – O carte mai digerabilă decât Versetele satanice și care e bine scrisă, plină de evenimente și întorsături de situație și destul de ok. Pe scurt: copiii care se nasc în preajma declarării independenței Indiei capătă puteri paranormale. E vorba despre India. Zău!

Maestrul de Go, de Yasunari Kawabata – Un bătrân maestru de Go joacă o partidă istorică cu un tânăr pretendent la titlu. Genul de atmosferă care strigă „Japonia”. (Kawabata a luat și premiul Nobel, ca idee)

Orb prin Gaza, de Aldous Huxley – Am mai recomandat Minunata lume nouă a lui Huxley, dar ca să mai schimb puțin macazul: Orb prin Gaza e genul de roman mai lent (și mai lung), de atmosferă. Te prinde repede. Povestea e ceva mai complicat de explicat, pentru că are loc în vreo patru perioade ale vieții protagonistului și te trezești cu scene ba de ici, ba de colo (adică numai bine ca să nu apuci să te saturi de vreuna). Poate trezi cu ușurință filozofeala metafizică, după cum se vede din unele descrieri ale cărții: „Anthony Beavis, un intelectual din clasa de mijloc macinat de sentimentul inutilitatii propriei existente, si a cercului sau restrins de prieteni, punind in lumina cauzele si urmarile printr‑un joc magistral al perspectivelor narative.”

Maestrul și Margareta, de Mihail Bulgakov – Diavolul vizitează Moscova, însoțit de un diavolaș mai mic sub formă de motan negru vorbitor. Margareta zboară pe mătură, diverși oameni mor. Amuzant, plin de întorsături de situație – și e o critică a politicii Rusiei. Zău.

Jocul cu mărgelele de sticlă, de Herman Hesse – Un alt roman bun care trezește filozofeala metafizică în comentatori („Dacă „Jocul cu mărgele de sticlă” adună într-un punct de altitudine maximă toate liniile directoare ale operei lui Hesse, aşa cum arcadele ogivale converg spre creştetul bolţii de catedrală gotică, această operă în ansamblul ei realizează ea însăşi o sinteză originală, în literatura germană şi universală, a numeroase şi diverse tendinţe, orientări şi modalităţi literare.”) E o poveste scrisă clar, fără filozofeli metafizice de genul celei din paranteză, despre un tip aflat la finalul carierei, în care a devenit un maestru al organizării jocului cu mărgelele de sticlă. Din păcate, nu aflăm niciodată exact care e jocul, doar putem presupune câte ceva despre el din indicii. Bonus: la final sunt trei povestiri care sugerează viețile anterioare ale protagonistului.

Cărțile pe care le citesc

Thu, 29 May 2014 07:45:50 +0000

Când dau peste o carte care mi se pare mai interesantă, pe care mă chinui mai mult s-o citesc sau la care vreau să comentez, de obicei îi fac o recenzie aici. Dar de anul ăsta țin evidența tuturor cărților citite pe Goodreads. Aici e contul meu. Aici e lista efectivă de cărți. Am mai adăugat și cărți din urmă la un moment dat, dar ce e pre-2014 e bifat la nimereală, pe principiul „am citit-o și pe asta, am citit-o și pe asta”. Fără metodă, fără ordine.

Nu știu ce m-a apucat cu istoria, non-ficțiunea și comunismul anul ăsta. În general sunt mai mult pe ficțiune străină.

Sunt și niște mini-recenzii pe acolo, unele scrise mai cu angajament, altele gânduri de moment. Cine are curiozități, poate să mă urmărească și acolo (site-ul e fain făcut, ușor de folosit și mi se pare că depășește cu vreo clasă-două Shelfari, pe care-l foloseam până prin 2013).

În rest, recenzii și comentarii mai serioase o să continui să scriu tot pe blog, când mi se pare că ceva merită.

Încă o listă de cărți recomandate (și nerecomandate)

Thu, 09 Jan 2014 16:31:01 +0000

De ceva timp voiam să mai pomenesc niște cărți pe blog.

Țara cu un singur gras – Adelin Petrișor. Prima de pe listă pentru că e recomandată cu steluță. O carte scrisă de un jurnalist despre Coreea de Nord, în care lipsa de informații e la fel de grăitoare ca puținele imagini pe care autorul reușește să le surprindă. Sărăcie, urale în numele dictatorului, refrenul constant „no pictures! no pictures!” Vezi suficient ca să-ți faci o idee și totuși ți se refuză orice privire mai profundă – dincolo de o anumită linie invizibilă coreenii nu permit accesul. Interesante sunt și observațiile despre dictator și familia sa, acum că dictatorul a început să-și omoare și familia. (Non-ficțiune, evident)

Jocurile foamei – Suzanne Collins. O tipă e aruncată într-o pădure cu un prieten și încă 22 de adolescenți într-un fel de meci televizat în care se vor lupta până la moarte. De ce? Că face parte dintr-un grup de oameni ai căror înaintași s-au revoltat împotriva Capitalei și care ar trebui să plătească în eternitate pentru asta. Intrigi, politică, lupte și tot felul de chestii creative, mișto, bine spuse, interesante. Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2013.

Povestea lui O – Pauline Reage. Un roman erotic despre sclavie sexuală voită și asumată. Spre deosebire de seria 50 de umbre, chiar ai ce tot controversa la el. BDSM-ul e dus în zone dincolo de limita de confort a majorității oamenilor. Bine scrisă, erotică, interzisă sub 18 ani (și dacă nu e, ar trebui să fie) și, ca să folosesc cuvântul ăla de le place multora, provocatoare. Deschizătoare de ochi. Bulversantă. Memorabilă. Fascinantă.

Pendulul lui Foucault – Umberto Eco. Niște tipi lucrează la o editură în care profitul e baza. La un moment dat, directorul își dă seama că e cerere de cărți conspirativo-spirituale și decide să scoată o colecție de genul. Doar că conspirativo-spiritualitatea e o boală, un fel de delir care se ia și de care se molipsesc și personajele noastre. Un roman greu, plin de tot felul de detalii mistice din toate timpurile, nerecomandat pentru cei care n-au răbdare, recomandat pentru cei cărora le plac lucrurile complexe, ideile filozofice despre lume, ironia sorții și povestirile de care ești sigur că au un înțeles profund, dar nu știi exact care e.

Jurnalul unui adolescent timid – Stephen Chobsky. Încă o carte pe care am citit-o în engleză și de-abia am recunoscut-o în română – după autor, nu după titlu („The Perks of Being a Wallflower” în original). Are o anumită eleganță și poezie, un gen de inocență și frumusețe subtilă, delicată. Nu e de fapt un jurnal, ci o serie de scrisori către un destinatar necunoscut și mut, căruia Charlie îi scrie pentru că nu e genul care ar profita de cineva care s-a îmbătat la o petrecere.

Mireasa hoțomană – Margaret Atwood. Am citit cartea în engleză, unde titlul („The Robber Bride”) era ceva mai strălucit. Trei femei, trei feluri complet diferite de a vedea lumea, și femeia fatală și aventurieră, Zenia, care le unește prin faptul că a profitat de ele când și cât a putut. Sunt înnebunită după cartea asta pentru că are un joc de perspective superb, un fir narativ care te ține și un fel de răutate simpatică.

Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde. S-ar putea spune multe despre cartea asta. Și s-au și spus. Dorian Gray rămâne mereu tânăr și frumos, portretul lui e cel care suferă de pe urma viciilor lui. Dar da, homoerotismul e intenționat acolo, nu e un accident și nu e o părere. Toate implicațiile sexuale au dat peste cap societatea puritană în care a fost publicat. Bine, la noi pare foarte cuminte…

Visul unei nopți de vară – William Shakespeare. O piesă de teatru în care iubirea învinge. În afara cazului lui Demetrius, care rămâne vrăjit de zâne într-un fel de spălare pe creier și e foarte fericit că se însoară.

Urzeala tronurilor – George R.R. Martin. Una din cărțile alea lungi în care anumite momente par geniale pentru că timp de câteva zeci de pagini ai așteptat să se întâmple ceva și acum în sfârșit s-a întâmplat! Greoaie, lentă, dar are părțile ei bune, dacă nu te saturi să tot auzi de blazoane și legături familiale. Aș îndrăzni să spun că e chiar interesantă pe alocuri.

Ce cărți le plăceau britanicilor în 2003 (BBC Big Read)

Thu, 19 Sep 2013 17:08:29 +0000

Acum 10 ani, în 2003, BBC-ul a făcut un sondaj de opinie ca să afle cărțile favorite ale britanicilor. Și s-au ales cu lista de mai jos (le-am bolduit pe cele pe care le-am citit):

[Mă întreb cum ar arăta lista azi]

The Lord of the Rings by J. R. R. Tolkien
Pride and Prejudice by Jane Austen
His Dark Materials by Philip Pullman
The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy by Douglas Adams
Harry Potter and the Goblet of Fire by J. K. Rowling
To Kill a Mockingbird by Harper Lee
Winnie-the-Pooh by A. A. Milne
Nineteen Eighty-Four by George Orwell
The Lion, the Witch and the Wardrobe by C. S. Lewis
Jane Eyre by Charlotte Brontë
Catch-22 by Joseph Heller
Wuthering Heights by Emily Brontë
Birdsong by Sebastian Faulks
Rebecca by Daphne du Maurier
The Catcher in the Rye by J. D. Salinger
The Wind in the Willows by Kenneth Grahame
Great Expectations by Charles Dickens
Little Women by Louisa May Alcott
Captain Corelli’s Mandolin by Louis de Bernières
War and Peace by Leo Tolstoy
Gone with the Wind by Margaret Mitchell
Harry Potter and the Philosopher’s Stone by J. K. Rowling
Harry Potter and the Chamber of Secrets by J. K. Rowling
Harry Potter and the Prisoner of Azkaban by J. K. Rowling
The Hobbit by J. R. R. Tolkien
Tess of the d’Urbervilles by Thomas Hardy
Middlemarch by George Eliot
A Prayer for Owen Meany by John Irving
The Grapes of Wrath by John Steinbeck
Alice’s Adventures in Wonderland by Lewis Carroll
The Story of Tracy Beaker by Jacqueline Wilson
One Hundred Years of Solitude by Gabriel García Márquez
The Pillars of the Earth by Ken Follett
David Copperfield by Charles Dickens
Charlie and the Chocolate Factory by Roald Dahl
Treasure Island by Robert Louis Stevenson
A Town Like Alice by Nevil Shute
Persuasion by Jane Austen
Dune by Frank Herbert
Emma by Jane Austen
Anne of Green Gables by Lucy Maud Montgomery
Watership Down by Richard Adams
The Great Gatsby by F. Scott Fitzgerald
The Count of Monte Cristo by Alexandre Dumas
Brideshead Revisited by Evelyn Waugh
Animal Farm by George Orwell
A Christmas Carol by Charles Dickens
Far from the Madding Crowd by Thomas Hardy
Goodnight Mister Tom by Michelle Magorian
The Shell Seekers by Rosamunde Pilcher
The Secret Garden by Frances Hodgson Burnett
Of Mice and Men by John Steinbeck
The Stand by Stephen King
Anna Karenina by Leo Tolstoy
A Suitable Boy by Vikram Seth
The BFG by Roald Dahl
Swallows and Amazons by Arthur Ransome
Black Beauty by Anna Sewell
Artemis Fowl by Eoin Colfer
Crime and Punishment by Fyodor Dostoevsky
Noughts & Crosses by Malorie Blackman
Memoirs of a Geisha by Arthur Golden
A Tale of Two Cities by Charles Dickens
The Thorn Birds by Colleen McCullough
Mort by Terry Pratchett
The Magic Faraway Tree by Enid Blyton
The Magus by John Fowles
Good Omens by Neil Gaiman and Terry Pratchett
Guards! Guards! by Terry Pratchett
Lord of the Flies by William Golding
Perfume by Patrick Süskind
The Ragged-Trousered Philanthropists by Robert Tressell
Night Watch by Terry Pratchett
Matilda by Roald Dahl
Bridget Jones’s Diary by Helen Fielding
The Secret History by Donna Tartt
The Woman in White by Wilkie Collins
Ulysses by James Joyce
Bleak House by Charles Dickens
Double Act by Jacqueline Wilson
The Twits by Roald Dahl
I Capture the Castle by Dodie Smith
Holes by Louis Sachar
Gormenghast by Mervyn Peake
The God of Small Things by Arundhati Roy
Vicky Angel by Jacqueline Wilson
Brave New World by Aldous Huxley
Cold Comfort Farm by Stella Gibbons
Magician by Raymond E. Feist
On the Road by Jack Kerouac
The Godfather by Mario Puzo
The Clan of the Cave Bear by Jean M. Auel
The Colour of Magic by Terry Pratchett
The Alchemist by Paulo Coelho
Katherine by Anya Seton
Kane and Abel by Jeffrey Archer
Love in the Time of Cholera by Gabriel García Márquez
Girls in Love by Jacqueline Wilson
The Princess Diaries by Meg Cabot
Midnight’s Children by Salman Rushdie

Three Men in a Boat by Jerome K. Jerome

101. **_[Small Gods][177]_ by [Terry Pratchett][116]** 102. _[The Beach][178]_ by [Alex Garland][179] 103. **_[Dracula][180]_ by [Bram Stoker][181]** 104. _[Point Blanc][182]_ by [Anthony Horowitz][183] 105. **_[The Pickwick Papers][184]_ by [Charles Dickens][34]** 106. _[Stormbreaker][185]_ by [Anthony Horowitz][183] 107. _[The Wasp Factory][186]_ by [Iain Banks][187] 108. _[The Day of the Jackal][188]_ by [Frederick Forsyth][189] 109. _[The Illustrated Mum][190]_ by [Jacqueline Wilson][58] 110. **_[Jude the Obscure][191]_ by [Thomas Hardy][48]** 111. _[The Secret Diary of Adrian Mole, Aged 13¾][192]_ by [Sue Townsend][193] 112. _[The Cruel Sea][194]_ by [Nicholas Monsarrat][195] 113. _[Les Misérables][196]_ by [Victor Hugo][197] 114. **_[The Mayor of Casterbridge][198]_ by [Thomas Hardy][48]** 115. _[The Dare Game][199]_ by [Jacqueline Wilson][58] 116. _[Bad Girls][200]_ by [Jacqueline Wilson][58] 117. **_[The Picture of Dorian Gray][201]_ by [Oscar Wilde][202]** 118. **_[Shōgun][203]_ by [James Clavell][204]** 119. _[The Day of the Triffids][205]_ by [John Wyndham][206] 120. _[Lola Rose][207]_ by [Jacqueline Wilson][58] 121. **_[Vanity Fair][208]_ by [William Makepeace Thackeray][209]** 122. _[The Forsyte Saga][210]_ by [John Galsworthy][211] 123. _[House of Leaves][212]_ by [Mark Z. Danielewski][213] 124. _[The Poisonwood Bible][214]_ by [Barbara Kingsolver][215] 125. **_[Reaper Man][216]_ by [Terry Pratchett][116]** 126. _[Angus, Thongs and Full-Frontal Snogging][217]_ by [Louise Rennison][218] 127. **_[The Hound of the Baskervilles][219]_ by [Arthur Conan Doyle][220]** 128. _[Possession: A Romance][221]_ by [A. S. Byatt][222] 129. **_[The Master and Margarita][223]_ by [Mikhail Bulgakov][224]** 130. **_[The Handmaid's Tale][225]_ by [Margaret Atwood][226]** 131. _[Danny, the Champion of the World][227]_ by [Roald Dahl][65] 132. _[East of Eden][228]_ by [John Steinbeck][54] 133. _[George's Marvellous Medicine][229]_ by [Roald Dahl][65] 134. **_[Wyrd Sisters][230]_ by [Terry Pratchett][116]** 135. _[The Color Purple][231]_ by [Alice Walker][232] 136. **_[Hogfather][233]_ by [Terry Pratchett][116]** 137. _[The Thirty-nine Steps][234]_ by [John Buchan][235] 138. _[Girls in Tears][236]_ by [Jacqueline Wilson][58] 139. _[Sleepovers][237]_ by [Jacqueline Wilson][58] 140. _[All Quiet on the Western Front][238]_ by [Erich Maria Remarque][239] 141. _[Behind the Scenes at the Museum][240]_ by [Kate Atkinson][241] 142. _[High Fidelity][242]_ by [Nick Hornby][243] 143. _[It][244]_ by [Stephen King][95] 144. _[James and the Giant Peach][245]_ by [Roald Dahl][65] 145. _[The Green Mile][246]_ by [Stephen King][95] 146. _[Papillon][247]_ by [Henri Charrière][248] 147. **_[Men at Arms][249]_ by [Terry Pratchett][116]** 148. _[Master and Commander][250]_ by [Patrick O'Brian][251] 149. _[Skeleton Key][252]_ by [Anthony Horowitz][183] 150. **_[Soul Music][253]_ by [Terry Pratchett][116]** 151. **_[Thief of Time][254]_ by [Terry Pratchett][116]** 152. **_[The Fifth Elephant][255]_ by [Terry Pratchett][116]** 153. _[Atonement][256]_ by [Ian McEwan][257] 154. _[Secrets][258]_ by [Jacqueline Wilson][58] 155. _[The Silver Sword][259]_ by [Ian Serraillier][260] 156. _[One Flew Over the Cuckoo's Nest][261]_ by [Ken Kesey][262] 157. **_[Heart of Darkness][263]_ by [Joseph Conrad][264]** 158. **_[Kim][265]_ by [Rudyard Kipling][266]** 159. _[Cross Stitch][267]_ by [Diana Gabaldon][268] 160. _[Moby-Dick][269]_ by [Herman Melville][270] 161. _[River God][271]_ by [Wilbur Smith][272] 162. _[Sunset Song][273]_ by [Lewis Grassic Gibbon][274] 163. _[The Shipping News][275]_ by [E. Annie Proulx][276] 164. _[The World According to Garp][277]_ by [John Irving][52] 165. _[Lorna Doone][278]_ by [R. D. Blackmore][279] 166. _[Girls Out Late][280]_ by [Jacqueline Wilson][58] 167. _[The Far Pavilions][281]_ by [M. M. Kaye][282] 168. _[The Witches][283]_ by [Roald Dahl][65] 169. _[Charlotte's Web][284]_ by [E. B. White][285] 170. **_[Frankenstein][286]_ by [Mary Shelley][287]** 171. _[They Used to Play on Grass][288]_ by [Terry Venables][289] and [Gordon Williams][290] 172. **_[The Old Man and the Sea][291]_ by [Ernest Hemingway][292]** 173. **_[The Name of the Rose][293]_ by [Umberto Eco][294]** 174. _[Sophie's World][295]_ by [Jostein Gaarder][296] 175. _[Dustbin Baby][297]_ by [Jacqueline Wilson][58] 176. _[Fantastic Mr. Fox][298]_ by [Roald Dahl][65] 177. **_[Lolita][299]_ by [Vladimir Nabokov][300]** 178. **_[Jonathan Livingston Seagull][301]_ by [Richard Bach][302]** 179. **_[The Little Prince][303]_ by [Antoine de Saint-Exupéry][304]** 180. _[The Suitcase Kid][305]_ by [Jacqueline Wilson][58] 181. _[Oliver Twist][306]_ by [Charles Dickens][34] 182. _[The Power of One][307]_ by [Bryce Courtenay][308] 183. **_[Silas Marner][309]_ by [George Eliot][50]** 184. _[American Psycho][310]_ by [Bret Easton Ellis][311] 185. _[Diary of a Nobody][312]_ by [George][313] and [Weedon Grossmith][314] 186. _[Trainspotting][315]_ by [Irvine Welsh][316] 187. _[Goosebumps][317]_ by [R. L. Stine][318] 188. **_[Heidi][319]_ by [Johanna Spyri][320]** 189. **_[Sons and Lovers][321]_ by [D. H. Lawrence][322]** 190. _[The Unbearable Lightness of Being][323]_ by [Milan Kundera][324] 191. _[Man and Boy][325]_ by [Tony Parsons][326] 192. **_[The Truth][327]_ by [Terry Pratchett][116]** 193. _[The War of the Worlds][328]_ by [H. G. Wells][329] 194. _[The Horse Whisperer][330]_ by [Nicholas Evans][331] 195. _[A Fine Balance][332]_ by [Rohinton Mistry][333] 196. **_[Witches Abroad][334]_ by [Terry Pratchett][116]** 197. **_[The Once and Future King][335]_ by [T. H. White][336]** 198. _[The Very Hungry Caterpillar][337]_ by [Eric Carle][338] 199. _[Flowers in the Attic][339]_ by [V. C. Andrews][340]